Sunteți pe pagina 1din 2

MODEL SUBIECT BACALAUREAT

Anatomie și fiziologie umană, genetică și ecologie umană


SUBIECTUL I (30 puncte)
A. 4 puncte
Scrieţi noţiunile cu care trebuie completate spaţiile libere din afirmaţia următoare, astfel încât
aceasta să fie corectă.
Gastrita este o boală a sistemului.........................., iar bronșita a sistemului ...................................
B. 6 puncte
Numiţi două boli ale sistemului reproducător. Indicaţi o caracteristică pentru fiecare.
C. 10 puncte
Scrieţi litera corespunzătoare răspunsului corect. Este corectă o singură variantă de răspuns.
1. Carpienele sunt oase care aparțin scheletului:
a) membrului inferior;
b) capului;
c) trunchiului;
d) membrului superior.
2. Sânge neoxigenat circulă prin:
a) artera aortă;
b) vene pulmonare;
c) artere pulmonare;
d) artere bronșice.
3. Este o boală a sistemului excretor:
a) anexita;
b) adenomul de prostată;
c) artrita;
d) nefrita.
4. Baza azotată specifică ARN-ului este:
a) adenina;
b) guanina;
c) uracil;
d) citozină.
5. Procesul de ultrafiltrare are loc la nivelul:
a) corpuscului renal Malpighi;
b) ansei Henle;
c) tubului contort distal;
d) tubului contort proximal.
D. 10 puncte
Citiţi cu atenţie afirmaţiile următoare. Dacă apreciaţi că afirmaţia este adevărată, scrieţi, în
dreptul cifrei corespunzătoare, litera A. Dacă apreciaţi că afirmaţia este falsă, scrieţi, în dreptul
cifrei corespunzătoare, litera F şi modificaţi parţial afirmaţia pentru ca aceasta să devină
adevărată. Nu se acceptă folosirea negaţiei.
1. Muşchiul triceps aparţine membrului inferior propriu-zis.
2. Radiațiile ultraviolete, radiațiile X și gamma sunt poluanţi de natură chimică.
3. Secreţia hormonilor ovarieni este realizată de celulele foliculilor ovarieni.
SUBIECTUL AL II-LEA (30 puncte)
A. 18 puncte
Acizii nucleici sunt substanțe polinucleotidice purtătoare ale informației genetice.
a) Precizați componentele unei nucleotide.
b) Un fragment al unei macromolecule de ADN bicatenar conține 424 de nucleotide, dintre care un sfert
conțin guanină și citozină. Stabiliți următoarele:
- numărul nucleotidelor cu timină din macromolecula de ADN (scrieți toate etapele necesare rezolvării
acestei cerințe);
- numărul legăturilor duble și al legăturilor triple din fragmentul macromoleculei de ADN bicatenar;
- secvența de nucleotide din ARN mesager, copiată de pe catena 3’-5’ care conține următoarea secvență
de nucleotide: TAAGCG.
c) Completați problema de la punctul b) cu o altă cerință pe care o formulați voi, folosind informații
științifice specifice biologiei; rezolvați cerința pe care ați propus-o.

B. 12 puncte
O persoană cu grupa sanguină AB și Rh pozitiv se prezintă pentru a dona o cantitate mică de sânge unei
persoane cu grupa sanguină O și Rh pozitiv.
a) care ar fi consecința în cazul în care s-ar produce această transfuzie.
b) grupa/grupele sângelui care poate fi folosit de medici pentru transfuzie.
c) tipul de aglutinogen, respective anticorp caracteristici grupelor sanguine O și AB.
d) Completați această problemă cu o altă cerință pe care o formulați voi, folosind informații stiințifice
specifice biologiei; rezolvați cerința pe care ați propus-o.

SUBIECTUL AL III-LEA (30 puncte)


1. 14 puncte
Un adult are capacitatea pulmonară de 5 000 ml aer, iar volumul inspirator de rezervă este egal
cu cel expirator de rezervă, având valoarea de 1 500 ml aer. Știind că volumul rezidual are
valoarea de trei ori mai mare decât volumul curent:
a) Calculați capacitatea vitală a adultului și valoarea volumului curent.
b) Care este valoarea debitului respirator, dacă frecvenţa respiraţiilor este de 18 pe minut.
c) Construiți patru enunțuri afirmative, câte două pentru fiecare conținut, utilizând limbajul stiințific
adecvat. Folosiți, în acest scop, informații referitoare la următoarele conținuturi:
- arborele bronșic
- ventilația pulmonară.

2. 16 puncte
Glandele, alături de mușchi, reprezintă organele efectoare. Precizaţi:
a) Tipurile principale de glande, după locul în care-și elimină secrețiile.
b) Indicați o glandă exocrină, o glandă endocrină și o glandă mixtă și produșii de secreție.
c) Alcătuiţi un minieseu intitulat Hipofiza – creierul endocrin, folosind informaţia ştiinţifică
adecvată. În acest scop, respectaţi următoarele etape:
– enumerarea a şase noţiuni specifice acestei teme;
– construirea, cu ajutorul acestora, a unui text coerent, format din maximum trei-patru fraze, folosind
corect şi în corelaţie noţiunile enumerate.

Succes!

S-ar putea să vă placă și