Sunteți pe pagina 1din 1

Sensul cuvintelor

CÁRTE, cărți, s. f. I. 1. Scriere cu un anumit subiect, tipărită și legată sau broșată în volum. ◊ Carte
albastră (sau albă, neagră etc.) = publicație oficială a unui guvern care conține documente justificative
privitoare la o problemă politică. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) carte = a vorbi ca un om
învățat; a vorbi așa cum trebuie; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. A se pune pe carte = a se apuca serios
de învățat. Cum scrie la carte = așa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoană care citește, studiază
mult; cărturar. ♦ Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proporții mari. 2. Fig. Cunoștințe de
scriere și de citire; învățătură, știință, cultură. Ai carte, ai parte. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinări
introduse prin prep. „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite
drepturi. Carte de membru. ◊ Carte de muncă = carnet de muncă. 2. Bucată de carton, cu însemnări scrise
sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: pentru corespondență (carte poștală), ca permis de intrare la
un concert, la o bibliotecă (carte de intrare), indicând numele (profesiunea, adresa etc.) unei persoane (carte
de vizită) etc. ♦ Fiecare din cele 52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferențiate după culorile, semnele și
figurile imprimate pe ele și întrebuințate la anumite jocuri de noroc. ◊ Expr. A da cărțile pe față = a-și arăta
gândurile sau planurile, a spune adevărul. A(-și) juca ultima carte = a face o ultimă încercare (riscând) în
vederea atingerii unui scop. A juca cartea cea mare = a depune toate eforturile și a se avânta cu toate
riscurile într-o confruntare (desperată) în scopul atingerii unui ideal. A da în cărți = A pretinde că ghicește
viitorul cu ajutorul cărților de joc. III. (Înv. și pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act
scris, document; dovadă. ◊ Carte de judecată = hotărâre, sentință judecătorească. – Refăcut din cărți (pl. lui
*cartă < lat. charta), prin analogie cu parte-părți; (II) din fr. carte.
SPÚNE, spun, vb. III. Tranz. 1. A exprima prin cuvinte un gând, o părere etc.; a rosti, a zice, a declara.
◊ Expr. Ce-ți spuneam eu! = ai văzut că a fost așa cum am afirmat? Nu mai spune! sau ce spui? formulă care
exprimă mirarea, neîncrederea. ♦ Fig. A evoca, a provoca (sentimente, amintiri). Nu-ți spune nimic lucrul
acesta? ◊ Expr. A-i spune cuiva inima = a avea o intuiție, a intui, a presimți. ♦ Fig. (Pop.) A exprima ceva
prin cântec; a cânta. 2. A expune, a relata, a prezenta; a povesti, a istorisi, a nara. ♦ (Despre texte, scrieri) A
cuprinde, a scrie, a consemna. Ce spun ziarele? ♦ A recita. 3. A destăinui, a mărturisi ceva cuiva. ♦ A pârî, a
denunța pe cineva. 4. A explica cuiva un lucru, a lămuri pe cineva. 5. A numi; a porecli. ♦ Refl. impers. A se
obișnui, a se zice într-un anumit fel. – Lat. exponere.
MIC, -Ă, mici, adj. 1. Care este sub dimensiunile obișnuite; de proporții reduse. ◊ Literă mică =
minusculă. Degetul (cel) mic = cel mai subțire și mai scurt dintre degete, așezat lângă inelar. ◊ Loc. adv. În
mic = pe scară redusă, fără amploare. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la degetul (cel) mic = a) a dispune de
cineva cum vrei; b) a fi cu mult superior altuia. ♦ Care ocupă o suprafață redusă. ♦ Cu capacitate redusă,
puțin încăpător; strâmt. ♦ Scurt; mărunt, scund. ♦ (Substantivat, m.) Fel de mâncare din carne (de vacă)
tocată, de forma unor cârnăciori, condimentați și fripți direct pe grătar; mititel. ♦ (Despre ape, gropi,
prăpăstii etc.) Puțin adânc sau (relativ) îngust. ♦ Subțire. ♦ Îngust. Pălărie cu boruri mici. 2. Puțin numeros;
redus, limitat. 3. (Despre sunet, glas etc.) Puțin intens; slab, încet, stins2, scăzut. 4. (Despre zi, noapte etc.)
Care durează puțin; scurt. 5. De vârstă fragedă; nevârstnic; tânăr. ◊ (Substantivat) Cei mici = copiii. ◊ Loc.
adv. De mic = din copilărie. ◊ Expr. Cu mic, cu mare sau mic și mare = toată lumea. ♦ (Precedat de „cel” sau
„cel mai”) Mezin. 6. Fără (prea) mare valoare; neînsemnat, neimportant. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de
noblețe sufletească, de caracter; meschin, josnic. ◊ Expr. Mic la minte = redus, mărginit. 8. Care se află pe o
treaptă inferioară într-o ierarhie. ◊ Socru mic = tatăl miresei; (la pl.) părinții miresei. Soacră mică = mama
miresei. – Probabil lat. *miccus.

S-ar putea să vă placă și