Sunteți pe pagina 1din 1

Explicaţii privind completarea formularului

Nota de lichidare

Formularul este constituit din 2 exemplare, unul care se înmânează salariatului (formular
8_2.1) şi altul care rămâne la societate (formular 8_2.2).
La încetarea contractului individual de muncă, funcţionarul Serviciului Personal completează
datele de identificare ale Societăţii şi datele fostului salariat, după cum urmează:
- nume şi prenume
- număr marcă (după caz)
- funcţia avută la data încetării contractului individual de muncă
- serie/număr carnet de muncă al fostului salariat
- motivul întocmirii notei de lichidare.
Cele 2 exemplare ale formularului se prezintă Serviciului Financiar Contabil pentru înscrierea
eventualelor debite pe care salariatul le înregistrează la data încetării contractului individual de
muncă, cu indicarea informaţiilor legate de natura debitului, suma datorată şi creditorul care reclamă
suma datorată. Serviciul Financiar Contabil semnează şi aplică ştampila rotundă pe ambele
exemplare.
Funcţionarul Serviciului Personal înmânează exemplarul care rămâne la societate salariatului
care are obligaţia de a se prezenta la Departamentele/Serviciile indicate de formular pentru
îndeplinirea formalităţilor legate de predarea bunurilor Societăţii şi de certificare prin semnătură a
predării efectuate. După finalizarea procedurilor de predare, salariatul restituie exemplarul la
Serviciul Personal.
Funcţionarul Serviciului Personal înmânează exemplarul care revine salariatului, cu data şi
semnătura Şefului Serviciului Personal, cu datele completate privind veniturile realizate în ultimele
12 luni, detalii legate de lichidarea drepturilor de concediu legal de odihnă, situaţia concediilor
medicale înregistrate în ultimele 12 luni, situaţia absenţelor nemotivate şi a concediilor fără salariu,
cât şi a calificativelor obţinute în ultimii 3 ani.
Salariatul semnează exemplarul care rămâne la societate prin care confirmă luarea la
cunoştinţă a debitelor pe care le înregistrează la Societate şi prin care confirmă că a primit, de regulă,
un exemplar al deciziei de încetare a contractului individual de muncă, a carnetului său de muncă cu
înscrierile efectuate la zi şi a notei de lichidare.
Nota de lichidare poartă numărul şi data de înregistrare din registrul de corespondenţă al
Societăţii.
Formularul poate fi personalizat, dar se recomandă ca informaţiile prezentate de formularele
propuse să se regăsească în documentaţia de lichidare, fiind necesare următorului angajator.

S-ar putea să vă placă și