Sunteți pe pagina 1din 7

PRECIZĂRI referitoare la modalitatea de autorizare și funcționare a unităților protejate

Recent au fost modificate și completate reglementările referitoare la unitățile protejate autorizate


prevăzute de Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu
handicap. Astfel:

 autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private cu peste 50


angajați, care nu angajează persoane cu dizabilități pot opta:
o pentru obligația de a plăti lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând
echivalentul a minimum 50% din salariul de bază minim brut pe țară garantat în
plată înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu
dizabilități,
o să achiziționeze, pe bază de parteneriat, produse sau servicii realizate prin
activitatea proprie a persoanelor cu handicap angajate în unități protejate
autorizate, în cuantumul sumei reprezentând diferența până la nivelul obligației de
plată.
 unitatea protejată autorizată este entitatea de drept public sau privat, cu gestiune
proprie, în cadrul căreia:
o sunt angajate minimum 3 persoane cu dizabilități;
o persoanelor cu dizabilități angajate reprezintă cel puțin 30% din numărul total al
angajaților;
o timpul de lucru cumulat al persoanelor cu dizabilități angajate reprezintă cel puțin
50% din totalul timpului de lucru al tuturor angajaților;
o produsele sau serviciile ce urmează a se comercializa în cadrul activității pentru
care entitatea solicită autorizarea sunt realizate prin propria activitate a
persoanelor cu handicap angajate.
 poate fi unitate protejată orice formă de organizare, potrivit legii, aleasă pentru
desfășurarea unei activități economice de către o persoană fizică deținătoare a unui
certificat de încadrare în grad de handicap, dacă aceasta:
 este autorizată în baza unei legi speciale să desfășoare activități independente, atât
individual, cât și în una din formele de organizare ale profesiei respective, reglementate
potrivit legii;
 este persoană fizică autorizată sau membru titular al unei întreprinderi individuale ori al
unei întreprinderi familiale, organizate potrivit legii.

Față de cele de mai sus, atragem atenția asupra obligației de a asigura respectarea condițiile de
autorizare așa cum sunt acestea prevăzute de lege, pe toată perioada de funcționare a unității
protejate. Nerespectarea condițiilor de autorizare în timpul funcționării ca unitate protejată
autorizată, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 25.000 lei la 50.000 lei și
retragerea autorizației de funcționare, în conformitate cu art. 100 alin.(1) lit.d) din Legea nr.
448/2006 cu modificările și completările ulterioare.

Procedura de autorizare a unităților protejate care cuprinde modificările precizate a fost elaborată
și urmează procedura de avizare, inclusiv cea de consultare prin postarea pe site-ul Ministerului
Muncii și Protecției Sociale, urmând ca după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea
I, să poată fi parcursă inclusiv de entitățile care nu mai îndeplinesc condițiile de autorizare.
Autorizarea unităților protejate
În vederea autorizării ca unitate protejată, entitatea trebuie să respecte prevederile art. 5 pct. 29 și
art. 81 alin. (1) și (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor
persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și anume:

a) operator economic cu personalitate juridică și gestiune proprie, în cadrul căruia cel puțin 30%
din numărul total de angajați cu contract individual de muncă sunt persoane cu handicap/invalide
gradul III;

b) secții, ateliere sau alte structuri, fără personalitate juridică, din cadrul instituțiilor publice, în
cadrul cărora cel puțin 30% din numărul total de angajați cu contract individual de muncă sunt
persoane cu handicap/invalide gradul III;

c) persoana fizică ce angajează cel puțin 30% persoane cu handicap/invalide gradul III și care
desfășoară activități economice ca persoană fizică autorizată, ca întreprinzător al unei
întreprinderi individuale sau ca persoană fizică autorizată în baza unor legi speciale să își
desfășoare activitatea atât individual, cât și în una dintre formele de organizare ale profesiei.

Condițiile de autorizare ale entităților solicitante sunt următoarele:

a) să aibă gestiune proprie;

b) cel puțin 30% din numărul total de angajați să fie persoane cu handicap/invalide gradul III;

c) documentele depuse să fie în termen de valabilitate.

Dosarul cu documentele necesare obținerii autorizației se depune, personal sau prin poștă, cu
confirmare de primire, la sediul ANDPDCA din municipiul București, B-dul Ghe. Magheru nr.
7, sectorul 1.

(2) Dosarul va cuprinde următoarele documente:

a) cerere pentru eliberarea autorizației, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din
prezenta procedură;

b) copii certificate conform cu originalul de pe actele privind înființarea și organizarea entității


care solicită autorizarea, după caz: act normativ, act constitutiv, statut sau orice alte documente
considerate relevante, certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului,
respectiv certificatul de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial, încheierea eliberată
de judecătorie, certificatul constatator din care să rezulte activitățile desfășurate, certificatul de
înregistrare fiscală;

c) un tabel cu structura și numărul total al personalului angajat cu contract individual de muncă,
din care să rezulte următoarele elemente: numele și prenumele persoanelor angajate, funcția și
procentul de persoane cu handicap încadrate, conform anexei nr. 2, care face parte integrantă din
prezenta procedură;

d) copii de pe contractele individuale de muncă și actele adiționale ale acestora, pentru


persoanele cu handicap/invalide gradul III angajate;

e) raport per salariat REVISAL pentru fiecare persoană cu handicap/invalidă gradul III;

f) copii de pe documentele de încadrare în grad de handicap/invaliditate grad III;

g) declarație pe propria răspundere, sub sancțiunea art. 326 din Codul penal, că vor fi respectate
condițiile de autorizare și că va fi comunicată ANDPDCA orice modificare intervenită cu privire
la sediu/punctul de lucru, numărul de persoane cu handicap angajate, documentul de încadrare în
grad de handicap/invaliditate gradul III și suspendarea activității, conform anexei nr. 3, care face
parte integrantă din prezenta procedură.

(3) Documentele cuprinse la alin. (2) lit. a), c) și g) trebuie să fie datate, semnate de către
reprezentantul legal, ștampilate și în termen de valabilitate.

(4) Orice modificare intervenită cu privire la sediu sau punctul de lucru necesită eliberarea unei
alte autorizații. În acest sens, solicitantul depune o cerere însoțită de copii de pe documentele
menționate la alin. (2).

FORMULARE

Formulare UPA conform Ordinului nr. 1061/2018 :


ANEXA Nr. 1
(Anexa nr. 1 la procedură)
CERERE
pentru eliberarea autorizației

Subsemnatul/a ……………………………………………… legitimat cu BI/CI seria …...…, nr. ……..


…., CNP…………………………………, reprezentant legal al

operatorului economic …………………………………….., cu sediul în localitatea


………………………………., județul/sectorul …………………, strada …………………… nr. …….,
bl. ……, sc. ……, ap. ……, cod unic de înregistrare (CUI) …………….., număr de înregistrare la Oficiul
Național al Registrului Comerțului J ……………….

instituției publice ………………………….(nume), cu sediul în localitatea ……………………,


județul/sectorul ………………………, str. ……………………….., nr. …….., cod unic de înregistrare
(CUI)……………

solicit eliberarea autorizației de funcționare ca unitate protejată pentru

operatorul economic ……………………………………….. cu sediul/punct de lucru în localitatea


………………….., județul/sectorul …… ………, strada …………………………
nr. ……, bl. ……, sc. ……, ap. …… (sediul la care persoana cu handicap /invalidă gradul III își
desfășoară activitatea).

structura …………………………………, funcționând la sediul din localitatea …………………,


județul/sectorul ………………….., str. …………………….. nr. ….., bl. …..., sc. ……, ap. …..., cod
poștal ……………, din cadrul instituției publice
…………………………………………………………………………………………………...
Pentru următoarele domenii de activitate:
..........................................................................................................................................................................
..........................................................................................................................................................................
..........................................................................................................................................................................
..........................................................................................................................................................................
..........................................................................................................................................................................
..........................................................................................................................................................................
.....................................

Data …………… Solicitant,


Semnătura și ștampilă
ANEXA Nr. 3
(Anexa nr. 3 la procedură)

DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE

Subsemnatul/a ……………………………………….., legitimat cu BI/CI seria……., nr.


……..…., CNP………………………………….. reprezentant legal al

operatorului economic ……………………………………. (nume), cu sediul în


localitatea ……………., județul/sectorul ………………., str. ……………………, nr……, bl.
……..., sc. …….., ap. …….., cod unic de înregistrare (CUI) ……………….., număr de
înregistrare la Oficiul național al Registrului Comerțului J ………………….

instituției publice ………………………………………………………. (nume),


cu sediul în localitatea …………….., județul/sectorul ………….., str. ……………………….,
nr. ……., cod unic de înregistrare (CUI) …………………………

Declar pe propria răspundere, sub sancțiunea art. 326 din Codul Penal că sunt respectate
condițiile de autorizare ca unitate protejată și voi comunica Autorității Naționale pentru
Persoanele cu Dizabilități orice modificare intervenită cu privire la sediu, adresa la care
funcționează structura din cadrul instituției publice, numărul de persoane cu handicap angajate,
documentul de încadrare în grad de handicap/invaliditate gradul III.

Data …………………
Semnătura și ștampila
………………………
ANEXA Nr. 2
(Anexa nr. 2 la procedură)
ANTET

TABEL
cu structura și numărul total al personalului angajat cu contract individual de muncă

din cadrul
 Operatorului economic…………………………………………………………..............
 Structura………………………….…………………….… din cadrul instituției publice
…………………….……………………………………………………………………..

Nr. Funcția Observații


crt Nume/Prenume (conform contractului individual (în cazul persoanelor
de muncă/actului adițional) cu handicap se va
preciza: PH iar pentru
persoanele invalide
grad III: PI)

Procent persoane cu handicap: …..%

Data …………………
Semnătura și ștampila
………………………

S-ar putea să vă placă și