Enunțul.

Tipuri de enunț

Definiție: Enunțul este o unitate de comunicare cu înțeles deplin și construită, ca prim model,
în jurul unui predicat. El se raportează la o stare de lucruri reale sau posibile și este cuprins între
două pauze (marcate în scris printr-un semn de punctuație).
Mergem la munte. Mergem la munte! Mergem la munte?

Enunțul poate fi:

a. Structurat - în jurul unui predicat (Vacanța va veni.)
b. Nestructurat - când este o secvență lexicală prin care se transmite o informație privitoare
la ceva din realitate (Ursul! Înseamnă Uite ursul!)

Enunțurile structurate pot fi:

a. simple (P+S);
b. dezvoltate (P+S+ ALTE PĂRȚI SECUNDARE
DE PROPOZIȚIE) P = predicat, S = subiect

Din punct de vedere sintactic, enunțul poate fi:

a. simplu (când este o propoziție structurată/nestructurată) Matei învață foarte bine.;
b. complex (când este alcătuit din două sau mai multe propoziții) Matei învață foarte bine și
citește enorm.

După scopul comunicării enunțurile sunt:

a. asertive - (sau declarative), când vorbitorul dă o informație despre o stare de lucruri
(Plecăm în vacanță.). Acestea pot fi adevărate sau false în raport cu realitatea.
b. interogative, când vorbitorul cere o informație despre o stare de lucruri (Pleci în vacanță?)
c. totale-când cer un răspuns de tipul DA sau NU.;
d. parțiale, când nu pot primi un răspuns de tipul DA sau NU, pentru că se cere identificarea
unui constituent al enunțului (Cine a trecut?)
e. alternative, când solicită o alegere între două sau mai multe elemente (Mergi la Brașov sau
la Sibiu?)
f. imperative, trebuie să aibă un verb la imperativ. (ordin, cerere, rugăminte, interdicție)
Plecați!
g. exclamative, când vorbitorul exprimă o stare afectivă legată de un aspect din realitate. (N-
ați mai plecat!)

Punctuația enunțului
La sfârșitul enunțului se pot pune:
-punct: Plec în vacanță.
-semnul întrebării: Pleci în vacanță?
-semnul exclamării: Plec în vacanță! În ce vacanță pleacă! (uimirea) Pleacă! (imperativ)
-punctele de suspensie: –când vorbitorul consideră că restul este ușor de înțeles de către ascultător
(Nu mai plec...)
-semnul întrebării și semnul exclamării: pentru enunțurile interogative care sunt și exclamative
(Ce n-ai înțeles?!)
-virgula: (enumerare: Citesc, scriu, cânt și visez; înainte de DAR, IAR, ÎNSĂ, CI, DEOARECE,
FIINDCĂ, PENTRU CĂ; după o strigare: Băiete, vino la școală!)
-punct și virgulă: când se pune după preferința autorului, separând într-un enunț complex
propoziții pentru a spori claritatea comunicării (Am citit mult; am obosit, am adormit.)

Fraza
-este un enunț complex alcătuit din două sau mai multe propoziții.
Nr. Predicate = Nr. Propoziții

Propoziția principală este o propoziție cu autonomie sintactică inclusă în frază. (are înțeles
de sine stătător, nu depinde de nimeni la nivelul frazei).

(elemnt regent )Am plecat(P.P.)/ ca să văd minunatul circ/(P.S.).

Relația dintre două propoziții de același fel se numește relație de coordonare.
Am plecat1/ și am venit.2/
P1=P.Principală.; P2=P.Principală.(RELAȚIE DE COORDONARE)

Relația de coordonare se realizează prin două mijloace:

a. JUXTAPUNERE- constă în simpla alăturare a unor propoziții aflate în relație de

coordonare; în scris este indicată prin virgulă sau prin punct și virgulă.
Am plecat1/, am venit2/, am cules3/, am dansat4/.
P1=P.Principală; P2=P.Principală; P3=P.Principală; P4=P.Principală. (AFLATE ÎN RAPORT
DE COORDONARE PRIN JUXTAPUNERE)
b. JONCȚIUNEA-constă în marcarea relației sintactice dintre propoziții prin anumite
cuvinte de legătură, numiți conectori.
c.
Aceasta se realizează prin:

CONJUNCȚII COORDONATOARE:
-copulative: și, nici; (A venit/ și a plecat./)
-adversative: dar, iar, însă, ci; (Voi veni/, dar nu voi sta/.) (ATENȚIE: înainte de DAR, IAR,
ÎNSĂ, CI, se pune virgulă!)
-disjunctive: sau, ba, ori, fie; (Vii/ sau pleci?/) Nu se pun virgule înaintea lor, însă pot apărea
perechi și în această situație cer virgulă înaintea celui de-al doilea termen. (Nu vrea nici bicicletă,
nici trotinetă.)
-concluzive: deci, așadar. (M-am supărat/ deci voi pleca.) Conjuncția coordonatoare concluzivă
DECI așezată în interiorul propoziției nu se desparte prin virgulă. Conjuncția coordonatoare
concluzivă AȘADAR așezată în interiorul propoziției se desparte prin virgulă. (Dan a greșit, își
va cere scuze, așadar iertare.)

Relația de subordonare se stabilește între părți de propoziție diferite sau între propoziții
diferite.

Mijloace de realizare:
Juxtapunerea (,)
Joncțiunea-conjuncții subordonatoare: că, să, dacă, de, ca...să, pentru că, deși, deoarece, fiindcă.
Am venit1/ ca să văd spectacolul2/.
P1=propoziție principală, regentă lui P2 (cu ce scop am venit?)
P2=propoziție subordonată, ce are ca termen regent verbul AM VENIT, din P1.