Mihai Eminescu

Mihai Eminescu, cunoscut inițial drept Mihail Eminovici, este cel mai cunoscut poet român.
Eminescu este unul dintre cei mai respectați români, statui și cei 500 de lei îi păstrează
memoria. Mihai Eminescu s-a născut la Botoșan la 15 ianuarie 1850. A murit la 15 iunie 1889
la ora 3 dimineața la București. Elevii lui i-au purtat sicriul pe umeri la cimitir. Mormântul său
se află în cimitirul Bellu din București, care este cel mai cunoscut cimitir din România.

VIAȚA ȘI OPERA SA
Era al șaptelea dintre unsprezece copii ai părinților săi.
TATĂL SĂU GHEORGHE EMINOVICI era din nordul Moldovei.
MAMA SA RALUCA JURAȘCU provenea dintr-o familie boierească.
Eminescu și-a petrecut copilăria în orașul natal și la Ipotești, în și în jurul casei părinților, în
deplină libertate, prietenie pentru oameni și dragoste pentru natură. El își amintește cu
nostalgie de aceste vremuri în poeziile sale.
În 1858, Mihai, ca și ceilalți frați ai săi, își începe studiile la „liceul național” din Cernăuți, așa
cum se numea școala ortodoxă în acea vreme. Aici, a terminat primele patru clase, iar dintre
cei 82 de studenți care studiau acolo, a fost pe locul cinci pe baza rezultatelor sale
academice. A locuit cu profesorul Aron Pumnul în cartierul Kost. În toamna anului 1860, k. k.
este plasat în clasa I a unui liceu. Mihai, căruia îi era greu cu regulile stricte ale liceului, a
suferit o scădere a rezultatelor academice, mai ales la matematică. A fugit de la școală de
mai multe ori, ceea ce l-a făcut să repete, dar tatăl său l-a dus mereu înapoi la Cernăuți. Din
17 aprilie 1863, după vacanța de Paște, tatăl său și-a dat seama că școala strictă nu era
pentru Mihai și l-a trimis în propria aripă ca student particular.
Există, de asemenea, consemnări ale faptului că familia se lupta cu probleme financiare
grave: Mihai nu putea plăti taxele de examen, în toamna anului 1868 a scris o scrisoare către
Ministerul Învățământului Public prin care cere o bursă, dar aceasta a fost respinsă. În
primăvara anului 1864, după ce a părăsit școala, intră în compania de teatru ambulant
Tardini-Vlădicescu. În 1865, și-a reluat studiile până în 1866. Între timp, a lucrat ca angajat în
mai multe birouri, la tribunal și la primărie din Botosán.
ANII DE COLEGIE ŞI UNIVERSITARĂ
Cariera sa literară a început în 1866: ziarul lui Iosif Vulcan, Familia în Nagyvárad, își publică
poezia De-aș avea. Iosif Vulcan a schimbat numele poetului din Mihai Eminovici în Mihai
Eminescura. În același an au fost publicate alte cinci poezii în revista „Familia”.
Între 1869 și 1872 a fost student universitar la Universitatea de Filosofie și Drept din Viena.
Tatăl său i-a dat 18 aur pe lună, pe care Mihai i-a acceptat cu inima grea.
În lipsa unui certificat de absolvire, se înscrie ca ausserordentlicher Hörer, adică ca auditor,
adică student extraordinar, cu drept de înscriere a prezenței la curs la lectia Index, dar nu are
dreptul de a susține examen. Din lipsă de obligaţii practice, Eminescu a fost liber să
frecventeze cursurile, iar conform documentelor, s-a înscris doar pe trei semestre, respectiv
1869-70. iarna, 1871-72. pentru semestrele de iarnă și de vară din 1872.
A folosit banii pe care i-a primit de la părinți pentru a achita datoriile acumulate în luna
precedentă, cheltuielile îi depășeau cu mult veniturile: își amanea hainele, mânca de la
ospătari, împrumuta de la prieteni. Când primea bani de la părinți, îi cheltuia pe cafea, tutun,
alcool, cărți și mergea la teatru și cafenele.
Între 1872 și 1874 a studiat la Berlin cu ajutorul unei burse Junimea. A vrut să ia doctoratul în
filozofie, dar până la urmă a picat examenele.
RETURNARE ÎN ROMÂNIA
Întors în România, a locuit la Iași între 1874-1877. A lucrat ca director și profesor al Bibliotecii
Centrale. A redactat ziarul Curierul de Iași. A continuat să publice în Convorbiri literare. S-a
împrietenit cu Ion Creangă. A avut probleme financiare serioase; în familia sa au început o
serie de tragedii: câțiva dintre frații săi și mama lui au murit. Ulterior s-a îndrăgostit de
Veronica Miclé.
În 1877 s-a mutat la București și a rămas acolo până în 1883. A lucrat ca redactor la ziarul
Timpul, apoi a devenit redactor-șef în 1880. În această perioadă, au fost scrise cunoscutele
sale serii de poezii precum Scrisorile și Luceafărul.
În iunie 1883, s-a îmbolnăvit grav și a călătorit la Viena. Singura sa carte de poezii, publicată
în timpul vieții, a fost publicată aici sub titlul Poezii.
Între 1883 și 1889 s-a îmbolnăvit foarte mult și nu a scris mult.