„ROLUL JOCULUI DIDACTIC IN VIAŢA

COPILULUI PREŞCOLAR’’

Autor: prof.înv. primar și preșc.:

Doros ( Sincar ) I. Aurica

CUPRINS
Capitolul I
1. Noţiunea de joc şi rolul formativ pe care îl are în viaţa preşcolarului
1. 1 Jocul – activitate specific umană……………………………………….pag 10
1.2 Elementele psihologice ale jocului..........................................................pag 15
1.3. Definirea jocului......................................................................................pag 21
1.4 Functiile jocului.......................................................................................pag 23
1.5 Clasificarea jocurilor................................................................................pag 27
1.6 Tipurile de joc la preşcolari......................................................................pag 41

Capitolul II

2. Rolul jocului didactic în dezvoltarea imaginaţiei, creativităţii şi limbajului…

…………………………………………………………………………,,,,,,,..,pag 45

2.1. Rolul jocului în dezvoltarea imaginaţiei şi creativităţii…………………pag.45

2.2. Rolul jocului în dezvoltarea limbajului…………………………………..pag.50

2.2.1.Tipuri de jocuri utilizate în dezvoltarea limbajului.…………..pag.56

Capitolul III

3. Jocuri didactice utilizate în activităţile cu grupa mare ……………….pag.93

3.1Organizarea experimentului……………………………………….pag.94
3.2. Desfăşurarea experimentului……………………………………..pag.97
Etapa constatativă (teste iniţiale………………………………….pag.97
Etapa formativă (aplicaţii)……………………………………......pag.105
Etapa de control (teste sumative……………………………….....pag.110
Concluzii……...………………………………………………………...……pag.119
Bibliografie…………………………………………………………………...pag123
 ,,Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică
poate să respire şi în consecinţă poate să acţioneze.
A ne întreba de ce se joacă copilul înseamnă a ne întreba de ce este
copil, nu ne putem imagina copilărie fără răsete şi jocurile sale. ’’

Eduard Claparède
 ARGUMENT

,,Lăsaţi copiilor, copilăria! Înfrumuseţaţi şi îmbogăţiţi farmecul ei”. Iată

,,strigătul” comun al copiilor, al părinţilor, al educatorilor. Aceasta este deviza sub care-şi
organizează activitatea educatorii şi toţi cei interesaţi să asigure copiilor un viitor fericit.
Copilăria – perioadă cu sunet de clopoţel – începutul ascensiunii spre
cunoaştere, spre lumină, spre frumos îşi pretinde drepturile ei. Nu există om care să nu-şi întoarcă
cu emoţie gândurile spre anii copilăriei.
Nimic din ceea ce făureşte omul în efemera sa existenţă nu se ridica la sublim,
la creaţie, dăruire de sine, jertfă şi împlinire ca să egaleze actul de creştere şi integrare a copiilor
în societate, pentru că ei copiii sunt rostul nostru de a fi, nu numai ca indivizi ci şi ca popor. De
aceea se spune că grădiniţa este spaţiul paradisului copiilor, în care fiecare dintre ei încearcă în
funcţie de potenţele lor intelectuale, experienţă cognitivă şi putere fizică să devină utili societăţii.
Preşcolarii sunt dominaţi de spiritul de independenţă, imaginaţie bogată,
curiozitate şi interes pentru joc. Jocul, ca mijloc de deprindere , dar şi de cunoaştere, îndeplineşte
cu precădere acumulările pe care trebuie să le dobăndească copilul în momentul intrării lui în
şcoală. Un mijloc adecvat prin care se formează copiilor calităţi de personalitate comportamentală,
este jocul.
Jucarie … Joc … fac parte din acelasi câmp semantic. Ne zboară mintea imediat
la copilărie, la acea perioadă extraordinară a vieţii pe care toţi dintre noi o traversăm şi după care
toţi tânjim, maturi fiind. Atunci totul, dar absolut totul e perfect. Lumea e a noastră. Suntem cu
adevărat fericiţi şi nu ne gândim decât la prezent.
Jucăria e folosită pentru joc, la fel cuvintele sunt folosite în jocul vieţii. Chiar
noi oamenii poate că suntem niste jucării. Jucăria de vorbe… e o artă! Iar arta este o îndeletnicire
care are ca scop producerea valorilor estetice. Ea necesită pricepere, cunoaştere, capacităţi
deosebite.
Societatea contemporană, comparativ cu cele anterioare, se caracterizează prin
schimbări radicale care se petrec în conduita, la locul de muncă sau în familie, în educaţie, în ştiinţă
şi tehnologie, în religie şi în aproape orice aspect al vieţii noastre.
Din experienţa pe care o am la grupă, am înţeles tot mai mult, că, spre a-i spori
permanent eficienţa procesului instructiv-educativ, jocul trebuie apreciat ca bază a conceperii
întregii activităţi instructive, că fără joc toate eforturile sunt zadarnice, formale şi deci, lipsite de o
reală finalitate. Prin acestă prismă, în procesul de învăţământ jocul este conceput ca un mijloc de
instruire şi educare a copiilor, ca procedeu didactic de realizare optimă a sarcinilor concrete pe
care le prefigurează programa preşcolară, ca formă de organizare a activităţii de cunoaştere şi de
dezvoltare a capacităţilor psiho-fizice pe toate planurile.
Jocul este considerat un fenomen de cultură, o formă de activitate umană
care pregăteşte pentru efortul serios al muncii sociale. Jocul are în viaţa copiilor o dublă
semnificatie — exteriorizează emoţiile, satisfacţiile, dorinţele şi nevoile copilului prin
detensionarea liberă exersează capacităţile de acţiune.
Semnificaţia funcţională a jocului devine stimularea şi creşterea capacităţilor de a trăi cu
bucurie şi din plin împrejurările de viaţă datorită tuturor consecinţelor formative asupra
condiţiilor de adaptare, ca tip fundamental de activitate a copilului.
Fiecare om descoperă încă din copilărie ce înseamnă a te juca. Jocul este
ocupaţia preferată şi cea mai intensă a copiilor. Jocul, prietenul nelipsit al copilului
reprezintă pentru perioada preşcolară principala activitate, fiind o formă de manifestare , o
activitate care îi reuneşte pe copii şi în acelaşi timp îi reprezintă. În decursul jocului copilul
acţionează asupra obiectelor din jur, cunoaşte realitatea satisface nevoia de mi şcare,
dobândeşte încredere în forţele proprii, îşi îmbogăţeşte cunoşţintele.
Manifestându-şi dorinţa de a participa la viaţa şi activitatea celor din jur, copilul îşi asumă
rolul de adult, reproducând activitatea şi raporturile lui cu ceilalţi oameni. Jocul este în acest
fel social prin natura lui. Însăşi posibilitatea de a-şi imagina realitatea, de a o reflecta, reprezintă
pentru copil sensul jocului. Prin această activitate copilul îşi satisface nevoile prezente şi se
pregăteşte de viitor.
Omul prin natura sa nu este îndreptat cu totul înspre satisfacerea materială, ci
el încearcă din copilărie să-şi construiască situaţii pline de suspans, prin care să cunoască
ceva nou, să se pregătească pentru viaţa cea de toate zilele într-un mod cât mai creativ,
reuşind astfel să-şi îndeplinească ţelurile propuse în viaţă. Prin joc sunt încercate şi exersate
moduri de comportament în viaţă, sunt testate reacţii la diferite situaţii şi sunt formate
atitudini. Copiii nu pot menţine suspansul pentru un timp mai îndelungat, de aceea ei
pot repeta situaţiile de joc la infinit, până ce au învăţat ceva din acestea. Astfel jocul devine
o metodă importantă de învăţare şi memorare. În dezvoltarea fizică şi psihică a copiilor,
jocul ocupă un loc de frunte, fiecare formă de joc fiind un act de învăţare. Jocul este o
metodă care are un mare potenţial de formare ș i dezvoltare a personalităţii complete
(corp- raţiune- suflet.
Jocul stimulează creşterea capacităţii de a trăi din plin, cu pasiune fiecare
moment organizând tensiunea proprie acţiunilor cu finalitate realizată, având funcţia de o mare şi
complexă şcoală a vieţii.
Educatoarea “are sfânta datorie de a gândi cu băgare de seamă spre talentul fiecărui
pruncuţ, căci te miri în care pruncuţ, … afli ascunsă piatra cea mai scumpă care după ce o ciopleşti
are preţ nespus”1 spune Vicenţiu Babeş si pornind de la aceste cuvinte educaţia preşcolară este
considerată ca fiind esenţa pregătirii pentru viaţă şi o construcţie a bazelor personalităţii viitoare
potrivit idealurilor societăţii. Începutul de drum al preşcolarilor înseamnă şi începutul de drum al
viitoarei societăţi care se dezvoltă odată cu ei. De aceea educaţia preşcolară reclamă o preocupare
deosebită din partea tuturor factorilor implicati în această fundamentală misiune, astfel încât,
formarea preşcolarilor de azi să prefigureze cerinţele viitoarelor decenii.
În cadrul activităţilor organizate cu grupuri mici de copii, relaţiile dintre aceştia sunt bogate şi
avantajoase din punct de vedere educativ. Educatoarea permite şi încurajează discuţiile, rezolvările
în comun, relaţiile spontane ale copiilor, făcând din învăţare o activitate plăcută.
Activitatea experimentală am orientat-o în direcţia formării şi dezvoltării la copii a
unui limbaj corect, coerent şi expresiv sub aspect fonetic, lexical şi gramatical prin utilizarea
jocului ca metodă de dezvoltare a creativităţii verbale. Pe baza experienţei acumulate de-a lungul
anilor, mi-am propus sa verific în cadrul unui experiment, posibilităţile oferite de joc prin diferitele
sale forme în vederea activizării vocabularului, a dezvoltării creativităţii verbale.

1
Sabău, Ioan; Ciobanu, Florin - Metodica dezvoltării limbajului în învăţământul preşcolar,
Editura EuroGrup, Oradea, 2004, pag. 3
 CAPITOLUL I
„Copilul râde – Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul!”

Lucian Blaga – „Trei fete”

1. Noţiunea de joc şi rolul formativ pe care îl are în viaţa preşcolarului

1. 1 Jocul – activitate specific umană

Jocul este un prim şi fundamental izvor al dezvoltării personalităţii umane.

Activitatea de joc reprezintă un ansamblul complex de acte, operaţii şi acţiuni centrate în jurul unei
teme principale şi care se scurge secvenţial; este o stare de captivaţie totală şi de abandon faţă de
presiunile din afară, de bucurie reală şi plăcere, de angajare într-o lume imaginară a energiilor şi a
încordărilor proprii.
Jocul este o formă a activităţii umane, dominantă în copilarie, prin care omul îşi satisface imediat,
după posibilitate, propriile dorinţe, acţionând conştient şi liber în lumea imaginară el şi-o creează
liber. I. Gibbs spune că: « Jocul este o activitate efectuată de participanţi sau concurenţi care se
străduiesc să-şi realizeze scopurile în limitele unor anumite reguli »2 sau Maidment şi Bronstein
spun că “Jocul este o activitate care cuprinde interacţiunea dintre indivizi sau grupe care aspiră să
realizeze anumite scopuri. Mijloacele care servesc pentru atingerea acestor scopuri sunt indicate
prin reguli de joc.” 3
Jocul este o activitate conştientă, adică, cel ce îl practică îl conştientizează ca
atare şi nu-l confundă cu nici una din celelalte activităţi umane. Iată cum defineşte Lucian Blaga
jocul:
Copilul râde:
“Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul !”
Tânărul cântă:
“Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea !”
Bătrânul tace:
“Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea !”
Maxim Gorki sublinia că “ în joc se reflectă lumea şi viaţa, în joc se pun bazele
personalităţii şi caracterului copilului. Jocul este calea copiilor către cunoaşterea lumii în care
traiesc şi pe care sunt chemaţi să o transforme“; sau “ copiii cunosc lumea înconjurătoare în
primul rând şi în modul cel mai uşor prin joc. “ 4

2
curs S. Macarie Satu Mare 2004
3
Cucoş C., Pedagogie, Editura Polirom, Bucureşti, 2006, pagina 293
4
Volumul de amintiri “Copilaria” 1913-1914; curs E. Kramer Satu Mare 2004
 Scopul jocului este acţiunea însăşi, capabilă să-i satisfacă jucătorului imediat
dorinţele sau aspiraţiile proprii; prin atingerea unui asemenea scop se restabileşte echilibrul vieţii
psihice şi se stimulează funcţionalitatea de ansamblu a acesteia. După J. Chateau a te juca
înseamnă a-ţi propune o sarcină de îndeplinit, a te obosi, a face un efort pentru a îndeplini sarcina
jocului; scopul jocului e arbitrar, dar aduce la suprafaţă scopuri posibile ale activităţii; jocul este
un jurământ făcut în primul rând ţie însuţi, apoi altora, de a respecta anumite reguli; atracţia jocului
este una specifică şi superioară, iar nesocotirea ei duce la greşeli pedagogice grave; educaţia prin
joc trebuie să fie o sursă atât de progres fizic, cât şi de bucurie morală; înclinaţia pentru regulă, în
joc, trebuie folosită pentru acceptarea şi chiar pentru formarea nevoii de ordine şi disciplină; jocul
nu este decât o pregătire pentru muncă, un exerciţiu, el nu este un substitut al muncii, copilul este
serios, nu admite schimbarea regulilor pentru că prin joc el îşi afirmă fiinţa, îşi proclamă forţa şi
autonomia.
Putem conchide că jocul este o activitate naturală care izvorăşte din trebuinţele
fireşti de mişcare şi de manifestare a calităţilor umane; el este o activitate liberă, cu participare
benevolă, în care primează dorinţa şi nevoia omului de a se juca, jocul este o activitate totală care
angajează fiinţa umană în integralitatea sa, cu toate funcţiile psihice, cognitive, afective, volitive,
motrice etc.; jocul este o activitate recreativă compensatorie, prin care fiinţa umană caută
destindere şi distracţie.
Pentru copil, jocul este o formă de activitate cu multiple implicaţii psihologice
şi pedagogice care contribuie la informarea şi formarea lui ca om; jocul pune în mişcare toată fiinţa
copilului, îi activează gândirea, îi reliefează voinţa, îi înaripează fantezia şi-i ascute inteligenţa. De
aceea s-a spus şi se spune, pe bună dreptate, că „în joc încep să se pună bazele personalităţii şi
caracterului copilului”.
Copiii care sunt lipsiţi de posibilitatea de a se juca, fie din cauză că nu au cu cine,
fie din cauză că nu sunt obişnuiţi, rămân „săraci” atât sub aspectul cognitiv, cât şi sub aspectul
personalităţii. Jocul oferă copiilor condiţii inepuizabile de impresii care contribuie la îmbogăţirea
cunoştinţelor despre lume şi viaţă, formează şi dezvoltă în mod direct capacităţi observative, iar în
mod indirect jocul creează o mai mare antrenare, competenţă, deprinderi active, măreşte capacitatea
de înţelegere a situaţiilor complexe, creează capacităţi de reţinere, dar şi de dozare a forţelor fizice
şi spirituale, dezvoltă caractere, deprinderi, înclinaţii, aspiraţii.
 Importanţa deosebită a jocului pentru vârsta copilăriei este astăzi un adevăr
incontestabil. Fixându-i locul pe scara unei realităţi mai cuprinzătoare decât preşcolaritatea, şi
anume în ansamblul umanului, se poate spune că jocul are un caracter universal. Astfel, jocul este o
manifestare în care este evidentă o luptă a contrariilor, un efort de depăşire cu rol de propulsare în
procesul obiectiv al dezvoltării.
În anii copilăriei, jocul este o activitate centrală; odată cu intrarea copilului în
şcoală jocul trece de pe planul prim în al doilea plan, pentru ca la tinereţe să devină o activitate de
canalizare şi consum de energie, iar la vârstele de muncă devine o activitate de reconfortare.
Jocul are caracter polivalent, fiind pentru copil şi muncă, şi artă, şi realitate, şi
fantezie. În acest sens, pedagogul elveţian E. Claparède precizează că „jocul este însăşi viaţa” 5.
copilul se joacă şi atunci când este obosit.
Teoria lui Edouard Claparède cu privire la joc îşi are rădăcinile în „teoria
exerciţiului pregătitor” pentru viaţa de adult a lui K. Groos. În acest sens, Claparède afirmă că jocul
este determinat, pe de o parte, de nevoile copilului, iar pe de altă parte, de gradul dezvoltării sale
organice; jocul este un agent de dezvoltare, de expansiune a personalităţii în devenire.
Jean Chateau vede în joc o activitate fizică sau mintală gratuită, realizată datorită plăcerii pe care o
provoacă. „Nu ne putem imagina copilăria fără râsetele şi jocurile sale. Sufletul şi inteligenţa devin
mari prin joc. Despre un copil nu se poate spune că el creşte şi atât; trebuie să spunem că el se
dezvoltă prin joc.”6
Pedagogul rus K.D. Uşinschi a definit jocul ca pe o formă de activitate liberă, prin
care copilul îşi poate dezvolta capacităţile creatoare şi învaţă să îşi cunoască posibilităţile proprii.
De asemenea, acesta subliniază rolul mediului social în determinarea conţinutului şi caracterului
jocului.7
În viziunea lui A.N. Leontiev, jocul este o activitate de tip fundamental, cu rol
hotărâtor în evoluţia copilului, constând în reflectarea şi reproducerea vieţii reale, într-o modificare
proprie copilului. Jocul este transpunerea în plan imaginar a vieţii reale pe baza transfigurării
realităţii, a prelucrării aspiraţiilor, tendinţelor, dorinţelor copilului.

5 Claparede. E., Psihologia copilului şi pedagogia experimentală, E.D.P. Bucureşti, 1975, p. 60

6 U. Schiopu, E. Verzea, “Psihologia vârstelor”, E.D.P., Bucuresti, 1995, pag 33

7 U. Schiopu, E. Verzea, “Psihologia vârstelor”, E.D.P., Bucuresti, 1995, pag 34
 Pedagogul A.S. Makarenko arată că prin joc se realizează educaţia viitorului om
de acţiune. El stabileşte asemănările şi deosebirile dintre joc şi muncă, precum şi raportul dintre cele
două forme de activitate, subliniind faptul că jocul are în viaţa copilului un rol la fel de mare ca şi
munca, activitatea sau serviciul la adulţi.
Jean Piaget consideră că jocul este o formă de activitate a cărei motivaţie este nu
adaptarea la real, ci asimilarea realului la „eul” său fără constrângeri sau sancţiuni. 8
În sistemul pedagogic al lui P.F. Leshaft, jocurile ocupă un loc foarte important.
El le atribuie un mare rol instructiv-educativ, văzând în acestea şi un important mijloc de educaţie
morală. Posibilitatea de a imita prin joc, de a se manifesta creator, de a înţelege raporturile
interindividuale dau posibilitatea copilului să respecte nişte reguli bine stabilite, încadrându-l în
regimul unui comportament unanim acceptat.
Subliniind valoarea instructiv-educativă a jocului, N. K. Krupskaia arată că prin
joc se educă şi se formează la copii intelectul, voinţa şi caracterul.
Oricare ar fi natura şi orientarea acestor teorii asupra jocului (biologistă sau sociologizantă), cert
este că autorii sunt unanimi în a recunoaşte funcţiile formative ale jocului. Într-adevăr, jocul are o
semnificaţie funcţională esenţială şi nu este un simplu amuzament.
„Copilul este serios pentru că prin succesul jocului îşi afirmă fiinţa, îşi proclamă forţa
şi autonomia”9 - afirma Jean Chateau.
Aruncându-ne o privire generală asupra a ceea ce reprezintă jocul în viaţa şi activitatea oamenilor,
îndeosebi în viaţa copiilor de vârstă preşcolară, putem desprinde cu uşurinţă anumite note
caracteristici şi definitorii:
a) jocul este o activitate specific umană deoarece numai oamenii îl practică în adevăratul sens al
cuvântului;
b) jocul este una din variatele activităţi ale oamenilor fiind determinat de celelalte activităţi şi,
bineînţeles, determinându-le pe toate acestea. Învăţarea, munca şi creaţia nu s-ar realiza în lipsa
jocului, după cum acesta nu poate să nu fie purtătorul principalelor elemente psihologice de esenţă
neludică ale oricărei ocupaţii specific umane;

8 U. Schiopu, E. Verzea, “Psihologia vârstelor”, E.D.P., Bucuresti, 1995, pag 34

9
Chateau, Jean, - „Copilul şi jocul”, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1970
c) jocul este o activitate conştientă. Cel care îl practică îl conştientizează ca atare şi nu-l confundă
cu nici una dintre celelalte activităţi umane;
d) jocul introduce pe acela care-l practică în specificitatea lumii imaginare pe care şi-o creează;
e) scopul jocului este acţiunea însăşi, capabilă să-i satisfacă imediat jucătorului dorinţele sau
aspiraţiile proprii;
f) prin atingerea unui asemenea scop, se restabileşte echilibrul vieţii psihice şi se stimulează
funcţionalitatea de ansamblu a acesteia.
Sintetizând toate aceste note caracteristice, am putea defini jocul ca fiind o activitate specific umană,
dominantă în copilărie, prin care omul îşi satisface imediat, după posibilităţi, propriile dorinţe,
acţionând conştient şi liber în lumea imaginară ce şi-o creează singur .

1.2 Elementele psihologice ale jocului

În psihopedagogia modernă, jocul este asimilat ca o evidenţă în procesul de formare

şi dezvoltare a personalităţii umane. Comparat la un moment dat cu activitatea onirică, prin
infinitatea de elemente de simbolice cu care operează, dar şi prin beneficiile care decurg din funcţia
hedonică ce trasează una din punţile de legătură între cele două activităţi ale psihicului uman, jocul,
ca şi visul, creează universuri în care se descriu, se conturează, se afirmă tendinţe şi valori, se
exprimă şi se satisfac trebuinţe şi nevoi. Diferenţa majoră între activitatea ludică şi cea onirică ar
consta în aspectul conştient al jocului, faţă de cel inconştient al visului.
Altfel, complexitatea imaginilor mentale, percepţiile reale sau deformate,
saturaţia senzitivă (cu ritmuri şi tempouri care nu se supun legilor realităţii), frecventa lipsă a
scopului, lipsa cenzurii şi respingerea a tot ceea ce este neconform cu unele norme pe care copilul
nu le-a asimilat, relevă faptul că un "copil este o fiinţă care se joacă şi nimic altceva" 10, jocul fiind
o emanaţie, o modalitate de expresie a unui psihic normal, asemeni visului.
Pentru copil, aproape orice activitate este un joc, în care pune în practică funcţii
pe care mediul social în care evoluează, prin solicitudinea adultului care îl fereşte de contactele
prea dure cu realitatea, le-ar fi lăsat neutilizate. Marele psiholog şi pedagog Eduardo Claparede 11

10 T. Creţu, „Psihologia vârstelor”, edit. Credis, Bucuresti, 2001, pag 81

11
Florica Andreescu - „Pedagogia preşcolară” - E.D.P. Bucureşti 1972, pag. 96
consideră că prin joc, copilul ghiceşte şi anticipează conduitele superioare, pentru copil, jocul este
munca, este binele, este datoria, este idealul vieţii, prin joc fiinţa sa psihologică poate să respire şi
poate să acţioneze. Jocul declanşează în copil potenţe latente, virtuale, asimilate dar
neconştientizate, pe care le dezvoltă şi le combină, într-o activitate care se structurează şi pe care
o coordonează în consens cu aspectele particulare ale personalităţii sale.
Întâlnim conduite ludice şi la animalele superioare. De exemplu, cimpanzeul,
care are o longevitate medie de 40 de ani, are o perioadă care poate fi considerată copilărie, care
durează de la naştere şi până la doi ani şi jumătate, timp în care animalul imită, experimentează şi
asimilează experienţe prin care îşi îmbogăţeşte posibilităţile de acţiune. Puiul de câine se joacă cu
diverse obiecte, apucă mingi sau figurine, puiul de pisică se joacă cu un ghem de lână. Dar trebuie
remarcat faptul că nici unul dintre aceste animale nu dezvoltă conduite ludice care-l pot îndepărta
de zestrea sa transmisă prin ereditate sau nu poate imita ceva ce l-ar îndepărta de aceasta. Aceste
aşa-numite jocuri conţin fragmente de comportament adaptativ, care vor fi utilizate ulterior, la
maturitate, sub o formă mai mult sau mai puţin asemănătoare.
Jocul la copil se circumscrie evoluţiei psihogenetice piagetiene. Psihologul Jean
Piaget, pe baza numeroaselor experimente efectuate pe copii de vârste diferite, împarte procesul
de formare şi dezvoltare a comportamentelor inteligente în mai multe etape:[3]
- etapa senzorio-motorie (1-18 luni) - gândirea are loc în planul acţiunii concrete şi are la bază
combinarea de scheme;
- etapa gândirii simbolice (18 luni-4 ani) - copilul înţelege simbolul;
- etapa gândirii intuitive (4-7/8 ani) - stabilirea de relaţii între fenomene;
- etapa operaţiilor concrete (7-11/12 ani) - prezenţa ideii de conservare a substanţei;
- etapa operaţiilor formale (după 12 ani) - posibilitatea înlănţuirii de raţionamente bazate pe
argumente pertinente.
Cercetările lui Piaget demonstrează că ceea ce este evident pentru adult nu este şi
pentru copil, ceea ce se structurează într-o formă la nivelul psihicului adult nu are aceeaşi
organizare în psihismul infantil. Printr-o evoluţie normală şi o dezvoltare intelectuală armonioasă
încep să se impună unele principii şi axiome.
Clasificarea stadială piagetiană conţine şi unele argumente neurofiziologice: porneşte
de la noţiunea biologică generală a adaptării; consideră inteligenţa ca un produs al mediului
sociocultural în care evoluează copilul; reflectă stadiul de maturizare şi organizare a sistemului
nervos central.
Este importantă accentuarea rolului mediului social, cultural şi economic întru
cât studii genetice, bazate pe aprecieri ale testelor de inteligenţă, au demonstrat (după unii autori)
că 65 % din nivelul intelectual se datorează factorilor ereditari, restul ţinând de condiţiile de mediu
în care individul evoluează. Se poate afirma, deci că dezvoltarea inteligenţei implică un factor
ereditar, condiţionat poligenic, supus legilor mendeliene şi un coeficient mezologic important; ea
nu poate fi separată de gândire şi nici de alte procese cerebrale. 12
.
În etapa senzorio-motorie de dezvoltare, jocurile sunt simple exerciţii ale funcţiilor,
numite de Jean Chateau 13 "jocuri funcţionale", care contribuie la dezvoltarea motricităţii (mişcări
ale membrelor, prinderea şi aruncarea obiectelor), a limbajului (gângureli, ţipete, ce pregătesc
dezvoltarea analizatorilor auzului şi vorbirii), fiecare dintre aceste activităţi, aparent fără
semnificaţie, permiţând fiecărei funcţii să-şi creeze, să-şi exploreze şi să-şi specializeze un
domeniu pe care apoi îl va extinde. Aceste comportamente spontane ocupă la vârsta de un an a
copilului două treimi din timpul pe care acesta îl petrece în starea de veghe. În această etapă nu
este important obiectul jocului spontan, ci "practicarea funcţiei". 14

Nici o altă perioadă a vieţii omului nu este atât de rapidă în dobândirea de achiziţii
ca perioada copilăriei. Aceste achiziţii nu au loc numai în plan biologic şi fiziologic, ci şi în plan
psihologic. Odată depăşită etapa jocului funcţional, copilul va căuta în activitatea sa elementul de
noutate, pe care deseori el însuşi îl produce, apoi prin mecanisme de asimilare/acomodare, îl
integrează, constituindu-se astfel primele "cărămizi" ale experienţei. Plăcerea senzorială a
producerii rezultatului acţiunii se transformă, treptat în plăcerea efectuării acţiunii în sine. Unul
din principiile primordiale după care acţionează psihicul uman normal, după cum consideră
psihanaliştii, este principiul obţinerii plăcerii, care orientează continuu acţiunile umane. Este
momentul în care sunt depăşite nivelurile inferioare din Piramida trebuinţelor a lui Maslow
(trebuinţe fiziologice, trebuinţe de securitate, trebuinţe de apartenenţă, dragoste) ajungându-se la
nivelul superior al trebuinţei eului de prestigiu şi stimă, apoi de autorealizare. Se profilează, astfel,
conştientizarea acţiunii, aceasta devine un act voluntar, antrenând capacităţi superioare, ca

12
Mielu Zlate - „Psihologia copilului” - E.D.P. Bucureşti 1991, pag 74
13
Mielu Zlate - „Psihologia copilului” - E.D.P. Bucureşti 1991, pag 81
14
Eduard Claparède - „Psihologia copilului şi pedagogia exerimentală” - E.D.P. Bucureşti 1975
motivaţia şi voinţa, şi a rezultatului acestei acţiuni, de care copilul este întotdeauna mândru,
indiferent de rezultat.
Este perioada de parcurgere a stadiului gândirii simbolice. Copilul este în plin
proces de însuşire a limbajului, datorită dezvoltării analizatorilor specifici, capătă autonomie de
mişcare şi acţiune, datorită dezvoltării sistemului neuromotor, deţine capacitatea de execuţie a unor
mişcări din ce în ce mai complexe, mai precise şi mai exacte. Din punct de vedere psihologic,
copilul devine conştient de persoana sa, se recunoaşte în oglindă, îşi ştie numele şi cunoaşte
persoanele din mediul său apropiat. Jocul său capătă dimensiuni noi, se structurează şi se
diferenţiază, perioadele de joc sunt mai lungi. El implică în joc diferite obiecte, cărora le imprimă
acţiune. Experienţa asimilată îl ajută să imagineze personaje, să se substituie acestora, prin imitarea
unor comportamente şi prin crearea unor situaţii, exersând planuri imaginare ce se vor constitui în
fundamente pentru o potenţială lume concretă (este vârsta când un copil, în timpul jocului,
pilotează un avion, conduce o maşinuţă, construieşte o casă sau poate fi doctorul păpuşii sale, pe
care o consultă şi-i face injecţii). Simbolul capătă dimensiuni hiperbolice, multivalente, căci jocul
infantil nu este numai o imitare a activităţii adultului, ci şi o proiecţie a personalităţii în formare a
copilului. Copilul modelează realitatea, în cadrul jocului, după cum trebuinţele sale specifice o cer,
dar şi în acord cu temperamentul său.
În etapa gândirii intuitive, copilul începe să stabilească relaţii între fenomene.
În această perioadă se constată foarte puternic dorinţa de a-şi afirma propria valoare. "Copilul
consideră că tot ceea ce face el singur este mai frumos decât ceea ce a fost făcut de oricare altul"
(Ch. Bühler)15. Jocul devine mult mai diversificat, dat fiind potenţialul practic nelimitat de acţiune
şi de exprimare. Începând cu etapa anterioară, cea a gândirii simbolice şi în special în această etapă,
a gândirii intuitive (date fiind pragurile mobile invocate în stadialitatea piagetiană de însuşi autor)
se constituie, pentru părinte şi educator, premisele optime de intervenţie orientată în jocul copiilor
(aceste stadii de dezvoltare coincizând cu introducerea copiilor în primul mediu formal de
educaţie: grădiniţa sau învăţământul preşcolar). Copilul este implicat, treptat într-un proces de
învăţare uşor, stimulator, diversificat, orientat spre valorile admise ale societăţii actuale, care se
realizează prin instrumente specializate şi de către persoane cu aptitudini şi cunoştinţe specifice.
Instrumentul principal - privit ca un ansamblu de tehnici şi mijloace educaţionale - îl constituie
jocul, sub o multitudine de forme, datorită tocmai necesităţii crescute a copilului de a se exprima

15
T. Cretu, „Psihologia vârstelor”, edit. Credis, Bucuresti, 2001, pag 89
prin joc.
Odată cu pătrunderea în acest prim mediu formal pe care-l constituie grădiniţa, un
mediu diferit ca structură şi mod raportare de mediul familial, copilul se confruntă cu unele
probleme legate de socializare. Grupul acţionează, atât pentru copii, cât şi pentru adulţi, ca o
matrice în care fiecare copil depune comportamente, atitudini, moduri de relaţionare individuale,
specifice pe care, prin procese complexe, le modelează şi le uniformizează, adaptându-le la noul
mediu şi compatibilizându-le cu acesta. Comportamentele rezultate trebuie să fie, dacă procesul
este dirijat, controlat şi urmărit îndeaproape de persoane competente (educatori, psihopedagogi)
durabile în timp şi constante, pozitive, oneste şi conforme cu normele sociale, iar desfăşurarea
acestor comportamente trebuie să fie firească, neanxiogenă şi nu trebuie să fie resimţită ca o sarcină
de către membrii grupului. Copiii mici nu simt nevoia de a se juca cu alţi copii. Această trebuinţă
de apartenenţă, de afiliere (corespunzătoare celui de-al treilea nivel al Piramidei lui Maslow) se
manifestă pregnant după vârsta de cinci ani. A-l separa pe copilul de această vârstă de ceilalţi copii
înseamnă deja a-l pedepsi.16 Tot în jurul vârstei de cinci ani, jocul cu subiect şi rol ajunge la un
nivel important de dezvoltare, iar adaptarea la posibilităţile de rol ale partenerului de joc este
evidentă, ca şi capacitatea de a alimenta subiectul. Subiectul dispune de o asemenea forţă, încât
adesea copilul se joacă cu parteneri imaginari şi poate susţine câteva roluri. Jocul cu subiect are o
organizare structurală operaţională, simbolistică şi instrumentală. Rolurile profesionale sunt mereu
prezente, copilul decupându-le din realitatea percepută. Jocurile cu reguli, în care se înscriu ca
instrumente educaţionale şi jocurile didactice, au o importanţă specială, prin forţa cu care acestea
impun modele de comportament, stiluri de relaţionare, limbaj adecvat. 17 Jocurile didactice conţin,
prin structura lor şi pârghii de impunere a unor atitudini de conformare, copilul fiind supus unei
cenzuri comportamentale uşoare, ludice, prin care învaţă să reacţioneze adecvat, să-şi însuşească
rolul său în faţa membrilor grupului dar şi în faţa educatorilor, să se prezinte şi să se reprezinte.
În etapa operaţiilor concrete, Piaget semnalează prezenţa, la copil, a ideii de conservare
a substanţei. Copilul dobândeşte capacitatea psihică necesară de a manipula în plan psihic anumite
proprietăţi ale obiectelor cum sunt cantitatea şi numărul, observând că acestea rămân neschimbate
când acele obiecte sunt supuse unor transformări privind forma, poziţia sau alte atribute specifice. 18

16
Florica Andreescu - „Pedagogie preşcolară” - E.D.P. Bucureşti 1972, pag. 85
17
M.Taiban - „Probleme psihologice ale jocurilor şi distracţiilor” - E.D.P. Bucureşti 1970, pag. 34
18
M.Taiban - „Probleme psihologice ale jocurilor şi distracţiilor” - E.D.P. Bucureşti 1970, pag 48
Acest fapt este posibil datorită mobilităţii şi reversibilităţii operaţiilor mintale. Copilul ajunge să
înţeleagă tranzitivitatea unor relaţii de mărime. Treptat, spre 10 ani se conservă mental greutatea,
iar volumul de abia pe la 11-12 ani. De asemenea noţiunea de probabilitate se desăvârşeşte în jurul
vârstei de 11-12 ani. Gustul pentru colecţionare, derivat din asimilarea / acomodarea relaţiilor
dintre obiecte, a interesat un număr mare de cercetători. După L. Dazinger, 100% dintre băieţi şi
91% dintre fetele de 11-12 ani fac colecţii.
Odată cu stadiul operaţiilor formale, care se instalează după 12 ani, adolescentul
raţionează abstract, prin ipoteze, vizând toate cazurile posibile. Operaţiile se structurează în
grupuri distincte de clase şi relaţii (gândire la puterea a doua) care sunt coordonate de gândire după
modelul grupului INRC. Caracteristica esenţială a gândirii şi inteligenţei este că ambele se
realizează prin operaţii. Acestea provin din interiorizarea acţiunilor externe cu obiectele.
Stadiile dezvoltării reflectă caracterul neliniar. Există pentru fiecare stadiu anumite
caracteristici de organizare manifestate în conduite specifice. Au loc stagnări şi reveniri curioase.
Vârstele stadiilor au valoare orientativă şi parcurgerea lor este obligatorie.
Acţiunile educaţionale trebuie să ţină seama de caracteristicile dezvoltării psihologice
a copilului, să satisfacă nevoia de activitate, de a manipula obiecte reale sau imaginare, de a se
transpune în diferite roluri şi situaţii. "Copilul - spune marele psihopedagog elveţian E. Claparède
- este o fiinţă a cărei principală trebuinţă este jocul. (...) Trebuinţa de a se juca este tocmai ceea
ce ne va permite să împăcăm şcoala cu viaţa, să procurăm şcolarului acele mobiluri de acţiune
care se consideră de negăsit în sala de clasă."19 Jocul este puntea ce poate uni şcoala cu viaţa.
Alcătuirea de jocuri didactice şi alternarea lor cu iscusinţă în cadrul celorlalte metode euristice de
învăţare constituie una din cele mai importante sarcini ale metodologiei didactice
contemporane.[10] Jocul facilitează procesul de asimilare, fixarea şi consolidarea cunoştinţelor,
influenţează dezvoltarea personalităţii. Jocul este şi un mijloc eficient de dezvoltare intelectuală,
permiţând elaborarea de structuri cognitive din ce în ce mai echilibrate.
Utilizând jocul în procesul de predare - învăţare, îmbinând utilul cu plăcutul,
activitatea didactică devine mai atractivă şi se pliază pe trebuinţele copilului.

19
Dumitrana, Magdalena - “Didactică preşcolară” V&Integral, Bucureşti, 1998, pag 34
 1.3. Definirea jocului

Pornind de la caracterizarea făcută de Edouard Claparede copilului, putem spune că acesta

este” o fiinţă a cărei principală trebuinţă este jocul(…) Această trebuinţă spre joc este ceva esenţial
naturii sale.”20
Jocul reprezintă activitatea dominantă a varstei preşcolare, fiind în acelaşi timp metodă şi
mijloc de formare şi dezvoltare a personalităţii copilui preşcolar.
Potrivit definiţiei, jocul reprezintă o activitate fizică sau mentală, fără finalitate practică şi
căreia i te dedici din pură plăcere. Specific varstelor copilăriei el are importanţă hotăratoare pentru
dezvoltarea psihică a copilului. Psihologia şi pedagogia secolului trecut a recunoscut faptul că
jocul nu este doar apanajul varstelor mici, ci şi modul prin care adulţii îşi manifestă liber “copilul
din ei”. Jocurile pe calculator, filmele de desene animate sau povestirile fantastice nu reprezină
altceva decat aspectul de marketing al reintoarcerii jocului în atenţia tuturor.
În psihologie jocul este folosit ca mijloc de investigaţie, dar şi ca procedeu terapeutic, atat
pentru copii şi adolescenţi, cat şi pentru adulţi. Psihodrama şi ludoterapia sunt doar două direcţii
de succes, fundamentate pe importanţa jocului în viaţa oamenilor şi pe valenţele pozitive ale
practicării acestuia.
“Omul nu este întreg decat atunci cand se joacă” 21, spunea Schiller, iar pentru
un copil sănătos jocul este tot atat de necesar dezvoltării lui multilaterale, ca şi lumina soarelui.
Jocul copilului trebuie îndrumat de către adult, fără ca spontaneitatea copilului
să fie stingherită. Pentru copil, jocul este distracţie, este învăţătură, este muncă, mijloc prin care se
educă, mijloc eficient de cunoaştere a lumii înconjurătoare, a înţelegerii matematicii , a educării
limbajului, etc.
Jocul este mişcare , explorare, comunicare, socializare, observaţie şi imitaţie,
exerciţiu, disciplinare, învăţare şi, mai ales plăcere. Esenţa jocului este reflectarea şi transformarea
, pe plan imaginar a realităţii înconjurătoare.

20
U. Schiopu: - “Psihologia Copilulu”, Editura Didactică şi pedagogică 1967, pag 96

21
Chircev, A. - “Psihologia copilului preşcolar” Editura Didactică si Pedagogică, Bucureşti, 1966
 Jocul nu este numai o simplă distracţie, ci, prin joc, copilul descoperă şi lumea
şi viaţa, într-un mod accesibil şi atractiv, o cercetează , o prelucrează şi o transformă în învăţare,
în experienţă personală. De aceea, în timpul jocului , copilul desfăşoară o variată activitate de
cunoaştere.
Învăţarea umană reprezintă acumularea de către individ a experienţei sociale în
mod raţional, activ şi selectiv, în vederea orientării şi integrării în viaţa şi activitatea socială.
Învăţarea şcolară este o formă tipică specifică de învăţare umană. Ea este
definită ca activitate sistematică, organizată, instituţionalizată, specifică tinerei generaţii, orientată
în direcţia asimilării de cunoştinţe şi a formării structurilor psihice şi de personalitate. Aceasta
vizează obiective precise, implică proiectare şi anticipare, dirijare, control şi decizie.
Astăzi, în condiţiile exploziei informaţionale, a multiplicării canalelor de
comunicare şi informare, organizarea învăţării şcolare se circumscrie nu atat acumulării de
cunoştinţe, cat, mai ales, procedeelor şi modalităţilor de orientare şi dobandire independentă a
acestora. Învăţarea nu trebuie să conducă spre simple asimilări de informaţii, ci la formarea unor
capacităţi de orientare, gandire divergentă şi creativitate, la flexibilizarea structurilor cognitive şi
atitudinale, pentru a permite o adaptare optimă la schimbările rapide ce marchează lumea modernă.
Alături de învăţare, muncă şi creaţie, jocul reprezintă una din modalităţile
esenţiale prin care omul se raportează la realitatea înconjurătoare. Prin joc, copilul învaţă şi se
dezvoltă totodată. Jocul înseamnă o explorare a universului, a realităţii; tot prin joc copilul
reproduce ,
Învăţarea prin joc este fundamentală la varsta preşcolarităţii. Acum , pe primul
loc este jocul, învăţarea ocupand locul secund. Odată cu intrarea la şcoală învăţarea trece pe primul
loc şi este urmată de muncă. Aşadar, jocul este principala cale de dezvoltare, de cunoaştere a
realităţii,de interrelaţionare şi este prima formă de învăţare, facilitand şi trecerea spre învăţarea din
mediul şcolar.

1.4 Functiile jocului

Faptul că jocul are un rol deosebit de important în viaţă şi evoluţia copilului este demonstrată
prin atenţia deosebită ce i s-a acordat de către psihologi şi nu numai. Studiile şi observaţiile
făcute asupra jocului au pus în evidenţă multiple funcţii ale acestuia:
a). Funcţii esenţiale
 b). Funcţii secundare
c). Funcţii marginale
a). Funcţii esenţiale
- funcţia de cunoaştere care se exprimă în primul rând în asimilarea practică şi mentală
a caracteristicilor lumii şi vieţii. Această funcţie conferă jocului o curbă de viabilitate specifică,
întreţinută de curiozitate şi atenţie. Funcţia de cunoaştere garantează dozarea subtilă a
caracteristicilor cognitive ale jocului, adâncirea acestora pe parcursul consumării sale; de
asemenea curiozitatea fiind satisfăcută, copilul aderă la alte jocuri, cu conţinuturi şi caracteristici
noi.
- funcţia de stimulare a creşterii şi dezvoltării. Această funcţie apare ca principală în
jocurile de mişcare sau în jocurile sportive de competiţie şi secundară în jocurile simple de mânuire
de obiecte proprii copiilor mici. În copilărie şi tinereţe aceasta este o funcţie principală, apoi devine
marginală.
- funcţia adaptativă, ce se manifestă prin asimilarea realităţii fizice şi sociale şi prin
acomodarea eu-lui la realitate. În joc, copilul preşcolar transpune impresii dobândite în mediul
extern, fizic şi social, reuşind astfel să interiorizeze realitatea şi să se adapteze la un nivel primar
cerinţelor acesteia. Pe parcursul vârstei copilăriei mijlocii se poate observa o creştere a capacităţii
copilului de a transpune rapid şi coerent în joc elemente ale realităţii: roluri, conduite, atitudini,
obiecte, şi de a prelucra şi reflecta cu o mai mare profunzime şi în contexte ludice diverse (jocuri
cu subiect şi roluri) aspecte mai ample ale mediului înconjurător. Dacă, la începutul vârstei
preşcolare, trăirea realităţii prin joc este totală, în sensul în care copilul nu distinge între situaţia
reală şi cea imaginară, pe măsură ce copilul devine conştient de propria lui persoana şi de modelul
pe care îl imită el, cele două planuri al realităţii şi al fictiunii se delimitează, aceasta neînsemnând
că implicarea în jocul ce transpune impresii reale este mai superficială. Dimpotrivă, jucându-se
copilul experimentează roluri ce se suprapun cu propriul eu şi se exersează pe el însuşi ca agent
activ şi nu doar reactiv al mediului, fapt ce îi va asigura treptat adaptarea şi înţelegerea lumii reale
şi premisele pentru trecerea firească de la copilărie la adolescenţă şi maturitate.
Această funcţie a jocului este larg recunoscută. Astfel, Freud şi colaboratorii săi
consideră că repetarea experienţelor reale în joc este o modalitate de obţinere a controlului asupra
unor evenimente dureroase. Erikson considera jocul drept o metodă prin care copiii îşi organizează
şi integreaza experientele de viaţa, iar Piaget şi reprezentanţii şcolii piagetiene arăta că jocul este
mijlocul esenţial al copiilor de stăpânire a realităţii.
- funcţia formativ-educativă. Jocul este un mobil al dezvoltării cognitive, afectiv-
emoţionale, psihomotorii şi de modelare a personalităţii. Cunoaşterea prin experienţa directă, pe
care o asigură jocul, presupune implicarea capacităţilor perceptive, a abilităţilor de reacţie, a
capacităţilor de raţionare, şi a posibilităţilor de comunicare, ce sunt exersate şi imbogăţite în plan
calitativ şi cantitativ. În faţa problemelor adesea reale pe care le impune jocul, copiii au ocazia de
a-şi exersa capacitatea de analiza a posibilităţilor de rezolvare şi de punere în practică a soluţiilor
optime, astfel încât jocul să poată continua.
Reluarea sau continuarea unor jocuri, stăpânirea regulilor sau convenţiilor de
joc şi luarea de decizii privind cursul şi finalitatea jocului, resursele necesare şi posibilităţile de
simbolizare a lor necesită din partea copilului abilităţi de memorare şi creativitat. Jocul stimulează
fantezia, imaginaţia reproductivă şi creatoare, este un mijloc de dezvoltare a flexibilităţii şi
spontaneităţii. Prin intermediul episoadelor imaginare iniţiate în joc, copiii sunt capabili să se
confrunte cu situaţii care în viaţa reală le provoacă teamă şi să găsească resurse pentru depăşirea
sau stăpânirea lor. Jocul presupune relaţionarea copilului cu obiectele şi partenerii de joc, uneori
această relaţionare având un caracter competitiv. Confruntarea cu sine şi cu ceilalţi stimulează şi
modelează procesele afectiv-motivaţionale şi atitudinale în sensul îmbogăţirii gamei de trăiri
afective, a dobândirii capacităţii de stăpânire a emoţiilor şi a nuanţării raportării atitudinale la
realitate.
- funcţia de socializare a jocului, este concretizată în exersarea prin joc şi asimilarea
în plan comportamental a exigenţelor vieţii sociale. Majoritatea tipurilor de joc şi în special cele
de cooperare, de competiţie sau de rol presupun relaţionare, adaptare a acţiunilor proprii la acelea
ale unui partener de joc, asumare a responsabilităţii propriului comportament şi respectarea
convenţiilor comportamentale impuse de situaţie. Capacitatea copiilor de performare în joc a
capacităţilor mai sus amintite evoluează în mod natural odată cu creşterea şi dezvoltarea generală,
însă, pe tot parcursul vârstei preşcolare, adultul are un rol esenţial în asistarea dezvoltării sociale
prin joc în sensul contracarării tendinţelor negative: distructive, egoiste, şi incurajarea respectului
pentru mediu, sine şi celălalt. Însă copilul învaţă corecţia socială şi comportamentală nu doar de
la adulti, ci chiar de la colegii de joc, aflaţi în aceeaşi situaţie.
 - funcţia informativă. Prin intermediul jocului, copilul achizitionează informaţii, noţiuni,
concepte necesare înţelegerii şi integrării lumii reale. Investigănd realităţi fizice diverse, copilul
manipulează, alege, ordonează, clasifică, măsoară, se familiarizează cu proprietăţile diverselor
lucruri şi dobândeşte cunoştinţe despre greutate, duritate, înălţime, volum, textură, categorii, serii
şi familii de obiecte, legile lumii fizice. În reflectarea realităţii sociale, el exersează statusuri, roluri,
limbaje şi reguli specifice, a caror învăţare sistematică, necontextualizată ar fi în mare parte
imposibilă la această vârstă.
- funcţia de relevare a psihicului. Copilul transpune în joc trăiri, sentimente, intenţii
neîmplinite în real, impresii, temeri, gânduri, atitudini, conflicte intrapsihice sau interrelaţionale.
Ele sunt astfel accesibile părinţilor şi educatoarei care observa jocul copilului, felul în care acesta
îşi alege subiectul, resursele materiale, partenerii, felul în care se implică în roluri şi conţinutul pe
care îl dă acestora, şi au astfel ocazia să constate atât manifestările incipiente ale intereselor,
aptitudinilor acestuia, cât şi nivelul dezvoltării psihofizice şi eventualele tulburări sau disfuncţii
survenite în dezvoltarea personalităţii sale. Jocul este un generator excelent de autocunoaştere a
capacităţilor proprii şi de construire a încrederii în sine şi forţele proprii.
Caracterul şi conţinutul jocului la vârstă preşcolara este dat de o serie de factori
de influenţă, dintre care cei mai importanţi sunt: - nivelul dezvoltării intelectuale, sociale, şi de
conturare a conştiinţei de sine şi de altul.
- experienta de viaţă a copilului şi impresiile oferite de mediul ambiant.
- modelul relaţiilor sociale dintre adulţi, care este preluat şi ilustrat în joc, atât din perspectiva
comportamentului de rol, cât şi al atitudinilor particulare ale adulţilor semnificativi.
- mediul, echipamentele şi contextul în care are loc jocul. Asa cum am arătat deja, pentru a se
angaja în joc, copilul are nevoie de asigurarea de către adult a câtorva condiţii legate de
timpul pentru activitatea ludică, spaţiul şi echipamentele necesare, un mediu stimulant, atât
din punct de vedere al oportunităţilor şi sugestiilor de joc oferite, cât şi din perspectiva
atitudinii pozitive şi suportive a adulţilor faţă de activitatea de joc.
Pentru a putea aprecia pe deplin valenţele formative ale jocului, este important
că educatorii, cadre didactice şi părinţi să conştientizeze faptul că în general copiii învaţă altfel
decât adulţii. Am arătat deja, pe parcursul lucrării că cea mai eficientă modalitate de învăţare în
preşcolaritate este învăţarea prin experinţa directă (percepţie senzorială, manipulare, căutare,
experimentare) şi învăţarea contextualizată. Învăţarea la această vârstă este caracterizată prin
acţiune şi mişcare, iar jocul oferă multiple prilejuri în acest sens.
b). Funcţii secundare: jocul are funcţia de echilibrare şi tonificare faţă în faţă cu
activităţile cu caracter tensional. Jocul este o activitate recreativă, compensatorie, prin care fiinţa
umană caută distragere şi distracţie.
c). Funcţii marginale: de exemplu funcţia terapeutică utilizată cu succes în cazuri
maladive. Proprietatea proiectivă a jocului îl pune pe copil în situaţii de natură să-l linişteasca, să
se regasească în trăsăturile personajelor substituite în joc. Jocul îl întroduce pe cel ce-l practică în
specificitatea lumii imaginare pe care şi-o creează jucătorul respectiv.
Toate aceste funcţii ale jocului susţin ideea dezvoltării copilului prin joc. Jocul
este singura atmosferă prin care fiinţa psihologică poate să respire şi, în consecinţă, să acţioneze.
Concepţiile diferite, mai mult sau mai puţin stiinţifice, teoriile sustinute de pedagogii şi psihologii
timpului, preocuparea pentru definirea acestei activităţi ludice, originea sa, funcţiile sale scot în
evidentă importanţa sa în dezvoltarea armonioasă a personalităţii copiilor.

1.5 Clasificarea jocurilor

Varietatea foarte mare a jocurilor cât şi optica curentelor şi a scolilor care au
dezbătut natura ludică, a dus la o mare diversitate de clasificări a jocurilor,mai simple sau mai
complexe,după un criteriu sau după mai multe,având la bază scheme de sondaj longitudinal sau
transversal.Cu toate acestea,nici până astăzi nu s-a ajuns la o clasificare standard,datorită
abordărilor deosebite şi mai ales criteriilor diferite folosite pentru diferenţierea lor.
Querat împarte jocurile în trei categorii :
➢ jocuri cu caracter ereditar(luptă, urmărire, vânătoare);
➢ jocuri de imitaţie(privind activităţile umane – de la cel cu praştia până la jocul de-a
familia, de-a vizita);
➢ jocuri de imaginaţie.
Această clasificare nu corespunde realităţii, deoarece este dificil de stabilit dacă un
joc oarecare este de imitaţie sau imaginaţie sau dacă este ereditar. De exemplu, jocurile numite
ereditare sunt preluate prin imitaţie de copii mai mici de la copiii mari sau chiar adulţi.
Karl Gross vine cu o altă clasificare şi anume :
▪ jocuri de experimentare;
 ▪ jocuri de funcţii generale;
▪ jocuri senzoriale;
▪ jocuri motorii;
▪ jocuri intelectuale;
▪ jocuri afective;
▪ jocuri de voinţă.
Inpirându-se din lucrările lui K. Gross, E. Claparède împarte jocurile în două mari
categorii : jocuri ale funcţiilor generale şi jocuri ale funcţiilor speciale, considerând că
interesează în special direcţia lor formativă. Cele două mari categorii le-a împărţit în subgrupe.
În prima categorie a inclus ca subgrupe : jocurile senzoriale, motorii şi psihice.
Prin jocurile senzoriale, E. Claparède a grupat toate tipurile de joc care antrenează
capacităţi senzoriale. Copiilor le place, mai ales celor foarte mici, să aibe simple senzaţii. Îi amuză
să guste substanţele cele mai diverse „ca să guste ce gust au ”, să producă sunete folosindu-se de
diverse instrumente muzicale(fluier, tobă, muzicuţă etc.), de diverse obiecte care vibrează atunci
când sunt lovite, ciupite sau aruncate (lame, elastice, bucăţi de tablă, cutii de conserve).
Examinează cu plăcere culorile, folosindu-se de jocuri divers colorate, jetoane, caleidoscopuri.
Nenumăratele jocuri motrice dezvoltă coordonarea mişcărilor(jocuri de
îndemânare : jocurile cu bile, cu mingi, aruncarea de discuri la ţintă); dezvoltă forţa şi
promptitudinea(gimnastica, alergarea, săritura, aruncare cu obiecte) cât şi vorbirea copiilor.
Jocurile psihice se împart în jocuri intelectuale şi jocuri afective.
Jocurile intelectuale se bazează pe comparaţie şi recunoaştere, pe asociaţia prin
asonanţă(„ala, bala, portocala”-rime date) pe raţionament(şah, lego), gândire sau
inventivitate(enigme, ghicitori, rebusuri) pe imaginaţie creatoare(născocire poveştilor). Ocupând
un loc important în viaţa mintală a omului, imaginaţia trebuie exercitată foarte de timpuriu, fiind
prezentă în toate activităţile copiilor. Imaginaţia creatoare presupune o independenţă foarte mare
între reprezentarea obiectului şi obiectul respectiv, de aceea ea trebuie mult „exercitată” pentru a
da copilului posibilitatea de a o stăpâni. Prin bogăţia neînchipuită a fanteziei, copilul „însufleţeşte”
lucrurile, personifică literele alfabetului, îşi atribuie personalităţile cele mai diverse şi
transfigurează realitatea, atât de mult încât crede sincer în iluziile lui(un băţ poate deveni cal, barcă
etc.). Curiozitatea ca ultimă categorie de joc intelectual este o nevoie, o dorinţă şi mai curând
satisfacerea curiozităţii constituie un joc al atenţiei.
 După Karl Gross „curiozitatea este o compensaţie salutară faţă de frica de nou,
instinct, care oricât de preţios ar fi, ar stânjeni desigur dezvoltarea intelectuală, dacă ar fi
preponderentă.”2223
Jocurile afective fac o deosebită plăcere copiilor prin emoţiile plăcute sau
dezagreabile pe care le provoacă. Uneori, chiar şi durerea amuză cu condiţia să fie acceptată de
bunăvoie (cufundarea într-o baie cu apa rece, creează plăcere prin fiorul pe care-l provoacă) frica
provocată prin joc(„de-a tâlharii”, „de-a bau-bau”) toate acestea contribuind la exercitarea voinţei.
Jocurile de inhibiţie constând dintr-o oprire voluntară, o reprimare a mişcărilor,
au mare importanţă prin faptul că preşcolarii trebuie să-şi frâneze impulsul, să înveţe să se
stăpânească înainte de-a acţiona. Exercitarea acestei funcţii de oprire dă naştere multor jocuri :
stăpânirea râsului, a anumitor gesturi reflexe(interzicerea de a închide ochii când apropii mâna de
el) stăpânirea unor mişcări voluntare, exerciţii de imobilitate(de-a statuia).
Jocurile care exersează unele funcţii speciale se împart după E. Claparède în :
 jocuri de luptă;
 jocuri de vânătoare;
 jocuri sociale;
 jocuri familiale;
 jocuri de imitaţie.
În categoria jocurilor de luptă intră : luptele corporale, luptele spirituale(în
întreceri, în discuţii). Instinctul de luptă intervine mai toate jocuri, dar nu ca mobil principal, cel
puţin ca unul secundar : jocurile fizice sau de îndemânare sunt bazate aproape întotdeauna pe
sentimentul că luptăm împotriva cuiva sau că vrem să învingem propria îndemânare, jocurile de
noroc care dau naştere acelor sentimente de speranţă şi risc, într-un mod agreabil, fiind vorba de
riscuri fictive, păstrând astfel un caracter pur ludic.
Jocurile de vânătoare sunt precedate de jocurile de urmărire, „de-a v-aţi
ascunselea”, urmărind apoi cele ce amintesc de vânătoarea reală : descoperirea cuiburilor,
alergarea după muşte, fluturi, culesul fructelor sau la florilor. Instinctul de-a aduna, de-a strânge,
atât de dezvoltat la speciile animale, se manifestă la copii prin jocul cu colecţiile : de timbre, de
insecte, de surprize de la gumele de mestecat, de insigne etc. Copilul colecţionează pentru plăcerea

22
Eduard Claparède - „Psihologia copilului şi pedagogia exerimentală” - E.D.P. Bucureşti 1975
de a stânge, de a achiziţiona cât mai mult, fără a acorda importanţă calităţii obiectelor colecţionate
: pietricele, bilete de tramvai, scoici, flori uscate, staniol, dopuri etc.
În cadrul jocurilor sociale intră : camaraderia, plimbările în comun, organizarea
taberelor, a micilor societăţi de copii cât şi toate sporturile colective. De altfel, cele mai multe
jocuri contribuie indirect la dezvoltarea instinctelor sociale.
Jocurile familiale se bazează pe instinctul matern sau pe instinctul de familie.
Locul de cinste ocupându-l în această categorie jocul cu păpuşa care activează atât instinctul
matern cât şi instinctul de dominare şi autoritate şi pe cel de imitaţie. Imitaţia este un auxiliar
preţios al jocului de imitaţie distingându-se prin două nuanţe : jocul de imitaţie sau imitaţia – joc
în care copilul imită pentru simpla plăcere de a imita(de-a maimuţa, de-a cucul) cât şi jocul cu
imitaţie – în care imitaţia are mai ales scopul de a procura elemente pentru îndeplinirea jocului
(vor participa la jocuri inspiraţi de activitatea din ambianţa lor apropiată – „de-a dresorii” dacă au
participat la un spectacol de circ etc.).
Clasificarea jocurilor după E. Claparède este discutabilă mai ales prin faptul că
pe măsură ce copilul creşte, modul său de a se juca încorporează într-un singur joc majoritatea
categoriilor considerate ca fiind relativ distincte. Pe de altă parte este greu de plasat în această
clasificare un joc cu reguli ca, de pildă, cel de abilitate în care sunt antrenate momente de gândire,
de tensiune, explozie de sociabilitate.
W. Stern a împărţit jocurile în colective şi individuale. Prima categorie se poate
surprinde la toate vârstele şi are caracteristici din ce în ce mai complexe, iar a doua categorie,
supunându-se aceleiaşi legităţi se deosebeşte de prima prin solicitarea de reacţii solitare sau
divizate în grup.
Charlotte Bühler a împărţit jocurile în cinci grupe, în care delimitează diferenţe
calitative, dar şi unele diferenţe specifice :
jocuri funcţionale(senzorio-motorii);
jocuri de ficţiune şi iluzie;
jocuri receptive(de consum-contemplare, participare pasiva, cum sunt jocurile cu
elemente din poveşti);
jocuri de construcţie;
jocuri colective.
 Şi această clasificare este criticabilă prin faptul că jocurile receptive sunt
asimilate la alte categorii de jocuri, iar jocul de construcţii este considerat ca fiind un joc ce face
trecerea de la conduita ludică la conduitele ocupaţionale.
În clasificarea sa O. Decroly are în vedere jocurile care se raportează la
dezvoltarea percepţiilor senzoriale şi aptitudinea motorie,cât şi jocuri de iniţiere aritmetică, jocuri
ce se raportează la noţiunea de timp, jocuri de iniţiere în lectură, jocuri de gramatică şi de înţelegere
a limbajului.
André Demarbre face o clasificare a jocurilor în funcţie de vârsta copilului şi în
funcţie de efortul solicitat : jocuri foarte active, jocuri active, jocuri de slabă intensitate, jocuri
recreative şi jocuri intelectuale. Această clasificare este modificată de autor prin caracterul
nesatisfăcător al unui singur criteriu de clasificare a jocurilor.
Decrat împarte jocurile în :
❖ jocuri ereditare(luptă, vânătoare, urmărire);
❖ jocuri de imitaţie(cu arc, prăştii);
❖ jocul de imaginaţie(în care se mimează şi se metamorfozează funcţii, obiecte).
Pornind de la faptul că însuşirile psihice au cel puţin trei caracteristici : de
funcţie(se reproduc ori de câte ori este nevoie, voluntar, dar şi spontan),caracter stabil(ele putând
fi folosite chiar mult timp după formarea lor integral sau parţial, combinat, reintegrat,
metamorfozat), au un caracter fizic, Jean Piaget, grupează jocurile în trei categorii :
☺ jocuri exerciţii;
☺ jocuri simbolice;
☺ jocuri cu reguli.
Această clasificare se exprimă evident în etapele iniţiale deoarece în etapele
tardive ele se pot combina şi dezmembra fiind cu greu recunoscute.
Jocurile exerciţii pot fi clasificate în jocuri funcţionale simple ce pot fi grupate
ca pre exerciţii, exerciţii şi post exerciţii. Prima categorie este compusă din jocuri senzorio-motorii
sau de mânuire, jocuri de exercitare a gândirii(comunicările verbale, discuţiile spirituale).
Jocurile senzorio-motorii se divid în :
a) jocuri exerciţii simple – care facilitează însuşirea unei conduite ludice(în care se trage,
se împinge, se divide şi se reconstituie grămezi, se apasă sau se învârt butoane etc.)
 b) jocuri de combinaţii fără scop – caracterizate prin dezmembrarea şi reconstituirea de
obiecte, reconstituire şi combinare de noi mişcări şi exerciţii funcţionale, intrând aici şi jocul de
distrugere de obiecte fiind socotit la limita dintre activitatea ludică şi experimentarea inteligenţei
animată de curiozitatea propriu-zisă.
c) jocuri de combinaţii de obiecte şi acţiuni cu scopuri(jocurile de exerciţii se caracterizează
prin faptul că exercită conduite creând plăcerea maximă a acţiunii, a stăpânirii ei). În opinia lui J.
Piaget, pot avea o dezvoltare ulterioară ce poate evolua în trei direcţii :
- încorporând în acţiune reprezentări ale imaginaţiei, devin jocuri simbolice;
- sociabilizându-se devin jocuri cu reguli;
- pot duce la formarea de mişcări utile în adaptarea cotidiană, desprinzându-se în acest caz
de conduita ludică.
În categoria jocurilor de exercitare a gândirii intră întrebările repetate(„ce este
aceasta ?” sau „de ce ?”) de preşcolari, îndeosebi cei mici, cu condiţia să fie convertite în activitate
de amuzament, cât şi fabulaţie.
Jocurile simbolice sunt împărţite de J. Piaget în funcţie de simbolistică -
conştientă şi inconştientă. În simbolistica de care copiii sau subiecţii umani sunt în genere
conştienţi se operează cu simboluri primare sau conştiente, legate de aspectele multiple ale vieţii,
aspecte ce se asimilează. După J. Piaget asimilarea este un proces comun vieţii organice şi
activităţii mintale, fiind ca atare o modalitate acţională comună fiziologiei şi psihologiei,
asimilarea spontană se exprimă prin imaginaţia creatoare.
În a doua categorie intră simbolistica inconştientă. Acest fel de simbolistică se
observă în situaţiile în care un copil relativ neglijat în familie din cauza naşterii unui alt frăţior, ce
se află în atenţia tuturor, se joacă cu două păpuşi de talie inegală şi face ca în joc cel mic să plece
în călătorie şi cel mare să rămână cu mama. Această simbolistică se crează în domeniul dorinţelor
şi năzuinţelor.
Pornind de la remarca că inconştientul nu este o regiune aparte a spiritului
uman, J. Piaget se referă la labilitatea simbolisticii în sensul că este greu de delimitat dacă este
vorba de o simbolistică primară sau secundară. Simbolistica secundară se referă la interese proprii
corporale, la legarea de sentimente privind familia şi relaţiile familiale, cât şi la sfera privind
provenienţa copiilor, deci operează cu cadrul a trei grupe de simboluri ludice. Aceste probleme l-
au obligat pe J. Piaget la o delimitare faţă de teoria lui Freud, cu privire la rolul inconştientului în
activitatea ludica, ca şi a termenului de simbol şi simbolistică, deoarece aceşti termeni sunt utilizaţi
într-un sens larg ca fenomene semnificative ce caracterizează lumea şi viaţa. Actul de simbolizare
ludică este opus trăirii reale constând într-o reproducere a unor fragmente sau blocuri de conduite
prin motivaţii de joc.
În jocurile de exerciţiu, imaginaţia construieşte conţinutul iar exerciţiul forma, pe
când în jocurile simbolice, imaginaţia simbolică construieşte instrumentul sau forma jocului şi nu
conţinutul său. Jocul prelungeşte şi conturează exerciţii evocate de simbol, în această categorie
trebuie trecute schemele simbolice ce reproduc scheme senzorio-motorii, J. Piaget dând următorul
exemplu : un copil de la un an şi o lună privind tapiţeria camerei în locul unde se află o păsărică
strânge mâna, ca şi cum ar fi prins-o şi-o întinde mamei sale sau când un copil se face că doarme,
mănâncă în joc simbolic.
Dacă jocul de exerciţii permite asimilarea funcţională a realităţii, jocul simbolic
va întări această asimilare prin încorporarea reprezentărilor privind complexitatea lumii şi vieţii.
S.P. Pavlev spunea că : „...omul este singura fiinţă care poate să fie unde nu este
şi poate să fie absent acolo unde este.” 2425
Atât în jocurile cu subiect cât şi în cadrul jocurilor cu reguli, există o serie de
diferenţe semnificative între conduita preşcolarilor mici, a preşcolarilor mijloci şi a celor mari.
Preşcolarul mic, într-un joc cum este cel „de-a ascunselea”, se caracterizează prin
incapacitatea de a participa în mod corelat şi concomitent cu ceilalţi preşcolari la toate etapele
jocului. Din regulile multiple ale jocului el desprinde una sau două, de pildă, aceea de a se ascunde.
Pentru el, însă a se ascunde înseamnă a se aşeza în aşa fel încât să nu i se vadă capul de aceea se
ascunde întorcându-se cu faţa spre perete. După ce stă un timp astfel ascuns, fuge spre locul „de
bătaie”, independent de etapa jocului. La reluarea jocului, preşcolarul mic, se va ascunde în acelaşi
loc şi în acelaşi fel. Preşcolarul mic nu surprinde decât parţial regulile unui joc complex, iar
conduita lui pune în evidenţă faptul că el nu poate să se integreze în tempoul de ansamblu al
jocului, acţiunea sa este episodică şi conţine elemente de reacţie circulară.
Preşcolarul mijlociu se deosebeşte de cel mic printr-o altă conduită. El se ascunde
în locuri foarte îndepărtate de locul de bătaie, caută mult o ascunzătoare, face multă gălăgie în joc,

24
Bogdan Tiberiu şi Ilie Stănculescu - „Psihologia copilului şi psihologia pedagogica” - E.D.P. Bucureşti
1972, pag.96
se supără pe cei mici, care încurcă jocul. Preşcolarul mijlociu nu-şi organizează bine toate etapele
jocului deşi cunoaşte regulile şi se conformează acestora. El trăieşte din plin, la nivel afectiv,
pasional jocul cu reguli, totuşi integrarea lui socială în joc este dificilă, datorită ascunderii lui în
locuri complicate de un greu poate să iasă, fiind din acest motiv de multe ori întrecut.
Preşcolarul mare caută locuri apropiate de câmpul de bătaie ceea ce arată că îşi
organizează relativ bine etapa finală a jocului şi încadrarea lui specială în joc are momente
tensionale, el contând foarte mult pe factorul surpriză. Conduita lui pune în evidenţă o mai bună
adaptare la regulile jocului, o bună organizare strategică a etapelor acestuia.
O clasificare a tipurilor de joc este evident dificilă dat fiind faptul că jocurile
sunt foarte mobile şi se transformă unele în altele. Din punct de vedere al conţinutului se poate
vorbi de :
➢ jocuri de reproducere a unor mici evenimente (călcatul, îmbrăcatul );
➢ jocul cu subiect simplu (de-a mersul la plimbare cu păpuşa);
➢ jocul cu subiect complex (de-a familia).
Jocul cu subiect poate fi întâlnit la copiii de 5-6 ani, chiar când aceştia nu au
partener de joc, când unui copil îi revin mai multe roluri succesive, jocul numindu-se de alternanţă.
Jocul cu reguli îi permite să-şi înscrie perspicacitatea în cadrul regulilor ce nu
pot fi încălcate ceea ce imprimă jocului un caracter complex şi crează terenul unor emulaţii
colective, al căror gest începe să-l simtă.
În cadrul jocurilor de mişcare întâlnim :
❖ jocul cu un pronunţat caracter sportiv şi distractiv desfăşurat în aer liber(mers cu
tricicleta, cu sania);
❖ jocuri al căror conţinut îi formează mişcările de bază cunoscute(mers, alergare, săritură,
aruncare, prindere,târâre, căţărare şi echilibru);
❖ jocuri cu reguli şi roluri (în clasă şi în aer liber);
❖ jocuri la aparate şi instalaţii de joc în aer liber;
❖ jocuri de circulaţie rutieră;
❖ dansurile elementare şi simple.
Apariţia şi practicarea intensivă a jocului de creaţie reprezintă un rezultat al
întregii dezvoltări psihice a copilului, în special a formării capacităţii de a reflecta într-o formă
proprie impresiile dobândite în viaţa înconjurătoare.
 Jocul de creaţie la preşcolari îmbracă următoarele forme :
 joc de creaţie cu subiecte din viaţa cotidiană(de-a mama, de-a frizerul);
 joc de creaţie cu subiecte din poveşti şi basme - dramatizare;
 joc de construcţii : - corelat cu celelalte jocuri de creaţie;
- de sine stătător;
- cu caracter tehnic.
Varietatea jocurilor de construcţii este dată şi în funcţie de materialul
folosit(material mărunt, din natură, material recuperabil, de îmbinare, de suprapunere).
Din categoria jocurilor pentru dezvoltarea intelectuală a copiilor fac parte:
☺ jocurile şi exerciţiile senzoriale;
☺ jocuri cu imagini ţi rezolvări de situaţii problematice(pentru dezvoltarea spiritului de
observaţie, a atenţiei, a imaginaţiei);
☺ jocuri pentru exersarea vorbirii şi comicării;
☺ jocuri logico-matematice.
Jocurile didactice reprezintă forme de activitate ce îmbină în mod armonios
sarcinile instructive cu latura distractivă. Ele realizează în practică dezideratul învăţării prin joc,
prin organizarea unor activităţi special create de adulţi în acest scop.
Diversitatea conţinutului jocurilor didactice le împarte în :
 jocuri didactice pentru cunoaşterea mediului înconjurător;
 jocuri didactice pentru dezvoltarea vorbirii;
 jocuri didactice pentru dezvoltarea gândirii logice;
 jocuri didactice pentru însuşirea normelor de comportare civilizată.
Jocurile hazlii au multă tangenţă cu jocurile de mişcare, deşi în unele cazuri tocmai
mişcarea este aceea care lipseşte. Din punct de vedere al conţinutului ele se apropie de jocurile
didactice prin problema pe care o pun copiilor spre rezolvare. Jocurile hazlii ca de fapt toate
jocurile, cu excepţia celor de creaţie sunt jocuri cu reguli şi au o funcţie recreativă dominantă,
atmosfera de joc fiind realizată prin elemente ca : surpriză, ghicitoare sau întrecere(„găseşte şi
taci”, „cine l-a chemat pe ursuleţ ?”, „zboară zboară”).
Consolidarea deprinderilor de coordonare psiho-motrică şi a deprinderilor ritmice
se realizează prin jocurile muzicale :
 joc cu text şi cânt („Cine umblă pe cărare?”);
  joc-exerciţiu („Cântă cu mine”);
 joc ritmic(„Ceasul”).
Jocul atinge în anii preşcolarităţii o mare perfecţiune exprimată, între altele, în
marea sa varietate de forme.
O clasificare stiinţifică, deşi greu de realizat, e deosebit de importantă pentru că
influentează favorabil imaginea despre joc şi despre implicaţiile sale teoretico-aplicative în sensul
că, pune ordine în varietatea, diversitatea şi unitatea formelor de manifestare a jocului la o anumită
vârstă, iar fiecare formă de joc îşi poate găsi locul ce i se cuvine în sistemul din care face parte.
Este ştiut că imaginea clară a diferitelor categorii sau forme de jocuri şi a locului pe care îl ocupă
ele în sistem, se pot elabora îndrumări metodice diferenţiate, prilej de a evidenţia specificul
acestora în viaţa copiilor şi de arăta cum se corelează şi se determină reciproc în sistemul din care
fac parte.
Diversele clasificări prezente în literatura de specialitate diferă prin studiul
reflectat: longitudinal, transversal şi prin criteriul de clasificare utilizat. Sunt cunoscute astfel
clasificări care au drept criteriu rolul formativ al jocului, caracterul de complexitate, aptitudinile
necesare, numărul de parteneri implicaţi. Manifestările ludice devin din ce în ce mai variate şi
complexe, în acest interval de vârstă conturându-se cele mai interesante tipuri de joc.
Jocurile pot fi clasificate după mai multe criterii: după formă, după conţinut,
după sarcina didactică prioritară, după gradul lor de evoluţie, etc.
a). Jocuri rezultate prin diviziune, care la rândul lor se împart în jocuri simbolice şi jocuri
cu reguli.
Jocurile simbolice sunt jocuri specifice preşcolarilor. Acestea sunt jocuri cu reguli
intrinseci, care la rândul lor se împart:
- în functie de evoluţia comportamentului ludic al copilului jocurile simbolice pot fi:
jocuri simbolice primare si jocuri simbolice evaluate;
- în funcţie de acelaşi criteriu, jocurile simbolice primare se pot grupa în jocuri de manipulare sau
jocuri exerciţiu şi jocuri imitative;
- în funcţie de izvorul cunoaşterii, jocurile simbolice evaluate pot fi jocuri cu subiecte din viaţa
cotidiană şi jocuri cu subiecte din poveşti şi basme;
- în funcţie de domeniul care sugerează simularea, jocurile cu subiecte din viaţa
cotidiană sunt: jocuri de convieţuire socială şi jocuri de construcţii;
- în funcţie de tehnica transpunerii scenice, jocurile cu subiecte din poveşti şi basme pot fi jocuri-
dramatizări şi dramatizări.
Jocurile cu reguli - care nu sunt specifice vârstei preşcolare, dar absolut
necesare instruirii; sunt jocuri cu reguli intrinseci.
- în funcţie de natura obiectivelor educaţionale, jocurile cu reguli pot fi jocuri didactice şi jocuri
distractive;
- în funcţie de domeniul dezvoltării, jocurile didactice pot fi: jocuri de mişcare (jocuri
motrice) şi jocuri de dezvoltare psihică;
- în funcţie de obiectivele prioritare jocurile de mişcare pot fi: jocuri motrice simple şi
jocuri motrice complexe (jocuri motrice competitive);
- în funcţie de laturile dezvoltării psihice, jocurile pot fi cognitive şi jocuri de expresie
afectivă;
- în funcţie de sarcinile didactice specifice dezvoltării intelectuale jocurile cognitive pot fi jocuri
senzoriale şi jocuri intelectuale;
- în funcţie de direcţiile dezvoltarii intelectului, jocurile intelectuale pot fi: jocuri de
memorie şi jocuri de inteligenţă;
- în funcţie de complexitatea sarcinii didactice, jocurile didactice pot fi jocuri didactice simple şi
jocuri didactice complexe;
- în funcţie de specificul construcţiei acţiunii de joc, jocurile cu reguli pot fi: jocuri cu
subiect şi jocuri fără subiect.
b). Categorii de jocuri rezultate din enumerare :
Prin enumerarea jocurilor se ajunge la întregirea imaginii de ansamblu a jocurilor
care se practică la grădiniţă.
Jocurile de manipulare poartă, în general, numele materialelor şi a jucăriilor cu
care se joacă copilul: jocuri cu materiale mărunte, jocuri cu materiale din natură, jocuri cu
materiale reziduale, jocuri cu bile, jocuri cu castane, jocuri cu beţisoare, jocuri cu forme
geometrice, jocuri cu păpuşi, jocuri cu alte jucării, etc.
Jocurile imitative, care poartă numele acţiunilor sociale pe care le reprezintă: “Ţine
păpuşa în braţe”, “Păpuşa doarme”, “Bubico stai cuminte”, “Azorel aleargă prin casă”, “Maşina
merge”, “Maşina Poliţiei claxonează”, “Fac injecţii”, “Citesc ziarul”, etc.
 Jocurile de convieţuire socială au ca obiectiv cunoaşterea, motivaţia şi
îndemanarea.
Astfel de jocuri sunt: “De-a mama şi copilul”, “De-a cosmonauţii”, “De-a grădiniţa”, “De-a
frizeria”, “De-a gospodina”, etc.
Jocurile de construcţii raportează la cunoaştere, motivaţie şi priceperea de a
construi. Iată câteva exemple practicate de către preşcolari: “Construim podul de peste râu”,
“Construim grădiniţa”, “Confecţionăm leaganul”, “Confecţionăm macaraua”, etc. Toate acestea
se fac din materiale destinate activităţii de construcţii şi cunoscute sub diferite denumiri (Trusa
Logi I şi II, Arca, Rotodisc, Combino, etc.).
Jocurile dramatizări apar în funcţie de impresiile pe care le produc poveştile şi
basmele învăţate cum sunt: “De-a Ridichea uriaşă”, “De-a Scufiţa Roşie”, “De-a Căsuţa din oală”.
etc.
Dramatizările sunt sugerate de educatoare şi au la bază scenarii elaborate de
specialişti sau educatoare, ca de exemplu: “Capra cu trei iezi” dramatizare după Ion Creangă,
“Sarea în bucate” după Petre Ispirescu, etc.
Jocurile motrice simple se desfăşoară mai cu seamă în cadrul activităţilor de
învăţare dirijată (de educaţie fizică), în această categorie intră exerciţii de mers variat, mers în
formaţii, “Trecem peste obstacole”, “Ne păstrăm echilibrul”, “Cine sare până la frânghie”, diferite
concursuri sportive.
Jocuri de expresie afectivă: teatru de păpuşi, teatru de masă, teatralismul, imitaţia,
plânsul şi râsul artificial, etc.
Jocurile senzoriale cuprind: jocuri pentru sensibilizarea auzului, jocuri pentru
sensibilizarea pipăitului, jocuri pentru sensibilizarea gustului, mirosului, văzului, jocuri pentru
educarea echilibrului.
Jocurile intelectuale cuprind: jocurile tematice, jocurile pentru îmbogăţirea
vocabularului, jocuri pentru cunoaşterea mediului înconjurător, jocuri matematice, jocuri
muzicale, jocuri cu text şi cânt, jocuri pentru dezvoltarea operaţiilor gândirii, jocuri logice, jocuri
de atenţie, jocuri de memorie, jocuri de anticipaţie, etc.
c). Clasificarea jocurilor după criteriul vârstei:
- până la un an predomină jocurile de mânuire a obiectelor ;
 - la vârsta antepreşcolară şi preşcolară sunt caracteristice jocurile cu subiecte (roluri) şi
reguli;
- la vârsta scolară sunt specifice jocurile didactice şi de mişcare.
Cunoscând varietatea şi diversificarea formelor de joc în unitatea lor, se pot găsi modalităţi
variate de implicare a jocului în conceperea stiinţifico-metodică a jocului în
învăţământ preşcolar sau în cel primar, în activităţile la alegere, în cele de învăţare dirijată –
activităţi specifice grădiniţei de copii – şi în activitatea instructiv-educativă ce se desfăşoară cu
şcolarii mici, în lecţiile organizate pe această treaptă de învăţământ.
Jocuri care antrenează unele funcţii speciale, din care fac parte:
a). Jocurile de luptă
b). Jocurile de vânătoare
c). Jocurile familiale
În pedagogia preşcolară ştiinţifică se acceptă urmatoarea clasificare a jocurilor:
1). Jocuri de creaţie
2). Jocuri de mişcare
3). Jocuri distractive
Această clasificare corespunde, în cel mai înalt grad, sarcinilor dezvoltării fizice,
intelectuale, morale şi estetice a copiilor.
1). Jocurile de creaţie. Această categorie de activităţi ludice include jocurile în care
tema, subiectul şi regulile jocului sunt alese de copii. Ele redau aspecte ale realităţii fizice şi
sociale, impresii acumulate de copii în urma unor experiente directe sau imaginare ale acestora.
Transpunerea realităţii va fi făcută cu mai multă sau mai puţină acurateţe, în funcţie de
calitatea reprezentărilor de care dispune copilul şi de resursele materiale disponibile.
2). Jocurile de mişcare. Acest tip de jocuri corespunde dinamismului specific copilăriei
şi satisface în cea mai mare măsură nevoia de mişcare a preşcolarilor. În general, aceste jocuri se
bazează pe respectarea unui set de reguli prestabilite şi pe performarea unor mişcări specifice.
Contextualizarea mişcărilor are loc şi în jocurile cu text şi cântec, în care copiii se organizează în
cerc sau hora, iar existenţa textului sau a cântecului asigură o interpretare mai expresivă a rolului
impus de text şi executarea mai corectă a mişcărilor (ex.: jocuri cu degetele).
Indiferent de forma pe care o iau, jocurile de mişcare exercită un important rol formativ
în planul dezvoltarii psihofizice a preşcolarilor. Impunând respectarea unor reguli de mişcare, ele
contribuie la sporirea preciziei şi coordonării mişcărilor generale şi fine. Integrând valenţele
formative în plan intelectual ale jocurilor care presupun prelucrarea datelor unei situaţii sau sarcini
de lucru, jocurile de mişcare contribuie în plus la conturarea unui comportament de joc bazat pe
corectitudine şi perseverenţă. Copilul învaţă să îşi subordoneze tendinţele, interesele şi trăirile
proprii intereselor de grup, fixate prin regulie jocului, ceea ce implică exersarea stăpânirii de sine,
a altruismului şi spiritului de echipă.

1.6 Tipurile de joc la preşcolari

Varietatea de jocuri specifice acestei vârste se poate, grupa în câteva categorii
fundamentale.
1. Jocul cu subiect şi roluri alese din viaţa cotidiană, jocuri aparţinătoare celor de creaţie
dar care, la începutul perioadei sunt, jocuri de imitaţie şi jocuri de manipulare
2. Jocuri cu subiecte şi roluri din basme şi povestiri - jocuri dramatizare. Şi acestea sunt
jocuri de creaţie, creaţia fiind mai evidentă în jocul propriu-zis decât în dramatizare unde subiectul
este propus de adult, costumaţia este dată. copilul prelucrând rolul doar între nişte limite destul de
strânse. În jocul liber de creaţie cu subiecte din basme şi povestiri, simbolistica este liberă; un batic
poate fi mantie, covor zburător, munte (dacă acoperă un obiect cu un anume relief). Copiii pot
reconstrui subiectul, accentuând ceea ce i-a impresionat mai mult sau ceea ce le place în mod
special.
Astfel, dacă anumite secvenţe din „Punguţa cu doi bani” sunt de-a dreptul „uitate" nu vor
renunţa deloc la repetarea pe voci şi cu tonalităţi diferite a vestitului „Cucurigu, boieri mari..!"
3. Jocul de construcţie trece de la manipularea materialului de construcţie cu eventuale
încercări şi reuşite de suprapuneri, specifică la 3 ani, la realizarea unor construcţii sofisticate din
cuburi, combino şi lego. Subiectele acestor construcţii pot fi propuse de adulţi sau sunt alese de
copii în funcţie de interese, de aspecte ce i-au impresionat în momente anterioare jocului, sau pot
fi sugerate de natura materialelor utilizate. Uneori, jocurile de construcţii oferă şi „modele"
sugestie pe care copiii le ignoră la 3-4 ani, încearcă să le rezolve, din ce în ce mai performant pe
la 5 ani iar către 6 ani încearcă să le depăşească. Deseori jocul de construcţie precede sau se
îngemănează cu jocul de creaţie. Prin el copiii îşi construiesc cadrul de joc necesar subiectului din
jocul de creaţie: şantierul, tărâmul zmeilor, cabinetul doctorului, grădina zoologică etc. Jocurile de
construcţie sunt deosebit de importante pentru dezvoltarea deprinderilor manuale ale copiilor.
 4. Jocul de mişcare este strâns legat de specificul vârstei, o vârstă a dinamismului, a
mişcării. El se va păstra până la vârsta adultă, îmbrăcând alte forme dar păstrându-şi motivaţia
interioară. La vârsta preşcolară mişcările încep să fie încadrate într-un anume context care reflectă
fragmente din viaţa reală, în special din viaţa „celor care nu cuvântă". Literatura de specialitate
enumera jocurile „Broasca şi barza", „Pisica şi vrăbiile", „Lupul şi oile" etc., în grădiniţă sau în
grupul de joacă se reiau sub forma jocurilor de mişcare conflicte arhicunoscute din filmele de
desene animate; astfel, personaje ca Tom şi Jerry, Chip şi Dale reînvie cu ajutorul copiilor. De
asemenea, viaţa adulţilor, în special profesiile dinamice sunt reflectate de jocurile de mişcare. Sunt
cunoscute jocuri de tipul: „Pompierii", „Piloţii", „Poliţiştii", „Extratereştrii" etc.
Deosebit de răspândite sunt jocurile fără o tematică anume, jocuri cu reguli ce au ca scop
exersarea unor deprinderi motrice: atmosfera de joc este realizată prin spiritul de competiţie
imprimat. Din această categorie fac parte: Şotronul, Elasticul, Coarda, Cine aleargă mai repede?
etc. Pe măsură ce se înaintează către vârsta şcolară mică, jocurile de mişcare cu subiect vor câştiga
în complexitate în vreme ce cele cu reguli vor recurge la formule din ce în ce mai complicate.
Acest tip de jocuri este, în general preluat de la generaţiile anterioare (ca subiecte şi tipuri de reguli)
chiar dacă, fiecare generaţie realizează uneori prelucrări şi adaptări specifice.
5. Jocurile hazlii foarte apropiate uneori de cele de mişcare nu se confundă cu acestea,
întrucât există astfel de jocuri în care mişcarea lipseşte cu desăvârşire. Ele se aseamănă şi cu
jocurile didactice prin faptul că, de obicei pun în faţa celor mici o problemă de rezolvat. Au şi ele
reguli iar funcţia lor dominantă este cea recreativă. Sunt deosebit de valoroase din perspectiva
valenţelor formative în plan psihologic (dezvoltă atenţia, perspicacitatea, spiritul de observaţie
etc.) Atmosfera de joc este creată prin cerinţa de a ghici ceva, (Jocul „Cald, rece, fierbinte”), de a
rezolva o sarcină surpriză (jocul „Ghiceşte şi taci!" care educă şi stăpânirea de sine), sau
competiţia. În prima parte a preşcolarităţii, iniţiativa unor astfel de jocuri aparţine adulţilor sau
copiilor mai mari; odată însuşite regulile şi exersată plăcerea de a juca, se naşte şi iniţiativa proprie
pe la 5-6 ani.
6. Jocurile didactice sunt o categorie aparte de jocuri. Ele sunt integrate demersului
educaţional explicit, sunt propuse de către adultul educator, au obiective educaţionale bine
precizate şi reprezintă forma ideală prin care jocul, ca activitate fundamentală a vârstei preşcolare
poate sprijini învăţarea „deghizat" dirijată, pregătind integrarea ulterioară a copilului în şcoală.
Originea jocului didactic este fixată de către U. Şchiopu în jocurile exerciţiu ale vârstei
antepreşcolare. El are o sarcină didactică specifică (o problemă de rezolvat pentru copil, problemă
ce vizează explicit dezvoltarea pe o anume coordonată psihologică). Alături de sarcina didactică,
jocul didactic are reguli specifice şi elemente de joc. Cu cât vârsta copiilor este mai mare raportul
dintre aceste elemente structurale se schimbă; ponderea elementelor de joc scade în favoarea
complexităţii sarcinilor de rezolvat. Dacă este bine realizat sub conducerea adultului se poate
regăsi, coordonat de un copil mai mare sau de către liderul informai al grupului de copii şi în
contextul activităţilor libere din grădiniţă.
În grădiniţă se realizează jocuri didactice la toate tipurile de activităţi comune (de
comunicare, cu conţinut ştiinţific, matematic, de muzică, desen-pictură-modelaj) şi se regăseşte
utilizat cu succes şi în contextul unor activităţi cu scop evaluativ. Această prezentare pe scurt a
jocurilor poate duce la următoarele concluzii:
• jocul ţine de natura copilului;
• îi însoţeşte şi îi sprijină major dezvoltarea personalităţii;
• se complică atât ca forme, conţinuturi cât ţi ca reguli pe măsură ce personalitatea
copilului evoluează.

CAPITOLUL II
 Rolul jocului didactic în dezvoltarea imaginaţiei,

creativităţii şi limbajului

“Ce departe se află împărăţia copiilor! Fiinţele care o locuiesc par din altă specie… Ei au
bogăţia a tot ce încă nu posedă, bogăţia minunilor unui posibil”

- Paul Hazard

II. 1.Rolul jocului didactic în dezvoltarea imaginaţiei şi creativităţii

Preşcolaritatea este apreciată tot mai mult ca vârsta ce cuprinde cea mai importantă
experienţă educaţională din viaţa unei persoane
 Cadrul cel mai important de manifestare dar şi de stimulare a potenţialului creativ este
jocul, cu toate tipurile sale. Conduita creativă ludică este o premisă pentru viitorul comportament
creativ care se va materializa în produse noi, originale, cu valoare socială.
Creativitatea reprezintă mai mult decât a avea şi a folosi un talent artistic sau muzical.
În acest context, talentul se referă la posesia unui înalt grad de îndemânare tehnică într-un domeniu
specializat. Astfel, un artist poate produce opere impecabile din punct de vedere tehnic fără însa a
reuşi să provoace emoţii sau, de exemplu, sentimentul că acea operă este unică. Este de asemenea
important să ţinem cont de faptul că, creativitatea nu se manifestă doar în muzică, artă şi scris ci
în toate domeniile curriculare, în ştiinţă, dar şi în studiile sociale. O formă de creativitate cu totul
specială este şi creativitatea scenică. La copii dezvoltarea creativităţii scenice are loc prin jocuri
de pantomimă, dramatizări. Copiii interpretează de obicei poveştile care le sunt citite. Ei vor urmări
să reflecte în jocul lor povestirea, vor interpreta faptele şi acţiunile eroilor.
Copiii sunt imaginativi si au un potenţial creativ fantastic. Este felul lor natural de a fi. Iar pentru
a rămane astfel, este important să le fie încurajată libertatea de expresie, iar stabilirea limitelor să
nu devină prea rigidă. Copiilor le place să asculte şi să inventeze poveşti, să joace roluri, să
interacţioneze printr-un joc continuu, pe care-l îmbogăţesc mereu, din ce în ce mai mult, fiind
atenţi si receptivi totodată la ce descoperă la ceilalţi. Deşi este mai simplu, alături de jocul imitativ,
jocul de mânuire de obiecte se îmbogăţeşte treptat, copilul combină diferite mişcări şi descoperă
multiple utilizări ale obiectelor. În jocul de construcţie imită şi reproduce modele de acţiune
implicate în situaţii de viaţă, întâlnite în lumea adulţilor şi a obiectelor.
În jocul de creaţie cu subiect din viaţa cotidiană, copilul imită şi reproduce selectiv
modele de comportament oferite de cei din jur, dar numai pe acelea care sunt în accord cu dorinţele
şi preferinţele sale. În realizarea rolurilor asumate se foloseşte de obiecte reale cărora le dă nu
numai semnificaţii reale, ci şi semnificaţii proprii. Dacă la început acţiunile reprodue sunt
simplificate, în timp le complică, le combină între ele, le îmbogăţeşte cu ceea ce a acumulat în
experienţa sa cognitivă.
Jocul de creaţie cu subiect din basme şi poveşti aduce şi el modificări, adăugiri,
combinări de replică, de acţiuni. Preşcolarul modifică, în funcţie de trăirile sale emoţionale faţă de
personaj, evoluţia acestuia, relaţiile lui cu celelalte personaje. Manifestă independenţă în alegere
şi spontaneitate în interpretarea rolului asumat. Este capabil chiar să interpreteze toate rolurile din
aceeaşi poveste, fără a imita educatoarea sau colegul care l-a precedat. Transpunându-se în diferite
roluri, copilul începe să înţeleagă, să simtă modul de a fi al altor persoane, care poate fi diferit de
modul propriu. Prin mişcarea scenică, prin jocurile de pantomimă poate conştientiza anumite
gesturi, mişcări, atitudini, ca apoi exersându-Ie să le poată însuşi. Prin jocul de creaţie cu subiect
din basme şi poveşti copilul se transpune într-o lume mirifică, a tuturor posibilităţilor,
conştientizând caracterul ei nereal „ştiu că nu este aşa, dar aşa aş vrea să fie”. Copilul poate fi
pregătit pentru a dramatiza, făcându-l să cunoască valoarea gestului şi a jocului interior. El trebuie
lăsat să joace personajul preferat - vom putea observa cum trece de la simpla imitare la momentul
când nu va mai maimuţări personajul, ci va fi chiar personajul. Este capabil chiar să interpreteze
toate rolurile din aceeaşi poveste, fără a imita educatoarea sau colegul care l-a precedat.
La copiii mici, creativitatea ar trebui să se axeze pe generarea de idei. Răspunsurile copiilor pot fi
populare sau originale, cele originale atestând potenţialul creativ. Astfel, un copil de 4 ani întrebat
ce obiecte de culoare roşie cunoaşte, va enumera nu numai camioane şi mere, dar şi pojarul şi
mâinile reci.
Jocul didactic presupune un plan, fixarea unui scop şi fixarea anumitor reguli, ca în
final să se poată realiza o anumită acţiune ce produce satisfacţie. Prin joc se afirmă eul copilului,
personalitatea sa. Adultul se afirmă prin intermediul activităţilor pe care le desfăşoară, dar copilul
nu are altă posibilitate de afirmare decât cea a jocului. Mai târziu, el se poate afirma şi prin
activitatea şcolară. Activitatea şcolară se valorifică prin note, acestea se sumează în medii,
rezultatul final al învăţării fiind tardiv din punctul de vedere al evaluării, pe când jocul se consumă
ca activitate creând bucuria şi satisfacţia acţiunii ce o cuprinde.
Copiii care sunt lipsiţi de posibilitatea de a se juca cu alţi copii de vârstă asemănătoare
fie din cauză că nu sunt obişnuiţi, fie din cauză că nu au cu cine, rămân nedezvoltaţi din punct de
vedere al personalităţii. Jocul oferă copiilor o sumă de impresii care contribuie la îmbogăţirea
cunoştinţelor despre lume şi viaţă, totodată măreşte capacitatea de înţelegere a unor situaţii
complexe, creează capacităţi de reţinere stimulând memoria, capacităţi de concentrare, de
supunere la anumite reguli, capacităţi de a lua decizii rapide, de a rezolva situaţii - problemă, într-
un cuvânt dezvoltă creativitatea. Fiecare joc are reguli. Atunci când un copil vrea să se joace cu
un alt grup de copii, el acceptă regulile în mod deliberat, voit. Cu alte cuvinte, el va accepta
normele stabilite, adoptate şi respectate de grupul respectiv înainte ca el să intre în joc.
Unele jocuri sunt complicate, altele sunt mai simple. În funcţie de vârstă şi de
capacitatea de înţelegere şi acţiune, copilul manifestă preferinţe diferite pentru joc, pe măsura
trecerii de la o etapă la alta a dezvoltării psihice. Copilul mic tinde să participe la jocurile celor
mari, dar de multe ori nu reuşeşte să se integreze condiţiilor impuse de joc. Un copil cu o
personalitate mai puternică nu se resemnează, ci depune eforturi pentru a face faţă. Ceilalţi, cu o
personalitate mai slabă, renunţă, spunându-şi: «Ei sunt mai mari ... eu sunt mic .... ». Pentru copiii
mai mari jocurile uşoare nu prezintă interes, pentru că nu le oferă posibilitatea de a se antrena, de
a-şi etala puterile cu colegii lor de joc.
La vârstele mici trecerea de la fantezie la realitate se face foarte uşor. Un copil care
se joacă mult singur, care vorbeşte cu jucăriile, cu prietenii lui imaginari, cu personajele preferate
se dezvoltă normal. Nu înseamnă ca are o problemă de adaptare.
Jocul copiilor ar trebui să fie incitant. Copiii au nevoie să viseze, să împletească
lumea realului cu cea a fantasticului, pentru ca mai târziu să se adapteze mai bine realităţii. Jocul
lor emană o energie neobişnuită. Nu-ţi poţi stăpâni uimirea şi încântarea când eşti în mijlocul unor
copii ce trăiesc bucuria jocului. Ei redescoperă de fiecare dată plăcerea de a se juca. Bucuria
jocului nu depinde de cât costă jucăriile ci de imaginaţia şi aptitudinile copilului şi de modul cum
este "Învăţat" să se joace.
Să luăm de exemplu ca punct de referinţă, jocul copilului între 3 şi 6/7 ani (perioada preşcolară).
Cu o foarfecă şi o bucată de material, copilul intră în rolul de "creator de modă". Un simplu băţ
poate fi bagheta unui dirijor, "Moş Nicolae", mătura vrăjitoarei sau toiagul unui personaj din
poveste! Atâţia părinţi spun cu nedumerire în glas: "Nu înţeleg! Am dat atâţia bani pe acea jucărie
şi acum nu-l mai interesează." Ce se întâmplă? De cele mai multe ori, copilul îşi pierde repede
interesul pentru o jucărie dacă nu îl face să "viseze", nu-i incită imaginaţia şi nu-i solicită
aptitudinile. S-ar putea spune că pentru copilul preşcolar, cu cât un obiect este mai simplu, cu atât
are mai multe funcţiuni şi poate deveni un "paşaport" spre lumea imaginarului.
În jocul de creaţie cu subiecte din viaţa cotidiană, copilul imită şi reproduce selectiv
modele de comportamente oferite de cei din jur, dar numai pe acelea care sunt în acord cu dorinţele
şi preferinţele sale. Copilul va fi tentat să imite roluri de adulţi spre 5-6 ani. Îi place să cânte şi să
danseze. Iată-I costumat în hainele adultului şi imitând comportamentul lui. lat-o pe fetiţă - "Albă
ca Zăpada", „Scufiţa Roşie” iar pe băiat - II Făt Frumos, "Hercule" ... Lumea· posibilului, a
fantasticului, "Ţara Minunilor" impregnează jocul copilului. Imaginaţia debordantă inundă viaţa
reală, ajutând copilul să se adapteze mai bine la solicitări.
În cazul copiilor mici, factorul critic pentru evitarea aşa-numitei "fixaţii a răspunsului
corect" (un copil nu va răspunde dacă nu ştie sigur că răspunsul va fi corect) reprezintă o atmosferă
non-evaluativă. Este foarte important să li se dea posibilitatea copiilor de a exprima o gândire
divergentă şi de a găsi mai multe modalităţi de a ajunge la o soluţie. Este o necesitate de prim
ordin stimularea creativităţii atât pentru evoluţia societăţii cât şi pentru evoluţia fiinţei umane.
Analizând elementele care blochează creativitatea, realizăm cât de numeroase şi diverse sunt
exigenţele care trebuie întrunite pentru ca un potenţial creativ generos să devină o creativitate
manifestă. Mulţi psihologi apreciază că utilizând mijloace adecvate, la orice fiinţă umană normală
se poate dezvolta măcar un minimum de creativitate. Consecinţa acestui fapt este că orice copil,
indiferent de nivelul „potenţialului său creativ”, trebuie să beneficieze de mijloace generate şi
speciale de stimulare a creativităţii. Creativitatea copilului trebuie stimulată încă de la cea mai
fragedă vârstă. Este necesar să i se asigure copilului iniţiativa şi independenţa intelectuală şi de
acţiune. Pe fondul încurajării permanente, din partea părinţilor şi a educatorilor, copilul îşi poate
dezvolta încrederea în sine, atât de necesară creaţiei.
Activităţile ludice sunt purtătoare ale unor multiple virtuţi formative în dezvoltarea
psihică a copilului şi implicit în dezvoltarea creativităţii. Întrucât jocul, prin excelenţă, constituie
cadrul specific al unui antrenament al spontaneităţii şi al libertăţii de expresie, el reprezintă un
stimul important în cultivarea receptivităţii şi sensibilităţii, a mobilităţii şi flexibilităţii psihice. El
sporeşte vigoarea acţională a copilului, dinamismul său şi amplifică nevoia de activitate şi
explorare a noului, de imaginaţie şi elaborare. Dacă avem în vedere aceste elemente, cât şi faptul
că jocul oferă şi posibilitatea dezvoltării naturii copilului, a forţelor sau capacităţilor sale,
înţelegem de ce activitatea ludică oferă unele dintre cele mai semnificative premise pentru
creativitatea copilului şi pentru dezvoltarea ulterioară a acestuia.
Pot surveni multiple aspecte diferenţiale privind manifestările creative ale preşcolarilor,
comparativ cu cele proprii şcolarităţii sau vârstelor adulte. De asemenea, putem menţiona diferite
aspecte diferenţiale, chiar şi pentru preşcolarii de vârste diferite. Este ştiut că dacă la vârsta
preşcolară mică elaborări plastice imaginative sunt mai puţin conturate şi orientate de o
intenţionalitatea creatoare, la preşcolarul mare se conturează caracterul intenţional, conştient şi
dirijat al elaborărilor imaginative. Chiar şi pentru preşcolarii de aceeaşi vârstă putem constata
multiple aspecte diferenţiale în funcţie de zona preferenţială de expresie creativă. Imaginaţia se
exprimă creativ în creativitatea generală, nespecifică ce se exercită prin joc.
Adulţii pot încuraja creativitatea punând accentul pe generarea şi exprimarea de idei
într-un cadru non-evaluativ şi prin concentrarea atât asupra gândirii convergente, cât şi asupra celei
divergente. Adulţii pot de asemenea să încerce să asigure copiilor posibilitatea şi siguranţa de a
risca, de a pune la îndoială, de a vedea lucrurile dintr-un nou punct de vedere. Este important să-i
dezvoltăm copilului spiritul de competiţie şi încrederea în forţele proprii încă de la o vârstă fragedă.
Experienţa ne învaţă că secretul omului de succes stă adesea în psihologia sa de învingător.

II.2. Rolul jocului didactic în dezvoltarea limbajului

Activitatea cu copiii din grădiniţă este modalitatea cea mai importantă de a pune bazele formării
unei personalităţi de tip democratic,dar şi de a-şi lărgi sfera cunoştinţelor din toate domeniile.
Limba română ocupă un loc central în ansamblul tuturor disciplinelor şcolare şi se învaţă
sistematic începând cu învăţământul preşcolar şi continuând cu învăţământul primar,procesul menţinându-
se pe tot parcursul şcolarizării .
Putem spune că rolul hotărâtor în domeniul educării limbajului îi revine cadrului didactic ,în speţă
educatoarei,care trebuie să cultive în rândul preşcolarilor dragostea pentru o exprimare clară ,frumoasă şi
corectă.Totodată ,rolul ei este să corecteze toate deficienţele de exprimare şi în acelaşi timp să ofere modele
de vorbire corectă,îngrijită,folosind cuvinte bine articulate,cu un ritm şi intonaţii potrivite,cu pauze şi
accente corespunzătoare conţinutului de idei şi mesajului transmis.
Printre finalităţile învăţământului preşcolar se află şi dezvoltarea capacităţilor copilului preşcolar
de a stabili relaţii cu ceilalţi copii şi adulţi,sprijinirea copilului în a dobândi capacităţi şi aptitudini necesare
activităţilor viitoare desfăşurate în şcoală,precum şi pregătirea sa pentru viaţa socială viitoare.
Capacitatea de a comunica cu cei din jur ,de a folosi limbajul ,este o achiziţie importantă pe care
se bazează însuşirea altor abilităţi de maximă importanţă pentru activitatea desfăşurată în şcoală.
În întregul proces instructiv-educativ din grădiniţă şi îndeosebi prin activităţile de educare a
limbajului ,copilul îşi însuşeşte în mod practic fonetica,sistemul gramatical,vocabularul.În şcoală el va
,,învăţa”toate acestea după reguli ştiinţifice,iar achiziţionarea de noi cuvinte şi folosirea lor corectă va
rămâne un obiectiv urmărit de-a lungul întregii vieţi.
Cu inocenţa şi ingeniozitatea specifice vârstei preşcolare,copiiiau o preferinţă pentru diminutive
pe care le folosesc în limbajul curent,în relaţiile cu cei din jur ,în poeziile şi cântecele lor. De aceea li se
pune la dispoziţie material didactic sugestiv şi folosind procedee ca jocul didactic şi jocul- exerciţiu, vor fi
stimulaţi ,,să alinte cuvintele”,făcând apel la sufixele diminutivale,procedeu foarte utilizat în îmbogăţirea
limbiiromâne.
După ce îşi însuşesc sensul şi semnificaţia noilor cuvinte ,copiii le introduc în propoziţii simple sau
dezvoltate,înţelegându-le pe deplin sensul,astfel devenind achiziţii proprii. Fără a avea pretenţia însuşirii
terminologiei ,a definiţiilor şi a explicaţiilor teoretice de către copii,aceştia sunt încurajaţi în realizarea
unor,, creaţii lingvistice”,educatoarea acordând atenţie pronunţării corecte şi clare a cuvintelor şi a
grupurilor de sunete finale(a sufixelor).

Prin jocuri didactice ca :,,Cine a trimis scrisoarea”,”Cine a venit”,”Cine lucrează” ,copiii îşi
îmbogăţesc vocabularul cu cuvinte noi despre meserii,unelte şi produse specifice,îşi dezvoltă capacitatea
de a le folosi în contexte adecvate.

Un obiectiv al educării limbajului copilului preşcolar vizează lărgirea orizontului de cunoaştere

,ca bază pentru îmbogăţirea şi nuanţarea exprimării.

Observările,poveştile,povestirile,lecturile educatoarei ,lecturile după imagini îl apropie pe copil

de lumea animalelor păsărilor,plantelor,luând cunoştinţă despre însuşirile acestora,ceea ce îi îmbogăţeşte
limbajul cu noi termeni şi îi ajută să înţeleagă sensul acestora.Astfel,vocabularul lor se îmbogăţeşte cu:
Derivate nume de plante:

• Stânjenel,ghiocel,clopoţel,(albăstrea),garofiţă,părăluţă,urzicuţă,
călţunaş,lăcrămioară,cârciumăreasă,sunătoare,cerceluş.
Derivate nume de păsări:
• Ciocănitoare,privighetoare,căprioară,piţigoi,cintezoi,pescăruş,dumbrăv
eancă.
Derivate –însuşiri ale obiectelor:
• Mătăsos,lucios,coltos,gustos,lemnos,
fricos,inimos,drăgăstos,dureros,bucuros,plângăcios;
• Argintiu,auriu,cafeniu,catifelat,colţurat,inelat,moţat.
Mai accesibilă preşcolarilor este derivarea cu prefixe negative,care au rolul de a nega valoarea
semantică a cuvântului de bază.
Folosind prefixul”ne”apar perechi de cuvinte. Acestea sunt antonimele , cuvinte cu sens opus .
Exemplu : copt – necopt , mâncat – nemâncat , spălat – nespălat , acoperit – neacoperit , pereche – nepereche
, ascultător – neascultător , liniştit – neliniştit , adevăr – neadevăr , cinstit – necinstit.
Pentru consolidarea cunoştinţelor după parcurgerea unor teme despre fructe , copii sunt solicitaţi
să decupeze imagini din reviste şi să strângă la un loc informaţiile culese , alcătuind un album cu fructe ,
pomi şi arbuşti. Fiecare filă a albumului va cuprinde imaginea fructului , în partea de sus a paginii , în partea
de jos imaginea pomului sau arbuştului fructifer , ambele însoţite de cuvântul scris. Albumul va conţine
imagini cu fructe : cireaşă , caisă , piersică , alună , pară, nucă , vişina , căpşună , fragă . Pornind de la aceste
denumiri se formează nume de arbori şi arbuşti fructiferi , de genul perechilor : alun – alună , cais – caisă
, piersic – piersică , păr-pară , nuc – nucă , vişin – vişină , căpşun-căpşună , frag – fragă .
Activitatea se continuă printr-un joc –exerciţiu desfăşurat oral , având ca sarcină denumirea
arborilor fructiferi exotici , care nu se cultivă la noi , dar ale căror fructe sunt cunoscute copiilor . Prin
analogie cu modelele cunoscute deja , copiii denumesc arborii care produc aceste fructe : portocal –
portocală , bananier - banană , mandarin – mandarină , smochin – smochină , măslin – măslină.
Paralel cu însuşirea aspectului obişnuit al limbii , în procesul de cultivare a limbajului în grădiniţă
, este necesar să se folosească exerciţii speciale pentru dezvoltarea creativităţii verbale la preşcolari , pentru
a fi ajutaţi , astfel , să formeze familii de cuvinte. Pentru a-I face să înţeleagă aceste noţiuni , li se va spune
că aşa cum fiecare dintre noi face parte dintr-o familie , aceasta cuprinzându-i pe toţi membrii ei , seamănă
la înfăţişare , la obiceiuri , într-o familie lexicală cuvintele sunt înrudite prin forma lor , sub aspectul
înţelesului . De exemplu , dacă analizăm cuvintele : a cânta , cântecel , cântăreţ , a încânta , încântare ,
încântător , observăm că :
• se aseamănă între ele sub aspectul formei , al sunetelor ce le compun;
• se înrudesc între ele din punct de vedere al înţelesului.
Introducerea cuvintelor în contexte adecvate asigură fixarea sensului acestora şi
pătrunderea lor în vocabularul activ al preşcolarilor.
Ca urmare a dezvoltării gândirii şi a operaţiilor de analiză , sinteză , comparaţie ,
generalizare , abstractizare , limbajul devine mai coerent şi mai bine structurat.
Un mijloc intern de îmbogaţire a vocabularului este şi compunerea . Aceasta este
procedeul prin care se alătură două sau mai multe cuvinte cu sensuri diferite pentru a creea un
cuvânt nou.
Incă de la grupele mică şi mijlocie , copilul se familiarizează cu propoziţia alcătuită la
început din două cuvinte , apoi din mai multe cuvinte , ajungând ca la grupele mari să despartă
propoziţii în cuvinte , cuvântul în silabe , să distingă sunetele ce compun cuvintele şi să le pronunţe
corect.
In jocurile : “Spune ceva despre…”,”Câte cuvinte am spus”,”Mai spune şi tu un
cuvânt”,preşcolarii sunt învăţaţi să despartă propoziţia în cuvintele din care este compusă,învaţă
să reprezinte grafic cuvintele componente,precizând numărul şi ordinea lor în propoziţie.
 Prin intermediul poveştilor,basmelor,poeziilor,jocurilordidactice,jocurilor-exerciţiu,preşcolarii
pot fi familiarizaţi cu relaţiile semantice dintre cuvinte, adică legăturile realizate pe baza sensului cuvintelor
în raport cu forma.Astfel jocurile „Găseşte cuvântul potrivit”,”Cum mai poţi spune”au ca obiective
stimularea creativităţii preşcolarului ,prin aprofundarea sensului şi semnificaţiilor unor cuvinte care
denumesc obiecte sau acţiuni în raporturi de omonimie,integrarea lor în contexte adecvate.
Pe baza materialului intuitiv se explică preşcolarilor că unele cuvinte pot avea mai multe
înţelesuri.
Exemplu:coş-obiect din nuiele împletite; cerc metalic cu plasă pentru jocul de baschet; canal pentru
evacuarea fumului.
Sensul acestui cuvânt este diferit în funcţie de contextul în care este folosit.
Astfel : 1)Tata a împletit un coş mare.
2)Copiii aruncă mingea la coş.
3) Pe coş iese un fum negru.
Formarea unor deprinderi corecte de comunicare constituie o activitate permanentă şi continuă
în grădiniţă ,atât în activităţile specifice de educare a limbajului,cât şi în cele liber creative ,în fiecare
moment al zilei educatoarea îndrumând copiii să folosească un limbaj bogat,nuanţat şi expresiv.O limbă
este cu atât mai bogată cu cât are mai multe sinonime ,care-i permit o exprimare nuanţată şi elegantă.
Îmbogăţirea lexicului cu sinonime se poate realiza prin intermediul jocurilor didactice şi a
jocurilor –exerciţiu.
Deoarece sinonimele şi cuvintele polisemantice sunt foarte numeroase şi mai greu de sesizat
pentru preşcolari,în activităţile de educare a limbajului se foloseşte un bogat material intuitiv .În jocul
didactic „Cum mai putem spune?”, pe lângă achiziţionarea de noi cuvinte ,preşcolarii descoperă noi sensuri
şi semnificaţii pe care le pot avea cuvintele în diferite contexte. Li se explică pe înţelesul lor că în limba
română se găsesc cuvinte diferite care denumesc acelaşi obiect.De exemplu:curte-ogradă-bătătură,puţin-
oleacă,dovleac-bostan,varză-curechi,porumb-păpuşoi,pepene-harbuz,praf-colb,obosit-ostenit.
Copiilor li se explică astfel că uneori aceeaşi acţiune poate fi denumită prin mai multe cuvinte
ca de exemplu:a alerga(a fugi,a goni) ,a cânta(a fredona,a intona), a mânca (a înfuleca,a mesteca) ,a pleca(a
se duce,a merge), a alunga(a îndepărta),a se mânia(a se supăra).
Deoarece preşcolarii îşi precizează mai uşor sensurile cuvintelor opuse se vor desfăşura cu ei
jocuri cu antonime:”Caută perechea”, „Găseşte cuvântul potrivit”,prin care se urmăresc: aprofundarea
sensului şi semnificaţiilor unor cuvinte care denumesc obiecte ,acţiuni aflate în raport de antonimie,găsirea
antonimelor unor cuvinte,formularea unor propoziţii cu acestea.
Jocurile didactice au ca efect stimularea copiilor în găsirea unor antonime cât mai variate
,pornind de la aspecte concrete (slab-gras,moale-tare,gros-subţire,alb-negru,zi-noapte,tânăr-bătrân,cald-
frig) ajungându-se în final la găsirea unor antonime ale însuşirilor morale(bun-rău,curajos-fricos,harnic-
leneş),şi a unora ce denumesc acţiuni(merg-stau,intru-ies,vorbesc-tac).
Formarea competenţelor de comunicare ocupă un loc prioritar în grădiniţă,limbajul fiind
considerat o activitate permanentă de dezvoltare a gândirii ,a proceselor intelectuale,în general a
personalităţii copilului.
Stăpânirea unui vocabular bogat îi oferă copilului preşcolar posibilitatea de a se „mişca ”în mediul
înconjurător” cu uşurinţă şi de a-şi experimenta propriile achiziţii de limbaj.Se cere crearea unui mediu
cultural activ,stimulativ prin aducerea în zona”Bibliotecă” a unor materiale
specifice:cărţi,caiete,ziare,reviste,Instrumente de scris,jocuri cu imagini,discuri,casete audio şi video
etc.Materialele puse la dispoziţia copiilor vor constitui un punct de reper pentru educatoare în sugerarea de
contexte noi,care să permită copiilor însuşirea şi exersarea unor achiziţii în domeniu limbajului, cultivarea
independenţei în vorbire şi stimularea creativităţii în exprimarea orală.
Orice cadru didactic trebuie să fie preocupat să aducă mereu ceva nou în fiecare activitate,ele să
fie cât mai diverse şi cât mai antrenante ,astfel ca grupa de copiisă fie activă şi atentă.
Inovarea în învăţământ are un rol esenţial în ceea ce priveşte modul în care sunt asimilate
cunoştinţele, uşurinţa cu care ele sunt reţinute şi păstrate în memoria pasivă.Jean Jaques Rousseau
spunea:”Copilul nu ştie nimic pentru că i-ai spus,ci pentru că a înţeles el însuşi; să nu înveţe ştiinţa ,ci s-o
descopere”.
.Dificultatea dramatizărilor va fi adaptată posibilităţilor psihofizice ale copiilor.Putem vorbi de dramatizare
direct şi indirect,iar aplicarea acestei metode este susţinută de lectura poveştii,dacă este urmată de metoda
convorbirii sub formă de dialog.Astfel,la grupa mică vor fi alese poveşti cu texte repetitive,uşor de reprodus
şi de interpretat precum:”Căsuţa din oală”,”Cei trei urşi”.Pentru grupa mijlocie textele vor avea un conţinut
mai complex,reprezentate de personaje cu comportamente stabile care devin portrete faţă de care copilul îşi
manifestă antipatia sau simpatia,din care îşi aleg modele etice sau faţă de care îşi exprimă
respingerile:”Capra cu trei iezi”,”Punguţa cu doi bani”,Găinuşa cea moţată“etc.
La grupa mare şi pregătitoare se vor realiza dramatizări după poveşti care vizează conflicte puternice care
să emoţioneze ,precum:”Albă ca zăpada şi cei şapte pitici”,”Fata babei şi fata moşneagului”, „
Cenuşăreasa” ,”Prâslea cel voinic şi merele de aur” etc.Analizând dramatizarea,jocul de rol,ca variantă a
comunicării educaţionale putem afirma cu toată siguranţa că acestea însumează:
➢ elemente ale comunicării verbale orale;
➢ elemente de comunicare nonverbal;
➢ elemente de paralimbaj;
Mijloacele audio-vizuale au un efect deosebit asupra copiilor,le captează atenţia,le dezvoltă sensibilitatea,
îi deprinde să asculte o poveste ,îi deprinde cu sonoritatea limbii,dezvoltându-le auzul fono-articular.
Pledăm pentru integrarea în activităţi a mijloacelor didactice moderne,însă, în munca noastră nu trebuie să
abuzăm nici de diafilme,audiţii,vizionari de filme sau casete video. Cuvântul transmis prin mijloace audio
nu este punctat de gesturi ,luminat prin strălucirea ochilor,rămânând ca ceva ideal pentru copiii care nu
cunosc povestirea,povestea,basmul sau poezia. De aceea audiţia literară nu poate înlocui prezenţa şi
acţiunea educatoarei în familiarizarea copiilor cu un text epic. Având în vedere caracterul concret intuitiv
al gândirii copiilor de vârstă preşcolară, se impune discernământ în modul cum şi cât folosim aceste
mijloace şi mai ales cum le integrăm şi valorificăm în cadrul activităţilor din grădiniţă.
Abordarea unui stil educaţional care să stimuleze interacţiunile dintre copii,crearea unei atmosfere
permisive curiozităţii şi creativităţii spontane,caracteristică preşcolarilor,respectarea nevoilor copilului de
manifestare şi de mişcare sunt condiţii care ne permit un management eficient în relaţiile cu preşcolarii. Cu
copilul se comunică nu doar verbal ,ci şi non-verbal ,afectiv-emoţional ,prin gesturi ,mimică,reacţii
impersonale complexe, care contribuie la înţelegerea mesajului verbal. Când un copil se simte luat în seamă
de adult el va creşte cu încredere în sine ,în propriile forţe ,ceea ce îi conferă un grad de maturitate,iar cu
timpul îi va imprima caracterul.
De asemenea actul didactic creativ nu se rezumă numai la ceea ce faci cu copiii la clasă ci şi la
ceea ce eşti capabil să faci în afara programului,la activităţile extraşcolare ,la parteneriate,excursii,vizite.
Trebuie să fii creativ şi inventiv în tot ceea ce faci. Demarcarea între activitatea de tip tradiţional şi
activitatea de tip modern pe care o practică un cadru didactic inventiv,nu este rigidă,de fapt ,activitatea
nouă este o activitate veche în care se folosesc alte metode de stimulare a interesului şi gândirii copilului.
Educatoarea trebuie să procedeze la activităţi astfel încât să obţină din partea copiilor maximum din cât ei
pot,trebuie să-i încurajeze ,să-i sprijine,să le scoată în evidenţă toate calităţile. Toate acestea ţin de stilul
de predare în primul rând,de creativitatea şi de tactul pedagogic al fiecărei educatoare.

2.2.1.Tipuri de jocuri utilizate în dezvoltarea limbajului

Activităţile de dezvoltare a limbajului atestă posibilitatea şi utilitatea cultivării

limbajului oral, efectuându-se exerciţii de pronunţie, de exprimare, de conversaţie. In această
privinţă, accentul este pus pe activităţile de comunicare, pe dialogul liber, pe formarea deprinderii
de exprimare ordonată a gândirii şi de însuşirea structurii gramaticale.
Asigurarea unui nivel corespunzător de folosire corectă a limbajului, dă copilului
posibilitatea de a se adapta cu uşurinţă la sarcinile complexe ale învăţării.
Pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, este necesară corelarea utilizării
mijloacelor de învăţământ cu strategiile didactice, având ca rezultat asimilarea de către copii a unui
bogat volum de cunoştinţe, din toate domeniile, cunoştinţe ce sunt prevăzute de programa
instructiv- educativă din grădiniţă.
Având în vedere atribuţiile jocului didactic sunt desfăşurate cât mai multe jocuri în
care sunt antrenaţi cu deosebire acei copii care dovedesc unele lacune în asimilarea şi folosirea
cunoştinţelor însuşite, pregătindu-i pe toţi pentru însuşirile citirii.
Activitatea aceasta necesită dezvoltarea limbajului sub aspectele: fonetic, lexical şi
gramatical, dând o mare atenţie fluidităţii şi expresivităţii. Accent deosebit este pus pe dezvoltarea
auzului şi pe percepţia fonetică, pe formarea abilităţii de a distinge cuvintele din propoziţie şi de a
pronunţa corect cuvintele, formulând propoziţii simple, în care să folosească corect regulile
gramaticale.
Din gama variată de mijloace de realizare a activităţilor de dezvoltare a limbajului
în grădiniţă, jocurile didactice constituie una din cele mai plăcute forme de muncă cu
preşcolarii, întrucât asigură, totodată o participare activă, atractivă şi deconectantă.
Modele de jocuri didactice
Nivelul 3-5 ani
“Ce face copilul?
Scopuri
• pronunţarea corectă a unor cuvinte care conţin sunetele d, r, s, ş, t, z sau grupurile de consoane:
mb, nc, ns, nt, sp, st, ser;
• activizarea şi îmbogăţirea vocabularului cu denumiri ale unor acţiuni;
• dezvoltarea capacităţii de exprimare corectă din punct de vedere fonetic, lexical şi gramatical;
• dezvoltarea deprinderii de a executa lucrări practice.
Obiective operaţionale
Pe parcursul şi la sfârşitul activităţii, copiii vor fi capabili:
• să recunoască acţiunea executată de un copil sau reprezentată în ilustraţii;
• să pronunţe clar şi corect denumirea acţiunii identificate;
• să formuleze propoziţii simple şi dezvoltate despre acţiunea recunoscută;
• să efectueze acţiuni denumite de alţi copii sau reprezentate în imagini.
Sarcini didactice
• recunoaşterea şi denumirea unor acţiuni simple;
• alcătuirea unor propoziţii simple şi dezvoltate;
• efectuarca unor acţiuni simple.
 Regulile jocului
La solicitarea educatoarei, copiii trebuie să denumească acţiunea executată în faţa lor sau reprezentată
în ilustraţii, apoi să formuleze propoziţii.
Elemente de joc
• jetoane şi ilustraţii care redau acţiuni simple, precum: a mânca, a se îmbrăca, a desena, a se
pieptăna, a se spăla etc.
• ecusoane sau medalioane;
• casetă audio.
Desfăşurarea jocului
Educatoarea cere unui copil să execute o acţiune simplă (din cele menţionate mai sus), pe care ceilalţi
copii trebuie să o recunoască şi să o denumească. Răspunsul trebuie formulat într-o propoziţie simplă sau
dezvoltată, ca în exemplele următoare:
• „Copilul mănâncă/ se spală/ se piaptănă."
• „Copilul mănâncă un corn."
• „Băiatul se spală pe mâini."
• „Fetiţa îmbracă o rochiţă roşie etc."
Variantă
Fiecare copil primeşte câte un jeton în care este ilustrată o acţiune care îi este familiară. El trebuie să
alcătuiască propoziţii în care denumeşte acţiunea, apoi trebuie să execute această acţiune (a cânta, a
dansa, a sări, a zbura) etc.
Variantă
Copiii ascultă o înregistrare care redă sunete/zgomote caracteristicc unor acţiuni (de exemplu:
„Copilul râde.", „Copiii cântă în cor." etc.).
Răspunsurile corecte sunt aplaudate.
în încheierea activităţii, educatoarea apreciază activitatea fiecărui copil, oferind, ca recompensă,
ecusoane sau medalioane. Apoi copiii execută un joc de mişcare.
Spune cum face?
Scopuri
• pronunţarea corectă a consoanelor dificile: m, r, s, t, ţ, ş, v, z şi a grupurilor de consoane: br, rp
etc.;
• cunoaşterea şi redarea onomatopeelor specifice unor animale;
• cunoaşterea unor elemente ale mediului înconjurător (animale domestice şi animale sălbatice);
• dezvoltarea capacităţii de a reda anumite mime
 Pe parcursul şi la sfârşitul activităţii, copiii vor fi capabili:
• să pronunţe corect şi clar cuvinte care conţin consoane (m, r, s, ş, t, ţ, v, z) şi grupuri de consoane
(în cuvintele: berbec, broască, cocoş, raţă, şarpe, veveriţă, urs etc.), după modelul educatoarei;
• să alcătuiască propoziţii simple şi dezvoltate cu aceste cuvinte;
• să reproducă onomatopee specifice unor animale;
• să redea mişcări specifice unor animale.
Sarcini didactice
• recunoaşterea animalelor-jucărie sau a celor din ilustraţii;
• formularea unor propoziţii simple şi dezvoltate;
• efectuarea unor mişcări specifice animalelor.
Regulile jocului
Copiii răspund la solicitarea educatoarei pe rând, individual sau în cor (atunci când trebuie să reproducă
onomatopee).
Elemente de joc
• mişcare, surpriză, aplauze.
Material didactic
• animale-jucării, jetoane şi ilustraţii, cutie/săculeţ-surpriză, medalioane.
Desfăşurarea jocului
Educatoarea scoate dintr-o cutie/săculeţ-surpriză câte o jucărie/un jeton reprezentând animale
domestice sau sălbatice. Ii întreabă pe copii ce animal este. Unul dintre ei denumeşte animalul, apoi ceilalţi
reproduc în cor onomatopeea specifică acestui animal. Alt copil plasează jetonul/ilustraţia la categoria
potrivită (animal domestic, animal sălbatic) şi spune unde trăieşte şi/sau cu ce se hrăneşte acest animal.
Variantă
Fiecare copil îşi alege un animal-jucărie: căţel, pisică, pinguin, vulpe etc. După aceea îl aşază la
categoria corespunzătoare (grupa animalelor domestice, grupa animalelor sălbatice) şi efectuează mişcări
specifice acestor animale.
în încheierea activităţii, fiecare copil primeşte câte un medalion cu imaginea unui animal

De asemenea, copiii pot interpreta un cântec despre animale sau un joc adecvat, ca, de
exemplu, Păsărică în cuib !

Recunoaşte personajul
Scopuri
 • dezvoltarea memoriei prin recunoaşterea unor personaje şi prin reproducerea unor replici
din poveştile/povestirile cunoscute;
• formarea deprinderii de a se exprima corect, coerent şi expresiv.
Obiective operaţionale
Pe parcursul şi la sfârşitul activităţii, copiii vor fi capabili:
• să identifice personaje din poveşti pe baza siluetelor aflate la dispoziţie;
• să asocieze personaje din basme cu cadrul de poveste adecvat;
• să recunoască personajele după replica audiată la casetofon;
• să redea replici scurte ale personajelor din poveşti cunoscute;
• să reproducă titlul unei poveşti recunoscute pe baza unui fragment audiat.
Sarcină didactică
• recunoaşterea personajelor din poveşti cunoscute şi plasarea lor în cadrul de poveste
corespunzător.
Regulile jocului
La cererea unei păpuşi-marionete cunoscute de copii, aceştia aleg un personaj şi îl vor asocia
cadrului de poveste adecvat; apoi ascultă la casetofon replica unui personaj pe care trebuie să-1
recunoască şi să-1 numească.
Elemente de joc
• mişcare, păpuşă-marionetă, ghicire.
• Material didactic
Păpuşa-marionetă „îndeamnă" copiii să aleagă, pe rând, câte o siluetă a personajelor din poveşti
cunoscute, pe care o vor aşeza pe panou la cadrul de poveste adecvat. Se cere copiilor să redea replici scurte
din poveşti/povestiri. De exemplu: „Eu am ales ursul din Povestea ursului cafeniu de Vla- dimir Colin;
îl aşez la imaginea din această povestire." După aceea, copilul redă o replică.
Variantă
Păpuşa „va prezenta" copiilor un fragment din povestea Scufiţa Roşie de Charles Perrault, cerându-
le să spună titlul poveştii audiate.
Variantă
Copiii vor audia la casetofon o replică din povestea Sarea în bucate de Petre Ispirescu. Ei trebuie să
recunoască personajul care a rostit acea replică.
In încheierea jocului, copiii aleg o mască a unui personaj sau un obiect din basmele cunoscute şi
redau un joc de mişcare sau interpretează o replică ori un cântec adecvat.
Cine a primit mingea
Scopuri

• formarea deprinderii de a alcătui propoziţii complete, corecte din punct de vedere fonetic, lexical şi
gramatical;
• memorarea numelor colegilor de grupă;
• dezvoltarea deprinderii de a reda mişcări ritmice.
Obiective operaţionale
Pe parcursul şi la sfârşitul activităţii, copiii vor fi capabili:
• să pronunţe corect numele unor colegi din grupă;
• să formuleze propoziţii corecte din punct de vedere fonetic, lexical şi gramatical;
• să redea mişcări ritmice în situaţii nou create.
Sarcini didactice
• memorarea numelor colegilor din grupă;
• alcătuirea de propoziţii complete, corecte;
• efectuarea unor mişcări ritmice.
Regulile jocului
Educatoarea aruncă mingea unui copil, Un coleg al acestuia trebuie să-i rostească numele, apoi toţi
ceilalţi copii vor repeta acel nume
Elemente de joc
ghicire, aplauze
Material didactic
După ce a aruncat mingea unui copil, educatoarea întreabă: „Cine a primit mingea?" Un coleg spune
numele copilului, după aceea alcătuieşte o propoziţie. De exemplu: „Valentin a primit mingea." Ceilalţi
copii repetă numele copilului respectiv şi aplaudă.
Variantă
Copiii închid ochii. Educatoarea trimite afară un copil. Ceilalţi copii deschid ochii; ei trebuie să
ghicească numele copilului care a plecat şi să formeze o propoziţie cu acest nume.
Variantă
Copiii alcătuiesc o horă şi dansează pe fond muzical adecvat. La semnul educatoarei, hora se opreşte.
Educatoarea aruncă mingea unui copil. Acesta îşi rosteşte numele şi după aceea va arunca mingea altui
copil, spunând: „Voi arunca mingea lui..." (numele copilului căruia îi aruncă mingea).
 în încheierea jocului, copiii primesc medalioane cu iniţiala numelui lor.

GRUPA MIJLOCIE
Mai spune un cuvânt
Scopuri
• activizarea şi îmbogăţirea vocabularului;
• formarea deprinderii de a alcătui propoziţii dezvoltate.
• formarea deprinderii de a formula propoziţii cu un cuvânt dat, utilizând corect substantivele la
cazul nominativ.
Obiective operaţionale
Pe parcursul şi la sfârşitul activităţii, copiii vor fi capabili:
• să recunoască o jucărie prin pipăit;
• să denumească jucăria identificată sensorial;
denumirea jucăriei şi formularea unor propoziţii în care substantivul la cazul nominativ este subiect.
Regulile jocului
Un copil legat la ochi va merge în faţa celorlalţi aşezaţi în cerc. Se recită versuri. Când se termină aceste
versuri, copilul legat la ochi ia jucăria colegului în faţa căruia se află, o recunoaşte prin pipăire, o
denumeşte. Copilul de la care „Baba-oarba" a luat jucăria va formula o propoziţie. Dacă propoziţia este
corectă, acest copil devine „Baba-oarba". Dacă greşeşte, el poate apela la ajutorul colegilor.
Elemente de joc
• mişcare, mânuirea jucăriilor, ghicire etc.
Material didactic
• jucării din sala de grupă.
Desfăşurarea jocului
Fiecare copil din grupă primeşte câte o jucărie. Unul dintre ei este ales „Baba-oarba", este legat la ochi
şi este aşezat în mijlocul cercului format de copiii din grupă. Copiii rostesc versurile:
„Baba-oarba intră-n joc,
Scoate nasul din cojoc
Şi alege-o jucărie.
Ce să fie ? Spune-mi mie!"'
Copilul legat la ochi se opreşte lângă un coleg, îi ia jucăria, o denumeşte, apoi îl invită pe acesta să
spună o propoziţie. Educatoarea îi îndrumă pe copii, astfel încât aceştia să folosească substantivul
(denumirea jucăriei) la nominativ, forma articulată.
 EXEMPLU
„Păpuşa are rochie roşie.''
„Maşina este albastră."
„Căţelul latră tare." etc.
Variantă
Se pot folosi siluete de personaje cunoscute. Copilul trebuie să aleagă o siluetă şi să spună în ce text
literar apare acest personaj.
în încheierea jocului, copiilor li se cere să recite poezii sau să deseneze
Mă recunoşti
Scopuri
• formarea deprinderii de a acorda adjectivele cu substantivele determinate;
• recunoaşterea şi caracterizarea personajelor din poveşti.
Obiective operaţionale
Pe parcursul şi la sfârşitul activităţii, copiii vor fi capabili:
• să recunoască personaje din poveşti cunoscute, prezentate la teatrul de păpuşi; ^
• să precizeze însuşiri (trăsături) ale acestor personaje pe baza cunoştinţelor acumulate anterior;
• să formuleze răspunsul sub formă de propoziţii corecte din punct de vedere fonetic, lexical şi
gramatical, în care se realizează acordul adjectivului cu substantivul determinat.
Sarcină didactică
• recunoaşterea personajelor din poveşti cunoscute; precizarea însuşirilor acestora.
Regulile jocului
Copiii recunosc personajul prezentat la teatru de păpuşi, îl denumesc, precizează însuşiri principale ale
acestuia. Răspunsul corect este aplaudat. Dacă un copil greşeşte, el este corectat şi ajutat de colegi.
Elemente de joc
• mânuirea păpuşilor-marionetă, ghicire, aplauze.
Material didactic
• Copiii sunt anunţaţi că vor vedea la teatru de păpuşi personaje din câteva poveşti cunoscute şi că
fiecare personaj va adresa întrebarea „Mă recunoşti ?" Copilul numit de educatoare va spune numele
personajului şi va enumera principalele însuşiri ale acestuia.
EXEMPLU
• Apare Albă-ca-Zăpada. întrebare: „— Mă recunoşti?"
Răspuns: „— Da, eşti Albă-ca-Zăpada. Eşti o fată frumoasă şi bună."
• Apare cocoşul.
 „— Mă recunoşti ?"
„— Da, eşti cocoşul din Punguţa cu doi bani de Ion Creangă. Eşti un cocoş viteaz şi cinstit."
Dacă răspunsul este corect şi complet, copilul va fi recompensat cu aplauze; dacă răspunsul nu este
corect, copilul va fi ajutat de colegi.
Varianta
Sunt prezentate replici pe baza cărora copiii pot recunoaşte personajul din poveste. Educatoarea îi
întreabă pe copii: „Recunoaşteţi personajul?" Copiii numesc personajul şi povestea din care face parte
acesta, enumeră însuşirile lui. Dacă răspunsul este corect, personajul respectiv apare la teatrul de păpuşi.
Se pot folosi următoarele basme: Fata babei şi fata moşneagului, Capra cu trei iezi de Ion
Creangă, Scufiţa Roşie de Charles Perrault etc.
în încheierea jocului, copiii îşi aleg câte o mască şi, pe fond muzical adecvat, ca la un carnaval,
începe parada măştilor.
Ce face mama
Scopuri
• consolidarea deprinderii de a descrie imagini reprezentând o acţiune ;
• formarea capacităţii de a folosi corect verbele şi de a realiza acordul predicatului cu subiectul;
• educarea sentimentului de respect pentru munca mamei/tatălui.
Obiective operaţionale
Pe parcursul şi la sfârşitul activităţii, copiii vor fi capabili:
• să precizeze acţiunea prezentată în imagine;
• să folosească corect verbele la timpul prezent în propoziţii simple şi dezvoltate.
Sarcină didactică
• formularea unor propoziţii despre acţiuni simple. Regulile jocului
Copilul priveşte imaginea şi precizează acţiunea. Dacă nu formulează propoziţia corect din punct de
vedere gramatical, va fi ajutat de colegul de lângă el. Răspunsurile corecte vor fi aplaudate.
Elemente de joc
• mânuirea materialului, mişcare, aplauze. Material didactic
• jetoane reprezentând acţiuni efectuate de mama (tata), cutie în care vom aseza jetoanele, un clopotel
Copiii stau în semicerc; educatoarea face să circule cutia cu jetoane de la un copil la altul, până se
aude un clopoţel. Copilul la care s-a oprit cutia scoate un jeton şi formulează o propoziţie, răspunzând
la întrebarea: „Ce face mama ?"
Răspunsuri posibile:
„Mama coase."
 „Mama spală rufe."
„Mama şterge praful." etc.
Variantă
Educatoarea poate aşeza în cutie şi imagini reprezentând acţiuni pe care le face tata. Se pot alege şi
alte persoane, de exemplu: mecanicul, actorul, şoferul etc. Copiii trebuie să răspundă la întrebarea: „Ce
face mecanicul/actorul... ?"
In acest joc există posibilitatea integrării unor conţinuturi de la activitatea artistico-plastică, de la
educaţie muzicală etc.
• Copiii pot colora imagini ale unor obiecte pe care le folosesc de regulă mama si tata.
• Intr-un joc de mişcare, copiii imită acţiuni efectuate de tata şi mama.
în încheierea jocului, copiii interpretează cântece despre munca mamei: A plecat mama la piaţă
(folclorul copiilor), Nani, pui de Petre Ţipordei, Toarce mama de Ion Potolea etc.
Câte trei
Scopuri
• consolidarea cunoştinţelor despre legume, fructe (alimente);
• formarea deprinderii de a alcătui propoziţii corecte din punct de vedere fonetic, lexical şi
gramatical;
• îmbogăţirea şi activizarea vocabularului;
• consolidarea deprinderii de a modela plastilina după tehnicile învăţate.
Obiective operaţionale
Pe parcursul şi la sfârşitul activităţii, copiii vor fi capabili:
• să recunoască legume şi fructe prin intermediul analizatorului gustativ şi olfactiv;
• să identifice categoria din care. fac parte obiectele avute la dispoziţie;
• să formuleze propoziţii cu substantivele care denumesc obiectele mânuite;
• să redea, prin tehnica modelajului, legume şi fructe.
Sarcini didactice
• recunoaşterea fructelor şi legumelor prin acţiunea analizatorilor;
• formularea de propoziţii cu un cuvânt dat;
• realizarea unor legume şi fructe din plastilină.
Regulile jocului
Se formează echipe cu câte trei copii. Primul are sarcina să recunoască, după miros şi gust, produsul,
al doilea trebuie să găsească imaginea corespunzătoare şi să identifice categoria din care face parte
produsul, al treilea copil formulează cel puţin o propoziţie cu denumirea obiectului.
 Cei trei copii pot modela fructul sau leguma descoperită dacă rezolvă sarcinile. Copiii pot colabora şi
se pot ajuta reciproc.
Elemente de joc
• ghicire, mânuirea materialului, mişcare.
Desfăşurarea jocului
In faţa grupei se aşază un panou ce conţine jetoane reprezentând legume şi fructe cunoscute de copii.
Grupa se împarte în echipe de câte trei, după criteriul stabilit de educatoare sau la alegerea copiilor. Fiecare
echipă trebuie să realizeze aceleaşi probe:
• un copil legat la ochi va mirosi şi va gusta o bucată de fruct sau de legumă pe care o alege educatoarea
împreună cu celelalte echipe. Acesta trebuie să denumească leguma sau fructul;
• al doilea copil va căuta pe panou imaginea fructului sau a legumei şi va preciza categoria din care
face parte;
• al treilea copil din echipă va formula propoziţii cu denumirea respectivă.
Variantă
Echipa care a rezolvat corect sarcinile didactice va alege plastilina potrivită pentru a modela fructul
sau leguma descoperită.
Copiii pot aşeza legumele şi fructele modelate în coşuleţe care vor fi folosite la jocuri de creaţie: „De-
a piaţa", „La cumpărături" etc.
In încheierea jocului sunt expuse în miniexpoziţie obiectele modelate,

Ce face copilul
Scopuri
• activizarea vocabularului;
• consolidarea deprinderii de a utiliza corect verbele în propoziţie (realizarea acordului între părţile
de propoziţie).
Obiective operaţionale
Pe parcursul şi la sfârşitul activităţii, copiii vor fi capabili:
• să utilizeze, în propoziţii simple şi dezvoltate, verbe exprimând acţiuni;
• să realizeze acordul predicatului cu subiectul;
• să exprime în propoziţii o acţiune mimată de copii;
• să intre în relaţii de cooperare cu cei din jur.
Sarcină didactică
 Educatoarea afişează pe panou imagini care sugerează anumite acţiuni. Copiii privesc imaginile, iar,
la întrebarea educatoarei „Ce face copilul?" („Ce fac copiii ?"), aceştia răspund formulând propoziţii în
care verbele sunt folosite corect. Copilul care răspunde corect este recompensat.
Elemente de joc
• ghicire, surpriză, imitare, recompensă.
Material didactic
• imagini care sugerează anumite acţiuni (a se juca, a săpa, a se spăla, a mânca, a înota
etc.).
• ecusoane pentru recompensă
Desfăşurarea jocului
Educatoarea afişează pe panou, pe rând, câte o imagine. La întrebarea sa, „Ce face copilul din imagine
?", copiii vor răspunde formulând o propoziţie în care trebuie să folosească corect verbul şi să respecte
acordul dintre părţile de propoziţie. Cei care răspund corect sunt recompensaţi cu ecusoane.
Variantă
Educatoarea iniţiază un concurs: „Ghici ce face ?". Un copil mimează o anumită acţiune (la alegerea
lui, cum ar fi, de exemplu: tânărul cântă la chitară, copilul se plimbă cu căţelul, fetiţa se piaptănă etc.). Cel
care recunoaşte acţiunea mimată precizează într-o propoziţie ce face copilul, apoi el va fi următorul
concurent.
Copiii care au mimat corect acţiunile vor fi aplaudaţi şi eventual recompensaţi cu diferite premii
(diplome).
încheierea activităţii constă în evaluare şi într-un joc de mişcare, ritmic, pe fond muzical adecvat
sau într-un cântec vesel.

Grupa mare
Pentru cine aşezăm masa
Scopuri
-verificarea cunoştinţelor referitoare la hrana animalelor;
• consolidarea deprinderii de a formula corect propoziţii;
o consolidarea memorării poeziilor şi cântecelor despre animale;
• dezvoltarea deprinderii de a acţiona în colectiv.
Obiective operaţionale
Pe parcursul şi la sfârşitul activităţii, copiii vor fi capabili:
• să identifice hrana specifică animalelor domestice şi sălbatice cunoscute;
• să formuleze întrebări şi răspunsuri pentru tema dată;
 • să recite cât mai expresiv poezii despre animale;
• să interpreteze individual sau în grup cântece învăţate anterior, respectând linia melodică.
Sarcini didactice
• recunoaşterea hranei specifice animalelor;
• stabilirea unui dialog între educatoare şi copii pe tema dată;
• intonarea unor cântece sau recitarea unor poezii.
Regulile jocului:
Fiecare copil primeşte numele unui animal cunoscut; educatoarea şi copiii vor purta un dialog care
face parte din joc şi care îi va ajuta să descopere numele animalelor şi hrana specifică; chemat la masă,
copilul care are numele animalului va aproba sau nu hrana oferită de educatoare, corectând după caz
denumirea hranei pe care el o aşteaptă. Dacă hrana oferită este corect aleasă, copiii vor câştiga dreptul de
a imita glasul sau mersul animalului.
în cazul în care copiii cunosc poezii sau cântece despre animalul respectiv, acestea se pot interpreta în
totalitate sau pe fragmente.
Elemente de joc
• surpriză, mişcare, aplauze.
Material didactic
Masti sau ecusoane cu animale.
Copiii primesc de la începutul jocului măşti sau ecusoane cu imaginea unor animale. Educatoarea
este conducătorul jocului, dar, în funcţie de gru- [ pă, rolul poate fi luat şi de un copil. Educatoarea va
spune copiilor: „In pădure s-a aşezat masa!", iar copiii vor întreba: „Pentru cine?" Educatoarea: „Pentru...
iepuraş." Copiii: „Ce i s-a pregătit?" Educatoarea: „Un os". [
Copilul care a primit numele iepuraşului trebuie să accepte sau nu hrana. El va merge spre masa
pregătită dacă hrana este corect aleasă, imitând mersul sau glasul animalului, sau va refuza masa, spunând:
„Iepuraşul nu mănâncă oase." i
Conducătorul jocului va face altă ofertă, până ce iepuraşul va găsi hrana lui specifică.
Variantă
Dacă iepuraşul a primit hrana potrivită, un alt copil sau un grup de copii vor intona un cântec despre
iepuraş sau vor recita o poezie referitoare la acest animal. Jocul se reia până când majoritatea copiilor au
fost introduşi în : joc sau atât timp cât copiii sunt interesaţi de el.
în încheierea activităţii se realizează un joc de mişcare, Hora prieteniei, pe fond muzical adecvat.

Ghici la ce m-am gândit

Scopuri
 • verificarea cunoştinţelor despre plante şi animale;
• dezvoltarea capacităţii de a formula întrebări pe un subiect stabilit;
• dezvoltarea gândirii logice şi a operaţiilor ei;
• activizarea şi îmbogăţirea vocabularului.
Obiective operaţionale
Pe parcursul şi la sfârşitul activităţii, copiii vor fi capabili:
• să adreseze întrebări care să conducă la descoperirea denumirii unui : obiect;
• să identifice obiecte după câteva caracteristici esenţiale;
• să precizeze prin desen răspunsul la o ghicitoare.
Sarcini didactice
• alcătuirea unor întrebări orientate spre descoperirea unor obiecte şi desene;
Obiectul care trebuie descoperit este stabilit de educatoare împreună cu un copil pe care aceasta îl
desemnează ca fiind conducătorul jocului. Copiii din grupă pot pune un număr nelimitat de întrebări pentru
a ghici răspunsul.
Conducătorul jocului răspunde doar prin DA sau NU întrebărilor copiilor.
Elemente de joc
• ghicire, mânuirea materialului, surpriză.
Material didactic
• obiecte, jucării, desene diferite.
Desfăşurarea jocului
Un copil este ales de către educatoare pentru a fi conducătorul jocului. El stabileşte împreună cu
educatoarea un obiect a cărui denumire trebuie descoperită prin întrebări. Copiii din grupă pot pune
întrebări care îi ajută să ghicească denumirea obiectului, iar conducătorul jocului are voie să răspundă doar
prin DA sau NU.
Exemplu :
Dacă obiectul ales este o carte de poveşti, întrebările pot fi:
• „Este un lucru/fiinţă ?"
• „Este din lemn/plastic/hârtie ?"
• „Este un obiect cu care ne jucăm ?"
• „II putem mânca ?" etc.
La început, obiectul se află în apropierea copiilor, dar, pe parcursul jocului, obiectul poate să nu
se'găsească în imediata lor apropiere. Dacă grupa este formată din copii de vârste mai mici sau care sunt
noi în colectivitate, se poate stabili o categorie de obiecte foarte cunoscute de copii: fructe, animale
domestice, unelte etc.
Variantă
Se alege un desen destul de mare care ilustrează o fiinţă sau un lucru. Desenul este acoperit, din el nu
se vede decât o parte foarte mică. Copiii pun întrebări pentru a ghici ce se ascunde în desenul acoperit.
Variantă
Educatoarea spune o ghicitoare, iar copiii vor desena răspunsul pe care îl consideră corect.
Exemple :
„La cap pieptene
La mijloc pepene, Ghici cine-i ?"
Copiii trebuie să deseneze un cocoş sau să reproducă onomatopeea specifică.
„Şerveţel vărgat Peste mare aruncat" Copiii desenează curcubeul.
„Stă moşul în cămară Cu mustăţile afară"
Copiii desenează morcovul.
„Retevei rece Marea trece"
(Şarpele)
Copiii pot desena şarpele şi pot reproduce onomatopeea. încheierea jocului se realizează în funcţie
de creativitatea educatoarei.
Recunoşti semnul
Scopuri
• consolidarea deprinderii de a alcătui propoziţii simple şi dezvoltate, enunţiative, interogative şi
exclamative.
Obiective operaţionale
Pe parcursul şi la sfârşitul activităţii, copiii vor fi capabili:
• să alcătuiască propoziţii simple şi dezvoltate, interogative şi exclamative.
• să recunoască semnele de punctuaţie şi rolul lor în propoziţie prin intonaţia potrivită;
• să identifice propoziţii interogative şi exclamative din creaţiile literare cunoscute.
Sarcină didactică
• formularea propoziţiilor simple şi dezvoltate, enunţiative, interogative si exclamative.
Regulile jocului
Copiii aleg o imagine şi formulează o propoziţie despre ceea ce văd în ilustraţia respectivă. La
solicitarea educatoarei, copiii arată semnul de punctuaţie potrivit propoziţiei formulate. Apoi copiii trebuie
să alcătuiască propoziţii corespunzătoare semnului de punctuaţie arătat de educatoare. Răspunsurile bune
sunt aplaudate.
Elemente de joc
 • mânuirea materialului, aplauze. ,
Material didactic
• panou, ilustraţii, fragmente din poveşti.
Desfăşurarea jocului
Pe un panou sunt aşezate patru-cinci imagini reprezentând diferite aspecte din natură, din viaţă. Copiii
alcătuiesc cel puţin două propoziţii pe baza unei imagini şi indică semnul de punctuaţie potrivit.
EXEMPLU
„Copiii se joacă."
„Copiii se joacă?"
Educatoarea arată un semn de punctuaţie. Copiii formulează propoziţii corespunzătoare semnului de
punctuaţie arătat. Dacă imaginile prezintă anotimpul toamna, cu pomi fructiferi, coşuri de legume şi fructe,
copiii pot alcătui propoziţii interogative şi exclamative, ca în exemplele următoare:
• Ce anotimp este reprezentat în imagine ?
• Ce roade bogate aduce toamna!
Variantă
Educatoarea citeşte replica unui personaj dintr-o poveste/povestire cunoscută şi îi întreabă pe copii:
„Ce semn de punctuaţie se potriveşte ?" Copiii ridică semnul considerat adecvat.
Exemple de replici ce pot fi folosite în această variantă a jocului:
„— Lupul! Ajutor! Mă prinde lupul!"
(Serghei Mihailov, Povestea celor trei purceluşi)
„— Da' ce cauţi prin aceste locuri, copilă, şi cine eşti ?"
(Ion Creangă, Fata babei şi fata moşneagului)
„— Cum ? Vai, ce mă fac ? Să rămân desculţ ?"
(Călin Gruia, Ciuboţelele ogarului)
în încheierea jocului, copiii pot interpreta un dialog imaginar între ei şi personajele cunoscute sau
pot desena un personaj îndrăgit.
Căutătorii de comori
Scopuri

• verificarea unor cunoştinţe despre animale şi plante însuşite anterior;

• formarea capacităţii de a răspunde întrebărilor educatoarei folosind un limbaj corect din punct de
vedere fonetic, lexical şi gramatical;
• formarea capacităţii de a formula întrebări pentru rezolvarea unor sarcini;
 • educarea spiritului de echipă şi de competiţie.
Obiective operaţionale
Pe parcursul şi la sfârşitul activităţii, copiii vor fi capabili:
• să rezolve sarcini care presupun cunoştinţe din diverse domenii;
• să formuleze răspunsurile folosind un limbaj corect din punct de vedere fonetic, lexical şi
gramatical.
Sarcini didactice
• descoperirea titlului unei cărţi de poveşti având la dispoziţie elemente
• rezolvarea unor sarcini care implică cunoştinţe despre natură, cunoştinţe matematice, cunoştinţe de
limbaj etc.
Regulile jocului
Echipa merge pe drumul arătat de indiciile descoperite prin răspunsurile corecte la sarcinile primite.
Doar răspunsul corect dă posibilitatea continuării jocului, răspunsul greşit conduce la înlocuirea echipei.
Elemente de joc
• mânuirea materialului, surprize, recompense.
Material didactic
• jetoane, imagini din poveşti.
Desfăşurarea jocului
Grupa desemnează o echipă de patru-cinci copii care pornesc în căutarea unei „comori".
Drumul ce trebuie parcurs este descoperit cu ajutorul unor indicii. Indiciile se găsesc pe baza
răspunsurilor corecte la întrebările puse echipei. întrebările sunt găsite de echipă în plicuri aşezate la vedere.
Fiecare întrebare are două răspunsuri ilustrate prin imagini.
Dacă echipa alege răspunsul corect, indiciul se află în acel plic, iar echipa poate continua jocul.
Dacă răspunsul este greşit, echipa este înlocuită de alţi copii.
Exemple de sarcini:
• Copiii trebuie să găsească răspunsul la ghicitori cum ar fi:
„Alb, greoi, cu părul fin
Seamănă cu Mos Martin." »
(ursul polar)
sau
„Vine moşul pe cărare
Cu cojocul în spinare"
(ursul)
 • Copiii au de ales, pentru a afla răspunsul corect, între două jetoane: un urs brun şi un urs alb. Dacă
aleg corect, vor găsi primul indiciu: imaginea unei fântâni. Tot în acelaşi plic vor găsi şi a doua sarcină
care le da posibilitatea sa continue jocul.

• Sunt date personaje dintr-o poveste cunoscută. Copiii trebuie să recunoască povestea . Pentru aceasta
vor avea la dispoziţie două imagini: una din povestea din care fac parte personajele, dar şi dintr-o altă
poveste. Daca aleg corect, vor afla un alt indiciu (imaginea unui cuptor), dar şi întrebarea următoare
care le dă voie să continue.
Jocul poate continua până când se vor descoperi suficiente indicii pentru a găsi comoara, care este, în
acest caz, o carte cu poveşti: Fata babei şi fata moşneagului de Ion Creangă.
Pe parcursul jocului, educatoarea poate schimba echipa, chiar dacă răspunsurile sunt corecte, pentru
antrenarea a cât mai mulţi copii.
Variantă
Copiii pot fi puşi să interpreteze un cântec, să rezolve o problemă, să numere, să recite o poezie etc.
în încheierea jocului, copiii apreciază echipa care a ajutat la descoperirea „comorii" şi o
recompensează cu aplauze sau alte stimulente.
Schimbă povestirea
Scopuri
• dezvoltarea capacităţii de a crea povestiri, mici dramatizări, utilizând un limbaj corect şi expresiv;
• cultivarea sentimentului de preţuire a creaţiilor literare pentru copii;
• stimularea creativităţii.
Obiective operaţionale
Pe parcursul şi la sfârşitul activităţii, copiii vor fi capabili:
• să creeze un alt final pentru poveşti/povestiri cunoscute;
• să aleagă un personaj dintre cele puse la dispoziţie cu ajutorul căruia să schimbe firul
întâmplărilor;
• să redea original şi expresiv textul poveştilor, povestirilor utilizând expresii artistice, mimica,
gesturile adecvate.
Sarcini didactice
• crearea unui alt final al poveştii/povestirilor cunoscute;
• dramatizarea originală a unei povestiri.
Regulile jocului
 Copiii, ajutaţi de educatoare cu întrebări sau cu alte elemente ajutătoare, vor crea alt final diferitelor
poveşti/povestiri cunoscute. Copiii nu trebuie să repete aceeaşi versiune, ci trebuie să creeze altele
originale.
Elemente de joc
• joc de rol, surpriză, mişcare, aplauze.
Material didactic
• imagini din finalul unor poveşti/povestiri; de exemplu: Scufiţa Roşie de Charles Perrault, Capra
cu trei iezi, Fata babei şi fata moşneagului sau Ursul păcălit de vulpe de Ion Creangă ş.a.;
siluete a două personaje.
Educatoarea prezintă copiilor o imagine cu finalul uneia dintre poveştile/povestirile menţionate. Copiii
povestesc fragmentul, apoi educatoarea le cere să creeze alt final. Vor fi antrenaţi cât mai mulţi copii,
fiecare cu altă versiune.
Se prezintă copiilor o imagine din povestirea Capra cu trei iezi de Ion Creangă şi încă două
personaje: vânătorul şi ursul. Copiii aleg unul dintre cele două personaje, care va intra în povestire şi îi va
ajuta pe iezi sa nu fie mâncaţi de lup. Astfel, copiii creează, de fapt, o nouă povestire.
Variantă
Copiilor li se cere să aleagă un personaj din alte două povestiri/poveşti şi să povestească alte întâmplări
(aventuri) ale acestuia. *
în încheierea jocului, copiii primesc costume şi măşti pentru a interpreta o povestire la alegerea lor
sau a educatoarei.
Recunoaşte meseria
Scopuri
• dezvoltarea capacităţii de a folosi cunoştinţele despre meserii pentru a răspunde corect la
sarcinile didactice primite;
• dezvoltarea capacităţii de a face abstractizări şi generalizări;
• activizarea vocabularului copiilor (verbe reprezentând acţiuni specifice diverselor
meserii);
• dezvoltarea deprinderii de a verbaliza acţiuni caracteristice unor meserii.
Obiective operaţionale
Pe parcursul şi la sfârşitul activităţii, copiii vor fi capabili:
• să recunoască meseriile, prin ghicire, pe baza unei scurte descrieri;
• să asocieze imaginea meseriei cu imaginea uneltelor necesare în desfăşurarea ei;
 • să spună cuvinte ce exprimă acţiuni (verbe) pe care omul le îndeplineşte în meseria
respectivă;
• să formuleze propoziţii despre meseriile reprezentate în imagini.
Sarcini didactice
• denumirea meseriilor pe baza ghicitorilor audiate şi aşezarea pe panou a imaginii-simbol a
meseriei; asocierea meseriei cu imagini ce reprezintă unelte necesare în aceste meserii;
• găsirea a cât mai multe cuvinte ce arată acţiunile specifice unei meserii •şi numirea
produselor rezultate din practicarea acestor meserii;
• formularea de propoziţii despre meserii.
Regulile jocului
Copiii ascultă cu atenţie ghicitoarea, apoi, la semnul educatoarei, copilul alege imaginea-
simbol. Alt copil alege imaginile ce reprezintă uneltele necesare şi le pune în dreptul
imaginii corespunzătoare. Enumeră cât mai multe acţiuni (verbe) ce se pot executa în
meseria respectivă. Răspunsurile copiilor sunt aplaudate.
Elemente de joc
• ghicire, surpriză, imitare, aplauze.
Material didactic
• jetoane reprezentând diferite meserii şi imagini cu uneltele corespunzătoare, un panou pentru
afişarea lor, ghicitori.
Desfăşurarea jocului
Jocul se poate desfăşura în activităţile comune sau în activităţile alese de copii, în grupuri mici.
Educatoarea valorifică cunoştinţele copiilor referitoare la diferite meserii. Pe baza elementelor din
ghicitoare, copiii deduc numele meseriei, apoi aşază pe panou imaginea-simbol a acestei meserii. In
dreptul imaginii-sim- bol se vor aşeza imagini cu uneltele potrivite meseriei. Ghicitori:
Din pământ născui,
în lume trăii, şi când murii, în gunoi
mă pomenii.
(oala)
Am două surori Legate cu sfori; Când noaptea se lasă, Se vârâ sub masă.
(încălţămintea)
Vara stă-n magazie, Iarna, hop, la datorie; Când mănâncă se-nroşeşte, Pe oameni îi încălzeşte
(soba)
(folclor)
Variantă
Se cere copiilor să numească alte meserii şi produsele rezultate; de exemplu, tâmplarul şi produsele
sale — scaune, mese, paturi, zidarul — case.
Variantă
Copiii sunt solicitaţi să spună cât mai multe cuvinte care exprimă acţiuni (verbe) specifice unor
meserii, răspunzând la întrebarea: „Ce poate face brutarul/frizerul/pictorul?" Vor răspunde folosind
următoarele verbe: taie, amestecă, frământă, tunde, rade, desenează, pictează etc. Apoi alcătuiesc propoziţii
cu unele verbe.
Variantă
Copiii vor imita acţiuni specifice unor meserii sau vor realiza un joc de rol, exersând un comportament
civilizat, corespunzător normelor de convieţuire socială; astfel, se valorifică deprinderi formate în
activitatea de educaţie pentru societate.
Variantă
Copiii vor desena sau decora produse rezultate din meserii cunoscute de ei. Pot decora farfurii, căni,
linguri de lemn etc.
Variantă
Copiii pot efectua activităţi practice din materiale aflate la dispoziţie. De exemplu, realizează obiecte
de îmbrăcăminte pentru păpuşi, confecţionează flori, coşuleţe etc. pentru mamele lor, felicitări pentru
sărbători etc.
Variantă
Se poate realiza o audiţie sau copiii pot interpreta cântece despre meserii, cum ar fi, de exemplu,
Zidarul de C. Lungu, Noi suntem brutari de Sanda Ştefan, Tâmplarul de Paraschiva Ţipordei.
Cu aceasta se poate încheia jocul.
Cum este, cum sunt
Scopuri
• să alcătuiască propoziţii corecte în care substantivul să fie la numărul singular sau la plural,
realizând acordul adjectivului cu acesta.
Sarcină didactică
• formularea de propoziţii corecte din punct de vedere fonetic, lexical şi gramatical despre obiecte şi
însuşirile lor.
Regulile jocului
 Copilul chemat de educatoare ia din Cutia surprizelor un obiect, îl denumeşte şi spune o însuşire a
acestuia. La întrebările educatoarei, „Cine a văzut un obiect asemănător ?" sau „Cum era el ?", copiii care
au primit jetonul pe care este reprezentant acel obiect îl arată celorlalţi şi formulează o propoziţie
specificând o altă însuşire a obiectului respectiv. Răspunsurile corecte sunt aplaudate.
Elemente de joc
• mânuirea materialului, mişcare, surpriză, aplauze.
Material didactic
• Cutia surprizelor, în care sunt aşezate obiecte sau jetoane pe care pot fi reprezentate: jucării,
animale, plante, rechizite etc.
Desfăşurarea jocului
Copiii sunt aşezaţi la mese. Fiecare copil primeşte cel puţin două jetoane reprezentând obiecte
cunoscute de ei: mingi, pisicuţe, ursuleţi, păpuşi, maşinuţe, flori etc. La masa educatoarei se află Cutia
surprizelor în care se găsesc obiecte şi jetoane. Educatoarea cheamă câte un copil care alege un obiect/jeton
din Cutia surprizelor, îl denumeşte, formulează o propoziţie în care specifică o însuşire a acestuia.
EXEMPLU
„Eu am luat o minge roşie/o zambilă albastră/un ursuleţ alb/un creion verde." etc. Ceilalţi copii care
au jetoane/obiecte asemănătoare răspund la întrebările educatoarei menţionând alte însuşiri ale acestor
obiecte.
Variantă
Educatoarea rosteste denumirea unui obiect, substantivla numărul sin gular, însoţit de un adjectiv care
exprimă o însuşire a acestuia, cerând copiilor să formuleze o propoziţie. De exemplu: „bloc înalt", „copil
cuminte", haină proasă" etc.
Propoziţiile alcătuite de copii sunt transformate folosindu-se substantivele la numărul plural. Astfel,
se va realiza acordul adjectivului cu substantivul determinat: „blocuri înalte", „copii cuminţi", „haine
groase" etc. In acelaşi timp se va realiza şi acordul predicatului cu aceste substantive, dacă acestea au
funcţie de subiect.
în încheierea jocului se poate organiza concursul „Cine spune mai multe însuşiri?" pe baza
următoarelor obiecte din sala de grupă: ferestre, perdea, jucării, covor etc.
Ce sunet se aude
Scopuri
• dezvoltarea capacităţii de a percepe clar şi corect sunetele limbii române;
• dezvoltarea capacităţii de analiză fonetică a cuvintelor;
• recunoaşterea unor litere;
 • dezvoltarea deprinderii de a executa mişcări ritmice.
Obiective operaţionale
Pe parcursul şi la sfârşitul activităţii, copiii vor fi capabili:
• să precizeze sunetul cu care începe un cuvânt sugerat de imaginea de pe jeton;
• să aleagă şi alte imagini a căror denumire începe cu sunetul precizat;
• să identifice litera corespunzătoare sunetului precizat;
• să compună cuvinte scurte cu ajutorul alfabetarului sau al calculatorului şi să le utilizeze în
propoziţii;
• să executc mişcări ritmice.
Sarcini didactice
• determinarea sunetului iniţial din cuvântul dat şi asocierea lui cu litera corespunzătoare;
• executarea unor mişcări ritmire.
Copiii respectă cerinţele educatoarei privind ordinea de efectuare a sarcinilor: identificarea sunetului
iniţial, găsirea altor cuvinte care încep cu acelaşi sunet, asocierea cu litera corespunzătoare. Copiii care
răspund corect sunt recompensaţi cu ecusoane reprezentând litere (iniţiala numelui lor).
Elemente de joc
• surpriză, aplauze, recompensă cu ecusoane.
Material didactic
• jetoane cu diferite imagini, litere, texte tipărite pentru fiecare copil;
• ecusoane cu litere.
Desfăşurarea jocului
Educatoarea alege un jeton şi cere copiilor să denumească obiectul din imagine şi să spună care este
sunetul cu care începe cuvântul. Copiii trebuie să găsească pe masa lor alte jetoane, a căror denumire începe
cu acelaşi sunet. Se pot găsi şi alte cuvinte care nu sunt sugerate de jetoane. Educatoarea va cere copiilor
să indice litera corespunzătoare sunetului emis. Fiecare copil va încercui pe foaia tipărită litera
corespunzătoare sunetului indicat.
Acolo unde nivelul grupei permite se pot scrie cuvinte scurte (2-4 litere, fie cu ajutorul literelor cu
magnet, fie apăsând tastatura calculatorului).
Intr-o variantă mai complicată a jocului, educatoarea poate arăta copiilor o literă, iar aceştia trebuie să
ridice jetonul cu imaginea a cărei denumire începe cu sunetul corespunzător literei indicate.
Variantă
Cinci copii vor primi un jeton reprezentând o literă.
Ceilalţi copii, după ce îşi aleg un jeton, vor privi imaginea, vor identifica sunetul iniţial şi se vor grupa
în jurul literei corespunzătoare sunetului identificat.
 In funcţie de nivelul grupei, se poate lucra cerând copiilor să identifice
si sunetul final sau un sunet aflat în interiorul cuvântului.
La încheierea activităţii, fiecare copil primeşte un ecuson cu litera iniţială a numelui.

Să realizăm o scrisoare!
Scopuri
• formarea deprinderii de a compune o scurtă povestire după o imagine;
• dezvoltarea imaginaţiei creatoare;
• valorificarea cunoştinţelor despre natură în situaţii noi.
Obiective operaţionale
Pe parcursul şi la sfârşitul activităţii, copiii vor fi capabili:
• să-şi imagineze mesajul pe care un prieten i 1-a transmis prin intermediul unei imagini;
• să creeze o scurtă poveste după o imagine;
• să transmită un mesaj ca răspuns la o întâmplare prezentată.
Sarcini didactice
• descrierea sumară a imaginii;
• precizarea acţiunii efectuate, a cauzei şi a efectului acest® acţiuni.
Regulile jocului
• copilul care primeşte scrisoarea o desface, priveşte imaginea şi descrie pe scurt acţiunea;
• educatoarea poate interveni doar pentru a dirija gândirea preşcolarului prin întrebări adecvate.
Material didactic
• imagini reprezentând diferite acţiuni (exemple: un copil curăţând pomii de uscăciuni, un copil
construind o căsuţă pentru păsărele, sau îngrijind un pui de căprioară etc.)
Desfăşurarea jocului
Educatoarea sau un copil vor avea rolul de poştaş, care aduce copiilor scrisori de la prieteni aflaţi în
alte oraşe.
Copilul care primeşte scrisoarea o va desface, va privi imaginea şi va crea o scurtă poveste încercând
să-şi imagineze mesajul transmis prin intermediul ilustratiei. Educatoarea trebuie să intervină doar ca să
îndrume gândirea copiilor.
Exemple:
• „Unde crezi că se întâmplă acţiunea ?"
• „De ce crezi că a procedat aşa ?"
• „Ce urmări crezi că poate avea această întâmplare ?"
 • „Cine crezi că se bucură de ceea ce a realizat el?"
Variantă
Educatoarea prezintă o imagine în care se desfăşoară o acţiune şi o povesteşte pe scurt, ajutându-i pe
copii să înţeleagă mesajului. Copiii trebuie să răspundă la scrisoarea primită, creând cât mai multe variante
posibile.
încheierea activităţii se realizează prin elemente de mişcare, după ce au fost apreciate şi
recompensate contribuţiile copiilor.
Scrisorile copiilor se pot realiza şi prin lipirea unor imagini, desene etc.f după care se organizează o
mică expoziţie cu tema Ocrotirea naturii.

CAPITOLUL III.
 Jocuri utilizate în activităţile cu grupa mare,,
Inimioarelor”

“Ce departe se află împărăţia copiilor! Fiinţele care o locuiesc

par din altă specie… Ei au bogăţia a tot ce încă nu posedă,
bogăţia minunilor unui posibil”

- Paul Hazard -

3.1 Organizarea experimentului

În acest capitol al lucrării voi prezenta cercetarea propriu-zisă, cu cele trei etape, modalităţile de
valorificare a valenţelor instructiv-formative ale jocului didactic, în vederea educării limbajului, a stimulării
gândirii creatoare.
Am lucrat individual, cu grupuri mici (4-5 copii) şi frontal cu grupuri mai mari (până la 10 copii) şi
uneori cu întreaga grupă. În conceperea unor tehnici participative de stimulare intensivă a dezvoltării
gândirii, memoriei, imaginaţiei, şi implicit a creativitatii limbajului, am pornit de la atracţia copilului
pentru joc.
Scopul tuturor activitatilor a vizat: corectitudinea limbajului, îmbogăţirea vocabularului, exersarea
lexicului, dar mai ales am urmărit stimularea dezvoltării gândirii, a creativităţii verbale.
Ipoteza de lucru de la care am pornit este urmatoarea:
”Dacă aptitudinea pentru scolaritate vizează dezvoltarea gândirii, iar limbajul este instrumentul
principal al gandirii, jocul didactic va spori eficienţa „învăţării” limbii române, va fi stimulată originalitatea
şi creativitatea în plan verbal ca atribut al gândirii, iar performanţele copiilor din lotul experimental vor fi
diferite de ale copiilor din lotul martor”

Obiectivele cercetării:
Obiectivul 1: Prin intermediul jocului didactic se stimulează volumul vocabularului activ al
copilului.
Obiectivul 2: Jocul spontan şi jocul didactic utilizat în grădiniţă determină creşterea flexibilităţii
verbale a copiilor.
Obiectivul 3: Jocul didactic contribuie la sporirea originalităţii exprimării şi fluidizarea comunicării
Eşanţionarea
-lotul experimental: 20 copii de 5-6 ani din grupa « Inimioarelor « . „G.P.P. nr. 33” Satu
Mare.
-lotul de control: 20 copii de 5- 6 ani din grupa «Ciupercuțelor « de la G.P.P. nr. 33
Satu Mare.
Cele două eşantioane selecţionate sunt omogene ca număr de copii, vârstă şi mediu de
educaţie a familiilor, ambele având program prelungit, conduse de educatoare calificate şi medii
de viaţă şi educatie asemănătoare.

Eşantion experimental
„Grupa Inimioarelor “
Nume Frecv.
Nr.crt. copil Vârstã Sex grădi. Familie Fraţi
1 B.S. 5 ani M 2an organizata 1
2 B.R. 6 ani F 3 ani organizata 0
 3 C.B. 5 ani F 3 ani organizata 0
4 D.D. 5 ani M 3 ani organizata 1
5 D.D. 6 ani M 3 ani organizata 1
6 D.L. 5 ani M 3 ani p. divortati 0
7 D.R. 5 ani M 3 ani organizata 1
8 F.T. 6 ani F 3 ani organizata 0
9 G.S. 6 ani F 3 ani organizata 1
10 G.A. 5 ani F 3 ani organizata 0
11 H.R. 5 ani M 3 ani organizata 0
12 I.A. 5 ani F 3 ani organizata 0
13 K.A. 5 ani M 2 ani organizata 1
14 L.I. 6 ani F 3 ani organizata 0
15 M.D. 6 ani F 3 ani tata strainatate 0
16 M.S. 5 ani F 3 ani p. divortati 1
17 P.A. 5 ani M 3 ani organizata 0
18 P.B. 5 ani M 3 ani organizata 1
19 K.R. 5 ani M 2 ani organizata 1
20 L.V. 6 ani F 2 ani organizata 1

Grupa ,, Inimioarelor ” ( eşantionul experienţial) este alcătuită din 20 copii, 11 fete şi 9

băieţi, 14 copii au vârsta de 6 ani, iar 6 copii au vârsta de 5 ani, 16 copii au frecventat grădiniţa 3
ani, iar 4 copii au frecventat grădiniţa 2 ani.

Eşantion de control
,, Grupa Ciupercuțelor ”
 Nume Frecv.
Nr.crt. copil Vârstã Sex grădi. Familie Fraţi
1 A.C. 6 ani M 2 an dezorganizata 1
2 B.R. 6 ani M 2 ani organizata 2
3 B.A. 6 ani M 2 ani organizata 1
4 C.M. 5 ani F 2 ani organizata 1
5 C.S. 6 ani F 2 ani organizata 2
6 D.L. 6 ani F 2 ani organizata 0
7 D.V. 5 ani F 2 ani organizata 1
8 E.M. 6 ani M 3 ani organizata 1
9 E.R. 5 ani F 3 ani organizata 1
10 G.A. 5 ani F 3 ani organizata 1
11 G.L. 6 ani M 3 ani organizata 2
12 H.L. 5 ani M 2 ani organizata 0
13 I.D. 6 ani M 2 ani organizata 0
14 J. A. 6 ani M 2 ani organizata 0
15 K. L. 6 ani M 2 ani organizata 0
16 L.S. 5 ani M 2 ani p. divortati 1
17 L.P. 5 ani F 3 ani organizata 1
18 M.A. 5 ani F 3 ani organizata 0
19 M.C. 5 ani F 2 ani organizata 0
20 N.R. 5 ani F 2 ani tata strainatate 1

Grupa ,, Ciupercuțelor ” ( eşantionul de control) este alcătuită din 20 de preşcolari, 11 băieţi şi 9

fete, cu vârste cuprinse între 5 şi 6 ani, care au frecventat grădiniţa 2 sau 3 ani.
Echipa de cercetare a fost formată din: două educatoare, învăţătoarea clasei de la şcoala din
cartier, părinţi, personalul grădiniţei.
Durata cercetării: anul şcolar 2016-2017
Metodele cercetării:  Observaţia
 Convorbirea individuală
 Experimentul
 Modalităţi de experimentare şi de culegere a datelor:
▪ observarea copiilor şi notarea observaţiilor în fişe personale;
▪ consemnarea rezultatelor din fişele de lucru şi notarea în fişa individuală sau
colectivă;
▪ folosirea datelor experimentale;
▪ aplicarea de probe şi teste de evaluare a limbajului;
▪ aplicarea de probe şi teste pentru cunoaşterea capacităţii gândirii
▪ organizarea datelor, exprimarea lor în tabele, grafice, diagrame.
2.Desfăşurarea experimentului

2.1. Etapa constatativă (teste iniţiale)

În vederea realizării evaluării iniţiale pentru a cunoaşte stadiul dezvoltării limbajului

şi gândirii la cei 40 de preşcolari implicaţi, am aplicat o serie de probe de evaluare pe care le voi
prezenta în continuare.

Test nr. 1
Determinarea volumului vocabularului.
Scopul : Verificarea volumului vocabularului şi gradul de înşelegere a noţiunilor.
Item : Folosind rând pe rând un număr de cuvinte ce denumesc obiecte din viaţa cotidiană a
copilului, se pune întrebarea: Ce ştii despre......? ex.(cană, cuţit, păpuşă, bicicletă, cuţmă, umbrelă,
ciocan, televizor, benzină, vacă, stropitoare pod, avion, blană, plicticos, greiere, a repovesti, erou,
diamant, masă, piscină, bomboană, maşină, macara, poştaş, zidar, şcoală, porumbel, urmaş,
strămoş, toamnă, daltă, pacoste, microscop, internet, calculator). Se aleg cate 5 cuvinte pentru
fiecare copil.
Sarcina: Spune ce este aceasta? Ce stii despre....?
Notare: Se apreciază atât corectitudinea răspunsului, cât şi aptitudinea fluxului verbal (numărul
cuvintelor prin care copilul işi formulează răspunsul). Se noteaza fiecare raspuns corect cu 2 puncte
FB – 10 puncte
B – 7-9 puncte
S – 4-6 puncte
I – 2-3 puncte
Test nr .2
Sesizarea intuitivă a structurilor corecte sau incorecte dintr-un enunţ citit
Scopul : sesizarea corespondenţei dintre cuvânt – imagine şi (în parallel sesizarea eventualelor
deficienţe în pronunţarea tuturor sunetelor limbii române;
Material utilizat: jetoane cu imagini şi cuvântul denumire scris în casetă.
Sarcina: „Priveşte fiecare imagine şi cuvintele din casetă. Eu îţi voi citi, iar tu vei uni printr-o
săgeată imaginea cu cuvântul denumire a obiectului
Notare: Se noteaza fiecare raspuns corect cu 2 puncte
FB – 10 puncte
B – 7-9 puncte
S – 4-6 puncte
I – 2-3 puncte

Test nr. 3
verificarea creativităţii verbale
Scopul :evidenţierea fluxului de idei, a capacităţii de a completa mişcarea schiţată dintr-o imagine
dată, cu cât mai multe elemente închipuite, având logică.
Tehnica aplicării: se pun la dispoziţia copiilor imagini reprezentând personaje surprinse în
mişcare.
Instructaj : „Priveşte cu atenţie imaginea pe care ţi-o arăt şi spune ce crezi că fac personajele?”
Item 1: doi, trei copii văzuţi din profil, mergând unul după altul, cu o mână îndoită din cot.
Item 2: un câine alergând spre un grad având o portiţă întredeschisă.
Item 3: într-o curte, o cloşcă cu pui; pe un gard, o cioară.
Item 4: un lup care priveşte atent la o stână de oi.
Item 5: o vulpe la margine de sat.
Notare: se va acorda câte 2 punct pentru fiecare răspuns credibil ca logică şi formulat corect din
punct de vedere gramatical;

FB – 10 puncte
B – 7-9 puncte
S – 4-6 puncte
I – 2-3 puncte

Testul nr. 4:
pentru despărţirea corectă în silabe a cuvintelor date
Itemul nr.1. „Desparte în silabe următoarele cuvinte”:
cireşe toporaşi fragi albine
ţara frumuseţe zumzet
Itemul nr.2.” adaugă una sau mai multe silabe la cele date, pentru a obţine cuvinte noi”.

............ ..............
.........

Scop: despartirea corecta in silabe

Notare: se va acorda câte 2 punct pentru fiecare răspuns credibil ca logică şi formulat corect din
punct de vedere gramatical;
FB – 10 puncte
B – 7-9 puncte
S – 4-6 puncte
I – 2-3 puncte

2. Analiza şi interpretarea datelor

TESTUL 1
Număr de copii/ procente
Grup experimental Grup martor
Nr copii Procente Nr.copii Procente Calificativ
6 30 % 6 30 % F.B.
10 50 % 11 55 % B.
4 20 % 3 15 % S.
 I.

60

50

40
EXPERIMENTAL
30
CONTROL
20 Column1
10
Column1
0 CONTROL
FB EXPERIMENTAL
B
S
I

TESTUL 2

Număr de copii/ procente

Grup experimental Grup martor

Nr copii Procente Nr.copii Procente Calificativ

7 35 % 8 40% F.B.

9 45 % 10 50 % B.

4 20 % 2 10 % S.

0 I.

50

40

30 EXPERIMENTAL

20 CONTROL
Column1
10
Column1
0 CONTROL
FB EXPERIMENTAL
B
S
I

TESTUL 3

Număr de copii/ procente

Grup experimental Grup martor Calificativ

Nr copii Procente Nr.copii Procente

 6 30 % 6 30 % F.B.

10 50 % 10 50 % B.

4 20 % 4 20 % S.

I.

50

40

30 EXPERIMENTAL

20 CONTROL
Column1
10
Column1
0 CONTROL
FB EXPERIMENTAL
B
S
I

TESTUL 4

Număr de copii/ procente

Grup experimental Grup martor Calificativ

Nr copii Procente Nr.copii Procente

 5 25% 7 35 % F.B.

9 45 % 8 40 % B.

4 20 % 5 25 % S.

I.

40
35
30
25
EXPERIMENTAL
20
CONTROL
15
Column1
10
5 Column1
0 CONTROL
FB EXPERIMENTAL
B
S
I

Concluzie: între cele două grupe există o diferenţă de 4,70% (realizări). Din analiza
rezultatelor individuale obţinute de cei 40 de subiecţi supuşi testării prin cele 4 probe, se constată
sub aspectul stadiului de dezvoltare al limbajului la început de an şcolar căteva aspecte generale.
Copiii posedă:
 pronunţie corectă şi auz fonetic bine dezvoltat (toţi cei 40 de copii);
 exprimare frumoasă şi vocabular bogat se remarcă în grupa Experimantală la un
număr de 14 copii, ce prezintă 70%, iar la grupa de control la 15 copii, ce reprezintă 75%;
 exprimare corectă, dar vocabular sărac se apreciază, la grupa Experiment, la un
număr de 5 copii, ce reprezintă 30%, la grupa Martor la 4 copii, ce reprezintă 25%;
 noţiuni interogatoare în proporţie de 60% ca F.B. şi 20% Bine, raportându-ne la
grupa Experimentală, de 60% F.B., la grupa Martor;
  în privinţa stadiului de dezvoltare a gândirii divergente, la grupa Experiment 60%
din cei 20 de copii testaţi dovedesc capacitatea de a obţine calificativul F.B. şi 25% calificativul
Bine, în timp ce la grupa Martor 55% din copii obţin F.B. şi 45% obţin calificativul Bine;
 în ceea ce priveşte creativitatea verbală, se remarcă că, în proporţie de 40% la
grupa Experimentală şi 45% la grupa Martor, copii dovedesc creativitate în interpretarea unor
situaţii mai inedite şi 40%, respectiv 30% răspund doar strict la întrebarea: „Ce crezi că fac
personajele?”
Dacă analizăm cele 4 probe sub aspectul punctajului maxim realizabil, respectiv,
obţinerea calificativului de F.B., raportîndu-ne la cele 1780 de puncte posibile (realizat de cei 20
de subiecţi) şi cel realizat, făcând un calcul matematic, rezultă la nivelul fiecărei grupe următoarea
situaţie:
EXPERIMENT: punctaj maxim realizat la cele 4 probe pe baza cărora au obţinut
calificativul F.B., 1102 puncte : 1780= 62,19%(realizare).
DE CONTROL: punctaj maxim realizat la cele 4 probe pe baza cărăra au obţinut
calificativul F.B. 1191: 1780=66,91% (realizare).
2.2. Etapa formativă (aplicaţii)
Dezvoltarea limbajului este o sarcină de bază a educaţiei intelectuale, pe baza lui
dezvoltându-se gândirea. Dezvoltarea şi îmbogăţirea limbajului constituie o preocupare
permanentă a cadrelor didactice, întrucât el constituie principala cale de comunicare cu cei din jur
şi de cunoaştere a realităţii. La vârsta preşcolară, jocul este activitatea de bază şi prin intermediul
lui se formează şi se dezvoltă, alături de celelalte procese, limbajul copiilor.
Sub aspect lexical, educarea limbajului presupune următoarele obiective prioritare :
➢ îmbogăţirea vocabularului copiilor, pe baza experienţei imediate, cu cuvinte care denumesc
obiecte, fenomene, fiinţe observate, cunoscute, diferite aspecte, însuşiri caracteristice,
acţiuni, poziţii spaţiale, relaţii, unele trăiri afective ;
➢ activizarea vocabularului ;
➢ înţelegerea semnificaţiei corecte a cuvintelor, a indicaţiilor şi cerinţelor verbale, a
explicaţiilor şi a întrebărilor educatoarei, ale adulţilor ;
➢ îmbogăţirea şi activizarea vocabularului prin însuţirea de sinonime, antonime, paronime,
omonime.
Îmbogăţirea vocabularului copiilor de vârstă preşcolară se realizează treptat, concomitent cu
învăţarea sensului cuvintelor şi cu folosirea lor în vorbire, constituind deopotrivă un obiectiv
general al întregii activităţi insructiv-educative desfăşurată în grădiniţă.
➢ Pentru realizarea cu succes a activităţii de educare a limbajului la copilul aflat la grădiniţă, dar
mai ales a celor din grupa pregătitoare, a fost necesară, mai întâi, o bună cunoaştere a
posibilităţilor sale şi a nivelului atins în dezvoltarea vorbirii până în acel moment.
În urma aplicării probelor am constatat că sunt copii cu fond lexical sărac, ceea ce duce
la o exprimare greoaie. De aceea, mi-am propus ca prin jocul didactic şi prin exerciţiile de
stimulare a creativităţii verbale, să aduc copiii la un nivel de dezvoltare optimă a exprimării verbale
în vederea debutului şcolar, să contribui la îmbogăţirea vocabularului, la înţelegerea semnificaţiei
cuvintelor, structurii gramaticale orale, corecte, dezvoltării vorbirii reproductive şi a dialogului .
Detaşându-se de activitatea propriu- zisă de joc, jocul didactic permite copiilor
asimilarea de noi cunoştinţe, exersarea comunicării orale, verificarea şi consolidarea anumitor
cunoştinţe, priceperi şi deprinderi. Prin intermediul jocului didactic se dezvoltă la copii capacităţi
cognitive, afective şi volitive, se educă trăsături ale personalităţii, jocul devenind astfel o foarte
bună modalitate de conturare şi dezvoltare a competenţei de comunicare la preşcolari.
În cele ce urmează, voi exemplifica modalităţi de dezvoltare a limbajului copiilor din
grupa pregătitoare, prin intermediul jocului didactic.
În grădiniţă, copiii preşcolari sunt familiarizaţi cu noţiunile de cuvânt, silabă, sunet, cu
propoziţia simplă, apoi cu cea dezvoltată. Astfel, ei află că totul în jurul nostru poate fi denumit
prin cuvinte care îmbinate între ele conduc la situaţii de comunicare a unor idei. Astfel realizăm
vorbirea.
Tot în jocul didactic îi putem face pe copii să înţeleagă că uneori cuvintele, ca şi noi
oamenii, au o familie. Există aşadar cuvinte-părinţi şi cuvinte-copii. Pornind de la acest aspecte,
noi, educatoarele, am utilizat şi creat jocuri didactice care să contribuie la realizarea obiectivelor
menţionate anterior.
Pentru ca preşcolarii să înţeleagă ce înseamnă familia de cuvinte am realizat jocul
didactic,,Şi eu am o familie” sau ,,Fraţii şi surorile mele”.
Cunoscând noţiunea de cuvânt, preşcolarii trebuie să înţeleagă sensul pe care-l poartă
acesta. Ei vor fi familiarizaţi cu noţiunile de sinonime, omonime, antonime, paronime.
• Pentru a-i deprinde pe copii cu ,,familia de cuvinte’’ (sinonime, antonime, omonime,
 paronime) şi pentru deprinderea acestora cu formularea cuvintelor noi prin derivare cu ajutorul
sufixelor şi prefixelor, la grupa pregătitoare, în cadrul proiectului tematic ,,Toamna’’, în
săptămâna cu tema,, Legume de toamnă ’’, după activităţile de observare, lectură după imagini,
memorizarea unor poezii adecvate, am antrenat copiii în jocul didactic,, Caută rudele
cuvântului ’’.
Jocul l-am desfăşurat astfel : copiii aşezaţi pe covor, în mijloc multe jetoane cu imagini
reprezentând tema dată. Fiecare copil trebuie să aleagă câte un jeton şi să-l explice. Apoi, la
solicitarea mea, copiii au ales imagini înrudite ca temă (Legume de toamnă: ardei, vinete, varză,
morcovi, etc), dar şi ca rostire a cuvântului ilustrat (grădina, grădinar, grădiniţa), şi-au dat mâinile
într-un cerc simbolizând familia de cuvinte, rostind următoarele versuri
• ,,Familia-i mare,/ Familia-i mică,/ In familie să ne unim,/ Rudele să le găsim.’’
Pentru înţelegerea noţiunii de antonime folosim jocul ,,Găseşte imaginea opusă’’ în care copiii au
sarcina de a recunoaşte şi descrie imagini care reprezintă stări, trăiri opuse : copil care se
spală/copil murdar ; copil care aruncă ghizdanul/ copil care merge cu geanta în spate ;copil care
plânge/copil care râde, etc.
• În cadrul jocului,,Găseşte imaginea opusă‘‘copiii au avut sarcina de a recunoaşte şi descrie
imagini care reprezintă stări, trăiri opuse(antonime).
• În jocuri precum :,, Ce mai poate denumi acest cuvânt’’, ,,Unde se află ?’’, ,,Când şi cum’’,,
Jocul contrariilor’’, ,,Hai să împachetăm’’, ,,Foloseşte cuvântul potrivit’’, copiii au căutat
şi găsit antonime.
• Jocul didactic ,,Dacă nu-i aşa” are ca obiectiv însuşirea de către copii a noţiunii de
omonime.
În jocul ,, Să formăm cuvinte noi’’ copiii au avut ca sarcină formarea de cuvinte noi prin
schimbarea primei litere a cuvântului dat :car, rar, sar, etc. Copiii trebuie să explice înţelesul
fiecărui cuvânt, să numească fonemul care schimbă sensul cuvântului şi, facultativ, să formuleze
propoziţii cu cuvintele nou create. Jocul didactic ,,Scara cuvintelor‘‘ a pus copiii în situaţia de a
recunoaşte imagini, să le denumească, să formuleze o propoziţie despre ele şi să aşeze imaginile
în ordine, în funcţie de numărul de litere care compun denumirea obiectului respectiv. Unii copii
au formulat propoziţii, alţii au spus câte cuvinte are propoziţia, alţii au despărţit cuvintele în silabe.
Alţi copii au precizat care cuvânt din propoziţie are un anumit număr de litere precizat de
educatoare. În acest fel, copiii şi-au îmbogăţit vocabularul activ şi pasiv pe baza experienţei
personale şi a relaţiilor cu ceilalţi, au putut utiliza un limbaj oral corect din punct de vedere
gramatical, s-au familiarizat cu componenţa grafică şi sonoră a cuvintelor.
Prin jocurile :,,Cum este ?’’, ,, Care culoare îţi place’’, ,,Completează ce lipseşte’’, am realizat
îmbogăţirea şi nuanţarea vocabularului, sporindu-se numărul cuvintelor-însuşiri folosite de
preşcolari, prin descrierea de către aceştia a ilustraţiilor, ajungând chiar la povestirea lor.
Sub aspect gramatical, educarea limbajului presupune următoarele obiective:sesizarea
schimbărilor care au loc în forma cuvintelor în funcţie de diferite categorii gramaticale: caz, gen,
număr, persoană, mod, timp şi utilizarea corectă a formelor corecte ale unor substantive, adjective,
verbe, adverbe, interjecţii, etc.;sesizarea diferenţelor dintre formele de singular şi plural a
cuvintelor şi utilizarea corectă a cestora în funcţie de categoria de număr;realizarea acordului dintre
substantiv şi adjectiv; exprimarea corectă a acordului dintre subiect şi predicat;receptarea unităţii
logice a unei propoziţii sau fraze;utilizarea, în comunicare, a unor structuri sintactice
corecte;exprimarea corectă, în conformitate cu normele gramaticale ale limbii române.
Jocul ,,Completează ce lipseşte’’ l-am folosit pentru verificarea cunoştintelor copiilor
despre adjective, să-i fac să înţeleagă foarte bine legătura dintre substantiv( care denumeşte
obiectul) şi adjectiv ( care denumeşte însuşirea obiectului) şi astfel să realizeze relaţia logică dintre
obiect şi însuşirile sale.
Având în vedere faptul că nu peste mult timp copiii grupei pregatitoare intră într-un nou
ciclu de invăţare - ciclul primar, am diversificat gama de jocuri, introducând în cadrul acestora
jocurile-exerciţiu, pentru stimularea exprimării verbale, pentru despărţirea propoziţiilor în cuvinte,
a cuvintelor în silabe şi a silabelor în sunete.
Aceste jocuri-exerciţii trebuie orientate pe coordonate sigure, care să vizeze cultivarea
valenţelor exprimării directe, spontane, naturale.
Înţelegerea noţiunii de sunet am realizat-o prin perceperea auditivă, iar litera prin
perceperea vizuală, cunoscând faptul că la clasa I, corectitudinea cititului şi scrisului depinde în
mare măsură de nivelul la care se realizează pronunţia, iar aceasta depinde de calitatea auzului
fonematic. Tocmai în scopul dezvoltării auzului fonematic, putem introduce numeroase jocuri
didactice cu conţinut adecvat legat de obiectivele prioritare stabilite.
Alte exemple de jocuri didactice(şi exerciţii) utilizate şi care au vizat aceste cerinţe au
fost : ,,Jocul sunetelor’’,,Fii atent’’, ,, Să facem cuvinte’’, ,, Acum spune tu !’’, ,,Lanţurile
sunetelor’’, ,,Câte cuvinte am spus’’, ,,Câte silabe are cuvântul’’, ,,Cu ce sunet începe cuvântul ?’’,
,,Cine ştie să spină mai multe cuvinte care încep cu sunetul...‘‘,’, ,,Cine spune mai multe cuvinte
care se termină cu sunetul...‘‘,,Carnavalul sunetelor’’.
O deosebită importanţă în dezvoltarea comunicării o au şi jocurile didactice literare, cum
ar fi : :,,Hai să ne imaginăm”, ,,Călătorie în lumea poveştilor”, ,,Să născocim o poveste’’, etc.
care, pe lângă faptul că au drept scop cunoaşterea şi recunoaşterea unor personaje din povestiri,
ele au menirea să stimuleze observaţia, să favorizeze asociaţii de idei, să contribuie la găsirea unor
metode practice de a combina faptele de viaţă,etc.
Un copil va fi apt pentru şcolaritate atunci când va putea să-şi exprime corect gândurile,
intenţiile şi trăirile emoţionale şi, mai ales, poate să verbalizeze adecvat, ceea ce vrea să comunice
cu altul. Deci, este capabil să stăpânească limbajul ca instrument de informare, de comunicare şi
de exprimare.

Etapa de control
La finalizarea experimentului am implementat un proiect tematic ,, În lumea poveştilor’’ pentru a
realiza evaluarea finală
Pe parcursul săptămânii de evaluare copiii au realizat sarcini cuprinse în următoarele teste:
Test nr. 1
Imbogăţirea vocabularului, am aplicat-o într-un joc didactic, realizat pe grupuri mici, în prima
zi a proiectului ,, Salata de poveşti’’
Scopul : Verificarea volumului vocabularului.
Sarcini: să formeze perechi între imaginile cu aceeaşi denumire, dar cu forme şi întrebuinţări
diferite; să descrie obiectele de pe imagini şi să formuleze câte o propoziţie cu fiecare.
Item: Fiecare copil primeşte zece jetoane ce reprezintă imagini cu aceeaşi denumire, primeşte
sarcina de a grupa jetoanele după denumirea lor, formând perechi între obiectele cu aceeaşi
denumire. Imaginile au fost selectate în aşa fel încât să aibă legătură cu lumea poveştilor( toc,
capră, corn, război).După realizarea acestei sarcini copiii sunt solicitaţi să denumească şi să descrie
aceste obiecte.
Corectare şi cotare: Se fac aprecieri atât în ceea ce priveşte corectitudinea răspunsului, cât şi a
numărului de cuvinte, sau chiar propoziţii prin care copilul răspunde.
Notare: se va acorda câte 2 punct pentru fiecare răspuns credibil ca logică şi formulat corect din
punct de vedere gramatical;
FB – 10 puncte
B – 7-9 puncte
S – 4-6 puncte
I – 2-3 puncte

Test nr. 2
flexibilitatea verbală se realizează prin jocul ,, Joaca de-a cuvintele
Sarcini: Copilul va răspunde la întrebările puse de educatoare, care vizează completarea de
propoziţii, să-şi imagineze că este pus într-o anumită situaţie.
Item: Întrebările la care este solicitat să răspundă copilul sunt:
- Ce ştii despre...
- Cine ştie mai multe...
- Ce se întâmplă dacă...
- Ce-ai face dacă...
- Spune mai departe...
Sarcina: Zâna poveştilor este închisă în castel de un zmeu, iar tu o vei salva dacă vei îndeplinii
toate sarcinile cerute de acesta. Sarcinile( întrebările) se află de-a lungul drumului până la castel.
Notare : Se consideră răspuns corect fiecare propoziţie formată din cel puţin 4 cuvinte. Se acordă
câte 2 puncte pentru fiecare răspuns corect.
Notare: se va acorda câte 2 punct pentru fiecare răspuns credibil ca logică şi formulat corect din
punct de vedere gramatical;
FB – 10 puncte
B – 7-9 puncte
S – 4-6 puncte
I – 2-3 puncte

Test nr. 3: vizează completarea lacunelor dintr-un text şi se realizează prin jocul ,, De-a autorii”
Item: Completează cu cuvântul care crezi că este potrivit, cuvintele care lipsesc din poveste.
Sarcina: copiii vor participa la reconstruirea unei povestiri dintr-o carte foarte veche din care
cuvintele s-au şters. Copiii trebuie să asculte fiecare frază şi să completeze cuvântul lipsă: “ In
căsuţă toate erau mici. Pe măsuţă erau aranjate 7 farfurii, 7 furculiţe etc”.
Copiii vor fi întrebaţi din ce basme fac parte fragmentele şi vor trebui să le povestească .
Notare : Se consideră răspuns corect orice cuvânt care se potriveşte în contextul respectiv. Fiecare
cuvânt este punctat cu 2 puncte Punctajul maxim acordat este de 10 puncte.
Notare: se va acorda câte 2 punct pentru fiecare răspuns credibil ca logică şi formulat corect din
punct de vedere gramatical;
FB – 10 puncte
B – 7-9 puncte
S – 4-6 puncte
I – 2-3 puncte

Test nr. 4:
Fluidizarea şi originalitatea exprimării si s-a realizat prin jocul,, Lauda eroilor din poveşti”
Sarcini: Sa povestească după imagini, cu început dat şi întrebări suport;
Să dialogheze în perechi în functie de personajul ales.
Item1:Spune-mi cine ai vrea să fii tu din această imagine?
Iem2: Ce-ai face dacă ai fi...?
Item3: - Eu sunt Zâna bună. Tu cine eşti? ( se continuă dialogul în funcţie de raspunsurile şi
întrebările copilului.
Sarcini: Ne vom juca cu eroi din poveşti şi vom afla care este mai iubit. Fiecare dintre voi puteţi
fi ce erou din poveste doriţi.Trebuie doar să vă lăudaţi şi să spuneţi cât mai multe despre voi.
Notare: se va acorda câte 2 punct pentru fiecare răspuns credibil ca logică şi formulat corect din
punct de vedere gramatical;
FB – 10 puncte
B – 7-9 puncte
S – 4-6 puncte
I – 2-3 puncte

Rezultatele evaluării finale :

Test nr. 1
Numar de copii/ procente
Grup experimental Grup de control
Nr copii Procente Nr.copii Procente Calificativ
12 60% 11 55% F.B.
7 35% 8 40% B.
1 5% 1 5% I

60
50
40
EXPERIMENTA
30
CONTROL
20
Column1
10 Column1
0 CONTROL
FB EXPERIMENTA
B
S

Test nr. 2
Numar de copii/ procente
Grup experimental Grup de control
Nr copii Procente Nr.copii Procente Calificativ
16 80% 10 50% F.B.
3 15% 9 45% B.
1 5% 1 5% I
I.
 80
70
60
50
40 EXPERIMENTAL
30
CONTROL
20
10
0 CONTROL
FB EXPERIMENTAL
B
S
I

Test nr. 3
Numar de copii/ procente
Grup experimental Grup de control
Nr copii Procente Nr.copii Procente Calificativ
17 85% 12 60% F.B.
2 10% 6 30% B.
1 5% 2 10% I
I.
 90
80
70
60
50 Series 1
40 CONTROL
30
Column1
20
10 Column1
0 CONTROL
FB Series 1
B
S
I

Test nr. 4
Numar de copii/ procente
Grup experimental Grup de control
Nr copii Procente Nr.copii Procente Calificativ
16 80% 11 55% F.B.
3 15% 6 30% B.
1 5% 3 15% I
I.
 80
70
60
50
EXPERIMENTAL
40
CONTROL
30
Column1
20
10 Column1
0 CONTROL
FB EXPERIMENTAL
B
S
I

Vizualizarea rezultatelor este realizată în diagramele de mai jos:

Eşantion experimental

F.B.
B.
S.
I.

Eşantion de control

F.B.
B.
S.
I.
Histograma comparativa

12

10

6 eşantion experimental
eşantion de control
4

0
F.B. B. S. 0

În funcţie de rezultatele obţinute în urma testelor observăm că rezultatele obţinute de copiii

grupei experimentale sunt mai bune cu o medie de 18% faţă de rezultatele obţinute de copiii grupei
de control. Aceste rezultate mă îndreptăţesc să afirm că ipoteza experimentului a fost confirmată.
Din analiza rezultatelor individuale obţinute de cei 40 de subiecţi supuşi testării
prin cele 4 probe, se constată sub aspectul stadiului de dezvoltare al limbajului la sfarsit de an
şcolar căteva aspecte. Copiii posedă:
 pronunţie corectă şi auz fonetic foarte bine dezvoltat (toţi cei 40 de copii);
 exprimare frumoasă şi vocabular bogat se remarcă în grupa Experimantală la un
număr de 14 copii, ce prezintă 90%, iar la grupa de control la 15 copii, ce reprezintă 80%;
 exprimare corectă, dar vocabular sărac se apreciază, la grupa Experiment, la un
număr de 5 copii, ce reprezintă 30%, la grupa Martor la 4 copii, ce reprezintă 25%;
 noţiuni interogatoare în proporţie de 70% ca F.B. şi 20% Bine, raportându-ne la
grupa Experimentală, de 65% F.B., la grupa Martor;
 în privinţa stadiului de dezvoltare a gândirii divergente, la grupa Experiment 75%
din cei 20 de copii testaţi dovedesc capacitatea de a obţine calificativul F.B. şi 25% calificativul
Bine, în timp ce la grupa Martor 60% din copii obţin F.B. şi 50% obţin calificativul Bine;
  în ceea ce priveşte creativitatea verbală, se remarcă că, în proporţie de 80% la
grupa Experimentală şi 55% la grupa Martor, copii dovedesc creativitate în interpretarea unor
situaţii mai inedite şi 15%, respectiv 30% răspund doar strict la întrebarea: „Ce crezi că fac
personajele?”
Dacă analizăm cele 4 probe sub aspectul punctajului maxim realizabil, respectiv,
obţinerea calificativului de F.B., raportîndu-ne la cele 1780 de puncte posibile (realizat de cei 20
de subiecţi) şi cel realizat, făcând un calcul matematic, rezultă la nivelul fiecărei grupe următoarea
situaţie:
Experiment: punctaj maxim realizat la cele 4 probe pe baza cărora au obţinut calificativul F.B.,
1482 puncte : 1780= 83%(realizare).
De control: punctaj maxim realizat la cele 4 probe pe baza cărăra au obţinut calificativul F.B.
1263 puncte : 1780=70% (realizare).
Comparând rezultatele obţinute la testele iniţiale şi finale am observat că
eşantionul experimental are un procentaj de rezolvare a sarcinilor mai ridicat la testele finale ceea
ce mă îndreptăţeşte să afirm că ipoteza a fost confirmată.
 CONCLUZII

Exigentele vieţii contemporane şi necesitatea tot mai acută de a rezolva problemele de

complexitate crescândă apărute în toate sectoarele de activităţi, au transformat educarea
creativităţii într-o prioritate, respectiv într-o necesitate stringentă pentru societate, pentru toate
sectoarele de activitate.
Manifestările creative – mai mult sau mai puţin numeroase- apar încă de la vârsta
preşcolară, scoală continuând procesul de de depistare, stimulare şi formarea aptitudinilor
creatoare la elevi.
Fiecare educator trebuie să fie un educator al schimbării, iar activităţile didactice să
constituie adevărate procese creative, manifestate în proiectarea activităţilor didactice, în
organizarea şi desfăşurarea activităţilor, în procesul de evaluare, în întreaga activitate
desfăşurată în grădiniţă şi în afara ei.
La vârsta preşcolară este necesar a valorifica şi dezvolta spiritul de observaţie al
copiilor- ca premisă a apariţiei şi manifestării conduitelor lor creatoare.
Activităţile care includ abilităţi intelectuale, care permit copiilor să stabilească o
ipoteză sau alta, care cultivă flexibilitatea gândirii, care permit aflarea mai multor căi şi soluţii
în rezolvare au un rol important în cultivarea premiselor creativităţii.
Aceste activităţi trebuie să permită fluiditatea ideilor şi realizarea de asociaţii, în
funcţie de anumite criterii prestabilite. În general, jocurile didactice – de orice fel- pot să
realizeze cel mai bine acest lucru, prin variatele forme în care se desfăşoară, prin atmosfera
competitivă, dar şi destinsă şi permisivă.
Disponibilităţile creative ale preşcolarului se manifestă în expresiile şi conduitele
emoţionale, în joc, în desen şi în activitatea de comunicare verbală.
În toate activităţile de educare a limbajului, creativitatea verbală (de expresie, de
produs, inovativă) tinde să devină productivă. Însuşirea limbii (în mod conştient sau prin
imitaţie) permite copilului să comunice cu ceilalţi, să-şi exprime părerile, trăirile, dorinţele,
nedumeririle, uimirile, să ceară şi să transmită informaţii.
Jocul didactic poate fi utilizat pentru stimularea fluidităţii şi flexibilităţii verbale.
Următoarele sarcini au o mare valoare formativă:
-identificarea cuvintelor, silabelor, sunetelor în propoziţii date sau formulate după
imagini;
-găsirea unor cuvinte noi prin schimbarea unui sunet (iniţial, final, din interiorul
cuvântului) în cuvinte date (dor, dur, dar; pol, pod, por; pod, nod, rod; nas, pas, vas; sac, suc
etc.);
 -identificarea sinonimelor şi antonimelor unor cuvinte şi integrarea lor în propoziţii în
vederea evidenţierii modificării semnificaţiilor;
-identificarea tuturor adjectivelor care pot fi asociate unor substantive (floare albă,
mică, minunată, parfumată);
-identificarea tuturor adverbelor care pot fi asociate unor verbe ( merg mult, repede,
oriunde, mâine);
-formularea a cât mai multor propoziţii referitoare la un obiect sau o imagine;
-formularea a cât mai multor intrebări referitoare la un obiect sau o imagine.
Dezvoltarea potenţialului creativ nu se realizează de la sine, ci este nevoie de acţiuni
continue şi organizate de stimulare şi activare. Activarea şi stimularea potenţialului creativ
impun cunoaşterea specificului şi a nivelului de dezvoltare a acestuia, ca şi cunoaşterea
relaţiilor determinative în care este implicat. Stimularea şi satisfacerea trebuinţei de cunoaştere
a copilului determină dezvoltarea potenţialului creativ, amplificarea flexibilităţii, fluidităţii,
originalităţii plastice şi verbale. Informaţiile, modelele de acţiune insuşite prin activitatea de
invăţare, declanşată şi susţinută energetic de trebuinţa de cunoaştere, sunt supuse
transformărilor creative şi generează un original cu valoare subiectivă.
Relaţiile cu cei de aceeaşi vârstă, munca în echipă, cooperarea amplifică manifestările
creative. Stările afective plăcute pe care le are copilul în cadrul grupului se stabilizează şi se
intensifică amplificând spontaneitatea, iniţiativa, curajul în formularea soluţiilor. Activitatea
în echipă se regăseşte în toate actvităţile desfăşurate în grădiniţă. Când ea devine un element
al stategiei didactice şi se armonizează cu activitatea independentă, participarea creativă a
copilului se amplifică.
Educaţia creativă la vârsta prescolară devine din ce în ce mai mult nu numai un deziderat, ci şi o
realitate.

BIBLIOGRAFIE:

Boca-Miron, Elena; Chichişan, Elvira - “Documentar metodic pentru activităţile de educarea

limbajului la preşcolari” V & Integral, Bucureşti, 2001
Bratu, Rodica - “Preşcolarul şi literatura”, Editura Didactică ŞI Pedagogică, Bucureşti, 1972
Breban, Silvia, Gorgea, Elena, Ruiu, Georgeta, Fulga, Mihaela, - Metode interactive de grup,
Bucureşti,1996
C Cojocaru: - Creativitate si inovaţie, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1975
Chateau, Jean, - Copilul şi jocul, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1970.

copii şi în clasele I şi a II- a” Editura Didactică şi

Pedagogică, R.A.

Crenguţa–Lăcrămioara Oprea – Pedagogie. Alternative metodologice interactive, Editura Editura

Polirom, 2000

Cucoş, C-tin. - Pedagogie. Iaşi: Editura Polirom, 2000

Culea Laurenţia, Sesovici, Angela, Grama, Filofteia, Pletea, Mioara, Ionescu , Daniela, Anghel,
Nicoleta, - Activitatea integrată din grădiniţă, Ghid pentru cadrele didacticeîn învăţământul
preuniversitar, Didactica Publishing House, 2008

Damşa, Ioan; Tomşa-Damşa, Maria; Ivănuş Zoe - “Dezvoltarea vorbirii în grădiniţa de

Dumitrana, Magdalena - “Didactică preşcolară” V&Integral, Bucureşti, 1998

Dumitrana, Magdalena - “Educarea limbajului în învăţământul preşcolar. Comunicarea orală”,

Compania, Bucureşti, 1999

Elena Rafailă -,,Educarea creativităţii la vârsta preşcolară” Editura Aramis, 2002

Ezechil, Liliana; Păişi Lăzărescu, Mihaela - “Laborator preşcolar”, V&Integral, Bucureşti 2002

Filofteia Grama, Mioara Pletea – Activitatea integrată din grădiniţă – Ed. Didactica

Filofteia Grama, Mioara Pletea – Aplicaţiile noului curriculum pentru învăţământul preşcolar –
Ed. Didactica Publishing, Vol. I 2008

Filofteia Grama, Mioara Pletea – Aplicaţiile noului curriculum pentru învăţământul preşcolar
– Ed. Didactica Publishing, Vol. I 2009

-G.Berger- ”Omul modern şi educaţia sa “E.D.P- Bucureşti 1975

Golu, Pantelimon; Zlate, Mielu; Verza, Emil - “Psihologia copilului”- Manual pentru clasa a XI-
a Şcoli normale, Editura Didactică şi pedagogică, R.A. Bucureşti,
1998

Mielu Zlate - „Psihologia copilului” - E.D.P. Bucureşti 1991.

Mihai Stanciu, - „Didactica postmodernă”, Ed. Universităţii Suceava, 2003

Mitu, Florica. - Metodica activităţilor de educare a limbajului în învăţământul

Noul curriculum pentru învăţământul preşcolar – Didactica Publishing 2008

Preda, Viorica- “Copilul şi grădiniţa”, Compania, Bucureşti 1999

Preda, Viorica, Breben Silvia, Gogonea, Elena “Invatarea bazata pe proiecte” , Editura Arves ,
Bucuresti, 2009

Preda, Viorica, coordonator, - “Metoda proiectelor la vârstele timpurii”, Miniped, Bucureşti,

2002

Preda, Viorica; Dumitrana, Magdalena - coordonatori- “Programa activităţilor instructiv-

educative în învăţământul preşcolar şi Regulamentul
învăţământului preşcolar”, V&Integral, Bucureşti, 2000

Ezechil, Liliana - “Pedagogie - fundamente teoretice” V&Integral, Bucureşti, 2002

Rafailă, Elena; Ţugui, Lenuţa - “ Modele orientative de lucru cu preşcolarii”, All Pedagogic,
Bucureşti, 2000

Roco, Mihaela. - Creativitate şi inteligenţă emoţională. Iaşi: Editura Polirom, 2001

Roşca, Al.; Chircev, A. - “Psihologia copilului preşcolar” Editura Didactică si Pedagogică,
Bucureşti, 1966

Roşca, Al: - Creativitatea,Colectie,Orizonturi, Editura Enciclopedica Romana, Bucuresti 1972

Rose, Vincent. (1972). Cunoaşterea copilului. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.

Schulman Kolumbus, E. Didactică preşcolară. Bucureşti: V&I Integral, 2000 Claparede
Edouard, - Psihologia copilului şi pedagogia experimentală, EDP, Bucureşti,1975
U. Schiopu: - Psihologia Copilului, Educatia Didactica si pedagogica 1967

Universitatea Bucureşti, 2003.

Varzari, Elena; Taiban, Maria - “Metodica cunoaşterii mediului înconjurător, a dezvoltării şi

corectării vorbirii copiilor preşcolari”, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1980

Voiculescu, Elisabeta - “Pedagogie preşcolară”, Aramis, Bucureşti, 2001

*** Programa activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii - Bucureşti-2000

*** Programa activităţiilor instructive educative în grădiniţa de copii - Editura&I Integral 2005

*** Noul curriculum pentru învăţământul preşcolar – Didactica Publishing 2008

“Revista Învăţământul preşcolar nr.1-2/2007”, Bucureşti, 2007

“Revista Învăţământul preşcolar nr.3-4/2007”, Bucureşti, 2007

“Revista Învăţământul preşcolar nr.1-2/2008”, Bucureşti, 2008

“Revista Învăţământul preşcolar nr.3-4/2008”, Bucureşti, 2008

“Revista Învăţământul preşcolar nr. 1-2/2009”, Bucureşti, 2009

“Revista Învăţământul preşcolar nr.1-2/2014”, Bucureşti, 2014

“Revista Învăţământul preşcolar nr.3-4/2014”, Bucureşti, 2014

“Revista Învăţământul preşcolar nr.1-2/2015”, Bucureşti, 2015

“Revista Învăţământul preşcolar nr.3-4/2015”, Bucureşti, 2015

“Revista Învăţământul preşcolar nr.1-2/2016”, Bucureşti, 2016