Albă şi suleimenită

Când urâtă, când iubită;

Vara nu vor să mă vadă,
Iarna toţi mă-mbrăţişează.
(Soba)
Cine pune peste noapte
Un pod zdravăn peste ape?
(Gerul)
Cine pune darul sau,
Înghetuțe la copii
Este sfânt și este bun
Spune-i numele acum.
(Moș Nicolae / Sfântul Nicolae)
Cu inghet si promoroaca prin troiene s i plolei 
vine iarna.Lungi troiene calatoare sunt  in cer s
i varsa cu galeata roiuri de fluturi albi
Copiii bucurosi de
prima ninsoare iau saniile si pleaca spre costisa bucuroasa de oaspeti. Cade, cade pusderie maru
nta si deasa. Ei, vazand, cum curge zapada ca faina la cernut si-au luat si schiurile. Unii se
bateau cu bulgari si altii faceau oamenii de zapada.
Tulpinii fumurii, ciucurate de ninsoare par cercelate.Copilasii se joaca ascunsa si se tupileaza d
upa trunchiurile copacilor. Unii neatenti mai cad cu capul in neaua cea pufoasa ca
o plapuma din lana.
Vajaitul manios fac obrajii rosii ca macii. Viscolul se inteteste si noaptea cade tihnita. Partia est
e acoperita. Si pe-ntindere pustie, fara urma, fara drum, se vad satele pierdute,
sub clabucii albi de fum.
Bucuriile iernii
Iarna a fost din totdeauna anotimpul copiilor, precum si primavara a fost anotimpul
indragostitilor! Albul imaculat in care se imbraca pamantul, feeria fulgilor de zapada, tot ne
apropie mai mult de varsta nevinovata a copilariei, de timpurile fericite cand nu cunoasteam
nicio grija chiriei, nici spaima perceptorului.
Nu cred ca exista careva dintre noi, care la prima zapada, sa nu uite o clipa de realitatea
imediata si, cu nasul lipit de geamul rece, sa nu priveasca lung, lung, jocul florilor de zapada,
capatand pentru o clipa sufletul celor 7 ani demult trecuti, cand iarna venea ca o regina bogata
in daruri si bucurii.
Si numai cu un prelung suspin, parasim minunea alba a iernii, in care se amesteca atatea dulci
amintiri, pentru a ne intoarce la cifrele la tocmeilile, la combinatiile fiecarei zile.
Regretatul Jean Bart povesteste undeva ca “intr-o zi de iarna, pe cand era elev in clasa lui Ion
Creanga, pornise sa se dea cu saniuta impreuna cu alti colegi pe ulita Ticaului, unde se afla
locuinta dascalului. Mici cum erau elevii nu prea cunosteau mestesugul saniutei sic and
trebuiau sa o carmuiasca la cotituri, cadeau in zapada. Auzind larma lor din acea prima zi de
iarna, Creanga a iesit din bojdeuca lui i-a privit o vreme si in cele din urma cucerit de bucuria
zapezii, a oprit sania micului Botez (adevaratul nume al lui Bart) si dupa ce si-a indesat bine in
cap caciula alba de oaie, a incalecat cat era de mare si burtos pe saniuta si a pornit la vale, sa-I
invete pe mucosi cum trebuie sa carmeasca cu piciorul sania la cotitura”.
In sufletul lui Creanga, atat de apropiat de cel al elevilor sai, magia iernii a invins toate
prejudecatile si, calare pe sanie a incercat acea netarmurita bucurie, pe care nu o mai cunoscuse
de cand era copil si se dadea cu saniuta pe dealurile Humulestilor.
Desi astazi sporturile de iarna, skiul, bobul, saniuta sunt premise si oamenilor mari, care se pot
bucura la rand cu navastnicii de bucuriile iernii, totusi adevaratul farmec al zapezii nu-l pot
gusta decat copiii.
Am pornit de aceea, dupa prima zapada, care nu ne-a lasat un Craciun fara traditia sa dea un aer
sarbatoresc strazilor si caselor, sa cautam bucuriile iernii la cei mici.
Va mai amintiti de derdelusuri? Cu sania copiii coboara in panta repede … E un paradis al
copiilor! O larma neasteptata se ridica pana la cer, saniutele zboara, traversand ca sagetile
splaiul …
Joaca cu bulgari de zapada are un farmec aparte. Acestia, bine intariti, zboara de-o parte si de
alta a campului si nu rareori se intampla sa faca si victim. Cate un cucui scoate vremelnic din
lupta in joaca a adeversarului.
Din zapada cladesc un soclu, ii fac maini si un cap. Unul aduce de acasa o matura, altul o
palarie veche de paie. I se pun ochi, care surad parca unui vis indepartat si batul infipt in gura
drept lulea, ameninta vrabiile, iar matura pare o groteasca arma, ridicata catre cer! E omul de
zapada!
Da, astea sunt adevaratele bucurii ale iernii, iar ele apartin copilariei sin oi nu le putem gusta
altfel decat in amintire.
7 sfaturi practice ca să nu cazi pe gheaţă în perioada iernii
1. Încălţămintea potrivită. În primul rând, pentru a nu aluneca pe gheaţă este indicat să porţi
încălţăminte cu talpă cauciucată, care are rizuri, de tipul bocancilor. Sub nici o formă nu te
încălţa cu cizme sau cu ghete cu toc pentru că te vor dezechilibra.
 2. Fii atent pe unde calci! De cele mai multe ori este greu să sesizezi unde sunt porţiuni
îngheţate pe sub zăpadă. Pe timp de iarnă ar trebui să mergi mai încet şi să te concentrezi la
fiecare pas. Nu te grăbi şi nu alerga după mijloacele de transport.
 
3. Nu-ţi ţine mâinile în buzunare, deoarece pericolul să păţeşti ceva grav este cu atât mai
mare, dacă nu te poţi ajuta de mâini în momentul în care cazi. De asemenea, este indicat să porţi
mănuşi, astfel nu îţi vei răni palmele.
4. E destul de important să te îmbraci gros, însă, atenţie, trebuie să ai şi libertate de mişcare.
Dacă eşti înfofolit, nu te poţi mişca în voie, corpul e încordat, iar riscul de a aluneca este cu atât
mai mare. Uită-te şi pe unde mergi! Fularul, căciula şi gluga nu trebuie să-ţi acopere toată faţa,
astfel încât să nu vezi pe unde calci.
5. Dacă cobori sau urci nişte trepte exterioare îngheţate, ţine-te de balustradă. În cazul în
care nu există aşa ceva, păşeşte cu foarte mare atenţie. Ţine-te de balustradă atunci când urci
scările
6. Eşti nevoit să urci o suprafaţă în pantă, care arată ca un derdeluş? Alege porţiunea cu
cele mai multe denivelări, pentru a-ţi sprijini piciorul de ele.
7. În cazul în care ai încălțări de iarnă prin care pătrunde ușor zăpada topită, freacă-le cu
o lumânare albă. Pornește uscătorul de păr pe treapta inferioară de căldură și suflă de la
distanță spre încălțăminte, să se topească dârele de ceară și să intre în material. Apoi aplică un
strat de cremă de culoarea ghetelor. Ceara va împiedica o vreme apa rece să pătrundă prin
material și să îți înghețe picioarele.
. Dacă muşuroaiele de furnici sunt înalte în iulie, iarna va aduce multă zăpadă.
4. Cine nu lucrează vara, n-are ce mânca iarna.
5. Cui îi fierbe creierul în august, îi fierbe cazanul iarna.
43. Iarna nu ucide florile. Le dă posibilitatea să renască. – Valeriu Butulescu
Poporul moldovenesc are tradiții bogate, care imprimă culturii sale un caracter unic. Sărbătorile
de iarnă la moldoveni încep de la Sf. Andrei (13 decembrie) şi ţin până la Sf. Ioan Botezătorul
(20 ianuarie).
Sfântul Andrei este cel, ce a propovăduit Evanghelia în ținuturile Sciției și Traciei. Este o
sărbătoare religioasă, pe lângă care au loc o serie de practici tradiţionale (unele venind de la
daci), cum ar fi: frecatul uşilor şi a ferestrelor cu usturoi (pentru a nu pătrunde spiritele rele),
punerea grâului la încolţit (pentru a prevesti recolta anului viitor), ritualuri făcute de către fetele
tinere, pentru a-şi visa ursitul.
Sfântul Nicolae, sărbătorit de creștinii ortodocși pe stil vechi (19 decembrie), considerat
ocrotitorul săracilor, este cel care, transformat în „Moş Nicolae”, aduce daruri copiilor. Aceştia
îşi pregătesc de cu seară ghetuţele, în care Moşul va pune darurile. Pentru cei care nu au fost
cuminţi, Moşul va aduce o „nuieluşă”, care şi ea, peste timp, a căpătat statut de jucărie.
Crăciunul (Naşterea Domnului pe stil nou) este cea mai importantă sărbătoare creştină a iernii,
dar înainte însă, se sărbătorește Ajunul Crăciunului (24 decembrie). În dimineaţa acestei zile (în
unele zone cu o seară înainte), cete de copii umblă de la casă în casă, cu Colindul. Pentru
colindele, cântate în noapte, pe la uşi, pe la fereşti, copiii primesc covrigi, colaci, turte, mere,
nuci şi tot felul de alte daruri. Pe lângă cetele de copii, sunt şi preoţi, care merg cu icoane în
braţe din casă în casă, pentru a stropi cu aghiasmă locuințele oamenilor şi a anunţa prin cântec,
„Naşterea Domnului Iisus Hristos”.
În Ajun, se împodobeşte bradul şi se pregătesc darurile, ce vor fi aduse de Moş Crăciun.
Acesta „va intra pe hornul sobei cu desaga plină de cadouri”.  Colindele răsună în toată ţara,
până în ziua de Crăciun (25 decembrie). Fie ele religioase, sau laice, colindele creează o
atmosferă încărcată de spirit şi mister, dar şi de bucurie şi stare de bine. Copiii în cete mici
umblă cu Steaua, simbol al stelei, ce i-a călăuzit pe cei „Trei Magi de la Răsărit”, în căutarea
pruncului Iisus.
Urmează apoi, practic, cea mai așteptată sărbătoare de iarnă, Anul Nou (31 decembrie - 1
ianuarie). Cercetătorii văd în obiceiurile populare, care se desfăşoară în această perioadă,
ritualuri de renovare simbolică a lumii, de alungare a spiritelor rele, sau de divinaţie. Un
complex de ceremonii şi superstiţii, care fac din această perioadă a anului una dintre cele mai
bogate în datini populare, o perioadă de trecere între două cicluri de vegetaţie sau de muncă, al
cărui prag îl constituie Anul Nou.
Aşa cum Crăciunul este dominat de colinde, Anul Nou este marcat de „urături”, făcute prin
intermediul mai multor ritualuri populare: Pluguşorul, Sorcova, Buhaiul, Vasilca, jocuri mimice
cu măști de animale (Capra, Ursul, Căluțul, Berbecul, Cerbul, Cocoșul), sau personaje ţărăneşti.
Nu lipsesc nici colindele, dar acestea au acum alt rol, de vestire a înnoirii anului. Sunt obiceiuri,
care încă se păstrează, poate datorită caracterului lor spectacular, dar şi datorită prilejului de a
petrece.
Cununa sărbătorilor, dar mai ales a petrecerilor, este Revelionul, sărbătoare laică, plină de mese
îmbelşugate, petreceri şi distracţii deosebite. A doua zi copii cu sorcove frumos ornate, merg cu
semănatul: "Să trăiţi/ să-nfloriţi/ ca merii, / ca perii, / în mijlocul verii, / ca toamna cea bogată /
de toate îndestulată! La anul și la mulți ani!".
Urmează apoi Crăciunul pe stil vechi (7 ianuarie). Înainte de Crăciun se ține un post de 6
săptămâni. Pe masa de Crăciun sunt nelipsite cozonacul, sarmalele, piftia, cârnați de porc și
vinul roșu, se mai mănâncă și mămăligă. Cete de băieți umblă cu colindatul.
La 14 ianuarie creștinii ortodocși marchează Sfântul Vasile (Anul Nou pe stil vechi). Conform
tradiţiei, în ajun de Sf. Vasile cete de urători, mascaţi în Capra sau Pluguşorul, pornesc pe la
casele oamenilor cu uratul.  Gospodinele se pregătesc din timp să întâmpine urătorii cu tot ce au
mai bun, dulciuri, mere şi, nu în ultimul rând, bani. În dimineaţa de 14 ianuarie copiii merg cu
Semănatul sau Sorcova, aruncând cu boabe de grâu, grăunţe de păpuşoi, ovăz şi binecuvântează
familia. Seminţele, aruncate în ogradă sau locuinţă simbolizează credinţa într-un an mai prosper
şi o roadă bogată. 
Urmează, pe 19 ianuarie, Boboteaza (Botezul Domnului). Este o sărbătoare religioasă, preoții
sfinţesc apa la biserică, iar oamenii o poartă acasă și stropesc gospodăriile, obiecte, animale.
Ciclul sărbătorilor de iarnă se încheie pe 20 ianuarie, cu Sfântul Ioan Botezătorul, cel, ce l-a
botezat pe Domnul Iisus Hristos în apele Iordanului. Se spune că în dimineaţa zilei de Sfântul
Ion, oamenii trebuie să se stropească cu agheasmă, pentru a fi feriţi de boli pe tot parcursul
anului. De asemenea, conform tradiţiei populare, se spune că după Sfântul Ion ”se botează
gerul”, adică temperaturile încep să crească.