Sunteți pe pagina 1din 4

Orlando Daniel Stoicescu

Încă o previziune importantă despre ceea ce va urma!


Se pare că vin cu a doua previziune într-o săptămână, posibil să mai vină, cine știe. Aceasta este
strâns legată de cea scrisă anul trecut și postată pe site însă acum intru mai în profunzime asupra
unui aspect menționat acolo. Vine un nou ciclu global, cei care lucrați cu Human Design și/sau
Cheile Genelor știți de anul 2027 și schimbarea ciclului.
E o postare mai lungă însă dacă suntem în rezonanță, cel mai probabil te va captiva și vei ajunge
fără probleme până la capăt.
Ce îmi place atât de mult la cele două unelte este că nu trebuie să crezi ci doar să observi și atunci
lucrurile devin clare. Toate schimbările sociale din ultimii ani sunt în ton cu ceea ce urmează să vină
din 2027 încolo.
Așa că o să ne concentrăm atenția pe viitor și pe cum anume noi ca societate ne pregătim pentru a
întâmpina viitorul. În imaginea atașată acestei postări sunt cele două chei care vor fi active până în
anul 2438, cheile 55 și 59.
Dacă ne uităm în Sfera Evoluției, sfera aferentă Pământului, cheia 59 are Siddhi-ul Transparenței.
Aceasta va fi tema și tema va fi jucată conform nivelului la care a ajuns fiecare om. Siddhi-ul
conține și aspectele așa zis joase (umbrele) dar și aspectele așa zis înalte (darurile), alegerea fiind a
fiecăruia, conform a cine a devenit.
Observăm de pe acum faptul că se dorește ca fiecare om să fie monitorizat, să se știe de acesta, în
China se încearcă de ceva timp un sistem bazat pe urmărirea propriilor cetățeni, aceștia primind un
scor social în funcție de cum se comportă. Evoluția tehnologică permite, mai ales de la
implementarea 5G și a următoarelor G-uri, transmiterea în timp real a unui volum mare de
informație în fiecare moment.
Tu crezi că cei care dețin puterea vor folosi tehnologia pentru binele tău sau pentru a își consolida
puterea?
Diferența dintre un om care a ajuns să fie stabil la un nivel înalt al conștiinței și un alt om care este
stabilizat la un nivel jos este că poate refuza atunci când i se oferă putere suplimentară,
mulțumindu-se cu ce are, cultivând echilibrul, înțelegând că mai multă putere înseamnă
dezechilibru suplimentar.
Tu crezi că cei care ne conduc sunt capabili să renunțe la putere atunci când li se oferă sau că suferă
de "complexul lui Dumnezeu" crezând că ei de fapt sunt aici pentru a salva umanitatea sau o duce
într-o direcție pe care ei o consideră a fi una bună?
Cei care își vor face, măcar la nivel minimal, procesul, cei care se vor stabiliza la un nivel înalt al
conștiinței, vor fi împuterniciți înspre Intimitate (Darul cheii 59), către a se simți în siguranță alături
de semenii lor, a alege cu grijă cu cine comunică și ce comunică. Intimitatea nu poate fi forțată, de
aceea este important a alege cu cine se poate cultiva și cu cine nu. Siddhi-ul Transparenței susține
darul Intimității, permițându-i omului să îl observe pe celălalt așa cum este, în propria sa
imperfecțiune și conform nivelului la care a ajuns, conform cu cine este în acel moment, fără măști.
Cheia 59 este o cheie tribală care are rol defensiv, are rol genetic în reproducere, în nașterea copiilor
și în același timp este o cheie creativă care este menită să penetreze emoțional pe celălalt. După cum
se poate observa și în 2022, există o mare discuție referitoare la nașterea copiilor.
În culturile așa zis dezvoltate se nasc din ce în ce mai puțin copii, estimându-se că în câteva decenii
economiile acestor țări vor pica din cauza unei populații îmbătrânite. Pe partea cealaltă, în celelalte
țări, se observă o creștere a numărului de nașteri, India fiind un astfel de exemplu, estimându-se că
în curând va depăși China ca populație.
Este clar că modelul economic actual duce țările așa zis dezvoltate în prăpastie, de aceea ni se tot
spune să facem copii pe bandă rulantă ca să salvăm ce se mai poate salva. Acesta este un strigăt
disperat care nu va fi ascultat de populație, nu ai cum să oprești viața și nu ai cum să oprești
evoluția. Introduci anumite anomalii în sistem, precum baza prea mare în sistemule economic, este
absolut normal să apară astfel de dezechilibre sistemice.
În același timp, de la începutul secolului trecut ne confruntăm cu un curent denumit curentul
eugenic, curent care dorea și acum o să aibă și susținerea energetică necesară pentru a micșora
populația pe o parte și a o controla pe cealaltă. Aceștia dar și adepții altor curente contemporane vor
fi susținuți energetic de umbra Necinstei, folosind emoțiile oamenilor pentru a îi manipula.
Cum cheia 59 este o cheie defensivă, ni se va spune că măsurile sunt necesare pentru a ne proteja.
Deja am observat acest fenomen în 2020, la începutul ultimului ciclu experiențial de 7 ani de
dinaintea lui 2027. Cel mai probabil, vor miza din ce în ce mai mult pe a ne face să credem că doar
ei ne pot proteja.
Dacă în ultimul ciclu global, cel din care facem parte încă, cheia 40 cu a ei umbră Epuizarea, cei de
la putere i-au făcut să creadă pe oameni că e nevoie să muncești mult pentru a fi cineva în viață, să
servești voința celor care plătesc salariul (cheia 40 este o cheie tribală care are ca rol genetic
negocierea timpului, resurselor și energiei) că așa vei fi bine (un fel de iei 10 pe linie la școală și
ajungi departe), în ciclul următor, cel care vine, nu mai există această susținere.
Se observă cum oamenii aleg să își folosească din ce în ce mai chibzuit resursele și din ce în ce mai
mulți aleg să NU se mai vândă pe firimiturile aruncate de alții. Este semnul că acest ciclu global se
apropie de final, contează dacă am învățat ceva din acesta și am folosit ceea ce am învățat pentru a
ne stabiliza nivelul conștienței la un nivel înalt sau dacă vom scăpa de lac pentru a pica în puț.
Se observă ultimul fenomen în curentele care vin dinspre SUA, unde oamenii se dau treziți (cultura
Woke), că nu mai sunt de acord cu status quo-ul, în realitate ei dorin să creeze un nou status quo,
fiind împinși de la spate să facă asta de aceleași puteri care "și-au schimbat părul dar năravul ba". A
fi treaz nu presupune a știi anumite informații, acestea sunt disponibile pentru toți în câmp ci de a le
integra în ADN, astfel ieșind din capcana dualității.
Ceea ce este integrat în ADN va fi accesat de individ conform nivelului conștiinței la care este în
moment, dacă, însă, informația este crezută și accesată doar dogmatic, omul va rămâne blocat într-o
extremă (cea susținută de dogmă) și astfel nivelul său va rămâne blocat undeva "jos".
Cum interpretez tot ceea ce am scris mai sus că va impacta societatea? Dacă umanitatea, ca
majoritate, nu își va ridica nivelul percepției, nivelul conștiinței la un nivel suficient de ridicat
(probabil cel puțin nivelul acceptării) în următoarele decenii, se va încerca "betonarea socială",
adică separarea între cei care cred povestea spusă de putere și cei care aleg să trăiască liberi.
Cei care vor alege "să doarmă în papuci", probabil li se va servi povestea că ei, prin alegerile lor,
salvează planeta, poate chiar umanitatea (să nu uităm, cheia 59 este o cheie defensivă totuși) și ei o
vor crede. Astfel, își vor vinde libertatea alegând să joace rolul de salvator pentru semenii cu care
rezonează și persecutor împotriva celor care aleg libertatea. Cheia 55 pe care o avem în Munca
Vieții pentru următorul ciclu global, are umbra victimizării și darul libertății.
Ni se va promite libertatea, oferindu-se însă unul dintre faimoasele roluri din triunghiul lui
Karpman (victimă, persecutor, salvator).
Celelalte două chei din următorul ciclu global (nu le-am inclus în imagine) sunt cheile 34 și 20,
umbrele fiind Forțarea și Superficialitatea. Deci, cel mai probabil oamenii vor fi forțați să adere la
niște valori și principii superficiale, acestea fiind prezentate ca fiind absolut necesare și fără de care
vom pieri ca specie. Putem observa fenomenul acesta încă de pe acum, măsurile ecologice care cică
salvează planeta fiind o vrăjeală maximă, vrăjeală menită să consolideze puterea celor care deja ne
conduc și din față dar și din umbră.
Dacă oamenii ăștia erau chitiți pe rezolvarea problemelor climatice lăsau de acum câteva decenii
invențiile menite să folosim eficient resursele regenerabile și se investea masiv în acea direcție. Au
asanat tot ceea ce le putea micșora profiturile și acum ni se spune că trebuie să mergem cu mașina
electrică, să nu mai creștem vaci și să reducem emisiile de CO2 proprii ca să nu mai poluăm
planeta... Dacă asta nu e superficialitate, atunci nu știu ce e...
Apropo, știi că marile companii reduc din pix amprenta de carbon cumpărând obligațiuni vândute
de alte companii care promit, de cele mai multe ori tot din pix, să planteze copaci sau să reducă în
alte părți ale lumii amprenta de carbon. Marele "guru" Kiyosaki a mirosit profitul și a înființat o
companie care vinde astfel de obligațiuni, obligațiuni care de multe ori distrug viețile săracilor din
lumea a 3-a fiind obligați să își reducă amprenta de carbon și mai mult (ei având-o oricum redusă)...
Așa vor marile companii să își reducă amprenta de carbon, folosind banii pentru a lăsa pe alții să își
asume responsabilitatea, ei continuând să "salveze planeta" poluând-o cel puțin la fel de mult. Dacă
asta nu este amuzant, nu știu ce e... Mai vrei exemple de superficialitate și forțări din pix?
Aceasta este lumea în care vom trăi dacă nu ne facem treaba fiecare dintre noi. Cheia 55, cea care
conduce ciclul, este o cheie individuală, deci fiecare pentru el/ea. Cheia 37, cea care a condus
ultimul ciclu (cel care se termină acum) este o cheie tribală și a susținut totuși o anumită protecție
socială. Încet, încet, se duce acea protecție și nu mai merge să stăm să căscăm botul la stat.
Pensiile probabil se vor transforma pentru că modelul actual economic ne va duce către faliment,
pur și simplu nu vor mai fi bani pentru pensii în următoarele decenii. De aceea "marii" gânditori
care ne vor binele (ei asta spun, eu nu a, fi de acord) vor introduce o măsură necesară dar pervertită
pentru a le asigura puterea, venitul minim garantat.
Cumva, statul sau companiile ori o combinație între stat și companii vor deține putere absolută
asupra celor care le plătesc dările. Ah, încă ceva, dacă până acum plăteai dări la stat, posibil ca în
scurt timp să plătești dări la companii, sub forma unor abonamente. Apple va implementa în curând
abonamentul hardware, adică plătești o sumă de bani care îți oferă un anumit acces către
dispozitivele pe care le vor crea în viitor. În acest model de a face afaceri tu nu vei mai deține
aparatul ci vei plăti taxa pentru a putea folosi telefonul și laptopul / tableta / gadgetul. Nu vei mai
deține ceva și vei fi fericit", sună cunoscut?
Transparența va face ca tu să nu mai poți ține ceva privat, totul va fi la vedere și la dispoziția celor
care se vor hrăni din dorințele, nevoile, fricile tale. Deja "Big Tech" știe mai multe despre noi, cei
care folosim rețelele sociale, ca noi înșine...
Libertatea (Darul cheii 55) este calea pentru omul care dorește să prospere cu adevărat de acum
încolo. Aici nu mă refer la libertatea pe care o vor unii rebeli, adică fără limite. Libertatea cere
limite însă limite care susțin autenticitatea. Cheia 55, chiar dacă este o cheie individuală, are
partener de programare cheia 59, o cheie tribală.
Astfel Libertatea poate fi experimentată cu adevărat în Intimitate, alături de aliații tăi, alături de
oameni liberi de rănile și traumele lor. Ah, încă ceva, mai dorești să te ții cu dinții de rănile și
traumele tale? Nasol, cel mai probabil vei ajunge carne de tun pentru cei de la putere, aceștia vor
profita la maxim de ele și îți vor promite că măsurile lor te vor proteja de suferință. O fac și acum
însă cel mai probabil în viitor va fi și mai și.
Libertatea îți cere să trăiești cu adevărat eliberat de acestea, altfel orice fel de relație nu va
funcționa. Se observă cum oamenii, din cauza rănilor și traumelor nu mai pot fi în relații de cuplu.
Monogamia în serie este în floare și cum celălalt îi apasă butonul, renunță la relație, căutând alta și
tot așa.
Probabil monogamia, la fel și religia nu vor mai avea prea multă putere asupra relațiilor umane. Cei
cu adevărat liberi vor aborda relațiile nu în funcție de dogme ci de simțire. Unii, în funcție de
matricea lor genetică, vor căuta conexiunea într-o relație de cuplu, alții vor căuta acceptarea în
relații multiple. Printre oamenii liberi, dorința nu va fi atât de puternică precum este la cei închiși ci
va fi un ghid către experiența potrivită.
Nu mă crezi? Observă ce fel de dorințe au oamenii dintr-un trib izolat și cei care trăiesc în
societatea modernă. Unde există predispoziția către exces, în tribul izolat sau în societatea
modernă? Am menționat acest aspect pentru cei care cred că a fi liber presupune a fi din Sodoma și
Gomora. Asta e vrăjeala celor care au încercat să ne mențină într-un sistem dogmatic, folosind frica
pentru a ne controla cursul vieții și chiar destinul, crezând că astfel ne salvează sufletul.
Dorințele exacerbate ale omului modern vin din nevoia de libertate, de a fi conectat la fluxul vieții,
simțindu-se limitat de dogme, de condiționări de alți oameni răniți și traumatizați.
De aceea recomand procesul decondiționării și recondiționării mentale, emoționale și fizice,
procesul prin care omul ajunge la Libertate. Este esențial pentru fiecare dintre noi dar și pentru cei
care vor urma. Ne eliberăm noi, îi eliberăm indirect și pe cei din generațiile următoare. Fiecare
avem responsabilitatea noastră.
Eu, unul, recomand Cheile Genelor, am scris sute de articole pe acest subiect, multe le găsiți pe site
(vreo 100), altele pe facebook. Este o unealtă excelentă pentru minte, pentru că ajută mintea să
înțeleagă ce trăiește și astfel devenind o unealtă echilibrată, eliberată din jugul extremelor.
Se poate și fără Cheile Genelor, normal, există unealta potrivită pentru fiecare însă aceasta a
funcționat pentru mine și pentru cei care mi-au rămas alături în proces. Dacă vrei să te înțelegi mai
bine, o unealtă mai eficientă nu cunosc. Da, te va condiționa pentru că nu există ceva care să nu te
condiționeze însă după cum am menționat mai sus, Libertatea are nevoie de limite potrivite, de
condițiile potrivite, altfel ne simțim pierduți în această viață.

S-ar putea să vă placă și