Sunteți pe pagina 1din 2

Când ne gândim la sistemul judiciar avem în vedere reglementările care ne fac

viața mai bună și mai sigură. Totuși de-a lungul istoriei, dar și azi există legi cel
puțin ciudate. Am ales câteva dintre ele pentru a exemplifica cum stau
lucrurile. Nu ar fi rău să le știm, pentru ca există un principiu de drept care
spune ca o persoană nu se poate folosi de scuza că nu știa de o lege anume.

Danemarca
– Ești obligat prin lege să claxonezi înainte de a porni autoturismul pentru a verifica
dacă nu se ascund copii sub el.

Elveţia
– Consumul de absint, producerea şi comercializarea acestuia sunt interzise.
Absint –ul este este o bautura alcoolica tare, de obicei 70 grade, de culoare verzuie,
preparată din frunzele unei specii de pelin, anason, fenicul si alte plante
aromatice. Anumiți specialiști au considerat că în urma consumului de absint crește
agresivitatea, putând duce până la crimă, și se poate ajunge chiar la o stare de
nebunie.
– Este interzisă spălarea maşinii în zilele de duminică.
– Este ilegal să tragi apa după ora 22.

Franţa
– E ilegal să numeşti un porc „Napoleon”.
– E ilegal să te săruţi cu cineva pe şinele unui mijloc de transport.
– Între ora 8 dimineaţa şi ora 8 seara, radiourile trebuie să difuzeze muzică
franţuzească în proporţie de 70%
– E ilegal să faci fotografii ofiţerilor de poliţie sau maşinilor de poliţie, chiar dacă
aceştia / acestea se află pe fundal.
– Scrumiera este considerată armă mortală.

Grecia
– E ilegal să dansezi dezbrăcat pe acropola din Atena.
– E ilegal să porți pantofi cu toc când vizitezi vestigiile arheologice
– În Atena poți fi arestat dacă polițiștii constată că nu ești îmbrăcat decent sau nu te-
ai spălat.

Germania
– E interzisă prin lege menţionarea anului 1966 pe orice teren de fotbal. De ce?
Pe 30 iulie 1966, în faţa unei asistenţe de 98.000 de spectatori, pe legendarul
stadion Wembley, Anglia şi Germania de Vest îşi disputau supremaţia în fotbalul
mondial. Începutul a aparţinul germanilor, care au reuşit să deschidă scorul după
doar 12 minute, prin Haller, însă gazdele au avut replică imediat şi au egalat în
minutul 19 prin Hurst. A urmat o oră de joc în care ambele echipe şi-au împărţit
ocaziile de gol, dar mingea s-a încăpăţânat să nu intre în poartă. În cele din urmă,
Peters a înscris şi se părea că soarta finalei era pecetluită. Nu a fost însă aşa, pentru
că Webber a făcut 2-2 în ultimul minut şi a împins meciul în prelungiri. Acolo unde
urma să aibă loc cel mai controversat moment din istoria Cupelor Mondiale.
Germanii l-au înconjurat instantaneu pe centralul elveţian pentru a protesta,
considerând că balonul nu a depăşit linia porţii. Arbitrul, evident nesigur în ceea ce
priveşte desfăşurarea fazei, a arătat centrul terenului fără a ezita, ceea ce însemna
că Anglia conducea cu 3-2. Dărâmaţi fizic şi psihic, nemţii nu au mai putut reveni.

– E ilegal să rămâi fără benzină pe autostradă.


– Purtarea măştilor în timpul unei greve este interzisă.

Italia
– Un bărbat poate fi arestat dacă poartă fustă.
– Lovirea cuiva cu pumnul este considerată o încălcare a legii.
– În Veneția este interzisă hrănirea păsărilor.
– În Milano nu ai voie să te încrunţi în public. Legea spune că trebuie să zâmbeşti tot
timpul pe străzile oraşului, situaţiile excepţionale fiind înmormântările şi vizitele la
spital.

Portugalia
– Este o încălcare a legii dacă urinezi în ocean.

Regatul Unit
– Este ilegal să cazi de pe Blackpool Tower indiferent de situaţie.
– E ilegal ca o femeie să mănânce dulciuri într-un mijloc de transport în comun.
– Femeilor gravide le este permis să nască în orice spaţiu public, şi chiar să
folosească la nevoie casca unui ofiţer de poliţie.

Suedia
– Este interzis să-ți jignești sau să îți faci de rușine copiii.

S-ar putea să vă placă și