OCTOMBRIE

NR. 46•aNUL MMXVI

România, Paradisul
țara extremelor roșioarelor
4 32
www.agvps.ro

Vremea Năluciri
potârnichilor sub oglinda apei
16 34
 CUPRINS
VâNăTOaRE 22 DE SEZON
3 EDITORIAL Vânătoare de guguștiuci
Nr. 46/OCTOMBRIE Vânătoare, evaluări și perspective 24 CHINOLOGIE
MMXVI • Serie nouă 4 OPINIE Reîntoarcerea în teren
România, țara extremelor 25 PLANTE T~M~DUITOARE
8 LA ZI Cornul
Costurile conservării prădătorilor 26 RESTITUIRI
interziși la vânătoare Țarcul de lupi din Codrii Bârsanei
10 LEGISLA}IE
Critici aduse proiectului PESCUIT
de ordin privind derogările 28 EVENIMENT
preconizate pentru vânarea urșilor, Interes european pentru pescuitul
lupilor și pisicilor sălbatice sportiv
12 LA ZI 30 SPINNING
S.O.S. biodiversitatea Șalăi chartreuse
13 ETOLOGIE 32 PESCUIT |N DELTA DUN~RII
Potârnichea Paradisul roșioarelor
16 DE SEZON 33 GASTRONOMIE
Vremea potârnichilor Fileuri de roșioară pané
17 GASTRONOMIE 34 DE SEZON
Potârnichi la cuptor cu bacon Năluciri sub oglinda apei
în sos de cidru 36 PESCUIT PE RÂU
18 ARME Cu cicade în curenții râului
Becassier SK Soft – un bock 38 MUSC~RIT
calibru 20/76 italian superușor Periplu cu păstrăvi și cleni pe ape
19 RESTITUIRI văduvite de lipani
FONDATĂ ÎN ANUL 1919 Societățile de vânătoare din județul 40 noutăți de prin magazine
REVISTĂ NAȚIONALĂ DE Bacău în 1942-1948 41 MICA PUBLICITATE
VÂNĂTOARE ȘI PESCUIT SPORTIV 20 CHINOLOGIE Solunare – Rebus – Mica publicitate
Prima vânătoare
REDaCȚIa 21 CARTE
Președinte executiv Amintiri, amintiri…
Dr. Ing. Neculai Șelaru
Redactor-șef
arh. Mugurel Ionescu
Redactor corespondent
prof. Bianca Ioriatti
Art Director
Aurel Neagu

Layout/Design
CREA
4 30
Difuzare
Ing. Mariana Cristache

CONSILIUL ȘTIINȚIFIC
Acad. Dr. Dan Munteanu
Acad. Dr. Atilla Kelemen
Dr. Ing. Nicolae Goicea
Dr. Ing. Vladimir Talpeș

Redacția și administrația
Calea Moșilor nr. 128,
București, Sector 2, Cod 020882
Tel: 021-313.33.63
E-mail: revistavpr@yahoo.com
www.agvps.ro
ISSN 1582-9650
Manuscrisele destinate tipăririi vor fi de preferință în
format digital. Publicate sau nu, ele nu se înapoiază
colaboratorilor. Articolele publicate nu angajează
decât responsabilitatea autorilor lor și nu reflectă în
mod necesar opinia radacției. Reproducerea oricărui
material fără acordul redacției este interzisă.
13 32
Membrii Consiliului A.G.V.P.S. din România și județele pe care le reprezintă
Președinte: Mugur Constantin Isărescu; Președinte executiv: Neculai Șelaru;
Vicepreședinți: Florin Iordache (Olt, Dolj), Atilla Kelemen (Bistrița, Harghita, Mureș),
Teodor Bentu (Giurgiu, Asociații de pescari sportivi); Membri: Ion Antonescu (Vâlcea, Sibiu),
Dorin Calciu (Alba, Arad, Hunedoara), Adrian Duță (Gorj, Mehedinți), Filip Georgescu (Argeș,
Teleorman), Teodor Giurgiu (Bihor, Satu Mare), Nicolae Goicea (Botoșani, Neamț, Suceava),
Gheorghe Iaciu (Ilfov), Valentin Jerca (Călărași, Constanța), Cornel Lera (Timiș, Caraș-
Severin), Eusebiu Martiniuc (Galați, Vrancea), Paul Niculescu (București), Dragoș Onciulencu
(Tulcea), Laurențiu Radu (Brăila, Ialomița), Horia Scubli (Cluj, Maramureș, Sălaj), Florică
Stan (Buzău, Dâmdovița, Prahova), Gabriel Surdu (Bacău, Iași, Vaslui).
 EDITORIAL

OCTOMBRIE

VÅN~TOARE
Editorial 3
România, țara extremelor 4
Costul conservării prădătorilor 8
S.O.S. biodiversitatea 12
Potârnichea 13
Vremea potârnichilor 16

Vânătoare, evaluări rală și că este practicată de oameni că-

rora le pasă de natură și viața sălbatică”.
În toată această etapă, este evident

și perspective faptul că actuala conducere a

A.G.V.P.S. a acționat în deplină confor-
mitate cu prevederile Statului, pentru
ELIADE BĂLAN a păstra solidaritatea și cooperarea
între vânători, aplicând totodată o stra-
tegie benefică pentru prevenirea degra-
dării bidiversității și a habitatelor. Nu
este vorba de formule propangadistice,
ci de bună intenție, echilibru, dorință
de eficiență sporită în procesul de pro-
tejare și conservare a faunei sălbatice.
Acestă preocupare nu a fost însă înțe-
leasă cum se cuvine de toată lumea.
Fac referire la unele ONG-uri, care, din
opoziție, și-au etalat subiectiv diferite
merite în ceea ce privește apărarea
faunei, acuzând în mod nejustificat
asociațiile de vânători de abateri de la
reguli și norme.
Cel mai recent exemplu îl constituie
învininuirile legate de măsurile privind
vânătoarea de urși, lupi și pisici sălba-
tice, respectiv despre modul cum sunt
stabilite cotele pentru împușcarea unor
specii protejate de lege. A nega rolul vâ-
nătorii, ca fenomen social-economic, în-
Evident, mesajul domnului Mugur Constantin Isărescu, seamnă să pierzi capacitatea de a
președinte al A.G.V.P.S., transmis la recentul Congres al înțelege nevoile mediului și respectarea
Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi unei tradiții milenare, benefică armoniei
din România, se cuvine analizat cu atenție. Am găsit în dintre oameni și fauna locală salbatică.
alocuțiunea președintelui A.G.V.P.S. reflecții de o nuanță Nu neg rolul ONG-rilor, cu condiția
aparte care, în contextul actual, devin temă de gândire să fie unul ancorat în obiectivitate, ci
pentru tot corpul vânătoresc și responsabilii din modul în care asemenea organizații
domeniul protecției mediului înconjurător. stau la „pândă”, și apoi intervin cu sco-
pul de a „tulbura apele” în spațiul pu-

R
espectul față de natură, pentru
că despre acest îndemn este
vorba, trebuie privit și exami-
nat cu mare seriozitate, sever și cu o in-
finită rigoare morală, fără rabat sau
aspirații străine de gospodărirea fon-
dului cinegetic.
„Această deviză (n.r. respectul față
de natură) adună laolaltă trei trăsături
fundamentale: înțelepciunea, responsa-
bilitatea și onestitatea”, afirmă domnul
Isărescu. Sunt elemente care au fost
evidențiate nu pentru a „da bine” în
fața celor care încearcă, prin mijloace
rudimentare, să pună în umbră moti-
vația ecologică a membrilor asociației,
ci din dorința de a proiecta viitorul, ple-
când de la realitatea preocupărilor be-
nefice existente în prezent, pentru
menținerea echilibrului și gospodărirea
acestui minunat capital, natura.
Domnul guvernator al BNR nu face
decât să proiecteze în public angajarea
necondiționată a membrilor asociațiilor
vânătorești afiliate la A.G.V.P.S., de a
trăi în bună conviețuire cu natura, an-
gajament care a fost îndeplinit cores-
punzător, având la bază un cadru legal
favorabil interesului național. „Provo-
carea noastră comună, la nivel local, na-
țional și internațional, mai spune
domnul Isărescu, este de a demonstra
publicului, inclusiv mass-mediei și oame-
nilor politici, că vânătoarea este favora-
bilă consevării biodiversității, că aceasta
contribuie la dezvoltarea economică și ru-
blic. Rolul lor trebuie să fie unul strict
de colaborare, nicidecum unul concu-
rențial, în vederea conservării faunei de
interes cinegetic. Prin urmare, cele trei
trăsături fundamentale exprimate de
domnul Mugur Constantin Isărescu se
regăsesc în inițiativele A.G.V.P.S., gân-
dite și să apere inclusiv interesele vână-
torilor, speciile de vânat și activitățiile
de vânătoare, conform legislației în do-
meniu. Conform asigurărilor date de
domnul Neculai Șelaru, președinte exe-
cutiv al A.G.V.P.S., există cele mai bune
intenții în rândul vânătorilor pentru
gospodărirea și protejarea resursei na-
turale, astfel încât A.G.V.P.S. să ră-
mână, și în viitor, parte a dimensiunii
internaționale a vânătorii.
OCTOMBRIE 2016 | 3
 OPINIE

Foto: FLORIAN ANDRONACHE

România, țara extremelor

N. ȘELARU
Noi, românii, nu prea reușim să înțelegem calea de mijloc. Calea compromisului,
pentru a găsi cele mai înțelepte măsuri și a împăca, în modul cel mai rațional,
contradicțiile. La noi, săritul dintr-o extremă în alta pare să fi devenit sport național.
Mai ales în rândul unora dintre aleșii noștri, în realitate impuși cumva din afară. Care
fac pe tâmpii ori chiar sunt și adoptă sau impun măsuri contrare interesului societății
în care trăiesc (unii doar temporar), urmărind prioritar interesele majore ale societății
internaționale/mondiale/globale.

R
omânia este, fără doar și
poate, țara multor extreme,
care se datorează, în principal,
științei, interesului și responsabilității
celor ce au coordonat activitățile în ul-
timul sfert de veac. Din păcate, este co-
dașă în Europa din foarte multe, mult
prea multe, puncte de vedere. Este
însă, incontestabil, fruntașă în privința
biodiversității și a efectivelor și calității
faunei cinegetice sedentare. Și nu de
acum, ci de zeci de ani.
Meritul situației de excepție în care
este poziționată fauna cinegetică din
România, mai ales în privința efective-
lor și vigurozității unor specii cinege-
tice exterminate, amenințate sau
vulnerabile în alte țării europene, se
datorează, în cea mai mare măsură,
managerilor și vânătorilor noștri, care
s-au dovedit mai instruiți și responsa-
bili ori mai înțelepți și disciplinați
decât alții. Conducătorii activității ci-
negetice din România și reprezentanții
vânătorimii române nu au fost însă,
până de curând, nici contestați și nici
încurcați de tot felul de pretinși apără-
4 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
tori ai faunei cinegetice, ai mediului
acesteia de viață și ai echilibrului în na-
tură, posesori a tot felul de diplome și
expertize mai mult decât discutabile.
Acum, precum „musca la arat”, vin la
„o masă plină cu bucate” și încearcă să
se implice și, respectiv, să se înfrupte
din rezultatele muncii altora, dar nu
alăturându-se acestora, ci criticându-i
și încurcându-i efectiv, pentru a putea
ieși cumva în evidență și a putea că-
pușa, aparent justificat, bugetul public.
Adică pentru a obține, peren, finanțări
de proiecte, unele aiurea și pentru a
clarifica sau strica, după caz, lucruri
în general bine făcute de peste 50-60
de ani încoace.
Nimeni nu contestă faptul că, ală-
turându-se cinstit cinegeticienilor și vâ-
nătorilor, și-ar putea găsi un obiect
serios și responsabil de activitate și ar
putea contribui efectiv și eficient la
conservarea speciilor de faună cinege-
tică, în special a celor amenințate sau
vulnerabile, a mediului acestora de
viață și a echilibrului în natură. Cine-
geticienii și vânătorii au fost și rămân
deschiși unei astfel de colaborări, dar
nu vor putea accepta niciodată blamă-
rile la adresa lor, unele difuzate prin
mass-media de persoane ignorante,
rău intenționate sau „cozi de topor” ale
celor ce vizează mult mai departe. Ale
celor, din țară sau străinătate, care vi-
sează la un viitor numai al lor în
această activitate, rămasă în România
doar a vânătorilor cu domiciliu sau re-
zidență în țara noastră. Să ne reamin-
tim de interdicția vânătorii în Delta
Dunării și, mai aproape, de „cioba-
niadă” și să ne punem întrebarea „de
ce s-au întâmplat”.
Aprecierea măsurii
Măsura interzicerii extragerii sur-
plusului populațional al speciilor preci-
zate și însărcinarea unor echipe speciale
de jandarmi să captureze urșii care pro-
duc prejudicii și omucideri ori să-i îm-
puște este irațională, nelegală și
păgubitoare pentru bugetul public. Pă-
gubitoare nu doar în privința retribuirii
jandarmilor pentru o muncă pe care nu
sunt calificați să o facă și pentru înar-
marea lor cu arme potrivite de vână-
toare, ci pentru plata tuturor preju-
diciilor pe care populațiile speciilor în
discuție le vor produce agricultorilor,
apicultorilor, crescătorilor de animale și
vânătorilor, toate din bugetul public, ni-
cidecum din buzunarul celor ce-și per-
mit să i-a astfel de decizii.
În plus, măsura vânării urșilor pro-
blemă de către jandarmi contravine fla-
grant legii, ceea ce reliefează, și de
această dată, lipsa de respect a unor gu-
vernanți actuali față de prevederile legii.
Analiza măsurii sub aspectul
intereselor naționale
Din păcate, interesul național și in-
teresele internaționale în materie de
conservare a carnivorelor, în special a
marilor carnivore, nu sunt aceleași.
Zeci de ani până acum, în prezent
și în viitor, interesul național a fost,
este și rămâne de a conserva populațiile
de prădători (carnivori sau omnivori)
în echilibru cu celelalte populații de
specii-pradă de faună cinegetică, plan-
tivore și omnivore, și toate aceste spe-
cii, împreună, în echilibru cu mediul
înconjurător. Altfel spus, interesul na-
țional este de a păstra aceste populații
de faună cinegetică, sănătoase și vigu-
roase, în efective care să nu producă
prejudicii inacceptabile agricultorilor,
apicultorilor, proprietarilor de păduri,
crescătorilor de animale și altor conce-
tățeni. Când vorbim de prejudicii inac-
ceptabile, ne gândim la prejudicii mari,
care nu pot fi acoperite din valorifica-
rea surplusului de vânat, dobândit în
condițiile legii, cu aprobarea prealabilă
a autorității publice centrale care răs-
punde de vânătoare.
Pentru realizarea acestui echilibru,
denumit agro-silvo-cinegetic, gestiona-
rii fondurilor cinegetice, în principal
asociațiile vânătorești, au întreprins
eforturi remarcabile de-a lungul timpu-
lui, inclusiv financiare, în scopul asigu-
rării pazei, hrănirii complementare,
intervențiilor cu medicamentații și altor
asemenea măsurii de protecție și ajuto-
rare a faunei cinegetice, mai ales în pe-
rioadele critice de existență pentru
aceasta. Au mai contribuit, de aseme-
nea, la protecția, conservarea și îmbu-
nătățirea condițiilor de mediu pentru
această faună și și-au adus un aport
cuantificabil la bugetul public, prin ta-
rifele de gestionare, impozitul pe profit
și TVA vărsate sistematic către stat, în
condițiile în care statul nu le-a returnat,
în nici un fel, nici o parte din acești
bani. Ne oprim aici cu enumerarea ac-
țiunilor pro vânat și mediu întreprinse
de asociațiile de vânători, pe cheltuiala
lor privată, deși am putea reaminti
populările și repopulările făcute în
timp, periodic și/sau anual, cu fazani,
potârnichi, iepuri, căpriori, cerbi, capre
negre etc. De asemenea, reamintind
despre relocările de animale sălbatice,
despre achitarea prejudiciilor produse
de fauna cinegetică, în unele cazuri de
exemplare din fauna interzisă la vână-
toare, despre asigurarea a mii de locuri
de muncă ș.a.m.d.
Interesul internațional este, fără
discuție, de conservare a marilor carni-
vore în primul rând, dar și a celorlalte
populații de specii amenințate sau vul-
nerabile, acolo unde trăiesc, făcută pe
cheltuiala exclusivă a țărilor care au
avut înțelepciunea să nu le extermine
și să le lase să viețuiască în echilibru re-
lativ cu celelalte populații de specii ci-
negetice. România excelează din acest
punct de vedere, fiind, fără discuție,
țara cu cea mai mare densitate de urși,
lupi, râși și pisici sălbatice din Europa.
Acum, pentru înțelepciunea înain-
tașilor noștri de a conserva efectivele
de carnivore despre care facem vorbire,
suntem apreciați ca țară cu foarte im-
portante resurse genetice sălbatice,
Revin și susțin că
interesul național se
poate armoniza cu
interesul internațional
printr-o politică cinegetică
rațională, aplicată zeci de
ani în România, dar
înțeleasă și susținută
sinergic de toate ONG-urile
bine intenționate, care au
ca obiect protecția faunei
cinegetice, a mediului
înconjurător și a
echilibrului în natură,
printre care se află și
A.G.V.P.S. din România”.
care se impun a fi conservate la noi, cu
investiții cât mai reduse din partea Eu-
ropei. Iar reprezentanții ONG-urilor, fi-
nanțate și din Europa, nu prea înțeleg
această strategie și se comportă, în
mod evident, ca susținătoare ale inte-
reselor internaționale, mai înaintea
celor naționale. Altfel spus, se com-
portă ca și „cozile de topor” ale altora
printre noi.
Revin și susțin că interesul național
se poate armoniza cu interesul interna-
țional printr-o politică cinegetică rațio-
nală, aplicată zeci de ani în România,
dar înțeleasă și susținută sinergic de
toate ONG-urile bine intenționate, care
au ca obiect protecția faunei cinegetice,
a mediului înconjurător și a echilibrului
în natură, printre care se află și
A.G.V.P.S. din România.
O politică cinegetică înțeleaptă,
care nu poate exclude intervenția, cu
arma de vânătoare, pentru păstrarea
echilibrului agro-silvio-cinegetic și a
purității și vigurozității populațiilor lo-
cale de faună cinegetică.
Altfel, din prea multă atenție și dra-
goste declarată pentru speciile amenin-
țate sau vulnerabile, vom ajunge la
scăderea sau prăbușirea efectivelor
acestora și la degradarea lor calitativă,
incipientă deja în cazul populațiilor de
urs și de lup de la noi.
Depinde deci, numai de noi, soarta
urșilor, lupilor și altor carnivore din Ro-
mânia, care pot evolua spre populații
semidomesticite gunoiere și cu com-
portamentul de sălbăticiune atrofiat,
ori spre populații cu adevărat sălbatice,
viguroase și sănătoase.
Desigur că nu pot nega degradarea
incipientă a populațiilor de urs și lup
din România și vina exclusivă a auto-
rității publice centrale responsabilă de
silvicultură în acest sens, fiindcă, de 26
de ani încoace, a aplicat o politică ci-
OCTOMBRIE 2016 | 5
România,
țara extremelor
negetică greșită, în deplină cunoștință
de situație, sub presiunea unor inte-
rese materiale de moment. Lipsa de
măsură a celor ce au fundamentat de-
ciziile autorității și ignoranța factorilor
decidenți în materie, au condus la
această situație, previzibilă și prezisă
de noi cu mulți ani în urmă, precum și
la saltul ministerial, dintr-o extremă în
alta, la care asistăm.
Situația în care ne găsim
Studiul privind estimarea populații-
lor de carnivore mari și pisică sălbatică
din România, efectuat contra-cost de un
colectiv de profesioniști, cu pretenția de
experți, în biologie, ecologie, GIS și stu-
dii de impact, constituie, indiscutabil, o
bază de date de la care se poate demara
orice discuție în această chestiune.
Aceasta, fiindcă baza de date privind
efectivele și recoltele speciilor interzise
la vânătoare este ținută ascunsă, de mai
mulți ani încoace, de autoritatea pu-
blică centrală care răspunde de mediu,
ape și păduri. Nici măcar structura re-
coltelor, pe sexe și clase de vârstă, nu a
binevoit să o pună la dispoziția condu-
cerii A.G.V.P.S., la cererea expresă a
acesteia, pentru a putea efectua, în mod
gratuit, cu cinegeticienii din comisia ști-
ințifică a A.G.V.P.S., propriile cercetări
privind dinamica efectivelor speciilor
interzise la vânătoare, a cotelor de re-
coltă și a sporurilor naturale ale aces-
tora, precum și structura actuală, pe
sexe și clase de vârstă, a populațiilor
acestor specii. Lipsa de transparență a
reprezentanților autorității în această
chestiune a fost înțeleasă, de atunci, ca
dorință ascunsă a acestora de a-și asi-
gura deplină libertate în acordarea su-
biectivă a cotelor de recoltă pentru urs,
lup, râs și pisică sălbatică. Așadar, stu-
diul întreprins de grupul de „experți”,
coordonat de un reprezentant al Facul-
tății de Silvicultură din Brașov, poate fi
suspectat de subiectivism, manifestat în
scopul unei împărțiri interesate a cote-
lor de recoltă. La această suspiciune
conduce și tactica adoptată, de inventa-
riere a efectivelor pe fonduri cinegetice,
propunere de cote de recoltă pe gestio-
nari și de prezentare a procentului de
extracție realizat pe județe. Tocmai
această tactică, lipsă voită de transpa-
rență, speculare a ignoranței factorilor
decidenți și de ofensă adusă inteligenței
altor cercetători, a condus la inaccepta-
rea studiului precizat, la criticarea aces-
tuia și, până la urmă, la interzicerea
vânării ursului, lupului și pisicii sălba-
tice, fiindcă pentru râs nu se acceptase
6 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
nici măcar un exemplar în scop de in-
tervenție de necesitate (o altă gafă).
Analizând efectivele estimate în
medie de „experții” care au realizat stu-
diul (din birou), comparativ cu datele
pe care le deținem neoficial și cu evo-
luția efectivelor din 1955 până de cu-
rând, suntem în măsură să afirmăm că
efectivele de cca. 6.350 de urși, cca.
2.800 de lupi și cca 1.470 râși nu sunt
supraestimate. Avem însă motive te-
meinice să credem că efectivul de
11.705 pisici sălbatice este categoric
subestimat. Un singur motiv, al existen-
ței pisicii sălbatice în foarte multe fon-
duri cinegetice în care nu s-a raportat
prezența acesteia, este convingător.
Nici cifrele de recoltă propuse nu
sunt, în opinia noastră, exagerate. Îm-
părțirea cifrelor totale de recoltă pe
gestionari și metodele de vânare ale ur-
sului, ultimele înscrise doar în proiectul
de ordin, nu și în studiu, au fost nu
doar neinspirate ci, în mod deliberat,
concepute pentru a favoriza braconajul
distructiv calitativ prin „pândă la
nadă”. De aceea noi, ca reprezentanți
ai intereselor vânătorilor corecți, am
susținut și susținem că dibuitul, din de-
cembrie și din 15 martie până în 14
mai, pe lângă bârloage, și respectiv,
prin pădure, trebuie uitat ca metodă de
vânare actuală și de viitor a ursului, iar
pânda nu va mai trebui admisă decât
în locurile în care ursul produce preju-
dicii sistematice activității umane și la
cadavrele animalelor domestice omo-
râte de el, pentru că pânda la locurile
de trecere nu s-a practicat decât întâm-
plător sau prin atragere a urșilor cu
nadă în astfel de locuri.
Metoda de vânare corectă, susținută
de noi, este cea prin care se asigură îm-
pușcarea aleatorie, preponderent din
clasele de vârstă și de sexe mai abun-
dente. Iar această metodă rămâne doar
la „goană”.
Așadar, suntem categoric împotriva
împușcării urșilor pe alese, prin metode
care permit acest lucru (pânda din ob-
servatoare, la nadă), fiindcă din cauza
practicării acestei metode de braconaj
s-a ajuns la destructurarea gravă a
populațiilor de urși din România, pe
sexe și clase de vârstă, precum și la o
incipientă degradare calitativă a aces-
tora, care, împreună cu îngustarea spa-
țiului vital și deteriorarea condițiilor de
viață, au condus la schimbări compor-
tamentale previzibile și prezise ale ur-
șilor deveniți mai păgubitori și agresivi
în prezent, la un efectiv de cca 6.380
de exemplare, față de cei peste 8.000
de urși evaluați prin metode clasice, în
perioada premergătoare anului 1990.
Revenirea la normalitate
În situația surprinzătoare și isteria
generată de măsura interzicerii vânării
urșilor, lupilor și pisicilor sălbatice în
sezonul 2016/2017, făcută publică de
însăși doamna ministru al mediului, cu
un zâmbet nepotrivit și imperturbabil
pe față, se impune susținerea revenirii
la sinceritate și normalitate. Aceasta, fi-
indcă dezinformările „nevinovate” ale
dumneaei și recidiva culpabilizării ires-
ponsabile a vânătorilor de către reali-
zatorul emisiunii au fost și sunt de
natură să influențeze incorect opinia
publică și să fundamenteze, fără res-
ponsabilitate materială, o măsură con-
traproductivă până la urmă, pentru
protecția și conservarea ursului, pre-
cum și pentru interesul național și in-
ternațional în materie.
De aceea, încercăm să sistematizăm
și punctul nostru de vedere, transmis în
mod repetat autorității publice care
răspunde de mediu, ape și păduri, prin
reamintirea următoarelor măsuri pro-
puse în alte ocazii:

• estimarea corectă a efectivelor
speciilor interzise la vânătoare, odată
cu evaluarea speciilor cinegetice ad-
mise la vânătoare, concomitent pe mai
multe fonduri cinegetice alăturate, prin
metodele clasice de observare directă
și a citirii urmelor pe zăpadă, ultima
realizată în fiecare primăvară, de către
echipe complexe de specialiști ai admi-
nistratorului, gestionarului și ONG-uri-
lor interesate de protecție și conservare
a faunei cinegetice; estimarea se im-
pune a fi făcută nu doar ca efective, ci
și pe trei categorii de vârstă, anume
pui, juvenili și exemplare adulte, fiin-
dcă raportul juvenili – exemplare
adulte este de natură a ne indica direc-
ția evoluției efectivelor; aplicarea me-
todelor tradiționale de evaluare
(estimare) a efectivelor marilor prădă-
tori nu trebuie să excludă aplicarea ex-
perimentală a unor metode moderne,
dar costisitoare, de evaluare a efective-
lor speciilor, bazate pe analize genetice
și termoviziune dar, până la eventuala
aplicare a acestora, generalizată, în
practică, mai este necesar mult timp;
• calcularea sporurilor multianuale
reale al populațiilor speciilor interzise
la vânătoare și aprobarea cifrelor de in-
tervenție cu precauție, sub valoarea
acestor sporuri, care nu se pot abate
prea mult de la sporurile naturale cal-
culate în alte țări europene; la stabilirea
cifrelor de intervenție se impunea a fi
luată în considerare și tendința evoluției
efectivelor reliefate prin raportul juve-
nili/adulți, constatat cu ocazia acțiunii
de evaluare a efectivelor acestor specii;
• extragerea cu operativitate și
prioritate a tuturor exemplarelor pro-
blemă (bolnave, accidente, agresive
față de oameni și animale, carnivore,
gunoiere sau cu alte deviații comporta-
mentale evidente), precum și a exem-
plarelor care frecventează localitățile,
livezile, grădinile și culturile oamenilor,
prin pândă autorizată, în orice pe-
rioadă a anului, la locurile frecventate
de aceste animale, iar recoltarea even-
tualului surplus din cifra de intervenție,
stabilită și aprobată, să se facă exclusiv
prin goane efectuate în sezonul de
toamnă – iarnă, mai ales în apropierea
localităților și terenurilor agricole;
• impunerea sau doar recomanda-
rea evitării împușcării, pentru o pe-
rioadă de timp, a exemplarelor de mari
dimensiuni, în mod concret a exempla-
relor de urs ce se apreciază că depășesc
150 kg, în scopul contribuirii conștiente
la restructurarea necesară a populații-
lor de mari carnivore, pe sexe și clase
de vârstă;
• monitorizarea permanentă a efec-
tivelor și recoltelor exemplarelor din
aceste specii, pe județe, gestionari și
fonduri de vânătoare, precum și asigu-
rarea accesului la datele statistice res-
pective a oricărei persoane interesate,
prin publicarea lor pe site-ul autorității
publice centrale care răspunde de pro-
tecția mediului;
• interzicerea hrănirii comple-
mentare a marilor carnivore toamna
și a hrănirii acestora cu hrană nena-
turală (concentrate, dulciuri etc.)
iarna și primăvara, în scopul evitării
obișnuirii lor cu un mod nenatural de
agonisire a hranei;
• compensarea speciilor prin deli-
mitarea unor arii speciale de conservare
a acestora și evitarea, pe cât posibil, a
oricăror forme de tulburare a liniștii lor
în apropierea locurilor cunoscute de fă-
tare și de creștere a progenituri;
• compensarea operativă a pagu-
belor produse de urși, în scopul creș-
terii toleranței populației umane față
de prădătorii interziși la vânătoare și
reducerii braconajelor făptuite de ne-
vânători, în scopul „pedepsirii” prădă-
torilor deveniți problemă;
• informarea și conștientizarea pe-
riodică a opiniei publice în privința sco-
pului urmărit și măsurilor adoptate
pentru realizarea acestuia, dar și pen-
tru evitarea și compensarea pagubelor
produse de exemplarele speciilor inter-
zise la vânătoare.
Concluzie
După cele precizate concis până
acum, foarte departe de a epuiza as-
pectele dezbaterilor în contradictoriu
din vasta problematică a manage-
mentului speciilor interzise la vână-
toare, subliniem ideea extragerii
selective a surplusului populațional și
valorificării superioare a unei părți
din cifra de intervenție aprobată, în
scopul menținerii interesului gestio-
narilor fondurilor cinegetice și al vâ-
nătorilor pentru protecția și
conservarea acestor specii, precum și
pentru achiesare și contribuire di-
rectă la cercetările și experimentările
care se fac în acest sens, pe de o
parte, și pentru temperarea reacțiilor
revanșarde ale populației rurale față
de exemplarele păgubitoare ale aces-
tor specii pe de altă parte, în vederea
realizării obiectivului major al protec-
ției și conservării populațiilor locale
ale speciilor în discuție, în efective
viabile, sănătoase și viguroase, struc-
turate, cât de cât natural, pe sexe și
clase de vârstă.
Din contră, interzicerea totală a vâ-
nării exemplarelor din speciile interzise
la vânătoare va incita spiritele vânăto-
rilor și ale producătorilor agricoli și
crescătorilor de animale din mediul
rural, mai ales a celor direct afectați de
exemplare ale acestor specii, ceea ce
echivalează cu condamnarea lor la de-
gradare numerică și calitativă, din
cauza lipsei de interes concret manifes-
tat de vânători, pe cheltuiala privată, și
a măsurilor revanșarde ale producăto-
rilor agricoli și crescătorilor de animale,
precum și ale rudelor persoanelor acci-
dentate sau ucise de urși.
Factorii decidenți în materie, în
frunte cu ministrul mediului, vor trebui
să aibă în vedere responsabilitatea
adoptării unor decizii echilibrate pen-
tru protecția și conservarea speciilor in-
terzise la vânătoare, ținând seamă de
interesul național în materie și pe de-
plin conștienți de faptul că societatea
în care trăiesc nu trebuie să suporte
consecințele financiare ale unor decizii
contraproductive luate de ei, precum
refuzul de aprobare a derogărilor nor-
male pentru prelevarea, limitată și con-
diționată, a surplusului populațional al
acestor specii interzise la vânătoare.
OCTOMBRIE 2016 | 7
 LA ZI

Costurile conservării
prădătorilor interziși
la vânătoare
N. ȘELARU
Oamenii în general, inclusiv gestionarii fondurilor cinegetice, subestimează capacitățile
de prelevare ale prădătorilor naturali, fie ei urși, lupi, râși, câini hoinari, șacali, vulpi,
pisici sălbatice, jderi, dihori, hermeline sau nevăstuici, fie ei păsări prădătoare de zi, de
la acvila de stâncă până la șoimuleț, sau de noapte, de la buha mare până la cucuvea.
Sporul natural mic al plantivorelor și granivorelor mari și mici din România, începând
de la cerb și terminând cu bizamul și de la gâsca mare până la becațina mică, trebuie
acceptat și ca urmare firească a politicii de conservare a efectivelor unor specii
prădătoare, amenințate sau vulnerabile (urs, lup, râs, pisică sălbatică și toate speciile
de păsări răpitoare de zi și de noapte), a lipsei de preocupare și/sau eficiență a
vânătorilor pentru reducerea efectivelor altora (șacal, vulpe, jder, dihor, ciori și
coțofene) și a neglijării combaterii câinilor sălbăticiți și hoinari.
Facem o paranteză, pentru a fi de
acord și cu cei ce susțin că sporurile na-
turale, și implicit, cotele de recoltă, din
ce în ce mai mici la noi, se datorează și
mecanizării, chimizării și extinderii
monoculturilor agricole, precum și în-
gustării și deteriorării, din diverse alte
motive, a mediului de viață al faunei ci-
negetice, dar acest fenomen este
aproape generalizat în Europa. Ca de
altfel și braconajul, mai accentuat însă
în sudul și estul continentului.
Revenim deci și susținem că sporu-
rile naturale mici înregistrate în Româ-
nia, în primul rând la speciile
comestibile de interes vânătoresc, se da-
torează, în cea mai mare parte, politicii
noastre greșite, la care adăugăm și ne-
glijența noastră în privința ținerii efec-
tivelor de prădători, mari și mici, sub
control. Fiindcă aceasta este situația
Foto: N. ȘELARU

care deosebește foarte mult România

de celelalte țări central și vest europene.
Pentru a susține mai convingător
ceea ce am afirmat mai sus și pentru a
reliefa, în mod indirect, costurile aces-

T
oți acești prădători, interziși a
se vâna sau neglijați de noi în
privința extragerii sau comba-
terii surplusului populațional, prele-
vează anual, pentru a se hrăni și
înmulți, cantități incomparabil mai
mari de vânat cu carne comestibilă, dar
nu numai, decât vânătorii. De fapt, pră-
dătorii despre care facem vorbire sunt
concurenții cei mai redutabili ai vână-
torilor la același surplus populațional
de faună cinegetică, care constituie re-
sursă naturală regenerabilă de carne, și
pentru om și pentru prădători.
Atfel spus, din cauza conservării
prădătorilor în număr mare, adeseori
8 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
exagerat de mare pe alocuri, cotele de
recoltă alocate vânătorilor, singurii
care investesc timp și bani pentru spo-
rirea efectivelor speciilor comestibile de
vânat, devin inacceptabil de mici.
Aceasta este situația în țara noas-
tră, dar și în alte câteva țări europene
cu efective și densității mari de urs,
lup, râs, pisică sălbatică, șacal, vulpe,
jder, dihor și cu concentrații mari de
păsări de pradă, mai ales în timpul mi-
grațiilor din sezonul rece. Trebuie su-
bliniat faptul că România se situează
peste toate țările europene din punct
de vedere al efectivelor și densității
marilor prădători.
tei stări de fapt suportate de vânătorii
din țara noastră, vom exemplifica argu-
mentat, cu câteva situații comparative
din România și din alte țări europene
în care marii prădători au fost extermi-
nați și au revenit sau nu, în număr in-
signifiant, iar efectivele de mici
prădători sunt ținute sub control.
În România se extrage anual un
procent de cca. 25-35% din efectivul
de mistreți evaluat primăvara, pe când
în Germania, Franța și Ungaria se ex-
trage un procent de peste 100-150%.
În România se extrage anual un pro-
cent de cca 4-5% din efectivul de cerbi
comuni, pe când în țările europene fără
mari prădători, între 30 și 40% din
acest efectiv de primăvară. Exemplele
pot continua făcând referire la capra
neagră, unde procentul recoltei este de
3-4% în România, comparativ cu 10-
15% în Austria, la căprior, unde pro-
centul recoltei este de 10-12% în
România față de 30-40% în Germania
și Franța, și cu alte exemplificări de
specii plantivore și omnivore ce consti-
tuie hrană pentru marii prădători.
Avantajele situației costisitoare din
România, fiindcă sunt și astfel de avan-
taje, sunt selecția naturală mult mai in-
tensă, care explică puritatea și
vigurozitatea aparte a speciilor cinege-
tice purtătoare de trofee valoroase, și
posibilitatea extragerii unor cifre rezo-
nabile de mari prădători, prin derogare
admisă de la prevederile managemen-
tului ecologic impus prin directive eu-
ropene. În țările fără mari prădători
(Germania, Franța, Ungaria și altele),
unde și efectivele de mici prădători
sunt ținute sub control, managementul
cinegetic se bazează în mai mare mă-
sură pe principii economice decât pe
principii ecologice, fiindcă acest mana-
gement nu este influențat, în lipsa car-
nivorelor interzise la vânătoare, de
restricțiile ecologice impuse nouă prin
directive europene.
Protecția exagerată a prădătorilor
amenințați sau vulnerabili, a căror îm-
pușcare este legal interzisă, în scopul
major al conservării efectivelor aces-
tora, poate dăuna însăși ideii de con-
servare a populațiilor lor în țările cu
densității mari, mai întâi din punct de
vedere al vigurozității (calității) indivi-
zilor, apoi și din punct de vedere nu-
meric. Ne este cunoscută evoluția
populației de lup din România, de
după introducerea speciei sub protec-
ție, populație care a crescut brusc, de
la cca. 2.500 de exemplare până la
peste 4.500, urmată fiind de scăderea
acestei populații până aproape de nive-
lul inițial al efectivelor, din cauza îm-
puținării resursei lor nutritive.
Totodată s-a înregistrat și o degradare
calitativă a indivizilor, în condițiile în
care cotele de extras s-au diminuat de
6-10 ori față de perioada anterioară. Fi-
indcă, înmulțindu-se prea mult, lupii și-
au afectat resursele locale de hrană,
iar, în lipsa hranei, înmulțirea a avut de
suferit și lupii au fost nevoiți să se apro-
pie de localități și de haldele de gu-
noaie în căutare de resurse alternative
Foto: N. ȘELARU
de hrană. Dintr-un lup viguros, specie
la care deținem recordul mondial la
blană, lupul nostru a ajuns potaie și gu-
noier pe alocuri.
În concluzie, managementul cine-
getic rațional, bazat pe restricții exage-
rate, poate afecta, concomitent,
interesele vânătorilor și fauna cinege-
tică. Vânătorii sunt afectați din cauza
costurilor directe și indirecte suportate
de ei, fără posibilități prea mari de re-
cuperare, iar fauna cinegetică, prin de-
gradarea insidioasă a indivizilor
populațiilor exagerat protejate, situație
constatată deja în cazul populațiilor de
urs și lup din țara noastră.
Fără a fi deloc nostalgici, nu putem
să nu ne reamintim și să aducem în dis-
cuție managementul rațional al faunei
cinegetice din trecut, bazat pe principii
ecologice și economice simple și echi-
tabile, care permitea extragerea aleato-
rie, din toate populațiile locale de
faună cinegetică, a surplusului popula-
țional, în interesul asigurării unui echi-
libru sănătos între diferite categorii de
specii cinegetice și între acestea și me-
diul lor înconjurător de viață. Dar, în
acea vreme, toate speciile de faună ci-
negetică se găseau în responsabilitatea
aceleași echipe manageriale, compusă
din specialiști recunoscuți, care stabi-
leau, în mod rațional, câți urși și lupi
pot viețui împreună cu câți cerbi, că-
priori, mistreți și alte specii pradă, pe
aceași suprafață productivă cinegetic.
În prezent, susținerea protecției și
conservării exagerate a populațiilor de
urs, lup, râs și pisică sălbatică, de către
anumiți experți ai compartimentului
biodiversitate, și a conservării popula-
țiilor de specii plantivore/granivore și
omnivore la nivel normal, de către alți
specialiști în cinegetică, ai aceleași au-
torității publice centrale, s-a dovedit
imposibilă și nefastă în țara noastră, fi-
indcă a afectat echilibrul dintre cate-
goriile de specii cinegetice prădătoare
și pradă, până la scăparea situației de
sub control, în condițiile în care costu-
rile „nerambursabile” ale acestei situații
(paza, eliberarea din lațuri, hrănirea
complementară, tarifele de gestionare
etc.) revin exclusiv vânătorilor și aso-
ciațiilor lor, iar, ulterior, în și mai mare
măsură, sănătății și vigurozității faunei
cinegetice, ceea ce afectează, până la
urmă, tot interesele vânătorilor.
În concluzie, iată costurile conser-
vării speciilor prădătoare interzise la
vânătoare ce revin, în mod direct și in-
direct, vânătorilor și asociațiilor lor,
deși acestea afectează, concomitent, în
egală sau în și mai mare măsură, fauna
cinegetică și interesele celorlalți utiliza-
tori ai mediului înconjurător.
OCTOMBRIE 2016 | 9
LEGISLA}IE

Critici aduse proiectului

de ordin privind derogările
preconizate pentru vânarea
urșilor, lupilor și pisicilor
sălbatice
Text și fotografie N. ȘELARU
Proiectul de „Ordin pentru aprobarea derogărilor în cazul speciilor urs, lup și pisică
sălbatică” reliefa intenția autorității publice centrale care răspunde de protecția
mediului, ape și păduri, dar și de fauna cinegetică și biodiversitate, de a reglementa,
din punct de vedere numeric, al metodelor de vânătoare permise și al perioadelor de
vânătoare admise, prelevările maxime care se pot aproba, în sezonul 2016/2017, din
populațiile locale ale speciilor precizate.

10 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN

A
ceste derogări sunt legale și
normale de aplicat, atât din
considerentul protecției activi-
tăților umane și oamenilor față de pre-
judiciile și/sau atacurile pe care le pot
produce anumite exemplare ale aces-
tor specii, cât și în interesul, direct și
indirect, al populațiilor locale ale aces-
tor specii. Să ne gândim doar la nece-
sitatea extragerii unor exemplare
păgubitoare pentru om, agresive față
de acesta, tarate sau cu un comporta-
ment vizibil deviant, precum și la ne-
cesitatea reducerii numerice a unor
astfel de populații locale, în scopul evi-
tării suprapopulării, cu toate efectele
ei negative din punct de vedere al vi-
gurozității și sănătății indivizilor ce o
compun. Nu trebuie omis nici interesul
omului pentru valorificarea acestor re-
surse naturale regenerabile, care poate
asigura finanțarea acțiunilor favorabile
de protecție și conservare a populații-
lor locale ale speciilor în discuție.
Deci, nici derogările, și nici cifrele de
extras, care se înscriu în general în limi-
tele sporului natural, nu se justifică a fi,
în opinia noastră, contestate sau criti-
cate. Cel puțin la momentul actual și
atâta timp cât efectivele reale ale specii-
lor precizate sunt conservate la niveluri
ridicate și în densități mai mari decât
oriunde în Europa.
Singurele prevederi criticabile, ale
proiectului de ordin analizat, sunt cele
privind metodele de vânare a urșilor,
stabilite pe perioadele distincte din an,
și împărțirea urșilor, care se face mai
mult decât subiectiv în opinia noastră.
Reprezentanții compartimentului de
biodiversitate, din cadrul autorității pu-
blice centrale care răspunde de protecția
mediului, pe deplin conștienți de subiec-
tivismul împărțirii urșilor din cifra de in-
tervenție, și-au dat acordul asupra
proiectului, motivând însă, pentru liniș-
tirea propriilor conștiințe, că o fac în
„baza studiilor de specialitate” și „în urma
propunerilor realizate de către Universi-
tatea Transilvania din Brașov”. Aceleași
studii făcute până în acest an, de cam
aceiași specialiști, în numele Institutului
de Cercetări și Amenajări Silvice. Doar
reprezentanții Academiei Române, care
au avut inițial intenția avizării prevede-
rilor proiectului de ordin criticat, au re-
nunțat să-l avizeze, fiindcă nu au reușit
să înțeleagă prea bine ce se întâmplă.
Specialiștii în managementul vâna-
tului, din cadrul aceleași autorități pu-
blice centrale care răspunde de
protecția mediului, nu au fost luați, în
nici un fel, în seamă. Nu am fost luați
în considerare nici noi, ca reprezentanți
și specialiști ai ONG-urilor vânătorești
și de protecție a faunei sălbatice, me-
diului înconjurător și echilibrului în na-
tură, deși ne-am făcut datoria și am
atras atenția asupra carențelor proiec-
tului de ordin în discuție.
De aceea revenim și susținem că,
prin prevederile proiectului de ordin cri-
ticat, supus dezbaterii publice, erau
avantajați anumiți gestionari de fonduri
cinegetice, cărora li se atribuiau cote de
recoltă exagerat de mari de urși, erau
create premizele degradării populațiilor
de urși de la noi, prin favorizarea braco-
nării urșilor pe alese, „la nadă”, și era
creat, indirect, riscul unor pagube mai
mari produse de urși (la animale domes-
tice, pomi fructiferi, culturi agricole) și
altor atacuri ale acestora asupra omului
(de care ar trebui făcuți responsabili cei
care au conceput și aprobat astfel de or-
dine în ultimii 10 ani și cei care au cola-
borat, în timp, la degradarea structurii
populațiilor de urși din România, deter-
minând o schimbare previzibilă de com-
portament al acestora față de om).
Dacă facem o simplă comparație
între cotele de recoltă stabilite pentru
urși în județele din interiorul și exterio-
rul arcului carpatic, putem constata, de
exemplu, că în județul Sibiu s-au apro-
bat 39 urși, în Brașov 55, în Covasna 47,
în Harghita 67 și în Mureș 46, pe când
în Vâlcea doar 16, în Dâmbovița doar 4,
în Prahova doar 13 și în Buzău, Vrancea,
Bacău și Neamț doar câte 14, în condi-
țiile în care, în județele extracarpatice,
se produc cele mai mari concentrări de
urși la fructe, sunt înregistrate cele mai
frecvente pagube produse de aceștia și
sunt constatate cele mai multe cazuri de
urși prinși în laț sau braconați în alt fel.
Comparând cifrele de recoltă acor-
date pe gestionari, constatăm că, în ge-
neral, beneficiază de cote de recoltă
exagerate anumite direcții și ocoale sil-
vice, cărora le-au rămas puține fonduri
cinegetice în gestiune (ca exemple,
D.S. Pitești cu 12 urși, D.S. Sibiu cu 10
urși, D.S. Mureș cu 8 urși, D.S. Bacău
cu 6 urși, O.S. Ciucaș cu 3 urși pe un
singur fond, O.S. Kronstadt cu 4 urși pe
un singur fond, O.S. Râșnov cu 4 urși
pe un singur fond ș.a.m.d.). Benefi-
ciază de cote de recoltă exagerate și
anumite asociații vânătorești „mai pri-
vate” decât altele (A.V.P. GTS Munte-
nia cu 6 urși, S.V. Montana Coșbuc cu
4 urși, A.V. Băniceana – Hunedoara cu
3 urși, A.V. Valea Camghiului cu 6 urși
etc.) și Facultatea de Silvicultură din
Brașov, cu 4 urși pe două fonduri cine-
getice, rezervați în scop exclusiv didac-
tic, în condițiile în care nu-i poate
bracona „la nadă” și nici nu-i mai poate
vâna legal cu străinii.
Revenind cu discuția la metodele de
vânătoare admise pentru vânarea urși-
lor în perioadele 1 - 31 decembrie 2016
și 15 martie - 14 mai 2017, anume „la
dibuit” și „la pândă”, trebuie să reamin-
tim, ceea ce de fapt se cunoaște și se ad-
mite tacit, că braconajul „la nadă” se
practică în mod curent cu complicitatea
vinovată, fiindcă de neștiință nu poate
fi vorba, a angajaților Gărzii Forestiere,
Gărzii de Mediu, A.P.M.-urilor și altor
instituții ale statului cu atribuții în com-
baterea infracțiunilor de acest gen.
Noi opinăm că, în afară de vânătoa-
rea „la goană”, în perioada de toamnă,
și pânda la cadavrul animalului omorât
de urs sau în locurile unde acesta pro-
duce alte prejudicii, în tot cursul anului,
celelalte metode sunt riscante pentru
viitorul populației de urși, dacă sunt ac-
ceptate în continuare. Împușcarea pe
alese, „la nadă”, fiindcă „dibuitul” curat
a rămas aproape o poveste în cazul ur-
șilor, a condus, în timp, la o destructu-
rare accentuată, deja evidentă, a
populațiilor de la noi, pe sexe și clase de
vârstă, cu urmările cunoscute în privința
schimbărilor comportamentale și a creș-
terii pagubelor și frecvenței atacurilor
acestora asupra omului.
Un alt aspect criticabil al proiectului
de ordin la care ne referim rămâne nu-
mărul mic de exemplare reținute pentru
extrageri operative în caz de pagube
mari sau de atacuri asupra oamenilor,
de numai 30 de exemplare în cazul ur-
șilor, motiv pentru care aprobările de
extragere a urșilor-problemă au fost ter-
giversate nepermis de mult, de regulă
până când acești urși nărăviți au părăsit
zonele în care au creat probleme. Nici
intenția opririi a 30 de exemplare pen-
tru acoperirea unor eventuale cereri de
suplimentare a cotelor de recoltă, după
consumarea cotelor aprobate inițial, nu
se justifică plauzibil și, în plus, creează
și suspiciunile unor aprobări oneroase.
Iată, așadar, câteva critici care se pot
aduce, fără a le epuiza, proiectului de
ordin aflat în dezbatere publică. Le re-
petăm însă, fiindcă mai devreme sau
mai târziu, cineva va trebui făcut res-
ponsabil de politica greșită, impusă in-
teresat în materie de management al
populației de urși din România. De ase-
menea, cineva va trebui făcut responsa-
bil pentru creșterea amplorii pagubelor
și a frecvenței atacurilor produse de urși
asupra omului. Lucrurile nu pot merge
așa la nesfârșit.
Altfel, vom rămâne, în timp, cu piti-
canii de urși obraznici și păgubitori,
aproape urbanizați, tocmai din cauza
politicii cinegetice greșite din ultimii 26
de ani, împotriva căreia nu s-ar fi luat la
timp poziție tranșantă, ceea ce nu este
deloc adevărat. Poziție tranșantă a luat
doar A.G.V.P.S., în scris, și în fiecare an,
dar de criticile și propunerile noastre
echilibrate nu s-a vrut, din interese ușor
de înțeles, să se țină deloc seamă.
OCTOMBRIE 2016 | 11
 LA ZI Biodiversitate
S.O.S. biodiversitatea
BIANCA IORIATTI
Conform statisticilor din ultimii ani, în lume, circa 83.000 de specii animale și vegetale
sunt în pericol de dispariție. Într-un singur an, 5.000 de specii au fost adăugate pe lista
roșie a UICN (Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii), ultima actualizare
fiind prezentată publicului în septembrie și cuprinzând cele 83.000 de specii, față de
78.000 în 2015. Aproape un sfert dintre acestea sunt amenințate direct cu dispariția,
855 au dispărut deja, iar alte 68 nu mai există în stare sălbatică.
A
nalizând nivelul extrem de
alarmant și ritmul acestor dis-
pariții, experții sunt convinși
că am intrat în cea de-a șasea fază de
extincție masivă, ultima ducându-ne
cu 65 de milioane de ani în urmă, când
un asteroid a pus capăt regnului dino-
zaurilor.
Cu siguranță, responsabilul princi-
pal de situația prezentă nu este altul
decât omul, iar printre cele mai ame-
nințate animale de pe planetă se află
gorilele, victime ale braconajului inten-
siv din Republica Democrată Congo.
La ora actuală, nu mai trăiesc decât
5.000 de exemplare de gorilă de Est
(cea mai mare). Războiul, vânătoarea
ilegală și pierderea unor mari supra-
fețe de habitat au redus populația de
gorile cu peste 70% în ultimii 20 de
ani. Genocidul ruandian din 1994 a
jucat și el un rol decisiv în această scă-
dere dramatică, determinând valuri de
refugiați să părăsească Ruanda și, în
drumul lor spre Congo, să vâneze go-
rile pentru a se hrăni. Pe de altă parte,
activitățile miniere sau de expansiune
a localităților au distrus o mare parte
din păduri. În parcul național din Vi-
runga, unde trăiesc ultimele 480 de
gorile de munte, paznici, înarmați cu
arme automate Kalașnicov, încearcă să
le protejeze, uneori cu prețul propriilor
vieți. Din 1996, 152 de paznici au fost
uciși de rebeli sau de braconieri, însuși
directorul parcului, belgianul Emma-
nuel Merode, fiind de curând ținta
unei tentative de asasinat.
Vestea bună, care se desprinde din
noua listă roșie, este o ameliorare a
stării de sănătate a ursului panda
uriaș, politica de protecție adoptată de
China permițând o creștere a popula-
ției în rândul acestor urside. Chinezii
au dezvoltat acțiunile de reintroducere
în libertate a indivizilor născuți în cap-
tivitate, asociind aceste acțiuni cu cea
de restaurare a pădurilor de bambus.
Totuși, conform datelor UICN, specia
rămâne, în continuare, în pericol,
având în vedere că, în libertate, mai
trăiesc doar 2.000 de exemplare, și că
încălzirea climatică amenință un sfert
12 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
din pădurile de bambus.
O surpriză tristă, care se desprinde
din statisticile UICN, o constituie
zebra, care se găsește într-o situație
destul de proastă, intrând în categoria
de mamifere „aproape amenințate”.
Evaluările indică un regres al popula-
țiilor de zebră de câmpie cu 24% în 14
ani, din cauza vânătorii.
Nici situația regnului vegetal, con-
form ultimelor statistici, nu este una
mai fericită. UICN dă exemplu cazul
orhideelor sălbatice din emisfera nor-
dică. O evaluare mondială a subfami-
liei Cypripedioideae (din care face parte
și „papucul doamnei”) arată că 79%
din aceste plante sunt amenințate cu
dispariția, cauzele principale fiind dis-
trugerea habitatului și recoltarea lor
excesivă, în scopul comercializării.
Pentru a nu încheia într-o notă tra-
gică această succintă prezentare, avem
și câteva exemple optimiste în ceea ce
privește apariția lupului și a râsului în
unele țări din Europa, în care marile
carnivore fuseseră exterminate sau dis-
păruseră de sute de ani. După aproape
trei secole de absență, râsul este din
nou prezent în Belgia, fapt certificat de
amprentele identificate lângă Liège.
Exemplare izolate au fost semnalate și
în pădurile din estul țării, în zona fron-
talieră cu Germania și în regiunile
muntoase din Ardeni, ajungând până
la frontiera cu Franța. Se pare că
aceste exemplare provin din popula-
țiile reintroduse acum 20 de ani în ță-
rile vecine, Germania și Franța.
Progresiv, acestea au colonizat pădu-
rile, participând astfel la controlul na-
tural al populațiilor de vânat, care
cunosc o creștere puternică în Belgia.
Râsul este prezent în Franța, în zo-
nele muntoase din Alpi, Jura și Vosgi,
însă situația nu este „roz” din cauza
braconajului, care a compromis specia
în unele regiuni.
În ceea ce privește lupul, prezența
sa este destul de problematică. Acesta
este prezent, acum, în Franța, Germa-
nia și Olanda. Apariții ale lupului în
Belgia nu au fost semnalate deocam-
dată , dar specialiștii sunt de părere că
nu este vorba decât de o chestiune de
timp și că, prin urmare, trebuie prevă-
zute măsuri speciale. În Franța, unde
crescătorii de oi nu reușesc decât cu
greu să coabiteze cu acest prădător,
vânătorile de recoltă (exagerate) a lu-
pilor sunt destul de numeroase, fiind
autorizate chiar și de prefecți.
„Trebuie să ne pregătim pentru
această reîntoarcere (a lupului)” a de-
clarat recent Koen Stuyck, purtătorul
de cuvânt al WWG Belgia, asociație
care s-a înscris într-un program ambi-
țios, intitulat „sălbăticirea Europei”,
care vizează introducerea de specii săl-
batice pe o suprafață de un milion de
hectare de teren până în 2020. Lupul
și râsul fac parte din acest program.
Mai multe noutăți despre situația
actuală a marilor carnivore în alte țări
europene, într-un articol viitor.
P.S. Problema suspendării vânării
surplusului populațional al speciilor in-
terzise la vânătoare în România, prin
derogări admise legal de autoritatea pu-
blică central care răspunde de silvicul-
tură, este decisă în contextual unei astfel
de situații grave la nivel mondial. În
acest context a fost adoptată și Directiva
europeană „Habitate”, ale căror preve-
deri sunt obligatorii de regăsit în legisla-
țiile naționale.
Dar situația prezentată este total di-
ferită de cea din România, unde surplu-
sul populațional aduce prejudicii altor
utilizatori ai mediului, iar derogările le-
gale se impun a fi făcute de la prevede-
rile Directivei „Habitate” și O.U.G. nr.
57/2007, aprobată prin Legea nr.
49/2011, exclusiv în interesul celorlalți
utilizatori ai mediului și al însăși pro-
tecției și conservării acestor specii vulne-
rabile în Europa, dar în efective și
densități păgubitoare, caracteristice su-
prapopulării, în România. Așadar, de-
rogările de la directivă și lege se pot
acorda, în limite rațional stabilite, atât
în interesul utilizatorilor de mediu, cât
și al conservării marilor carnivore, în
populații viabile, corect structurate, vi-
guroase și sănătoase.
 Dintre păsările vânătorului ETOLOGIE

Potârnichea
MITICĂ GEORGESCU

Înrudită din punct de vedere sistematic cu fazanul și cu prepelița, dar și cu cocoșul de

munte, în Fam. Phasianidae, făcând însă parte din genuri diferite, potârnichea cenușie,
Perdix perdix, Linné, 1758, (denumită astfel pentru a se deosebi de alte subspecii), este
pasărea, prin excelență, a zonelor de câmpie cultivată, dar care, insular și, evident, rar,
poate fi găsită și în golul alpin, până la o altitudine de cca. 2.000 m. Am întâlnit-o pe
versantul sudic al Munților Făgăraș, la obârșia a două mari bazine hidrografice,
Dâmbovița și Argeș, la exact 1.900 m altitudine în fiecare femelă mascul din cele două
goluri de munte. Este sedentară.

Î
n condițiile geoclimatice din țara
noastră, arealul său esențial ră-
mâne câmpia și colinele joase cul-
tivate agricol. Faptul că este răspândită
și cunoscută în mai toate zonele din
țară, este confirmat de numeroasele
sale denumiri regionale.
Din termenul de bază, potârni-
che, au derivat altele cu rezonanță
apropiată, de exemplu pătrunică
(Brad), pătrâniche (Rădăuți), pătru-
nea, pătrunel, dar există și nume-
roase altele în diferite zone din țară.
De exemplu fugaie-fugău-fuglă
(Zalău), fulgă (Broșteni), găinușă
(Vaslui), hiribiță (Baia de Aramă), ir-
biță-iribiță, tarbiță, târbiță.
În total, am identificat un număr
de 25 sinonime sub care este cunos-
cută.
Modul de viață
Trăind la adăpostul diferitelor cul-
turi agricole (cereale, trifoiști și lucer-
niere, sfeclă, soia, floarea soarelui etc.),
are o mai redusă tendință de a se de-
plasa în zbor, modul obișnuit de miș-
care în căutarea hranei fiind furișatul
prin vegetația joasă, în care rămâne la
adăpost cea mai mare parte a zilei. Ac-
mascul și femelă tivitatea este exclusiv diurnă, dar cu
două reprize, dimineața și spre seară.
Se hrănește în proporție de 80% cu di-
ferite semințe de ierburi și de buruieni,
dar și cu grâne, 20% fiind cu hrană ani-
mală (insecte în diferite stadii de dez-
voltare, râme, mici gasteropode etc.).
Sociabilitate, împerechere,
cuibărit
Într-un ciclu anual, viața potârni-
chii se împarte în două perioade, ca-
OCTOMBRIE 2016 | 13
Potârnichea

racterizate prin comportament și atitu-

dini diferite. O perioadă este cea a vie-
ții de cuplu, în care masculul manifestă
o mare intoleranță față de alți conge-
neri, care cuprinde și perioada de îm-
perechere și de creștere a puilor și o a
doua perioadă, cu care cuplul parental,
împreună cu puii rămași după trecerea
verii și toamnei, parcurge sezonul hi-
vernal. Dar la această formație de grup
se pot alătura și indivizi rămași stin-
gheri din alte formațiuni familiale.
Către sfârșitul iernii, stolurile se
destramă și are loc „căderea în pe-
rechi”, ca să reactivăm o veche zicală
vânătorească, adică începe acea pe-
rioadă de viață în cuplu. Indivizii care
au format un cuplu și în cursul anului
trecut, se regăsesc într-o nouă convie-
țuire, iar femelele singure, ajunse la
maturitate din puii anului trecut, sau
care și-au pierdut perechea, își vor
căuta un mascul-pereche, pentru că fe-
mela este cea care își alege partenerul,
întotdeauna din alt cârd de iernare, ni-
ciodată din cârdul familial.
Cuplul odată format – sau restabi-
lit – desfășoară o paradă nupțială înce-
pând cu finele lunii aprile, la care
participă activ ambele sexe. Masculul
este mai „împodobit” pentru această
„ocazie”, îmbrăcând o haină nupțială
caracteristică, având o „mască facială”
din penaj fin, de culoare roșu-portoca-
liu, iar pe creștet, penajul, de asemenea lipsește puțin și, înainte de a pleca, are mele necesare digestiei acestora și, câ-
fin, este colorat într-o nuanță roșcat- grija de a-l camufla cu ierburi. teva zile, nu pot prinde nici insectele
brună. Penajul pieptului și cel de pe gât Cuplul este statornic și durează pe atât de necesare creșterii lor, prin
devine gri-albăstrui, brăzdat cu scurte toată durata scurtei vieți (4-5 ani), dar aportul de proteine. Intervin atunci
dungi sinuoase foarte subțiri. Ventral, dacă apare vreun cocoșel stingher, ambii părinți, iar masculul, chiar dacă
există acea pată caracteristică doar uneori el poate fi acceptat într-o aso- s-a eschivat clocitului și aprovizionării
masculilor, care este un criteriu sigur ciere cu cuplul, într-un fel de „menage- femelei în acel timp, odată cu apariția
de diferențiere a sexelor după penaj, de à-trois”, motiv pentru care, într-o puilor devine un tată-model, nedezli-
forma unei potcoave îngroșate, care în epocă de obscurantism medieval, na- pindu-se de lângă ei în căutarea hra-
acea perioadă este colorată mai pro- turaliștii pioși condamnau acest com- nei. Puii cresc și învață repede să caute
nunțat în roșcat-castaniu, fiind și măr- portament „licențios”, considerând și să prindă insecte, să se hrănească
ginită de o dungă alburie. Într-un potârnichea drept un „simbol al desfrâ- singuri și, pe la vârsta de 10-12 zile, în-
astfel de „echipament de seducție”, nării”. Am inserat acest intermezzo cearcă să facă și primele mici salturi-
masculul incită femela să participe la doar pentru amuzament. zburate, pe distanțe de câteva zeci de
dansul premergător împerecherii, pre- Potârnichea rămâne, în sensul unei centimetri. Evoluează rapid, astfel că,
sărat cu mici salturi pe loc și cu mân- interpretări realiste, o pasăre capabilă pe la vârsta de 17-21 zile, încep să
gâieri cioc-la-cioc și gât-la-gât. În plus, să-și sacrifice viața pentru apărarea zboare normal. Adică pe distanțe
masculul își etalează flancurile și își în- puilor. Faptul, citat de literați, este scurte și la mică înălțime, ceeace con-
tinde trupul permanent înspre femelă. confirmat de către oamenii de știință. stituie o caracteristică a potârnichii.
Nu se știe exact dacă micul cuib, în- O pontă cuprinde, în mod obișnuit, Aceasta, în general, evită zborul, pre-
jghebat într-o ușoară adâncitură în sol 14-15 ouă, dar poate ajunge la 20. ferând deplasarea furișată printre fi-
și căptușit cu vegetație uscată, este Când un cuib – cu sau fără ouă – a fost rele de vegetație.
făcut înainte sau după acuplare. Se știe distrus sau prădat, potârnichea este ca-
însă că femela este cea care îl amena- pabilă să-l refacă și să depună o nouă Supraviețuire juvenilă,
jează, după cum tot ea este aceea care serie de ouă, mai mică însă. După o in- spor natural, profil demografic
se ocupă de clocire. Masculul rămâne cubație de 23-25 de zile apar puii, care Primele 15 zile după ecloziune sunt
prin preajmă pe tot timpul clocitului, sunt nidifugi, mișcându-se în afara cui- foarte critice pentru pui, deoarece sunt
însă fără preocuparea de a aduce hrană bului imediat după ecloziune. mai vulnerabili la acțiunile unui com-
consoartei. Aceasta părăsește rar cui- În primele cca. 15 zile, puii nu se plex de factori (prădări, fenomene
bul, pentru a se hrăni, iar când o face, pot hrăni cu semințe, neavând enzi- meteo, lucrările agricole etc.), a căror
14 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN

influență, până la vârsta de cca.două
luni, poate determina dispariția a cca.
40-50 % din tineret. Se apreciază că
procentul mediu de eclozare, până în
intervalul 10-20 iulie, ar fi de cca. 80%.
Cercetări făcute în țări europene au
condus la concluzia că, la estimările fă-
cute în luna august în privința reușitei
reproducerii, au fost înregistrați, în
medie multianuală, 2-5 pui, raportați
la o pontă convențională de 15 ouă,
ceea ce reprezintă doar o treime din
numărul total de pui eclozați. Cercetă-
rile au conturat și profilul demografic
al potârnichei, pe care l-au definit a fi
caracterizat printr-o puternică produc-
tivitate (număr mare de ouă, procent
ridicat de ecloziune), dar afectată de
un spor natural slab, apreciat la cca.
35% până la începutul iernii. La scăde-
rile menționate, se mai adaugă și cele
înregistrate peste iarnă, iar variațiile
anuale în acest sens pot da o scădere a
sporului cu încă 10-15%.
Ca o concluzie generală, potârni-
chea poate fi favorizată în creșterea
sporului natural prin controlul răpitoa-
relor cu pene, prin limitarea folosirii de
pesticide, prin menținerea unei mozai-
cități în culturile agricole, toate acestea
în condiții meteo fără excese, mai ales
la începutul verii, și o mai pronunțată
intervenție a omului cu hrană comple-
mentară în timpul iernii.
Sezon de vânătoare
Această pasăre, care a traversat se-
colele în ciuda numeroaselor cauze
care ar fi putut s-o extermine, merită
din partea noastră, în afara adminis-
trării de hrană complementară din
timpul iernii, un respect manifestat
prin desfășurarea unei vânători co-
recte. Asta ar însemna, în primul rând,
stabilirea cu exactitate a populaței de
potârnichi rămase după trecerea ier-
nii, pe baza căreia se va putea elabora
o cifră corectă privind vânătoarea în
sezonul următor.
Iar odată ajuns în posesia unei au-
torizații în sezonul legal (15.09 -
31.12), vânătorul, adesea însoțit
numai de câine și de conștiința sa, să
nu sloboadă cele 352 de alice de
2,5 mm dintr-un cartuș de cal. 12 (dar
din lăcomie se trag ambele focuri) asu-
pra bietului stol, în care poate au mai
rămas în septembrie doar 7-8 păsări,
pentru că, în mod sigur, pe lângă cele
una-două care cad, din atâtea alice vor
mai fi rănite încă vreo câteva, ce vor
cădea neștiute, undeva. Corect ar fi, să
se tragă într-o singură pasăre, aflată la
marginea stolului. Apoi, cu alt stol, să
procedeze la fel. Dar… câți vor avea
tăria de caracter să se comporte astfel?
Sperăm că așa se vor comporta adevă-
rații vânători.
Legea admite ca metodă de vână-
toare, pe cea numită „la picior”, („la
sărite”), cu sau fără câine, (deși, cel
mai bine ar fi „cu”!).
Pe scurt, două chestiuni
particulare privitoare
la potârniche
Una dintre ele ar fi controversatele
ipoteze privind existența potârnichei în
golul de munte, în condiții incompara-
bil de dure față de cele din arealul
obișnuit (câmpie, coline ondulate).
Dintre aceste ipoteze, trei sunt cele
care ar merita să fie obiectul unor stu-
dii și cercetări.
Prima ar fi că potârnichea din go-
lurile de munte provine din efectivele
care au populat aceste zone, din mile-
nii îndepărtate, în timpuri post-gla-
ciare călduroase, înainte de apariția
masivelore păduroase, după care a
urmat o adaptare lentă a păsării, pu-
tând rezista până în zilele noastre.
O a doua ipoteză ar fi că potârni-
chea a urmat omul în extinderea așe-
zărilor omenești și a culturilor
agricole înspre zonele de munte, dar
pare neverosimilă din cauza marilor
spații păduroase care există pe ver-
santul sudic al lanțului carpatic și
peste care potârnichea s-a stabilit in-
sular în golul de munte, mult depărtat
de culturile agricole.
O a treia ipoteză ar fi migrația po-
târnichii spre golul de munte vara și
revenirea la câmpie înainte de iarnă.
Toate acestea rămân ipoteze care aș-
teaptă să fie cercetate, studiate și de-
monstrate.
O a doua chestiune particulară se
referă la caracterul ipotetic migrator al
potârnichii. Aici lucrurile sunt mai sim-
ple și mai clare. Aparițiile unor popu-
lații de potârnichi din nord-estul
Rusiei, în zona riverană a Mării Negre,
ori stolurile de potârnichi plecate de la
noi, peste Dunăre, iarna, și revenirea
în primăvară, pot constitui cel mult
exemple de deplasări eratice, provo-
cate de apariția accidentală a unor ex-
cese meteo, deci de procurare a hranei.
Oricum însă, aceste cazuri rare și izo-
late geografic nu pot afecta caracterul
de sedentarism ferm care caracteri-
zează potârnichea de la noi.
Cât despre ipotezele amintite aici,
ele constituie o invitație pentru cerce-
tare. Și comentarii… ERUDITE!
OCTOMBRIE 2016 | 15
 DE SEZON

Vremea potârnichilor
Text și fotografie MAC

Toamna este de acum în deplină putere, iar sezonul la potârnichi s-a deschis. Amintirile
din lunile lui august și septembrie stăruie încă puternic în gând și revedem, parcă la fel
de bine, cum, în ieșirile noastre în căutarea prepelițelor, ne „împiedicam” adesea de…
potârnichi. Parcă știau că sunt ferite de orice pericol, sezonul de vânătoare fiind încă
închis în ceea ce le privea, iar noi nu puteam decât să le urmărim cu privirea și să
sperăm că le vom regăsi, la vremea lui Brumărel….

N
u aveam decât să reținem, pe
cât posibil, locurile unde le
găsisem și să revenim, la tim-
pul sorocit de lege, în căutarea lor. Pe
cât de neașteptată, pe atât de plăcută
avea să fie căutarea, iar faptul face
parte, trebuie să recunoaștem, din ne-
prevăzutul și farmecul fascinant al vâ-
nătorii.
Zile brumării
Capriciile vremii, la aceast timp al
toamnei, pot schimba sensibil tabloul
de vânătoare, trecând de la o zi înso-
rită, în care putem lăsa fără grijă ja-
cheta de o parte, la zile în care norii,
vântul și burnița rece, cer un echipa-
ment adecvat, mai apropiat practic de
cel al sezonului alb și departe de tim-
pul care ne oferea blândețea razelor
darnice ale soarelui.
Căutările noastre vor acoperi toate
zonele cu pârloage și mărăcinișuri,
păiușurile rămase după recoltă, zo-
nele cu mur sălbatic, tufe de măceș
sau porumbar, chiar și cele cu por-
țiuni de stuf de pe canale. Prezența
apei este un semn bun și trebuie luată

16 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN

totdeauna în considerare. Porțiunile
cu pârloagă din apropierea balastiere-
lor părăsite, precum și suprafețele cu
trifoi sau lucernă din vecinătatea co-
ceniștilor de porumb sunt locuri de
luat în seamă, unde apariția potârni-
chilor nu trebuie să ne ia prin surprin-
dere. Vom parcurge parcelă după
parcelă, chiar dacă avem loturi în care
vegetația este ceva mai înaltă. De re-
gulă, potârnichile nu se ridică în zbor
în aceste porțiuni și preferă să se de-
plaseaze pe picioare. Când însă ne
apropiem de capătul parcelei, atenția
trebuie sporită. Dacă au fost potâr-
nichi în porțiunea parcursă, se vor ri-
dica aici, iar tirul va fi o provocare pe
măsură. Adesea, chiar în ultimii câțiva
metri rămași, putem avea surpriza
plăcută a zborului, de obicei în grup
strâns, al potârnichilor.
Schimbările din teren
Odată cu răcirea vremii și cu pre-
zența tot mai frecventă a vânătorilor
și a focurilor de armă în teren, păsă-
rile devin mai atente și mult mai sen-
sibile la apropiere. De regulă,
potârnichile sunt fidele locului și
rămân cel mai adesea în zonele în
GASTRONOMIE VÂN~TOREASC~
POTÂRNICHI LA CUPTOR
CU BACON ÎN SOS DE CIDRU
NANA NINA
Servite la ocazii speciale, potârnichile au făcut dintotdeauna
parte din rândul bucatelor vânătorești alese, apreciate și
savurate, alături de un vin potrivit, de invitații poftiți la masă.
care se hrănesc și se adăpostesc, iar
faptul constituie un avantaj pe care îl
putem folosi la deschiderea sezonului
de vânătoare. Aria de deplasare a gru-
pului de păsări se întinde pe o rază
medie de circa 1-2 km, asta în situația
în care nu sunt deranjate permanent,
fapt ce se întâmplă, spre exemplu,
atunci când câinii hoinari de pe la
marginea satelor sau cei sălbăticiți
„iau în stăpânire” locurile sau când
efectivele de răpitoare scapă de sub
control.
Potârnichile vor reveni
Recoltarea târzie a culturilor agri-
cole, prezența oamenilor și a utilaje-
lor în teren pe perioade de timp
prelungite, așa cum se întâmplă în
cazul toamnelor lungi, deranjează o
dată în plus potârnichile care, oricât
de fidele ar fi locului, într-un final tot
vor pleca din zonă. Dar, dacă lucrurile
se schimbă în bine, dacă liniștea și
tihna locurilor revin, iar natura își re-
capătă echilibrul, dacă adăpostul, apa
și hrana redevin disponibile, potârni-
chile vor reveni și ele pe locurile lor.
Va trebui însă să ieșim destul de des
în teren și să acoperim suprafețe tot
mai mari pentru a le găsi. Ne trebuie
multă răbdare, perseverență și, mai
ales, puterea de a nu renunța atunci
când eforturile rămân fără rezultat.
Dar, așa cum aminteam la înce-
put, toate fac parte din farmecul și
ineditul fiecărei partide de vânătoare,
iar dacă pasiunea este pe măsură, tim-
pul și dedicția ne vor fi, cu siguranță,
răsplătite…!
Ingrediente pentru două porții: două
potârnichi gata preparate pentru gătit,
două linguri de ulei de măsline, făină, 150
grame de bacon feliat, o ceapă tăiată
mărunt, câteva frunze de țelină cu tot cu
cozi, 250 ml de cidru de mere, 250 ml de
supă de carne de pui, căteva fire de co-
riandru, sare piper.
Preparare: puneți o lingură din uleiul
de măsline într-o cratiță, încingeți la foc
mediu, după care puneți potârnichile bine
date prin făină și rotiți-le pe toate părțile,
până se rumenesc uniform. Într-o cratiță,
puneți a doua lingură de ulei și adăgați
feliile de bacon. Țineți la foc până se to-
pește grăsimea, iar baconul devine cro-
cant. Adăugați ceapa și țelina tăiată în
bucăți și țineți la foc până se înmoaie
ușor. Puneți potârnichile peste ameste-
cul din cratiță. Adăugați coriandrul, sare
și piper după gust, după care adăugați
supa de carne și cidrul și lăsați la foc până
amestecul dă în fiert. Acoperiți cratița și
dați preparatele la cuptor circa 25 de mi-
nute sau până ce carnea se pătrunde
bine, iar sosul scade la jumătate. Potâr-
nichile se servesc pe farfurii încălzite, cu
garnitură de legume sau piure de cartofi,
adăugând generos din sosul de cidru. Un
pahar de vin roșu sec/demisec, merlot
sau shiraz, va adăuga un plus de savoare
bucatelor. Poftă bună!
OCTOMBRIE 2016 | 17
 ARME Carabine

Becassier SK Soft – un bock

cal. 20/76 italian superușor
MATEI TĂLPEANU
Firma italiană RFM (acronimul numelui pentru piața de arme din SUA, Rota firearms
manufacturing) ce a produs bock-ul a fost fondată în 1956, la ferma sa din Sarezzo, de
Luciano Rota, împreună cu soția sa, Maria Fausti și este condusă azi de fiicele lor, Silvana
și Katia, și de soțul primei, Maurizio Bertolassi. Deviza lor este crearea de puști artizanale
personalizate, cu țevi lise sau ghintuite, asamblate cu metode tehnice și estetice care le
asigură accesul pe piața internă și internațională, participând la târguri-expoziții, dar și
la media socială prin Facebook. Clientul le explică unde și ce vânează, ce calibru, tip și
calitate de armă ar dori, până la detalii, ca lungimea țevilor sau choke-urile preferate,
vizitând și expoziția armelor deja produse.
1

2 3 4

A
rma de vânătoare Becassier SK
soft (SK este acronimul nume-
lor fetelor fondatorului, Sil-
vana și Katia), cu țevi suprapuse de
cal.20/76 (Fig. 1), este destinată pasio-
naților de vânarea sitarului de pădure.
Arma are țevile lungi de 600 mm, forate
de Bfim monobloc din aliaj de oțel
35CrMo4, brunate negru opac, bascula
din Ergal 55 nichelată opac, cu patul
din lemn de nuc turcesc, de tip englez
(fără obrăzar), lungimea totală este de
1,055 mm, iar greutatea totală de
numai 2,315 g! Interiorul țevilor are
diametrul de 15,9 mm, 5 choke-uri in-
terschimbabile tip extended fabricate de
Gemini, plus unul rifled cu ghinturi
mari, având rolul de a dispersa alicele
(Fig. 2) ce pot fi din oțel, făcut tot de
Gemini. Un singur trăgaci selectiv acțio-
nează asupra arcurilor spiralate (Fig. 3)
din bateria tip Anson and Deely, cedând
la o greutate de 2,882 grame pentru
prima țeavă, normal cea de jos, și de
2,960 grame pentru focul doi, țeava de
sus. În aceeași figură se poate observa
că, pe partea stângă a basculei, sunt
scrise cu litere aurite numele firmei și al
armei. Cartușul golit este scos din țeavă
de un extractor manual, pentru a fi luat
de vânătorul corect, nu aruncat de un
ejector automat, poluând mediul cu tu-
18 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
buri din plastic care nu se distrug în
timp. Cursorul siguranței, aflat în urma
cheii de pe basculă, are, în mod clasic,
A
plasat în mijlocul său, selectorul țevii cu
care alegi să tragi primul foc. Piesa a
treia este fină și cântărește numai 186
g, împreună cu țevile are 1,211 g, iar
bascula împreună cu patul totalizează
1,104 g. Arma, bine echilibrată, permite
epolarea rapidă, iar cătarea, un basto- B
naș roșu din fibră optică, lat de 3 mm
(Fig.4), se distinge clar și ușurează pla-
sarea instinctivă a focurilor.
Autorul articolului din revista ita-
liană ARMI e TIRO nr. 6/2016, pag. 84-
89 și al excelentelor fotografii color, C
conținând informațiile de mai sus, dl.
Massimo Vallini, a făcut și probe de tir
în 6 ținte clasice (cerc extern cu diame-
trul de 75 cm, în centrul căruia este
plasat un cerc intern cu diametrul de
D
37,5 cm), cu 5 cartușe italiene pentru
sitari (alice nr. 7 și 7 ½). Cum a dispus
numai de câte un choke cilindric ame-
liorat și unul dispersant, a tras la dis-
tanța de 15 m, cu rezultate optime în
3 cazuri cu cilindricul ameliorat și unul
optim plus unul bun cu dispersant. E
Vom reproduce cele 5 cercuri, cele cu
4 steluțe în stânga sus fiind cilindrice
ameliorate, celelalte 2 au scris cuvin-
tele stroz. dispersante.

Societățile de vânătoare din
județul Bacău în 1942-1948
SORIN GEACU
Județul Bacău se extindea în acei ani pe 4.410 km pătrați,
fiind organizat în 7 plase: Bistrița (cu reședința în Bacău),
Muntele (cu reședința la Moinești), Oituz (cu reședința la
Târgu Ocna), Răcăciuni (cu reședința în localitatea
omonimă), Siret (cu reședința la Parincea), Tazlău (cu
reședința la Tescani) și Traian (cu reședința în comuna
cu același nume).
T
erenurile forestiere ocupau
atunci 197.318 ha, pășunile
52.459 ha, iar fânețele 26.112
ha.
În 1945, în localitățile județului
funcționau 10 societăți de vânătoare,
pe care le vom aminti în ordinea des-
crescătoare a numărului de membri:
1 „Șoimul Carpaților” în localita-
tea Domnița Maria, cu 280 membri;
2 „Ursul” la Târgu Ocna, 192
membri,
3 „Parincea” la Parincea, 125
membri;
4 „Mistrețul” la Bacău, 116 membri;
5 „Ciuta” la Moinești, 72 membri;
6 „Vulturul” la Berzunți, 66 membri;
7 „Vulturii Moldovei” la Blăgești,
60 membri;
8 „Ștefan cel Mare” la Borzești, 48
membri;
9 „N. Sutzu” la Bacău, 26 membri;
10 „Vulturul” la Agăș, 23 membri.
Astfel, în acel an, numărul total al
vânătorilor băcăuani se ridica la
1.008.
În anul următor, 1946, existau în
județ 11 societăți de vânătoare și
anume: „N. Sutzu” la Bacău, „Mistre-
țul”, tot la Bacău, „Vulturii Moldovei”
la Blăgești, „Șoimul Carpaților” în
satul Domnița Maria, „Parincea” la
Parincea, „Ciuta” la Moinești, „Vultu-
rul” la Agăș, „Vulturul” la Berzunți,
„Ursul” la Târgu Ocna, „Cerbul” la Că-
iuți și „Ștefan cel Mare” la Borzești.
Față de anul 1945, apare o Societate
nouă - „Cerbul” la Căiuți. Iată și situa-
ția acestora la 31 decembrie 1946:
• Societatea de vânătoare „Șoi-
mul Carpaților” din localitatea Dom-
nița Maria avea un număr de 160 de
membri din localitățile: Domnița
Maria, Bacău, Letea Veche, Răcăciuni,
Mărgineni, Gârleni, Luncani-Margina
[azi Grigoreni], Cleja, Berești-Tazlău,
Luizi-Călugăra, Tescani, Faraoani,
Păncești, Drăgușani, Berești-Bistrița,
Ciumași, Fântânele, Gropile (azi
Dumbrava), Valea Seacă și Parava;
• Societatea de vânătoare „N.
Sutzu” din Bacău avea numai 26 de
membri din localitățile: Bacău, Măr-
gineni, Voinești (jud. Tutova), Roșiori
(jud. Roman), Cleja, Răcăciuni, Măr-
gineni, Călugăra, Secuieni și Aldești
[azi Cârligi], dar și din București;
• Societatea de vânătoare „Mis-
trețul” din Bacău avea 102 membri
din orașul Bacău și comunele: Gâr-
leni, Blăgești-Buda, Călugăra, Buhoci,
Săucești, Racova, Prăjești, Viforeni,
Luncani, Valea Seacă, Gioseni și Itești;
• Societatea de vânătoare
„Ursul” din Târgu Ocna avea doar 25
membri, din numai două localități:
Târgu Ocna și Dofteana;
• Societatea de vânătoare „Cer-
bul” din Căiuți grupa 40 membri din
numai două sate: Căiuți și Borzești;
• Societatea de vânătoare „Ște-
fan cel Mare” din Borzești avea un
număr de 48 membri din localitățile:
Borzești, Râpile (azi Gura Văii), Gro-
pile și Onești;
• Societatea de vânătoare „Vul-
turul” din Berzunți avea 66 membri
din localitățile: Berzunți, Valea Rea,
Sănduleni și Helegiu;
• Societatea de vânătoare
„Ciuta” din Moinești avea un număr
de 72 membri din localitățile: Moi-
nești, Comănești, Lucăcești, Poduri,
Tescani, Scorțeni, Ardeoani, Băhnă-
șeni, Solonț, Dărmănești, Lăloaia, Mă-
girești și Asău;
• Societatea de vânătoare „Vul-
turul” din Agăș avea doar 15 membri
din trei sate: Agăș, Brusturoasa și Go-
ioasa.
Se observă faptul că, numai în de-
curs de un an, numărul membrilor
unor Societăți de vânătoare s-a redus
drastic. De exemplu, în cazul Societă-
ții „Ursul” din Târgu Ocna a avut loc
o diminuare de 7,7 ori, în cazul Socie-
tății „Șoimul Carpaților” din Dom-
nița Maria, numărul acestora scăzuse
RESTITUIRI
de la 280 la 160, ceea ce înseamnă o
reducere de 43%, iar în cazul Societă-
ții „Vulturul” din Agăș, reducerea a
fost de 35%.
În 1947-1948 mai funcționau 8 so-
cietăți de vânătoare:
• „N. Sutzu” la Bacău, 44
membri, înființată în anul 1925;
• „Mistrețul”, tot la Bacău, 128
membri, înființată în anul 1927;
• „Vulturul” la Berzunți, 34
membri, înființată în anul 1938;
• „Vulturii Moldovei” la Blăgești,
56 membri, înființată în anul 1943;
• „Șoimul Carpaților” la Onești,
74 membri, înființată în anul 1943;
• „Parincea” la Parincea, înfiin-
țată în anul 1943;
• „Ciuta” la Moinești, 33 membri,
înființată în anul 1943;
• „Ursul” la Târgu Ocna, înfiin-
țată în anul 1944.
Se desființaseră trei societăți de
vânătoare din mediul rural, de la Că-
iuți, Borzești și Agăș. În intervalul
1946-1948, unele societăți au un spor
de membri (cele din orașul Bacău),
iar altele o diminuare a acestora (cele
de la Berzunți, Onești, Moinești).
Menționăm și faptul că, la 23 mar-
tie 1942, s-a înființat la Bacău „Aso-
ciația vânătorilor ingineri silvici din
Bacău și împrejurimi” (A.V.I.S.), cu
următoarele scopuri:
a) cultivarea sportului vânătorii cu
aplicarea și respectarea legii și regu-
lamentului pentru protecția vânatu-
lui;
b) protejarea vânatului util;
c) stârpirea braconajului;
d) reglementarea numărului ani-
malelor (mamiferelor n.n.) și păsări-
lor răpitoare sau dăunătoare
vânatului;
e) propagarea cunoștințelor folo-
sitoare pentru vânătoare, prin confe-
rințe, expoziții vânătorești, concursuri
de tir, serbări cu carcater vânătoresc;
f) sprijinirea cercetării științifice,
prin furnizarea de date secției cinege-
tice a Institutului de Cercetări Fores-
tiere din București.
Asociația avea 15 membri care ac-
tivau la Direcția a III-a Regională Sil-
vică Bacău, Ocolul Silvic Fântânele
(jud. Bacău) și Ocolul Silvic Filioara-
Văratec (jud. Neamț).
OCTOMBRIE 2016 | 19
CHINOLOGIE

Prima vânătoare
Text și fotografie MARIA SĂVULESCU
Dragă cititorule, trebuie să recunosc că prezența micilor springeri din cuibul făcut în
această primăvară mi-a adus multă bucurie și, mai ales, satisfacție, atunci când cei la care
au ajuns puii îmi povestesc despre veleitățile de vânători ale micilor cățelandri. Calitatea
bagajului genetic și instinctele moștenite ies la iveală de la primele ieșiri în teren: reacția
la focul de armă, instinctul de scotocire, de căutare a vânatului doborât, aportul, chiar și
mai puțin perfect pentru început.

A
mie, una dintre cățelușele din
cuib, a ajuns la o familie fru-
moasă din Constanța. Pentru
cele două fetițe ale familiei, Amie este
sora cea mică, ce le îndeamnă la năz-
bâtii. Pentru capul familiei, micuța este
partenerul de vânătoare. Amie a urmat
unui frumos brac cu păr scurt și trebuie
să se ridice la nivelul predecesorului ei.
Este un cățel iubit și alintat de toți ai
casei, și de la care stăpânul așteaptă
performanțe pe terenul de vânătoare.
Cartea vieții micuței Amie are doar câ-
teva pagini, pline cu năzbâtii, încercări,
bucurii și întâmplări neprevăzute. Deja
poveștile primelor vânători la prepelițe
au fost scrise. Din lecțiile ei învăț și eu,
căci fiecare experiență este, în felul ei,
unică. Dresajul trebuie adaptat perso-
nalității câinelui, și este cel mai bine să
fie făcut chiar de către stăpân. Așa s-a
întâmplat cu Amie, de a cărei educație
s-a ocupat în exclusivitate stăpânul ei.
Prezența copiilor a făcut mai dificilă
realizarea scurtelor ședințe de dresaj
acasă. Cu toate acestea, Amie este do-
vada clară că dragostea, apropierea și
întreținerea unor relații echilibrate cu
20 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
câinele pot reprezenta calea spre suc-
ces. Câinele trebuie să lucreze cu plă-
cere, împreună și pentru partenerul de
vânătoare, trebuie să existe o relație de
încredere, dar și de subordonare a câi-
nelui față de stăpân.
Prima ieșire a cățelușei Amie a fost
un succes. Ea a auzit pentru prima dată
zgomotul focului de armă din mașina
stăpânului. Zgomotul nu a speriat-o,
acesta fiind primul semn bun primit de
către vânător. Pentru a nu deranja gru-
pul de vânători, au ales să scotocească
vegetația măruntă de la marginea unei
parcele. Amie nu se depărta prea mult
de vânător. Era prima ieșire și se simțea
mai în siguranță lângă stăpânul care,
cu voce calmă și liniștită, o îndemna să
caute și să se depărteze un pic mai
mult. Se știe prea bine că dramul de
șansă este de mare importanță, mai
ales pentru începători. Un start cu
dreptul ajută mult. Și se pare că Amie
a avut parte de un astfel de start, căci
o prepeliță s-a ridicat din alergarea ei,
iar vânătorul a reușit focul. Pasărea ali-
cită reușea să se mai ridice peste vege-
tația măruntă, dând parcă de veste
cățelușei de prezența ei. Micuța s-a
apropiat de ea, urmând îndemnurile
spăpânului. Pasărea sărea din fața că-
țelușei, stârnindu-i instinctul. Amie a
apucat prepelița și, chemată de stăpâ-
nul ei, aduse primul aport. Urmă o
nouă ieșire, deja Amie știa ce are de
făcut, iar tirul iscusit al stăpânului îi în-
tări convingerea că face ceea ce tre-
buie. Deja stăpânul se gândește la
aportul fazanului, al iepurelui sau al
raței și, de ce nu, al unei gâște dolo-
fane, numai bine să poposească într-un
cuptor încins, străjuită fiind de un vin
dobrogean.
După ziua epuizantă, plină de nou
și realizări, echipa se întoarce acasă,
unde este așteaptată cu o plăcintă abu-
rindă și cu nerăbdarea de a se povesti
toate amănuntele.
Încet, încet, paginile cărții vieții
springerului se înmulțesc. Fie ca ele să
fie cât mai multe și mai colorate. De un
lucru sunt sigură, pe toate paginile se
va putea simți caracterul ei liber și iu-
bitor, precum și grija și apropierea
celor din familie. La cât mai multe vâ-
nători, micuță Amie!

Amintiri, amintiri…
VPR
Există în viață momente în care brusc, din senin, îți vine
în minte o întâmplare, mai recentă sau mai îndepărtată,
mai veselă sau mai tristă, petrecută într-un anumit
context sau cu un anumit prilej. Dacă este vorba de ceva
ce merită povestit, simți nevoia să o transmiți și altora.
E
xact asta face și distinsul nos-
tru colaborator, domnul Ale-
xandru Alaci, în cărticica sa,
„Tolba cu amintiri”. Bogata activitate
în domeniul vânătorii și al chinologiei
permite autorului să ne prezinte o se-
lecție de istorioare, unele simple po-
vestiri, altele având caracter didactic
sau evocativ.
Diversele preocupări cinegetice se
descifrează chiar în prima povestire,
„Jurnal vânătoresc”, unde prezintă,
cronologic, o uimitoare diversitate de
partide de vânătoare petrecute în
anul 1967, la diverse specii de păsări
și animale.
Urmează povestiri la gura sobei,
prezentări de informații educative
despre creșterea și răspândirea faza-
nilor, faună dispărută, bătăile cocoși-
Prezentare CARTE
lor de munte, gâște sălbatice, zimbrii,
dar și obiceiuri vânătorești, amintiri
cu subiect chinologic sau evocarea
unor personaje întâlnite în peregrină-
rile sale.
În povestirea „Când ai baftă”, în
care relatează despre vânători rodnice
de lupi și de mistreți, autorul trage ur-
mătoarele concluzii:
„Secretul acestor fapte, destul de rare
în viața oricărui vânător, este unul sin-
gur, să fi cât mai mult timp în natură,
nemijlocit în prejma faunei, când se pot
înfăptui cei trei factori ai întâmplării:
prezența vânătorului, existența vânatului
și nimereala plumbului, imposibil de în-
mănunchiat fără strădaniile de o viață.”
În încheiere, autorul își motivează
incursiunea în lumea amintirilor, ofe-
rindu-ne o lectură plăcută, instructivă
și relaxantă.
P.S. Cartea prezentată se poate pro-
cura de la Editura Ararat - Dl. Mihai
Stepan Cazavian, tel. 021-314.67.83,
la prețul de 15 lei/exemplar.
PUBLICITATE
 DE SEZON Cinegetică

Vânătoare de guguștiuci
Text și fotografie CONSTANTIN RĂDAN

Natura se arată, în acest început de octombrie, încă o dată, în toată splendoarea ei.
După câteva zile, care parcă prevesteau apropierea toamnei ruginii, soarele ne dă iar
speranța prin semne cunoscute din bătrâni, precum liliacul înflorit sau părul cu flori și
rod ca de primăvară, că mai este vremea de a pătrunde prin arăturile fără de noroi,
printre tăieturile tulpinilor floarii iubitoare de soare și prin hățișuri. Așadar, o
vânătoare la guguștiuci este încă binevenită și antrenantă în splendoarea câmpului care
te îmbată cu mireasma roadelor coapte.

C
alendarul vânătoresc, darnic și
cuprinzător, ne îndeamnă, în
zilele însorite ale toamnei, să
gustăm din plăcerea oferită de specta-
culosul zbor al guguștiucilor și a altor
columbide, autorizate spre a fi vânate.
Vânătorul amator de vânătoarea la
zbor în „poligonul” naturii, aflat un-
deva, în apropierea unei întinderi pe
care, până mai ieri, se legănau semețe
„pălării” cu semințe ademenitoare
pentru păsări, urmărește neobositele
zburătoare cu ale lor neașteptate tra-
iectorii. Timpul tragerii la zbor înalt și
nu prea ne mai dă o șansă.
La o margine de drum, între
ogoare, într-o încâlcitură de buruieni
răsărite după ce orzul a luat calea
hambarelor, mai răzbate încă glasul
pitpalacului întârziat, amintindu-ne de
fierbințeala verii și a căutărilor la pas.
Detaliile contează
Într-una dintre zilele sfârșitului de
septembrie, sociabilul prieten și gazdă
22 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
primitoare îmi telefonează, propu-
nându-mi să-i țin companie la o ieșire
în teren. Spusele acestuia se bizuiau
pe faptul că, oricât ai face și cu oricine
ți-ai petrece timpul în ale treburilor
gospodărești, ai mereu nevoie și de o
pauză în care să visezi să-ți încarci ba-
teriile sufletului.
Așadar, autorizați fiind la vânatul
cu pricina și la ceva răpitoare cu pene,
pe la vremea când soarele a atins ze-
nitul, urmați de puterea-i dogoritoare,
dătătoare de bună dispoziție, ne-am
dat întâlnire cu paznicul de vână-
toare. Punctual și amabil, acesta ne-a
condus cale de circa 15 minute de
mers cu mașinile, ajungând pe un
fond de vânătoare care, undeva, mai
departe, se învecina cu Pădurea Râ-
ioasa. Cu diplomația combinată, a
educației și a sarcinii de serviciu, ne-
a verificat corectitudinea completării
autorizației și a documentelor perso-
nale însoțitoare, deși afirmase că știa
de faptul că suntem cu toate „la zi”,
inclusiv cu plata cotizației anuale.
Iată-ne aduși, cum s-ar spune,
aproape de natură, pregătindu-ne ar-
mele și toate cele necesare, evitând în
totalitate culorile deschise din echipa-
mentului propriu, care ne-ar fi trădat
prezența, și ne-am fi pierdut timpul
degeaba, cunoscută fiind agerimea
văzului acestor păsări.
Uimirea ne-a fost foarte mare, mai
ales când paznicul, plin de mulțumire
de sine, căuta să fie indiferent față de
tabloul care ni se înfățișa ochilor la
numai 40-50 de pași. Zeci de gugu-
știuci, în drumul lor spre câmpul cu
hrană, poposiseră pe paralelele unor
cabluri de tensiune, ca într-o demons-
trație de echilibristică nativă. Așa de
mulți erau, că nu-și găseau locul, unul
de celălalt, unii zburând, alții venind.
Ne-am dat seama că va fi o vână-
toare „regală”, cunoscători fiind ai re-
gulilor unei astfel de partide, și
anume îndeplinirea câtorva condiții
pentru a avea succes. Mai întâi tre-
buie să știi să alegi cu grijă locul pe
unde circulă aceste zburătoare, în
strânsă legătură cu existența hranei
lor preferate, tocmai pentru a-ți pune,
ulterior, în valoare, priceperea în
acest sport elegant al tirului la zbor.
Meritul însă a fost al paznicului de vâ-
nătoare, care a cunoscut terenul și a
mers cu noi la punct fix.
A doua condiție care a confirmat
regula, pe lângă necesara calitate a ar-
melor bine întreținute și reglate, a fost
corecta alegere a muniției, având po-
sibilitatea să verificăm eficiența cartu-
șelor cu alică de 2,1 mm și 2,37 mm,
constatând că, la armele nesofisticate
deținute, tirul avea efect la distanțele
de 30-35 m și, respectiv, maxim
40-45 m, în ordinea mărimii alicelor
folosite. Nu este de neglijat nici preci-
zia solicitată de zborul imprevizibil al
guguștiucului, adevărată provocare
pentru vânătorul pasionat de o astfel
de partidă. Să adăugăm acestor apre-
cieri și cea despre viteza noastră de
reacție. Deh, după vârste!
Am savurat momente cu dubleuri
și chiar tripleuri, care, deși rare, desi-
gur au fost!
Cel mai intens zbor, pe un cer
senin și căldura oferită de soare, a
avut loc între orele 14.30 și 17.00,
după care a scăzut rapid, ca la co-
mandă, spre sfârșitul orelor 17.40,
când mai apărea câte un rătăcit la in-
tervale de 15-20 de minute.
A fost o zi plăcută, reconfortabilă,
în care răbdarea vânătorească, deve-
nită proverbială, și-a spus cuvântul.
N-au lipsit din decor câteva coțofene
și ciori grive, sacrificate pe altarul și
în numele combaterii.
La sfârșit de partidă
Fără bocanci murdari de noroi și ja-
chete ude, care să ne strice plăcerea
unei aventuri în natură, ne întoarcem
acasă, urmăriți de un splendit apus de
soare. A urmat pregătirea vânatului, fă-
când „clacă” la îndepărtarea pufului și
penelor acestuia, o activitate nu tocmai
plăcută pentru unii dintre participanți,
dar în preajma ademenitorului prepa-
rat, ciulama cu piepți de guguștiuci, ciu-
perci și mămăliguță aburindă, le-a cam
„plouat” în gură și n-au rezistat ispitei.
Ca obiceiuri, am remarcat că, la mai
toate păsările, gușa era plină cu se-
mințe de floarea soarelui. Pe moment
nu am dat importanță observației, dar
mai târziu am făcut posibila legătură
cu timpul care s-a modificat brusc a
doua zi, scăzând temperatura cu circa
8-9 grade Celsius, urmat de ploi intense
care au durat continuu două, trei zile.
E lesne de înțeles că păsările, cu simțul
lor deosebit, și-au intesificat zborurile
pentru a aduna suficientă hrană, ca re-
zervă pentru perioada care urma.
La final, ne gândim la o nouă aven-
tură, pentru că sfârșitul unei vânători
este, de fapt, începutul alteia.
OCTOMBRIE 2016 | 23
 CHINOLOGIE Câinele de vânătoare

Reîntoarcerea în teren
ALECSANDRU CODRIN
Am ascultat adesea comentariile colegilor de vânătoare, spunând despre partenerul lor
patruped, mai tânăr sau trecut de vârsta maturității canine, că deodată nu mai ascultă
comenzile și nu mai răspunde îndemnurilor obișnuite. Nu este o situație de excepție, ci
mai degrabă una ce se poate întâmpla oricăruia dintre noi, situație care poate fi,
relativ, ușor corectată.

C
omportamentul „indisciplinat”
poate să țină de o serie relativ
largă de cauze, cum ar fi, spre
exemplu, lipsa unui dresaj consistent,
desfășurat pe o perioadă insuficientă
de timp, în cazul juniorilor, fie de fap-
tul că, pe parcursul timpului, în lunga
pauză de vară, câinele nu a mai primit
constant comenzile învățate și, firesc,
ori le-a uitat, ori și-a pierdut obiș-
nuința și intersul de a răspunde aces-
tora. Acesta poate fi, foarte bine, cazul
câinilor adulți, pentru care, în perioada
estivală, când sezonul de vânătoare
este închis, ieșirile în teren au fost rare
sau au lipsit complet, iar stăpânul, deși
nu recunoaște, nu are și nu petrece
timp suficient alături de câinele său de
vânătoare, pentru a menține o legătură
constantă, mereu activă, cu acesta.
Există însă și alte cauze posibile, una
dintre ele fiind aceea că, la revenirea
în teren, câinele întâlnește o serie
24 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
nouă, necunoscută până atunci, de fac-
tori care îi pot distrage atenția, cum ar
fi apariția unui vânat nou pentru el,
prezența altor câini de vânătoare sau
întâlnirea, deloc dorită, cu câinii sălbă-
ticiți, „stăpânii” de moment ai terenu-
lui de vânătoare…!
În cazul unui junior, „tratamentul”
comportamentului neascultător nece-
sită reluarea abc-ului în cea ce privește
comenzile de bază. Corecțiile necesare
trebuie aplicate cu răbdare, dar și cu
fermitate. În cazul unui câine adult,
corecția trebuie aplicată imediat, fără
a lăsa impresia că există și varianta de
a tolera neascultarea și neexecutarea
comenzilor. Uneori însă, stăpânii pre-
feră să lase o așa numită „libertate de
alegere” câinelui, fără control și con-
strângeri, în ideea că …lasă, că își re-
vine el…! Este poate cea mai
nerecomandată variantă, deoarece
poate genera confuzie, iar toleranța
poate fi înțeleasă de câine drept slăbi-
ciune din partea celui care, de fapt, tre-
buie să fie permanent la conducerea
jocului.
Poate, uneori, este nevoie de ceva
mai mult timp petrecut alături de par-
tenerul nostru patruped, poate de câ-
teva ieșiri în teren fără altă companie,
de reluarea comenzilor simple cum
sunt „șezi”, „înapoi” sau „vino aici”, cu
răbdare, dar și cu fermitate indiscuta-
bilă. De cele mai multe ori, lucrurile
revin la normal, și vom avea din nou
parte de atenția, dar și de răspunsul
prompt al câinelui nostru de vâna-
toare. Cred că putem spune că este
una dintre marile satisfacții pe care le
putem avea, alături, bineînțeles, de co-
legii de vânătoare, atunci când, după
perioada prelungită a verii, vânătoarea
se reia și, în compania câinelui nostru
de vânătoare, ne putem bucura, din
nou, de reîntoarcerea în teren…!
 Plante tămăduitoare
Cornul
DOCTOR PLANT
Cornul (Cornus mas) face parte din familia Cornaceae și
este un arbust de talie mijlocie-mare, specific regiunilor
cu climă temperartă din Europa și sud-vestul Asiei. Îl
întâlnim în zonele de deal și de munte, unde preferă
terenurile cu expunere însorită, fără a fi extrem de
pretențios în ceea ce privește calitatea solului.
FLORA
L
emnul de corn este un lemn
tare, în trecut fiind folosit la
fabricarea sulițelor, a săgeților
și a mânerelor pentru săbii, dar și
pentru confecționarea unor articole
gospodărești. Scoarța este de culoare
brun-cenușie, florile de un galben
strălucitor, iar fructele, când sunt
coapte, roșu aprins, cu suprafața lu-
cioasă. Cornul este adesea privit drept
vestitorul primăverii, fiind primul
care înflorește între arborii și arbuștii
pădurii. Fructele, numite coarne, sunt
comestibile și au un gust dulce-acri-
șor, ușor astringent în stare proas-
pătă.
În scopuri terapeutice, se folosesc
atât scoarța, cât și frunzele și fructele.
Scoarța se recoltează primăvara timpu-
riu sau spre sfârșitul toamnei, frunzele
se culeg primăvara, iar fructele se culeg
prin iulie-august, după ce s-au copt.
Coarnele conțin acizi organici,
pectine, zaharuri, tanoide, o sub-
stanță specifică – cornina, numeroase
minerale și au un procent sporit de vi-
tamina C.
Grație conținutului specific de
substanțe, preparatele din fructe,
frunze și scoarță, fie că este vorba de
ceai/infuzie, decoct sau tinctură, pot
ajuta în cazul deranjamentelor stoma-
cale, crampe, enterite și enterocolite,
afecțiuni ale ficatului și vezicii biliare,
paraziți intestinali, dar și pentru toni-
fierea generală a organismului și re-
facerea după răceli sau gripe.
Proprietățile generale, benefice, de as-
tringent, cicatrizant și dezinfectant,
sunt folosite în fitoterapie.
De asemenea, coarnele sunt folo-
site în prepararea unei serii largi de
produse culinare, gemuri, marme-
ladă, dar și a unei băuturi tradițio-
nale, cornata.
Informațiile prezentate au carac-
ter orientativ și nu trebuie folosite în
scopul diagnosticării sau tratării pro-
blemelor de sănătate sau pentru înlo-
cuirea medicamentelor prescrise de
persoanalul medical autorizat. Înainte
de a utiliza plantele medicinale în ge-
neral, sub orice formă, este recoman-
dată vizita la medic, iar administrarea
preparatelor din corn și fructe de corn
să se facă numai la recomandarea
acestuia. Opinia medicului este ne-
apărat necesară și se impune ca o mă-
sură de prevedere, precauție și
siguranță.
OCTOMBRIE 2016 | 25
RESTITUIRI
rii, până la țarcul clădit de noi, în care

Țarcul de lupi va băga blana ca nadă lupilor. (…)

Noaptea, sub clar de lună, la în-
demnul celor vârstnici, ședeam pe un

din Codrii Bârsanei boț de brad, așteptând ivirea vreunei ji-

vine, în vreme ce armele bătrâne, înve-
lite în cergi și otavă, aveau somnul lin.
TITUS PINTEA (fragmente) Dimineața, pășunea brumată scli-
pea argintiu la primele raze ale soarelui
și mioarele, lăsate afară din țarc, ru-
peau harnice iarba măruntă și aspră.
(…)
Din munte venea, în capătul de sus
al pășunii, Ghioca, călărind în trap în-
tins bidiviul ce-l sălta pe cojocul de oaie
pus în loc de șa, strigând cuvinte neîn-
țelese de la o asemenea depărtare.
- Da ce-ai pățit, măi Ghiocă, de
zbieri ca un apucat?
- Nu bace, n-am pățit nimic rău,
dară m-am dus la porunca dumitale
sus, la țarcul în care ieri seară am băgat
blana cea cu sânge. Veniți iute, că lu-
poaica e prinsă între garduri, se-nvârte,
sare se izbește de pari, gata să sară, dar
Machetă a țarcului e strâmtorată în strunga celor două
garduri.
Prin anii ’60 urcam, alături de destoinici vânători Iute, iute, ne luarăm armele și cale
maramureșeni, porniți din târgul Sighetului într-o lungă peste deal, cu mers truditor în
minunată zi de toamnă a lunii septembrie, după marele coastă de munte și, trăgându-ne sufle-
praznic al lunii, datină cinstită din veac în sfintele tul, am ajuns la țarcul ce nu-l văzusem
biserici de lemn durate de meșterii lemnari ai țării nicodată. (…)
Matmației, destoinici păstrători ai tradițiilor străbune, Când m-am apropiat de țarcul ex-
praznic de care se leagă și un vechi obicei al coborârii terior, lupoaica grăbi mersul în drumul
turmelor din munte. său circular, fără sfârșit, împingând ușa
din lemn de brad ce se închidea poc-

V
enise vestea de la pădurarul
acelor locuri și domenii de vâ-
nătoare ale statului, că în
susul muntelui, oieri și gornici price-
puți făcuseură un țarc de prindere a
unui haitic ce dijmuia, noapte de
noapte, oile din stânele cu ocol îngră-
dit din scândurile, stinghiile și căzătu-
rile de la gater și de la joagărele din
vale. Lupii intraseră în ocol și câteva
oi mursecate zăceau, gemând jalnic și
horcăind, până când baciul le termină
chinul. Eram novice vânător, cu legă-
mântul de onoare al tagmei rostit în
fața cinstitei adunări, dornic să prind
în cătarea armei unul din răufăcătorii
ce mișunau în munte.
Bucuros de oaspeți, baciul începu
povestea acelor aprige întâmplări pe-
trecute colo sus, în singurătatea mun-
ților, trăite în negura nopții de el și de
cei doi feciori oieri ce au năvălit cu
feștile aprinse, asmuțind câinii. (…)
Eram în jurul unui foc ce ardea
mocnit sub ceaunul în care bătrânul,
cu mare pricepere, freca mălaiul să nu
prindă cocoloși, presărând făină
aurie, doar cât mămăliga să fiarbă
bolborosind, apoi luă încet ceaunul de
pe foc și-ntinse pâinea de aur a cioba-
26 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
nilor pe o tingire largă de lemn de
plop cioplită anume.
- Să știi, domnule Nistor, începu bă-
trânul, că-n plină ziuă, lupii săriră gar-
dul ocolului și rupseră șase mioare, apoi
seara începeau urlete de chemări la
adunarea lor, cu răspunsuri venite din
codru și dinspre valea Izei. Și acum le-
om pune gând de răzbunare, de pe-
depsă, așa că, după această săracă cină,
la care cu drag vă îndemn, îl voi mîna
pe Ghioca, călare pe Suru, să înconjoare
plantația deasă din coastă, în care lupii
și-au aflat hude adânci cu locuri de fă-
tare și s-au sporit de nebiruit. (…)
Așa că ne vom apăra mioarele cu
uneltele moștenite și gândite de moșii
noștri, să nu mai avem pagube din
turmă. Și-n vreme ce Ghioca se va fi
întors, după vreun ceas, domniile
voastre să stați cu armele lângă țarcul
cel vechi, feriți de vederea ageră a lu-
pilor. (…)
Nu înțelegeam de ce Ghioca, flăcăul
puternic și ager, trebuie să plece călare
pe murgul său, cu o blană de oaie, în-
trebare la care baciul înțelept dezvălui
motivul.
- Să știți că Gihoca (…) merge tră-
gând blana însângerată în jurul pădu-
nind, blocând calea ieșirii. Parii trainici
nici că se mișcau la salturile lupoaicei
speriate, strâmtorate în culoarul ra-
tund, apoi, la un semn, Aron pădurarul
băgă țeava carabinei într-o strungă din-
tre pari și lupoaica, oprită din fuga-i
nesfârșită, primi glonțul.
Ager și îndemnatec, Ghioca făcu un
zmâc de sârmă legat de un par zdra-
văn, îl coborî între cele două garduri, și
doi feciori în putere ridicară leșul di-
năuntrul cercului închis, îl legară de
crupa calului și-l coborâră la bordeiul
baciului de la stână.
La venirea noastră, bucuros de ves-
tea primită, baciul învârtea în proțap o
pulpă de berbec gras.
- Vedeți, domniile voastre, așa ne
apărăm noi avuția de mioare de jivinele
prădătoare. Și, din blana lor, dusă la
stat, și noi și pădurarul luăm câte un
bănuț cinstit.
Și în acel mic univers al colibei, în
fumul plăcut cu iz de friptură, vânători,
oieri, pădurari, închinau în sănătatea
baciului primitor și-a înțelepciunii celor
bătrâni ce au gîndit acel țarc de prin-
dere a lupilor. (…)
– Din volumul „După focul de pușcă”.
OCTOMBRIE

PESCUIT
Eveniment 28
Spinning 30
Paradisul roșioarelor 32
Năluci sub oglinda apei 34
Cu cicada în curenții râului 36
Periplu cu păstrăvi și cleni 38

Foto: MUGUREL IONESCU

Toamna începe să-și intre în

CE PESCUIM drepturi, cu tot alaiul ei de nori, vânt
și ploi, după cele câteva zile fru-
moase de la începutul lunii. Dar con-
dițiile de pescuit sunt bune și, echipați corespunzător, puteți practica
pescuitul staționar sau la răpitori, de pe mal sau din barcă. Delta devine, în
această perioadă, atracția magică supremă. În ghiolurile ei, în canale sau în
japșe veți găsi, dacă veți fi pregătiți, atât știuca, bibanul, șalăul, avatul și
somnul, cât și crapul, carasul și alți pești pașnici. Nu vă lăsați ispitiți și rețineți
numai peștii de măsură, în cantitățile permise legal.
Pescuitul în apele de munte, la salmonide, este interzis începând cu 15
septembrie, deocamdată până la 31 decembrie 2016.

OCTOMBRIE 2016 | 27
 EVENIMENT Campionatul A.G.V.P.S.

Interes european
pentru pescuitul recreativ
VPR
tecției și conservării biodiverstății și ha-
bitatelor acvatice.
În prezentarea sa, dl. Fred Bloot,
președintele Alianței Europene a Pes-
carilor (EAA), a făcut referire la modul
în care este organizată activitatea de
pescuit recreativ în Europa, vorbind
despre eficiența existenței unei singure
organizații naționale recunoscute în
fiecare țară, care cuprinde toate orga-
nizațiile locale ale pescarilor, ca „sub o
umbrelă”. Aceasta este singura moda-
litate de recunoaștere, ca partener de
dialog social, de către autoritatea gu-
vernamentală a fiecărei țări, iar ca
membră a organizațiilor internaționale,
partener de dialog cu forurile europene
și mondiale.
După prezentarea succintă a activi-
tății de peste 60 de ani și a preocupărilor
A.G.V.P.S. în domeniul pescuitului, dl.
Vladimir Horia Talpeș a remarcat faptul
Vineri, 7 octombrie 2016, a avut loc la Palatul că modul de organizare a activității de
Parlamentului, conferința cu tema „Beneficiile asupra pescuit recreativ, de atribuire a dreptu-
mediului și impactul economic al pescuitului recreativ”. lui de pescuit și de reprezentare a inte-
Evenimentul, organizat de doamna Norica Nicolai, reselor asociațiilor de profil, prezentat
vicepreședinte al Comisiei Parlamentare pentru Pescuit de invitați, a existat și în România, dar
(PECH) a Uniunii Europene, este prima întrunire de acest măsurile luate de administratorul statu-
fel din România, notabilă fiind și prezența unor invitați, lui, mai ales în ultimul deceniu, și regle-
reprezentanți ai organizațiilor de pescari recreativi din mentările în domeniu, în special cele
Europa: Alianța Europeană a Pescarilor (EAA), Asociația care privesc modul de acordare a drep-
Europeană a Industriei de Echipamente pentru Pescuit tului de pescuit, au creat degringolada
(EFTTA), Asociația Pescarilor Recreativi din Germania și existentă azi, cu efecte dezastroase asu-
Asociația de Vânători și Pescari din Norvegia. pra ihtiofaunei, prin lipsa unei paze efi-
ciente a resursei. Refuzul autorității

D
in partea A.G.V.P.S. din Ro-
mânia, au participat dl. Teo-
dor Bentu, vicepreședinte cu
activitățile de pescuit, dl. Vladimir
Horia Talpeș, director al A.G.V.P.S. și
delegații reprezentante ale unor aso-
ciații afiliate: A.J.V.P.S. Giurgiu, A.P.S.
Timișoara, A.J.V.P.S. Sibiu și A.V.P.S.
Acvila București. Au participat și repre-
zentanți ai organizațiilor acvacultorilor
din Romînia, iar din partea A.N.P.A,
domnul președinte Nicolae Dimulescu
Lucrările conferinței au fost des-
chise de dna. Norica Nicolai, care a ară-
tat contextul în care se desfășoară
conferința și a prezentat invitații de
onoare la aceasta.
Aria subiectelor prezentate de invi-
tați sau aduse în dezbatere de către cei
prezenți a fost largă, cuprinzând pro-
bleme de ecologie, conflictul hidroe-
nergie – protecția peștilor migratori,
28 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
sustenabilitatea pescuitului recreativ,
implicațiile economice generate, poten-
țialul de dezvoltare rurală a zonelor în
care acest hobby poate fi practicat și,
nu în ultimul rând, modul în care este
organizată activitatea de pescuit re-
creativ și modul de accesare a resurse-
lor piscicole din habitatele naturale.
Domnul Nicolae Dimulescu, preșe-
dintele A.N.P.A., s-a referit la mai multe
aspecte ale pescuitului recreativ. Printre
acestea, situația degradării stocurilor de
pește și habitatelor, începând cu apele
de munte până la cele colinare și de șes,
necesitatea reorganizării sistemului de
inspecție și control, a modului de atri-
buire a dreptului de pescuit și a rolului
asociațiilor de pescari recreativi în ge-
stionarea resursei acvatice, cu implica-
rea lor în promovarea reglementărilor
în domeniu, în organizarea activității și
în educarea populației în spiritul pro-
responsabile de a repune în drepturi so-
cietatea civilă pentru controlul activității
și constatarea abaterilor de la reglemen-
tările din domeniul pescuitului, prin
asociațiile de profil reprezentate la nivel
național, care au un corp puternic de
paznici angajați, avizați de poliție, echi-
pați și înarmați corespunzător prevede-
rilor legale, a favorizat dezvoltarea
braconajului instituționalizat. Aceste ac-
tivități, altădată susținute financiar din
fondurile asociațiilor, cad acum în sar-
cina Statului, care s-a dovedit ineficient
în gestionarea problemei. Se pare totuși
că, în urma demersurilor și dialogului
purtat, există acum perspectiva revizui-
rii strategiei administrației în aceste pro-
bleme. Rolul benefic al informării și
educației de specialitate este unul dintre
aspectele pe care A.G.V.P.S. și asociațiile
afiliate îl au în atenție, pus în practică
inclusiv prin publicații de specialitate,
așa cum este revista VPR, Diana etc.
A.G.V.P.S. acordă o importanță deose-
bită colaborării organizațiilor de pescari
și vânători cu ONG-urile care au obiecte
de activitate comune. Un alt aspect su-
bliniat, legat de fondurile guvernamen-
tale și comunitare disponibile în cadrul
Programului Operațional pentru Pes-
cuit, este lipsa obiectivelor și măsurilor
referitoare la managementul resursei
acvatice prin pescuit recreativ, aceasta
fiind o problemă ce trebuie rezolvată
pentru țara noastră, atât la nivel euro-
pean cât și național.
Dl. Teodor Bentu s-a referă la di-
mensiunile economice ale pescuitului
recreativ, precum și la impactul aces-
tuia asupra mediului. Pescuitul recrea-
tiv trebuie manageriat de oameni care
înțeleg și componenta sportivă a pes-
cuitului, ca o completare a educației
pescarilor în spiritul protejării faunei
piscicole, susținută pe plan internațio-
nal. În final, a insistat asupra factorului
Dl. Teodor Bentu
Dna. Norica Nicolai și dl. Vladimir Talpeș
economic, pescuitul recreativ/sportiv
susținând o întragă industrie în dome-
niu și, prin dezvoltarea turismului spe-
cific, promovează imaginea
comunităților locale.
Dna. Janet Doyle, manager general
al Asociației Europene a Industriei de
Echipament pentru Pescuit (EFTTA), a
prezentat importanța economică la
nivel european a pescuitului recreativ,
prin dezvoltarea industriei de echipa-
mente de pescuit, care asigură locuri de
muncă, reprezentată de cca. 2.900 de
producători și 12.900 de magazine, în
care, peste 25 de milioane de cumpă-
rători, susțin o afacere de 20 miliarde
de euro, la care se adaugă veniturile
din turismul legat de pescuit.
Dl. Stefan Spahn, secretarul general
al Asociației de Pescari Recreativi din
Germania, a prezentat problema ex-
trem de gravă a efectului asupra faunei
piscicole prin utilizarea microhidrocen-
tralelor pentru producerea energiei
Dl. Dorel Lazu
electrice, foarte eficientă ca
slogan/imagine, dar care are, în reali-
tate, o mulțime de efecte negative asu-
pra mediului și a utilizatorilor acestuia.
Construcția de micro-hidrocentrale,
peste 23.000 în Europa, pentru obține-
rea certificatelor verzi, prin canalizarea
râurilor în conducte, s-a dovedit o afa-
cere înfloritoare pentru unii profitori,
asigurând sub 4% din producția de
energie electrică, dar provocând de
fapt, adevărate dezastre ecologice în
zonele pe care le-au afectat, exemplifi-
când, în cazul României, situația sto-
curilor de păstrăv indigen și, în special,
de lostriță, aflate în pericol. Problema
este generală în Europa, urmând ca ță-
rile care practică această tehnologie să
fie propuse procedurii de infringement
de către Parlamentul European.
În prezentarea activității Asocia-
ției de Vânători și Pescari din Norve-
gia, înființată în anul 1871, dl.
Oyvind Fjelseth a subliniat, în primul
rând, faptul că, deși populația țării
sale este mică, toți cei cca. 118.000
de pescari recreativi sunt înscriși în
această asociație, norvegienii înțele-
gând foarte bine avantajele oferite de
sistemul asociativ pentru organizarea
și practicarea diverselor activități, re-
creative sau economice. Forma de or-
ganizare asociativă a permis
implicarea în respectarea reglemen-
tărilor legale, asigurând suficiente
stocuri de faună cinegetică și pisci-
colă. Face un apel la cei prezenți pen-
tru implementarea unor politici care
să asigure sustenabilitatea vânătorii
și pescuitului sportiv.
Dl. dr. ing. Lazu Dorel, director al
A.P.S. Timișoara, profesor la Universi-
tatea Timișoara, specialist în piscicul-
tură și acvacultură, a menționat faptul
că există multe probleme comune, dar
și probleme specifice locale. S-a referit
la fluviul Dunărea, care nu este atri-
buit pentru pescuit recreativ nici unei
entități, fapt care favorizează bracona-
jul la cel mai înalt nivel, și de dispari-
ția unor specii protejate datorită
efectelor barajului de la Poțile de Fier.
A urmat sesiunea de dezbateri, cu
întrebări și răspunsuri asupra temei
conferinței.
În final, dna. europarlamentar
Norica Nicolai, inițiatoarea acestei în-
tâlniri, a evidențiat necesitatea obiga-
torie a consultării asociațiilor de
vânători și pescari în orice problemă
legată de mediu și de utilizatorii aces-
tuia, afirmând că A.G.V.P.S. din Ro-
mânia trebuie să fie „umbrela” care să
cuprindă toate aceste organizații, par-
tener de dialog cu guvernul și institu-
țiile statului.
OCTOMBRIE 2016 | 29
 SPINNING
Șalăi chartreuse
Text și fotografie ANDREI ZABET
Pescuitul șalăului cu năluci poate fi considerat, pe bună
dreptate, printre cele mai tehnice și mai pretenționase
stiluri. Și asta pentru că, în marea majoritate a timpului,
prezentările au loc pe substrat, acolo unde șalăii își
vânează de obicei prada, în funcție de mai mulți stimuli:
formă, culoare, mișcare, miros și gust.
30 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
D
upă apariția nălucilor din
plastice moi, astăzi asistăm la
o adevărată explozie de mo-
dele care imită, de la pești-pradă la
raci și alte „creaturi”, într-o avalanșă
de culori, nuanțe și tonuri. Combinații
noi de culori apar mereu, însă una
singură pare să rămână constant în
oferta tuturor producătorilor de
„gume”: chartreuse.
Șalăii sunt atenți la culori
Plasticele moi au evoluat în com-
poziție, culori laminate, atractanți in-
jectați, particule de sare și alte
adosuri, create pentru a determina ră-
pitorii să atace nălucile și să „se țină”
cu dinții de ele, fie și o jumătate de se-
cundă în plus, însă, în mare, culorile
au rămas aceleași, iar dintre toate,
chartreuse sau nuanța de galben-
verde fluorescent, pare a rezista cel
mai bine testului timpului. Iar asta în-
seamnă un singur lucru: culoarea
funcționează, chiar și după 15 sau 20
de ani de când a apărut pe piață, lan-
sată probabil de unul dintre pionierii
plasticelor moi, precum celebra com-
panie americană Mr. Twister.
Mr. Twister a dat și numele unei
întregi categorii de plastice, la fel ca în
cazul Adidas, când toți pantofii sport
deveniseră „adidași”, mulți numind
nălucile din plastic moale „twistere”,
cel puțin în țara noastră, după 1990.
Chartreuse - culoarea
„universală”?
Și totuși, de ce chartreuse? Dacă o
să căutați printre culorile cu cea mai
mare lungime de undă și, deci, cu cea
mai bună vizibilitate pe măsură ce
adâncimea apei crește, veți descoperi
că această nuanță de galben-verzui
fluo sau chartreuse este una dintre
cele mai vizibile, până la aproximativ
25 de metri. Singurele culori care de-
pășesc chartreuse sunt bleu și albas-
tru, care rămân vizibile până la
aproape 35 de metri. În comparație cu
acestea, galbenul-fluo își pierde pro-
prietățile după 15 metri adâncime, iar
culoarea roșie dispare prima, deve-
nind „invizibilă” mai jos de 5 metri.
Studiile confirmă eficiența
culorii chartreuse
Cercetătorii americani au studiat
vederea rudei nord-americane a șalău-
lui, walleye-ul, în laborator, iar rezulta-
tele sunt cele pe care le puteți observa
în diagrama publicată acum mai mulți
ani. Se pare că ochiul walleye-ului reac-
ționează diferit la culorile emise, por-
tocaliul, galbenul și galbenul-verzui
generând cele mai notabile reacții în
receptorii de culoare din retină.

Să ne mai mirăm că chartreuse este
una dintre culorile cele mai frecvent
folosite de către pescarii de walleye și
de șalău? Nimic nu este întâmplător,
iar ceea ce studiile științifice demons-
trează, este confirmat de practica „din
teren”: chartreuse rămâne una din cu-
lorile de top pentru șalău, atât pe apă
tulbure, cât și pe cea limpede.
Alegeți nuanța de chartreuse
în funcție de apă
Este bine ca nuanța de chartreuse
să difere în funcție de turbiditatea
apei în care pescuiți: apă foarte tul-
bure, de vară, cu mult plancton în sus-
pensie – chartreuse cu mult glitter în
compoziție pentru a-i spori vizibilita-
tea. Apă mai limpede, de toamnă –
chartreuse solid sau chartreuse trans-
lucid, cu ceva glitter amestecat în
compoziție. În cele din urmă, peștele
este cel care ne spune ce fel de cu-
loare preferă într-o zi sau perioadă
anume, iar asta se face schimbând
foarte multe culori de plastice pe par-
cursului unei partide de pescuit. Nu
vă culcați pe o ureche, că 3 sau 4 mo-
dele de plastice sunt suficiente. Când
pescuim dedicat după șalău, schim-
Nimic nu este
întâmplător, iar ceea
ce studiile științifice
demonstrează, este
confirmat de practica „din
teren”: chartreuse rămâne
una din culorile de top
pentru șalău, atât pe apă
tulbure, cât și pe cea
limpede.
băm între 30 și 50 de culori, forme și
vibrații diferite, până găsim ceva pe
placul răpitorilor din adâncuri. Re-
gula funcționează și când pescuim pe
substrat, și când șalăii obișnuiesc să se
„suspende” între ape, în anumite con-
diții, iar dacă nu avem voblere la noi,
merg și plasticele recuperate constant
la o anumită adâncime.
Culoarea este un factor extrem de
important în provocarea unui atac din
partea șalăilor, și nicio trusă nu este
completă până nu conține câteva mo-
dele de năluci în nuanțe și combinații
diferite de chartreuse.
OCTOMBRIE 2016 | 31
 TEHNIC~ Pescuit în Delta Dunării

Paradisul roșioarelor
Text și fotografie MUGUREL IONESCU

Sfârșit de septembrie. După o perioadă în care am După drumul parcurs în viteză pe

tremurat binișor, iată că soarele ne surâde din nou, canalul navigabil ajungem întâi în Ba-
mângâind cu razele sale blânde frunzele aurii - arămii ale bina. Un soare strălucitor se reflecta în
copacilor. Cerul este din nou albastru, doi - trei norișori de apa de cristal, adevărată apă de știucă,
vată plutesc alene, iar vântul adie molcom, stârnind iar nuferii își ridicau cupele albe și gal-
dorințele de ducă. Unde oare? La pescuit, în Delta Dunării! bene din insulele verzi care pluteau în
aropierea perdelelor de stuf și papură.

A
jungem la Tulcea și observăm
nivelul Dunării, care este des-
tul de scăzut. E și bine, și rău.
Bine, pentru că peștii s-au concentrat
în zonele mai adânci și mai oxigenate,
deci sunt mai ușor de găsit. Rău, pen-
tru că vegetația, care este încă pre-
zentă pe zone întinse și în cantități
mari, nu mai este acoperită de apă,
îngreunându-ne misiunea. Am venit
pregătiți numai cu echipament de
spinning, răpitorii fiind, de această
dată, singura noastră țintă.
Vaporul clasic până la Crișan, va-
porașul local până la Mila 23, Romică
cu barca și iată-ne instalați în pensiu-
nea cochetă.
Expediția
După zile în care am pescuit mai
aproape de casă, cu rezultate satisfă-
cătoare, programăm și o deplasare
mai lungă, luându-ne și după niște
zvonuri care circulau în zonă. Babina,
Matița, Merhei, nume cu rezonanță,
32 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
dar aflate la distanțe apreciabile. Așa
că l-am tocmit le Romică, cu barca sa
cu motor Yamaha de 60 de cai-putere,
astfel încât să putem să ne realizăm
fantezia.
Lebedele se unduiau în ochiurile de apă,
completând armonia peisajului care ne
înconjura. Dar, cam atât. Nu se vedea
nici o barcă, semn care ne-a cam dat de
bănuit. Dacă zvonurile ar fi fost reale,
ghiolul ar fi fost mai animat. Începem cu
un pescuit de tatonare, pe lângă malu-
rile cu vegetație, și primele mârlițe își
semnalează prezența. Agresive, vioaie,
dar… foarte mici. Le eliberăm fără să le
rănim și plecăm mai departe.
Ajungem în Matița. Același peisaj su-
perb, vedem și două bărci, dar rezulta-
tele sunt identice. Pe lângă maluri, în
golfuri, în larg, același tip de capturi, ne-
interesante pentru noi.
Merhei, ultima speranță. Când in-
trăm din canal pe lac, două bărci ne
atrag atenția. Ocupanții pescuiau bi-
bani la bucățică de pește, sport națio-
nal la Milă în această perioadă, după
cum observasem și în zilele prece-
dente. Le depășim și trecem la contro-
lul ghiolului enorm, până ne plictisim.
Rezultate, zero.

Fără număr, fără număr…
Resemnați, ne întoarcem la intra-
rea din capătul canalului. Ne gândim
să ne încercăm și noi norocul la bi-
bani, o alternativă, oricum mai dis-
tractivă și mai relaxantă decât
vânătoarea de mârlițe. Schimbăm
monturile de știucă cu năluci de mici
dimensiuni, rotative și twistere, legate
direct pe fir prin intermediul unor
agrafe cu antirăsucitor și, la treabă.
De la primul lanseu, am un atac
GASTRONOMIE PESC~REASC~
FILEURI DE ROȘIOARĂ PANÉ
MAMA PAȘA
Deși are destul de multe osicule, între 49 și 53 pe flancul
stâng și între 48 și 54 pe flancul drept, roșioara este
apreciată pentru gustul său deosebit. Dacă are și
dimensiunea potrivită, 250-300 g, se poate transforma
într-un preparat pe gustul tuturor.
RO{IOARA
rioadă prin intensificarea coloritului la masculi și prin apariția unei erupții de
tuberculi nupțiali mărunți. Icrele sunt de culoare roșcată, iar ecloziunea are
loc la temperatura de 24 grade Celsius. Se deosebește de babușcă, cu care este
adesea comfundată, prin poziționarea înotătoarei dorsale, mai retrasă față
de înotătoarele ventrale, și prin abdomenul care are formă de carenă.
puternic imediat ce năluca a atins apa
și a început să evolueze. Dril puternic
și o roșioară, cam de 300 de grame, își
arată platoșa aurie și faldurile de foc.
Și așa mai departe. La fiecare arun-
care, două-trei atacuri, urmate de cap-
turi. Twisterele sunt cele mai des
atacate, dar având un singur cârlig,
sunt mai greu de apucat. Rotativa, în
schimb, este neiertătoare. Prindem și
eliberăm cu grijă, nu vrem să facem
măcel. Pescuim ca în transă, nu ne mai
Roșioara face parte din ordinul
Cypriniformes, subordinul Cyprinoidei,
familia Cyprinidae, genul Scardinius.
Trăiește, de regulă, în apele stătă-
toare dulci, dar le suportă și pe cele
slab salmastre. Se hrănește cu vege-
tație – alge filamentoase, mai puțin
vegetație dură – viermi, larve de in-
secte și de gasteropode. Perioada de
reproducere este din aprilie până în
iunie, la o temperatură a apei de
peste 18 grade Celsius. Dimorfismul
sexual se manifestă în această pe-
putem opri, dar, la un moment dat, ho-
tărâm că este suficient și ne retragem.
Din nou la drum
În drum spre casă, străbatem ghio-
lurile și canalele în trombă, cu gândul
la borșul fierbinte care ne așteaptă.
Este ora prânzului și, după un scurt re-
paus, vom porni din nou. De data asta
în altă zonă, familiară pentru Romică,
acolo unde întinde el scule de obicei.
Dar asta este altă poveste…
Ingrediente: 8-10 roșioare mari, 3
ouă, 250 g făină, 200 ml bere, sare, piper
pisat, boia dulce de ardei, ulei de floa-
rea-soarelui pentru prăjit, felii de gogo-
șar roșu pentru ornat.
Preparare: se curăță peștii de solzi și
se eviscerează. Urmează operațiunea de
filetare, începând cu crestarea peștelui în
dreptul operculelor și continuând cu de-
cuparea, de-a lungul coloanei vertebrale,
înspre coadă, pe ambele părți. Un cuțit
special de filetat ar fi un avantaj în plus.
Se pudrează fileurile cu sare, piper și
boia, după care se lasă la rece o jumătate
de oră, pentru pătrunderea ingrediente-
lor. În acest timp, pregătim amestecul
pentru pane. Batem ouăle spumă, adău-
găm făina și subțiem amestecul cu bere.
Se introduc fileurile în compoziția obți-
nută, se îmbibă bine și se prăjesc, pe am-
bele părți, în ulei încins, până se
rumenesc și devin crocante.
Servire: fileurile se scot pe foi de
hârtie absorbantă, după care se vor
orândui pe un platou și se vor orna cu
felii de gogoșar. Bineînțeles, vor fi înso-
țite de nelipsitul pahar de vin alb
sec/demisec, potrivit pentru un astfel de
ospăț. Poftă bună!
OCTOMBRIE 2016 | 33
 DE SEZON Pescuit la răpitor

Năluciri sub oglinda apei

Text și fotografie MAC

Vremea s-a răcit deja simțitor, iar diminețile și serile Suita răpitorilor
începutului de octombrie par să atragă tot mai mult atenția Știucile, obiectivul numărul unu
către anotimpul rece care nu mai este chiar așa de departe. pentru o mare parte dintre pasionații
Natura a schimbat deja parte din culorile calde ale verii iar, pescuitului la răpitori, par a fi un pic
timpul tomnei depline pune stăpânire peste locuri. mai puțin „conservatoare” la această
vreme din an, dar continuă să ve-

A
pele au mai scăzut și se ră-
cesc cu fiecare zi, iar peștii,
conștienți de anotimpul rece
care se apropie, caută să se hrănescă
cu sârguință, mare parte dintre ei re-
nunțând adesea la precauția speci-
fică, atacând cu curaj aproape orice
mișcă. Este vremea răpitorilor, iar
dacă mereu sofisticatul șalău se lasă,
ca de obicei, mai greu ademenit,
știuca și bibanul pot oferi partide
demne de amintire, lăsându-se atrași
de farmecul nălucirilor de sub
oglinda apei…!
gheze, solitare, de la adăpostul vege-
tației. Se poate însă întâmpla să
prindem și momente când cumetrele
ies la vânătoare, părăsind locurile de
pândă și trecând la atac în „câmp des-
chis”. Asta se întâmplă însă mai rar,
dar perseverența și, bineînțeles,

Alegerea între
argintul oscilantelor
și materialul polimeric
sau lemnul voblerelor,
sau swimbait-urilor,
rămâne o chestiune
subiectivă, de preferință
personală, la fel ca și
multitudinea culorilor
mate sau fluorescente ale
nălucilor. Aici intervine
experiența personală,
timpul petrecut pe malul
apei și, trebuie să
recunoaștem, inspirația
și șansa de moment.

34 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN

șansa, ne pot aduce față în față și cu
un asemenea eveniment. Atunci poate
fi un real spectacol, pentru că vor lăsa
”conservatorismul” la o parte și vor
ataca de oriunde, fără a mai face mof-
turi, și răspunzând prompt la apelul
nălucirirlor îmbietoare oferite.
Bibanii nu se desmint și continuă
să se ațină în cârduri, păstrându-și, de
regulă, locurile tipice, cum ar fi, spre
exemplu, acelea unde curentul de pe
canal intră în porțiunea cu apă liniștită
a lacului, iar aici mă refer în mod spe-
cial la zona Deltei. Avem poate nevoie
de ceva mai mult timp pentru a-i
căuta, dar, odată ce i-am găsit, putem
avea șansa unor partide aproape la fel
de spectaculoase de „bibăneală” ca
cele din anotimpul de top. Există însă
și șansa de a da din întâmplare peste
căte un solitar mai arătos și, conside-
rabil, mai bine „îmbrăcat”, adesea în
dreptul intrândurilor în malul cu stuf
sau arborilor căzuți în apă, pe margi-
nea canalelor, locuri în care apa face
un pic de vârtej sau val ușor, oferind
un loc de pândă mai acătării. De aici
nu vor ezita să atace chiar și năluci
considerabil mai mari decât cele obiș-
nuite, furați parcă, și ei, de tentațiile
cu luciri ademenitoare, oferite parcă
pe tavă la acest timp din an.

Nălucirile lui Brumărel

Apele tot mai limpezi și lipsa vege-
tației submerse ce cade deja spre fun-
dul apei, lăsând o bandă tot mai lată
de apă liberă de agățături, permite fo-
losirea nălucilor de suprafață, dar și a
celor care coboară lent, cu balans
amplu pe cădere.
Dacă ne vom uita la oscilante, cu-
loarea de succes pare a fi argintiul, iar
greutatea va fi aleasă în funcție de
adâncimea apei, nivelul vegetației
existente și, bineînțeles, distanța la
care vrem să lansăm. Toate au însă câ-
teva caracteristici comune: trebuie să
reacționeze rapid la recuperare și să
coboare lent, cu balans lateral domol
în momentul de pauză, asemenea unei
frunze ce se așterne lin pe pământ.
Nălucile top-water pot fi o alegere
inspirată. Recuperarea lentă, cu pauze
suficiente, poate atrage atenția surate-
lor, care se vor ridica din adânc, atrase
de o pradă ușoară aflată la suprafața
apei. Rezultate bune dau și swimbait-
urile, nălucile articulate care au câști-
gat teren considerabil în ultimul timp.
Important este ca bătaia/mișcarea nă-
lucii prin apă să fie cât mai amplă și
domoală, imitând starea de fapt a peș-
tilor în această perioadă de timp.
Voblerele plutitoare – floating, sau
scufundătoare – sinking, care evo-
luează la câteva palme sub suprafața
apei, echipate cu două ancore, nu mai
au probleme cu agățăturile în vegeta-
ție, deoarece aceasta a coborât deja
sub nivelul la care conducem acum
nălucile. Cele șase vârfuri ale ancore-
lor sporesc considerabil șansele înțe-
pării, indiferent de direcția sau sensul
din care va veni atacul.
Alegerea între argintul oscilantelor
și materialul polimeric sau lemnul vo-
blerelor sau swimbait-urilor, rămâne o
chestiune subiectivă, de preferință
personală, la fel ca și multitudinea cu-
lorilor mate sau fluorescente ale nălu-
cilor. Aici intervine experiența
personală, timpul petrecut pe malul
apei și, trebuie să recunoaștem, inspi-
rația și șansa de moment.
Toate fac, așa după cum bine știm
deja cu toții, parte inseparabilă din
farmecul și ineditul fiecărei partide de
pescuit, mai ales acum când, poate
mai bine ca oricând, ne putem bucura
de frumusețea nălucirilor sub oglinda
apei limpezi, la vreme de Brumărel…
OCTOMBRIE 2016 | 35
 SPINNING Pescuit pe râu

Cu cicade în curenții râului

Text și fotografie DORU DINEA
În amonte, apele râului curg liniștite și susură lin, ca o melodie de cântec de leagăn.
Cei câțiva nori pufoși ce se oglindesc în undele sclipitoare se leagănă într-un răsfăț
leneș, prinși parcă într-o fărâmă de eternitate. Dar, când privirea îmi lunecă în aval,
cuprinde apele ce se bulucesc grăbite în cotul râului ce le zădărnicește calea. Blocurile
uriașe de beton ce străjuiesc malul se opun cu greu clocotului apelor ce se frământă cu
neastâmpăr și care se încordează în mulțime de înspumate resorturi.

Î
n partea opusă cotului râului, ra-
zele soarelui se prind în joacă de
cuarțurile nisipului de pe plaja
lungă și îngustă ce însoțește malul. Pe
aici, râul are un curs aproape domol,
dar în larg, la treizeci - patruzeci de
metri distanță, încleștarea apelor
inundă cu vuiet văzduhul. Cu aripi de
speranță, deasupra râului, se rotesc în
zboruri line pescăruși ce încearcă să
cuprindă, cu ochii lor mici și lucitori,
necuprinsul. Uneori, în clipe numai de
ei știute, frâng tihna zborului și, cu
aripile strânse, se avântă în picaje
amețitoare, săgetând undele râului.
Spectacolul fascinant al naturii mă
prinde ca într-o plasă și mă ține în ne-
mișcare minute în șir. Însă, am venit
la pescuit și, nu fără regrete, pregătesc
lanseta de spinning. În capătul firului
de linie montez, pe mica agrafă cu
vârtej, o cicadă cu format slim, cu lun-
gimea de 6 cm și greutatea de 14 g.
36 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
Astăzi voi pescui numai la cicade, ca
să pot lansa la distanță și să tatonez
cât mai bine adâncimile unde râul are
curenți de apă puternici. De pe nisipul
lucitor al plajei, lansez cu putere nă-
luca, uneori chiar în clocotul apelor,
alteori dincolo de acesta, aproape de
malul opus. Recuperez până ce simt
cam 3-4 vibrații ale cicadei, după care
o las să atingă substratul, iar apoi
repet mișcările. În general, cam
aceasta e tehnica de recuperare pe
care o imprim nălucii. În special în
larg, în zona de încleștare a apelor,
după cum coboară năluca, adâncimile
sunt și de 3-4 metri. La una din recu-
perări, nu la mare depărtare de mine,
unde apa își subțiază adâncimile, am
un atac în viteză. Execut scurt înțepa-
rea și, după un dril de mică durată,
aduc la mal un clean nervos de până
la jumătate de kilogram. Aștept să se
liniștească și, după ce nu se mai zbate
atât de puternic, îi scot ancora din
gură și îl eliberez. O zbughește în cea
mai mare viteză dar, după câțiva
metri se oprește și îl observ cum înoa-
tă liniștit prin apele limpezi și line din
apropierea plajei.
De cele mai multe ori, lansez nă-
luca dincolo de încrâncenarea apelor
din larg, chiar la peste cincizeci de
metri distanță, și tatonez cât pot de
bine albia râului. După aproximativ o
oră de încercări, după ce lansez în
aval, la vreo douăzeci de metri de
cotul râului, abia ce execut primele
mișcări ale nălucii și simt câteva țacuri
pe fir, după care o reținere prelungită
a acestuia. Încă de la începutul drilu-
lui, peștele „bate” albia și îmi dau
seama că este un somn. După cum îl
aduc către mine, simt că nu e un
exemplar mare și, după ce folosește
puțin forța curentului apei din larg,
vine destul de ușor către mal. Câteva
fotografii făcute în viteză și somoteiul
își reia înotul liber în apa râului.
În aval, la vreo sută de metri de
primul loc de pescuit, pe malul pe
care mă aflu, blocuri masive de piatră
înaintează oblic în apele râului. Cu
toate că până aici râul are un curs
aproape liniar, apele se încovoaie cu
neastâmpăr din nou. Lansez cicada
dincolo de blocurile de piatră din larg
și, cu destulă reținere, o acționez cât
mai la adâncime, iar de multe ori o las
să atingă substratul. La câteva recupe-
rări, năluca se mai blochează în albia
râului, însă reușesc să recuperez,
după care, la următoarele lansări și
recuperări, ocolesc cu mare grijă acele
zone. Minutele se scurg fără să am
vreun atac și, când aproape că voiam
să schimb locul de pescuit, am câteva
țacuri pe fir, în largul râului. Aștept
din moment în moment să am un atac
mai hotărât, însă acesta nu se reali-
zează și am numai aceste „ciupiri” ale
nălucii pe aproximativ douăzeci de
metri de recuperare, după care nu
mai simt nimic până când ajung cu
năluca în apropierea malului. Recupe-
rez ceva mai rapid, ridic vârful lanse-
tei ca să scot năluca din apă dar, când
aceasta e aproape de suprafață, apa
parcă explodează și lanseta se cur-
bează brusc. După cum s-a produs
atacul, cred că e un avat, dar când pri-
vesc mai atent la suprafața apei recu-
nosc unduirile unui alt somotei ce
încearca din răsputeri să scape de nă-
lucă. Îl ajut eu, după care peștele se
face nevăzut în adâncuri.
Nu la mare depărtare de alt cot al
râului, o mică insulă de pietriș, aflată
la vreo douăzeci de metri de mal, taie
îndrăzneață apele râului. Pare un loc
cât se poate de promițător, așa că, în
prima fază, lansez cicada în amonte
față de această structură îmbogățită cu
tufe și smocuri de iarbă. Pentru că nu
am nici o prezentare timp de jumătate
de oră, perseverez tatonările cu năluca
și în partea din aval a insulei. După
cum coboară cicada pe substrat, apa
are o adâncime de aproximativ trei
metri. Lansez de câteva ori și am un
atac asupra nălucii, cam la treizeci de
metri depărtare de mal, în aval cu vreo
zece metri față de mica insulă. La câtă
rezistență opune peștele la începutul
drilului cred că e un clean însă, în timp
ce recuperez, peștele se îndreaptă în
forță către insulă. Ei, așa mai merge!
Credeam că o să am de-a face numai
cu juniori. Ca să nu am vreo surpriză
neplăcută, cum ar fi ca peștele să se
agațe în vreun obstacol din apropierea
insulei, mă deplasez, în viteză, câțiva
metri în aval, fără să slăbesc tensiunea
din lansetă. În timpul drilului, peștele
„bate” cu putere albia și îmi dau seama
că e un somn. De câteva ori îl aduc în
apropierea malului, dar tot de atâtea
ori evadează în larg. E foarte puternic,
și pentru că am ca fir de linie un mo-
nofilament de 0,20 mm, mai slăbesc
puțin frâna mulinetei. Avantajul meu
este că acum sunt la distanță față de
mica insulă din amonte, iar în aval, pe
o distanță considerabilă, nu sunt obsta-
cole. Peștele a început să obosească,
iar evadările în largul apei sunt din ce
în ce mai mici. Într-un final, vine re-
semnat în ghearele grip-ului.
Din tăria văzduhului răzbat țipe-
tele pescărușilor, ca niște strigăte de
joacă. Mă cuprind și mă lasă, în zbo-
ruri rotate, umbre cu aripi deschise.
Toamna a grizonat covorul de iarbă
ce împodobește malul. Arar, câte o
rază de soare mai dezvăluie o tresă-
rire de mușchi a somnului, epuizat de
efortul depus, ce stă întins și respiră
sacadat în apropierea apei.
OCTOMBRIE 2016 | 37
 MUSC~RIT Pescuit la muscă artificială

Periplu cu păstrăvi și cleni

pe ape văduvite de lipani
Text și fotografie TITUS PINTEA

Foto: MIHAI VASILESCU

Sfătuit de un invizibil drăcușor, în primele zile din luna Alături de el, montez repede o
lui Cuptor, când apele s-au liniștit după ploile din iunie, nimfă oliv cu prucă de cocoș roșu, les-
mi-am programat câteva partide de pescuit la muscă, pe tată cu fir de plumb pe tija cârligului,
Crișul Superior, în zona Bulz-Ciucea. model curbat nr. 12, și o lansez într-
un șuvoi de 0,7-0,8 m adâncime.

E
ram, în data de 5 august
2015, martorul neputincios al
distrugerii văii Iadului prin
golirea iresponsabilă a barajului Leșu,
zi în care sute de tone de apă mocir-
loasă, cu nămol, au cărat devale, până
în Crișul Repede, toți peștii, inclusiv
curcubeii din păstrăvăriile private ce
au fost calamitate, aflate în aval de
barajul Leșu, care au suferit pierderi
uriașe ce cred că ar trebui puse în
cârca celor vinovați.
Am amintit tristul episod deoarece
periplul meu, programat la mai bine
de un an de la acea iresponsabilă ca-
lamitate, s-a bazat, logic, pe presupu-
nerea că, în acel tragic context,
undele nămoloase ce purtau devale
peștii Iadului, dar și curcubeii privați-
lor, au întâlnit confluența cu Crișul
Repede. În apele curate și reci ale
acestui râu, peștii și-au găsind un
mediu propice vieții și au urcat în
amonte, spre noua lor casă.
Din prima zi, pescuind pe tronso-
nul Bulz - Bucea, am aflat de la un un-
dițar localnic că în Criș au apărut
38 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
păstrăvi frumoși, din altă specie, care
nu au mai fost pe aici, din cei cu
puncte roșii, iar cuvintele localnicului,
care pescuia cu cosași la clean, m-au
convins că presupunerea mea este lo-
gică, dar și de faptul că a prins și nis-
caiva curcubei, cred că întâmplător,
cu bâta lui de alun, pe sub maluri.
Montura se scufundă repede, repet
câteva lansări și am un stop, urmat de
un drill puternic în care peștele, ajutat
de curent, trage frumos. Un clean de
30 cm intră în paletă și este oferit
amicului care mi-a cerut varga spre
studiere, ca apoi să-mi spună că toți
peștii din Criș nu valorează atâta. Ne-
am despărțit amici, cu promisiuni de
revedere, el plecând fericit cu cleanul,
iar eu spre șuvoaiele din amonte.
Continui pescuitul și mai prind un
clean aidoma primului, iar din spatele
meu, amicul ce m-a urmărit, mă în-
treabă dacă nu i-l dau și pe acela, și
i-am făcut hatârul.
Ajung încet chiar sub satul Bucea,
în aval de un pod, și lansez nimfa
între stâncăriile malului drept. Am un
atac violent, și-n strună am un curcu-
beu ce se prezintă, peste oglinda apei,
cu două „lumânări”, face vreo două
rondouri și, obosit de minunata vargă
Ron Tompson cls. 5/6, vine la paletă.
Are 31 cm, coada lată, trup gros, și
mă mir că forfacul de 0,13 a rezistat
acestei torpile vii.
 Seara coboară, nu mai văd nici
șnurul, un vânt rece mă trimite la ma-
șină, și în drum spre casă memorez lo-
curile unde am mai scăpat vreo doi
pești, poate chiar curcubei.
A doua zi, respectându-mi progra-
mul, pornesc în zori și, la primele raze
de soare, sunt pe apă. Aerul rece de
munte îmi evidențiază aburii respira-
ției și fac un traseu mai lung, până-n
Ciucea, evident, cu tatonrea apei în
șuvoaie mai adânci sau mai moderate,
tot cu nimfa oliv cu aceeași montură
solidă, dar și de finețe. Mai prind vreo
zece cleni frumoși, pe care cred că
amicul ce mă urmărise i-ar fi dus
acasă în fugă. Le redau libertatea, dar
am și bucuria a încă doi curcubei fru-
moși. Primul, încercând o intrare sub
o rugărie de crengi aduse de viituri,
este forțat să vină la minciogul paletă,
iar al doilea, prins în același șuvoi, la
vreo doi trei metri în aval. Cred că
acești pești, crescuți în bazine, stau
grupați cam în aceleași șuvoaie ori
dulbine.
La prinderea celui de-al doilea
curcubeu vine în control un pădurar,
care-mi cere perisul de ape de munte.
Îl informez că ANPA a stabilit și comu-
nicat apele pe care permisul de la
adociația din care faci parte și talonul
ANPA sunt suficiente, mai mult, pre-
zint tabelul comunicat de ANPA, la
care, „organul”, resemnat, dar civili-
Fac trista mențiune
că, pe acest traseu, cu
ani în urmă, erau lipani
minunați, iar azi, pe 30 de
kilometric, nu mai este nici
urmă de cimbrișori,
mulțumită tot ANPA, care
a permis pescuitul doar cu
taloane, deci cu râme,
viermuși, cu tot ce, cândva,
era sancționat prin lege.”
zat, își cere scuze. Iată încă un aspect
al debandadei ce există pe apele noas-
tre, eu zic „ale nimănui”.
Fac trista mențiune că, pe acest
traseu, cu ani în urmă, erau lipani mi-
nunați, iar azi, pe 30 de kilometri, nu
mai este nici urmă de cimbrișori, mul-
țumită tot ANPA, care a permis pes-
cuitul doar cu taloane, deci cu râme,
viermuși, cu tot ce, cândva, era sanc-
ționat prin lege.
A treia zi din periplul programat
am pornit-o pe Criș, în sector mijlociu,
între barajele Lugaș și Tileagd, în care,
cândva, prindeam indigeni frumoși ur-
cați pe șuvoaie dar, în afară de câțiva
cleni, nu am văzut coadă de păstrăvi.
În acest an, s-au prins din barcă câteva
exemplare capitale la vobler, de cole-
gii pescari din filiala VPS Aleșd.
Am mai avut resurse fizice și am
călcat un alt tronson al Crișului în sec-
torul Bratca Lorău, dar în afară de
cleni nu am avut alte capturi. Expedi-
ția mi-a fost brutal întreruptă de o fur-
tună pornită din senin, fără tunete, o
perdea de ploaie cu clăbuci și vizibili-
tate zero, așa că am stat în mașină
cam un ceas, uscându-mi pantalonii,
cămașa și vesta de muscar pe gardul
unei stupine.
Totuși, a fost frumos!
OCTOMBRIE 2016 | 39
noutăți de prin magazine
ABREVIS
mica publicitate
VÂNZ~RI
Vând armă de vânătoare IJ 54 MADE
Knockin’ Jaw - super cicada URSS, în perfectă stare, toc și
cartușieră din piele, la prețul de 1.200
cu multiple întrebuințări lei, tel. 0721-463.538/0241-617.626.

Vând armă lisă HAENEL SUHL cal.12,

armă de tir cu lunetă 5,6 MAGNUM și
armă cu glonț UMC 22 HORNET cu
lunetă. Preț negociabil.
Tel. 0732-690.305.

Vând binoclu NIKON MONARH

10x56, nefolosit, la prețul de 1.200
lei. Tel. 0787-893.391.

Vând armă cal. 12 marca Z.B. și armă

cal. 16, marca IJ 53. Tel. 0765-771.945.

Vând BROWNING SCHOELLER

Toamna, iarna și primăvare devreme, dacă nu aveți o cicadă când pes- PHOENIX, cal.12. Tel. 0722-224.762.
cuiți la șalău, căutați-vă cel puțin două-trei, fiindcă veți fi uimiți de eficiența
acestei năluci. Iar Knockin’ Jaw de la Jackall este o cicadă gândită să ofere Vând armă de vânătoare cu țevi lise
mai multe evoluții prinzătoare: designul teșit al botului amplifică vibrațiile cal. 12, marca ZB, armă de vânătoare
nălucii chiar și la cea mai mică viteză de recuperare (detaliu absolut vital cu țevi lise cal. 16, marca IJ și armă
în pescuitul șalăului pe apă de câteva grade) și, de asemenea, transmite in- cu aer comprimat cal. 5,5 marca
formații tactile despre obstacolele de pe substrat, prin intermediul firului și GAMO, toate în stare bună.
al lansetei, până la mâna pescarului. Tel. 0765-771.945.
Cei 3 ocheți de prindere corespund fiecare câte unui tip de recuperare:
primul ochet dinspre bot este pentru prezentări rapide rectilinii sau cu ridi- Vând REVISTA VÂNĂTORILOR 1929,
cări și coborâri ale lansetei, pentru atacuri de reacție; ochetul din mijloc set complet compactat (12 reviste), la
este pentru prezentările normale, variate și alternate; ultimul ochet cores- prețul de 300 lei. Tel. 0728-105.017.
punde unei recuperări lente și prezentărilor verticale. În plus, datorită an-
corelor duble, se agață mai greu de obstacolele submerse.

TALON DE ABONAMENT

VÂNĂTORUL
ȘI PESCARUL
MOLDOVEI
Index – 32.876
12 luni – 150 lei MD

Fișa de livrare se completează la

oficiul poștal (localitatea, cod poștal,
adresa domiciliu, destinatar)
F.S.P.-1 Cod fiscal 1002600023242
Întreprinderea de Stat „Poșta
Moldovei”

40 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN

mica publicitate
NOIEMBRIE 2016
VÂNZ~RI ZIUA ÎNCEPUTUL PERIOADEI FAZELE LUNII SOARE
Vând țevi mixte SUHL cu pană, stare FAVORABILE PESCUITULUI RĂSARE APUNE
foarte bună, calibrul 7x57 – 16/70, la 1 M 0.05 6.38 12.26 19.01
prețul de 500 euro. Tel. 0745-370.948. 2 M 0.51 7.24 13.17 19.53
3 J 1.37 8.09 14.02 20.41
A.J.V.P.S. Hunedoara vinde câini de 4 V 2.30 8.53 14.46 21.35
vânătoare de la Canisa Căpățâna. 5 S 3.21 9.42 15.35 22.19
Prețul este de 600 lei/exemplar 6 D 4.09 10.31 16.26 23.01
(valabil în lunile august și septembrie 7 L 4.58 11.17 17.15 23.49 P.P. 7.01 16.57
2016). Informații suplimentare se pot 8 M 5.39 12.09 18.07 -
obține la tel. 0722-387.454. 9 M 0.19 6.11 12.54 18.31
10 J 1.06 7.08 13.43 19.07
11 V 1.58 7.49 14.31 19.48
CUMP~R~RI 12 S 2.45 8.31 15.27 20.33
Cumpăr armă de vânătoare cal. 12, cu 13 D 3.22 9.21 16.18 21.26
țevi clasice – juxtapuse. București, tel. 14 L 4.16 10.07 17.09 22.18 L.P. 7.11 16.49
0722-359.762. 15 M 5.04 10.49 17.56 -
16 M 0.21 6.15 11.49 18.32
17 J 0.47 7.07 12.36 19.24
VÂNĂTOARE CU CÂNTEC - 18 V 1.34 7.55 13.24 20.07
Rezolvare din numărul trecut 19 S 2.26 8.44 14.07 20.49
20 D 3.04 9.38 14.54 21.34
21 L 3.47 10.18 14.39 22.26 U.P. 7.20 16.43
22 M 4.29 11.09 14.26 -
23 M 0.35 7.18 12.49 19.27
24 J 1.28 8.07 13.33 20.18
25 V 2.04 8.49 14.21 21.06
26 S 2.54 8.36 15.17 21.48
27 D 3.48 9.15 16.08 22.21
28 L 4.36 10.01 16.52 23.07
29 M 5.18 10.57 17.37 23.55 L.N. 7.30 16.38
30 M 6.09 11.45 18.22 -

TOAMNA
VÂNĂTORULUI
ION MIHAIU
ORIZONTAL: 1) Soi …felin! – Se mulțumește
cu vânatul mic (fig.). 2) Cel care te …vânează –
Nemurdărit. 3) Apți de vânătoare. 4) Încercuirea
vânatului – 2, 3 vulpi! 5) A face bucle în blană. 6)
Vorba unui partener de vânătoare – Prinse în stuf!
7) Dintr-o ultimă ochire! – Se lipește de haina vâ-
nătorului în pădurea de conifere. 8) 2, 3 capre! –
Miez crud! - Cap de egretă! 9) Agilitate de felină.
10) A fugi după pradă - Neplăcut la gust.
VERTICAL: 1) Metal …de vânătoare – Sfert de
litru. 2) 3,4 hiene! – Meșterește în lut – Cap de
vânat! 3) A elibera din capcană - O frigăruie …vâ-
nătorească. 4) Vânătorul tomnatic - Strop. 5) A în-
gropa bombe – Scoase din parc! - Cap de cireadă!
6) Prezente într-un focar! - Pantaloni strânși pe
picior. 7) Armă de artilerie – A lovi mingea într-o
vânătoare de goluri. 8) Purtători de grade militare
– Amici de toamnă! 9) Spre zborul păsărilor –
Ochiul magic al vânătorului. 10) A întinde capcane
(fig.) – Vânător cu simțuri dezvoltate.

OCTOMBRIE 2016 | 41

mica publicitate
Anunț gratuit – maximum
15 cuvinte
Text anunț:
....................................................
....................................................
......................................................
......................................................
......................................................
.....................................................
.....................................................
.....................................................
.....................................................
Data: ..........................................
Nume și prenume:
...................................................
Tel: ............................................
Anunțurile pentru mica
publicitate se fac până în data
de 20 ale lunii curente, pentru
luna următoare!
Adresa redacției: AGVPS din
România, București, Calea Moșilor
Nr. 128, Sector 2, Cod 020882
PUBLICITATE
CANISA CERNICA
Sunt disponibili pentru vânzare, câini de vânătoare
și căței din părinți folosiți la vânătoare, după cum urmează:
Prețul de vânzare este de doar 350 lei cu TVA inclus în preț, exceptând cei patru
copoi ardelenești, la care prețul de vânzare este de 1.000 lei cu TVA inclus în preț.
Doritorii se pot adresa d-lui Gelu Pintilie, la tel. 021-270.80.60 / 0727-985.219 sau d-lui tehn. Florin Buzatu, la tel. 0732-333.113.
42 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
Puteți primi acasă revista Vânătorul și Pescarul Român. Primiți 12
reviste consecutive începând de la data abonării. Completați cuponul
alăturat și trimiteți-l împreună cu dovada plății abonamentului (copia
ordinului de plată sau a mandatului poștal) pe adresa: AGVPS din
România, București, Calea Moșilor nr. 128, Sector 2, cod 020882.
Doresc să mă abonez la revista VÂNĂTORUL ȘI
PESCARUL ROMÂN pe o perioadă de 12 luni (2016).
PREȚ aBONaMENT 12 LUNI: 55 LEI
NUME ..............................................................................................
PRENUME .......................................................................................
Adresa la care doresc să primesc revista este:
Strada .................................................................... Număr .............
Bloc .......... Scara .......... Apartament ......
Localitate ................................................... Județ/Sector ...............
Telefon ....................................... Data ...........................................
Semnătura ............................................
Am achitat suma de .......................................................... în data de
........................................... cu ........................................................
Ordin de plată, Nr. .....................................................................
Mandat poștal, Nr. .......................................................................
Plata se va face în Contul RO23RZBR 0000 0600 0066 7242 deschis la
Raiffeisen Bank – Agenția Moșilor. AGVPS din România, C.I.F. nr. 24251140.
AUTORIZATĂ SUB NR. 0115-IF/18.11.2013
• o femelă de jagdterier sârmos,
în vârstă de 2 ani și jumătate;
• o femelă de copoi ardelenesc,
născută pe data de 26.05.2015;
• un mascul de tekel sârmos,
născut pe data de 10.09.2015;
• un mascul și trei femele de
copoi ardelenesc, născuți pe
data de 02.05.2016, care deja
lucrează la mistreți în țarc;
• un mascul de tekel sârmos,
născut pe data de 08.06.2016;
• doi masculi de copoi slovac;
• trei masculi și trei femele
de copoi alpin, livrabili după
30.10.2016.
Câinii și cățeii precizați vor fi li-
vrați cu atestate de proveniență și
carnete de sănătate.