Robert Weiss

Robert Weiss, în vârstă de 34 de ani, absolvent al Universității de Economie și

Administrarea Afacerilor din Viena, a lucrat timp de opt ani pentru o companie
chimică austriacă. Entuziasmul său din primii ani, ca director de marketing al
companiei a scăzut considerabil în ultimele luni. Lipsa de motivație a lui Robert nu
poate fi atribuită atât de mult muncii sale ca atare, cât faptului că în acest moment nu
există oportunități reale de promovare. În plus, datorită avansării unui coleg, care are
și o diplomă în chimie și, prin urmare, o calificare suplimentară, Robert consideră că
există o amenințare la adresa poziției sale. De asemenea, el nu este pe deplin
mulțumit de situația sa financiară, deoarece în ultimii doi ani creșterile salariale au
fost mai mici decât se aștepta.

Conducerea companiei îi oferă lui Robert postul de coordonator al unei noi filiale
care urmează să fie înființată la București. El va urma să conducă biroul de
reprezentare, care va căuta posibilele rețele de distribuție și va investiga potențialul
de vânzări, urmând a fi, eventual, transformată în final într-o fabrică de producție.
Poziția oferită lui Robert pare atractivă datorită unei indemnizații generoase de
expatriat și pentru că ideea de a "pioniera" o nouă piață de producție și vânzări sună
destul de promițător.

Șeful lui Robert îi zugrăvește o imagine foarte promițătoare a situației din București.
El este asigurat că i se va oferi mână liberă în noua sa poziție, precum și orice fel de
sprijin pe care îl poate oferi fabrica-mamă austriacă. Situația din România, i se spune,
este în general foarte stabilă; a-și lua familia cu el nu este o problemă, mai ales că și
copiii săi pot frecventa o școală germană excelentă acolo. În plus, i se oferă un
apartament într-un cartier de primă clasă. Dar totuși, din moment ce se fac doar
declarații foarte generale, Robert simte că nu este suficient de informat.

Cu toate acestea, în cadrul unei întâlniri informale, unul dintre managerii companiei
îi oferă o relatare entuziastă a structurilor excelente de organizare din România. În
timp ce negocia cu o companie românească cu sediul în București, a fost foarte
impresionat de organizarea eficientă a acestora. "Standarde aproape occidentale", îi
spune el lui Robert. El este, de asemenea, familiarizat cu situația din unele companii
similare din Rusia, spune el, unde managerii sunt mai interesați de vodcă și de mese
decât de negocieri. În București, însă, toată lumea știe ce se așteaptă de la ei, așa că
Robert ar putea lucra conform programului. Din acest motiv, compania renunțase la
planul inițial de a înființa o filială în Rusia și alesese în schimb România, deoarece
oamenii de acolo și-au luat în serios munca.

Impresia pozitivă a lui Robert asupra situației din România este stricată însă, când se
întâlnește cu un prieten care a organizat un transport de ajutoare în România. Prietenul
său îi povestește despre ultima sa călătorie în România, unde a ajuns în zona
vorbitoare de limbă germană la șase dimineața și a încercat să ia legătura cu persoana
responsabilă de acolo, care a apărut abia după o oră și jumătate. Cum depozitul pe
care îl foloseau în mod normal nu era disponibil, au fost nevoiți să găsească altul și a
durat până aproape de prânz să organizeze lucrurile, mai ales că persoana de contact
din România era foarte reticentă să ia telefonul și să înceapă să caute o soluție. Totul
a fost foarte complicat și nimeni nu părea interest să rezolve problema, așa că prietenul
lui Robert a rămas cu impresia că nimic nu funcționează de fapt în România și că este
extrem de dificil să faci afaceri cu oamenii de acolo, chiar dacă voiai doar să ajuți. El
nu ar încerca niciodată să organizeze ceva pe cont propriu în România, i se părea
aproape imposibil.

Relatarea prietenului său îl face din nou pe Robert să se îndoiască dacă a luat decizia
corectă.

Robert nu este, de asemenea, sigur de modul în care familia sa va face față mutării
într-o țară străină. Robert este căsătorit și are un fiu de opt ani în școala primară și o
fiică de trei ani care va începe grădinița în toamnă. Soția sa este artistă și lucrează
acasă. După nașterea primului lor copil, ea a renunțat la studii la un colegiu de artă,
dar intenționează să organizeze în curând prima ei expoziție. De asemenea, vrea să
se întoarcă la universitate și să-și termine studiile în următorii trei ani, ceea ce este
foarte important pentru ea. O mutare în România, însă, i-ar face planurile aproape
imposibile.