Bun-venit în Moria, doamnelor și domnilor

Te-am văzut stând în inima Moriei. M-am uitat în susul pantei, în lungul
drumului betonat, și te-am văzut acolo, drept în mijloc, între baraca înconjurată
de garduri, birourile din prefabricate ale ONG-urilor, corturi - ce de corturi! -,
tomberoane de gunoi, gunoaie. Priveai în josul pantei, dar nu m-ai văzut nici pe
mine, nici pe copiii cu care eram. Nu reușeai să-ți iei ochii de la polițiștii greci
cu aer agresiv aflați în spatele meu, la poalele dealului, cu dubele și bastoanele
lor și cu costumațiile lor de Power Rangers asortate cu viziere. Ieșeai în
evidență ca o verucă pe un ten curat -ca o aluniță, dragule, ca un semn de
frumusețe. În mijlocul suferinței, tu păreai să suferi și mai tare, chiar privit de la
distanță, se distingea anxietatea în postura ta. Am urcat panta către tine, printre
lume care mergea în sus și în jos, voluntari, refugiați, toate națiile. Câțiva inși
originari din Africa Subsahariană încinseseră o partidă de fotbal european între
corturi, fiecare cu intrarea păzită de câte o familie de refugiați, șiruri lungi de
oameni în stânga și-n dreapta mea, și băltoace, băltoace noroioase peste tot.
Multă lume, foarte multă. Familii, oameni singuri, copii. Băieții mi-au arătat
sirieni, irakieni, afgani, iranieni și mulți alții. Nord-africani din Algeria, din
Maroc, africani subsaharieni din Mali, din Congo. Fiecare fugea de tot felul de
amenințări, de regimul sirian, de Statul Islamic, de talibani, de grupări teroriste
cu denumiri încă și mai absurde. Cozi peste tot, la înregistrare, la mâncare, la
haine, la donații. Și oameni albi dirijând traficul pedestru.
Copiii își vedeau de treaba lor, flecărind la fiecare pas. Acolo era locul de
unde primeau ceai gratis, de-aici puteau să-și ia pături în plus. Mingea de fotbal
era a unui grec și trebuia să-ți treci numele pe listă și să aștepți ca s-o poți
împrumuta. Apoi trebuia s-o aduci înapoi într-o jumătate de oră. Îi ascultam
doar cu o ureche. Pe când mă apropiam de tine, am început să-mi fac griji. Nu
păreai doar abătut, ci mai mult, înspăimântat și dezorientat, de parcă tocmai
trezirea din somn te proiectase în visul unei zile de coșmar. M-am întrebat dacă
nu te paște un atac de panică sau poate că te-a apucat deja. Ceva te-a intrigat,
te-a făcut să te întorci. M-am oprit la câțiva metri distanță. Băieții au arătat cu
degetul spre o construcție din prefabricate unde voluntarii serveau băuturi calde
și fursecuri, spunându-mi că se așază și ei la coadă pentru fursecuri și că, dacă
vreau și eu, trebuie să mă așez la coadă cu ei. Le-am zis că vreau să stau de
vorbă cu tine. Mi-au promis că se-ntorc.
De la câțiva metri distanță, te-am urmărit cum te uiți la un adolescent
sirian chipeș, care vorbea la un iPhone model mai vechi; era înfofolit în
pulovere și haină de molton, iar ochii îi licăreau chihlimbarii. Avea pantalonii
călcați, iar micul colț de stâncă pe care ședea avea să-i păstreze uscați, chiar
dacă nu și curați. Lăsa impresia că-și poartă pe el tot ce are pe lume. I-a povestit
mamei sale, rămase în Siria, detaliile călătoriei pe care o făcuse, așteptarea
interminabilă de pe țărmul turcesc, traversarea cu o barcă amărâtă, ploaia, cozile
de la înregistrare. A încercat să se intereseze de restul familiei, dar mama îi tot
tăia vorba și el trebuia să-i spună ce mai face, fiindcă nimic nu era mai
important decât el. Noi doi am așteptat cam un minut, două. Am ascultat și am
observat, apoi el s-a pierdut cu firea. A izbucnit într-un plâns fără zgomot, după
care i-a spus maică-sii cât de tare îi lipsește sau, mai exact, în ce hal îl răvășește
absența ei, și-atunci te-am auzit pe tine suspinând. Limba pe care o vorbim e
răscolitoare. Erai în pragul lacrimilor, dar ai aruncat iute o privire în jur, m-ai
observat stând în apropiere și te-ai adunat, ți-ai controlat expresia feței. Tânărul
a lăsat telefonul și s-a ridicat în picioare - ce frumusețe de băiat, un veritabil
kouros însuflețit, complet îmbrăcat, mai înalt decât noi doi, dar cine nu era mai
înalt? Te-am văzut făcând un pas înainte, apoi oprindu-te, apoi pornind iar.
Venele de la tâmple îți pulsau, vibrau și se umflau. Te-ai prezentat tânărului,
ți-ai cerut iertare, i-ai spus că ai auzit conversația fără să vrei. Oare ai putea să-i
pui câteva întrebări, să-i afli povestea? Sunetul vocii tale era slab și fragil, ca o
înregistrare pe vinil redată la un gramofon vechi. Inițial a părut fâstâcit, dar s-a
relaxat, poate când și-a dat seama că tu ești mai tensionat decât el. De unde
venea? Dintr-un sat de lângă Hama. Nu, în partea lui de provincie nu fusese
război, nici violențe; avuseseră loc ceva confruntări soldate cu mulți morți în
urmă cu un an și jumătate, dar nu acum. N-aveau nimic, practic nu exista nimic
acolo, nici slujbe, nici școli. El avea optsprezece ani și jumătate - a subliniat
acea jumătate - și-și dorea o educație, să învețe ceva, orice. Ce putea face?
Familia lui își adunase toți banii, tatăl, mama, doi dintre unchii lui, până și
bunica; totul fusese pus laolaltă ca să ajungă el în Europa. Spera să se oprească
în Germania, dar s-ar fi dus oriunde exista o universitate. Avea să studieze, să
muncească din greu, să-și răsplătească familia cu asupra de măsură pentru tot ce
investise și pentru toată încrederea în el. N-avea să se eschiveze, nu era el omul.
După ce-a terminat de vorbit l-ai lăsat să plece și s-a îndepărtat cu bărbia în
piept, aplecat în față, aproape rupând-o la fugă în josul pantei, departe.
Copiii s-au întors și m-au întrebat ce mai vreau să văd. Micuța irakiană
era singura dintre ei care nu-și terminase de mâncat fursecul. Le-am spus că
vreau să vorbesc puțin cu tine, le-am arătat încotro te aflai mai înainte, dar tu nu
mai erai acolo. Dispăruseși ca prin farmec. Acum era rândul meu să stau unde
stăteai tu, consternată și dezorientată în mijlocul taberei de refugiați,
întrebându-mă ce se-ntâmplase cu tine, neștiind unde să te caut, unde-i estul și
unde-i vestul. Polițiștii erau tot acolo, la poalele dealului. Dar, spre deosebire de
tine cu câteva minute în urmă, eu îi aveam pe copii în jurul meu și micuța
irakiană mă ținea de mână, simțeam în palmă granulele lipicioase de zahăr.