Descrierea de tip tablou

Toamna în sufletul meu...

În zile ca acestea de toamnă, îmi place să privesc de la fereastră lumea,
să visez cu ochii deschiși, ca și cum peisajul de afară s-ar reflecta cumva în
sufletul meu, dându-mi un sentiment de melancolie.
Odată cu frigul, totul se schimbă în jur: frunzele cad din copacii
zdrențuiți, norii plumburii se adună pe cerul din ce în mai întunecat, soarele
altădată vesel abia mai răzbate cu cele câteva raze fără viață. Parcă o tristețe
copleșitoare a pus stăpânire pe lume, parcă întreaga natură moare încet și
odată cu ea dispar bucuria și căldura. Până și fețele oamenilor, mai încruntate,
mai preocupate au împrumutat ceva din nuanța gri a peisajului.
O ploaie măruntă se scutură din cer, iar picături cad rapid și des,
spărgându-se pe asfaltul umed. Frunzele căzute, galbene, maro, ofilite, se udă
repede și dispar sub pașii grăbiți ai trecătorilor. Într-un copac mare și gol,
câteva păsări negre își scutură zgribulite aripile, căutând adăpost. Perdeaua
cenușie de apă curge la infinit, iar de la fereastra mea de sus, îmi pare că cerul
plânge după zilele frumoase, strălucitoare de vară, când lumina ne inunda
sufletele de veselie.
Pe cer, norii aleargă grăbiți, se suprapun din ce în ce mai întunecați, iar
vântul scutură cu putere copacii, care se înclină ușor și se dezgolesc. Cadența
monotonă a ploii însoțește foșnetul frunzelor moarte. Tristețea mă cuprinde
încet și lacrimi mari se scurg pe obrajii mei reci, lipiți de geamul, udat de
dincolo de plânsul cerului...
Descrierea de tip portret
Un prieten drag
În zile ca acestea de toamnă, îmi place să privesc de la fereastră lumea,
să visez cu ochii deschiși, ca și cum peisajul de afară s-ar reflecta cumva în
sufletul, dându-mi un sentiment de melancolie.
Îmi amintesc cu drag de zilele petrecute în vară, la casa bunicilor, unde
am trăit momente de imensă bucurie alături de prietenii mei de acolo. Am față
de ei o puternică afecțiune, poate și pentru că îi văd o singură dată pe an, vara.
În mod ciudat, niciodată nu ne-am înstrăinat și, deși trece un an până la o nouă
reîntâlnire, reluăm lucrurile de unde le-am lăsat ca și cum ne-am fi despărțit
doar câteva ore.
Cel mai drag însă îmi este Andrei, un băiat blond, de aceeași vârstă cu
mine, cu care m-am împrietenit din primul moment. Ochii lui albaștri m-au fixat
atunci când ne-am cunoscut, m-a întrebat simplu cum mă cheamă și dacă vreau
să urc pe dealuri cu el. Faptul că era mult mai înalt decât mine îi permitea să
urce rapid colinele din jurul casei bunicilor. Mă aștepta sus și avea mereu
pregătită povestea despre ceva din jurul nostru.
Avem aceleași preocupări, ne place să observăm natura. Întotdeauna,
Andrei m-a impresionat prin cunoștințele lui despre mediu, citește mult și îmi
împărtășește și mie. Știe mereu să le explice celorlalți regulile vreunui joc nou,
ascultă cu interes de fiecare dată când cineva vorbește despre ceea ce-l
interesează.
Fiecare întâlnire cu el este o nouă aventură și poate de aceea nu mă
plictisesc niciodată acolo. Aștept cu nerăbdare vacanța, să-l reîntâlnesc și să ne
bucurăm de frumusețile naturii.