Comoara mării

Cât priveam spre largul marii cea albastră cu unduioasele valuri parcă din mătase

albastră din rochia unei prințesele care așteptau ca prințul mult așteptat să ajungă, așteptam ca

semnalul echipajului să mă lase să urc la bordul corabiei. Nu aveam niciun bagaj și nici o

destinație, voiam decât să mă las dusă de valuri spre o lume mai frumoasă.

Marea liniștită îngâna corabia să miște, vântul doar sulfa puțin in pânzele ca neaua și o

ceață se prelingea ca plapumă pe mare. Căpitanul era furios așa și marea care parcă îi simte

supărarea. Valuri mari săreau pe punte cu o forță neimaginabilă. Nu trecuse mult și apa, parcă

revenindu-și din melancolie, și-a reluat culoarea albastră cea desprinsă din povești.

Poți privii acum in mare cum mici scântei sar rapid și dansează în balul mării trecând

peste corabie. În timp ce priveam în mare la făpturile sublime, un punct mic și neînsemnabil,

strălucește din adâncuri. Parcă știind că a fost zărit, boaba mică ca de aur sare spre cerul cel

senin, încercând să-l prindă în mâini. Dar nu a dispărut în zare, a picat încet pe punte, unde în

sute de cristale s-a împrăștiat, fără a își îndeplinii visul, de a ajunge pană la stele.

Am rămas surprinsă să observ, o bucată parcă intactă, dintr-un inel de neam regesc unde

numai reginele îl poartă. Scrijelit pe el era, chiar un nume de o fată. Numele îmi era cunoscut,

fiindcă chiar eu eram, cea aleasă să păstrez, această comoară din adâncuri.

Poate cine știe, nu sunt singura din lume, care a primit în dar o comoară, neprețuită în

lume, dar cu o mare însemnare, dintr-un mare palat regesc, uitat din poveștile bătrânilor și

rămas pe veci împrietrit.

Autor: Grigore Antonia; unitatea de învățământ: Colegiul Național Pedagogic

“Regina Maria”; profesor coordonator: Popescu Ruxandra