Prepoziția

- este partea de vorbire care leagă un atribut sau un complement de cuvintele

determinate.
Prepozițiile sunt:
Simple: când sunt alcătuite dintr-un singur termen.
Ex.: cu, de, la, lângă, pentru
Compuse: când sunt alcătuite din doi sau mai mulți termeni
Ex.: de la, de pe, de pe la, de pe lângă, despre, înspre
Unele prepoziții sunt purtătoare de sens: sub, lângă, spre, în. Altele sunt
lipsite de sens: cu, de, la.
Prepoziția se analizează împreună cu partea de vorbire înaintea căreia se
află, incluzându-se în partea de propoziție respectivă.
Ex: în propoziția Caietul de notițe se află e birou, atributul este „notițe” și
complementul „pe birou”.
Verbul la modurile indicativ, imperativ, conjunctiv și condițional optativ
ocupă doar poziția de centru al unui grup de cuvinte, îndeplinind funcția sintactică
de:
■ predicat verbal, când este exprimat prin verb predicativ
■ predicat nominal, când este verb copulativ căruia i se atașează obligatoriu un
nume predicativ.
În calitate de centru, verbul aflat la unul dintre modurile indicativ,
imperativ, conjunctiv, condițional-optativ se poate combina cu:
■ numele predicativ, care constituie o poziție sintactică distinctă în
predicatul nominal și intră într-o relație ternară cu verbul copulativ și subiectul,
cărora li se subordonează.
■ subiectul, care ocupă o poziție favorizată, fiind într-o relație de
interdependență cu predicatul.
■ complementul se subordonează unui verb predicativ.