Sunteți pe pagina 1din 1

Documentele necesare pentru obținerea avizului:

1. CEREREA TIP (model atașat mai jos)

2. Copia Asigurării de răspundere civilă pentru greşeli în activitatea profesională VALABILĂ DE LA 1 IANUARIE 2023 – 31 DECEMBRIE 20233.
RAPORT per salariat din REVISAL semnat, ștampilat, datat, emis în luna în care solicită eliberarea avizului

4. 30 credite EMC pentru întreg anul 2022 (copiile certificatelor de absolvire a cursurilor EPC) pentru cei care au exercitat profesia mai mult de 6
luni în anul 2022

5. Copia cărții de identitate – numai pentru asistenţii medicali care şi-au schimbat cartea de identitate în anul 2022.

6. Dovada achitării cotizației de membru integral pentru 2022 și cel puțin pentru 6 luni din anul 2023 – pentru toți asistenții medicali cărora
angajatorul NU LE REȚINE LUNAR COTIZAȚIA PE STATUL DE PLATĂ !

 7. COPIE după ACTELE doveditoare ale schimbării numelui ( căsătorie/ divorț) pentru preschimbarea Certificatului de Membru și depunerea
vechiului certificat de membru în ORIGINAL + Cererea de preschimbare certificat de membru

8. Asistenții medicali care au obținut titlul de GRAD PRINCIPAL în anul 2022 – în urma promovării examenului, vor aduce CERTIFICATUL DE
MEMBRU ÎN ORIGINAL pentru preschimbarea acestuia cu gradul principal! + Cererea de preschimbare certificat de membru (model atașat mai
jos)

9.Asistenții medicali care au absolvit studiile universitare în domeniul ASISTENȚĂ MEDICALĂ sau MOAȘE sau au finalizat programele de
reconversie profesională în anul 2022, vor aduce Adeverința de la facultate / sau diplomele care atestă noile titluri de calificare și CERTIFICATUL
DE MEMBRU ÎN ORIGINAL pentru preschimbarea acestuia + Cererea de preschimbare certificat de membru

Cerere-preschimbare-avizDescarcă

Cerere-eliberare-avizDescarcă

S-ar putea să vă placă și