Subiect 1 – Fiziologia celulei vegetale (nucleul, peretele celular,

membranele plasmatice, citoplasma)

Definiție: Celula vegetală este unitatea fundamentală, morfologică, anatomică, structurală și

funcțională ce constituie baza microscopică a organismului vegetal.
Peretele celular
Funcții:
- rol de protecție a materiei celulare, de depozitare a anumitor substanțe, rol în schimbul de
substanțe chimice cu mediul extern
- conferă forma celulelor datorită rigidității
Proprietăți:
- extensibilitate, permeabilitate, absorbție
Format din microfibrile celulozice, proteice, substanțe pectice, apă și ioni minerali
Se pot impregna cu: lignina, cutina, suberina, ceruri și bioxid de siliciu
Membranele plasmatice = plasmalema și citoplasma
Plasmalema – la exterior <–> citoplasma <-> tonoplast care îmbracă vacuola
Tonoplast = densitate și permeabilitate mai mică decât plasmalema
Funcții și proprietăți:
- semipermeabilitate = permit trecerea apei (prin osmoză) dar nu si substanțele dizolvate
- substanțele dizolvate sunt transportate pe cale activă sau pasivă (prin difuzie)
o difuzie favorizată = substanțele se unesc cu unele grupări chimice care le înlesnesc
trecerea prin membrană
Citoplasma = sistem coloidal polifazic complex
Conține : proteine hidrofile, fosfolipide, acizi nucleici.
Alcătuită din:
- hialoplasmă
- organite citoplasmatice
- membrane plasmatice.
Hialoplasma
- masă transparentă, omogenă, lipsită de structură (matrice citoplasmatică)
- sistem coloidal vâscos, rigid sau elastic, nemiscibil cu apa
- compusă din filamente fine (lanțuri polipeptidice) care alcătuiesc o rețea macromoleculară
filamentoasă
- conține: nucleoproteide, lipide complexe, glucide solubile, enzime, hormoni, vitamine
- este sediul transformărilor metabolice, fizice și chimice
Organite: componente cu forme, dimensiuni și funcții diferite: Nucleu, Plastide (Numai în celula
vegetală) (Cromo, Cloro și Leucoplastele), Mitocondriile (rol in metabolism), Reticul
endoplasmatic (rol de comunicare intercelulară), Complex Golgi (rol în biosinteza acizilor
galacturonici), Condriozomii (respirație), Ribozomii (rol în sinteza proteinelor), Lizozomii (rol în
aprovizionare cu substanțe nutritive), Vacuola (rezervor de apă al celulei - componentă nevie),
Nucleul – reprezintă centrul de coordonare a proceselor vitale (se găsește la plantele
eucariote)
- formă rotundă sau ovală

1
 - poziție: la celule tinere = în centru și înconjurat de citoplasmă ; la celule mature = la
periferie
- mărginit le exterior de o membrană dublă (una groasă și poroasă – lipoproteică și una
subțire și netedă – proteică) – în interiorul membranei se află carioplasma
- carioplasma – masa fundamentală – 80% proteine, 10% ADN, 5% fosfolipide, 3,7% ARN
și 1,3% ioni
o mai conține unul sau mai mulți nucleoli și cromatină
Funcții:
- transmiterea caracterelor ereditare la urmași
- coordonează funcțiile vitale ale celulei
- dirijează sinteza proteinelor
- formarea membranei celulozice
- reglarea formării moleculelor enzimatice
- participare la procesele de diferențiere celulară, regenerare și cicatrizare a rănilor.

Subiect 2 – Conținutul în apă al diferitelor plante, organe și țesuturi

Apa – componentul mineral predominant în toate organismele vii.

Conținut apă – variabil în funcție de specie, organ și țesut.
Plante submerse conținut mai mare de apă (96-98%) față de plante terestre
Cantitatea de apă crește de la rădăcini - > tulpini -> frunze -> fructe (cea mai mare)
Tulpini - conținut mediu 45% din materialul vegetal în stare proaspătă
Frunze – conținut mediu 80% din materialul vegetal în stare proaspătă
Cantitatea de apă în procente din greutatea proaspătă:
1. Alge = 94-98%
2. Frunze de salată și ceapă, = 94-95%
3. Fructe de tomate și castratavete = 94-95%
4. Tuberculii de cartof = 75-80%
5. Mușchi de licheni uscați = 05-07%
Apă mai puțină la plante aflate în stare latentă decât în activitate --> plante perene variație în
funcție de anotimp -->
primăvara și vara multă apă, iarna puțină
Semințe – conțin mai puțină apă în timpul repausului vegetativ forțat
Țesuturi cu activitate vitală intensă – conțin mai multă apă
Țesuturi meristeme, parenchime și vase liberiene mai multă apă decât în țesuturile de susținere
Variații în decurs de 24 de ore la același organ și țesut: maxim de apă în a doua jumătate a nopții,
minim în a doua jumătate a după-amiezii.

2
 Subiect 3 – Absorbția apei de către plante (absorbția radiculară,
absorbția prin organele aeriene)

- moleculele particulei de sol) nu este folosită de plante

apă higroscopică – Se face în funcție de specie și de condițiile de mediu.
Ex.: la plante submerse absorbția se face prin toată suprafața corpului
Absorbția radiculară
Organ specializat – rădăcina – adaptări specifice: prezența perilor absorbanți, grad mare de
ramificare și lungimea totală care poate fi foarte mare: ex.: cartof – 0,45 m adâncime, grâu – 2 m,
floarea soarelui 2,75 m, lucernă – 15 m, vița de vie – 18 m.
Plante heliofile – rădăcini mai adânci; plante ombrofile – rădăcini mai scurte
Sistem radicular mai ramificat --> va fi explorat un volum mai mare de sol.
În regiuni umede – rădăcina 10% din corpul plantei
În regiuni secetoase – radacina 90% din corpul plantei
Absorbția apei realizată doar de RADICELELE TINERE
Tipurile de apă din sol
- apă de constituție – (apa din formează înveliș la suprafața particulei de sol – reținută cu
1000 de atm și nu poate fi utilizată de plantă
- apă peliculară – vine peste apa higroscopică – folosite numai straturile periferice de apă
- apă capilară – prezentă între particulele solului (reținută cu 1 atm) –ușor folosită de plante
- apă gravitațională – prezentă în spațiile largi dintre particulele solului – ușor folosită
Absorbția apei prin rădăcini se face prin 2 mecanisme: Pasiv și Activ
Mecanismul PASIV – principalul mod – determinat de transpirație --> proces de sucțiune la
nivelul frunzelor
Mecanismul ACTIV – realizată de rădăcină cu ajutorul energiei metabolice proprii prin
mecanisme osmotice (are rol important primăvara devreme)
Factorii care afectează absorbția apei
Interni: respirația rădăcinii, transpirația, starea de sănătate a plantei
Externi: temperatura solului, lumina, aerația solului, pH-ul solului, concentrația solului și toxinele
din sol
Absorbția prin organele aeriene ale plantei
Prin: tulpină, ramuri tinere, muguri și mai ales frunze
La scară mai redusă, mai mult în perioadele de secetă. Frunzele tinere absorb mai bine (până la
50% din necesar) deoarece au cuticula mai subțire. Apa poate circula în sens descendent până la
rădăcini. Este transportată în tot corpul plantei, de la perișorii absorbanți până la până la țesuturile
care o folosesc asigurând starea de turgescență a celulelor.
Circulă pe două căi:
- cale osmotică – în zone unde nu sunt vase conducătoare (pe distanțe mici de 1 mm), radial
o circulație pasivă: se bazează pe transpirație intensă și forță de sucțiune, radial spre
interior până la vasele conducătoare ale tulpinii
o circulație activă: presiune radiculară plus transpirație
- prin vase specializate – sistem conducător de vase lemnoase – tip trahee

3
Concluzie: Apa absorbită e celulele vii circulă osmotic spre centrul rădăcinii, apoi ascendent prin
vasele lemnoase capilare sub formă de coloane continue de apă până la frunze, la nivelul cărora
este eliminată prin transpirație

Subiect 4 – Eliminarea apei de către plante (transpirația și gutația)

Apa – substanța de bază din țesuturile vegetale dpdv cantitativ. Se reține o mică parte din
apa absorbită, restul se elimină. Proces de eliminare a apei la nivelul tuturor organelor aeriene ale
plantei cu precadere prin FRUNZE
Apa se elimina prin transpirație și gutație.
Transpirația = proces fiziologic de eliminare a apei în stare gazoasă (vapori). – specific
numai plantelor terestre.
Intensitatea – planta de porumb elimină – 200 litri de apă, tomate – 130, grâu – 100 – în decursul
perioadei de vegetație. Porumbul de pe un ha – 4-8 milioane litri.
Transpirația – determină absorbția pasivă și circulația ascendentă a apei, menține constantă
temperatura plantei.
Căi de eliminare – prin stomate și cuticulă
Factori: Interni – numărul (3-850/mm2 – porumb=104 milioane stomate, floarea soarelului=13
milioane stomate), gradul de deschidere și poziția stomatelor și unele caracteristici morfologice
ale frunzelor.
Gradul de deschidere – principalul mijloc – mișcările de închidere și deschidere a stomatelor
- 3 tipuri de reacții:
a) Reacția fotoactivă de deschidere – la lumină ; de închidere – la întuneric.
b) Reacția hidroactivă de închidere – declanșată în condiții de secetă, de deficitul hidric al
plantelor (când transpirația > absorbția apei) ; deschidere – după ploi sau irigare (revenire la
starea normală de turgescență)
c) Reacția hidropasivă de închidere – la umiditate excesivă (ploi abundente) ; deschidere (la
terminarea ploii)
Poziția stomatelor – la același nivel cu celulele epidermice
Caracteristicile morfologice ale frunzelor - limb mare, poziție perpendiculară pe razele
soarelui, plante sănătoase = transpirație intensă
Externi
– lumina – 70% transformată în energie calorică --> crește temperatura și implicit transpirația
– stomatele se deschid
– umiditatea atmosferică: umiditate mică = transpirație scăzută – stomatele se închid (reacție
hidroactivă); valoare optimă: 60-80% umiditate
– temperatura: valoare optimă: 25-300C
– curenții de aer: îndepărtează apa de pe frunze și transpirația crește; la furtuni și uragane
stomatele se închid
– apa din sol. – absorbția apei din sol trebuie să înlocuiască apa pierdută prin transpirație
Gutația = eliminarea apei în stare lichidă sub formă de picături pe marginea frunzei.
Fenomen datorat diferenței vitezei de încălzire și răcire dintre aer și sol. --> dezechilibru între
absorbția radiculară (intensă noaptea) și transpirația scăzută
Lichidul rezultat este o soluție care conține săruri minerale ce sunt resorbite ulterior de către
frunze.
4
 Subiect 5 – Nutriția minerală a plantelor (absorbția prin rădăcini
și prin frunze)
Pe lângă apă plantele au nevoie și de substanțe minerale – hrana minerală brută – se
prelucrează și rezultă compușii organici proprii celulelor vegetale.
Aprovizionare = nutriție; Transformare = asimilație
Absorbția prin rădăcini
Rădăcina – organul specializat – se realizează mai ales în zona perișorilor absorbanți
Substanțe minerale se absorb în stare dizolvată și sub formă de ioni.
Absorbția ionilor este:
- fizică – absorbție pasivă
- metabolică – absorbție activă
Absorbția pasivă conține:
- Difuziunea – fenomenul fizic de întrepătrundere a substannțelor
- Absorbția – fenomen fizic de fixare a ionilor minerali la suprafața membranelor
- Schimbul de ioni – între soluția solului și rădăcină. Poate fi total (ionii pătrund în rădăcină
în concentrație egală cu cea din sol) sau parțial (dependent de capacitatea de absorbție a
altor cationi)
Absorbția activă – pătrunderea și transportul ionilor minerali prin intermediul unor substanțe
organice (purtători) cu funcție metabolică.
Absorbția este influențată de factori interni și externi
Factori interni:
o specia plantei (ex. orzul absoarbe mai intens K și Na și mai puțin Ca comparativ cu
mazărea),
o vârsta plantei (atinge maximul la sfârșitul fazei de creștere vegetativă - scade odată cu
vârsta) (ex. la grâu și alte cereale păioase absorbție maximă de azot la înspicat)
o intensitatea respirației rădăcinilor – influențează viteza de absorbție
o secrețiile radiculare – acizii organici solubilizează mai ușor compușii minerali
precum carbonați, fosfați, silicați
Factorii externi:
o temperatura – începe la 2-40C – intensifică la 18-320C – maxim 400C (optim la 20-
250C plante din zona temperată și 300C plante din zona caldă - castravete, pepene etc)
o acizii humici din sol
o pH-ul – cea mai bună absorbție le pH neutru
o Concentrația de O2 și CO2 – cea mai bună absorbție la concentrație 2/3% O 2 în
atmosfera din jurul rădăcinii
o lumina – fotosinteza stimulează absorbția
o umiditatea din sol – 70-80%
o agenți chimici poluanți – oxizi de sulf, azot, plumb
Absorbția prin frunze
Prin organele aeriene se absorbă substanțe nutritive formă de soluții
Avantaj – absorbție mai rapidă. Efect maxim în faza creșterii intense a plantelor când cerințele
nutritive sunt mari
Mecanismele nu se diferențiază de cele ale absorbției prin rădăcini
5
Aplicare de substanțe nutritive:
N (azot) – pe frunze sub formă de uree
P (fosfor) – rezultate bune la sfecla de zahăr, pomii fructiferi, specii legumicole
K (potasiu) – pe frunze sub formă de soluții - rezultate bune la cartof și pomi
Mg (magneziu) – sub formă de soluții la măr, vița de vie, tomate, pepeni și țelină
Fertilizările foliare creează un nivel optim al conținutului de substanțe nutritive.

Subiect 6. - Rolul fiziologic al elementelor minerale (rolul fiziologic al

macroelementelor și al microelementelor)

Acțiunea fiecărui element din corpul plantei se manifestă numai în interdependență cu alte
elemente..
Macroelemente
Azot (N) – fundamental
Necesarul este dependent de specie: cerințe mari de azot la sfecla de zahăr, cartof, cânepa, varza,
tomate, cereale
Surse:
- compuși minerali cu N – nitrați, nitriți, săruri de amoniu
- compuși organici cu N – aminoacizi, amide
Origine principală – resturi organice în descompunere
Plantele pot absorbi N sub formă organică sau anorganică:
Formă organică: Ureea – absorbită prin rădăcini și frunze
Efecte:
Carență de N = oprirea creșterii plantelor, clorozarea frunzelor
Exces de N = creștere vegetativă intensă --> sensibilitate la cădere, ger, boli, secetă
Se recomandă raport optim între N P K
Fosfor (P) - absolut necesar
Se găsește sub formă minerală și organică
Funcții: reglează activitatea enzimatică, favorizează biosinteza clorofilei, diviziunea celulară,
refacerea țesuturilor, formarea semințelor, fructificarea, maturarea plantelor, fructelor și
semințelor, scurtează perioada de vegetație, favorizează creșterea sistemului radicular, rezistența la
ger și secetă
Efecte:
Carență de P = dereglări profunde, plantele rămân mici, tulpina rigidă, frunze răsucite, pete violet-
roșiatice
Ex.: la măr fructele cad prematur, frunzele rămân mici cu vârful purpuriu.
Exces de P = toxic, îngălbenirea prematură a frunzelor, arsuri, intensificarea creșterii vegetative
Ex.: sporirea numărului de spiculețe sterile la grâu
Se recomandă raport optim între P K Ca Mg.
Sulf (S) – necesar nutriției plantelor
exemple de aminoacizi cu sulf: cisteina, cistina și metionina

6
Funcții: favorizează biosinteza clorofilei, diviziunea celulară, cicatrizarea rănilor, creșterea
vegetativă, rezistența la ger
Carență de S = cloroză, îngălbenirea frunzelor, fotosinteză încetinită, plantă firavă.
Potasiu (K) – se găsește în plante în cantitatea cea mai mare
Se acumulează mai mult în organele și țesuturile tinere
Funcții: intensifică absorbția apei, fotosinteza și respirația, reduce transpirația, favorizează sinteza
glucidelor, lipidelor, proteinelor, sporește rezistența la ger, secetă și boli.
Carență de K = arsuri, brunificări și răsuciri ale frunzelor, înfrățiri slabe la cereale, creștere redusă,
fructe maturizate neuniform
Exces de K = ușor de suportat de către: cartof sau lupin; la salată – brunificarea frunzelor ; la tutun
– frunzele se usucă greu.
Magneziu (Mg) – absorbit sub formă de ioni pozitivi (cationi) Mg ++– rol în
aprovizionarea celulelor cu NH4 (amoniu) și P
Fier (Fe) – absorbit sub formă feroasă Fe ++ sau ferică Fe+++ - rol în fotosinteza și
metabolismul azotului
Calciu (Ca) – prezent în toate celulele, mai ales în cele bătrâne – rol în diviziunea
celulară
Sodiu (Na) – rol în reducerea transpirației
Microelemente
Rol în catalizarea (accelerarea) reacțiilor metabolice de oxidoreducere, stimularea proceselor
fiziologice esențiale, intensificarea activității enzimelor, vitaminelor și hormonilor.
Bor – rol în creșterea rădăcinii și tulpinii, formarea fructului și semințelor metabolismul
glucidelor și proteinelor, sinteza clorofilei,
Mangan și Cupru (oxidoreducere), Zinc (activator de enzime), Molibden (fixează azotul),
Cobalt (component al vitaminei B12)

Subiect 7 – Fotosinteza (sursele de carbon pentru plante; organele și

organitele specializate pentru fotosinteză

Procesul fundamental și unic în natură prin care plantele verzi sintetizează primii compuși
organici din CO2 și H2O cu ajutorul energiei provenite din radiațiile solare și în prezența clorofilei.
Prin fotosinteză se sintetizează: glucide, lipide, proteine, substanțe bioactive, enzime, vitamine etc.
Formula:
lumina
6CO2 + 6H2O --------> C6H12O6 + 6O2
clorofila
După sursa de carbon utilizată în procesul de fotosinteză plantele se clasifică în:
- autotrofe – își procură singure carbonul din CO2; se pot clasifica în:
o fotosintetizante – fixează energia solară cu ajutorul clorofilei – cele mai numeroase
o chimosintetizante – fixează energia chimică prin oxidarea substanțelor minerale pe
care trăiesc
- heterotrofe – utilizează carbonul organic din substanțele sintetizate de plantele autotrofe
7
 Importanța fotosintezei:
- organismele vegetale își procură energia direct din reacțiile luminoase prin intermediul
fotosintezei
- plantele verzi fixează carbonul din aer și apă --> substanțe organice
- fotosinteza = sursa primară de formare a întregii cantități de substanțe organice de pe Terra
(glucide, lipide, proteine, vitamine, hormoni, enzime, taninuri etc
- fotosinteza = singurul fenomen de pe Terra care asigură purificarea continuă a atmosferei
o dintr-o tonă de carbon asimilată ---> 2,7 tone O2
o anual sunt eliberate 460 miliarde tone de O2
o aerul din atmosferă se împrospătează odată la 3000 de ani și din apa oceanelor la 6
milioane de ani
Sursele de carbon pentru plante:
Carbon – element esențial în fotosinteză
Principala sursă CO2 din atmosferă pentru plantele terestre și CO 2 dizolvat în apă pentru plantele
acvatice.
Concentrația de CO2 în atmosferă 0,03% (0,3 cm3)la un litru de aer.
În sol concentrația de CO2 este de 10 ori mai mare ca în aer (datorată respirației bacteriilor,
ciupercilor, rădăcinilor)
Organele și organitele specializate:
Fotosinteza are loc în toate organele plantelor care conțin pigmenți verzi.
Frunza (principalul organ asimilator) – suprafață mare și grosime mică --> cantitate de CO 2
absorbită mare; CO2 pătrunde prin osteolele stomatelor ajungând la celulele asimilatoare din
țesutul palisadic și lacunar.
Cloroplastele – (fiecare celulă conține între 15 și 200 de cloroplaste) – formațiuni ce convertesc
energia luminoasă în substanțe organice – microuzine biosintetice în care se realizează întreg
procesul de fotosinteză.
Cloroplastele conțin 57-75% apă și 30-45% substanță uscată din care 90% este reprezentată de
materii organice.
În cloroplaste se găsesc pigmenți clorofilieni și pigmenți carotenoizi. Biosinteza pigmenților este
influențată de lumină, temperatură, oxigen și substanțele minerale.

Subiect 8 – Mecanismul fotosintezei (faza de lumină și de

întuneric a fotosintezei)
Fotosinteza se desfășoară în 2 etape:
Faza de lumină:
a) absorbția CO2 din atmosferă
b) absorbția energiei luminoase de către pigmenții clorofilieni
c) transformarea energiei luminoase în energie chimică prin formarea electronilor energizanți,
sinteza ATP, fotoliza apei, reducerea NADP și în final, eliberarea oxigenului
Faza de întuneric:
a) reducerea CO2 prin integrarea carbonului pe o substanță acceptoare
8
b) cedarea energiei înmagazinate de ATP și NADPH în substanțe organice primare ce se
formează în fotosinteză
c) transformarea și polimerizarea acestora în substanțe complexe