Sunteți pe pagina 1din 2

ROMÂNIA

INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEȚEAN SIBIU

SERVICIUL CABINET

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE

Nr. 259 din 24 august 2022

BULETIN DE PRESĂ

Cercetată penal pentru mai multe infracțiuni contra patrimoniului, o femeie a fost
reținută
La data de 23 august a.c., o femeie din localitatea Cristian a sesizat polițiștii Postului
de Poliție Cristian cu privire la faptul că, la data de 19 august a.c., în timp ce se afla pe o
stradă din localitatea de domiciliu, persoane necunoscute i-au sustras portofelul dintr-un
rucsac lăsat câteva minute nesupravegheat pe o bancă, mai multe tranzacții fiind efectuate cu
cardul bancar, în condițiile în care codul pin era notat pe o hârtie aflată tot în portofel.
Prejudiciul creat se ridică la suma de 800 de lei.
În câteva ore de la sesizarea faptei, datorită activităților investigativ – operative
specifice desfășurate imediat după sesizare, polițiștii au reușit identificarea și prinderea
persoanei bănuite de săvârșirea faptei. Este vorba despre o localnică în vârstă de 39 de ani,
bănuită că, la data de 19 august a.c., profitând de un moment de neatenție al victimei, i-ar fi
sustras portofelul din rucsac, iar apoi ar fi efectuat mai multe plăți la comercianți de pe raza
localității Cristian, dar și retrageri dintr-un ATM din aceeași localitate.
La nivelul Postului de Poliție Cristian din cadrul Poliției Orașului Săliște s-a deschis
un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de furt, efectuarea de
operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată (7 acte materiale), respectiv
accesul ilegal la un sistem informatic în formă continuată (3 acte materiale).
Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii
femeii pentru 24 de ore. Aceasta va fi prezentată unității de parchet competente în vederea
aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările cntinuă la nivelul Poliției Orașului Săliște – Post Poliție Cristian, sub
supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Produse contrafăcute
La data de 23 august a.c., în jurul orei 19,00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita
au oprit pentru verificări un autoturism condus pe raza comunei Iacobeni de către un cetățean
străin în vârstă de 53 de ani.
În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, polițiștii au constatat că bărbatul
transporta în scopul comercializării 2 motoferăstrae și 4 autofiletante de marcă, dar care nu
prezentau caracteristicile produselor originale. De asemenea, bărbatul nu a prezentat
documentele care atestă calitatea produselor (certificat sau declarație de conformitate).
www.sb.politiaromana.ro COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE
Sibiu, str. Revoluţiei nr. 4-6, Sibiu, România
Tel: +4 0269.208.304, Fax: +4 0269.210.591
E-mail: elena.welter@sb.politiaromana.ro
ROMÂNIA

INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEȚEAN SIBIU

SERVICIUL CABINET

COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE

În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Agnita, s-a deschis un dosar de cercetare
penală care vizează săvârșirea infracțiunii de nerespectarea prevederilor legale în domeniul
drepturilor de proprietate industrială, iar produsele au fost ridicate în vederea continuării
cercetărilor.

Fără permis
La data de 23 august a.c., în jurul orei 20,30, în municipiul Sibiu, polițiștii Serviciului
Rutier Sibiu au observat că șoferul unui autoturism condus pe strada Bâlea dinspre strada
Constituției, a pătruns în sensul giratoriu de la intersecția cu strada Fabricii fără a acorda
prioritate de trecere unui autovehicul care avea acest drept.
Polițiștii au oprit autoturismul în cauză, la volan fiind identificat un buzoian în vârstă
de 28 de ani. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că bărbatul nu deține dreptul de a
conduce autovehicule pe drumurile publice.
În acest context, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au deschis un dosar de cercetare
penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

Alcool la volan
La data de 24 august a.c., în jurul orei 02,30, pe raza localității Laslea, polițiștii din
cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au oprit pentru control un autoturism condus pe strada
Principală de către un localnic în vârstă de 28 de ani.
Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul
expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în
vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni, s-a deschis un dosar de cercetare
penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

www.sb.politiaromana.ro COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE


Sibiu, str. Revoluţiei nr. 4-6, Sibiu, România
Tel: +4 0269.208.304, Fax: +4 0269.210.591
E-mail: elena.welter@sb.politiaromana.ro

S-ar putea să vă placă și