1

CUPRINS

I. LOCUL IUDAISMULUI ÎN ISTORIA UNIVERSALĂ.

1. Ce este Iudaismul?..............................................................................................................3
2. Evreii din trecut și până astăzi.............................................................................................3

II. PRINCIPIILE IUDAISMULUI.

1. Crearea Pământului.............................................................................................................5
2. Omul și relația cu Divinitatea..............................................................................................6
3. Viața veșnică.......................................................................................................................6
4. Mesianismul iudaic.............................................................................................................7

III. TEXTELE RELIGIEI IUDAICE .

1. Tanakhul.............................................................................................................................8
2. Talmudul............................................................................................................................8
3. Shulhan Arukh....................................................................................................................9
4. Zoharul...............................................................................................................................9
IV. ASPECTE SOCIO-CULTURALE ALE RELIGIEI IUDAICE .
1. Comunitatea iudaică.........................................................................................................10
2. Familia..............................................................................................................................10
3. Misticismul iudaic............................................................................................................11
4. Principalele rituri și sărbători iudaice................................................................................11

V. CONCLUZII........................................................................................................................12

VI. BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................13

2
 I. LOCUL IUDAISMULUI ÎN ISTORIA UNIVERSALĂ

1. Ce este Iudaismul?

Iudaismul este un termen foarte complex și greu de definit deoarece se leagă de o multitudine
de factori, care îngreunează un eventual demers definitoriu. Astfel se explică multitudinea de
păreri legate de acest concept. În genere însă, iudaismul este asociat cu istoria poporului evreu,
urmărind evoluția acestuia din cele mai vechi timpuri și până astăzi, dar și cu religia mozaică
și ansamblul cultural aferent poporului evreu. Iudaismul s-a întemeiat și perpetuat pe baza unei
relații solide și intangibile a religiei cu poporul. Altfel spus, cele două concepte sunt
inseparabile și de referință pentru iudaism, deoarece relația lor a ajutat la transmiterea și
păstrarea identității poporului evreu.1

Religia iudaică, numită și religie mozaică sau mozaism, reprezintă una dintre cele 3 religii
avraamice sau monoteiste (alături de creștinism și islam) practicate inclusiv în epoca
contemporană. Este o religie axată pe respectarea unor cărți considerate sacre, care au fost
redactate, compilate și reinterpretate având la bază tradiții orale. Diversitatea și stilul redactării
conținutului diferă în parte, deoarece cărțile din componența Bibliei Ebraice au fost redactate
pe o perioadă de mai multe secole, receptând printre altele și influențe străine, prezența acestora
observându-se mai ales în textele cu caracter cosmogonic din Cartea Facerii. În accepțiunea
largă, religia poporului evreu începe odată cu Avraam, primul din cei 3 patriarhi, cu toate că
Biblia Ebraică prezintă în primele unsprezece capitole din Geneză crearea lumii și alte
întâmplări fantastice. Explicația poate fi găsită în modul de raportare al evreilor antici la
cosmogonie, care inițial era trecută în plan secund, în prin plan aflându-se relația dintre om și
divinitate.2

2. Evreii din trecut și până astăzi.

Privitor la istoria poporului evreu, putem afirma că acesta a trecut prin mai multe etape
tumultoase, care au impus schimbări bruște și substanțiale. Prima perioadă s-a întins de-a lungul
a mai bine de o mie de ani, între mileniul II și anul 586 î.Hr. 3 După această dată, poporul evreu

1
Giovanni Filoramo, Manual de istorie a religiilor, Humanitas, București, 2003, p.156
2
Mircea Eliade, Istoria credințelor și ideilor religioase, Univers Enciclopedic, București, 2000, p.109..
3
Giovanni Filoramo, op.cit., p.156.

3
a intrat sub exilul Imperiului Neo-Babilonian, moment considerat a fi începutul sinagogii și a
comunităților evreiești din diaspora.4

Prima perioadă din istoria evreilor a fost marcată de evenimente rămase până astăzi de
referință și vii în mentalitatea colectivă a poporului. De pildă, evreii comemorează de Pesah
ieșirea de sub sclavia Egiptului, avându-l în frunte pe Moise, considerat a fi cel care a pus bazele
religiei iudaice. Această acțiune epopeică este pe larg prezentată în Cartea Ieșirii. Totodată,
este menționabil faptul că în această primă perioada a fost și apogeul regalității iudaice, notabile
fiind printre altele activitățile regilor Saul, David și Solomon, sub egida cărora s-a dezvoltat
regalitatea unită a regatelor Israel și Iuda. În fine, prima perioadă a istoriei evreilor coincide de
la un anumit punct cu perioada primului templu din Ierusalim, construit sub domnia lui
Solomon.5

Următoarea perioadă din istoria evreilor, numită și perioada celui de-al doilea templu, a
ținut din momentul întoarcerii din exilul babilonian (în timpul domniei regelui persan Cirus al
II-lea) și până în anul 70 d.Hr., moment marcat de distrugerea templului de către romani. După
acest moment catastrofal pentru evrei, a început perioada rabinică, caracterizată în linii generale
de scrierea Talmudului. Totodată, fenomenul diasporei evreiești a luat amploare, fapt permis
mai apoi de cuceririle arabilor din secolul al VII-lea, care au adus cu sine necesitatea evreilor
de a-și alege un nou centru, care avea să fie în cele din urmă Spania. Aici, pe o durată de mai
bine de 700 de ani, evreii au avut o activitate sporită, favorizată de buna fundamentare a
comunităților evreiești coagulate în jurul sinagogilor. În consecința acestei statorniciri bine
întemeiate evreii au creat noi idei, cea mai notorie dintre ele fiind ideea cabalistică, ce avea
mai apoi să se răspândească în celelalte spații europene. Evreii sefarazi (evreii de rit spaniol)
aveau să fie însă expulzați din Spania în anul 1492, ca urmare a încheierii Reconquista, ei
îndreptându-se spre alte teritorii din jurul bazinului Mediteraneean. Referitor la evreii așkenazi,
putem spune că au fost siliți să migreze constant de-a lungul perioadei medievale, așezându-se
într-un final în Europa Centrală și de Est, unde aveau să cunoască o evoluție spectaculoasă. 6

Cu timpul, în virtutea evoluției istorice, evreii și-au consolidat substanțial poziția, cea mai
mare comunitate de evrei regăsindu-se în Estul Europei, mai ales ca urmare a unei explozii
demografice din secolele XIX-XX. Cei mai mulți dintre ei au căzut pradă genocidului nazist

4
Nicholas De Lange, An introduction to Judaism, Cambridge University Press, Cambridge, 2002, p.27.
5
Giovanni Filoramo, op.cit., 157.
6
Ibidem, pp.163-165.

4
din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Cei care au supraviețuit au ales să migreze în
alte locuri, inclusiv în Israel, începând cu anul 1948. Astăzi, cele mai mari comunități de evrei
se regăsesc în Israel și în Statele Unite ale Americii. 7

II. PRINCIPIILE IUDAISMULUI

1. Crearea pământului.

Mitul evreiesc al creației este de referință pentru lumea contemporană și este prezentat în
primele capitole din Geneză. La început au fost făcute cerurile și pământul, iar Dumnezeu se
mișca deasupra unui ocean primordial, întuneric fiind. 8 La prima vedere nimic nu este străin
cititorului, însă această imagine prezentată inițial în Geneză pare a fi puternic influențată de
mitul creației prezentat în Ennuna Eliș, singura diferență constând în faptul că procesul creației
primordiale nu s-a desăvârșit printr-o luptă cosmogonică, ci pașnic, prin cuvânt.9 În fapt, toate
au fost create prin cuvânt. Dumnezeu a spus „să fie lumină” și s-a făcut lumină. Văzând că
aceasta era bună, a decis să o despartă de întuneric, fiind creată astfel delimitarea dintre zi și
noapte. Pe durata a șase zile au fost create cerul, pământul, aștri, soarele, luna, și nu în cele din
urmă viața, vegetală și animală. Toate acestea erau bune, asemenea luminii, iar întreaga creație
a fost încununată de facerea omului.10

Omul a fost creat de Dumnezeu după chipul și asemănarea lui, luând suflare de viață, și
pentru a stăpâni peste mările, peste păsările cerului, și peste toate viețuitoarele uscatului. 11
Pentru că la început era bun, omul a trăit în Grădina Edenului, alături de Dumnezeu, pentru a
lucra pământul de acolo și pentru a se bucura de o viață cât mai prosperă și mai fericită. Ca
urmare a încălcării unei restricții însă, Dumnezeu a izgonit pe om din Paradis, astfel încât acesta
a devenit limitat la o viață condiționată de moarte. Pentru acest lucru Dumnezeu era absorbit de
orice vină, deoarece omul a căzut pradă ispitei, el fiind așadar singura cauza a degradării
propriei condiții.12

7
Nicholas De Lange, op.cit., pp. 7-8.
8
Facerea, I, 1-2.
9
Mircea Eliade, op.cit., pp.109-110.
10
Ibidem, p.110.
11
Facerea, I, 26.
12
Mircea Eliade, op.cit., p.110.

5
 2. Relația omului cu divinitatea.

După cum am menționat, omul a reprezentat pentru Dumnezeu încununarea a toate creațiile
sale, el fiind făcut după chipul și asemănarea Creatorului și primind de la acesta suflare de viață.
Putem spune așadar că relația omului cu divinitatea este una foarte specială în concepția iudaică,
deoarece în fapt omul se bucura de un statut privilegiat în ierarhia viețuitoarelor de pe Pământ.
Cu toate acestea, încălcarea interdicției de a se hrăni dintr-un anumit arbore a adus cu sine
repercusiuni negative pentru om, el fiind izgonit cu această ocazie din Grădina Edenului. 13 Cum
a putut fi însă acest lucru posibil? Răspunsul este simplu. De la crearea sa, omul a fost lăsat să
aleagă pentru sine, motiv pentru care el poate cădea pradă răului și ispitei, situații de care
Dumnezeu nu se face vinovat, omul fiind liber să-și aleagă propria cale.14

Cea mai puternică legătură dintre om și divinitate rezidă la nivelul sufletului, deoarece el
indică o asemănare și chiar o afinitate directă între Dumnezeu și om. Tradiția Talmudică atestă
și susține cu promptitudine preexistența sufletelor, care s-ar afla în al șaptelea cer. Pe baza
acestui raționament, oamenii talmudului au concluzionat că Mesia nu va veni pe pământ decât
atunci când toate sufletele predestinate se vor întrupa și vor trece prin moarte trupească.15

Omul se aseamănă așadar cu Dumnezeu în câteva privințe, însă în mentalitatea iudaică sunt
standardizate câteva aspecte care pun bariere clare și precise între om și divinitate. Omul este o
ființă efemeră, cu o existență fragilă și condiționată de moarte, ca urmare a izgonirii din Paradis.
Dumnezeu pe de altă parte este conducătorul cosmogonic al lumii, judecătorul și sfântul
suprem, având astfel forță absolută și calitatea de a fi omniscient și omniprezent. În concepția
iudaică, omul trebuie să respecte legea care a fost relevată prin Moise, să trăiască după aceasta
și să o păzească, pentru a se bucura de auspiciile și iubirea lui Dumnezeu, care de altfel este
incomensurabilă. 16

3. Viața veșnică.

Pentru a înțelege cum anume era văzută și percepută viața de apoi în mentalitatea evreilor
antici, trebuie să stabilim de la început două coordonate esențiale legate de acest concept. Pe de
o parte, moartea nu este o moarte tipică, ci reprezintă o trecere spre o altă dimensiune, prin

13
Jean Delumeau, Religiile Lumii, Humanitas, București, 2014, p.225.
14
Ibidem.
15
Andre Cohen, Talmudul, editura Hasefer, București, 2000, pp.134,136.
16
Mircea Eliade, op.cit, pp. 213-214.

6
disocierea sufletului de trup. În al doilea rând, este menționabil faptul că moartea în concepția
iudaică reprezintă o stare efemeră, deoarece morții vor învia, cu excepția celor care în timpul
vieții nu au crezut în învierea morților.17

În privința locului și tratamentului de care se vor bucura sufletele după moartea trupului,
oamenii talmudului au prezentat mai multe perspective. Una dintre ele afirmă că oamenii drepți,
care au respectat și păzit Legea cu strictețe, se vor bucura după moarte de carnea unui pește
interzis și de un vin special, produs din strugurii originari. Având în vedere faptul că evreii
antici erau supuși unei serii riguroase de interdicții alimentare, putem interpreta această
perspectivă ca pe o răsplată divină pentru oamenii care au respectat poruncile. 18 Așadar, în
concepția iudaică, viața după moarte este prezentată sub forma unui principiu bazat pe echitate.
Cu alte cuvinte, în funcție de stilul de viață, omul va primi în lumea de dincolo un tratament pe
măsura faptelor sale.

4. Mesianismul Iudaic.

Mesianismul reprezintă probabil cea mai distinctivă și originală idee a iudaismului, unii
autori afirmând faptul că acest concept reprezintă chiar cea mai importantă creație a mentalității
și spiritului iudaic. Pentru a înțelege termenul, trebuie să coborâm destul de mult în istoria
poporului evreu.19 În primul rând, etimologic vorbind, termenul este derivat din Massiah, care
în limba ebraică înseamnă cel uns sau unsul. Vechimea lui este destul de lungă, fiind
întrebuințat inițial ca titlu regal, regele fiind astfel cel uns de Dumnezeu.20 Pe baza acestora am
fi tentați să privim conceptul nu neapărat ca pe o creație originală, deoarece această formulă,
de uns al divinității, s-a regăsit peste tot în Orientul Antic și mai apoi în Bazinul Mediteraneean,
evident sub forme diverse.

Așadar, de ce este atât de important mesianismul pentru iudei? Răspunsul se află în viziunea
poporului evreu față de Mesia, care a suferit transformări pricinuite de anumite contexte istorice
nefavorabile iudeilor. Altfel spus, mesianismul a căpătat o conotație specială, favorizată de
istoria poporului evreu. Astfel, dat fiind faptul că regalitatea Israelului a căzut pradă atrocităților
și cuceririlor altor popoare, iudeii au dezvoltat o idee cu tente nostalgice, văzând în persoana
lui Mesia un rege puternic, asemenea lui David, care va veni în ajutorul evreilor, și va instala
un regim puternic. Cu timpul această idee a escaladat, astfel încât ideea mesianică a ajuns să fie

17
Andre Cohen, op.cit., p.466.
18
Jean Delumeau, op.cit., pp.227-228.
19
Nicholas De Lange, op.cit., p.221.
20
Giovanni Filoramo, op.cit., p.163.

7
asociată cu o schimbare apocaliptică, ce avea să instituie o nouă împărăție a lui Dumnezeu, de
data aceasta utopică, în care lumea va fi pașnică și va trăi în armonie.21

III. TEXTELE RELIGIEI IUDAICE.

1. Tanakhul

Tanakhul sau Biblia Ebraică, corespunde Vechiului Testament din Creștinism. Este cea mai
importantă carte a religiei iudaice, și a fost redactată de-a lungul a mai multor secole la rând. 22
Complexitatea Bibliei Ebraice este de netăgăduit, ea oferind o multitudine importantă de
perspective referitoare nu doar la credința iudeilor , ci și la mentalitățile, tradițiile ori aspectele
cotidiene ale poporului evreu, din mai mute perioade ale istoriei sale.

Tanakhul este împărțit în trei secțiuni, care au fost redactate și eventual compilate în stadii
succesive. Torah, sau Legea, este cea mai veche dar și cea mai importantă secțiune, deoarece
prezintă întreaga istorie a evreilor de la începuturi și până la moartea lui Moise, cel care este de
altfel acreditat ca autor al acesteia. De asemenea, Torah cuprinde un complex corpus legislativ
axat pe decalog și pe alte aproximativ 600 de reguli prin care sunt reglementate principalele
aspecte cotidiene ale evreilor.23 Torah are în componența sa 5 cărți. Acestea sunt Geneza,
Exodul, Leviticul, Numeri și Deuteronom.

Cea de-a doua secțiune, numită Neviim (profeți) este formată din opt cărți, și prezintă
evoluția poporului evreu de la Joshua până la exilul Babilonian. Este a doua cea mai importantă
secțiune a Tanakhului, în cadrul sinagogii fiind citite anual doar anumite fragmente de aici. În
fine, ultima parte a Tanakhului se numește Ketuvim (scrieri), și este formată din compilații ce
conțin cântece, cronici istorice sau alte lucrări. Cea mai notabilă carte de aici ar fi cea a
Psalmilor, restul cărților fiind mai puțin studiate.24

2. Talmudul.

Talmudul este o creație eminamente rabinică, și reprezintă o culegere vastă de principii

juridice iudaice, inițial transmise pe cale orală. Compilarea s-a produs între secolele I-III d.Hr.,

21
Mircea Eliade, op.cit., pp.380-381.
22
Giovanni Filoramo, op.cit, p.159.
23
Nicholas De Lange, op.cit., pp. 48-49.
24
Ibidem, p.49.

8
ca măsură de precauție în vederea conservării tradițiilor orale care nu și-au făcut loc în
Tanakh.25 El a fost redactat într-un mod aparte, fiind din această cauză foarte greu de citit și de
interpretat în lipsa unui antrenament special. Datorită acestui fapt, Talmudul este o carte
rezervată școlarilor pregătiți special întru-interpretarea Talmudului. 26

În cadrul Talmudului se disting 2 mari secțiuni, Mișna și Gemara. Mișna, care se traduce ca
„studii repetate”, se referă la o vastă rețea juridică compilată pe baza unor tradiții orale în jurul
anului 220. Ea este sistematic ordonată, sub forma a 6 ordine împărțite în 63 de tratate. Acestea
toate însumează tradiții orale iudaice, transmise de-a lungul a 1000 de ani. Cea de-a doua parte
a Talmudului, Gemara, se traduce ca „completare” și este constituită din comentarii și din
dezbateri ale rabinilor cu privire la interpretarea Mișnei. Nu este la fel de complexă precum
Mișna, însă are o importanță la fel de mare. 27

3. Shulhan Arukh.

Shulhan Arukh reprezintă cel mai important cod de legi iudaice, cu ajutorul căruia se pot
face interpretări mult mai ușoare pe marginea textelor din Torah și Talmud. Acesta a fost
publicat în anul 1565 de către Joseph Caro, un evreu sefarad din Spania. Lucrarea în sine este
foarte importantă, deoarece oferă o alternativă mult mai facilă întru-interpretarea codexului
legislativ, care inițial era rezervat unui grup restrâns de școlari special instruiți, fapt condiționat
de complexitatea textelor.28 Construcția shulhan arukh se traduce ca „masa pregătită”, iar
lucrarea este secționată în 4 părți, referitoare la legi privind sinagoga, sărbători și rituri, restricții
alimentare, legi matrimoniale și civile. 29

4. Zoharul.

Primul lucru menționabil cu referire la Zohar este faptul că reprezintă o lucrare legată de
misticismul iudaic, fiind de altfel recunoscută ca una dintre cele mai importante lucrări ale
literaturii cabalistice. Conform tradiției, Zoharul a fost scris în preajma anului 1286 de către
Moise de Leon, un mistic evreu sefarad din Guadalajara. A fost redactat în limba aramaică și
presupune un comentariu cu tente ezoterice asupra Pentateuhului, urmărind explicarea
semnificațiilor mai puțin vehiculate ale Bibliei Ebraice. Zoharul s-a răspândit foarte mult, mai
ales în contextul expulzării evreilor din Spania de la sfârșitul secolului al XV-lea, care a impus

25
Giovanni Filoramo, op.cit., p.160.
26
Nicholas De Lange, op.cit., p.56.
27
Sara E. Karesh, Mitchell M. Hurvitz, Encyclopedia of Judaism, Facts on Fire, New York, 2006, pp. 169,332.
28
Ibidem, pp. 477-478.
29
Nicholas De Lange, op.cit., p.61.

9
migrarea către alte spații din jurul bazinului Mediteraneean. 30 Este compus din 5 părți care sunt
concentrate asupra Pentateuhului, aducând în discuție subiecte mistice legate de natura
divinității, natura umană, mesianism sau natura binelui și răului. 31

IV. ASPECTE SOCIO-CULTURALE

ALE REILIGEI IUDAICE.

1. Comunitatea iudaică.

Conform credințelor iudaice, omul nu poate trăi de unul singur, ci trebuie să se angajeze în
diferite raporturi cu ceilalți oameni, în vederea asigurării unei societăți omogene și prielnice
traiului. La început, a fi evreu echivala cu a fi de aceeași etnie, fiind legat de spațiul geografic,
de o anumită limbă și de un anumit set de caracteristici distinctive. Așadar, inițial iudaismul era
susținut de un anumit set de principii proprii și originale, centrate în jurul unei concepții legate
de etnie. Cu timpul însă, ideea a suferit mutații, fapt favorizat în principal de dezvoltarea
iudaismului în diaspora, astfel încât oricine poate deveni evreu prin educație, învățând
principiile Torei. 32

Un loc foarte important care a asigurat în mare măsură rezistența comunităților iudaice în
diaspora este reprezentat de Sinagogă. Aceasta reprezintă în fapt un loc de adunare, în jurul
cărora evreii s-au coagulat formând astfel comunități solide, încă din timpul exilului babilonian.
Sinagoga este un loc de rugăciune, un loc unde se țin cuvântări din Torah, sau un locaș de cult.
O caracteristică importantă a acesteia constă în faptul că se bucură de autonomie, ceea ce
explică în mare măsură dispersarea evreilor și formarea unor entități iudaice distincte de-a
lungul istoriei. 33

2. Familia.

Societatea iudaică antică s-a întemeiat având la bază două elemente cheie. Primul dintre ele
este reprezentat de comunitate, iar al doilea este familia. Aceasta, în mod tradițional, trebuie să
fie alcătuită din bărbat, femeie și copii, fiecare având atribuții prestabilite și specifice. Dintre

30
Ibidem, pp.62-63.
31
Sara E. Karesh, Mitchell M. Hurvitz, op.cit., pp.573-574.
32
Jean Delumeau, op.cit., pp.233-235.
33
Giovanni Filoramo, op.cit., p.171.

10
toți, bărbatul trebuie să fie cel mai devotat familiei, îngrijindu-se de cele mai importante aspecte
legate de bunăstarea și buna funcționare a acesteia după principii optime. Femeia are un rol
secundar, ea fiind obligată să ofere suport bărbatului. În privința copiilor, ei nu au până la o
anumită vârstă responsabilități formale, fiind limitați la a da ascultare părinților. 34

Referitor la actul căsătoriei și în general la relațiile dintre un bărbat și o femeie, există o

delimitare clară între interdicție și îngăduință. Cu toate acestea, existau și excepții la prima
vedere contrastante, care permiteau de exemplu poligamia în imposibilitatea femeii de a
procrea. Bărbatul nu încălca în acest caz Legea, deoarece procreația nu este de fel interzisă în
mentalitatea iudaică, ba dimpotrivă, este o binecuvântare divină. 35

3. Misticismul iudaic.

Misticismul iudaic se leagă în cea mai mare parte de gândirea cabalistică, un curent apărut
la sfârșitul secolului al XII-lea în Spania și în sudul Franței, care are la bază concepte iudeo-
platonice dezvoltate anterior de Moise Maimonide, precum și concepții mistice mai vechi din
primul mileniu al erei noastre. Astfel, Cabala interpretează totul introducând în doctrina iudaică
clasică principii și mituri cosmogonice, care au rolul de a susține caracterul sacrosanct al
Tanakhului și Talmudului, care sunt învăluite astfel în mister.36

Gândirea cabalistică este așadar un mozaic ideologic, deoarece aduce în discuție principii
gnostice împletite cu idei neoplatonice, toate acestea aduse în sfera iudaismului. Această
gândire a contribuit foarte mult la consolidarea iudaismului în diaspora, fiind adesea catalogată
ca una dintre cele mai importante idei dezvoltate în Europa cuprinsă între secolele XIV-XIX,
caracterizată printre altele de o explozie demografică a comunităților evreiești. 37

4. Principalele rituri și sărbători iudaice.

În iudaism, din cele mai imemorabile timpuri, sărbătorile au fost privite cu o deosebită
considerație și respectate cu promptitudine și seriozitate. Sărbătoarea sărbătorilor pentru evrei
este Pesah, sau Paștele evreiesc, care comemorează ieșirea de sub sclavia Egiptului, moment
marcat de o adevărată epopee evreiască, concentrată în jurul personalității lui Moise. Pesah este

34
Nicholas De Lange, op.cit., pp.84,88.
35
Jean Delumeau, op.cit., 242-243.
36
Mircea Eliade, op.cit., pp.574-576.
37
Ibidem, pp.574,576.

11
succedată de o perioadă de 50 de zile până la Rusalii, o altă sărbătoare importantă care
comemorează primirea Legii pe Muntele Sinai. 38

În iudaism mai sunt însă și alte sărbători la fel de importante. De pildă, Roș Ha-șana, sau
Anul Nou Evreiesc, este reprezentată a fi ziua nașterii Universului, în care Dumnezeu dă dovadă
de maximă milostenie față de oameni. Din multe puncte de vedere se aseamănă cu Sabatul (a
șaptea zi a săptămânii), deoarece sunt valabile aceleași interdicții. Yom Kippur, sau Ziua
Ispășirii, reprezintă pentru evrei cea mai sacră zi din an, care cade mereu la 10 zile după Anul
Nou, fiind un moment în care primează postul și rugăciunea. Alte sărbători importante ale
evreilor sunt Sucotul (ziua colibelor) și Purim. 39

În privința riturilor, din perioada antică a existat o rânduială la fel de clară precum în cazul
sărbătorilor. Încă din primele zile ale vieții, băiețeii erau supuși circumciziei, ritual care în
esență nu este original evreiesc, dar care a devenit cu timpul element de apartenență la
comunitatea și religia iudaică. O altă ceremonie este reprezentată de sacrificiul primului născut,
care iarăși nu este de origine evreiască, și care a impus proiectarea unor alternative condiționate
de interzicerea sacrificiilor umane. În privința doliului, el este reglementat minuțios, pe o durată
de 11 luni, și pe baza unor etape bine stabilite. Totodată, comemorarea morților se poate face
de Anul Nou Evreiesc, sau de Ziua Ispășirii. 40

V. CONCLUZII.

Iudaismul reprezintă un domeniu fascinant de cercetare, iar importanța acestuia este

indubitabilă, atât din punct de vedere spiritual cât și din perspectiva mentalităților. Prezentarea
mea a urmărit să reliefeze măcar în linii generale aspectele cheie ale iudaismului, pentru a
contura o imagine de ansamblu. Deși nu sunt întru-totul străin de subiect, în timp ce redactam
această prezentare am ajuns să înțeleg mult mai bine ceea ce deja cunoșteam. Cu alte cuvinte,
la capătul acestei mici incursiuni în religia și istoria poporului evreu, pot fi sigur de un singur
lucru : iudaismul a influențat și încă continuă să influențeze lumea în care trăim, cu toate că
probabil cei mai mulți nu-și dau seama.

38
Giovanni Filoramo, op.cit., p.172.
39
Jean Delumeau, op.cit., pp.246-247.
40
Ibidem, pp.245-246.

12
 BIBLIOGRAFIE

1. Biblia, Cartea Facerii.

2. Cohen, Andre, Talmudul, editura Hasefer, București, 2000.

3. De Lange, Nicholas, An introduction to Judaism, Cambridge University Press,

Cambridge, 2002.

4. Delumeau, Jean, Religiile Lumii, Humanitas, București, 2014.

5. Eliade, Mircea, Istoria credințelor și ideilor religioase, Univers Enciclopedic,

București, 2000.

6. Filoramo, Giovanni, Manual de istorie a religiilor, Humanitas, București,

2003.

7. Karesh Sara. E, Hurvitz Mitchell E., Encyclopedia of Judaism, Facts on Fire,

New York, 2006.

13