Intensitatea curentului electric (I, i), numită simplu curentul electric:

numărul de electroni care traversează receptorul în timp de o secundă. Se

măsoară în amperi [A] cu ajutorul ampermetrului.
Sarcina electrică (Q) sau cantitatea de electricitate: numărul de electroni
care traversează receptorul pe toată durata de timp de funcţionare a acestuia.
Unitatea de măsură: Coulomb [C]
Q [C] = I [A] x t [s]
Tensiunea electrică Acelaşi receptor este parcurs de intensităţi de curent
diferite deoarece: generatorul este originea deplasării electronilor (intensitatea);
el exercită asupra acestora o “presiune” care poate fi mai mult sau mai puţin
importantă. Această “presiune” este denumită tensiune electrică (U, v) sau
diferenţă de potenţial. Se măsoară în volţi [V] cu ajutorul voltmetrului.
Tensiunea apare între bornele componentelor.
Puterea electrică reprezintă produsul dintre tensiune şi curent.
P=U·I
Se măsoară în waţi [W].
P [W] = U [V] · I [A]
Puterea furnizată sau consumată de un circuit în unitatea de timp reprezintă
energie electrică. Se măsoară în Jouli [J].
1J = 1W · s
În măsurarea energiei furnizate de reţeaua electrică se foloseşte unitatea [kW⋅h].
Rezistenta electrică Doi receptori alimentaţi sub aceeaşi tensiune sunt
străbătuţi de intensităţi de curent diferite. Intensitatea curentului aplicată într-un
circuit electric nu depinde numai de tensiunea aplicată la bornele sale. Un
receptor se opune mai mult sau mai puţin deplasării electronilor.
Rezistenţa electrică se măsoară în ohmi [Ω]

1
 Dacă presupunem că intensitatea curentului în R2 este mai mică decât în
R1 se poate afirma că rezistenţa electrică R2 este mai mare decât rezistenţa R1.

Legea lui Ohm

Elementele determinante ale intensităţii curentului într-un receptor sunt:
 tensiunea aplicată la borne;
 rezistenţa electrică.
Intensitatea curentului variază proporţional cu
tensiunea.
Intensitatea curentului variază invers
proporţional cu rezistenţa.
Intensitatea curentului variază: proporţional cu
tensiunea şi invers
proporţional cu rezistenţa.
I [A] = U[V] / R [Ω]; U = R · I
R=U/I
Rezistenţa unui conductor
Dacă măsurăm doi conductori de aceeaşi secţiune, de aceeaşi natură
(alimentaţi la aceeaşi tensiune) dar de lungimi diferite: Rezistenţa unui
conductor este proporţională cu lungimea sa.
Dacă măsurăm doi conductori de aceeaşi lungime, de aceeaşi natură dar
de secţiuni diferite: Rezistenţa unui conductor este invers proporţională cu
secţiunea sa.
Dacă măsurăm doi conductori de aceeaşi lungime, de aceeaşi secţiune dar
de natură diferită (unul de Cu, celălat de Al): Rezistenţa conductorului
depinde de natura acestuia.
Factorul care ţine seama de natura conductorului se numeşte rezistivitate (ρ).
Rezistivitatea este rezistenţa la 0ºC a unui conductor de lungime şi de
secţiune unitară.
Se măsoară în [Ω·m²/m] ; practic se măsoară în [Ω·mm²/m]

2
 ρ .1
Rezistenţa unui conductor: R= S

Surse generatoare Aplicarea mărimilor electrice în circuite necesită

introducerea
unor elemente de circuit numite surse generatoare: surse de tensiune sau
surse de curent.
Sursa ideală de tensiune este un element de circuit care are tensiunea de
la borne independentă de curentul prin borne.
Sursa ideală de curent este un element de circuit care este străbătut de un
curent independent de tensiunea pe care o are la borne.
Surse ideale de tensiune sau curent nu există în practică. Ele sunt
utilizate pentru a descrie comportarea surselor reale ca în figurile de mai jos.
Bornele AB reprezintă bornele de ieşire din cele două tipuri de surse reale, iar
RO modelează rezistenţa internă sau de ieşire a surselor.
Legarea surselor generatoare identice în serie sau în paralel
Legarea în serie a mai multe generatoare permite creşterea tensiunii de
utilizare.
Acelaşi curent străbate ansamblul de generatoare.
Legarea în paralel a mai multor generatoare permite creşterea curentului
debitat.
Toate generatoarele au aceeaşi tensiune la borne.
La cuplarea în serie:
bornele ce se leagă între ele trebuie să fie de
semn contrar; dacă nu se respectă condiţia, tensiunea
rezultată va fi egală cu diferenţa tensiunilor parţiale.

La cuplarea în paralel:
bornele ce se leagă între ele trebuie să fie de
acelaşi semn; dacă nu se respectă condiţia, un curent
de scurtcircuit va străbate generatoarele

3
 Elementele de circuit din schemele echivalente se interconectează prin
intermediul unor noduri. Nodurile pot fi simple (când interconectează numai
două elemente de circuit) sau multiple (când interconectează trei sau mai multe
elemente de circuit).
Calea străbătută de curent între două noduri se numeşte ramură de
circuit.
Conexiuni serie şi paralel
Două sau mai multe elemente de circuit (sau componente) sunt conectate
în serie dacă sunt parcurse de acelaşi curent.
Două sau mai multe elemente de circuit (sau componente) sunt conectate
în paralel dacă au aceeaşi tensiune la borne.

Conectarea serie a rezistenţelor

Prin conectarea în serie a două rezistenţe se obţine o rezistenţă echivalentă
egală cu suma celor două rezistenţe:

Conectarea paralelă a rezistenţelor

Prin conectarea în paralel a două rezistenţe: inversul rezistenţei echivalente este
egal cu suma inverselor rezistenţelor celor două rezistoare în paralel.

4
 Prin conectarea în paralele a două rezistenţe între bornele AB se obţine
prin fiecare rezistenţă o divizare a curentului ce circulă între bornele AB:

Capacitatea electrică - element de circuit

Proprietatea electrică a elementului de circuit denumit capacitate este

aceea de a acumula sarcină electrică atunci când la bornele sale se aplică o
tensiune.
Unitatea de măsură pentru capacitate este Faradul [F], dar valorile
întâlnite frecvent în practică reprezintă numai subunităţi ale acestuia: μF, nF, pF.
Conectarea capacităţilor în paralel
Prin conectarea mai multor capacităţi în paralel se obţine o capacitate
echivalentă egală cu suma acestor capacităţi.

Conectarea capacităţilor în serie

5
 Prin conectarea mai multor capacităţi în serie se obţine o capacitate echivalentă
dată de relaţia:

Inductanța reprezinta proprietatea electrica a elementului de circuit de a

genera un flux magnetic cand este parcurs de un curent electric
=B*S wb
❑
L= I

B= inductia magnetica
S= suprafata traversata de fluxul magnetic
Conectarea inductivitatilor in serie
Prin conectarea mai multor inductivitati in serie se obtine o inductivitate
echivalenta egala cu suma acestor inductivitati
V AB Vi
Li=
Lech= di AB dit
dt dt
n
V AB=∑ Vi
i=1


n
Lech=∑ Li
i=1

iAB=ii
Conectarea inductivitatilor in pararel
Prin conectarea mai multor inductivitati in pararel se obtine o inductivitate
echivalenta data de relatia:

6
 V AB Vi
Li=
Lech= di AB , dit , V AB=V i
dt dt

n
i AB=∑ i i
i=1


n
1 1
=∑
Lech i=1 Li

Legea lui Ohm: precizează relaţia de proporţionalitate dintre căderea de

tensiune pe un rezistor şi curentul prin acel rezistor, factorul de proporţionalitate
fiind rezistenţa R. V = R · I
Dacă sensurile arbitrare alese pentru tensiune şi curent sunt opuse: V‘ = -R·I
Teoremele lui Kirchhoff:
Prima teoremă a lui Kirchhoff sau teorema lui Kirchhoff pentru
curenţi (TKI): ”Suma algebrică a curenţilor din laturile ce concură într-un nod
de circuit este nulă”. În această sumă curenţii care intră, respectiv cei care ies
vor avea semne opuse: I1 + I2 - I3 = 0.
Aplicarea teoremei I pentru circuitul din fig.2, conduce la:
 în nodul A: iF – i1 = 0;
 în nodul B: i1 – i2 – i3 = 0;
 în nodul C: - iF + i2 + i3 = 0
A doua teoremă a lui Kirchhoff sau teorema lui Kirchhoff pentru tensiuni
(TKV): Suma algebrică a tensiunilor de-a lungul oricărui ochi de circuit este
egală cu zero.
-V1 + + V2 – = 0
Curentul prin circuit: -V1 + I · R1 + V2 - I · R2 = 0
Aplicând Teorema a II-a a lui Kirchhoff pentru circuitul din fig. 4:
 pe ochiul indicat cu linie roşie, parcurs în sens orar: u1 + u3 - u = 0;
 pe ochiul indicat cu linie albastră, parcurs în sens orar u1 + u2 - u = 0;
 pe ochiul indicat cu linie verde, parcurs în sens orar u3 - u2 = 0.
Transformatorul electric

7
  Dispozitiv electromagnetic care transferă (la aceeaşi frecvenţă) energia
electrică din nişte circuite electrice – primare în alte circuite electrice –
secundare, pe baza fenomenului de inducţie electromagnetică; se utilizează în
c.a.
 Permite să se transforme parametrii energiei electrice din primar
(tensiune,
curent ), obţinându-se în secundar parametrii necesari receptorului.
U1 induce în bobina primară un curent sinusoidal;
În circuitul magnetic – flux sinusoidal Φ;
Bobina din secundar supusă variaţiei de flux produce o f.e.m. sinusoidală U2.
Raport practic de transformare: K = U2/U1
Raport teoretic de transformare: K = Ns/Np
Elemente componente: două bobine realizate pe acelaşi suport (miez)
magnetic, confecţionat din tole (tablă de oţel electrotehnic).
Miezul magnetic cuplează fluxul magnetic, Φ, între cele două bobine
(închide fluxul magnetic util al transformatorului care înlănţuie cele două
înfăşurări).
Bobinajul cuprinde două înfăşurări, înfăşurarea primară, cu N1 spiră, care
primeşte energia electrică la o tensiune U1 şi înfăşurarea secundară, cu N2 spire,
la care se leagă receptorul de energie de impedanţă Z.
 înfăşurare de înaltă tensiune;
 înfăşurare de joasă tensiune.

Dacă înfăşurarea de înaltă tensiune este legată la sursa de energie -

transformatorul este coborâtor de tensiune, în caz contrar, transformatorul
este ridicător de tensiune.

Autotransformatorul are acelaşi rol ca şi transformatorul, dar construcţia

lui este diferită.
Are un singur bobinaj, construcţia înfăşurării de joasă tensiune este o
parte din înfăşurarea de înaltă tensiune. Notând cu N1 numărul de spire al

8
înfăşurării primare şi cu N2 numărul de spire a secundarului – autotransformator
coborâtor de tensiune.
Principiul de funcționare: același ca şi la transformator cu deosebirea că,
la trecerea curentului alternativ prin înfăşurarea primară A-x va apare în
înfăşurarea primară şi în cea secundară, t.e.m. de autoinducţie E1 şi respectiv
E2.
Raportul de transformare: același ca și la transformator
E1 N 1
K= =
E2 N 2

Motoarele electrice sunt maşini electrice care transformă energia electrică

în energie mecanică.
Se clasifică astfel :
motoare electrice de curent alternativ trifazat
 motoare electrice sincrone;
 motoare electrice asincrone:
 trifazate:
 cu rotorul în scurtcircuit;
 cu rotorul bobinat și cu inele colectoare (mașini asincrone cu inele);
 monofazate (cu rotor în scurtcircuit şi cu colector);
motoare electrice de curent continuu
 cu excitaţie în derivaţie;
 cu excitaţie în serie;
 cu excitaţie mixtă.
Cele mai utilizate motoare sunt cele de curent alternativ trifazat,
asincrone, datorită simplităţii constructive şi fiabilităţii ridicate.
Particularităţi constructive ale maşinilor electrice
Maşinile electrice cuprind două armături de simetrie cilindrică: stator
(componenta statică a motorului) și rotor; spațiul de aer dintre stator și rotor se
numește întrefier (notat cu δ ).
Pe stator, respectiv pe rotor, de regulă sunt plasate înfăşurări
conductoare (numite generic bobinajul maşinii), confecţionate preponderent
din cupru electrolitic sau aluminiu.

9
 Spirele bobinajelor, precum şi înfăşurările se izolează în raport cu părţile
feromagnetice cu un lac electroizolant.
Înfăşurările pot fi plasate în crestături practicate în miezul feromagnetic -
înfăşurări repartizate sau sub formă de bobine plasate pe poli – înfăşurări
concentrate.
Statorul: are un număr egal de poli magnetici
Statorul poate fi format fie cu magneți permanenți , fie prin înfășurări
care se aplică în crestăturile practicate pe suprafața statorului.
Rotorul: componenta rotativă a motorului; este amplasat în interiorul
statorului și este practic un cilindru din oțel laminat asamblat pe un ax. Fantele
(crestăturile) sunt practicate longitudinal pe suprafața rotorului pentru a încăpea
armătura conductoare (bobinele înfășurării).
Prin bobină se înțelege ansamblul de spire ale căror laturi se introduc în
două crestături.
Buclă de înfășurare a rotorului
Înfășurări: Există două tipuri de înfășurări: câmp și armătură. Ambele
tipuri poartă curent continuu.
Înfășurarea pe câmp stabilește câmpul magnetic al statorului.
Înfășurarea armăturii face același lucru pentru rotor.
Înfășurările statoarelor mașinilor de curent alternativ comparativ cu ale
statoarelor mașinilor de curent continuu
În cazul mașinii de curent continuu înfășurările statorului (începutul și
sfârșitul înfășurării) sunt legate împreună la aceeași lamelă de colector.
În cazul mașinii de curent alternativ: înfășurările statorului sunt deschise,
în sensul că începutul și sfârșitul înfășurării sunt legate la două borne separate, la
placa de borne.
Înfășurări monofazate: într-o crestătură se introduc conductoare
aparținând unei aceleași bobine, capetele bobinelor nu se încrucișează și de
aceea pot fi situate la același nivel sau etaj (bobinaje într-un strat).
Înfășurări trifazate: pe aceași armătură sunt așezate trei bobinaje
monofazate identice, care devin faze ale bobinajului trifazat.
Înfăşurările de curent alternativ cuprind următoarele elemente
constructive: conductorul, spira, bobina, grupa de bobine.

10
Bobina se compune din mai multe spire legate în serie sau în derivaţie.
Grupa de bobine: mai multe bobine conectate în serie sau în derivaţie.

11