Tipuri de enunțuri

Enunțul este o unitate de comunicare cu înțeles deplin și construită, ca prim model, în jurul unui
predicat. Un enunț este cuprins între două pauze, marcate în scris prin semne de punctuație.
Din punct de vedere sintactic, enunțul este:
-simplu-când este o propoziție;
-complex-când este alcătuit din două sau mai multe propoziții.
Propoziția este comunicarea cu un singur predicat. (Mama aleargă.)
Propoziția este: simplă: P+S: Horia cască.
-dezvoltată-alcătuită din subiect, predicat și, cel puțin, o altă parte de propoziție. Horia cască de
cele mai multe ori.
După aspectul predicatului, propoziția este: afirmativă (Matei aleargă) negativă (Matei nu
aleargă).
Enunțul poate fi: structurat în jurul unui predicat (Fii atent la mașină!), nestructurat- când este o
secvență lexicală prin care se transmite o informație privitoare la ceva din realitate (Câinele!)-uite
câinele!)
După scopul comunicării, enunțurile sunt:
-asertive (declarative)- când vorbitorul dă o informație despre o stare de lucruri. (Am întârziat.)
-interogative- când vorbitorul cere o informație despre o stare de lucruri (Ai întârziat?)
Ele pot fi: totale, când cer un răspuns de tipul DA sau NU; parțiale, când nu pot primi un răspuns
de tipul DA sau NU, fiindcă se cere identificarea unui constituent al enunțului: Ce revistă citești?-
intonație descendentă; alternative, când se solicită o alegere între două sau mai multe elemente;
acestea au intonație ascendent-descendentă: Vii sau pleci?
-imperative, când vorbitorul exprimă un ordin, o cerere, o rugăminte, un îndemn, o interdicție (Nu
mânca!)
-exclamative, când vorbitorul exprimă o stare afectivă legată de un aspect din realitate (Cât ai
întârziat!)
Fraza
-este un enunț complex alcătuit din două sau mai multe propoziții.
Nr. Pr.=Nr. Prop
După rolul în frază, propoziția este:
Propoziția principală este o propoziție cu autonomie sintactică inclusă în frază. (are înțeles de sine
stătător, nu depinde de nimeni la nivelul frazei).
Propoziția secundară sau subordonată, când depinde sintactic de un cuvânt dintr-o altă propoziție,
care pentru aceasta constituie un centru. Cuvântul de care depinde o propoziție subordonată se
numește element regent, iar propoziția în care se află se numește propoziție regentă.
(element regent )Am plecat(P.P.)/ ca să văd minunatul circ/(P.S.).
Relația dintre două propoziții de același fel se numește relație de coordonare.
Am plecat/ și am venit.
P1=P.P.; P2=P.P.(RELAȚIE DE COORDONARE)
Relația de coordonare se realizează prin două mijloace:
JUXTAPUNERE- constă în simpla alăturare a unor propoziții aflate în relație de coordonare; în
scris este indicată prin virgulă sau prin punct și virgulă.
Am plecat/, am venit/, am cules/, am dansat/.
P1=P.P.;P2=P.P.;P3=P.P.;P4=P.P. (AFLATE ÎN RAPORT DE COORDONARE PRIN
JUXTAPUNERE)
JONCȚIUNEA-constă în marcarea relației sintactice dintre propoziții prin anumite cuvinte de
legătură, numiți conectori.
Aceasta se realizează prin:
CONJUNCȚII COORDONATOARE:
-copulative: și, nici; (A venit/ și a plecat./)
-adversative: dar, iar, însă, ci, or; (Voi veni/, dar nu voi sta/.) (ATENȚIE: înainte de DAR, IAR,
ÎNSĂ, CI, se pune virgulă!)
-disjunctive: sau, ba, ori, fie; (Vii/ sau pleci?/) Nu se pun virgule înaintea lor, însă pot apărea
perechi și în această situație cer virgulă înaintea celui de-al doilea termen. (Nu vrea nici bicicletă,
nici trotinetă.)
-concluzive: deci, așadar, carevasăzică, vasăzică. (M-am supărat/ deci voi pleca.) Conjuncția
coordonatoare concluzivă DECI așezată în interiorul propoziției nu se desparte prin virgulă.
Conjuncția coordonatoare concluzivă AȘADAR așezată în interiorul propoziției se desparte prin
virgulă. (Dan a greșit, își va cere scuze, așadar iertare.)
Locuțiuni conjuncționale coordonatoare:
-copulative-precum și, cât și;
-adversative-numai că, doar că;
-concluzive-prin urmare, ca atare.
Mijloace de realizare:
Joncțiunea-conjuncții subordonatoare: că, să, dacă, de, ca...să, pentru că, deși, deoarece, fiindcă.
Am venit/ ca să văd spectacolul/.
P1=propoziție principală, regentă lui P2 (cu ce scop am venit?)
P2=propoziție subordonată, ce are ca termen regent verbul AM VENIT, din P1.
-pronume/adjective pronominale relative-care, cine, ce, ceea ce;
-pronume/adjective pronominale nehotărâte: oricare, orice, oricine, oricui;
-adverbe relative-când, cum, cât, unde;
-adverbe nehotărâte: oricând, oricum, oricât, oriunde;
-locuțiuni conjuncționale subordonatoare:cum că, precum că, până când, până să, până ce, în timp
ce, cât timp, ori de câte ori, după cum, ca și cum, fără să, pe măsură ce, pentru că, din cauză că,
din moment ce, odată ce, pentru ca să, în caz că, cu toate că, măcar să, chiar dacă.
Excepție
Într-o frază, predicatele verbale pot fi subînțelese (punându-se virgulă sau linie de pauză): Anca
stă la birou/ și Cătălin, în fotoliu./
Dacă predicatul celei de-a doua propoziții este exprimat prin același verb la forma negativă,
acesta se poate realiza doar prin adverbul care este marcă de negație, fie că este predicat verbal,
fie că este nominal: Ea citește,/ iar el, nu/.
În cazul verbelor pasive, predicatul din a doua propoziție poate fi exprimat doar prin participiul
care intră în structura verbului: Bluza a fost spălată de bunica/și călcată de mama/.
Predicatul nominal din a doua propoziție poate fi exprimat doar prin numele predicativ: Ea este
blondă/și el, brunet/.