1 din 13

OSHO
RAJNEESH
SĂMÂNŢA DE MUŞTAR
VOL. 2 – CAP 18

▫ Capitolul 18 ▫
Să navighezi prin ape tulburi. Cel de-al optsprezecelea aforism sună astfel:
Simon Petru a spus:
„Maria nu ar trebui să ne însoţească, întrucât femeile nu sunt demne de viaţă”…
Iisus a răspuns: „Ascultă! Eu am s-o conduc şi am să fac din ea un bărbat, pentru ca şi
ea să devină un spirit viu, asemeni vouă, bărbaţilor. Căci orice femeie care va deveni bărbat va
intra in împărăţie”.
Astăzi vom naviga în ape tulburi. Sunt multe lucruri care trebuie înţelese. Nu ascultaţi
vocea prejudecăţilor, căci acestea nu fac decât să tulbure înţelegerea.
Mai întâi de toate, trebuie să precizăm că bărbatul diferă fundamental de femeie.
Ei sunt perfect opuşi. Principiile care seamănă nu se atrag, caci fiecare este deja
familiarizat cu celălalt. Pentru un bărbat, femeia reprezintă o lume necunoscută. Ea îl atrage, îl
provoacă, îl invită. În el se naşte o curiozitate, dorinţa de a cerceta mai profund acest fenomen.
Pentru femeie, bărbatul reprezintă o lume necunoscută. De aceea, în universul unui bărbat
Dumnezeu pătrunde în forma unei femei, căci el reprezintă întotdeauna necunoscutul. Pentru
femeie, divinitatea va avea o forma masculină, din acelaşi motiv.
Primul lucru pe care trebuie să îl înţelegeţi este că cei doi sunt complet diferiţi.

2 din 13
 Mai mult, ei sunt opuşi. Nu putem spune însă că unul este mai presus decât celălalt. Ei
sunt egali, dar cu semn opus. Între ei există o diferenţă, o opoziţie, o polaritate, dar nu sunt
inegali. Doi opuşi sunt întotdeauna egali; altminteri nu ar putea fi opuşi.
Al doilea lucru pe care trebuie să îl înţelegeţi este că trupul feminin serveşte unui scop
complet diferit faţă de cel masculin. Din punct de vedere biologic, fiziologic şi chimic, el are o
funcţie complet diferită. Diferenţa este atât de mare, încât nu o poţi înţelege decât dacă pătrunzi
pe nivelele cele mai profunde ale lumii biologice. Cele doua trupuri par să aparţină unor lumi
diferite.
Femeia este înzestrată cu un pântec. Însuşi cuvântul femeie (nota editorului: woman în
engleză) provine de la bărbat (nota editorului: man în engleză) plus cuvântul pântec (nota
editorului: womb în engleză). Pântecul este partea cea mai importantă a femeii, căci din el
urmează să se nască o viaţă nouă. Întregul fenomen al vieţii trece prin el. Pântecul feminin
reprezintă însăşi poarta de intrare în aceasta lume. Din cauza lui, femeia trebuie să fie receptivă;
ea nu poate fi agresivă. Un pântec nu poate fi niciodată agresiv; el trebuie să primească, să fie
deschis. Reprezintă o invitaţie adresata necunoscutului. Pântecul este gazda, iar bărbatul
reprezintă oaspetele.
Dat fiind că pântecul reprezintă fenomenul central al fiziologiei feminine, întreaga
psihologie a femeii diferă de cea a bărbatului. Ea nu este agresivă, cercetătoare, nu îşi pune
întrebări, nu se îndoieşte, căci toate aceste lucruri fac parte din lumea agresivităţii.
Atunci când te îndoieşti, când doreşti să cercetezi, porneşti în căutare. Femeia aşteaptă să
fie căutată. Ea nu preia niciodată iniţiativa. Nu face decât să aştepte, şi poate aştepta la infinit.
Este important să înţelegeţi acest proces, căci în el constă toată diferenţa. Atunci când o
femeie pătrunde în lumea religiei, ea trebuie să urmeze o altă cale decât bărbatul.
Bărbatul este agresiv, se îndoieşte, cercetează, încearcă să învingă obstacolele, se
rătăceşte, apoi revine pe cale. El este nevoit sa aibă acest tip de comportament, pentru că există în
jurul sămânţei sale, care este de natură agresivă. Întregul lui corp este construit în jurul unei
sexualităţi care nu doreşte decât să caute, decât să penetreze.
Toate armele pe care le-au creat bărbaţii, inclusiv bomba atomică, nu sunt decât proiecţii
ale sexualităţii lor agresive, ale penisului. Săgeata, glonţul, bomba – toate penetrează, îşi caută
ţinta şi o sfârtecă. Chiar şi mersul pe lună… O femeie nu poate decât să se amuze gândindu-se:
„Ce prostie! De ce să te duci pe lună?”. Bărbatul consideră însă că merită să îşi rişte viata, căci şi
aceasta este un fel de penetrare, o penetrare în misterele vieţii.
Cu cât scopul este mai îndepărtat, cu atât mai atrăgător i se pare. Bărbaţii sunt cei care au
ajuns pe Everest, pe lună, dar nimic nu îi satisface. Ei doresc să meargă mereu mai departe.
Nimic nu îi poate împiedica să plece în căutare. Dacă au descoperit ceva, acesta nu îi mai
interesează. Ei doresc să pătrundă mistere din ce în ce mai îndepărtate, de parcă întreaga natura ar
fi o femeie pe care ei o penetrează, ca să o cunoască.
Bărbaţii au creat ştiinţa. Nici o femeie nu are o minte profund ştiinţifică, pentru că îi
lipseşte agresivitatea. Ea poate fi o visătoare, căci a visa înseamnă a aştepta, deci face parte din
lumea pântecului. Femeia nu poate fi logică, deci nici om de ştiinţă. Logica este agresivă. Femeia
nu poate fi sceptică, nu se poate îndoi. În schimb, poate avea încredere, poate fi credincioasă,
lucru firesc, căci face parte integrantă din lumea pântecului. Întregul ei corp este construit în jurul
pântecului, astfel încât acesta să poată supravieţui. Corpul feminin nu este decât un instrument
natural menit să apere pântecul.

3 din 13
 Natura este interesata mai întâi de toate de pântec, căci acesta este poarta prin care
pătrunde viaţa în existenţă. Acest mecanism dă femeii o orientare complet diferită.
Pentru ea, religia poate fi o poveste de iubire, nu o căutare a adevărului. Însăşi fraza
„căutare a adevărului” este de natură masculină. Femeia îşi poate aştepta iubitul.
Dumnezeu îi poate fi fiu sau soţ, dar nu îl poate concepe sub forma de adevăr. Sună atât
de arid, de lipsit de poezie. Ai zice că în acest cuvânt, „adevăr”, nu există viaţă. Pentru bărbat, nu
există alt cuvânt mai semnificativ. El spune: „dumnezeu este adevărul, iar atunci când cunoşti
acest adevăr, ai cunoscut totul”… Calea bărbatului este aceea de a cuceri. Natura trebuie cucerită.
Aceste distincţii au creat întotdeauna o problemă serioasă. Buddha s-a confruntat cu ea,
căci întreaga metodă practicată de el era de natură masculină. Însăşi ideea de a concepe o metodă
tine de agresivitate. Ştiinţa reprezintă o agresivitate, yoga de asemenea – căci întregul efort
constă în a penetra misterul, dizolvându-l prin cunoaştere. Întregul efort constă în demistificarea
universului. Asta înseamnă să cunoşti: să spulberi misterul.
Până când misterul nu va dispărea, bărbatul nu îşi va găsi odihna. Universul trebuie
demistificat, totul trebuie cunoscut, nici un secret nu mai trebuie să rămână secret.
De aceea, toate tehnicile spirituale au fost concepute de bărbaţi: Buddha a fost bărbat,
Iisus a fost bărbat, Zarathustra a fost bărbat, Mahavira a fost bărbat, Krishna a fost bărbat, Lao
Tse a fost bărbat. În istorie nu a existat nici o femeie care să conceapă metode comparabile cu ale
lor. Au existat femei care au atins iluminarea, dar nici chiar ele nu au creat astfel de metode, deşi
le-au urmat. Le-ar fi fost imposibil, căci pentru a crea o metodă, o tehnică, o cale, ai nevoie de o
minte agresivă.
Femeile pot aştepta, şi pot aştepta la infinit, căci răbdarea lor este nesfârşită. Acest lucru
este normal, căci ele trebuie să poarte în pântecul lor copilul timp de nouă luni.
Acesta devine cu fiecare zi care trece tot mai greu, iar sarcina tot mai dificilă. Ele trebuie
să aibă răbdare, căci nu au ce să facă altceva. Trebuie să îşi iubească povara, să aştepte şi să
viseze la momentul în care copilul se va naşte. Priviţi femeile care urmează să nască.
Cu fiecare zi care trece, ele devin din ce în ce mai frumoase, căci în timp ce aşteaptă,
înfloresc. Ele dobândesc o graţie specială, sunt înconjurate de o aură maternă care le distinge de
celelalte femei, căci aceasta este apogeul lor. Corpul lor îndeplineşte funcţia de bază pentru care
l-a construit natura. De aceea femeile înfloresc în această perioadă.
Priviţi visele lor: nici o femeie însărcinată nu îşi poate imagina că va da naştere unui copil
banal. Ele visează întotdeauna la un copil cu totul special. Istoria a păstrat câteva din visele
anumitor femei. În India există tradiţia ca visele unei femei care dă naştere unei fiinţe iluminate
să fie înregistrate şi păstrate. De aceea, s-au păstrat visele mamei lui Buddha, ale mamei lui
Mahavira. Personal, am bănuiala că la fel visează orice mamă. Chiar dacă visele ei nu sunt
înregistrate de nimeni, orice femeie visează că va da naştere unui zeu, unui Budhha, unui Iisus,
unui copil unic… Acest lucru este normal, căci odată cu copilul renaşte ea însăşi.
Atunci când se naşte un copil, procesul este dublu: nu se naşte numai copilul, ci şi mama.
Înainte, aceasta era doar o femeie obişnuită, dar acum ea devine o mamă. Pe de altă parte, se
naşte copilul, pe de altă parte se naşte mama. Iar o mamă diferă fundamental de o femeie
obişnuită. Întreaga ei existenţă devine calitativ diferită. Înainte era soţie, era iubită, dar acum
acest lucru devine dintr-o dată mai puţin important pentru ea. După naşterea copilului, ea
pătrunde într-o dimensiune nouă.
Aşa se explică de ce bărbaţilor le este întotdeauna teamă de copii. Nici un bărbat nu se

4 din 13
omoară după copilul sau (aşa cum ar face-o mamă), pentru că aceasta reprezintă o a treia parte în
relaţia sa de cuplu. Mai mult decât atât, el devine centrul relaţiei. După ce îi dă naştere, femeia nu
mai este aceeaşi soţie ca înainte; ea devine diferită. Dacă soţul doreşte să facă dragoste cu ea, el
trebuie să devină la fel ca un copil, ca un fiu, căci femeia nu mai vede lucrurile la fel ca până
atunci. Singurul lucru care îi rămâne bărbatului este să devină la fel ca un copil pentru ea. Numai
aşa îi poate recâştiga dragostea. În caz contrar, toată iubirea ei se va orienta către noul născut.
O femeie care a devenit mamă, se află la apogeu. Bărbatul nu mai înseamnă mare lucru
pentru ea; el a fost doar un instrument pentru ca ea să poată deveni mamă. Priviţi cât de mare este
diferenţa: femeia nu aşteaptă decât să devină mamă. Ea se foloseşte de bărbat numai pentru a-şi
atinge acest scop. Pentru bărbat, copilul nu reprezintă un obiectiv. El îşi doreşte înainte de toate o
iubită. Dacă apar copii, aceştia reprezintă un simplu accident. Trebuie să-i tolereze, nu are ce
face, dar ei sunt doar nişte obiective pe marginea drumului, nu destinaţia finală.
Această diferenţă se resimte şi în privinţa căilor pe care merg cei doi către Dumnezeu. Mii
de femei au fost interesate de Buddha şi au dorit să intre pe calea lui, să fie iniţiate, dar Buddha s-
a opus; el ştia că metoda sa era prin excelenţă masculină, iar tolerarea femeilor ar fi dus de râpă
întregul sistem pe care l-a creat. În cele din urmă, a cedat, căci era un om plin de compasiune, iar
femeile făceau presiuni asupra lui. El a început să le iniţieze, dar a declarat cu tristeţe: „Religia
mea ar fi trebuit să dureze cinci mii de ani. Acum, nu va mai putea rămâne o forţă vie decât timp
de cinci sute de ani”… În sistemul lui a intrat principiul opus, care avea să transforme totul într-
un haos. De altfel, exact aşa s-au petrecut lucrurile. Budismul a dispărut din India după cinci sute
de ani. El nu şi-a păstrat forţa vitală, căci atunci când o femeie intră într-un sistem masculin,
odată cu ea apar problemele. Ea îşi aduce cu sine întreaga feminitate, care neutralizează
principiul masculin care stă la baza sistemului.
Iisus a fost chiar mai plin de compasiune decât Buddha. El nu a fost un şovin masculin;
nu a favorizat bărbatul în detrimentul femeii. Metoda sa poate fi folosită de ambele sexe. Din
păcate, biserica a pierdut această metodă, iar bărbatul care a creat această biserică a fost chiar cel
care i-a pus lui Iisus întrebarea legată de femei: Simon Petru.
Simon Petru a spus:
„Maria nu ar trebui să ne însoţească, întrucât femeile nu sunt demne de viaţă”…
Biserica creştină a rămas până astăzi misogină. Ea a creat mănăstiri numai pentru bărbaţi,
în care femeilor nu li se permite nici măcar să pună piciorul. Clerul a privit întotdeauna femeile
ca pe principala cauză a răului. Ceea ce nu cunoşti ţi se pare întotdeauna rău, căci nu-l poţi
înţelege. Ceea ce înţelegi este uşor de controlat. Femeia rămâne însă întotdeauna un mister pentru
bărbat, căci de îndată ce intră în viaţa lui, ea începe să-l domine, iar dominaţia ei este extrem de
subtilă – nu te poţi revolta cu uşurinţă împotriva ei.
Bărbaţii s-au temut întotdeauna de aceasta dominaţie. De aceea, cei care doresc să
descopere un secret al naturii sau al lui Dumnezeu îşi propun să evite femeile, căci de îndată ce
acestea intră in viaţa lor, ele încep să domine totul. Mai mult, doresc întreaga atenţie a bărbatului.
Ele nu îşi doresc nici un concurent, nici chiar pe Dumnezeu, nici chiar adevărul. Gelozia lor nu
exclude pe nimeni. De aceea, dacă cineva doreşte să devină un căutător spiritual, cel mai bine
este să le evite.
Exista o poveste atribuita lui Socrate. Un tânăr l-a întrebat odată ce îi sugerează: să se
însoare sau nu. Era convins că a venit la omul cel mai potrivit pentru a-i pune această întrebare,
căci Socrate a pătimit mult din cauza căsniciei sale. Soţia sa, Xantipa, a fost una din cele mai
periculoase femei din întreaga istorie a bărbaţilor. Ea îl sâcâia în permanenţă, arunca cu tot felul

5 din 13
de lucruri în el, îl domina în fel şi chip. I-a turnat chiar şi apă fiartă pe faţă, desfigurându-l pentru
întreaga viaţă. De aceea, tânărul s-a gândit că acest om ştie cel mai bine cum stau lucrurile.
Socrate i-a răspuns: „Orice bărbat trebuie să se însoare. Dacă vei avea parte de o soţie bună, vei fi
fericit. Daca vei avea parte de o soţie ca a mea, vei deveni un filosof. În ambele cazuri vei avea
de profitat”…
Simon Petru a spus: (adresându-se discipolilor)
„Maria nu ar trebui să ne însoţească, întrucât femeile nu sunt demne de viaţă”…
Este periculos să le lăsăm pe femei în cercul nostru, căci în acest fel teritoriile se vor
amesteca şi cine ştie ce se poate întâmpla. Pentru bărbat, femeia simbolizează misterul,
necunoscutul, tot ce este ciudat, poetic, ilogic, oniric, iraţional, inconştient. Ea simbolizează
absurdul. Este întotdeauna greu să găseşti o logică în comportamentul ei. Ea sare tot timpul de la
una la alta, fără legătură. Este imprevizibilă.
● Într-o zi Mulla Nasruddin s-a certat îndelung cu soţia sa. La sfârşit, ca de obicei,
Nasruddin s-a pregătit să cedeze. Este greu să te lupţi cu o femeie. Ea trebuie să câştige, căci
altfel va face un scandal atât de mare încât nici chiar o victorie în faţa ei nu mai pare justificată.
Nasruddin s-a gândit: „De ce să pierd inutil trei sau patru zile? Oricum va trebui să cedez. De ce
să nu o fac acum?”. De aceea, el i-a spus:
Bine, sunt de acord cu tine.
Acum e prea târziu, căci mi-am schimbat părerea.
Bărbaţii care îl caută pe Dumnezeu s-au temut întotdeauna de femei, căci cu ele nu poţi fi
niciodată sigur. Nu este bine să le iei cu tine, ca tovarăşe de drum, căci îţi vor face sigur necazuri,
iar aceste necazuri vor fi multidimensionale. Comportamentul lor este ilogic, iar mintea lor
imprevizibilă. Mai mult decât atât, există întotdeauna posibilitatea să te îndrăgosteşti de ele, să fii
atras sexual de ele. Iar dacă pici în această capcană, te-ai rătăcit definitiv, căci sexul înseamnă să
mergi în direcţia opusă. Toţi călugării şi sihaştrii s-au temut de femei, iar teama lor este de
înţeles. Acest om, Simon Petru, a exprimat o temere care avea să se manifeste secole la rând: că
puritatea religiei s-ar putea pierde, că ea ar fi privată de raţionalitate…
De aceea, el a spus: „Maria nu ar trebui să ne însoţească… iar Maria nu era o femeie
oarecare, era însăşi mama lui Christos! Nici chiar ei nu ar fi trebuit să i se permită să-i
însoţească… întrucât femeile nu sunt demne de viaţă”. Ce viaţă? Viaţa pe care o căutau cu toţii:
viaţa eternă. Încercaţi să înţelegeţi de ce nu sunt demne femeile de această viaţă.
Esenţa femeii este naturală. Ea este mai apropiată de natură decât bărbatul.
Indienii au numit-o prakriti, care înseamnă chiar natura, pământul, baza întregii
manifestări. Tendinţele, ţelurile femeii sunt mai naturale decât cele ale bărbatului. Ea nu cere
niciodată imposibilul; nu cere decât ceea ce este posibil. Bărbatul are în el ceva care îl face să
caute tot timpul imposibilul. Nu este niciodată satisfăcut cu ceea ce este posibil.
Faptul că este un soţ satisfăcut nu este suficient pentru el. O femeie se simte fericită dacă i
se permite să fie doar soţie şi o mama. Ea se simte împlinită.
Biologii afirmă că există un motiv pentru acest lucru: bărbaţii au un dezechilibru
hormonal, fiziologic. Din acest punct de vedere, femeia este mai echilibrată – este ca un cerc
închis. Oamenii de ştiinţă afirmă că cea care decide sexul noului născut este prima celulă. Mama
contribuie la aceasta cu 23 de cromozomi, iar tatăl cu alţi 23 de cromozomi. Dacă cele 23 de
perechi de cromozomi sunt simetrice, se creează un echilibru profund, iar noul născut va fi de sex
feminin. Tatăl are însă o pereche de cromozomi impară, care trebuie echilibrată de către mamă.

6 din 13
Dacă celula ou este fecundată de o asemenea celulă cu 23 de cromozomi incompleţi, se va crea
un dezechilibru, iar noul născut va fi de sex masculin.
Încă din prima zi, între băieţi şi fete există un dezechilibru. Băieţii sunt agitaţi de când se
nasc, în timp ce fetiţele se simt liniştite chiar din prima zi de viaţă. O mamă ştie de cele mai
multe ori încă de când este gravidă dacă va da naştere unui băiat sau unei fete, căci băieţii nu au
stare, o lovesc tot timpul cu picioruşele, se agită. Fetele nu fac decât să doarmă. În orice bărbat
există o stare profundă de agitaţie, care îl mână să caute, să plece undeva în călătorie, dacă se
poate la o distanţă cât mai mare.
O femeie este mai interesată de căminul ei, de vecinătatea apropiată, de bârfele din cartier.
Ea este mai puţin preocupată de ceea ce se întâmplă în Vietnam. Acel loc este prea departe ca să
îi capteze interesul. Nici măcar nu-şi poate imagina de ce citeşte bărbatul ei tot timpul despre ce
se întâmplă în alte ţări. Pe de alta parte, acesta crede că ea nu este interesată de subiecte mai
elevate. Realitatea este că femeia se simte în largul ei, aşa că nu o interesează decât ce se
întâmplă în apropiere: dacă nevasta unui vecin a fugit cu altcineva, dacă s-a îmbolnăvit cineva
din cartier, dacă s-a mai născut un copil, dacă a murit cineva – acestea sunt ştirile care o
interesează, lucrurile cele mai personale, cele care îi evoca propriul cămin.
O soţie sau o mamă cu adevărat mulţumită nu se preocupă nici măcar de ceea ce se
întâmplă în vecini. Propria ei casă îi este suficientă. Se simte perfectă, iar motivul este de natura
biologică: hormonii ei sunt echilibraţi. Bărbatul are o agitaţie interioară care îl face să cerceteze,
să se îndoiască, să se mişte. El nu se poate simţi satisfăcut până când nu descoperă absolutul. Nici
chiar atunci nu poţi fi sigur daca va fi absolut satisfăcut, daca nu va începe sa caute din nou
altceva. Aceasta este diferenţa dintre bărbat şi femeie. De aceea, obiectivul tuturor religiilor se
afla undeva la distanta, caci ele au fost create de bărbaţi.
Atunci când o femeie vine la Iisus, ea nu vine în căutarea lui Dumnezeu. Acesta se află
undeva departe, aşa că nu o interesează. Poate că s-a îndrăgostit de Iisus. Dacă o femeie se
apropie de Buddha, ea nu vine interesată de adevăr. Mai degrabă este atrasă de Buddha însuşi. Eu
însumi am trecut printr-o astfel de experienţă. Dacă la mine vine un bărbat, el îmi spune:
„Cuvintele tale mi se par foarte convingătoare. De aceea mă simt atras de tine”… Dacă la mine
vine o femeie, îmi spune: „M-am îndrăgostit de tine. De aceea, cred tot ce spui”…
Petru se temea pe bună dreptate că până şi Maria, mama lui Iisus, avea să le creeze
probleme. O femeie înseamnă un teritoriu necunoscut. Este mult mai sigur să rămâi în cadrul
unor frontiere clar demarcate. De aceea, mai bine să nu laşi vreo femeie să îţi încalce teritoriul.
Te poţi baza oricând pe mintea masculină, căci ştii cum funcţionează ea. În cazul bărbaţilor,
aspectul predilect al minţii este cel conştient. În cazul femeilor, este cel subconştient. De aceea
bărbaţii adună multe detalii, dar nu ating niciodată profunzimi prea mari. Femeile nu sunt
interesate de detalii, dar pot sesiza lucruri foarte subtile. Bărbaţii pot acumula foarte multă
cunoaştere, dar nu prea ştiu ce este iubirea. Femeile nu prea sunt interesate de cunoaştere, dar pot
trăi o iubire intensă, căci cunoaşterea este un fenomen conştient, iar iubirea unul subconştient.
Deci, Simon Petru a spus:
„Maria nu ar trebui să ne însoţească, întrucât femeile nu sunt demne de viaţă”…
Toate religiile din aceasta lume se împotrivesc prezenţei femeilor, căci ele au fost create
de bărbaţi. Aceştia s-au temut întotdeauna de femei şi au încercat să îşi protejeze teritoriul.
De aceea, toate religiile au rămas în esenţă homosexuale. Ele nu au ajuns la stadiul
heterosexual. De altfel, călugării trăiesc în comunităţi homosexuale recunoscute.

7 din 13
 Chiar dacă le permit uneori femeilor să se apropie de ei, ele nu au dreptul să decidă nimic,
ci trebuie să urmeze regulile stabilite de ei, astfel încât să nu creeze probleme. Niciodată,
femeilor nu li se acordă aceleaşi importanţă ca şi bărbaţilor. În cel mai bun caz, primesc un rol
secundar. Li s-a permis să se călugărească şi să aibă propriile lor mănăstiri, dar ele nu au
niciodată un cuvânt greu de spus în cadrul religiei.
Este imposibil să îţi imaginezi o femeie aleasă papă! Un papă femeie ar distruge întreaga
structură a bisericii, întregul establishment. Petru visa deja să creeze o astfel de structură, o
instituţie, o biserică. De aceea le-a spus el celorlalţi ucenici: „Femeilor nu ar trebui să li se
permită să stea lângă noi. Şi ar trebui să începem chiar cu mama lui Iisus, căci dacă o acceptam
pe ea, vom crea astfel o portiţă prin care vor intra toate celelalte femei, şi nimeni nu va mai putea
opri atunci haosul”…
Iisus i-a răspuns: „Ascultă! Eu am s-o conduc şi am să fac din ea un bărbat”… Ce vrea să
spună el? A face dintr-o femeie un bărbat înseamnă a-i aduce subconştientul la lumină, a o face
conştientă, a-i transforma misterul dintr-un obstacol într-o piatra de temelie. Acest lucru poate fi
făcut, dar trebuie să fii un foarte bun maestru pentru a reuşi, un maestru care este simultan bărbat
şi femeie, care a atins perfecţiunea interioară şi care nu mai este divizat – un maestru asexual. De
aceea, Iisus spune: „Am să fac din ea un bărbat”…
La ce se referă el? Oare are intenţia de a-i transforma trupul? Nu, nu corpul este adevărata
problemă. Există minţi feminine inclusiv în trupuri masculine, şi invers.
Oricând se poate naşte o Madame Curie, cu o minte la fel de raţională ca a oricărui bărbat,
cu un corp feminin, dar cu o minte masculină. Pe de altă parte, există bărbaţi care pot fi la fel de
absurzi ca orice femeie. Chaitanya Mahaprabhu a fost un bărbat perfect masculin, un mare
logician, un filosof. Istoria şi-ar fi amintit de el ca de un mare logician, dacă ar fi rămas la logică.
Dar el a preferat să renunţe la ea şi a devenit un nebun a lui Dumnezeu, dansând şi practicând
kirtan pe străzi. El şi-a cultivat feminitatea. Chiar şi faţa sa a devenit feminină, plină de graţie.
Corpul său a căpătat rotunjimi pe care înainte nu le avea. El s-a consacrat în întregime lui
Dumnezeu, pe care l-a adorat aşa cum numai o femeie îl poate adora, dansând şi cântând. Orice
este posibil.
Ce ar vrea sa spună atunci Iisus? El se refera la faptul că subconştientul unei femei poate
fi schimbat, adus în lumina conştiinţei, iar ea se va schimba în totalitate. „Eu am s-o conduc şi
am să fac din ea un bărbat”… Cum adică să facă din ea un bărbat?
Bărbaţii nu ar trebui să înţeleagă din această frază că ei se află într-o poziţie privilegiată.
Iisus se referă doar la întunericul în care este nevoită să trăiască femeia, din cauza orientării ei
către materie, către lumea corpului. Natura are nevoie de femeie mai mult decât de bărbat. La un
bărbat se poate renunţa oricând; la o femeie nu.
Bărbaţii nu sunt foarte necesari din punct de vedere al naturii. De aceea, nu veţi găsi
nicăieri taţi în natură. În schimb, mamele sunt pretutindeni. Le poţi recunoaşte în rândul păsărilor,
animalelor, fluturilor, peştilor. Este imposibil să-ţi dai seama cine este tatăl, căci tatăl nu
reprezintă decât o formalitate, o convenţie socială. El nu reprezintă un fenomen natural.
Lingviştii afirmă că anticii nu foloseau deloc acest cuvânt. Ei preferau cuvântul „unchi”.
Cuvântul „tată” a apărut mult mai târziu. Cuvântul „unchi” a existat cu mult timp înainte, căci toţi
bărbaţii erau unchii copiilor. Nimeni nu ştia cine le era tată. La fel ca şi în cazul animalelor:
nimeni nu ştie cine este tatăl; de aceea, toţi masculii sunt „unchi” pentru pui.
Tatăl nu a apărut decât odată cu introducerea proprietăţii private. Aceasta era dominată de
bărbat, care dorea să aibă şi propria sa femeie privată. În acest context, copiii trebuiau să aibă un

8 din 13
tată, căci deveneau moştenitori. Mai devreme sau mai târziu, proprietatea privată va dispărea, iar
atunci, funcţia tatălui se va dizolva de la sine.
Acest fenomen a început deja să fie resimţit in Occident. Există tot mai multe mame
singure, care îşi cresc copiii fără ajutorul unui bărbat. Iar fenomenul se extinde de pe o zi pe alta.
La mamă nu se poate însă renunţa, căci natura are nevoie de ea. De aceea, femeia este mult mai
orientată către trup decât bărbatul. Acesta este motivul pentru care îi ia mai mult timp să se
îmbrace. Bărbatul este gata într-un minut, după care este nevoit să aştepte… şi să aştepte…
Stăteam odată în maşină şi am auzit o femeie strigând la bărbatul ei, care nu mai avea
răbdare să aştepte: „Ţi-am spus de o mie de ori că am să cobor în două minute!”. Şi avea perfectă
dreptate, căci trecuse o oră de când îi repeta acelaşi lucru. De ce le trebuie femeilor atâta timp să
se îmbrace? Pentru că mintea lor este orientată către corp. Femeile sunt mai corporale.
O actriţă faimoasă a spus odată: „Ştiu că nu sunt o femeie foarte frumoasă, dar ce
contează opinia mea în faţa opiniei oglinzii? Aceasta îmi repetă într-una: 'Eşti o femeie
neasemuită!'”… oamenii şi-au imaginat că actriţa este modestă, lucru care nu prea se întâmplă în
această meserie.
Femeile sunt capabile să stea ore în şir în faţa oglinzii, uitându-se la ele. Bărbaţii nici
măcar nu-şi imaginează ce fac ele în acest timp.
● Odată, Mulla Nasruddin omora muşte. El i-a spus neveste-si:
— Am omorât două femele şi doi masculi.
Nevastă-sa a rămas cu gura căscată:
— De unde ştii care sunt unele şi care sunt ceilalţi?
— Femelele stăteau pe oglindă!
Femeile sunt mult mai orientate către corp, mai cu picioarele pe pământ. De aceea trăiesc
mai mult decât bărbaţii, în medie cu patru ani. Aşa se explică de ce există atâtea văduve, căci ele
îşi epuizează mai întâi bărbaţii. La 100 de fetiţe se nasc 120 de băieţi, dar până la vârsta de 14
ani, 20 dintre ei mor, iar natura reinstaurează echilibrul. Pentru a putea menţine acest echilibru, ea
este nevoită să creeze 120 de băieţi la 100 de fetiţe, căci la vârsta de 14 ani numărul fetelor va fi
tot de 100, în timp ce cel al băieţilor se va reduce cu 20.
Agitaţia specifică bărbaţilor le reduce acestora energia. Dacă ar fi să ţinem cont de toţi
factorii implicaţi, adevăratul sex tare este cel feminin, căci femeia trăieşte mai mult şi se
îmbolnăveşte mai rar. Ce pretinde este altceva, dar realitatea este că se îmbolnăveşte mai rar.
Natura ei este mai vitală, mai puternică decât cea a bărbatului. Priviţi cum se înfofolesc bărbaţii
iarna, şi cât de lejer ies femeile, fără să li se întâmple nimic. Femeile sunt mai rezistente la boli,
mai protejate de natura-mamă, căci natura lor este mai terestră.
Bărbatul trăieşte în minte; el este mai mental. De aceea, majoritatea nebunilor şi
sinucigaşilor sunt bărbaţi. Femeile nu sunt la fel de slabe. Bărbaţii sunt mai slabi decât ele, pentru
că mintea este mai fragilă decât trupul. Ea a apărut mult mai târziu în existenţă decât corpul, aşa
că experienţa de viaţă a celui din urmă este mult mai mare. Tocmai această orientare către
materie le împiedică însă pe femei să intre pe calea care duce către Dumnezeu.
În viaţa naturală, femeile sunt întotdeauna învingătoare. Viaţa spirituală se împotriveşte
însă celei naturale, pe care încearcă să o transceadă. De aceea, orientarea lor către corp şi către
materie devine un obstacol pe cale, de care nu vor putea scăpa decât dacă întreaga lor minte va
deveni conştientă. Bărbatul este ca o pasăre care zboară.

9 din 13
 Femeia este ca un copac, adânc înrădăcinat în pământ. Copacul este mult mai bine hrănit,
iar dacă pasarea doreşte să se adăpostească şi să fie hrănită, ea trebuie să îşi facă cuib printre
crengile copacului. Din punct de vedere al vieţii naturale, acest lucru este util.
Femeile nu pot fi învinse pe acest teritoriu. În schimb, dacă încerci să te împotriveşti
naturii, ajutorul de dinainte se transformă într-un obstacol.
Iisus a răspuns: „Ascultă! Eu am s-o conduc şi am să fac din ea un bărbat, pentru ca şi
ea să devină un spirit viu”…
Femeia este un corp viu. De aceea, calea spirituala nu i se potriveşte. Există trei praguri
care trebuie învinse pe această cale: trupul cel viu, mintea cea vie şi spiritul cel viu. Femeia
reprezintă trupul cel viu. Bărbatul reprezintă mintea cea vie. Dincolo de aceste două principii mai
există însă un al treilea: spiritul cel viu – atman. Distanţa dintre minte la spirit este mai scurtă
decât cea de la trup la spirit. Natura are însă grijă de toate.
Distanţa este mai lungă, dar femeia este mai simplă, aşa că poate parcurge acest drum
mult mai rapid. Bărbatul este complicat, iar complexitatea sa îl împiedică să avanseze foarte rapid
pe cale.
Spiritul este mai apropiat de minte, dar să ieşi în afara minţii nu este deloc un lucru uşor.
Femeia poate face mult mai uşor saltul, căci ea nu se îndoieşte. Încrederea ei este deplină. Dacă o
femeie se îndrăgosteşte de un bărbat, îl va urma şi în iad, fără să-i pese. Atât timp cât are
încredere în cineva, ea îl va urma. De aceea se lasă femeile atât de uşor amăgite; ele nu îşi pot
imagina nici o clipă că un bărbat poate fi atât de mincinos, atât de lipsit de credinţă. Nu îşi pot
imagina acest lucru pentru că ele nu sunt aşa.
Aşadar, avem de-a face cu un echilibru: corpul este mai îndepărtat de suflet, dar femeia
poate face marele salt mai uşor. Tot ce trebuie să facă este să se îndrăgostească, să capete
încredere. De aceea, în istorie nu au existat foarte mulţi maeştri-femei, dar au existat foarte mulţi
discipoli-femei. Din acest punct de vedere, nici un bărbat nu se va putea compara vreodată cu o
femeie, căci dacă aceasta capătă încredere, ea îşi urmează maestrul până la capăt.
Dacă veţi călători prin India, veţi vedea călugări jainişti şi călugăriţe jainiste.
Călugării jainişti nu ies cu nimic din comun. Hainele lor sunt diferite, dar în rest sunt
oameni de afaceri obişnuiţi. Dacă şi-ar schimba hainele şi s-ar duce la bursă, nu ai mai putea face
nici o deosebire între ei şi ceilalţi brokeri. Călugăriţele jainiste sunt însă diferite. Ele au o puritate
aparte. Dacă ajung la credinţă, ele capătă această puritate, priviţi-le pe călugăriţele catolice. Ele
sunt diferite de preoţii şi de călugării catolici.
Călugării sunt mai vicleni; este greu să spui dacă sunt într-adevăr celibatari sau nu. Poate
cei mai naivi dintre ei… Ceilalţi au găsit cu siguranţă o supapă. De călugăriţe poţi fi însă sigur.
Dacă se decid să facă acest pas, atunci se ţin de el.
Aşadar, dificultăţile sunt mai mari în cazul femeii, căci distanţa este mai lungă, dar şi
dăruirea sa este mai mare decât a bărbatului. Dacă ajunge să se decidă, ea nu mai dă înapoi.
Corpul nu cunoaşte oscilaţiile; numai mintea le cunoaşte.
Iisus a răspuns: „Ascultă! Eu am s-o conduc şi am să fac din ea un bărbat, pentru ca şi
ea să devina un spirit viu, asemeni vouă, bărbaţilor. Căci orice femeie care va deveni bărbat va
intra în împărăţie”.
Aceasta este doar o parte a învăţăturii lui Iisus; cealaltă parte nu a fost înregistrată.
Probabil, explicaţia are de-a face cu cel care a făcut înregistrarea, şi care a fost cu siguranţă un
bărbat. Eu ştiu însă sigur că a mai existat o parte şi doresc să v-o transmit, ca să rămână

10 din 13
înregistrată.
În momentul final, de apogeu spiritual, bărbatul devine femeie, iar femeia devine bărbat.
Nu este un drum cu sens unic, căci bărbatul şi femeia reprezintă polarităţi diferite, extreme ale
aceluiaşi fenomen. Dacă femeia devine la fel ca bărbatul, ce se va întâmpla cu aceasta? El devine
la fel ca femeia, iar contrariile se dizolvă.
O femeie trebuie să îşi transforme subconştientul în minte conştientă, iraţionalitatea în
raţiune, credinţa în dorinţă de a afla, aşteptarea în mişcare. Bărbatul trebuie să facă exact pe dos:
el trebuie să îşi dizolve mişcarea în odihnă, agitaţia în linişte, îndoiala în credinţă, iar raţiunea în
iraţionalitate. Numai aşa se poate naşte fiinţa supraraţională. Mişcarea trebuie să vină din ambele
sensuri: bărbatul trebuie să se îndepărteze de virilitatea sa, iar femeia de feminitatea sa, căci o
minte masculină nu reprezintă decât o jumătate din mintea divină. Fără cealaltă jumătate, ea nu
va putea cunoaşte totalitatea.
Ambele jumătăţi trebuie să îşi schimbe poziţiile statice, să devină lichide, să fuzioneze, să
devină asexuate.
Hinduşii au o imagine foarte clară despre acest fenomen: termenul prin care desemnează
ei absolutul, Brahman, nu are gen. În limba engleză acest lucru este dificil de tradus, căci aici nu
există decât două genuri, dar în limba sanscrită exista trei genuri: unul masculin, unul feminin şi
unul care transcende primele două genuri. Brahman aparţine celui de-al treilea gen, cel neutru.
De aceea, cel care îl realizează pe Brahman devine la fel ca el: neutru, de gen ambiguu. Bărbatul
nu mai este bărbat, iar femeia nu mai este femeie. Numai aşa devine fiinţa completă, deci liberă.
Cu siguranţă, Iisus trebuie să fi vorbit şi despre acest aspect, dar oamenii nu i-au
înregistrat cuvintele, căci cei care se ocupă cu aşa ceva interpretează întotdeauna ceea ce scriu
după bunul lor plac. Eu vă comunic foarte multe lucruri, dar mintea voastră nu le reţine decât pe
cele care i se potrivesc. Ea lasă multe dintre cuvintele mele la o parte, şi nici măcar nu-şi dă
seama că face acest lucru. Pur şi simplu, refuză să le înregistreze în memorie.
În acele timpuri problema era şi mai complicată, căci cuvintele lui Iisus nu erau
înregistrate imediat în scris. Discipolii le ascultau, dar nu le notau decât mult mai târziu, uneori
peste ani de zile, sau chiar peste sute de ani. Cuvintele circulau din gură în gură, până când cineva
se decidea să le noteze în scris. Între timp ele erau complet schimbate.
Ca să vă convingeţi, vă propun un mic experiment: strângeţi-vă douăzeci de prieteni şi
aşezaţi-vă într-un cerc. Daţi fiecăruia câte o foaie de hârtie. Prima persoana scrie pe foaia sa o
frază, apoi o şopteşte la ureche celui de lângă ea. Acesta asculta fraza, o notează pe foaia sa, apoi
o şopteşte la urechea următoarei persoane, şamd. Când cercul se închide şi se ajunge din nou la
prima persoană, aceasta va fi uimită să constate că fraza sa nu mai este aceeaşi, că o bună parte
din ea a fost schimbată, că s-au făcut diferite adăugiri. Dacă acest lucru se poate întâmpla într-un
experiment care durează o jumătate de oră, vă puteţi imagina ce se întâmplă dacă trec câteva
secole de la rostirea frazei.
Un om ca Iisus nu poate fi interesat de latura masculină sau de cea feminină, ci doar de
totalitate. Fiecare om trebuie să renunţe la rolul său, tinzând către totalitate. De aceea, nu trebuie
să credeţi că dacă sunteţi bărbat aveţi prioritate, că Dumnezeu este mai aproape de
dumneavoastră, că nu mai aveţi mare lucru de făcut. Şi dumneavoastră trebuie să deveniţi la fel
ca o femeie, la fel cum femeia trebuie să devină la fel ca un bărbat.
Ambele extreme trebuie să se apropie reciproc, să fuzioneze.
De aceea, eu doresc să va spun că îi voi conduce pe bărbaţi să devină femei, şi pe femei să

11 din 13
devină bărbaţi, astfel încât ambele extreme să se dizolve şi să fie transcense.
Sexul trebuie să dispară, căci el reprezintă cauza primordială a diviziunii. Aveţi idee ce
înseamnă acest cuvânt? Rădăcina latină a cuvântului „sex” înseamnă diviziune. De aceea, atunci
când veţi ajunge la Dumnezeu nu veţi mai fi nici bărbat, nici femeie. Dacă sunteţi bărbat,
înseamnă că sunteţi încă divizat; cum aţi putea ajunge în acest caz la totalitate?
Nu vă folosiţi de acest aforism pentru a vă justifica egoismul masculin, căci nu este cazul.
Asta a făcut biserica.
Încercaţi să înţelegeţi că nu puteţi deveni întregi decât dacă renunţaţi la parte. Nu vă mai
identificaţi cu nici o diviziune, astfel încât indivizibilul să poată pătrunde în voi.
Simon Petru a spus:
„Maria nu ar trebui să ne însoţească, întrucât femeile nu sunt demne de viaţă”…
Aşa gândeşte un om ca Simon Petru, nu ca Iisus. Este normal să fie aşa, căci mintea unui
discipol neiluminat, care nu a cunoscut indivizibilul nu-şi poate imagina cum arată acesta. Orice
discipol este pe jumătate orb. El a început să vadă, dar nu complet.
Singur maestrul este perfect deschis; el vede în toate direcţiile. Poate vedea toate
fragmentele. Un discipol trăieşte încă în lumea ignoranţei, a diviziunii. Aceasta era lumea lui
Simon Petru. Când Iisus a dispărut, Simon Petru a devenit mai important decât el, căci oamenii îl
puteau înţelege mai uşor. El aparţinea aceleaşi lumi ca şi ei.
Pentru a crea biserica, el a devenit piatra pe care a fost construită aceasta.
Cuvântul „Petru” înseamnă piatră. Întreaga biserică creştină se sprijină pe el, căci s-a
dovedit într-adevăr o piatră foarte puternică! Nici un discipol a lui Buddha, sau a lui Mahavira nu
a avut tăria lui Petru. De aceea a ajuns biserica catolică cea mai puternică de pe pământ şi din
toate timpurile. În această putere a ei se află însă şi principalul pericol.
Când puterea ajunge pe mâini greşite… Iar atunci când maestrul dispare, locul său este
luat de discipoli, care încep să decidă ce este bine şi ce nu. Ei nu au scăpat încă de prejudecăţi şi
nu înţeleg adevărul decât pe jumătate. De multe ori, o minciună este mai bună decât o jumătate de
adevăr, căci ea va ieşi cândva la iveala. Cu jumătatea de adevăr lucrurile sunt mai complicate.
Mai devreme sau mai târziu, o minciună iese la iveală, căci nu poţi minţi oamenii la
infinit. O jumătate de adevăr este însă foarte periculoasă. Este mult mai greu să o expui, căci
conţine un sâmbure de adevăr. Aforismul de faţă reprezintă un asemenea sâmbure de adevăr: că
femeia trebuie să devină bărbat, dar nu conţine întregul adevăr: că şi bărbatul trebuie să devină
femeie. A doua jumătate de adevăr trebuie neapărat adăugată la prima. Altminteri, afirmaţia poate
deveni periculoasă. De aceea spuneam la început că vom naviga în ape tulburi.
Doresc să adaug şi a doua jumătate de adevăr: orice bărbat trebuie să devină la fel ca o
femeie. El trebuie să înveţe să aştepte, să fie receptiv, neagresiv, pasiv. Trebuie să înveţe ce
înseamnă compasiunea, iubirea, serviciul – toate calităţile minţii feminine.
Numai aşa va putea intra el în împărăţie, când nu va mai fi nici bărbat, nici femeie.
Numai aşa va putea deveni el însuşi un Dumnezeu, căci Dumnezeu nu este nici bărbat,
nici femeie, sau, dacă doriţi, este şi una şi alta.
Amintiţi-vă întotdeauna şi de cealaltă jumătate de adevăr; altminteri îl veţi rata complet.
Nimeni nu este mai capabil sau mai puţin capabil decât ceilalţi să pătrundă în Împărăţia lui
Dumnezeu. Există diferenţe între bărbaţi şi femei, dar per ansamblu, toată lumea este la fel de
capabilă să ajungă la divinitate. Insist: la fel de capabilă. Desigur, există oameni stupizi care nu

12 din 13
îşi folosesc decât însuşirile negative; de aceea, aceştia nu pot intra în împărăţie. Şi există oameni
înţelepţi care îşi folosesc îndeosebi însuşirile pozitive; aceştia sunt primii care intră în ea.
Spre exemplu, mintea feminină are două aspecte: pozitive şi negative.
Un aspect pozitiv este iubirea; unul negativ este gelozia. Un aspect pozitiv este aşteptarea;
unul negativ este letargia. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul minţii masculine: capacitatea de a
cerceta, de a pleca în căutare reprezintă o însuşire pozitivă, iar îndoială una negativă. Oare chiar
nu puteţi cerceta fără a vă îndoi? Dacă puteţi, aţi ales însuşirea pozitiva a minţii dumneavoastră.
Există însă şi bărbaţi care se îndoiesc de orice, fără să cerceteze nimic. Ei nu fac altceva decât să
stea şi să se îndoiască.
În timpul celui de-al doilea război mondial, un filosof a plecat pe front. La un moment
dat, el a primit o scrisoare de la iubita lui, însoţită de o fotografie. Fata stătea pe o banca în parc.
Pe fundal se vedea un cuplu plin de iubire, cu feţele radiind. Faţa fetei era însă tristă, deprimată.
Pentru o clipă, filosoful s-a simţit fericit, căci fata era tristă pentru că îl aştepta pe el. Apoi a
apărut îndoială: „Cine e tipul care i-a făcut fotografia?” Din cauza acestei întrebări, nu a mai
putut dormi toată noaptea.
Aşa funcţionează mintea negativă. Ea se îndoieşte. Însuşirea pozitiva a bărbatului îl face
să caute tot timpul, să încerce să descopere, iar cea negativa îl face să devină agitat. El nu ar
trebui să se identifice cu această agitaţie, deşi face parte integrantă din natura lui. Agitaţia poate fi
folosită ca trambulină pentru a atinge o stare perfectă. Folosiţi impulsul de a acţiona pentru a
deveni un mediator, pentru a practica non-acţiunea.
Însuşirile negative trebuie folosite întotdeauna în serviciul celor pozitive. Ambele sexe au
însuşiri pozitive şi însuşiri negative. De fapt, orice însuşire pozitivă are un revers.
Detaşaţi-vă de cele negative şi focalizaţi-vă atenţia asupra celor pozitive. În acest fel, va
veţi atinge ţinta.
Atât bărbaţii cât şi femeile trebuie să tindă către acest ideal. Numai aşa se poate petrece
cel mai frumos fenomen din lume: crearea unei persoane indivizibile, a unităţii, a
microcosmosului interior, a unei simfonii în care toate notele se susţin reciproc. Ele nu mai
reprezintă un simplu zgomot, ci o melodie, un ritm. Nu se mai împotrivesc totalităţii, ci o
alcătuiesc. Nu mai reprezintă fragmente, ci se dizolvă în unitatea de ansamblu. La acest lucru se
referea Gurdjieff atunci când vorbea de „cristalizare interioară”. La acest lucru se referă hinduşii
atunci când vorbesc de „realizarea sinelui”, iar Iisus când vorbeşte de „intrarea în Împărăţia lui
Dumnezeu”.
Destul pentru astăzi.

13 din 13