Capitolul 1

Tanatologie medico-legală
Definitie: studiul stărilor terminale şi al tuturor fenomenelor şi proceselor legate de moarte

Scop: stabilirea felului, cauzei, mecanismului etiopatogenic și datei morții

Moartea = procesul de încetare al activităţii centrilor vitali, urmată de oprirea activităţii

tisulare
- principala manifestare fiziopatologică = ANOXIA
- complexitatea, gradul de diferenţiere şi momentul apariţiei pe scară filogenetică al
ţesuturilor determină rezistenţa variabilă a ţesuturilor la anoxie;
- clinic: după Spitz - clasic, anoxia cerebrală determină leziuni ireversibile și extensive
după 5-6 minute; studii recente (experimentale și clinice) sugerează reversibilitatea
leziunile cerebrale și după 15-16 minute.

Tabel 1. Anoxia – manifestări clinice

după 3' pierderea proceselor conştiente, a asociaţiilor şi a reflexelor condiţionate
după 5- afectarea centrilor subcorticali cu pierderea simţurilor (văz, auz) şi a adaptării
10' termice şi tensionale
după 10- afectarea centrilor rombencefalici cu dispariţia reflexelor corneene, pupilare şi
30' bulbare

Modificările ce apar în diferitele organe şi ţesuturi postmortem = fenomene postvitale.

Stările terminale

1. Preagonia
- se caracterizează prin manifestări psihice de durată variabilă (Tabel 2) datorate începutului
deprimării funcţiilor vitale prin modificări biochimice şi metabolice, apărute ca reacţii de
apărare faţă de moartea iminentă.
- condiţionate de: constituţie, vârsta (vârstnicii acceptă mai uşor moartea), felul morţii
(bolile cronice duc, în general, la resemnare)
Tabel 2. Manifestări ale preagoniei în funcție de cauza decesului
traumatisme îngheţ asfixii infarct
logoree, agitaţie, calm, euforie, amorţeala, euforie, senzaţie de calm (cu
hipermnezie amorţeala, senzaţie indiferenţă 3-4 ore anterior)
invadatoare de planare
(panorama vieţii
trăite)

2. Agonia (etapa ireversibilă între viaţă şi moarte)

- se caracterizează prin diminuarea funcţiilor respiratorie, circulatorie şi de relaţie.
Tabel 3.Manifestările agoniei
alterarea funcţiilor psihice alterarea funcţiilor de alterarea funcţiilor vegetative
 relaţie
- inhibiţie profundă a - facies hipocratic - respiraţie rapidă,
sistemului nervos cu păstrarea - dispariţia simţurilor superficială, cu hipersecreţie
funcțiilor circulatorie şi (primul văzul, ultimul bronşică, ulterior neregulată;
respiratorie auzul) - aritmii cardiace:
- anestezie completă care, bradicardie progresivă →
- 3 forme de agonie: asociată tulburărilor scăderea amplitudinii
a. lucidă (boli circulatorii → dispariţia pulsului;
cardiopulmonare, hemoragii); senzaţiei de corporalitate - cianoză;
b. cu delir, agitaţie şi acte de - transpiraţii reci:
violenţă (intoxicaţii, boli - hipotermie;
febrile, meningoencefalite); - contracţii antiperistaltice cu
c. alternantă (boli acute, boli evacuarea secreţiilor,
psihice) excreţiilor şi conţinutului
gastric, intestinal, al vezicii
urinare şi veziculelor
seminale

- durată variabilă:
 absentă în morţi violente cu leziuni traumatice diencefalice şi în unele morţi
subite;
 scurtă (secunde, minute) în asfixii, intoxicaţii cu cianuri, compuşi
organofosforaţi, boli supraacute şi hemoragii masive; raport acidofile/bazofile
=1 în hipofiză* ;
 lungă (ore) în boli cronice, hemoragii şi unele intoxicaţii
- raport acidofile/bazofile > 1 în hipofiză*
- depleția lipidelor din corticala suprarenalelor
- nivel scăzut de tiroxină sanguină.

3. Moartea clinică – dispariţia funcţiilor vitale (cardiacă, respiratorie) şi a activităţii reflexe.

- reversibilă în primele 3-5' prin manevre de resuscitare cardio-pulmonară;
- după aproximativ 5' se instalează encefalopatia anoxică şi moartea biologică;
- conform Spitz: clasic, anoxia cerebrală determină leziuni ireversibile și extensive după 5-6
minute; studii recente (experimentale + clinice) sugerează reversibilitatea leziunile cerebrale
si dupa 15-16 minute;
- excepţii:
- nou-născuţii (copii sub 5 ani): sistem nervos imatur are o rezistenţă mai mare la
anoxie (până la 30 minute);
- hipotermie - metabolismul bazal al celulei nervoase este încetinit, necesarul de oxigen
este scăzut → rezistenţa mai mare la anoxie (până la 30 minute).

4. Moartea cerebrală = încetarea activităţii ariilor corticale responsabile de funcţiile psihice

cu încetarea oricărei activităţi şi apariţia unui traseu izoelectric pe EEG;
- diagnosticul corect este important în vederea transplatului.

Criterii legale pentru diagnosticul de moarte cerebrala (RO)

- Anexa nr. 3 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1170/2014

„I. Diagnosticul morţii cerebrale se stabileşte pe baza următoarelor criterii:

 1. absenţa reflexelor de trunchi cerebral;
2. absenţa ventilaţiei spontane, confirmată de testul de apnee (la un Pa CO2 de
60 mmHg);
3. traseu electroencefalografic care să ateste lipsa electrogenezei corticale sau
angiografia celor 4 axe vasculare carotidiene ori scintigrafia cerebrală cu
techneţiu sau angioCT cranian ori ultrasonografie transcraniană Doppler care
să ateste lipsa circulaţiei sanguine intracerebrale.
Setul de examinări prevăzut la pct. I, care confirmă moartea cerebrală, se repetă la un
interval de cel puţin 6 ore pentru adulţi. Pentru copii, intervalul este de 48 de ore pentru nou-
născutul cu vârsta între 7 zile şi 2 luni, 24 de ore pentru copilul cu vârsta între 2 luni şi 2 ani
şi 12 ore pentru copilul cu vârsta între 2 şi 7 ani. Pentru copiii cu vârsta peste 7 ani, intervalul
este acelaşi ca la adulţi. La nou-născutul cu vârsta mai mică de 7 zile nu se declară moartea
cerebrală.

II. Cauza care a determinat moartea cerebrală trebuie să fie clar stabilită.

III. Excluderea altor cauze reversibile care ar putea produce un tablou clinic, asemănător cu
cel din moartea cerebrală (hipotermia, mai mică de 35º C, medicamente depresoare ale
sistemului nervos central, hipotensiune arterială - presiune arterială medie mai mică de 55
mmHg).

IV. Diagnosticul de moarte cerebrală va fi stabilit de 2 medici primari anestezie - terapie

intensivă sau de un medic primar anestezie - terapie intensivă şi un medic primar neurologie
sau neurochirurgie”

- Legea nr. 95/2006:

o ”declararea morții cerebrale se face de către medici care nu fac parte din
echipele de coordonare, prelevare, transplant de organe, țesuturi și celule de
origine umană”

Rolul legistului în procedura de transplant:

- Legea nr. 95/2006:
o „Prelevarea de organe, țesuturi și celule de origine umană, în cazuri medico-
legale, se face numai cu consimțământul medicului legist și nu trebuie să
compromită rezultatul autopsiei medico-legale, conform modelului de
formular aprobat prin ordin al ministrului sănătății”.
- Examinează persoana și documentația medicală și, ulterior, completează și semnează
un formular tip .

5. Coma depăşită = moartea corticală cu menţinerea funcţiilor vegetative prin terapie

intensivă, consecinţa scăderii bruşte şi masive a debitului cardiac (Tabel 4).

Tabel 4.Clinic - coma depășită

absenţa reflexelor nervilor cranieni (+/- menținerea automatismului medular)
pupile fixe, atone
hipotermie
abolirea respiraţiei spontane
+/- menţinerea activităţii spontane a cordului
6. Viaţa vegetativă = menţinerea funcţiilor vegetative spontan, dar cu deficit grav al
conştienţei.

7. Moartea biologică (reală) – stare caracterizată prin încetarea metabolismului celular şi

modificări structurale distructive ale celulelor.
- eveniment ireversibil care evoluează în două stadii:
- somatică (sistemică): încetarea completă şi ireversibilă a funcţiilor vitale (respiraţie,
cardio-circulatorie şi nervoasă);
- celulară (moleculară): moartea celulelor şi ţesuturilor, determinată de anoxie (treptat,
în funcţie de rezistenţa tisulară).

Diagnosticul de moarte (semiologia tanatologică)

Semne negative de viaţă (semne precoce de moarte)

Tabel 5.Semne precoce de moarte
Poziţia şi aspectul general al cadavrului
Oprirea respiraţiei
Oprirea circulaţiei
Abolirea reflectivităţii
Suspendarea activităţii cerebrale
de obicei:
- decubit dorsal
- facies inexpresiv, imobil
- pielea - paloare ceroasă şi elasticitate
pierdută (”cel mai caracteristic„ semn)
- degetele mâinilor în semiflexie
- vârfurile picioarelor rotate lateral
în cazul morţilor rapide, se păstrează ultima
atitudine avută în timpul vieţii
- musculatura flască
- reflexe absente (ultimul care dispare este
reflexul corneean)
- EEG izoelectric

Semnele morţii reale (semne semi-tardive de moarte)

Definiție: Modificări fizico-chimice datorate încetării funcţiilor vitale şi acţiunii
factorilor de mediu asupra cadavrului cu apariţia modificărilor cadaverice precoce.

1.Răcirea cadavrului (Algor Mortis)

Definiție: Scăderea progresivă a temperaturii corporale a cadavrului (până la

uniformizare cu temperatura mediului ambiant) determinată de oprirea circulaţiei şi
metabolismului.

Mecanisme (începe de la suprafaţa cadavrului şi este mai accentuată la nivelul părţilor

descoperite)
- convecţie - acţiunea curenţilor de aer rece)
 - conducţie - schimb de temperatură cu o suprafaţă mai rece prin contact direct
- iradiere - absorbţia radiaţiilor electro-magnetice infraroşii de obiectele învecinate cu
temperatură mai mică decât cea a corpului, fără contact direct
o astfel se răcesc cadavrele aflate în camere încălzite

Apreciere:
- măsurare:
- tanatometrul – termometru special cu lungime de 25 cm şi o scală de temperatură între
0 şi 50oC
o măsoară temperatura centrală (subhepatică – recomandat, intrarectală,
intravaginală).
- cu mâna prin comparaţie între regiunile descoperite şi cele acoperite (mai puţin
fidelă).
- interpretare:
- temperatură centrală <= 200 C confirmă, cu certitudine, decesul
o teoretic, nu este atinsă mai devreme de 10-12 h postmortem
- estimarea pierderilor de căldură ale cadavrului aflat într-un mediu cu o temperatură de
18-20oC
- pe baza scăderii termice cu aprox. 1o/h în primele ore şi cu 2o/h în următoarele ore
o valori orientative – depind de patologii antemortem, cauza decesului, etc;
Factori care influenţează răcirea cadaverică:
a. cauza morţii:

Acceleratori boli care au evoluat cu boli cronice, hemoragii

hipotermie
insuficienţă cardiacă congestivă
şoc
epuizarea glicogenului
spânzurare
Inhibitori tetanos
(boli febrile, convulsivante febră tifoidă
→ creşterea temperaturii sepsis
postmortem) şoc caloric
hipertermie malignă
insolaţie
hemoragii cerebrale în special pontină →
dereglarea termoreglării
intoxicaţii stricnină → generarea
musculară a unei cantităţi
mari de căldură antemortem
etanol
nicotină
CO

b.relaţia cadavru-mediu:
- Acceleratori:
o mediul rece/ bun conducător termic (apă rece, săracă în subst minerale)
o absenţa îmbrăcăminţii;
- Inhibitori:
 o cadavru în apă bogată în substanţe minerale (ape reziduale)
c. raportul suprafaţă/masă corporală și constituția
- Acceleratori:
o la copii (suprafață corporale mare în raport cu masa)
o adipozitate redusă (bătrâni, caşectici)
- Inhibitori:
o obezitate

Importanţa medico-legală:
- poate fi utilă în estimarea datei morţii (în asociere cu celelalte semne)
- limite (DiMaio):
o nu se poate cunoște temperatura corporală exactă a persoanei la momentul decesului
o este influenţată de numeroşi factori şi nu urmează un pattern progresiv şi repetitiv
- poate fi utilă în identificarea locului în care s-a produs decesul
-pe măsură ce corpul se răceşte, ţesutul adipos subiacent se întăreşte şi va lua forma obiectului pe
care se sprijină
o ex: impresiuni clare de scoarţă de copac, beţe etc
o ATENȚIE: pliurile de la nivel cervical pot simula, prin întărirea țesutului adipos, o
ligatură

2. Lividităţile cadaverice şi hipostaza

viscerală

Definiție: Zone de culoare roşie/roşu-violacee (cel mai frecvent) care apar pe părţile
declive ale cadavrului datorită opririi circulaţiei şi acumulării sângelui în vasele din regiunile
declive sub acţiunea gravitaţiei
-prima menţiune în literatură: Sung Tz’u (1186-1249)
Caracteristici:
- se pot evidenţia de la 30-60 minute după deces la caucazieni (în lumină puternică) sau mai
târziu (interval de timp variabil) la persoane cu pigmentare cutanată sau in lumina redusă;
- se citează cazuri de lividităţi instalate la persoane în viaţă cu insuficienţă cardiacă severă sau
în comă profundă – imobilitatea corpului reduce întoarcerea venoasă – confirmat de studii;
- nu apar pe zonele de compresiune cu planul subjacent şi în zonele comprimate de diverse
obiecte de îmbrăcăminte (guler, curea etc.);
- modificările de culoare existente intravitam la nivelul tegumentelor suferă modificări după
deces:
- cele determinate de hiperemia activă dispar postmortem
- cele determinate de hiperemia pasivă (stază) se accentuează.

Evoluție în 3 stadii:
I. HIPOSTAZA
- sângele stagnează în vase
- culoare albăstruie, persistă timp de 2-16 h postmortem
- dispar la digitopresiune şi reapar după încetarea presiunii
- la modificarea poziţiei cadavrului, dispar din regiunea iniţială şi apar în noua zonă
declivă.
- pe secţiune: ţesuturi albicioase cu picături de sânge care apar din vase, se spală cu apă şi
reapar după spălare
- la nivel visceral:
- cerebral - puncte roşii în substanţa albă a lobilor occipitali ce dispare la spălare cu apă;
o uneori – zone izolate de hemoragie subarahnoidiană occipital bilateral, relativ
simetrică;
- pulmon - roşu-violaceu închis pe părţile declive, consistenţă crescută, crepitaţii
diminuate
o organul cu cele mai evidente lividităţi;
- mucoasa gastrică – cenuşiu-brună cu aspect murdar;
- formarea chegurilor sanguine roşii sau albe, neaderente, lucioase (coagulare
intravasculară şi intracardiacă postmortem);
o în asfixii, sângele este lichid datorită creşterii fibrinolizei (eliberată din
endoteliul capilar – reacţie nespecifică de apărare)

II. DIFUZIUNE
- o parte din sânge extravazează şi impregnează ţesuturile; restul rămâne în vase;
- culoare violacee, apar la 15-18 h postmortem;
- pălesc la digitopresiune dar nu dispar
- la modificarea poziţiei cadavrului, persistă în zonele iniţiale şi apar şi în noile zone
declive.
- pe secţiune: ţesuturi îmbibate cu sânge roşu-închis care dispare la spălare cu apă.
- la nivel visceral:
- endocardul şi intima vaselor mari - roşu murdar;
- ansele intestinale - violaceu murdare;
- cavităţile seroase conţin sânge roşietic extravazat;
- rinichi şi glande suprarenale - limita cortico-medulară estompată

III. IMBIBIŢIE
- sângele extravazează în totalitate din vase şi impregnează ţesuturile
- culoare roşu-albăstrui, apar după 18 h postmortem (perioadă medie, orientativă)
- nu pălesc la digitopresiune
- la modificare poziţiei cadavrului nu-şi modifică localizarea
- pe secţiune: ţesuturi îmbibate cu sânge roșu închis, care dispare la spălare cu apă.
- la nivel visceral: se accentuează modificările din stadiul precedent.

Diagnosticul diferenţial al lividităților: cu echimoza (Tabel 6)

- localizare și aspect:
- (echimozele) pot să apară pe orice regiune a corpului, pot fi proeminente (cele recente
- datorită sângelui acumulat şi reacţiei inflamatorii pasive), contur slab definit
- acumularea sângelui în vasele mici de la nivelul orbitelor şi ochilor (cadavru în decubit
ventral) → aspect de echimoză în ochelari care poate sugera un traumatism
- incizare şi spălare: (echimoza) cheguri sanguine aderente care nu dispar la spălarea cu
apă
- examen microscopic (de certitudine): (echimoza) infiltrat hemoragic tisular.

Tabel 6. Diferenţiere Echimoză-Lividitate

Echimoză Lividitate
 -localizare variantă - localizare declivă
- discoide/ contur neregulat - contur regulat, fără modificări bruşte de
- aspect neuniform cu variaţii „bruşte” de culoare
culoare -plane
- uşor proeminente (cele recente)

Cazuri particulare:
Lividităţi cadaverice Lividităţi Lividităţi cadaverice cu o Lividităţi cu
cu debut rapid (1-2h): cadaverice cu debut culoare caracteristică distribuţie specifică
lent:
în septicemii, asfixii, - intoxicaţia cu roşu-carmin: în intoxicaţia în cazul electrocuţiei
mediu cald stricnină; cu cianuri, CO în apă (cel mai
intoxicaţii cu substanţe - anemii, hemoragii - roşu-aprins în cazul frecvent în cadă),
methemoglobinizante sau caşexii cadavrelor îngheţate (după lividităţile sunt mult
(puncte albastru- - roşii palide sau dezgheţare devin vinete) mai accentuate la
negricioase/cafenii) absente - galbene în intoxicaţia cu limita orizontală de
clorat de potasiu demarcaţie cu nivelul
-maronii: cu clorat de apei
potasiu şi nitriti anorganici
-verzi – hidrogen sulfurat

Importanţa medico-legală:
- cel mai precoce şi mai sigur semn de moarte reală;
- indică poziţia cadavrului;
- culoarea şi aspectul pot avea valoare orientativ diagnostică;
- este utilă în estimarea datei morţii (în asociere cu celelalte semne).

3.Rigiditatea cadaverică (rigor mortis)

Definiţie: Modificare cadaverică caracterizată prin întărirea muşchilor, scăderea

plasticităţii şi elasticităţii şi creşterea tensiunii lor, după o perioadă de relaxare musculară de
1-2 h
- unele grupe musculare își pot păstra reactivitatea pentru până la câteva ore post-
mortem (pot reacționa la atingere/ percuție)
- descărcări nervoase autonome pot stimula grupe musculare mici (→ contracții
musculare localizate) până la câteva ore post-mortem
Mecanism: apare datorită scăderii ATP-ului muscular
- o scădere până la 85% din valoarea normală în momentul debutului instalării rigidităţii
- scădere de până la 15% din valoarea normală în momentul în care rigiditatea este
generalizată

Evidenţiere: prin imprimarea unor mișcări de flexie-extensie pasivă în articulaţiile cadavrului

I.INSTALARE
- apare după perioada de relaxare şi durează aproximativ 2-6 h
- dacă este învinsă, se reinstalează
- muşchi somatici – simultan la toţi muşchii cu evoluţie rapidă la nivelul muşchilor mici
- legea Nysten (instalarea în sens cranio-caudal)
- muşchi viscerali – apare şi evoluează mai rapid datorită maselor musculare mai reduse
- contracţia miocardului (primul organ la care se instalează rigiditatea, la 1-2 h)
o aspect de cord în sistolă (fără sânge) şi de hipertrofie (aparentă îngroşare a
pereţilor ventriculari şi scăderea diametrului cavităţilor)
- mioză
- contracţia muşchilor erectori ai firelor de păr
- retracţia scrotului
o contracţia muşchilor vezicii urinare, a rectului şi a veziculelor seminale cu
eliminarea de urină, fecale şi spermă (instalarea rigidităţii la muşchiul dartos al
scrotului comprimă testiculii şi epididimul + rigiditatea muşchilor de la nivelul
veziculelor seminale şi prostată pot determina erecţie +/- exteriorizare de
spermă)
- contracţia uterului (cu expulzia fătului).

II.ETAPA DE STARE (GENERALIZARE)

- interesează toate grupele musculare, apare la 14-24 h postmortem
- dacă este învinsă, nu se reinstalează
- la muşchii striaţi – determină un aspect de semiflexie
- la arterele mijlocii (cu strat musculat abundent) - determină golirea de sânge.

III.ETAPA DE REZOLUŢIE
- debutează la 1-2 zile postmortem (odată cu debutul putrefacţiei);
- completă la 3-7 zile postmortem;
- are loc în aceeaşi ordine în care s-a instalat;
- dacă este învinsă, nu se mai reinstalează.
Factori care influenţează instalarea şi durata rigidităţii:
- instalare lentă:
- intensitate crescută şi durată lungă - temperatură scăzută, hipertrofie musculară
- intensitate scăzută şi durată lungă - la membre edemaţiate/ paralizate/ amputate
- intensitate scăzută şi durată scurtă - anemii, intoxicaţii (fosfor, ciuperci, curarizante)
- instalare rapidă:
- intensitate crescută - temperatură crescută, activitate musculară intensă (efort fizic,
convulsii, hipocalcemie, intoxicaţie cu stricnină, organofosforate şi cianuri)
- durată scurtă şi intensitate scăzută - hipotrofie musculară
- durată lungă şi intensitate crescută (nu poate fi învinsă) - carbonizare, electocutare (prin
coagularea proteinelor musculare)
- spasm cadaveric (rigiditate instantanee, rigiditate prin decerebrare) = înţepenirea
muşchilor imediat postmortem, cu absenţa stadiului de relaxare, datorată unei
hipercontractilităţi existente intravitam
o cele mai frecvente cauze: decapitarea, zdrobirea craniului, leziunile
diencefalice/ bulbare/ medulare grave, fulgeraţii sau dureri violente.
o afectează exclusiv musculatura cu activitate voluntară, păstrează atitudinea pe
care victima o avea inaintea decesului şi nu poate fi reprodusă postmortem (ex.
pt. simularea unei sinucideri prin împuşcare)
Cazuri particulare:
 absenţa rigiditaţii: uneori la membrele edemaţiate/ paralizate sau la
nivelul cordului (în miomalacie, miocardoscleroză,
insuficienţă cardiacă decompensată)
înţepenirea musculaturii la la temperaturi ˃70-75 oC (coagularea proteinelor
temperaturi înalte: musculare)
→„poziţia de pugilist” (scurtarea marcată a
muşchilor → membre în flexie şi coloana
vertebrală în flexie)
înţepenirea musculaturii la la temperaturi ˂ - 5 oC (îngheţarea fluidelor din
temperaturi scăzute corp şi solidificarea grăsimilor) → aspect rigid
(dispare la introducerea cadavrului în mediu
încălzit); ulterior, se instalează rigiditatea veritabilă

Importanţa medico-legală:
- indicaţii despre poziţia cadavrului (dacă nu a fost modificată inaintea instalării);
- indicaţii despre cauza morţii;
- este utilă în estimarea datei morţii (în asociere cu celelalte semne).
- *după Knight, se poate aprecia (orientativ) IPM după următorul model:
o cadavru cald şi flasc – IPM ˂3h
o cadavru cald şi rigid – IPM 3-8h
o cadavru rece şi rigid – IPM 8-36h
o cadavru rece şi flasc – IPM ˃36h

4.Deshidratarea (desicarea)

Mecanism: consecinţa opririi circulaţiei (cu apariţia hipostazei) şi evaporării apei din
straturile superficiale ale pielii.

Caracteristici:
- consecinţa deshidratării = pergamentarea: zonă uscată, întărită, cartonată, uneori uşor
depresionată, de culoare gălbuie iniţial, apoi brun-verzuie
- mai rapidă la nivelul mucoaselor externe (fără strat cornos), regiunilor cu strat cornos subţire
(buze, vârful degetelor, scrot) şi la nivelul leziunilor traumatice (excoriaţii, plăgi → cu apariţia
plăcilor pergamentare)
- ex: buzele au un aspect zbârcit, aspre, cu tentă închisă de culoare
- pergamentările se pot produce şi postmortem în urma manipulării cadavrului – plăci
pergamentate
- determină scădere ponderală: în mediu extern, la temperatură de 18 oC şi umiditate de 15%,
un adult pierde aproximativ 10kg/24h, iar un nou-născut aproximativ 300-400g

Importanţa medico-legală:
- nu are importanţă în estimarea datei morţii

5.Autoliza
 Definiţie: Modificare cadaverică distructivă (ramolirea şi lichefierea celulelor şi
ţesuturilor), precoce (vizibilă micro şi macroscopic din primele ore postmortem) care are loc
sub acţiunea enzimelor proprii organismului (hidrolaze respiratorii), amicrobiană.

Caracteristici:
- precede putrefacţia, creând mediul propice pentru activitatea ulterioară a microbilor
- debutează la 3-4 ore post-mortem la nivelul organelor cu conţinut crescut în enzime (pancreas,
glande suprarenale, mucoasă gastrică)
- poate fi împiedicată prin refrigerarea cadavrului.
- determină modificări la nivelul tuturor ţesuturilor şi organelor
- organe parenchimatoase: scade consistenţa organelor, desenul caracteristic se
estompează (devine uniform intumescent) – Tabel 7

Tabel 7. Autoliza organelor parenchimatoase

pulmoni tentă violacee mai pronunţată la nivel paravertebral
miocard consistenţă scăzută, aspect de „carne fiartă”
pancreas structură care se estompează diagnosticul diferenţial:
treptat, până la dispariţie şi dungi - pancreatita: pete alb-gălbui de
roşietice interlobular citosteatonecroză, infiltrate
hemoragice care pot difuza
retroperitoneal sau în pereţii bursei
omentale, +/- calculi
timusul pe secţiune - aspect de magmă cenuşiu-murdară
splină pe secţiune - aspect noroios, diagnostic diferenţial:
negricios, se rade cu lama cuţitului - splina septică: prin examen
micoscopic
glandele lichefierea precoce a zonei reticulare a corticale favorizează demarcaţia
suprarenale netă între corticală şi medulară
după aproximativ 2h post-mortem, medulara se transformă în magmă
roşu-brună
ficat pete galben lutoase pe suprafaţă diagnostic diferenţial:
- distrofia grasă hepatică: la
aplicarea de Sudan 3 determină o
coloraţie roşie persistentă (dispare la
spălare în cazul autolizei)

- cavităţi seroase: prezintă în lumen un lichid roşu-tulbure cu picături de grăsime –

Tabel 8
Tabel 8. Autoliza organelor cavitare
căi aeriene mucoasa are culoare vişinie, eventual descuamată
stomac mucoasa intumescentă, violaceu murdară cu dungi cafenii
pereţi friabili
gastromalacie (autodigestia peretelui gastric)
- perforatia peretelui descrisă în stări prelungite de comă sau
 imediat anterior/ după deces (cel mai frecvent în regiunea
fundică, fără reacţie vitală) → continutul trece în cavitatea
peritoneală
perforatia (în caz de reflux gastric care determină autodigestia mucoasei) →
esofagului revărsarea conţinutului în cavitatea pleurală stângă
intestin ansele ileale (în special cele inferioare) au culoare violacee, pot
prezenta un fals aspect de ocluzie prin invaginaţie (indusă de spasmul
cadaveric)
colon la nivelul flexurei colice drepte şi a colonului drept - coloraţie
verzuie (prin difuzarea bilei)
uter sarcină: macerarea fătului
in afara sarcinii: organ cu rezistenţă crescută la putrefacţie

Factori care influenţează progresia autolizei

- factori acceleratori:
- mediul extern – căldura, umezeala
- particularităţi morfo-funcţionale – ţesuturile declive şi cele aflate în raporturi apropiate
cu secreţii bogate în enzime litice, cu grad înalt de diferenţiere şi conţinut crescut de
apă sunt mai rapid autolizabile
- patologie antemortem – boli microbiene, intoxicaţii (cloroform, tetraclorură de carbon,
oxigen)
- factori inhibitori:
- mediul extern – frigul, uscăciunea
- particularităţi morfo-funcţionale – păr, oase, tendoane, piele, pereţii vaselor mari,
vezică urinară, uter negravid
- patologie antemortem – tratamentul cu antibiotice, intoxicaţii (sublimat, arsenic)

Importanţa medico-legală
- poate estompa aspectul micro şi macroscopic al unor
leziuni intravitale
- poate fi utilă în aprecierea datei morţii (în asociere cu
celelalte semne)

Alte semne cadaverice precoce - Modificări oculare

- opacifiere corneană, cu depozite din epiteliu corneean descuamat, ramolit

- dacă ochii rămân deschişi, opacifierea debutează în primele 2-3 ore post-mortem; daca
fanta palpebrală este închisă, procesul poate fi întârziat cu până la 24 h sau chiar mai
mult
-deshidratare corneană
- dacă fanta palpebrală rămâne întredeschisă, în unghiul extern al ochiului apar zone
triunghiulare, ovale sau circulare (pete Liarche); ulterior apar modificări similare şi în
unghiul intern şi, în final, confluează cu formarea uni arc cu concavitatea spre intern
- scăderea presiunii intraoculare (0 mmHg la 24 h post-mortem)
- literatura internatională menţionează o valoare de cel mult 4 mmHg la 6 ore postmortem
Modificări cadaverice tardive (semne tardive de moarte)

2 tipuri:
distructive şi conservatoare.

pot coexista pentru o perioadă de timp

- tipul modificărilor şi viteza de instalare depind, în cea mai mare măsură, de condiţiile de
mediu
- ex: cadavrele ingropate/ submersate/ lăsate în soare/ plasate într-un subsol răcoros nu
vor arăta la fel după IPM similare

1.Modificări cadaverice distructive

- deoarece în evoluţia acestor procese intervin numeroşi factori cu intensităţi şi efecte

diferite, se pot identifica grade diferit de distrucţie la cadavre aflate în aceleaşi condiţii de
mediu sau chiar la diferite segmente ale aceluiaşi cadavru

 Putrefacţia

Caracteristici:
- modificare distructivă, de natură microbiană, prin care substanţele organice sunt descompuse
în substanţe anorganice
- din punct de vedere cronologic - urmează autolizei
- din punct de vedere chimic - două faze:
- faza de fermentaţie (→ descompunerea glucidelor)
- faza de proteoliză (→ descompunerea proteinelor şi, în ultimă instanţă, a părţilor moi)
Evoluţie:
Debut:
- la câteva ore post-mortem, suprapunându-se peste procesele autolitice (în funcţie de condiţiile
de mediu şi de patologia ante-mortem)
- în condiţii obişnuite de mediu, evidenţiabile la 2-3 zile postmortem
- 3-4 zile
- iniţial, rolul principal revine bacteriilor saprofite din interiorul cadavrului (intestin (colon),
cavitate bucală, laringe, trahee)
- ulterior, procesele de putrefacţie sunt continuate de bacteriile din mediul înconjurător.
- primele bacterii care acţionează în procesele de putrefacţie sunt cele aerobe, urmate de
cele anaerobe
o în consecinţă: oxigenul este esenţial pentru debutul putrefacţiei (în mediu lipsit
de oxigen, putrefacţia nu se produce)
-exteriorizarea putrefacţiei:
(adulţi)
- primul şi cel mai evident semn: pata verde de putrefacţie
o culoarea verde este dată de reacţia dintre hidrogenul sulfurat (produs de
bacteriile din colon) şi hemoglobină (eliberată din hematiile hemolizate) cu
 formarea de sulfmethemoglobină.
 ulterior: fierul (rezultat din descompunerea hemoglobinei) se combină
cu hidrogenul sulfurat → sulfura de fier (imprimă o tentă cenuşie petei
de putrefacţie)
o în fosa iliacă dreaptă (de regulă) - se extinde şi cuprinde întreg abdomenul şi
toracele
 exteriorizarea putrefacţiei la acest nivel iniţial se datorează
particularităţilor cecului la acest nivel (Tabel 9)

Tabel 91.Particularităţile cecului cu rol în exteriorizarea iniţială a putrefacţiei

Raport de inimă apropiere cu peretele abdominal (la obezi, pata verde poate fi absentă, slab
vizibilă sau să apară tardiv)
Floră saprofită abundentă
Mediu alcalin
Autoliza precoce a mucoasei

o la nivelul plăgilor sau colecţiilor purulente (piotorax, abcese, flegmoane)

(nou-născuţi care au respirat)

- primele semne de putrefacţie apar la nivelul cavităţii bucale şi al orificiilor nazale
(colonul nu este colonizat cu bacterii saprofite)

(sepsis)
- bacteriile sunt răspândite în tot arborele vascular → putrefacţie rapidă (coloraţie
verzui a pielii, muşchilor şi organelor interne)

Modificări inițiale:
- lividitățile cadaverice devin marmorate cu tente roşii, cărămizii, verzui-negricioase, galben-
verzui, verzui-albăstrui (prin degradarea hemoglobinei)
-apare circulația postumă: dungi perivenoase negricioase sau cafenii-violacee în special la
nivelul membrelor şi în jurul plăgilor (prin degradarea hemoglobinei)
- literatura IN menționează un interval mediu de 1 săptămână în condiţiile unui cadavru
aflat în aer liber, la 18-20 grade
- „Putrefacția urmărește sângele”: modificările de putrefacţie sunt mai evidente la nivelul
regiunilor cu lividități

Faza gazoasă:
- evidențiabilă în interval mediu de 2-3 săptămâni la cadavru in aer liber şi temperatura de 18-
20 grade
- producerea de gaze în toate organele și țesuturile → mărirea semnificativă a volumului
cadavrului
- cadavrele înecate se ridică la suprafaţa apei
o după o perioadă de 3-5 zile (variază în funcţie de rapiditatea instalării
putrefacţiei, dependentă de temperatura apei)

- examen extern:
- piele cu aspect lucios, grăsos cu flictene cu conținut gazos, lichidian şi microbian (după
spargere, fundul lor este roşu pergamentat)
- tegumentele se detașează în lambouri (! mâini și picioare)
 o amprentele digitale se păstrează pe lambourile detaşate
- crepitaţii ale ţesutului celular subcutanat
- părul se desprinde şi alunecă de pe piele
- desfigurarea cadavrului (buze şi pleoape îngroşate, ochi înfundaţi, limba umflată
proemină în afara cavităţii bucale)
- abdomenul şi scrotul se măresc considerabil de volum
- exteriorizarea de lichid cu aspect sanguinolent la nivelul cavităţii orale şi foselor nazale
(fără semnif patologică), expulzia de materii fecale şi urină, respectiv expulzia fătului
din uter („naştere în sicriu”) ← presiune exercitată de gaze asupra viscerelor.
o se pot desface suturile chirurgicale
o sunt citate explozii ale peretelui abdominal

- examenul intern:
- sânge spumos
- organe parenchimatoase cu aspect emfizematos, consistenţă scăzută, friabile, cu
vezicule din care la presiune se scurge lichid amestecat cu bule de gaz şi plăci sau
granule miliare (cenuşii, cu diametrul de 1-3 cm)
- seroasele, intima vaselor şi endocardul au luciu pierdut, sunt vişinii cu pete sau plăci
granulare
- cavităţile pleurale, pericardică şi abdominală cu transsudat de culoare roşietică murdară
o pleural – max 200 ml
- mucoasele şi musculatura sunt verzui-vişinii cu procese de saponificare şi emfizem de
putrefacţie (în special în mediul uscat şi la obezi)
o mucoasele: cu dungi negricioase, slab delimitate (pe traseul venelor); ulterior,
devin friabile, cenuşiu-murdare la brun-negricioase
- ansele intestinale au o culoare vişinie şi sunt alipite între ele

Faza de lichefiere:
- organele parenchimatoase se lichefiază treptat (capsula are rezistenţă crescută la
putrefacţie)(tabel 10)

Tabel 10.Organe parenchimatoase - aspect în faza de lichefiere

Creier moale, verzui se mai pot identifica fracturile
se scurge din cavitatea craniană la craniene şi acumulările mari de
deschiderea acesteia sânge intracranian
Miocard flasc se mai poate identifica, uneori,
violaceu închis până la violaceu- ateroscleroza coronariană
negriscios calcificată
Ficat negricios
Splina ratatinată, noroioasă (fals aspect septic)
Pulmon emfizem de putrefacţie

Ulterior:
- organele parenchimatoase se transformă în detritus foliaceu, acoperite de mucegai şi dispar
- ansele intestinale se innegresc, se usucă şi formează o masă amorfă lipită de coloana
vertebrală (dispare în timp)
- stomacul se transformă în filamente
Factori care influenţează procesul de putrefacţie:
 tipul de organ:
- organe cu putrefacţie rapidă: medulo-suprarenala, pancreasul, ochiul, trunchiul
cerebral, intestinul, vezicula biliară, ficatul, splina, corpii cavernoşi, trompele uterine,
ovarul
- organe cu putrefacţie mai lentă: cordul, pulmonul, rinichiul (bazinet şi calice în special),
vezica urinară, uterul negravid

 condiţii atmosferice de temperatură, umiditate şi ventilaţie:

- temperatura
o optimă: 20-35oC
o <20oC este încetinită, <0oC se opreşte
o temperatura prea mare distruge bacteriile de putrefacţie
- absenţa oxigenului încetineşte putrefacţia
- umiditatea
o scăzută creşte concentraţia sărurilor care inhibă bacteriile
o excesivă îngreunează circulaţia oxigenului
 condiţii determinate de natura solului, îmbrăcăminte şi sicriu (influenţează
pătrunderea aerului şi umidităţii)
- permeabilitatea solului pentru aer şi apă
o crescută când este format din granule mari
o scăzută când este format din granule mici sau argilă
- adâncimea mare de îngropare, îmbrăcămintea din cauciuc, lână sau mătase şi prezenţa
sicriului (în special cel metalic sau căptuşit cu tablă de zinc) încetinesc progresia
putrefacţiei
 vârsta:
- putrefacţia la nou-născuţi este încetinită de lipsa bacteriilor din intestin
 -talia şi constituţia:
- cu cât masa corpului este mai mare cu atât distrucţia va fi mai lentă
- la cadavrele caşectice, putrefacţia progresează mai lent datorită lipsei apei şi proteinelor
 cauza morţii:
- sepsisul/ existenţa edemelor sau plăgilor deschise – factori acceleratori
- anemia/ terapia cu antibiotice/ intoxicaţii (sublimat, arsenic, CO) - încetinirea
putrefacţiei
 starea cadavrului:
- dezmembrarea cadavrului determină o progresie mai lentă a putrefacţiei (prin disecarea
mai intensă a cadavrului)
- utilizarea substanţelor conservatoare (formul, alcool, sublimat) încetinesc progresia
putrefacţiei (până la spălare care poate îndepărta substanţa conservatoare)

Particularităţile putrefacţiei la cadavrele submersate:

- se descompun mai lent decât cele expuse la aer
- Regula lui Caspers (descompunerea în apă este de 2 ori mai lentă decât cea în aer)
- de regulă, începe de la cap şi torace
- cadavrul pluteşte cu faţa în jos şi, eventual, cu capul uşor mai jos decât restul corpului
→ sângele cu bacteriile provenite din intestin se acumulează în acestă zonă declivă
- frecvent identificarea este dificilă (putrefacţie avansată a regiunii cefalice şi, în special a feţei)
- modificările de culoare specifice putrefacţiei apar mai târziu
- îmbrăcămintea şi încălţămintea comferă, o perioadă, protecţie atât contra putrefacţiei cât şi
contra faunei acvatice
- influenţată, în principal, de temperatura apei
- ipoteza că tipul de apă influenţează semnificativ progresia putrefacţiei (ex apa din canalizare),
este inexactă, întrucât rolul major în progresia putrefacţiei îl au bacteriile proprii organismului
şi nu cele externe

Particularităţile putrefacţiei cadavrelor îngropate:

- rata de descompunere este mult mai lentă decât în cazul cadavrelor expuse la aer sau cele
submersate
- la cadavrele îngropate imediat după moarte, la care procesele distructive nu au debutat încă,
este posibil ca modificările de lichefiere să nu apară
- multitudinea de factori care influenţează instalarea sau progresia putrefacţiei face imposibilă
aprecierea IPM (interval postmortem), chiar şi grosieră

În progresia putrefacţiei se disting 3 reguli (orientative):

- Devergie: cifra care indică zilele, iarna, corespunde cifrei care indică
orele, vara
- Lacassagne: putrefacţia începe în a doua zi de vară şi în a opta zi de iarnă
şi este întârziată iarna cu 1 lună faţă de vară
- Caspers: 1 săptămână de putrefacţie în aer= 2 săpt în apă= 8 săpt în sol

 Fauna cadaverică:

Insecte necrofage:
- acţiunea insectelor necrofage se suprapune şi completează modificările de putrefacţie
- atrase de mirosurile degajate de cadavru (uneori de la zeci de kilometri)
- îşi pot începe ciclul evolutiv înaintea înhumării
- intervenţia lor este structurată în şapte valuri de colonizare, fiecare cu reprezentaţii şi
caracteristicile sale
- determină distrucţia cadaverică de la stadiul proaspăt iniţial până la cel de schelet
o (în anumite condiţii) scheletizarea un cadavru de adult se poate produce în 4
săptămâni; cadavru de copil în 6-8 zile
- speciile care colonizează cadavrele depind de regiunea geografică, temperatură,
anotimp etc. (identificate prin studii)
o cel mai frecvent: colonizarea iniţială este realizată de muştele necrofage (musca
domestică nu depune ouă pe cadavre)
 depun ouă în jurul soluţiilor de continuitate cutanate şi/sau în orificii şi
cavităţi naturale (gură, nas, organe genitale sau în unghiul intern al
ochilor) unde sunt protejate de alte insecte şi de intemperii.
 după un interval variabil (funcţie de specie), apar larvele, foarte vorace,
care se hrănesc cu părţile moi ale cadavrului
 ulterior, larvele se transformă în pupe şi apoi în adulţi
o după muşte, asupra cadavrului acţionează numeroase alte specii de insecte şi, în
stadiile finale ale descompunerii cadaverice, diferite specii de gândaci
- activitatea insectelor necrofage este influenţată de numeroşi factori
- temperatura (crescută accelerează colonizarea, scăzută o încetineşte)
- accesibilitatea cadavrului pentru insecte (adâncimea la care este îngropat, prezenţa
îmbrăcăminţii, a sicriului etc)
- biotopul (regiunea geografică, umiditate, tipul solului etc)
 - prezenţa unor toxice la nivelul cadavrului
- studiul insectelor necrofage şi aprecierea intervalului postmortem în funcţie de acestea
sunt realizate de entomologia medico-legală
- în anumite condiţii (minimum: existenţa unor date cu privire la speciile de insecte şi
dezvoltarea acestora în regiunea respectivă), entomologia medico-legală poate restrânge
intervalul postmortem la un interval cateva zile

Asupra cadavrelor pot acţiona, în afara insectelor şi diverse vertebrate: şobolani, şoareci,
animale domestice care consumă părţile moi (porci, pisici) sau animale sălbatice (lupi, vulpi)
care distrug cadavrul (rup părţile moi şi oasele, deschid abdomenul şi toracele şi consumă
viscerele)

Importanţa medico-legală:
- stabilirea datei morţii;
- pot modifica caracteristicile plăgilor (margini, formă, dimensiuni,
dispariţia infiltratelor hemoragice);
- pot produce pergamentări similare excoriaţiilor sau arsurilor, sau
leziuni noi (eroziuni, orificii) datorită modului de hrănire;
- pot permite identificarea unor leziuni de violenţă existente din
timpul vieţii

 Scheletizarea
-viteza depinde de toți factorii care influențează modificările cadaverice distructive
- medie: al un cadavru înhumat, țesuturile moi dispar complet la aprox 2 ani (pot persista
unghiile, părut, tendoane și ligamente)
- la aprox 5 ani, oasele sunt dezarticulate, uleioase; dacă au fost tăiate cu un fierăstrău la
un moment dat, poate persista mirosul de ars; uneori, persistă fragmente de cartilaj
- datarea vechimii oaselor: antropologia
- extracția de ADN se poate face perioade lungi de timp (ani-zeci de ani)

2.Modificări cadaverice conservatoare

Definiţie: modificări cadaverice tardive care survin în anumite condiţii de mediu extern,
nefavorabile putrefacţiei.
- putrefacţia fie nu se instalează, fie se opreşte la un moment dat şi este inlocuită de alte procese
chimice
- conservă cadavrul în starea în care se afla în momentul opririi putrefacţiei
- cel mai frecvent: mumificarea şi saponificarea (adipoceara)
- mai rar: lignificarea şi îngheţarea (necesită condiţii întâlnite numai în anumite regiuni
geografice)
Mumifierea:
- se produce în medii cu
- temperatură crescută şi umiditate scăzută, bine aerisite (soluri uscate, nisipoase, afânate
etc)
- temperatură şi umiditate scăzute dar bine ventilate sau cu salinitate crescută
- mecanism: oprirea putrefacţiei prin deshidratarea rapidă şi puternică
- debutează pe părţile descoperite, apoi interesează tot corpul (inclusiv viscerele)
- se poate asocia şi cu celelalte procese distructive (mumifierea parţială)
- factori favorizanţi: talia mică, caşexie, deshidratare, absenţa insectelor necrofage
- aspectul cadavrului: uscat, piele încreţită, aderentă la planurile subjacente, cu viscere iniţial
indurate, ulterior tot mai uscate până la aspect de magmă negricioasă, uscată, care se lizează
complet
- cadavrul poate avea poziţie de boxer (similar cadavrelor arse), diminuat în greutate şi
volum (până la 80%), cu abdomenul retractat şi cu miros de brânză râncedă
- în stadii avansate, cadavrul devine uşor sfărâmicios în contact cu factori mecanici
- în funcţie de condiţiile de mediu, mumificarea completă a cadavrului unui adult apare în 1-
12 luni), prin evaporarea apei din ţesuturi
caz particular = mumifierea intrauterină
- are loc în avorturi sau sarcini extrauterine rupte, cu grefarea secundară a fătului pe
peritoneu.
- factori favorizanţi: mediul aseptic
- aspectul cadavrului: „făt papiraceu”
o lichidul amniotic se îngroaşă, dispare, cu depunerea unui reziduu cenuşiu pe
fătul mumificat

Importanţă medico-legală:
- cadavrul păstrează caracteristicile din timpul vieţii (în absenţa acţiunii insectelor,
factorilor mecanici sau a putrefacţiei), deşi pot fi semnificativ distorsionate de
retracţia tisulară consecutivă deshidratării – poate permite identificarea cadavrului
- se conservă leziunile de violenţă şi caracterul lor vital, dar sunt greu identificabile

Adipoceara (Saponificarea)
- se produce
- în mediu umed, fără oxigen/cu puţin oxigen şi temperaturi ridicate (terenuri argiloase,
ape stătătoare)
- la cadavre înmormântate în sicrie de plumb, în terenuri uscate (apa din corp este
suficientă pt formarea adipocerii, iar rumeguşul din sicriu degajă umezeală şi căldură)
- se formează în medie în 3-12 luni (variabilitate foarte mare) şi persistă perioade lungi;
- vizibilă macroscopic la 3 luni post-mortem
o în anumite condiţii - de la 3 săptămâni
- factori favorizanţi: talie mică, ţesut adipos abundent (cel mai frecvent la sexul feminin, NU
apare la caşectici sau copii sub 7 ani), alcoolism
- mecanism: saponificarea grăsimilor, solidificarea acizilor graşi;
- este precedată de putrefacţie care este, ulterior, inhibată de absenţa aerului şi a
bacteriilor anaerobe
- saponificarea generalizată mai frecventă la copii, excepţională la adulţi
o de cele mai multe ori este parcelară
- caracteristicile adipocerii: se taie uşor, se topeşte la cald, pluteşte în apă, este solubilă
în solvenţi organici, arde cu flacără galbenă
- aspectul cadavrului: tegumente moi, umede, de culoare gălbuie şi miros de brânză râncedă;
odată cu trecerea timpului sau în contact cu aerul, se usucă, se indurează şi devine cenuşiu,
sfărâmicios
- la cadavrele în submersie: apare pe părţile aflate sub apă, are culoare albă şi poate
evolua spre pietrificare
o după scoaterea din apă: adipoceara devine cenuşiu-verzuie, gelatinoasă, cu
miros de amoniac;
Importanţă medico-legală:
- poate permite identificarea după perioade lungi de timp
- poate oferi informaţii asupra poziţiei cadavrului
- conservă forma ţesuturilor şi organelor, păstrează urmele leziunilor traumatice (plăgi, şanţ de
spânzurare)
- poate permite aproximarea datei morţii (orientativ)
- la copil debut după 3-4 săpt, completă în 3-4 luni;
- la adult se instalează în ţesutul subcutanat în prima lună, în viscere în 3-4 luni şi este completă
în aproximativ 1 an la cadavrele în submersie şi 3 ani la cele înhumate

Lignifierea (tăbăcirea)
- formă particulară de mumifiere care apare la cadavre localizate în mediu cu pH acid, bogat în
acid tanic şi humic (mlaştini, lavă vulcanică)
- factori favorizanţi: inhibarea putrefacţiei prin distrugerea microbilor, dizolvarea grăsimilor,
a calciului, proteinelor musculare şi mineralizare postmortem
- aspectul cadavrului: scăderea în volum a corpului, pielea tăbăcită, umedă, dură, brună,
conservarea fanerelor şi cartilagiilor, oasele sunt brune, decalcificate, moi, flexibile, viscerele
ratatinate pot să dispară
formă particulară: pietrificarea
o mineralizare postmortem cu săruri de calciu
o se întâlneşte la feţii morţi intrauterin şi retenţionaţi/ în sarcini extrauterine rupte
o se pot observa
 litochelifos (pietrificarea învelişurilor fetale)
 litochelifopedium (pietrificarea sacului fetal)
 litopedion (pietrificarea în întregime a fătului)

Importanţă medicolegală:
- conservare indefinită a cadavrului
- păstrarea fizionomiei, leziunilor de violenţă
- în unele cazuri, conservarea conţinutului solid al stomacului (se pot
diagnostica unele intoxicaţii)

Congelarea (îngheţarea)
- proces conservator ce inhibă putrefacţia pe durata menţinerii temperaturii scăzute (sub 0 oC)
(terenuri îngheţate, avalanşe, gheţuri polare)
- dezgheţarea determină instalarea rapidă a putrefacţiei
- aspectul cadavrului: absenţa mirosului de putrefacţie, lividităţi roşii-aprinse marmorate,
pielea nu se mobilizează pe planurile subjacente, desfacerea suturilor craniene (datorită
îngheţării apei în creier)

Importanţă medico-legală:
- conservare perfectă a trăsăturilor şi leziunilor traumatice sau patologice
- autopsia se efectuează imediat după dezgheţarea lentă (15-17oC)
- fragmentele de piele pt examen histopatologic se recoltează înaintea decongelării şi se
fixează rapid
- diagnostic diferenţial cu TCC în cazul desfacerii suturilor (cercetarea reacţiei vitale)
 Importanţa medico-legală a proceselor cadaverice conservatoare:
- pot fi utile în estimarea intervalului postmortem
- permit identificarea cadavrului
- ajută la stabilirea cauzei morţii şi poziţiei cadavrului

Conservarea artificială a cadavrelor (Tanatopraxia)

Metode:
- fizice: camera frigorifică
- avantaje:
o nu influenţează rezultatele examenlor de laborator (toxicologic,
histopatologic)
o conservarea fidelă (aspect identic cu congelarea naturală)
- dezavanaj: pentru timp scurt
- chimice: îmbălsămarea
- avantaj: de mai lungă durată
- dezavantaj: influenţează examenul toxicologic şi aspectul macroscopic
Precizări legislative
- obligatorie pentru depunere la capelă şi transport în alte localităţi
- se practică după eliberarea certificatului de deces/ efectuarea autopsiei
Soluţii utilizate:
- formol, sublimat, alcool, amestecuri;
- contraindicate: soluţii cu Zn (ZnCl), As, Pb, Hg
- interferă cu eventualul diagnostic de intoxicatie cu metale grele
- în caz de icter → coloraţie verde a pielii;
Obligatoriu se pun in sicriu câte un recipient de sticlă cu lichidul folosit pentru îmbălsămare şi
cu sânge prelevat anterior îmbălsămării
Efectul îmbălsămării: coagularea proteinelor (→ culoare castanie a sângelui, viscerelor şi
muşchilor)

Din puncte de vedere medico-legal, moartea se clasifică în:

Moarte violentă – prin acţiunea unor factori externi asupra corpului uman
- decesul se poate produce în 3 moduri:
- direct: prin gravitatea leziunilor produse de agentul cauzal (cauzalitate
directă)
- favorizat de patologii preexistente, care nu ar fi produs singure decesul
(cauzalitate directă condiţionată)
- prin complicaţiile traumatismului (cauzalitate indirectă)
- dpdv juridic: accident, suicid, crimă

Moarte patologică – produsă de diferiţi factori interni

Autopsia medico-legală
Se efectuează în caz de:
- moarte violentă
- moarte suspectă:
- moarte subită
- decesul unei persoane a cărei stări de sănătate este verificată periodic dpdv medical
- deces în timpul unei misiuni de serviciu
- deces în custodie (pemitenciare, spitale penitenciare, spitale de psihiatrie, arestul
poliţiei)
- orice deces care ridică problema nerespectării drepturilor omului
- multiple decese produse în serie sau concomitent
- cadavre neidentificate sau scheletizate
- decese produse în locuri publice sau izolate
- când cauza morţii este necunoscută
- suspiciune că decesul este urmarea unei deficienţe în acordarea asistenţei medicale
- deces survenit în timpul/la scurt timp după o intervenţie diagnostică sau terapeutică

Reguli de efectuare a autopsiei medico-legale:

- numai la solicitarea organelor de anchetă (ordonanţă)
- familia nu poate refuza efectuarea autopsiei medico-legale
- la cel puţin 24 h de la constatarea decesului
- trebuie să fie completă
- constatările se trec în raportul de autopsie, care este înaintat organului de
anchetă care a solicitat efectuarea necropsiei

Autopsia cadavrelor îmbălsămate - particularităţi

Aspecte necroptice:
- aspectul ţesuturilor şi compoziţia lichidelor biologice este alterată
- aspectul leziunilor traumatice poate fi modificat
- dacă lichidul de îmbălsămare a fost introdus pe cale arterială: solidificarea cheagurilor
intravasculare şi contracţia tunicii medii → aspect similar trombozei arteriale
- când îmbălsămarea se efectuază prin trocar, este posibilă perforarea unor viscere (perforaţiile
au margini dure şi culoare gri) – se poate identifica conţinut fecaloid peritoneal
Toxicologie:
- în sânge:
- determinarea metalelor grele şi metaloizilor se poate face cantitativ (cu verificarea
lichidului folosit pentru îmbălsămare – să nu conţină astfel de compuşi)
- unii compuşi (etanol, opiacee, monoxid de carbon, cianuri, etc) sunt distruşi de lichidul
de îmbălsămare
- alţi compuşi (barbiturice, bezodiazepine, derivati triciclici, etc) pot fi identificaţi
calitativ săptămâni-luni după îmbălsămare
o dozări cantitative: rezultate false datorită diluţiei şi altor factori
- în regiuni protejate anatomic (umoare vitroasa, LCR):
 - dozări cantitative posibile → date orientative

Autopsia cadavrelor exhumate - particularităţi

- de cele mai multe ori, este solicitată pentru identificarea unei eventuale intoxicaţii
- medicul legist trebuie să fie prezent la exhumarea propriu-zisă pentru a nota eventuale leziuni
produse cadavrului în timpul procesului de exhumare
- ex: prăbuşirea pereţilor cavoului, distrugerea sicriului cu aparatura folosită la săpare
pot rezulta fracturi sau alte leziuni traumatice
Aspecte necroptice:
- aspectul cadavrului şi al viscerelor variază în funcţie de perioada de înhumare şi de
efectuarea/calitatea îmbălsămării (de la stadiu relativ proaspăt la scheletizare)
- majoritatea cadavrelor prezintă depozite de mucegai (fungi), în special pe faţă şi în
zonele descoperite
o împiedică evaluarea eventualelor leziuni traumatice subiacente
o de obicei, dezvoltarea fungică (cel mai frecvent Aspergillus nigrans) este
maximă în zonele în care au existat hemoragii şi leziuni traumatice antemortem
o putrefacţia este mai redusă în zonele acoperite de fungi
 majoritatea tulpinilor de fungi au efect bacteriostatic
Toxicologie:
- se prelevă probe din
- solul din jurul sicriului
- lichidele din interiorul sicriului
- ţesături prezente în sicriu
Autopsia cadavrelor depesate - particularităţi
Depesajul = fragmentarea corpului sau al cadavrului datorată unei acţiuni criminale,
unor accidente, putrefacţiei sau acţiunii animalelor
Probleme medico-legale
- identificarea şi asamblarea fragmentelor cadaverice
- identificarea pozitivă a victimei
- stabilirea cauzei şi felului morţii
- condiţiile de loc şi de timp în care a avut loc moartea şi depesajul
- stabilirea caracterului vital al leziunilor
- identificarea agenţilor traumatici care au determinat depesajul
- toate aceste probleme se rezolvă prin studierea evidenţierea eventualelor amprente
determinate de agenţii traumatici pe oase sau tegumente, a caracterelor plăgilor (macro şi
microscopic), examen antropologic, genetic, etc
Stabilirea Intervalului Post-Mortem (IPM):
- până la momentul actual, toate metodele studiate sunt mai mult orientative, prezintă grade
variate de acurateţe şi încredere; rezultatele sunt, de multe ori, vagi.
- cu cât IPM este mai lung, cu atât mai imprecisă este estimarea sa.
- se au în vedere toate modificările cadaverice menţionate mai sus
- alte metode menţionate în literatură:
- Modificări biochimice
o cele mai multe studii se concentrează pe formule matematice care iau in
considerare concentraţiile de compuşi azotaţi din LCR si de K din UV;
 în practică, rezultatele indică intervale de timp relativ largi şi depind de
nivelul antemortem
 au importanţă exclusiv academică
- Viteza de golire gastrică
o necesită cunoaşterea momentului la care decedatul a mâncat ultima dată (şi ce
 a
mâncat); pe baza studiilor efectuate cu privire la viteza de golire gastrică în funcţie de multiple
parametri (alimente ingerate, momentul zilei, patologii etc) se estimează IPM
o variaţiile individuale privind viteza de digestie şi golire gastrică (influenţată de
constituţie, obişnuiţă alimentară, vârstă, patologii neurologige/digestive etc), precum şi
dificultatea semnificativă de a cunoşte momentul exact în care decedatul a mâncat şi exact ce
(atât calitativ cât şi cantitativ) reduc semnificativ acurateţea metodei
- deşi nici o metodă nu oferă rezultate clare, prin coroborarea tuturor datelor disponibile
(anchetă, medicale, medico-legale), se poate oferi o aproximare rezonabilă privind intervalul
postmortem (tabel 11)
Tabel 11 Estimare a IPM -ului
Interval Postmortem Modificări observate
1-2 h Debutul instalării lividităţilor
2-5h Lividităţi evidente pe suprafaţa corpului
5-7h Rigiditatea debutează la nivel cranian
8-12h Rigiditate generalizată
12h Temperatura centrală a cadavrului de cca 25oC
20-24h Temperatura cadavrului egală cu cea a mediului
24h Rigiditatea începe să dispară în aceeaşi ordine în
care s-a instalat
36h Rigiditate dispărută complet
48h Primele semne externe de putrefacţie.

Importanţa medico-legală a cercetării la faţa locului (CFL):

- Informaţii importante aduse de CFL pentru medicul legist:
- poziţia cadavrului poate fi sugestivă pentru un anumit mecanism de producere
o ex: cadavrul spânzurat/ căzut dar cu laţ prezent în jurul gâtului, asfixie
posturală, etc
- eventuale lichide biologice identificate în jurul/ pe cadavru
o hemoragii - cantitate de sânge exteriorizată are valoare orientativă
importantă
o emisie urină sau fecale (criză epileptică, etc...)
o lichid de putrefacţie exteriorizat din nas şi gură (poate fi confundat cu
hemoragia)
- identificarea unor obiecte care ar fi putut cauza eventuale leziuni traumatice:
o ex: colţ mobilă în căderi, etc
o legistul nu poate, de cele mai multe ori, preciza cu certitudine obiectul cu
care au fost produse leziuni traumatice, dar poate confirma/infirma un
obiect ca fiind cel folosit in producerea acestora
 presupusul corp delict trebuie pus la dispoziţia medicului legist
pentru ca, odată cu efectuarea necropsiei să poate fi comparat cu
leziunile
 Sindroame tanatogeneratoare

Definiţie: (din punct de vedere clinic) reprezintă un complex de semne şi simptome

clinice, cu substrat lezional specific, cu etiologie diversă ce corespund insuficienţei unuia sau
mai multor organe, cu evoluţie obişnuită spre deces.
o fazele finale ale acestor sindroame corespund stărilor terminale
o termenul de ireversibil în ceea ce priveşte fazele finale ale sindroamelor
tanatogeneratoare este relativ (organismul dispune de rezerve şi mecanisme de apărare care nu
pot fi obiectivate întotdeauna)

Leziune tanatogeneratoare = leziune care poate genera prin ea însuşi decesul unei
persoane, adică determină aproape întotdeauna instalarea unui sindrom tanatogenerator

Importanţa identificării leziunii şi sdr. tanatogenerator:

 stabilirea felului şi cauzei morţii
 stabilirea legăturii cauzale dintre acţiunea sau inacţiunea faptului şi efectul faptei
(decesul victimei) şi încadrarea legală a faptei

- sunt legate de cele 3 componente ale trepiedului vital

 SNC
 aparatul cardio-vascular
 aparatul respirator

Clasificare

- coma (sdr tanatogenerator al SNC)

o cranio-cerebrală
o toxică
o infecţioasă
o endocrină
o prin agenţi fizici
- şocul
- insuficienţă cardiovasculară (insuficienţă cardiacă acută, colaps, sincopă, contuzie a
cordului)
- insuficienţă respiratorie (asfixii mecanice)
- sdr complexe (zdrobirea capului).