Sunteți pe pagina 1din 1

BOIERUL ŞI PĂCALĂ

Odată Păcală stătea la marginea unei păduri şi se gîndea


acasă. Dacă însă voiţi să vă păcălesc, mă duc pînă ici
ce să mai facă. Şi cînd se uită pe drum, vede o trăsură ve- în sa

nind spre el. Repede se scoală, ia un trunchi mare de copac acasă, să-mi aduc păcălitorul, şi apoi am să vă
păcălesc.
şi-l ridică drept în sus. În trăsură era boierul, cucoana şi
Şi ca să vin mai degrabă, daţi-vă jos din trăsură şi
vizitiul, care mîna caii. Boierul, văzînd pe Păcală, spuse cucoana,

vizitiului să oprească trăsura şi zice: şi vizitiul! Dumneavoastră, cucoane, ţineţi lemnul


ista bine,
— Bună ziua!
să nu se clatine nici într-o parte, că eu vin îndată.
Păcală răspunse:
Se dă jos cucoana şi vizitiul, şi boierul ţinea cît putea
— Mulţămim!
trunchiul să nu se clatine. Păcală s-a suit în trăsură, şi
— Dar ce faci aici?
pe
— D-apoi, cucoane, ia, am pus şi eu lemnul ista să se
ici ţi-i drumul! Se face noapte. Păcală nu mai vine.
hodinească olecuţă, că apoi îl duc acasă. Da Dumneavoas- Stau aşa

tră unde vă duceţi? toată noaptea şi a doua zi pînă după amiază.

— Eu am auzit de unul Păcală, care păcăleşte oamenii, Numai ce trece un om pe acolo.

şi mă duc să-l găsesc, să mă păcălească şi pe mine. — Bună ziua, zice omul.

Păcală zice boierului: — Bună ziua, îi răspunde boierul.

— Nu te mai duce, cucoane, mai departe, că eu-s Păcală! — Dar ce staţi dumneavoastră acolea?

Dar acum nu pot să vă păcălesc, că am uitat păcălitorul Atunci boierul spune omului că ţine copacul în sus,

„pînă ce-a veni Păcală de-acasă cu păcălitorul să ne


pă-

călească”.

S-ar putea să vă placă și