IUNIE

NR. 54•aNUL MMXVII

Gânduri la început
de drum
3

Recunoașterea metișilor
de pisică sălbatică
10

Început de sezon
estival
32
www.agvps.ro

Dințoase
în viteză
36
 CUPRINS
VâNăTOaRE 21 REPORTAJ
3 EDITORIAL Motanul „încălțat”
Nr. 54/IUNIE Gânduri la început de drum 22 DIN TEREN
MMXVII • Serie nouă 4 PE }EAVA PU{TII Pânda mârtanului sălbatic
Viitorul vânătoresc 24 CHINOLOGIE
5 PUNCTE DE VEDERE Primul foc de pușcă
Evaluări peste evaluări și cercetări 25 PLANTE T~M~DUITOARE
profitabile Alunul
6 CERCETARE 26 CHINOLOGIE
Evaluarea efectivelor și Câinele de aret și pregătirea pentru
vulnerabilitatea pisicii sălbatice vânătoarea la iepuri
7 RESTITUIRI 26 GLUME
Cocuța Buline
10 CERCETARE
Recunoașterea metișilor PESCUIT
de pisică sălbatică 28 COMPETI}II
12 DIN TEREN Participare arădeană la mondiale
Întâlnire la drum de seară 30 MAPANOND
13 GASTRONOMIE Întinsurile Nubiene (I)
Mușchiuleț de căprior cu sos de vin, 32 PESCUIT STA}IONAR
miere și coacăze negre Început de sezon estival
14 ECOLOGIE 33 GASTRONOMIE
Pisica domestică - inamicul biodiversității Saramură din plătică
16 POVESTIRI 34 SPINNING
FONDATĂ ÎN ANUL 1919 Pescărelul Provocări sub oglinda apei (I)
REVISTĂ NAȚIONALĂ DE 17 OPINIE 36 PESCUIT LA R~PITORI
VÂNĂTOARE ȘI PESCUIT SPORTIV Ca la noi, la nimeni… Dințoase în viteză
18 POVESTIRI 38 RESTITUIRI
REDaCȚIa Amintiri nu prea vechi Pescuitul în diferite regiuni ale
Președinte 20 MUNI}IE Munteniei în perioada 1944-1946
dr. ing. Neculai Șelaru Un nou proiectil unic netoxic italian 40 noutăți de prin magazine
Președinte executiv de mare viteză 41 MICA PUBLICITATE
ing. Mugurel Drăgănescu
Redactor-șef
arh. Mugurel Ionescu
Redactor corespondent
prof. Bianca Ioriatti
Art Director
Aurel Neagu
Layout/Design
CREA
Difuzare
12 30
ing. Mariana Cristache

CONSILIUL ȘTIINȚIFIC
acad. dr. Atilla Kelemen
dr. ing. Nicolae Goicea
dr. ing. Vladimir Talpeș

Redacția și administrația
Calea Moșilor nr. 128,
București, Sector 2, Cod 020882
16 34
Tel: 021-313.33.63
E-mail: revistavpr@yahoo.com
www.agvps.ro Membrii Consiliului A.G.V.P.S. din România și județele pe care le reprezintă
ISSN 1582-9650 Președinte: Neculai Șelaru; Președinte executiv: Mugurel Constantin Drăgănescu;
Vicepreședinți: Florin Iordache, Atilla Kelemen, Teodor Bentu.
Tipărit la ARTPRINT SRL Membri: Ion Antonescu (Vâlcea, Gorj), Iosif Benke (Harghita, Covasna, Mureș),
Tel. 0723-130.502, Sorin Viorel Bronț (Bihor, Satu Mare), Virgil Cadăr (Vaslui, Iași, Botoșani), Liviu
E-mail: office@artprint.ro Coman (Călărași, Giurgiu, Ilfov), Filip Georgescu (Argeș, Olt, Dolj), Ovidiu Ionescu
Manuscrisele destinate tipăririi vor fi în format digital. (Brașov, Sibiu, Alba), Cornel Lera (Timiș, Arad, Hunedoara), Eusebiu Martiniuc
Publicate sau nu, ele nu se înapoiază colaboratorilor. Articolele (Vrancea, Galați), Dorin Mărescu (Caraș Severin, Mehedinți), Radu Iulian Micu
publicate nu angajează decât responsabilitatea autorilor lor și
nu reflectă în mod necesar opinia redacției. Reproducerea (Constanța, Tulcea), Sorin Minea (București), Laurențiu Radu (Brăila, Buzău, Ia-
oricărui material fără acordul redacției este interzisă.
lomița), Florică Stan (Dâmbovița, Prahova, Teleorman), Horia Vasile Scubli (Ma-
ramureș, Sălaj, Bistrița, Cluj), Gheorghe Vrânceanu (Bacău, Neamț, Suceava).
 EVENIMENT

IUNIE
Editorial 3

VÅN~TOARE
Pe țeava puștii 4
Cercetare 6
Evaluarea pisicii sălbatice 10
Vânătoare la căprior 12
Amintirile iernii 22

Am avut șansa să fiu ales în această

funcție și să mă alătur, astfel, președin-
telui A.G.V.P.S. și mai vechilor și noilor
aleși în Consiliul A.G.V.P.S., pentru a
continua munca predecesorilor noștri,
de reprezentare profesională și respon-
sabilă a intereselor comune ale vână-
torilor, pescarilor și asociațiilor
acestora afiliate la A.G.V.P.S.
Din această funcție, în care am
fost onorat să fiu ales, mă simt dator
să promit, în mod public, conducăto-
rilor și membrilor asociațiilor afiliate,
că îmi voi pune toată priceperea și ex-
periența, dobândite în 18 ani de acti-
vitate în branșă, pentru consolidarea
unității noastre și apărarea eficientă a
intereselor generale, comune cu ale
societății în care trăim.
Sper să am aproape, în toată acti-
vitatea mea de viitor, majoritatea ale-

Gânduri la șilor asociațiilor de vânători și de

pescari din România, în toate activi-
tățile și acțiunile organizate, pentru a

început de drum putea realiza, împreună, obiectivele

propuse și apărarea eficientă a intere-
selor noastre, cu finalitate într-o pro-
Ing. MUGUREL DRĂGĂNESCU tecție, conservare și exploatare
rațională și durabilă a faunei de inte-
Am auzit de multe și sunt întru totul de acord că vânătorii res cinegetic și halieutic.
și pescarii recreativi/sportivi alcătuiesc o tagmă specială, Mai sper, după primele impresii
oarecum deosebită față de a celorlalți conaționali. O de la preluarea funcției, că vom reuși
tagmă caracterizată, în primul rând, prin atracția aparte să fim cel puțin la fel de uniți și mulți
față de natura sălbatică și față de toate elementele în susțineri și fapte, precum până
abiotice și biotice care o compun. Dar, mai presus de acum și, de ce nu, să devenim mai pu-
toate, tagma în care mă regăsesc și cred că se regăsesc ternici prin venirea în A.G.V.P.S. a
majoritatea vânătorilor și pescarilor asociațiilor afiliate, multora dintre asociațiile încă neafi-
este caracterizată prin unitate, fraternitate și egalitate în liate, care doresc să-și aducă propria
tot ceea ce întreprinde, cu profesionalism, pragmatism și contribuție, într-un cadru existent și
responsabilitate, în interesul ocrotirii, îngrijirii și punerii organizat, la bunul mers al activități-
în valoare, în deplin fair play, a celor două resurse lor de vânătoare, de pescuit recreativ
naturale regenerabile, denumite generic vânat și pește. și de pescuit sportiv din România.
Mai sper, în sfârșit, că și grupurile

T
ot timpul am apreciat unitatea
vizibilă, mai ales în momen-
tele mai riscante pentru
tagmă, precum maturitatea și consec-
vența cu care a știut să-și susțină, prin
reprezentanți inspirat aleși, interesele
sale, în deplină concordanță cu inte-
resele societății românești și interna-
ționale în domeniu.
Mărturisesc cu sinceritate că m-am
redescoperit în sânul acestei tagme și
am trăit, împreună cu ea, toate eveni-
mentele, dorite și nedorite, din ultimii
21 de ani, de când am ales să devin vâ-
nător și ultimii 18 ani de când m-am
angajat la o asociație afiliată, încă
prosperă și fără probleme.
De curând, m-am încumetat, să
intru în competiția deschisă pentru as-
censiune în funcția executivă, de
mare responsabilitate, de conducere
curentă a activității A.G.V.P.S., funcție
foarte importantă pentru ceea ce se
dorește și poate urma în domeniile
vânătorii și pescuitului recreativ/spor-
tiv din România.
de vânători neconformiști să înțeleagă
că, numai împreună cu noi, din inte-
riorul organizării noastre, nicidecum
din afara ei, pot să-și susțină cu succes
ideile, unele chiar valoroase, dar
printr-un limbaj adecvat și un com-
portament care să nu aducă nici un fel
de prejudiciu imaginii vânătorilor,
pescarilor și tagmei alese a acestora.
Cu aceste gânduri curate, îndrăz-
nesc să pășesc în noua funcție în care
am fost deosebit de onorat să fiu ales.
IUNIE 2017 | 3
 OPINIE Pe țeava puștii
lor de vânătoare, care trebuie mult
îmbunătățită, cele referitoare la înlă-
turarea interdicțiilor vânătorii în zona
dig-mal a frontierei, considerate ca
fiind contraproductive din punct de
vedere sanitar-veterinar, inclusiv ape-
lurile referitoare la problema carni-
voarelor mari, urși, lupi și râși, încă
nerezolvată, care provoacă nemulțu-
miri în rândul populației din unele ju-
dețe. Deosebit de actuală este
interpelarea unui reprezentant de
asociație privind dreptul de a deține
o armă de vânătoare. Spus pe româ-
nește, nu poți purta și folosi aceste
arme de vînătoare dacă nu ești vână-
tor, ceea ce presupune respectarea
unor norme și reguli obligatorii. Prin
urmare, ar fi nevoie să se preschimbe
permisul de tip „B” în permis de tip
„A”, astfel încât armele de vânătoare
să nu fie utilizate decât de membri-vâ-
Foto: MUGUREL IONESCU
nători ai organizațiilor vânătorești, nu

Viitorul și de simpli deținători de astfel de

arme și de potențiali braconieri, de-
mers pentru care organele de poliție

vânătoresc trebuie să acționeze cât mai repede.

La întrebarea referitoare la cum
poate fi făcut pasul înainte, astfel încât
ELIADE BĂLAN perspectiva să arate mult mai bine
decât prezentul, răspunsul pare sim-
Viitorul spațiului cinegetic este un loc comun al plu, dar nu simplist. În egală măsură,
discursului oficial. În general, cei aflați la tribună se îndemn cititorul la refleție, evaluare
raporteză la pespectivă pentru că, susțin ei, prezentul lucidă și aderență la implicare con-
și-a pierdut oarecum din relevanță, fiind deja de structivă, invitându-l să citească atent
domeniul trecutului. Acest exercițiu retoric are mesajul unui conducător de asociație,
importanța lui atâta timp cât este străin de aproximații, adresat tuturor participanților prezenți
demagogie și infestare politică. Am întors pe toate părțile la cel mai important organ de condu-
luările la cuvânt ale delegaților prezenți la recentul cere al A.G.V.P.S. În intervenția avută
Congres al A.G.V.P.S. Sunt intervenții aplicate, la Congres, se spune „că toți cei care au
constructive în general, fapt de natură să creeze o luat cuvântul s-au adresat noii condu-
imagine bună a oamenilor care au grijă de conservarea ceri, că va face și va drege, dar care nu
și dezvoltarea fondului cinegetic al țări. Mesajul pare trebuie lăsată singură în fața „plutonu-
limpede: este nevoie de continuitate pe linia conservării lui de execuție”, ca până acum. Dacă nu
mediului natural, prin acțiuni ferme și programe realiste. se menține legătura între asociații, aș-
teptându-se ca două sau trei persoane să

N
u se poate spune că nu există
interes pentru evoluție, dim-
potrivă, că nu se manifestă
dorință de ridicare a ștachetei exigen-
ței sau că nu mai există ruperi de rea-
litate în activitatea unor instituții și
organisme cu responsabilități vânăto-
rești. Spiritul critic are identitate, în-
demnurile la clarviziune adresate
ministerului de resort sunt activate
într-un ritm alert, neajunsurile cau-
zate vânatului, sub diverse forme, de
fermieri, devin semnale de alarmă, iar
nevoia unui sistem de control al deți-
nătorilor de permise de vânătoare ca-
pătă valențe instituționale. Au fost
evidențiate realizări, dar și inerții în
luarea unor decizii, îndeosebi la nivel
guvernamental, care aduc prejudicii
fondului cinegetic sub aspectul prote-
4 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
jării și administrării de către asocia-
țiile afiliate la A.G.V.P.S. Notabile
sunt și intervențiile în Congres privind
modalitatea de eliberare a autorizații-
(…) că toți cei care au
luat cuvântul s-au
adresat noii conduceri, că
va face și va drege, dar care
nu trebuie lăsată singură
în fața „plutonului de
execuție”, ca până acum.
Dacă nu se menține
legătura între asociații,
așteptându-se ca două sau
trei persoane să le rezolve
toate problemele, nu se va
reuși nimic”.
le rezolve toate problemele, nu se va
reuși nimic. Congresul trebuie să fie un
prilej de renunțare la mândrii și orgolii
personale, să fie un Congres care să gru-
peze pe cei interesați pentru rezolvarea
problemelor existente sau care vin.
Desigur, aceste pasaje fac loc unui
proces de gândire analitică, realistă.
Este, dacă vreți, o invitație la devota-
ment și implicare, la o conlucrare vâ-
nătorească a tuturor vânătorilor în
jurul unui imperativ național impor-
tant: gospodărirea și protejarea fon-
dului cinegetic. În concluzie, mă las
absorbit de vorbele înțelepte ale unui
veteran, membru de onoare al
A.G.V.P.S., spuse în beneficiul comu-
nității vânătorilor: „cine face serviciu
doar pentru șefi, nu face serviciu vână-
torii!”
 Puncte de vedere OPINIE

Evaluări peste evaluări

și cercetări profitabile
NECULAI ȘELARU
Doar ce se termină complicatele lucrări de evaluare a efectivelor de faună cinegetică
sedentară admisă la vânătoare, potrivit cerințelor autorității publice centrale care
răspunde de vânătoare, că ni se cer în continuare, de această dată de autoritatea
publică centrală care răspunde de protecția mediului, evaluări asemenea pentru
efectivele de faună cinegetică sedentară interzisă la vânătoare. Ambele evaluări se cer
și se fac în baza unor instrucțiuni și indicații suplimentare la fel de birocratice.
Birocratice în sensul punerii accentului pe întocmirea a tot felul de fișe și
centralizatoare aranjate din pix, de cei pricepuți în astfel de combinații, pentru a
rezulta, în cele din urmă, cote de recoltă sau cifre de intervenție cât de cât realizabile,
fără afectarea în prea mare măsură a stocurilor de reproducție.

A
șa s-a ajuns ca, an de an, să
fie înregistrate efective
„reale” în jurul celor „op-
time”, stabilite după criterii aiurea și
pentru suprafețe devenite nereale în
timp, din punct de vedere al întinderii
și productivității cinegetice. Toate
acestea acceptate tacit, în numele
unei științe batjocorite de actualii „oa-
meni de știință”, unii făcuți chiar la
„apelul de seară”, nicidecum născuți
pentru o muncă riguroasă, exigentă și
credibilă.
Trăim, așadar, vremuri cum nu se
poate mai lamentabile din acest punct
de vedere, deoarece o mulțime de
pretinși reprezentanți în ale științei ci-
negetice și o multitudine de funcțio-
nari publici, exagerat de binevoitor
retribuiți complică, pe an ce trece,
mai mult pentru a-și justifica cumva
existența și utilitatea, vechile instruc-
țiuni de evaluare a efectivelor specii-
lor cinegetice sedentare, admise și
interzise la vânătoare. Mai nou se pro-
nunță și pentru o evaluare periodică,
cel puțin bilunară, a speciilor de pă-
sări migratoare, de asemenea admise
și interzise la vânătoare, prin metode
atât de discutabile încât uimesc prin
aparenta naivitate a celor ce le susțin.
Doar aparentă naivitate, deoarece în
spatele acesteia, ca și al studiilor de
evaluare a speciilor cinegetice admise
sau interzise la vânătoare, stau as-
cunse interesele câtorva instituții și
ONG-uri ahtiate după bani nemeritați,
alocați cu dărnicie din țară și străină-
tate, pentru astfel de lucrări realizate
pe munca altora, prin pură și compli-
citară mântuială. Fiindcă, fără compli-
citatea și munca reprezentanților
conștienți ai gestionarilor fondurilor
cinegetice, nu s-ar putea strânge, în
mod gratuit, datele primare necesare
încropirii studiilor „științifice”, corec-
tate și completate copios prin birouri,
ca, în final, să fie prezentate și recep-
ționate în scopul încasării banilor cu-
veniți, de fapt, cel puțin în parte, celor
ce au trudit la strângerea lor.
La noi ca la nimeni, dacă avem
tăria să disecăm la rece astfel de lu-
crări și o alta recent cunoscută, adia-
centă tematicii cinegetice abordate,
referitoare la pretinsele culoare de
migrație europene, prin România, ale
mamiferelor terestre, mamiferelor
semi-acvatice, păsărilor, amfibienilor,
nevertebratelor, habitatelor forestiere,
pajiștilor și stufărișurilor. Ne-am cruci,
pur și simplu, de susținerile „docte”,
privind necunoscuta migrație a urși-
lor, cerbilor… și… habitatelor, pajiș-
tilor și tufărișurilor, sugerată în
invitația de participare „la cursul de
formare” în acest sens, organizat în
cadrul proiectului „COREHABS”. Invi-
tație transmisă sub semnătura unui
reputat om de știință, exponent al
Dacă afirmațiile
privind migrația
urșilor și cerbilor prin
România, precum a
antilopelor prin Africa, și
migrația habitatelor
noastre naturale, probabil
spre alte țări, mai mult sau
mai puțin vecine (migrație
despre care nu cunoaștem
nimic pană acum), nu ar fi
fost făcute în numele
științei de un prof. univ. dr.
ing. în științe silvice, ne-am
fi putut îndoi de o
asemenea susținere, pe
care am fi considerat-o pur
și simplu nerozie,
nicidecum fabulație.
celei mai prestigioase instituții de în-
vățământ forestier din centrul Româ-
niei. Dacă afirmațiile privind migrația
urșilor și cerbilor prin România, pre-
cum a antilopelor prin Africa, și mi-
grația habitatelor noastre naturale,
probabil spre alte țări, mai mult sau
mai puțin vecine (migrație despre
care nu cunoaștem nimic pană acum),
nu ar fi fost făcute în numele științei
de un prof. univ. dr. ing. în științe sil-
vice, ne-am fi putut îndoi de o aseme-
nea susținere, pe care am fi
considerat-o pur și simplu nerozie,
nicidecum fabulație.
Având însă în vedere oratoria ca-
rismaticului rector al prestigioasei in-
stituții de învățământ superior,
susținut de colaboratori de-ai săi într-
ale științei cinegetice din misterioasa
Fundație privată și mereu subcontrac-
tantă Carpați, nu ne rămâne decât să
recunoaștem crasa ignoranță în care
ne-am complăcut până acum și să rea-
lizăm utilitatea cheltuirii exorbitante-
lor sume de bani, atrase abil în
buzunare personale, prin proiecte de
genul celui denumit „COREHABS”,
adică, potrivit exprimării din invitație,
„Coridoare ecologice pentru habitate și
specii în România”.
Luați de val, uite că am plecat de
la realitatea neplăcută a evaluărilor
excesiv de birocratice, aranjate „știin-
țific” ca să de-a bine și toată lumea să
fie mulțumită, și am ajuns să reflec-
tăm cu „admirație” lucrări științifice
adiacente, prielnic aducătoare de bani
în buzunarele „seducătorilor” noștri
cercetători în bio-ecologie, silvicul-
tură, cinegetică, struțo-cămilă
ș.a.m.d.
Punct și de la capăt, exemplifica-
tiv, în articolul intitulat „Evaluarea
efectivelor și vulnerabilitatea pisicii
sălbatice”.
IUNIE 2017 | 5
 CERCETARE

Evaluarea efectivelor
și vulnerabilitatea
pisicii sălbatice
Text și fotografie NECULAI ȘELARU
sau viezure ori au fost văzute ieșind,
seara târziu, după lăsarea întunericu-
lui, din acestea.
Din cauza scăderii efectivelor spe-
ciei în multe țări europene, mai ales
în cele situate la nord de granița Ro-
mâniei, și a supraaprecierii vulnerabi-
lității speciei, pisica sălbatică a fost
introdusă în anexa nr. 2 a Convenției
de la Berna, în anexa nr. 4 a Directivei
Habitate, în anexa nr. 4a, a OUG nr.
57/2007 și în anexa nr. 2 a Legii vâ-
nătorii și a protecției fondului cinege-
tic, fiind astfel interzisă la vânătoare.
S-a mers până într-acolo încât s-a sus-
ținut, în necunoștință totală de pagu-
bele aduse activității cinegetice, că
specia nu ar produce nimănui nici
măcar un fel de prejudiciu. De parcă
pisica sălbatică ar fi vegetariană și nu
s-ar hrăni, pe lângă șoareci și șobo-
lani, cu diverse păsări și mamifere
mici de interes cinegetic, printre care
Pisica sălbatică rămâne o specie central și sud-europeană, pui de fazan, de potârniche, de iepure
care se întâlnește în România de pe țărmul Mării Negre și și de căprioară, dar nu numai.
din Delta și Lunca Dunării până în golurile de munte ale Dar cum „unde-i lege nu-i toc-
Carpaților. Deși se susține că preferă pădurile întinse și meală”, specia nu se mai împușcă,
liniștite, având densitatea cea mai ridicată în zonă fiindcă nu se mai dau derogări în acest
forestieră de deal, ea poate fi frecvent întâlnită și în sens, iar efectivele ei sunt, categoric, în
tufișurile și stufărișurile din afara pădurii, uneori și în reală creștere în țara noastră. În special
canalele îmburuienate din câmpul cultivat agricol. în spațiul forestier din zonele de luncă
și de câmpie fără agricultură intensivă.

E
ste o specie relativ fidelă locu-
lui de trai și folosește, pentru
odihnă, vizuini, chiar ocupate
de viezure și vulpe, scorburi de arbori
și, mai rar, unghere între stânci, adă-
posturi sub arbori dezrădăcinați etc.
Fiind un animal extrem de discret
și cu activitate preponderent nocturnă,
poate fi arareori văzut ziua, cu ocazia
goanelor organizate la alte specii cine-
getice sau pur și simplu întâmplător, în
deplasările noastre prin teren. Își tră-
dează totuși prezența prin urmele lă-
sate pe zăpadă și pământ moale, dar
numai pentru cei ce știu să le recu-
noască fără risc de confuzie, de exem-
plu cu cele ale beicii. Urmele îi mai pot
fi identificate și pe pământul afânat de
la intrările în vizuinile ocupate de vie-
zure sau vulpe, fiindcă în cele necură-
țate proaspăt, care par părăsite, urmele
trecerii pisicii nu se pot observa.
6 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
Așadar, în cazul pisicii sălbatice,
evaluarea efectivelor este cu totul ne-
sigură, dificilă și, cu certitudine, nu-
mărul lor real este subestimat. Se
afirmă, în aceste condiții, că în Româ-
nia ar exista între 7.000 și 9.000 de
pisici sălbatice, cu o densitate medie
de cca. un exemplar la 500-700 ha.
Subliniem faptul că, în opinia
noastră, efectivele populațiilor locale
sunt subestimate, din cauza metode-
lor inadecvate și excesiv de birocratice
de evaluare a acestora, impuse de re-
prezentanții autorității publice în do-
meniu. Dovada o constituie faptul că,
în foarte multe fonduri cinegetice,
fără efective de pisici sălbatice decla-
rate în lucrările de evaluare, s-au
putut vedea în mod frecvent pisici ori
urme ale acestora pe zăpadă sau
noroi și, nu de puține ori, au fost
scoase cu câinii din viziunile de vulpe
În spațiul agricol intens exploatat,
unde monoculturile întinse și excesiv
chimizate nu mai oferă aceleași con-
diții de viețuire pentru șoareci, păsări
granivore și iepuri, efectivele pisicii
sălbatice rămân scăzute, chiar dacă
nimeni nu le mai împușcă.
Mai nou, pisica sălbatică este sem-
nalată nu doar în locuri, ci chiar în țări
în care era considerată exterminată,
precum Austria. Țară în care speciali-
știi nu-și pot explica dacă pisicile săl-
batice au revenit de la mare depărtare,
din țările vecine, ori au existat aici din-
totdeauna în efective mici, care abia
acum au fost redescoperite.
În concluzie, precum în cazul ma-
jorității celorlalte specii cinegetice
sensibile la schimbările nefavorabile
de mediu, și pisicile sălbatice au fost
afectate de „civilizație”, dar în mai
mică măsură, deși sunt strict carni-

vore. Au fost afectate în principal și în
mod indirect, dacă vrem să recapitu-
lăm, de extinderea monoculturilor și
chimizarea intensă a agriculturii, iar
în mod direct și catastrofal, doar pe
alocuri, de folosirea pe scară largă a
raticidelor pentru combaterea șoare-
cilor în câmpul cultivat agricol (rati-
cide care au avut ca efecte intoxicarea
și foarte probabil sterilizarea, cauzate
de substanțele ingerate de pisici din
corpul șoarecilor otrăviți și consumați
de acestea).
Pentru viitorul pisicii sălbatice
există însă o vulnerabilitate, mai puțin
sesizată până de curând, când vânăto-
rii împușcau fără restricții pisicile do-
mestice din mediul natural și metișii
acestora cu pisicile sălbatice. Ne refe-
rim la înmulțirea metișilor în discuție,
care în zonele de câmpie și coline tind
să ia locul pisicilor sălbatice pure.
Fără împușcarea sistematică a pi-
Luna urșilor RESTITUIRI
Cocuța
Dr. ing. MITICĂ GEORGESCU
Epopeea care a început atunci, în luna iunie 1974, și
care s-a desfășurat de-a lungul a șapte ani, a angrenat,
în total, un număr de 226 de pui de urs, adunați din
16 județe cuprinse în arealul carpatin românesc al
speciei. Faptul că toate acțiunile legate de aducerea
din țară a acelor pui la padocul din Argeș, ca și
transportul pe calea aerului de la padoc în teren
(Argeș, Prahova), s-au desfășurat exclusiv în luna iunie
a fiecărui an, m-a făcut să socotesc această lună ca
fiind „a urșilor”. Prin amploarea sa, o astfel de
acțiune, considerată o premieră mondială, a fost
posibilă numai în România timpului de atunci, cu o
populație ursină fără egal în spațiul european. Fără a
intra în detaliile unui viitor material, mai amplu,
privitor la această adevărată aventură, vom insera,
deocamdată, doar unele elemente.

sicilor domestice și a metișilor aces-
tora cu pisicile sălbatice se riscă
extinderea fenomenului, cu urmări
grave pentru puritatea unei specii, la
care România deține recordul mondial
„la craniu”. A nu se uita că acesta a
fost obținut într-o vreme în care în Ro-
mânia erau estimate peste 9.000 de
pisici sălbatice și se împușcau anual
cca. 3.000 de exemplare. Acum, cam
la același efectiv real precum în anul
1990, nu se mai împușcă nici măcar
un exemplar, nici chiar metișii aces-
tora (de teama de a nu greși). Aceasta
este situația declarată, după ce, în ul-
timii zeci de ani, cifrele de intervenție,
realizate la nivel de țară, nu au depășit
500 exemplare/sezon de vânătoare.
Din păcate, ignoranța decidenți-
lor, reliefată permanent și incontesta-
bil în materie de evaluare a pisicilor
sălbatice în miezul zilei, posibilă doar
după urme, într-o perioadă în care
aceste urme nu mai pot fi observate
decât cu totul întâmplător din cauza
uscăciunii, conduce la subestimări
grosolane. Iar întârzierea autorităților
din România de a adopta și respecta
un plan de management necesar spe-
ciei, care să nu excludă vânătoarea,
ne împinge spre situații similare celei
actuale, de interzicere totală a vânării
acesteia prin neacordarea de cifre de
intervenție, cu urmări nefavorabile
atât asupra gestionării faunei cinege-
tice din zona de câmpie, cât și a evo-
luției calitative a populațiilor locale
de pisică sălbatică, afectate de prea
multă protecție (teoretică), din partea
unor ipocriți demagogi cu pretenții de
profesioniști, protecționiști și conser-
vatoriști ai carnivorelor mari și ai…
pisicii sălbatice.
P
rimul ar fi faptul că toate ac-
țiunile de capturare a puilor
de urs din țară au fost astfel
desfășurate – nu deținem amănunte
în privința modului și procedeelor fo-
losite – încât loturile de pui de urs să
sosească în Argeș, cu mijloace auto,
în cel mult o săptămână din cea de a
doua jumătate a lunii iunie, iar pune-
rea lor în liber în anul următor, după
ce erau transportați pe calea aerului
cu elicoptere militare, să se efectueze
în două-trei zile din prima jumătate
a aceleeași luni.
Această incredibilă ritmicitate pri-
vitoare la capturarea puilor, mi-a dat
prilejul unor diferite presupuneri,
mai ales cunoscând etologia speciei.
Dar astfel de comentarii nu formează
obiectul rândurilor de față, cel puțin
deocamdată. Voi preciza doar că în-
treaga acțiune de creștere a puilor de
urs, în vederea populării unor fon-
duri de vânătoare, a fost susținută
într-un padoc special construit lângă
casa de vânătoare Râușor, Ocolul Sil-
vic Aninoasa, din județul Argeș.
Sosirea în padoc
Ceea ce a urmat, după impactul
etic, profesional și… afectiv provo-
cat de sosirea primului lot de pui, a
devenit, treptat, o treabă de rutină.
Am consacrat însă acest articol unui
„personaj” aparte, despre care vom
relata imediat. Este vorba de Co-
cuța, care mi-a inspirat și titlul arti-
colului. Dar, mai întâi, câteva
elemente de ordin general.
Toți puii de urs erau înregistrați
cu date privind proveniența, sexul
și caracteristicile cromatice ale blă-
nii, apoi un control sanitar-veteri-
nar, după care erau cântăriți. A
urmat o măsură brutală de „crota-
liere” – impusă și efectuată de dele-
gații ICAS, prin amputarea, după un
cod imaginat ad-hoc, a unei falange
de la câte un membru anterior și
posterior – pe care, după doi ani,
am izbutit să o elimin.
Câțiva dintre acești pui veneau
însoțiți de câte un nume, primit de la
cei care îi capturaseră, desigur, pădu-
rari, în gospodăria cărora probabil
staționaseră un oarecare timp și, în
mod cert fuseseră bine hrăniți. Acest
lucru devenea evident, cu cât greuta-
tea corporală medie și normală la
vârsta de cca. 5 luni, de 18-20 kg, era
depășită cu 8-15 kg. Astfel, pentru
fiecare exemplar se completa câte o
fișă într-un registru special. Am con-
statat că, deși toți cei 44 de pui de urs
(22 masculi și 22 femele) aveau
aceeași vârstă, au fost și câteva exem-
plare cu greutăți corporale sub media
pe care o calculasem pentru întregul
lot. Nu ar fi fost neobișnuit, dar am
văzut un pui care prezenta o imagine
șocantă ca talie și greutate, mult in-
ferioare în comparație cu ceilalți
componenți ai acelui prim lot.
Cocuța
Era o femelă, provenită dintr-un
județ din nordul țării și care cântărea
doar… 4,5 kg, sosită la padoc în data
de 19 iunie 1974. Părea o jucărie, un
ursuleț de pluș. Blănița ei avea o cu-
loare maronie-închis, cu o mică,
foarte mică pată albă triunghiulară,
cu vârful sub bărbie, care abea se
putea distinge. Am numit-o Cocuța.
Dintr-un impuls spontan, am
luat-o în brațe și m-am retras cu ea
IUNIE 2017 | 7
Cocuța

Era o femelă,
provenită dintr-un
județ din nordul țării și
care cântărea doar… 4,5 kg,
sosită la padoc în data de
19 iunie 1974. Părea o
jucărie, un ursuleț de pluș.
Blănița ei avea o culoare
maronie-închis, cu o mică,
foarte mică pată albă
triunghiulară, cu vârful
sub bărbie, care abea se
putea distinge.
Am numit-o Cocuța.

într-un colț al padocului, unde i-am dat

lapte dintr-o sticlă de 0,5 l pe care am
găsit-o la repezeală și la care am impro-
vizat un fel de suzetă. Rapiditatea cu
care a acceptat încă două porții de
lapte m-a determinat să-i modific dieta
zilnică, pe care i-am stabilit-o pe loc, cu
lapte la discreție, de fapt până când
dădea semne că s-a săturat. În plus, am
făcut în așa fel încât să o feresc de du-
rerea pricinuită de tăierea falangelor cu
un clește pentru cuie. Astfel am deve-
nit, pentru câteva zile la rând, începând
din ziua aceea, un fel de doică pentru
micuța ursoaică.
Am trimis un un pădurar călare la
farmacia din comuna Berevoești, care
a adus o duzină de suzete, astfel că
„alăptarea” Cocuței se putea desfășura
fără probleme, mai ales că laptele era
adus zilnic de acasă, prin rotație, de
către cele două angajate ca personal de
pregătire a hranei puilor de urs și de în-
treținere a curățeniei în padoc. Pentru
orice eventualitate, a fost angajat și un Dr. ing. Mitică Georgescu și Cocuța
bărbat pentru schimbul de noapte. Mă
incita greutatea subnormală a micuței iar mica ursoaică părea gata să mă ur- incintă, motivul principal fiind redu-
ursoaice, așa că am decis că ar fi nece- meze și, când mă reașezam, se tolănea cerea la maximum a obișnuirii urșilor
sară o supraveghere mai atentă și pe din nou lângă scaunul meu. cu oamenii, având în vedere potenția-
termen mai lung. lele consecințe după punerea lor în li-
Am comunicat prin stație la Inspec- Viața în padoc bertate.
toratul Silvic – fără să dau prea multe În acest timp, ceilalți pui de urs se Chiar personalul de îngrijire a fost
amănunte – că eram nevoit să rămân acomodaseră repede cu locația și, instruit ca toate acțiunile de adminis-
încă vreo două zile la casa de vânătoare atrași de mirosul fierturii din legume trare a hranei, la ore fixe zilnic, ca și în-
Râușor, lângă care era amplasat pado- consistente și de activitatea persona- treținerea curățeniei în padoc, să se
cul. Astfel, o perioadă de timp, Cocuța lului care pregătise hrana și le umplea desfășoare numai după trecerea tutu-
a fost hrănită exclusiv cu laptele pe tuciurile individuale, așteptau cu vizi- ror urșilor într-una din cele două jumă-
care îl accepta imediat cu un apetit evi- bilă nerăbdare să li se dea drumul în tăți simetrice și identice funcțional ale
dent. Mai mult chiar, în prima zi am încăperea compartimentată, pe care o padocului, așa cum fusese conceput.
petrecut mai multe ore printre ursuleții numeam „sală de mese”. Dar, în pri- Singurul care a făcut excepție de la
din padoc și mă amuzam, studiind mele zile, Cocuța nu se dezlipea de această măsură eram eu și numai din
comportamentul micuței ursoaice, care mine și, ca hrană, nu o interesa decât când în când, în reprize scurte. În cele
mă urma oriunde mă deplasam prin laptele. Chiar odată cu sosirea acelui câteva zile în care rămăsesem pentru
curtea padocului. Când m-am așezat pe prim lot de pui de urs, am stabilit re- supravegherea comportamentului în-
un scaun, Cocuța s-a tolănit și ea ală- gula – respectată dealtfel de-a lungul tregului lot de ursuleți, după ce am iz-
turi, de parcă eu eram mama ei. M-am întregii perioade de funcționare a pa- butit să conturez câteva prime
ridicat de câteva ori, schițând o plecare, docului – ca nimeni să nu pătrundă în observații, mărturisesc că petreceam
8 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
ore întregi cu atenția ațintită asupra
Cocuței, pe care o mai priveam și de pe
o platformă înaltă, exterioară padocu-
lui, pe care o prevăzusem de la început,
tocmai în scopul studierii de la distanță
a întregului lot de urși. Dar, când venea
ora administrării hranei în tuciurile de
fontă instalate compartimentat, în în-
căperea specială amplasată la jumăta-
tea curții padocului, eu mă aflam lângă
Cocuța, în rolul de doică, având sticla
cu lapte în mână.
În acea „sală de mese” se desfășu-
rau scurte reprize de mormăieli și îm-
brânceli, până când fiecare își găsea
tuciul, după care un timp se auzea doar
lipăitul produs de ingerarea fierturii
consistente din tuciuri. Dar, în tot acest
timp, Cocuța nu arăta vreo dorință să
se alăture celorlalți, sugând cu nădejde
din sticla de lapte, de fapt din cele două
sticle pe care i le prezentam pe rând.
După ce am plecat, vreme de patru săp-
tămâni, micuța ursoaică a fost hrănită
numai cu lapte. Dar dacă ar fi simțit ne-
voia să mănânce și altceva din dieta zil-
nică, lăsasem dispoziția să fie luată în
brațe și dusă în „sala de mese” la un
tuci cu hrană pregătită pentru ceilalți,
însă numai după ce congenerii ei reve-
neau în curtea padocului. În treacăt fie
spus, acea dietă zilnică elaborată de
ICAS conținea, printre altele, brânză
dulce – dar care nu a fost niciodată in-
clusă, deoarece am considerat-o ineptă
și sfidătoare în condițiile de atunci,
când pâinea o luam de la un magazin
pentru muncitori.
Ceilalți urși, isprăvind rația, ieșeau
în curtea padocului unde primeau
fructe (mere) la discreție. Interesul ei
special pentru lapte confirma evident
presupunerea că acest aliment, de bază
la vârsta ei, dintr-un motiv pe care doar
îl bănuiam, îi lipsise multă vreme. Nu
se prezenta nici „la masa de seară”, la
fel ca în cele câteva prime zile în care
rămăsesem acolo, ca doică. În acest răs-
timp, am observat că „protejata mea”
nu arăta niciun fel de sfială în relațiile
cu congenerii ei, deși era mult mai mică
decât oricare dintre ei. Îmi era teamă
pentru ea, neștiind cum ar putea reac-
ționa vreunul din aceștia, văzând-o sau
simțind-o în preajmă. Dar, se pare că nu
o prea băgau în seamă, parcă se insta-
lase o stare de liniște generală, fără con-
flictele care pot apare într-o astfel de
colectivitate.
Monitorizarea
Cum la casa de vânătoare se afla o
stație-radio de emisie/recepție, în câte
o perioadă în care nu puteam reveni la
padoc, mă interesam aproape zilnic de
ceea ce făcea micuța ursoaică, fie de la
stația-bază din biroul meu, fie de la o
stație portabilă pe care o purtam pretu-
tindeni cu mine. Astfel eram permanent
informat despre comportamentul și sta-
rea generală a tuturor puilor de urs din
acel prim lot și, în special, despre Co-
cuța, dacă mai accepta laptele pe care
i-l administra una din cele două îngriji-
toare și dacă mânca toată porția de
hrană în cele trei reprize zilnice. Veștile
erau întotdeauna bune. Micuța ursoaică
se integrase perfect în ambianța conge-
nerilor și riposta la orice încercare a
vreunuia dintre aceștia de a o îndepărta
de la tuciul ei. Mai mult chiar, de câte
ori întrebam „Ce face Cocuța?”, mi se
spunea „E bine… mănâncă și se dă
mereu în țuțeică!”. Adică în vreunul din
acele anvelope auto, agățate cu lanțuri
de ramurile groase ale fagilor din curtea
padocului, pentru ca urșii să aibă și o
preocupare… distractivă.
După vreo trei luni de la sosirea în
padoc, Cocuța crescuse vizibil în greu-
tate, astfel că, la cântar, avea acum 14
kg, deci de trei ori mai mult față de
ziua în care sosise acolo. Au urmat încă
trei cântăriri „trimestriale”, ultima fiind
făcută în prima decadă a lunii iunie
1975, când întregul lot trebuia introdus
în cuști speciale de transport, iar în
una-două zile erau transportate în
munți, în puncte alese departe de orice
fel de activitate omenească. La acea ul-
timă cântărire, Cocuța avea o greutate
de 50 de kg, dovedind că își depășise
handicapul ponderal și înregistrase o
creștere totală de 10 ori mai mare
decât cea cu care venise la padoc, su-
perioară mai multor exemplare care, în
urmă cu un an, aveau greutatea corpo-
rală de 3-4 ori mai mare decât a ei.
Eliberarea
În sfârșit, în ziua stabilită pentru
punerea în liber a primilor urși, m-am
îmbarcat într-un elicopter militar MI8,
luând 3 cuști cu câte un urs în fiecare
și 3 pădurari pentru manevrarea lor. În
plus, am mai încărcat câțiva saci cu
mere, care aveau să servească drept re-
zervă alimentară, până când urșii
aveau să se obișnuiască, din ce în ce
mai mult, cu hrana vegetală din na-
tură. M-am instalat pe scaunul meca-
nicului, aflat între cei doi piloți, pentru
a-i „ghidona” spre locul de aterizare
din munte, așa cum aveam să proce-
dez la fiecare transport aerian de urși,
deoarece cunoșteam perfect topografia
munților argeșeni. Am ajuns în 10 mi-
nute la padina Coșa, situată în nordul
bazinului Râușor, unde, în câteva mi-
nute, cuștile cu urși au fost descărcate,
împreună cu cei câțiva saci cu mere. La
eliberarea din cuști, primii doi urși
s-au depărtat imediat, îndreptându-se
spre marginea pădurii apropiate. Co-
cuța, căreia eu i-am deschis poarta gli-
santă a cuștii, a făcut doar câțiva pași
pe covorul de iarbă, necunoscut pentru
ea, și a rămas, mirosindu-l și ciupind,
din când în când, câte un fir. Cum mai
trebuiau aduși încă trei urși, am decis
să rămân acolo, în așteptare, socotind
că următorul transport avea să so-
sească în cel mult trei sferturi de oră.
Așa a și fost. Cât timp am stat acolo,
ursoaica nu s-a depărtat de mine mai
mult de câțiva pași. I-am văzut mica
pată albă triunghiulară de sub bărbie,
care se mai mărise puțin, având
aceeași culoare alb-strălucitoare, cum
nu mai văzusem la alți urși. A venit și
al doilea transport cu trei urși, astfel că
a trebuit să plec, cu o nelămurită sen-
zație de regret. Nu înainte de a mă opri
câteva clipe lângă Cocuța, pe care am
mângâiat-o îndelung pe creștet și pe
ceafă. A primit mângâierile cu botul ri-
dicat, adulmecând.
Epilog
La una din „vânătorile oficiale” de
la Slănic, mă aflam în același hock-
ștand cu N.C. La câteva minute după
începerea goanei, am auzit foșnind tu-
fișurile din față și gâfâitul unui animal
în fugă. Imediat am văzut un urs ridicat
în două picioare, adulmecând în aer și,
în același timp, am zărit doi pui alături.
Și tot în acea frântură de clipă, am
văzut mica pată albă, ca un triunghi cu
vârful spre bărbie.
Aproape că am strigat: „Nu tra-
geți… vă rog… nu trageți… este Co-
cuța!” Pe loc, nici nu mi-am dat seama
de îndrăzneala mea, dar… tot în acea
clipă, N.C. a ridicat o privire nedume-
rită, întrebătoare și, tot atunci, ursoaica
a dispărut urmată de puii ei. Sunt atât
de multe lucruri care se pot petrece
într-o clipă. Și, tot în acea clipă, mi-am
dat seama că nu mă înșelam. O reve-
deam aevea pe Cocuța, după șapte ani
de la punerea ei în libertate, în padina
Coșa, depărtată de noul loc de vână-
toare, la vreun sfet de oră în zbor de
pasăre. Devenise ursoaică adultă și…
mamă. Surpriza fusese puternică și nu
mă putusem abține. A trebuit să justific
îndrăzneala nemaipomenită, de neîn-
chipuit, cu care am intervenit, și să ex-
plic cum era ursoaica în urmă cu șapte
ani și cum avusesem grijă de ea. Iar
acum, pe deplin dezvoltată, era mamă,
însoțită de doi pui.
Nu a urmat niciun reproș. În
aceeași zi, N.C. a vânat trei urși, niciu-
nul însă din „colegii de padoc” ai Cocu-
ței. Doar la plecare a zis, zâmbind…
- Cocuța,… ’aii?
IUNIE 2017 | 9
 CERCETARE

Recunoașterea metișilor
de pisică sălbatică
NECULAI ȘELARU
Foto: NECULAI ȘELARU

Recunosc că în tinerețe am vânat multe pisici sălbatice. Le-am vânat cu câinii de vizuină
umblând după vulpi, la pânda de seară târzie de iarnă lângă vizuinile locuite pe zăpadă și
cu capcane puse la trecători, la gura viziunilor umblate, la nadă sau cu nadă pe lângă
curțile cu păsăriși cotețele cantoanelor izolate. De multe ori le-am adus la chemătoare, mai
ales la chițăitul șoarecelui și mai rar la țipătul păsărilor prinse de prădători.

M
i-au trecut astfel, prin mână,
zeci de pisici sălbatice, dar
nu întotdeauna pure, fiin-
dcă foarte multe dintre cele vânate,
mai ales în zona de câmpie, au fost, cu
certitudine, metiși ai acestora cu pisica
de casă. Eu cred că știu, în marea ma-
joritate a cazurilor, să le deosebesc, pe
unele de altele, la prima vedere. Am
constatat însă că, foarte mulți vânători,
nu o pot face cu siguranță. Și, ca să nu
greșească și să aibă probleme, se feresc
să împuște „metișii de pisică sălbatică”
și să contribuie astfel, fără vreun risc
legal, la epurarea populației de pisici
sălbatice din habitatele naturale.
Din acest motiv și al necesității re-
cunoașterii pisicilor din sălbăticie, din
1 2
punct de vedere al purității speciei,
îndrăznesc să reiau, într-un mod cât se
poate de concis, problema deosebirilor
morfologice dintre pisica sălbatică
pură (Felis silvestris) și metisul aces-
teia cu pisica domestică (Felis catus),
metis aproape imposibil de îmblânzit,
care viețuiește de regulă în mediu na-
tural, departe de casa omului.
Și, fiindcă în cazul pisicilor pot
„vorbi” mai inteligibil imaginile, m-am
decis să vă prezint, în continuare, câ-
teva înfățișări care să vă ofere minimul
de cunoștințe necesare în acest sens.
De la înfățișările foto redate mai
sus, mergem spre câteva diferențieri,
redate de Vom Peter Sovages, cu aju-
torul cărora putem deosebi pisicile
sălbatice pure de metișii acestora,
foarte asemănători cu pisica de casă.
Notă: Imaginile din fig. 9 și 10,
precum și textele atașate, reprezintă di-
ferențieri morfologice între pisica săl-
batică și metisul acesteia cu pisica
domestică, preluate din articolul „Der-
WildkatzeaufderSpur”, publicat în re-
vista „Der Anblick” din martie 2017.
La cele de mai sus am mai putea
adăuga, în caz de nesiguranță, even-
tuale analize genetice. Sunt însă scumpe
și de viitor. Rămâne, în concluzie, o pro-
blemă deschisă pentru generațiile de vii-
tori vânători-cercetători, aplecați cu
pasiune și, mai ales, cu suficientă rigu-
rozitate spre aprofundarea și completa-
rea cunoștințelor deja împărtășite.
3

Pisică sălbatică Metis ușor de diferențiat Pisică domestică asemănătoare

de pisica sălbatică pisicii sălbatice
10 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
4 5
Blană de pisică sălbatică
7 9
Cap de metis ușor de diferențiat
8 10
Cap de metis greu de diferențiat
6
Blană de metis ușor de diferențiat Blană de metis greu de diferențiat
3
4 10
9
5
1. Culoare ocru de bază, ca iarba uscată;
2. Tigrare spălăcită, contrast scăzut;
1 3. Marginea urechii gri la fel ca și
6 restul urechii;
4. Patru dungi mai lungi și o bandă
de culoare închisă mai scurtă pe gât;
2 5. Două dungi închise paralele, clar
vizibile pe umeri;
6. Pe spate, o singură dungă îngustă
întunecată;
7. Coada pare un pic mai scurtă și
boantă, cu 2-3 inele vizibile și negru
în vârful cozii;
8 8. Colorat scurt în negru;
9. De multe ori un plasture mic alb
7 pe gât;
10. Guler slab vizibil pe gât.
Blană covor metis de pisică sălbatică
3
4
9 10
5
1 1. Culoare de bază gri argintiu;
6
2. Tigrare relativ contrastantă;
3. Marginea urechii întunecată;
2 4. Mai mult de 5 dungi, neclar
separate, pe gât;
5. Dungi neclare pe umeri;
6. Pe spate mai multe dungi
întunecate, scurte, cu ramificații;
7. Mai multe inele pe coadă, uneori
unite, și vârf ușor ascuțit;
8 8. Colorat în negru până la cot;
9. Foarte rar un mic patch-uri alb
pe gât;
10. Guler în mod clar pe gât.
7
Blană covor metis de pisică domestică
IUNIE 2017 | 11
 DIN TEREN Sezon la căprior

Întâlnire la drum
de seară
MAC
Iarba umedă foșnea încetișor sub pașii atenți, iar roua ne
udase deja cizmele până aproape de cataramă.
Întunericul domnea încă jur-împrejur și ne îndreptam
spre locurile alese pentru acea zi. Alcătuisem un traseu
ce urma să ne poarte pe locurile în care, de-a lungul
anilor, găsisem căpriorii la orele dimineții. Era prima
ieșire, la observații, pentru noul sezon la căprior, iar
imaginația crease, ca de fiecare dată, scenarii, care mai
de care mai provocatoare...

D
upă așteptarea ce păruse, ca
de obicei, fără sfârșit, luna lui
Cireșar adusese mult aștep-
tata dezlegare la căprior, iar locurile
păreau promițătoare.
Lumina dimineții
Pentru dimineața aceea, alesesem
punctul de pornire pe muchea unei
vâlcele ce se deschidea în față, până
la marginea pădurii. Am găsit un loc
potrivit și ne-am așezat, potrivind cu
grijă binoclul și aparatul foto, ambele
nelipsite la observațiile din teren. Cli-
pele treceau, purtând cu ele timpul di-
mineții, iar sub pădure, pe panta de
dincolo de vale, un șacal își striga nes-
tingherit năduful, tulburând preț de
câteva clipe liniștea locurilor. Dincolo
de vârfurile pădurii, în stânga noas-
tră, se zărea prima geană de lumină...
celei. Silueta roșiatică dispăruse. Sau
poate că nici nu fusese acolo… Lu-
mina zorilor dădea acum contur clar
locurilor. Era doar primul loc de ob-
servație și ziua începuse promițător…
Pe potecile pădurii,
la drum de seară…
După ce am schimbat primele im-
presii despre locul ales, am pornit mai
departe pe traseul zilei. Aveam să
străbatem pădurea, trecând de partea
cealaltă a dealului, până la o poiană
unde, cu câțiva ani în urmă, grupa de
vânători construise un observator, iar
la marginea deschiderii amenajase un
ogor de hrană cu trifoi și lucernă. Un
alt loc ce promitea. Furați de impre-
siile din zori, am parcurs drumul fără
efort. Vegetația pornise cu verde
proaspăt, aurit, pe ici și colo, de razele
soarelui darnic. Nici vietățile pădurii
nu erau mai prejos. Doi iepuri au sărit
aproape de noi, semn bun pentru vre-
mea toamnei, iar prin frunzișul de pe
potecă, atenția ne fusese atrasă de
șoarecii neobișnuit de mulți ce traver-
sau dintr-o parte în alta.
La observator ne-am instalat în li-
niște și, nu după mult timp, din liziera

Locuri și observații
Un zgomot discret în stânga,
aproape de muchia văii, ne-a atras
atenția. O siluetă, abea conturată,
apăruse din tufanii de alun. Să tot fi
fost vreo sută și ceva de metri distanță.
Clipele treceau și „apariția” avansa,
încet, spre lumină. Voia probail să
vadă dacă poate traversa în siguranță
văioaga, pentru a intra apoi la adă-
postul lizierei. Pentru o clipă, prin bi-
noclu, în lumina difuză a dimineții,
încercam să-i deslușesc trofeul…
Deodată, pe neașteptate, șacalul a
dat din nou glas, mult mai aproape,
de data asta în spatele nostru. Silueta
a încremenit. Apoi, tânguirea șacalu-
lui a răsunat nefiresc de aproape,
chiar prea aproape. Să nu ne fi simțit
oare și să vină direct spre noi? M-am
întors în direcția de unde venea glasul
și un foșnet scurt a scuturat ușor tu-
fele din dreapta. Apoi liniștea s-a aș-
ternut din nou, atotstăpânitoare. Am
revenit și am scrutat deschiderea vâl-
12 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
pădurii, a apărut un căprior. Obișnuit
probabil cu rutina lui, dar și cu liniș-
tea și tihna locurilor, și-a văzut nestin-
gherit de treabă. L-am admirat pentru
un timp, după care, așa cum venise, a
dispărut dincolo de umbra lizierei.
Am mai așteptat un timp și am pornit
mai departe. Fără ca măcar să băgăm
de seamă, ziua a trecut ca un gând.
Venise timpul să pornim spre casă.
Mergeam povestind cu glas scăzut,
pentru a nu tulbura liniștea locurilor.
Undeva, dincolo de coroanele aurite,
soarele cobora spre apus, profilând
umbre alungite printre arborii pădu-
GASTRONOMIE VÂN~TOREASC~
MUȘCHIULEȚ DE CĂPRIOR
CU SOS DE VIN, MIERE
ȘI COACĂZE NEGRE
NANA NINA
Ingrediente necesare - 4 porții:
doi mușchiuleți de căprior, un pahar
de vin roșu, patru-cinci fire de cimbru
tăiate mărunt, o lingură de oțet bal-
samic, două linguri de ulei de măsline,
o lingură de unt, sare, piper negru,
boabe și măcinat.
rii. La un moment dat, o ivire s-a furi-
șat în dreapta, spre baza tulpinii unui
frasin bătrân. Ne-am oprit și am aș-
teptat, luați complet prin surprindere.
Și nu mică ne-a fost mirarea, când
răbdarea ne-a fost nesperat de mult
răsplătită. După câteva momente de
liniște, o pisică sălbatică a apărut din
spatele trunchiului. La început doar
pe jumătate, apoi în toată frumusețea
unui exemplar demn de toată admira-
ția. S-a oprit și ne-a măsurat parcă din
privire, apoi, cu pași de „mătase” s-a
strecurat spre adăpostul tufișurilor
din față. A mai întors o dată privirea
Pentru sos: ½ pahar de vin roșu, o
cană de zeamă se supă de carne, o lin-
gură de miere de albine și 100 grame
de coacăze negre.
Cu o zi înaintea servirii mesei, pu-
neți carnea la marinat, la rece, cu vinul
roșu, oțetul balsamic și un praf de sare,
și, dusă a fost…
Preț de câteva clipe, am rămas
parcă înmărmuriți de surprinzătoarea
apariție. În gând, continuam să cău-
tăm o explicație. Nu mai văzusem pi-
sică sălbatică pe acele locuri. Să fi fost
mulțimea de șoareci – hrana abun-
dentă, liniștea și tihna terenului de vâ-
nătoare, sau poate doar… o șansă?!
În oricare dintre situații, petrecu-
sem încă o zi plină. În mijlocul naturii,
la drum de seară, avusesem ocazia să
ne bucurăm de o apariție inedită, pe
potecile cu amintiri ale pădurii…!
plus câteva boabe de piper sparte.
Preparare: scoateți carnea de la
marinat și condimentați-o cu sare și
piper negru măcinat. Păstrați sosul ma-
rinat deoparte. Încingeți uleiul într-o ti-
gaie încăpătoare și rumeniți carnea
câte două-trei minute, pe fiecare parte,
pentru ușor/mediu pătrunsă, sau
patru-cinci minute, pentru mediu/bine
pătrunsă. Treceți carnea pe o farfurie
adâncă bine încălzită pentru a-și lăsa
sucul, pe care îl colectați apoi într-o
cană. Puneți marinata într-o cratiță și
dați-o la foc mediu/tare până scade
bine, după care adăugați sucul de la
carne și zeama de supă, mierea și vinul
roșu pentru sos. Dați la foc mic, până
scade tot amestecul și sosul se în-
groașă. Adăugați untul și coacăzele
negre și amestecați până ce untul se
topește și se integrează complet în sos.
Servire: Mușchiulețul feliat se
servește fierbinte, ornat cu verdeață
și stropit cu sosul de vin, garnisit cu
coacăzele negre. Un pahar de vin roșu,
demisec/sec, shiraz/pinot noir, va
adăuga un plus de savoare bucatelor.
Poftă bună!
IUNIE 2017 | 13
 ECOLOGIE Biodiversitate

Pisica domestică - inamicul

biodiversității
DANIEL ILIE
Foto: MUGUREL IONESCU

Peste tot pe unde oamenii s-au stabilit, găsim pisica domestică (Felis catus), animal
domesticit încă din neolitic.[1] Le-am luat pe lângă noi pentru că sunt formidabili
vânători, ținând sub control rozătoarele, dar și pentru că sunt foarte bune animale de
companie, „lipindu-se” de om și oferindu-i afecțiune. Această ultimă calitate, talia redusă
și hrănirea lor relative ieftină, au constituit cheia succesului pisicii din epoca modernă.

A
stfel, s-a ajuns ca ele să depă-
șească numeric câinii în multe
țări, în ciuda calităților utili-
tare ale acestora din urmă. De exem-
plu, în SUA sunt înregistrate 88,3
milioane de pisici, vs. 74,8 milioane de
câini, iar acestea sunt cifrele doar pen-
tru animalele cu stăpân, estimâdu-se
încă 100 milioane de pisici hoinare.
Pisica are un caracter independent
și se aventurează cu mult în afara gos-
podăriei, dacă i se permite. Acest lucru
a dus la apariția pisicilor hoinare, iar
faptul că pot avea, de regulă, două ge-
nerații de pui/an, a dus la scăparea de
sub control a acestora.
Și de ce ar fi o problemă?
Problema constă în faptul că pisica
domestică este una dintre cele mai mari
amenințări la adresa păsărilor și micilor
mamifere. Este o problemă atât de
mare, încât a fost trecută pe lista celor
mai dăunătoare 100 de specii invazive
din lume[2], fiind responsabilă de 14%
din cazurile de extincție a păsărilor, ma-
miferelor și reptilelor înregistrate de
IUCN (Uniunea Internațională de Con-
servare a Naturii)[3].
Ca să înțelegem cât de distrugă-
toare sunt aceste animale, lăsate de
14 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
capul lor, este suficient să analizăm stu-
diile realizate în SUA de către specia-
liști ai Smithsonian Conservation
Biology Institute și ai U.S. Fish and Wil-
dlife Service, Division of Migratory Birds.
Aceștia estimează că, în SUA, între 1,3
și 4 miliarde (!) de păsări și între 6,3 și
22,3 miliarde de mici mamifere sunt
ucise anual de pisici.[4] Pentru păsări
este atât de grav, încât pisica este con-
siderată cel mai mare pericol (în afară
de pierderea habitatului natural), pro-
vocând daune mai multe decât cele-
lalte activități umane combinate.
O altă problem generată de pisicile
hoinare o constituie hibridizarea cu sub-
speciile de pisică sălbatică, alterând pu-
ritatea genetică a acestora. Un exemplu
în acest sens este Scoția, unde pisicile
domestic sunt considerate cea mai mare
amenințare la adresa celor sălbatice.
Cum procedează alții cu această
problemă?
Deși efectele nocive sunt evidente,
managementul pisicilor hoinare pare
dictat, mai degrabă, de susținătorii în-
focați ai drepturilor animalelor decât
de către impactul ecologic[5]. Foarte
răspândită în SUA este practica
„prinde-sterilizează-eliberează”, neți-
nându-se cont de dovezile științifice
care indică faptul că este o practică
nocivă pentru mediu[6][7].
• menținerea pisicilor hoinare încu-
rajează populația să elibereze și mai
multe pisici, de multe ori ajungâdu-se
la o creștere numerică;
• potențialul reproductiv ridicat,
eforturile mari pentru capturare și nu-
mărul pisicilor prezente într-un areal
natural, combinate, fac aproape impo-
sibilă sterilizarea suficientă a acestora,
fiind nevoie de o sterilizare a min. 71%
în zonele izolate și de min. 94% în ve-
cinătatea oamenilor;
• pisicile sterilizate vor ucide în
continuare;
• sănatatea publică nu se îmbunătă-
țește, animalele sterile transmițând, în
continuare, rabie, și constituind o ame-
nințare pentru sănătatea oamenilor;
• pentru eliminarea unei colonii de
pisici prin sterilizare ar fi nevoie de
până la 30 de ani și ar fi de două ori mai
scump decât eliminarea prin prindere și
eutanasiere, care ar dura doar 2 ani[7].
Cine e de vină?
Cu siguranță că și această problemă
este generată de om. Nimeni nu poate
argumenta că pisica este „rea”, fiindcă
ea, pur și simplu, își urmează instinc-
tele. Omul a dus-o pe toate continen-
tele, omul neglijează sterilizarea
animalelor de companie, omul le aban-
donează și tot el le dă mâncare. Prin ur-
mare, aceste animale și problemele
generate de ele sunt responsabilitatea
noastră, a tuturor. În realitate, atunci
când responsabilitatea este a tuturor,
înseamnă că este a nimănui. Aceasta
înseamnă că, fără aducerea la cunoș-
tința opiniei publice a acestei probleme
și forțarea autorităților să ia măsuri con-
crete, situația nu se va îndrepta.
Ce soluții există?
Nu există soluții simple, omenirea
a permis, în mod iresponsabil, răspân-
direa acestui prădător. Primul pas ce
trebuie făcut este educarea proprieta-
rilor, astfel încât să nu mai lase pisicile
afară și să le sterilizeze.
Situația se complică mult cu cele
hoinare, în acest caz prioritatea trebuie
să fie identificarea zonelor cu cel mai
mare risc pentru biodiversitate și pen-
tru sănătatea publică, urmată de extra-
gerea imediată a pisicilor din zona
respectivă. Animalele capturate trebuie
adoptate, mutate în adăposturi, susți-
nute financiar de cei ce doresc și, ca
ultimă soluție, eutanasiate.
Astfel de demersuri nu pot fi imple-
mentate însă fără implicarea efectivă a
autorităților, care trebuie să asigure un
cadru legal solid și să mobilizeze re-
surse pentru capturarea, cazarea tem-
porară în adăposturi și eutanasierea
pisicilor hoinare. Instituirea unei prime
pentru capturarea animalelor pro-
blemă ar ajuta mult în acest caz.
Care este situația în România?
Românii nu au fost mai responsabili
decât restul lumii, așezările noastre
sunt pline de pisici hoinare, iar oamenii
nu le acordă mare atenție pentru că,
spre deosebire de câinii hoinari, nu
sunt atacați de acestea. În afara locali-
tăților, pot fi observate, adesea, pisici
stând la pândă, dar cele mai multe se
întorc la om pentru hrană și nu se fe-
resc dar, așa cum probabil vânătorii au
observat, sunt destule exemplare sălbă-
ticite ce fug la simpla vederea omului.
Probabil că va mai curge multă apă
pe Dunăre până autoritățile vor realiza
situația la noi și vor porni o campanie
națională pentru eliminarea acestei
amenințări pentru biodiversitate și
educarea populației în acest sens.
Nici grupurile de ecologiști, atât de
vocale când vine vorba de vînătoare,
nu vor acționa împotriva pisicilor hoi-
nare, deși majoritatea vor recunoaște
că aceste animale nu au ce căuta în na-
tură. Nu o vor face pentru că ar pierde
mult la capitolul donații din partea pu-
blicului lor, ușor de manipulat.
Singurii care pot să reducă din efec-
tele acestei amenințări sunt gestionarii
fondurilor cinegetice și vânătorii. Am ob-
servant, însă, că prea mulți dintre colegii
noștri sunt concentrați doar pe vânat
mare și nu dau atenție pisicilor sau nu își
dau seama de impactul lor. Expresii, gen
„nu stricăm pânda” sau, mai rău, „nu stri-
căm cartușul”, bănuiesc că am auzit cu
toții. Oare dacă s-ar înțelege pericolul
prezenței pisicilor în teren, la adresa
efectivelor de fazan, potârniche și iepure,
tot așa ne-am comporta?
Sunt destui totuși și aceia ce depun
eforturi serioase în combatere, cadrul
legal pentru aceasta fiind clar în art.
19, alin (3) și (4) din Legea 407/2006,
completată și modificată.
Legea ne oferă dreptul să îndrep-
tăm greșelile semenilor noștri. Noi, vâ-
nătorii, avem însă și obligația morală
să o facem, deoarece, fără asumarea
rolului de protector reali ai naturii, și
nu doar declarativ, ca cei mai mulți ac-
tiviști online, ne va fi din ce în ce mai
greu să ne justificăm pasiunea în fața
unei societăți rupte de natură și ușor de
manipulat. Trebuie, totuși, păstrată o
anume discreție, eventual să nu se mai
facă deloc fotografii cu animale hoi-
nare extrase din fondurile cinege-
tice, pentru că cei mai mulți oameni,
mai ales orășenii, au o imagine roman-
tică asupra realității și nu înțeleg nece-
sitatea acestui act pentru conservarea
biodiversității și echilibrului în natură.
Sper că acest articol să fie un sem-
nal de alarmă și, totodată, un îndemn
către vânători, pentru aplicarea legii și
protejarea biodiversității de efectele
acestui prădător, susținut de iresponsa-
bilitatea societății moderne.
Bibliografie:
[1]
Vigne JD, Guilaine J, Debue K,
Haye L, Gérard P (April 2004). „Early
taming of the cat in Cyprus”.
[2]
Lowe S., Browne M. & Boudjelas
S. - 100 of the World’s Worst Invasive
Alien Species: a Selection from The
Global Invasive Species Database Inva-
sive Species Specialist Group, IUCN
(2000).
[3]
Medina F. M. et al. A global review
of the impacts of invasive cats on
island endangered vertebrates. Global
Change Biol. (2011).
[4]
Scott R.Loss, Tom Will & Peter
Marra „The impact of free-ranging do-
mestic cats on wildlife of the United Sta-
tes” Nature Communications (2013).
[5]
Longcore T., Rich C. & Sullivan L.
M.. Critical assessment of claims regar-
ding management of feral cats by trap-
neuter-return. Conserv. Biol (2009).
[6]
Lepczyk C. A. et al. What conser-
vation biologists can do to counter
trap-neuter-return: response to Lon-
gcore et al..Conserv. Biol. (2010).
[7]
Andersen et al. 2004. Use of ma-
trix population models to estimate the
efficacy of euthanasia versus trap-ne-
uter-return for management of free-
roaming cats. Journal of the American
Veterinary Medical Association.
IUNIE 2017 | 15
 POVESTIRI Pe teme sanitar-veterinare
Pescărelul
MARIUS COCÂRLĂ
Două luni a pândit bătrânul pădurar pescărelul. Așa
pasăre frumoasă nu s-a mai văzut aici la munte, în
Poiana Mărului. Pescărașul albastru (Alcedo atthis) l-a
găsit în vechea carte nemțească. Musai trebuia să-l
împăieze! Pentru asta însă, mai întâi trebuia să-l puște.
L
a început l-a pândit după-
amiaza. Pe la două-trei, apă-
rea dinspre râu în zbor grăbit,
trecea peste vechiul bazin de reprodu-
cători, se opera pe aceeași piatră de
lângă bazinul de puieți, plonja în apă,
ieșea imediat cu un păstrăvior în cioc
și, fuga-fuga, în zbor iute, înapoi prin-
ter tufele de arin, direct spre râu.
Bătrânul paznic de vânătoare era
deprins să pândească țapul în poieni,
să apropie cerbul la boncăluit, să aș-
tepte porcii cei negri la scăldătoare sau
lupii la hoit, dar așa ceva, să încerce să
puște o păsăruică un pic mai mare
decât degetul, asta nu mai făcuse.
După ce își pierdu vreo două zile
prin vechea păstrăvărie ca să-i vadă
obiceiul, hotărî că a venit timpul să în-
cerce. Ascuns după cușca câinelui din-
tre bazine, scoase din buzunarul
surtucului vânătoresc două cartușe
din cele de gaiță și le potrivi cu aten-
ție în țevile bătrînei lui de șaișpe cu
cocoașe. Trase cocoașele înapoi și se
puse pe așteptat. Prima zi nici n-a
apucat să ridice pușca, și pescărelul
dus a fost. A douazi, a pus pușca în
umăr când săgeata albăstruie a dispă-
rut sub undele reci, ca să iasă cu peș-
tișorul în cioc, dar, ce să vezi, în loc
să iasă tot pe unde a intrat, a țâșnit
afară din apă chiar la marginea bazi-
nului, așa că iar n-a putut trage. A
16 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
treia zi, chiar când pasărea măiastră
apărea dintre tufișuri, chiar atunci, cu
mâna mare și grea gonea o muscă
obraznică de pe obraz. Gata, l-a spe-
riat. Și, uite așa, azi una, mâine alta,
au trecut mai bine de zece zile de
când îl pândea degeaba. Micul bandit
zburător nu se lăsa păcălit.
Până la urmă, nerăbdarea îl îm-
pinse să facă cea mai mare prostie po-
sibilă: să slobozească focul în grabă și
să sperie pescărelul. O săptămână l-a
așteptat degeaba. N-a mai venit.
L-o fi rănit? L-o fi gonit pentru tot-
deauna?
Deja îi era rușine de muiere și de
lumea din sat. Om bătrân, își pierde
zi după zi pe bazinele păstrăvăriei.
Apoi a apărut din nou. Albastru și
mai frumos ca oricând. Mai întâi, o zi
da și trei ba, apoi, azi într-un loc,
mâine în altul. Nu era deloc statornic.
Spre sfârșitul verii își făcu din nou
obicei: dimineața devreme se așeza pe
jgheabul de lemn ce purta apele izvo-
rului în bazinul cu puieți de indigen.
Plonja în apă, ieșea cu un pescuț în
cioc, se așeza tot pe jgheab, apoi își
scutura penele ce luceau în soare,
oglindind culori nemaivăzute.
Într-un târziu, bătrânului îi fu răs-
plătită răbdarea. L-a pușcat. Vedeți
dumneavoastră, până atunci, bătrânul
pădurar a pușcat turme întregi de
porci, țapi, cerbi, ba chiar lupi și urși,
dar așa izbândă parcă nu mai simțise
niciodată.
A urmat împaiatul. Două săptă-
mâni de chin. Cu ochelarii nevestii pe
nas, cu veșnica mărășească fumegând
în colțul gurii, cu mâinile lui mari cu
degete bătătorite și înegrite de
muncă, aplecat deasupra mesei din
magazie, l-a jupuit, i-a pus chimicale
și otrăvuri pe piele să nu-l mănânce
gângăniile și i-a făcut schelet din
sârmă și corp din rumeguș cu rășină
de brad. Ochii, ei bine, ochii i-a făcut
din două mărgici negre, furate de pe
catrința de nuntă a muierii. Cusutul
i-a luat două zile. Apoi, încă două ca
să-i aranjeze toate penele. Ca să stea
pe perete, i-a cioplit un postament din
rădăcină de jneapăn. Era perfect. Zi-
ceai că acu zboară de pe crenguță și
apare cu un păstrăvior în cioc.
Locul ales de Nea Vlașin era, bi-
neînțeles, un loc de onoare: în camera
din față, deasupra diplomei lui de pă-
durar, înrămată. Nu arăta pescărelul
oricui, ci doar celor iubitori de natură
sau celor pe care voia neapărat să-i
impresioneze.
Aveam o bucurie aparte să ascult
poveștile depănate de Nea Vlașin.
Trofee enorme, arme vrednice, braco-
nieri ticăloși, luciri metalice ale coco-
șilor, erau întotdeauna parte din
poveștile de neuitat. La sfârșit îl
rugam să-mi arate din nou albumul
vechi cu fotografii sepia și alb-negru,
iar la urmă de tot îi ceream să mă lase
să intru în camera din față, să mai văd
pescărașul albastru. Pasărea vrăjită!
Într-o zi, pe care numai bună nu o
pot numi, nu se mai știe cine, cum și
de ce, a lăsat deschisă ușa la camera
din față. Mare necaz! Când Nea Vlașin
a dat s-o închidă, s-a strecurat afară,
ca o umbră, bătrânul motan Musolini
(poreclit așa de mine, nu se mai știe
din ce pricină). Un gând ca un cuțit
înfipt pe la spate s-a cuibărit sub pă-
lăria padurarului. A deschis ușa și a
văzut dezastrul. Penele albastre și ver-
zui erau împrăștiate pe dușumea de
mâța netrebnică.
Ochii bătrânului s-au îngustat
dintr-o dată, iar chipul i s-a umplut de
ură. Trebuia să-l cunoști bine ca să știi
că blândețea lui obișnuită se putea
transforma într-atât. Cu pușca în
mână porni prin bătătură. Femeia
strigă ceva în urma lui. Peste puțin, se
auzi un foc de armă. Bătrânul intră în
casă și puse pușca la locul ei, în cuiul
de după ușă. Se așeză pe laviță și își
aprinse o mărășească. În fața lui, în
iarbă, doi pisoi de vreo trei săptămâni
se jucau în soarele tomnatic.
 OPINIE

Ca la noi, la nimeni…
IOAN VÂNĂTORU
În urma articolului apărut în „TRANSILVANIA EXPRES” de luni, 27 martie 2017, cred că
nedumerirea celor cu bun simț se mărește. Care lege este valabilă în România, în
fondurile de vânătoare, care trebuie aplicată, „legea” poliției sau Legea vânătorii?
Neplăcut marcați de acest articol apărut în presa brașoveană și preluat de alte cotidiene
din România ca știre bombă, cu acțiune a poliției locale, poliției județene, serviciul AEST,
criminaliști în acțiune, de parcă s-ar fi comis nu știu ce crimă odioasă, când, de fapt, un
paznic de vânătoare n-a făcut altceva decât a acționat în spiritul respectării atribuțiilor de
serviciu și a Legii vânătorii și protecției vânatului nr. 407/2006, actualizată.
tivitatea, nu trebuie să facem din ce-
Aceasta prevede, printre altele: tățenii care își fac datoria și își câștigă
CE PREVEDE LEGEA • la art. 19 alin. (3), cităm „Pisicile cinstit o pâine, cetățeni penali, iar din
hoinare și câinii sălbăticiți sau hoinari cei care, de fapt, sunt adevărații vino-
găsiți pe suprafețele productive ale vați ce nu își supraveghează anima-
fondurilor cinegetice se captureză sau se împușcă fără restricții și fără obli- lele, cetățeni ocrotiți.
garea la despăgubiri, iar fapta nu poate fi sancționată…” Toate localitățile, de la sat la oraș,
• la art.19 alin. (4), cităm „…Pisicile și câinii care sunt în situația de la sunt pline de câini fără stăpân, aceștia
alin.(3) se împușcă de către personalul cinegetic sau de vânători cu ocazia vâ- invadînd și zonele din apropierea lo-
nătorilor autorizate…” calităților, dar și fondurile de vână-
Prevederile legii, care sunt cum nu se poate mai clare pentru orice cetă- toare. Cum proprietarii de animale
țean de bună credință, stabilesc, prin urmare, un drept și o obligație în același domestice nu pun jujeu la câinii de la
timp, în interesul protecției și conservării faunei cinegetice, care constituie stâni, nu se poate face nicio diferență
bun public de interes naționl și internațional. între câinii hoinari și cei de pază.
Primăriile au închiriat sau conce-
sionat pășunile către proprietarii de

D
e fapt, care este adevărul?
Paznicul de vânătoare de pe
fondul cinegetic nr. 12 Vlă-
deni, gestionat de AVPS Vlădeni, a
împușcat doi câini hoinari, în extravi-
lanul localității Dumbrăvița, la o dis-
tanță de 1,4 km, în condițiile în care
câinii nu aveau nici un semn distinc-
tiv, iar paznicul nu avea cum să-l des-
copere pe stăpân și să-i aplice
contravenția cuvenită, pentru că-i
abandonase sau i-a lăsat să vagabon-
deze. Un așa zis „ocrotitor” a sunat la
112, sesizând faptul că un bărbat a
împușcat un câine la ieșirea din loca-
litatea Dumbrăvița, sesizare preluată
de poliția rurală Feldioara. Aceasta a
solicitat sprijinul serviciului crimina-
listic, respectiv arme și muniții din ca-
drul IPJ Brașov, care să constate
fapta, vis-à-vis de prevederile legii.
Polițiștii au descoperit că sunt doi
câini morți, care ar fi prezentat plăgi
datorate împușcării. Această consta-
tare s-a făcut numai după ce câini au
fost aduși cu un tractor în localitatea
Dumbrăvița, fiind examinați de medi-
cul veterinar. Deși nu se poate susține
că ar putea exista un raport de relații
antagoniste între respectarea legii la
nivel de polițist, paznic de vânătoare,
doctor veterinar, cioban, ce uimește
pe toată lumea este faptul că, fără să
se cunoască exact ce s-a întâmplat,
purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, în
comunicatul dat presei, a și catalogat
fapta ca infracțiune. Citez: „Polițiștii
au întocmit dosar penal sub aspectul
săvârșirii infracțiunii uz de armă fără
drept.”
În urma acestui comunicat, trebuie
să înțelegem că, urmare a oricărui
apel la 112, orice reclamație făcută de
un „binevoitor” duce implicit la con-
statarea ce se face de organul în drept,
catalogată ca infracțiune și obiectul
unui dosar penal? Credem că, în cazul
nostru, excesul de zel al celor plătiți să
aplice legea, în spiritul și litera ei, se
va opri la constatarea legalității uzului
de armă a paznicului de vânătoare de
pe fondul cinegetic 12 Vlădeni, cu atât
mai mult cu cât se știe că exista și au-
torizație de vânătoare pentru acea zi.
Mai credem că, pentru a ne explica ac-
Ce uimește pe toată
lumea este faptul că,
fără să se cunoască exact ce
s-a întâmplat, purtătorul
de cuvânt al IPJ Brașov, în
comunicatul dat presei,
a și catalogat fapta ca
infracțiune. Citez:
«Polițiștii au întocmit
dosar penal sub aspectul
săvârșirii infracțiunii uz de
armă fără drept.»
animale domestice. Câinii acestora,
mai ales acum, „vânează” tot ce repre-
zintă vânat mic, adulți sau puiet, de
pe aceste suprafețe. E normal să ne în-
trebăm, de ce vânătorii trebuie să plă-
tească tarife de gestionare pentru
aceste terenuri ? Pentru ce această
dublă impozitare, aplicată suprafețe-
lor supuse conflictelor între cei cu
multe drepturi (proprietarii de ani-
male domestice) și cei cu multe obli-
gații (vânătorii). Nu știm să existe
vreun folos de care cetățenii Româ-
niei să beneficieze de pe urma câinilor
hoinari, fără stăpân, abandonați, dar
cunoaștem rezultatul înmulțirii lor,
chiar a efectelor faptului că aceștia
sunt purtători de boli și viruși dăună-
tori, nu numai pentru animale, dar și
pentru oameni.
În aceste condiții, cum să mai ceri
unui pădurar de vânătoare să gestio-
neze durabil fauna cinegetică din fon-
dul de vânătoare de care răspunde?
Cum să își îndeplinească sarcinile de
serviciu?
Deși AVPS Vlădeni nu este asocia-
ție afiliată la A.G.V.P.S. din România,
conducerea acesteia din urmă îi poate
acorda sprijin juridic paznicului de vâ-
nătoare în cauză, fiind vorba de o faptă
care poate fi întâlnită în orice asociație
de vânătoare și care are impact negativ
asupra angajaților asociațiilor care ges-
tionează fonduri cinegetice.
IUNIE 2017 | 17
 POVESTIRI

Foto: NECULAI ȘELARU

Amintiri nu prea vechi

ȚIȚI
Copil fiind, am cunoscut vânătoarea la munte împreună cu ceilalți copii, „selecționați”
de vânători pentru a le asigura unele servicii, cum ar fi gonirea vânatului, cu ori fără
câinii, pe care doar îi slobozeam din sforile cu care erau legați și îi asmuțeam spre locul
unde bănuiam că s-ar afla vânatul. Iar în zilele de repaus le ștergeam armele și le
ungeam cu ulei ori confecționam alice, uneori poșuri, cu care încărcam împreună
cartușele, pe care le separam de pulbere, înăuntrul tuburilor, cu ceară topită și lână
unsă, bine presată, pe post de bură. Urma căpăcelul și sertizarea cu care întregeam o
lucrare de anticipare a plăcerii de a participa la vânătoare.

C
el mai mult ne plăcea la mis-
treți, nu numai pentru că
aproape mereu dădeam de ei,
dar totul, începând de la momentul ple-
cării, pe tăcute, a vânătorilor către
creastă ori spre trecătorile vânatului și
a răspândirii noastre la poalele dea-
lurilor și pe flancuri, fiecare ducând câte
unul sau doi câini, după care așteptarea
înfrigurată de încordare a semnalului
venit de sus, pentru a slobozi câinii și a
declanșa hăulita noastră, amestecată cu
hămăiturile câinilor și tunetele armelor.
Ce ne putea domina mai mult, mai
ales pe noi, copiii, decât această atmos-
feră de adevărată confruntare bărbă-
tească?
18 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
Au trecut anii și am fost nevoiți să
ne mutăm la București, unde, imediat
după împlinirea majoratului, primul
drum l-am făcut la Asociația de Vână-
toare Grivița Roșie, actualmente Ac-
vila, la care am devenit vânător. Arma,
un ZP – Electro Poldy cal. 12 cu țevi
de 81,5 cm lungime, mi-a procurat-o
nea Sava, șeful fostului magazin de
arme de la Lido, care era amic cu un
unchi de-al meu și pe care îl rugasem
să-mi procure o armă cu țevi cât mai
lungi. Mă învățasem la țară să trag cu
arma unui prieten de familie, o Tula
veche, cu o singură țeavă imensă și
cocoș exterior, învățată cu tot felul de
poșuri, piulițe, caiele și alte șurubării,
iar când trăgea cu ea, sfârâia ca toate
alea, dar nu-mi amintesc de vreun
mistreț care să fi rămas în picioare
după ce l-a luat cu ea la ochi.
Iepuri nu prea existau, iar în afara
mistreților și a urșilor, care erau din
belșug, prin păduri mai erau lupi,
vulpi, cerbi, ciute, căprioare și râși, pe
care însă îi întâlneam destul de rar.
Venit la București, nu voi uita ni-
ciodată primele vânători, când rămâ-
neam uluit privind năvala iepurilor
către vânătorii orânduiți în linie ori în
cerc și mă fascina răpăiala împușcătu-
rilor, după care urma împărțeala vâ-
natului. Cei câțiva care mai doreau
câte un iepure, plăteau 15 lei și îl
luau, iar vânatul care rămânea îl aran-
jau paznicii în căruțe ori îl agățau pe
grătarele laterale ale săniilor, după
cum era vremea, și era dus la asocia-
ție pentru plan.
Fiind plin sezon, am participat la
vânători la care am descoperit fazanii,
sitarii, potârnichile, prepelițele, ra-
țele, lișițele și gâștele ba chiar, după
inevitabilele rateuri, am reușit să mă
mândresc și eu cu primele trofee do-
bândite cu mâna mea.
Și iar a trecut timpul. Deși se
putea vâna și joia, nu s-a întâmplat
vreodată să revin cu tolba goală
acasă, ba, mai mult, să nu apelez și la
cele două cutii cu cartușe pe care le
aveam de rezervă, în afara celor care
umpleau până la refuz cartușiera.
Foarte târziu, din discuțiile pur-
tate la filială, am aflat despre braco-
nieri, însă absolut niciodată nu s-a pus
problema dispariției vânatului ca ur-
mare a activității acestora.. Cu timpul,
la analizele care se făceau, paznicii și
tehnicienii au început să aducă, în
mod frecvent, argumente legate de
efectele distructive ale mecanizării,
din ce în ce mai sofisticate, a lucrări-
lor agricole și, mai ales, a folosirii in-
tensive a substanțelor chimice
destinate îngrășării terenului sau otră-
virii dăunătorilor, pentru a se contri-
bui, pe această cale, la sporirea
producțiilor agricole.
La un moment dat, s-a acceptat și
vânzarea de iepuri la export, conside-
rându-se că în România sunt prea
mulți, și ar fi dăunători producției
agricole, iar ca urmare, câmpurile
s-au umplut instantaneu cu plase
imense și au fost declanșate adevărate
razii pentru capturarea acestor „dău-
nători” agricoli.
Mult mai târziu, pentru sporirea
câștigurilor unora dintre „băieții deș-
tepți”, n-au întârziat să apară negus-
tori dintre aceștia, care au preluat
sarcina grea de „negociere a prețului
iepurilor” cu partenerii externi și, im-
plicit, a recepției și expedierii mărfii,
operațiuni încheiate cu foarte dificila
încasare a prețului convenit, din care
însă au fost mai întâi deduse cheltu-
ielile inerente impuse de „complexita-
tea și, mai ales, de dificultatea
activității” pentru ca, în final, după
deducerea comisionului cuvenit legal
firmei intermediare pentru nenumă-
ratele eforturi depuse, să urmeze, în
sfârșit „virarea restului rămas” în con-
tul gestionarilor fondurilor.
Între timp, după ce agricultorii
s-au întrecut cu gluma și au umplut
ogoarele patriei cu otrăvuri care, la
rândul lor și pe cale de consecință di-
rectă, concomitent cu otrăvirea șoare-
cilor, a omorât majoritatea vietăților
care trăiau pe câmpuri, ba chiar și
peștii de prin iazuri unde otrava a
ajuns din câmp, fie dusă de vânt la
momentul împrăștierii, fie transpor-
tată de apele de ploaie scurse de pe
ogoare, s-au cam rărit iepurii, cervi-
dele, gâștele, rațele și alte viețuitoare,
umplând câmpurile cu leșurile lor, de-
venite pe neașteptate îngrășăminte
naturale.
Și totuși iepurii, foști inamici ai
culturilor agricole, au mai rezistat un
timp pe câmpuri, dar în efective din
ce în ce mai reduse, așa că s-a pus
problema ca, din cutiile în care se
aflau iepurii capturați în plase, să fie
scoase și repuse în libertate femelele,
pentru a proteja matca rămasă. La so-
licitarea insistentă a partenerilor con-
tractuali, care au amenințat cu
reducerea prețului, gestionarii fondu-
rilor cinegetice, oarecum docili, au ac-
ceptat, fără prea multe comentarii,
condiția impusă de livrare în raport
de 1:1.
Astăzi, în calitate de vânători ro-
mâni, aplicând cu maximum de stric-
tețe regulile practicării vânătorii la
iepuri, după terminarea instructaju-
lui, pornim voioși la vânătoare, prilej
care ne oferă posibilitatea nesperată
ca să vizităm superbele ogoare ale pa-
triei, lipsite total de marele inamic
care a fost iepurele, dușmanul pro-
ducțiilor agricole.
Ce plăcute și de neuitat au fost su-
perbele zile când, după parcurgerea
kilometrilor de arături populate
numai cu ciori și, ici-acolo, cu câte un
pescăruș, ne-am adunat în cele din
urmă la marginea pădurii unde, vlă-
guiți de mărșăluit, am consumat res-
tul de cafea și am încheiat instructajul
celor câțiva optimiști desueți, care își
satisfăceau stagiul de viitori vânători,
uluindu-i, pur și simplu, cu poveștile
noastre din trecut.
Degeaba am informat conducerile
asociațiilor despre rărirea vânatului,
deoarece știau foarte bine cauzele
complexe ale deteriorării habitatului,
peste care interveneau prădătorii na-
turali și braconajul, dublate de lipsa
oricărei contribuții a vânătorilor „de
duminică” pentru ocrotirea și îngriji-
rea acestuia.
Un timp am luat de bună și
această afirmație însă, fiind bun amic
cu răposatul doctor Alexandru Almă-
șan, fost vânător și el, am asistat în re-
petate rânduri la intervenții asupra
unor iepuroaice împușcate în pe-
rioada gestației, prilej cu care docto-
rul, în loc să găsească 3-6 pui în
iepuroaică, cum ar fi fost normal, a
găsit doar unu sau doi ori deloc! Oare
tot discuitoarele ultraperformante,
prădătorii și braconierii omoară puii
din femelele gestante?
Mai mult, vizitând mai demult
Olanda, am fost fascinat de mulțimea
viețuitoarelor care populau atunci,
nederanjate, ogoarele și care, aproape
că se familiarizaseră cu oamenii, atâta
timp cât, fie se bălăceau prin apa din
șanțurile șoselelor pe care circulam,
fie ciuguleau, nederanjate de nimeni,
culturile plantelor de-abia răsărite sau
umblau nestingherite printre mașini.
- Nu strică plantele? Nu vă produc
pagube?, i-am întrebat pe localnicii
care m-au privit de parcă veneam de
pe altă planetă, după care au zâmbit,
înțelegători față de naivitatea mea.
- Căprioarele, gâștele, rațele, iepu-
rii, toate astea nu le vânați?, am insis-
tat eu.
De abia atunci mi-au aruncat pri-
viri încruntate, după care mi-au repli-
cat sec:
- Noi iubim animalele, nu le îm-
pușcăm!
Și iar au trecut anii. Într-una din
zile, aflându-mă la Aeroportul Oto-
peni, am întâlnit un cunoscut care ve-
nise în întâmpinarea unor vânători
din Olanda. Urându-le „bun venit” în
România, n-am putut să mă abțin și
le-am relatat discuția avută cu com-
patrioții lor, care îmi replicaseră,
foarte intrigați, că olandezii iubesc
animalele și, deci, nu le împușcă, iar
răspunsul lor a fost pe măsură:
- Așa este. Noi iubim animalele.
- Dar, în România nu ați venit la
vânătoare?
- Ba da, însă aici nu sunt animalele
noastre, ci ale voastre!
Au trecut ceva ani de la acea dis-
cuție, pe care nu o voi uita niciodată,
însă maniera de a pune problema s-a
reactualizat singură, ascultând emi-
siunea „În premieră”, a doamnei Car-
men Avram și, implicit, interviul luat
firmei austriece care a jefuit pădurile
patriei și, întrebați fiind de ce nu de-
frișează la fel și în Austria, a răspuns
foarte firesc:
- Pentru că în Austria nu este per-
mis, însă în România se poate, deoa-
rece se plătește mită!
Și totuși mă întreb, cum este oare
posibil ca noi să nu mai putem cum-
păra de pe piață decât legume olan-
deze, americane, italienești, grecești
etc., iar ogoarele noastre, atât de bine
păzite de dăunătorii plantelor culti-
vate cu cele mai „hrănitoare” sub-
stanțe otrăvitoare, nu ne mai oferă
aproape nimic, în afară de ciori?
IUNIE 2017 | 19
 MUNI}IE

Un nou proiectil unic netoxic

italian de mare viteză
MATEI TĂLPEANU
În fața ofensivei pornite împotriva utilizării plumbului – mai întâi la producerea
alicelor, mai nou și la producerea gloanțelor – de către ecologi și de cei anti-chasse –
firma italiană Baschieri & Pellagri a conceput un proiectil unic de calibrul 12/70,
dintr-un aliaj de metale mai ușoare, cu luciu argintiu. L-a numit simplu Slug Lead-Free.
El cântărește numai 22,5 grame, dar pornește din țeavă cu o viteză atât de mare încât
poate doborî și mistrețul.
1

2 3 4

A
m găsit descrierea sa expli-
cită, precum și fotografii exce-
lente, într-un articol scris de
Gianluca Garolini, în revista italiană
Armi e Tiro nr. 3/2013, pag. 122-124.
În Fig. 1, care ilustrează articolul ita-
lian, se văd 3 noi proiectile unice stră-
lucitoare cu bura-ampenaj neagră,
alături de cartușe încărcate și de cutii
noi a câte 5 cartușe. Tubul cartușului
este de tip Gordon, cu dulia înaltă de
20 milimetri, întărită înăuntru pentru
a rezista deflagrației pulberii. În vârful
proiectilului propriuzis se află o adân-
citură rotundă, care va iniția turtirea
și alungirea slug-ului când intră în
20 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
vânat (sau în pământul umed-noroios
din zona unde plumbul este interzis și
la gloanțe). Sub adâncitură vârful are
forma unei semisfere, mărginită de o
ramă, din care pleacă în jos 18 lame
ușor oblice (helicoidale), mărginite și
jos de o ramă, la care se prinde bura-
ampenaj. Tubul cartușului fiind din
plastic verde-transparent, se vede clar
că înăuntru este un slug, al cărui vârf
e mărginit de sertisajul rotund, și nu
acoperit de unul în stea. În Fig. 2
vedem, de la stânga la dreapta, cele 5
slug-uri pe care le oferă la cal. 12/70
firma italiană: Big Game teflonat, Big
Game din plumb, Slug Lead Free, Thrill
choke teflonat și Thrill choke din
plumb cu bura-ampenaj roșie. În Fig.
3 vedem noul slug separat de bura sa,
care cântărește circa 3,5 grame, deci
metalul are 19 grame.
Performanțele balistice ale noului
slug merită să fie relevate: viteza la
gura țevii 614,1 m/sec, viteza la 2,5
m, 609,2 m/sec, presiunea maximă
918,8 Bar, energia la gura țevii 420
kgm (4.000 J), energia la 100 m 170
kgm (1.700 J) având încă viteza de
390 m/sec la 100m. Precizia la dis-
tanța de 50 m este arătată în Fig. 4,
dispersia fiind de 5 cm. Nu se reco-
mandă folosirea în arme uzate.
 REPORTAJ

Motanul „încălțat”
MARIA SĂVULESCU
De multe ori, pisica sălbatică este confundată cu pisica domestică. Adevărul este că
pisica sălbatică este mult mai mare, putând ajunge, la maturitate, până la mărimea
unei vulpi. O altă caracteristică o reprezintă coada stufoasă, care are aceeași grosime
până la vârf, spre deosebire de cea a pisicii domestice, care este mai subțire spre vârf.
În plus, arealul pisicii sălbatice îl reprezintă pădurile întinse și liniștite.

N
u îi plac zonele apropiate de
civilizație, caută zone liniștite,
poieni închise de desișul pă-
durii, unde poate găsi șoareci și păsări.
De multe ori, atunci când se folosesc
chemători pentru vulpe care imită țipă-
tul iepurelui sau glasul șoaricelui, vâ-
nătorul are surpriza să se trezească cu
vizita unui motan. Deși poate ajunge la
dimensiunea vulpii, motanului nu îi
place să fugă, preferă mersul liniștit și
hoinăreala prin înălțimile coroanelor
arborilor din pădure. Mărturisesc că nu
am împușcat niciodată o pisică. Dar am
avut bucuria să întâlnesc un motan
imens, la una din vânătorile făcute la
picior pe malul Timișului.
Există zone în albia Timișului
unde se întâlnesc desișuri și arbori
masivi, cu scorburi generoase. La una
din bătăi am rămas câțiva vânători să
închidem și m-am așezat la adăpostul
unui mic canal. Vedeam de acolo des-
chiderea albiei și liziera de arbori. La
un moment dat, am auzit un foșnet.
Am stat nemișcată și, deodată, m-am
trezit, față în față, cu un motan.
Acesta a fost la fel de surprins să mă
vadă și, pot spune, că aproape mi-a
dat cu coada pe la nas, întorcându-se
către desiș. Era, într-adevăr, așa cum
este descris în cărți, și mi s-a părut
imens. După câțiva zeci de metri, pi-
sica s-a urcat într-un pom. Nu m-am
putut abține și am luat-o pe urma ei.
Am găsit-o în pom, ferită în coroana
acestuia. Nu a mai coborât de acolo
atât cât am stăruit prin zonă.
Când ne-am reunit grupul, am po-
vestit colegilor mei întâmplarea. Ast-
fel, am aflat de la vânători alte două
povestiri despre pisică, petrecute cu
ani buni în urmă: despre un dubleu la
pisică sălbatică și despre un motan ce
părea cât un lup.
Prima înâmplare s-a petrecut într-o
zi de toamnă târzie, în care unchiul
meu ieșise în teren. S-au îndreptat cu
mașina către locul de unde urmau să
pornească pe jos, iar drumul trecea pe
lângă un vechi canal de irigații, după
care se întindea o pădure. Două pisici
sălbatice ieșiseră după mâncare și tre-
cerea mașinii le-a surprins. Unchiul a
ieșit din mașină și, întinzând-se cu
două focuri bine țintite, a doborât cele
două pisici. Este o întâmplare pe care,
cred, doar cu mult noroc o poți trăi
măcar o dată.
Mai ușor și posibil pare a fi, totuși,
o întâlnire cu un motan la o pândă la
mistreți. Așezat în stand, într-o zi în-
sorită de iarnă, vânătorul admira pei-
sajul de poveste, totul alb și curat,
așteptând doar trecerea animalelor
sălbatice. Din stand, vânătorul ob-
servă cum se apropie un animal cenu-
șiu, nu prea repede. Albul zăpezii
făcea ca animalul să pară mult mai
mare. O fracțiune de secundă, îi trecu
prin minte că avea în față un lup.
Când colo, era vorba de un motan
imens, care fusese deranjat de trece-
rea goanei. Un foc bine țintit și mota-
nul se prăbuși pe zăpada moale.
Când stau să mă gândesc, îmi dau
seama că avem norocul de a locui
într-un loc binecuvântat, în care ne
putem bucura de priveliști minunate,
și unde sălășuiesc atât de multe spe-
cii. Depinde de noi să păstrăm această
moștenire pe mai departe, exploatând
cu chibzuintă aceste comori, dăruite
nouă cu generozitate de natură.
IUNIE 2017 | 21
 DIN TEREN Amintirile iernii

Foto: CONSTANTIN RĂDAN

Pânda mârtanului sălbatic

CONSTANTIN RĂDAN
Parcurgeam drumul de întoarcere, ca de obicei, alături de colegul de vânătoare,
„rupătorul de oase” sensei Cristi, continuator ai faimoșilor luptători Ninja, recunoscuți
pentru abilitățile lor de buni cățărători, asemănători pisicilor. De data aceasta, ne
retrăgeam de pe fondul de vânătoare ceva mai devreme de lăsatul serii, fără să ne
imaginăm că lumina de sfârșit a zilei avea să ne ofere un final neașteptat, un… mârtan
sălbatic la pândă!

P
e cât de populară îi este numi-
rea, pe-atât de multe pot fi
spuse despre această felină
care seamănă cu un mic tigru, păs-
trând proporțiile și diferențele morfo-
logice. Uneori, farmecul observațiilor
făcute în astfel de situații sunt cu mult
peste plăcutele ecouri ale vânătorii,
ieșirea în mijlocul naturii oferind mo-
mente deosebite, mai ales când aces-
tea sunt întâmplătoare, fiindcă fac
parte din evantaiul vieții faunistice,
inclusiv al prădătorilor protejați, cum
este cazul pisicii sălbatice.

Mister și adevăr
Pisica sălbatică europeană (Felis sil-
vestris silvestris) are și o rudă apropiată,
cea africană (Felis silvestris libyca), fie-
care ocupând un habitat diferit ca zonă
geografică. Se spune că atunci când
22 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
vedem o altă pisică, de exemplu domes-
tică, a cărei blană conține trei culori,
sigur avem de-a face cu o femelă. În
schimb, blana motanilor are o singură
culoare sau, pe lângă cea de bază, mai
conține și alb. Nu trebuie să luăm însă
de bună, 100%, această concluzie, de-
oarece genetica a mai încurcat „borca-
nele” celor ce studiază specia în cauză.
Mai există și mistere neelucidate,
dar pline de explicații, precum că nu
știm de ce „torc pisicile”. Ele torc, cu
certitudine, atunci când simt o plă-
cere, dar torc și în situația când sunt
rănite, ceea ce ar conduce la concluzia
că este un mecanism care le menține
sănătatea și ajută la vindecarea lor.
Se spune că pisica, în general,
doarme cca. 85% din zi, la care se mai
adaugă diferența pentru mâncat și
alte activități specifice. Spre știința vâ-
nătorului, putem conchide că ea vâ-
nează preponderent în zori și seara.
În plină zi, văzul felinei nu este pus la
îndoială, iar în întuneric, pisica, atât
cea domestică domestică cât și cea
sălbatică, au o capacitate foarte bună
de a simți mișcarea și a percepe gra-
vitația, de unde și reacția în devans în
cazul unui cutremur. În plus, neavând
claviculă, iar coloana vertebrală fiind
foarte flexibilă, se spune că pisicile
cad întotdeauna în picioare.
Între mister și adevăr, se susține
că domesticirea pisicii sălbatice a avut
loc prin anul 2.200 î.Hr., potrivit unui
studiu publicat în „Journal of Archaeo-
logical Science”. Alte documente susțin
că domesticirea pisicii ar data din pe-
rioada neoliticului.
Sfârșit de Gerar
Eram undeva, nu prea departe de
întinsa câmpie dacică, Argedava,
printre nămeții de zăpadă, câmpul în-
fățișând un spectacol de iarnă cum
nu mai văzusem de mulți ani. Așadar,
lângă un pâlc cu arbori și arbuști, nu
„a sărit iepurele”, dar privirea mi s-a
fixat pe albul zăpezii, pe care sta ne-
mișcată o pată de culoare gri închis
spre gălbui, tărcată.
Era un cotoi sălbatic de toată fru-
musețea. Mica „fiară” nu prea uza în
acel moment de toate subtilitățile ei
vânătorești, cum ar fi fost camuflarea.
Părea a sta la pândă, puțin mai de-
vreme decât normal, în așteptare de
rozătoare ori păsări. Cum s-ar spune,
Se spune că pisica, în ocupase un loc la „poate pică ceva”.
general, doarme cca. Mă gândeam că, în poziția ei, era
85% din zi, la care se mai într-un moment de relaxare a celor
adaugă diferența pentru 250 de oase care îi compun scheletul,
mâncat și alte activități iar coada, cu rolul principal de păs-
specifice. Spre știința trare a echilibrului, de această dată
vânătorului, putem era folosită pe post de protecție ter-
conchide că ea vânează mică. Urechile probabil că erau
preponderent în zori și „conectate” la sensibilitatea de până
seara. În plină zi, văzul la 30.000 Hz., adică la peste 10.000
felinei nu este pus la față de percepția omului, fie el chiar
îndoială (…) vânător, pentru a localiza originea
unui posibil zgomot și distanța de la
care provine acesta.
În câmpul lui vizual de 187 de
udată de râul Argeș, care ne amin- grade, cu siguranță am fost și noi re-
tește de civilizații dispărute, care perați pe timpul cât am folosit apara-
aveau, printre altele, ca principală ac- tul foto, dar a considerat, probabil, că
tivitate și modalitate de existență, vâ- nu prezentăm nici un fel de pericol
nătoarea. Tradiția se menține și astăzi pentru ea. Așa că ne-a tratat cu totală
pe aceste meleaguri, cu deosebirea că indiferență, deși nu eram la mai mult
sportul, prin mișcare în natură, stu- de 30 de pași față de aceasta.
diul și vânătoarea selectivă, au înlo- În momentul în care studiam com-
cuit cutumele acelor vremuri. portamentul felinei, retrași după o ri-
Cum niciodată nu știi „de unde dicătură de zăpadă, mirosul acesteia,
sare iepurele”, cunoscută și recunos- de patru ori mai dezvoltat decât al
cută expresie vânătorească, atenția omului, îi transmisese cu precizie date
îmi era concentrată pe drumul de în- suficiente despre vecinii neobișnuiți
toarcere de la vânătoare, care șerpuia care o priveau. Dar nu ne-a luat nici-
decum în seamă, deși zona era mărgi-
nită de o porțiune de teren
împădurită, la ceva distanță față de
locul de pândă. Să nu vă închipuiți
însă că aceastei specii îi trebuie mai
mult de 9-10 secunde pentru a par-
curge 100 de metri. Un lucru este
știut, obosește foarte repede.
Mai mult de o jumătate de ceas,
din perioada de asfințit de soare, am
ținut compania patrupedului vânător,
timp în care nu ne-a dat prilejul să-i
observăm abilitățile. Astfel de instan-
tanee din lumea necuvântătoarelor ne
îndeamnă a gândi, „așezând în psiho-
Foto: CONSTANTIN RĂDAN
logia animalului, fapta istorisită”, pre-
cum spunea Ionel Pop.
A fost o pură întâmplare, o astfel
de întâlnire într-un asemenea loc. O
amintire pentru noi, din existența
unei specii greu de întâlnit la lumina
zilei. Rară ocazie!
IUNIE 2017 | 23
 CHINOLOGIE Câinele de vânătoare
Primul foc de pușcă
ALECSANDRU CODRIN
După ce am trecut în revistă câțiva dintre primii pași
necesari în antrenamentul tânărului cățel de vânătoare,
să ne plecăm acum atenția la pregătirea lui, pentru a
primi „botezul”, dacă ne este permis să îl numim astfel,
primului foc de pușcă.
E
xpunerea la sunetul focului
de armă este un pas la fel de
important ca și cei anteriori,
precum însușirea comenzilor, „șezi”,
„înapoi” sau „aport” și implică o serie
de etape pregătitoare, premergătoare
introducerii „tunetului” armei de vâ-
nătoare, în plenitudinea forței lui.
Zgomotul focului armei de vânătoare
este un elemnt neobișnuit, care nu
face parte inițial din universul de su-
nete/zgomote cu care este obișnuit
cățelul. Pentru o introducere corectă
a acestui nou sunet, trebuie să avem
în vedere câteva aspecte importante.
1 Vârsta cățelului este, de re-
gulă, recomandat, după expe-
riențele celor îndrituiți în materie, să
fie undeva, peste 3-4 luni. Noul sunet
pe care îl introducem, nefamiliar, tre-
buie să fie suficient de depărtat și să
24 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
apară practic ca făcând relativ parte
din zgomotul ambiental.
2 Reacția cățelului la sunetul
nou introdus trebuie urmărită
cu atenție. Dacă se poate, compania
altui/altor câini maturi, și obișnuiți
deja cu focul de armă, este foarte bine
venită. Atenția cățelului va fi captată,
în mare parte, de acțiunea celorlalți
câini, iar zgomotul focului de armă va
fi perceput ca ceva ce face parte din
„scena” la care ia parte. Dacă nu avem
această posibilitate, trebuie să anga-
jăm tânărul cățel într-o activitate in-
tensă, care îi place, ca de exemplu
căutarea și aportul jucăriei preferate,
activitate care îi captează deplin aten-
ția. Dacă la producerea sunetului nu
observăm nici o reacție de teamă,
putem continua. Altfel, trebuie să re-
luăm activitatea, de data aceasta pla-
sând zgomotul la o distanță mai mare
decât cea inițială.
3 Volumul sunetului produs de
armă trebuie atent controlat și
aflat la o distanță corespunzătoare.
Pentru prima dată putem folosi un pis-
tol cu capse sau cartușe oarbe, la circa
100 de metri distanță de locul unde ne
aflăm cu cățelul. Dacă acesta ignoră
sunetul, putem reduce treptat distanța
cu câte 15-20 de metri, repetând
„focul” la intervale de 5-10 minute și
observând de fiecare dată, atent, reac-
ția cățelului. Pentru prima ieșire, dacă
totul merge bine, este suficient. Dacă
atenția cățelului este distrasă însă de
zgomotul produs, va trebui să întreru-
pem antrenamentul și să revenim
după câteva zile, având grijă ca nivelul
de început al sunetului să fie mai scă-
zut decât prima dată.
4 Asocierea sunetului focului de
armă cu o activitate plăcută,
atrăgătoare, precum aportul și ieșirea
în teren, este un element cheie în an-
trenamentul tânărului cățel. La fel de
importantă este asocierea imaginii
armei de vânătoare cu aceste activități
mult așteptate. O idee în acest sens este
introducerea imaginii puștii încă îna-
inte de timpul acestei etape, de obiș-
nuire cu focul de armă. Spre exemplu,
când vine ora mesei sau când practi-
căm joaca/aportul cu jucăria preferată,
putem aduce și pușca cu noi, ca pe ceva
firesc, ce face parte din „tabloul” mo-
mentului. Cățelul va face asocierea ne-
cesară și va percepe arma de vânătoare
ca pe ceva pozitiv, parte din ambientul
obișnuit al activităților plăcute, pe care
le așteaptă cu nerăbdare. Atenție la
manuirea în siguranța a armei!
Dacă toate lucrurile merg bine,
vom relua antrenamentul la interval
de câteva zile și vom crește treptat in-
tensitatea sunetului, până când vom
ajunge la realul foc de armă, micșo-
rând progresiv distanța. De aici și
până la sincronizarea dării focului cu
efectuarea aportului mai sunt doar câ-
țiva pași. Și poate că cel mai important
lucru și în acestă etapă este să avem
răbdare și să nu ne grăbim. Conside-
rând pasiunea care îi domină instinc-
tul, cățeleul va căpăta încredere și va
face asociația corectă între dorința ie-
șirii în teren, la vânătoare, aportul pie-
sei doborâte și focul de pușcă!
 Plante tămăduitoare FLORA

Alunul
DOCTOR PLANT

Alunul, (Corylus avellana L.) face parte din familia Betulaceae, aceeași familie din care
fac parte și arinul, mesteacănul și carpenul și crește, de regulă, sub formă de arbust
înalt de 5-6 metri, rar întâlnindu-se și ca arbore, când poate ajunge la înălțimea de
8-10 metri. Frunzele sunt zimțate pe margine, au forma rotunjită și sunt acoperite cu
perișori pe partea dorsală. Florile sunt asexuate, cele masculine fiind cunoscute,
popular, sub denumirea de mâțișori.

O
riginar din regiunea Europei și
Asiei de vest, alunul este răs-
pândit începând din Marea
Britanie și până în Grecia, Turcia și
Cipru, și din peninsula Scandinavă
până în zona munților Urali și regiunea
Caucazului.
Cunoscut încă din antichitate, lem-
nul de alun era folosit pentru garduri
temporare pe terenurile agricole și, îm-
pletit și zidit cu argilă, pentru construc-
ția pereților caselor. Denumirea de
avellana a fost aleasă de Linnaeus după
numele orașului Avella din Italia, ur-
mând primele descrieri ale speciei fă-
cute de Plinius cel Bătrân și Leonhart
Fuchs, care i-au descris fructele drept
„alune sălbatice de pădure”.
Puțin pretențios față de condițiile
de sol, alunul crește din zona de câm-
pie și până la deal înalt, la liziera pădu-
rilor, în amestec cu alte specii în
arborete luminoase, în poieni și pajiști,
preferând terenurile ușor umede și lo-
curile însorite.
Din punct de vedere terapeutic,
preparatele din alun se remarcă prin
calitățile lor tonifiante și depurative,
de eliminare a toxinelor și curățare a
mâțișori
organismului. La fel de apreciate sunt
și calitățile nutritiv-energizante, di-
gestive, antifebrile, antisudorifice, an-
tihemoragice, dezinfectante și
astringente, vermifuge, vasoconstric-
toare și antisclerotice.
Alunele sunt bogate în magneziu,
fosfor, calciu, azot, potasiu, cupru și
fier, conțin vitaminele A, B, C și E, și
sunt foarte apreciate ca aliment, având
un conținut redus de hidrați de carbon
și fiind mai ușor digerabile decât nu-
cile. Frunzele, scoarța și ramurile tinere
se recoltează pentru obținerea produ-
selor naturiste, având un conținut
bogat de taninuri și flavonoide.
Datorită proprietăților terapeutice,
produsele din alun pot ajuta în afecțiuni
ale pielii - răni ușoare, ulcerații,
edeme/contuzii, în afecțiuni ale siste-
mului sanguin-circulator, deranjamente
hepatobiliare, precum și în cazul febrei.
Preparatele din alun pot fi sub formă de
ceai/infuzie din frunze și scoarță/ra-
muri tinere, decoct din frunze, coajă și
ramuri tinere și coaja rădăcinii sau din
mâțișori. Uleiul obținut din alune este
deosebit de apreciat în pregătirea dife-
ritelor produse culinare.
Informațiile prezentate au caracter
orientativ și nu trebuie folosite în sco-
pul diagnosticării sau tratării probleme-
lor de sănătate sau pentru înlocuirea
medicamentelor prescrise de persoana-
lul medical autorizat. Înainte de a uti-
liza plantele medicinale în general, sub
orice formă, este recomandată vizita la
medic, iar administrarea preparatelor
din alun să se facă numai la recoman-
darea acestuia. Opinia medicului este
neapărat necesară și se impune ca o
măsură de prevedere, precauție și sigu-
ranță.
IUNIE 2017 | 25
 CHINOLOGIE Câini de aret grupa VII FCI
Câini de aret și pregătirea
pentru vânătoarea la iepuri
Text și fotografie WALTER DROLL
Ne referim la delicata temă reprezentată de modul de acțiune a stăpânului-vânator,
care își dorește formarea unui câine cât mai bun pentru depistarea vânatului, aretul și
comportamentul de după focul de armă, aducerea „piesei” și predarea acesteia în
poziția „șezi”. De data asta, însă, vom încerca o provocare, o metodă mai puțin
obișnuită de vânare a celui mai prețios vânat mic din terenurile de vânătoare, iepurele.
A
m pornit de la ideea că recu-
perarea fiecărui exemplar
rănit are mare importanță și,
în final, aduce multă satisfacție. Am
avut situații în care iepurii nu au căzut
în foc și de la care mi-am luat gîndul.
Dar la comanda „caută”, după marea
plăcere și insistență a colegului patru-
ped, după ceva timp, acesta îmi adu-
cea vânatul în poziția regulamentară.
Apoi am trecut la pasul următor, în-
cercarea de a obișnui câinele să execute
aretul în momentul descoperirii unui
iepure, ascuns în terenul din apropie-
rea lui. Pentru a reuși să fac și acest
pas, mult mai dificil, am preferat să nu
trag în iepurii care sărea întîmplător, ci
numai în cei aretați de câine. Neavând
ocazia de a fugării vânatul, câinele va
răspunde la comanda „culcat”, așteap-
tând să fie trimis după iepurele aretat
de el, dacă acesta a rămas în foc.
A fost nevoie de multă muncă și
răbdare pentru a educa un asemenea
BULINE
ȚIȚI
Nea Fane Pavel, iarna vânător de ex-
cepție, iar vara pescar din pasiune, a
ajuns cam târziu pe baltă, datorită tre-
nului care a cam întârziat și, mergând pe
mal în căutarea unui loc unde să se
așeze, trece pe lângă un pescar care
avea instalate mai multe lansete, așe-
zate una lângă alta, precum și un snop
de undițe. În fața acestui adevărat arse-
nal, după ce a zăbovit câteva momente
26 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
exemplar. Pentru a forma un câine
bun pentru ceea ce mi-am propus, a
trebuit să lucrez și în extrasezon, „la
rece”, cu comenzi ce l-au ajutat să în-
pentru a-și reveni din șoc, l-a întrebat:
- Ei, cum merge treaba? Îmi închipui
că, la câte instrumente ai aici, juvelnicul
e plin ochi, așa-i?
- Ptiu, scuipă în lături respectivul,
vânăt la față, am prins un rahat!
În fața unei asemenea reacții neaș-
teptate, Nenea Fănică și-a înfrânat ho-
hotul de râs care era pe cale să
izbucnească și, pornind din nou la drum,
îi răspunde pe un ton sfătos:
- Eh, … ce să-i faci? E bun și ăla, îți
ajunge de-un borș mai subțire.
***
În capul digului de stabilopozi din
fața Cazinoului din Mamaia, mai multă
lume adunată gesticulează disperată și
arată înspre larg, unde de-abia se mai
zăresc pe deasupra valurilor niște brațe
care gesticulează. La un moment dat,
unul dintre pescarii care încercau să
prindă guvizi printre bolovani se dez-
țeleagă, cât mai bine, ce va avea să
facă, indiferent când i se va cere. Câi-
nele care a învățat comenzile stăpâ-
nului și le execută corect este ușor de
stăpânit, iar rezultatele, la sfârșitul
zilei, vor fi pe masură.
O problemă poate să apară ulte-
rior, în cazul în care neatenția sau ne-
știința vânătorului poate cauza
pierderea, cu ușurință, a deprinderii
de aret și reapariția instinctului de go-
nire a vânatului. De aceea, nu de pu-
ține ori, chiar dacă nu este de dorit,
este nevoie de o mână de fier.
Un bun crescător de câini de aret
este vânătorul care, cu pasiune și
mulă răbdare, vânează mult pentru
acei câini, dă o mare importanță dre-
sajului de cât mai înaltă calitate și nu
lasă la voia întâmplării caracteristicile
rasei. Această muncă, dar și pasiune,
una peste alta, fac din patruped un
partener educat, iar aptitudinile rasei
nu vor fi pierdute în timp.
bracă grăbit și, fără nicio altă explicație,
se avântă în valuri, apropiindu-se încet
de persoana aflată în pericol. Cu chiu cu
vai, reușește să o recupereze și, în ura-
lele asistenței, ajunge cu ea la mal. Bulă,
aflat și el printre spectatori, se apropie
încet de el și o preia pe femeia pe care
acesta tocmai o adusese la mal:
- E soția dumneavoastră? – îl în-
treabă salvatorul.
- Nu, … e soacră-mea!
În jurul lor s-a lăsat o liniște apăsă-
toare, marcată numai de accesele de
tuse ale femeii, care încă mai scuipa apa
de mare înghițită. Bulă o apucă de de-
asupra cotului și pornește cu ea spre
hotel, în timp ce, din urma lor, se aud li-
păind niște pași grăbiți. Salvatorul îl
ajunge din urmă pe Bulă:
- Iartă-mă, dar nu mi-am închipuit!
- Mă rog, așa a fost să fie, dar sper
că a doua oară nu te vei mai amesteca
din nou unde nu-ți fierbe oala.
IUNIE
Competiții 28
Mapamond
Pescuit staționar
Tehnică
Pescuit la răpitori
Restituiri
30
32
34
36
38
PESCUIT
Foto: MUGUREL IONESCU

Începând cu data de 16 mai, pentru

CE PESCUIM apele care constituie frontieră de stat și
cu 1 iunie, pentru celelalte ape, colinare
și de șes, prohibiția pescuitului pentru
anul 2017 s-a încheiat. Trebuie să avem în vedere, totuși, prevederile legale, le-
gate de speciile protejate și de zonele de protecție, pentru a nu avea probleme
cu autoritățile locale.
Pescuitul se poate practica în lacuri, heleștee și râuri, la șes, în zona colinară
și la munte unde este deja, în plină desfășurare, începând cu 1 mai, pescuitul
păstrăvului indigen, păstrăvului curcubeu și păstrăvului fântanel.
Cu respectarea orientativă a solunarelor și o informare prealabilă asupra
condițiilor specifice zonei în care doriți să pescuiți, precum și a speciilor căutate,
veți obține rezultate bune, atât la peștii pașnici, cât și la cei răpitori.

IUNIE 2017 | 27
 FIPS-ed Competiții

Participare arădeană
la mondiale
Prof. CONSTANTIN VIOREL „PROFE” IONESCU

Federația Internațională de Pescuit Sportiv – apă dulce (FIPS-ed) a

acordat Spaniei organizarea primei ediții a Campionatului Mondial de
Pescuit Sportiv la FEEDER pentru Cluburi. Federația Spaniolă de Pescuit
și Casting a ales ca pistă de concurs zona amenajată pe râul Jucar, din
dreptul localității Fortanely, localitate aflată la sud de Valencia. Pentru
prima ediție a acestui campionat, FIPS-ed a acceptat participarea a câte
două cluburi din fiecare națiune participantă.

A
.G.V.P.S. din România a fost
reprezentată de primele cla-
sate în campionatul
A.G.V.P.S. 2016 la disciplina FEEDER.
Participarea, 100% arădeană, a fost
asigurată de „SHIMANO PESCUT
ARAD” și Asociația de Pescuit „FÂN-
TÂNELE FEEDER TEAM” Arad.
Echipele au avut următoarea com-
ponență: SHIMANO PESCUIT ARAD –
Adrian Petrișor, Cosmin Brola, Cătălin
Hornoi, Sorin Iovescu, Francisc Szi-
laghi, căpitani Nuțu Săvinel Sabău și
Lucian Fiat, iar delegat al echipei, Răz-
van Tolan. A.S. FÂNTÂNELE FEEDR
TEAM – Emil Slach, Marius Bodea,
Dorel Tămaș, Adrian Peri, Răzvan Ră-
ceală, căpitani Bogdan Vuculescu și

28 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN

Constantin „ Profe” Ionescu, iar dele-
gat al echipei, Florin Munteanu.
Programul preliminar
Deplasarea echipelor s-a făcut cu
avionul, sosirea pe aeroportul din Va-
lencia având loc sâmbătă, 25 martie.
După cazare și acomodare, ne-am
deplasat la Riola – Fortanely, pentru
a inspecta pista de concurs.
Deși aflat la prima ediție, Campiona-
tul Mondial de Pescuit la Feeder pe Clu-
buri s-a dovedit un real succes, Comisia
de Organizare, condusă de Jose Vin-
cente Sanchis, reușind să se achite la
modul superlativ de sarcinile asumate.
După acreditare, au început antre-
namentele pe pista de concurs, con-
form atribuirii standurilor pe cluburi.
La acest campionat au participat
31 de națiuni: Austria (2 echipe), Bel-
gia (2 echipe), Anglia (2 echipe),
Franța (2 echipe), Germania (2
echipe), Ungaria (2 echipe), Irlanda
(2 echipe), Italia (2 echipe), Olanda
(o echipă), Portugalia (2 echipe), Ro-
mânia (2 echipe), Rusia (2 echipe),
Slovacia (2 echipe), Spania (2
echipe), Africa de Sud (2 echipe),
Ucraina (2 echipe).
Manșa I-a
După desfășurarea manșei, pesca-
rii noștrii au înregistrat următoarele
rezultate:
Echipa SHIMANO PESCUIT ARAD
– un loc 4, sector C – Francisc Szilagyi,
un loc 5, sector B – Sorin Iovescu, un
loc 8, sector D – Adrian Petrișor și un
loc 12, sector A – Cosmin Brola, total
29 puncte, locul 10 în clasament.
Echipa A.S. FÂNTÂNELE FEDDER
TEAM – un loc 1, sector B – Marius
Bodea, un loc 6, sector C – Adrian Peri,
un loc 11, sector D – Emil Slach și un
loc 16, sector A – Răzvan Răceală, total
34 puncte, locul 15 în clasament.
Personalități ale
pescuitului
competițional mondial,
nume sonore, ca Tom
Pickering și Allan Scothorne
– Anglia, Pascal Detrue –
Belgia, Maghyar Szilard și
Walter Tamaș - Ungaria,
Paolo Ferri – Italia, ne-au
onorat cu vizitele lor.
Manșa a II-a
După desfășurarea manșei a II-a,
pescarii noștrii au înregistrat urmă-
toarele rezultate:
Echipa SHIMANO PESCUIT ARAD
– un loc 1, sector B – Cătălin Hornoi,
un loc 2, sector A – Francisc Szilagyi,
un loc 4, sector C – Sorin Iovescu și
un loc 9, sector D – Adrian Petrișor,
total 16 puncte, locul 1 în clasamentul
manșei.
Echipa A.S. FÂNTÂNELE FEDDER
TEAM – un loc 2, sector C – Marius
Bodea, un loc 3, sector D – Emil Slach,
un loc 7, sector A – Dorel Tămaș și un
loc 15, sector B – Adrian Peri, total 27
puncte, locul 9 în clasamentul manșei.
La final
SHIMANO PESCUIT ARAD s-a cla-
sat, în final, pe locul 4, la balotaj (ega-
litate la puncte, 45, diferență de
gramaj, 75.658 grame față de 95.770,
echipa clasată pe locul 3).
Pe locul 11 s-a clasat A. S. FÂNTÂ-
NELE FEDDER TEAM, cu 61,5 puncte,
58.823 grame.
Peștele-țintă a fost crapul, dar s-au
prins și alte specii, pecum caras, an-
ghilă, biban-soare, chefal și, mai rar,
obleț. Adâncimea apei a fost între 3,5
și 5 metri. Pista de concurs a fost foarte
lungă, fiecare sector fiind amplasat se-
parat, în locații diferite. A trebuit să ne
procurăm biciclete, pentru a putea da
sfaturi tuturor concurenților.
În ultima zi, duminică, 2 aprilie,
după terminarea concursului, gazdele
s-au întrecut în organizarea unor fes-
tivități care au culminat cu gala de
premiere și dineul festiv.
În ceea ce privește echipa A.S.
FÂNTÂNELE FEEDER TEAM, pentru
care am fost unul dintre căpitani,
aceasta a beneficiat și de suportul ofe-
rit de sponsorii tradiționali, pe care îi
vom aminti în continuare: MAROȘ
MIX ROMÂNIA, BENZAR MIX, TAS-
TYL GRUP, PRESTIGE, NASTA
TRANS, FÂNTÂNELE FARMING, SPI-
CUL TURCIN, M.A.N. PROTECTION,
MIGE PROD, DROMCONS, CAS
IMPEX, AGROAR PRODUCT și S.C.
RDF SRL.
Menționăm sprijinul deosebit al co-
legului nostru, Adi Popa, conducătorul
auto al camionetei, care s-a implicat în
rezolvarea unor problemelor apărute pe
durata desfășurării campionatului, cât
și măiestria „bucătarului” Marius Mar-
chiș, care ne-a însoțit permanent cu
ceaunul din dotare și priceperea pregă-
tirii celor mai gustoase preparate tradi-
ționale ardelenești, apreciate,
deopotrivă, de vecinii noștri de stand.
Personalități ale pescuitului competițio-
nal mondial, nume sonore, ca Tom Pic-
kering și Allan Scothorne – Anglia,
Pascal Detrue – Belgia, Maghyar Szilard
și Walter Tamaș - Ungaria, Paolo Ferri
– Italia, ne-au onorat cu vizitele lor.
Ultimele zile ale expediției au fost
dedicate vizitării zonei pitorești care
a găzduit competiția.
Am marcat astfel încă un eveni-
ment internațional, în spiritul compe-
tiției și al sportivității, încununate cu
rezultete remarcabile, cu care repre-
zentanții A.G.V.P.S. din România i-au
obișnuit pe partenerii noștri din struc-
turile pescuitului sportiv mondial.
IUNIE 2017 | 29
 MAPAMOND Pescuit în Marea Roșie
Întinsurile
Nubiene (I)
Text și fotografie ANDREI ZABET
De câțiva ani de zile, mai exact de prin 2013, o nouă
destinație exotică a apărut pe harta pescuitului la muscă
în apă sărată: Întinsurile Nubiene, denumite generic după
deșertul cu același nume care împarte malul sterp al
Sudanului cu munții tăioși la vedere. Aceste zone de
pescuit sunt caracterizate prin apa de mică adâncime în
care pescarii pot lansa imitațiile de crabi și creveți către
unele din cele mai căutate specii de pești tropicali: Trigger
fish, Giant Trevally, Bluefin Trevally, baracuda, rechini (de
recif), milk fish (un soi de „fitofagi” pe steroizi ai mărilor
tropicale) și multe alte feluri de viețuitoare cu dinți și
solzi. Tourette Fishing este compania care a deschis
drumul spre aceste zone absolut superbe de pescuit și,
după știința mea, este singura care oferă sejururi exclusive
de pescuit la muscă pe Întinsurile Nubiene.
30 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
A
ici, pescuitul la răpitori se face
rareori prin lanseuri la întâm-
plare, sau „în orb” fiindcă,
dacă o clasă 8 sau 9 permite pescaru-
lui să facă „blind casting” toată ziua,
nu același lucru se poate spune despre
clasa 12, dedicată peștilor din catego-
ria grea precum GT sau baracuda.
Prima zi
Sejurul la bordului vasului My
Scuba Libre a început sub auspicii
bune, iar în prima zi, după o oră de
navigație, am ajuns într-o zonă cunos-
cută localnicilor drept Shambaya, un
banc de nisip înconjurat de întinsuri
cu apă până la brâu, care se defășurau
jur-împrejurul micuței insule aurii pe
mai mulți kilometri pătrați.
GT și triggerfish la muscă
Fiecare sesiune de pescuit începea
cu preumblări îndelungate în zonele de
întinsură. Grupurile de doi sau trei pes-
cari erau însoțite de câte un ghid alo-
cat, care petrecea un timp cu fiecare
pescar în parte, arătându-i peștii care,
pentru ochii neantrenați cu sight fis-
hing-ul, erau aproape invizibili și le ofe-
rea șanse să lanseze către peștii vizați.
Deși unele agenții de turism promo-
vează Întinsurile Nubiene ca destinație
de „GT la muscă”, cred că populația cea
mai bine reprezentată este cea de tri-
gger fish. După un prim pește văzut și
înțepat cu ajutorul ghidului, acesta a
trecut să ajute următorul pescar din
grup, iar eu am rămas pe cont propriu.
Insula Shambaya
Fundul apei, în Shambaya, este
destul de curat, așa că, în aproximativ
o oră, mă obișnuisem să disting peștii
care se hrăneau pe substrat de la dis-
tanțe de 20 sau 30 de metri. Am avut
mai multe șanse: am lansat către ei, am
prins și am adus la mână un exemplar
mare de „Titan Trigger” și am avut
noroc să pot filma totul cu action cam-
ul. De asemenea, am mai avut alte trei
șanse și am înțept alți doi trigger-i, care,
din nefericire, au scăpat pe drum.
Victorie!
Oricum, eram supraîncărcat cu
adrenalină și, după altă oră de wading
pe cont propriu, timp în care m-am
aventurat în apa ceva mai adâncă,
m-am reîntâlnit cu ghidul Tourette
Fishing și cu ceilalți doi pescari, eu cu
mâinile ridicate în sus și strigând ceva
de genul „Victory”! Tocmai prinsesem
primii pești de apă sărată, și nu orice
fel, ci trigger fish, o specie recunoscută
ca fiind extrem de selectivă cu muș-
tele prezentate, obișnuind să le refuze
„la foc automat”, spre disperarea, dar
și spre obsesia pescarilor.
#BeTheLegend sau Legendele
lansetelor din grafit
Un al motiv al călătoriei pe Întinsu-
rile Nubiene era și testarea lansetelor de
muscă EDGE, una din cele două noi
companii ale lui Gary Loomis. Atât
Prinsesem primii
pești de apă sărată, și
nu orice fel, ci trigger fish,
o specie recunoscută ca
fiind extrem de selectivă cu
muștele prezentate,
obișnuind să le refuze „la
foc automat”, spre
disperarea, dar și spre
obsesia pescarilor.
North Fork Composites, cât și EDGE
Rods by Gary Loomis sunt pe val în
oferta de blank-uri, dar și de lansete fi-
nite, oferite publicului din întreaga
lume. Ca în urmă cu mulți ani, Gary
Loomis continuă să inoveze constant, și
fiecare produs care poartă marca „le-
gendei grafitului” impresionează nu
doar prin performanțe, ci și prin nivelul
de tehnologie conținut. De exemplu,
pentru această călătorie, cei de la EDGE
mi-au trimis un prototip unic, o lansetă
de clasă 12 cu mânerul produs în între-
gime din grafit împletit. Feeling-ul este
incredibil, iar aderența mâinii pe mâner
este, de asemenea, incredibilă, în orice
condiții. Am ținut lanseta complet scu-
fundată în apă, iar priza este excelentă
chiar și cu mânerul ud.
O zi perfectă pe Marea Roșie
Am încheiat prima dimineață pe În-
tinsurile Nubiene cu un prânz copios la
bordul vasului mare, iar imediat după
aceea am revenit cu bărcile tip pangas
în aceeași zonă. După-amiază, vântul a
crescut mult în intensitate, iar eu per-
sonal n-am mai prins nimic, însă m-am
bucurat de o primă zi perfectă pe Marea
Roșie, alături de lansetele perfecte și de
niște prime capturi lăudabile.
– va urma –
IUNIE 2017 | 31
 TEHNIC~ Pescuit staționar
Început de sezon
estival
Text și fotografie MUGUREL IONESCU
În aburul discret al dimineții, părăsim drumul asfaltat și
ne orientăm la dreapta, pe drumul de țară dintre ogoare.
La orizont, soarele începuse să se ridice, făcând să
sclipească roua care împodobea bordura de maci,
înspicată cu mușețel, traista-ciobanului și cicoare, care
însoțea drumul colbuit. Mierloii interpretau partitura din
zorii zilei, iar pe fundal ciorile, care cuibăreau în liziera
de la marginea satului, le țineau isonul. Era prima ieșire
din acest an, iar vremea, așa cum era prognozată,
promitea condiții optime pentru o partidă de pescuit la
început de sezon estival.
32 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
N
e-am gândit la o partidă rela-
xantă de pescuit staționar,
mai mult pentru testarea unei
zone de pescuit necunoscută pentru
noi, dar despre care auzisem destule
povești frumoase.
Pregătiri sumare, sculele luate
snop, husa cu de toate, pentru orien-
tare la fața locului. Vergi de 5, 6 și 7
metri, lansete medii de 3 metri și lan-
sete puternice, de 2,40 metri, cu mu-
linetele adecvate, lădița cu accesorii,
linii de rezervă, tot ce trebuia. Aveam
informații că ne vom întâlni cu plăti-
cile, specia dominantă în această
salbă de lacuri, dar și cu carașii, dacă
vom ști să-i căutăm.
La drum
Oprim la marginea orașului, la ta-
rabele negustorilor de nade, momeli,
scule de pescuit, accesorii și tot ce-ți
dă prin cap. Ne orientăm, ca de cele
mai multe ori, spre gama de produse
BENZAR, o pungă de nadă universală,
o pungă de TTX, un flacon de CSL și
clasicele râme și viermuși colorați.
Ajunși pe malul bălții, întâlnim
paznicul, care ne taxează și ne în-
drumă spre zona de pescuit. Mal
curat, iarbă verde și deasă, platou pe
malul apei pentru amenajarea standu-
lui, tot ce ți-ai dori. Cu umbra este
mai rău, nu există nici un fel de pomi,
copaci sau arbuști, dar soarele are
grijă de noi, ascunzându-se în nori și
apărând când eram deja în drum spre
casă.
Alegem cea mai odihnitoare me-
todă de pescuit, cea cu lansete medii
și linii lestate cu năditor culisant, gata
să primească nada pregătită cu meti-
culozitate.
Din tainele pescuitului
Începem cu lansări lungi, la limita
puterii lansetelor, urmând a ne re-
trage, succesiv, în căutarea pragurilor
și a peștilor. La distanță, acalmie to-
tală. Revenim, micșorând treptat dis-
tanța, până avem primul semnal, nu
mai departe de 10-15 de metri de
mal, deci la primul prag. Plătici, mici
sau medii, au început să intre pe patul
de nadă, dându-ne de lucru, dar ăsta
era și motivul pentru care venisem.
Câștigător s-a dovedit buchetul de
viermuși, 4 albi cu 2 roșii, care selecta
și exemplarele mai răsărite. Nici cara-
șii nu au întârziat să apară, este drept,
mai rari și mai mici.
Am ținut cont de un detaliu sem-
nificatv, care, de obicei, poate ajuta la
rotunjirea juvelnicului când pescuim
plătica, alegerea cârligului în funcție
de momeala folosită.
 În Europa și în bazinul ponto-
PL~TICA caspo-aralic există trei specii, care
trăiesc și în bazinele Dunării. Specia
dominantă din bazinul Dunării se ca-
racterizează printr-un corp înalt,
comprimat lateral. Profilul superior al
corpului urcă mult și aproape uniform
de la vârful gurii până la aproximativ
jumătatea distanței dintre gură și in-
serția dorsalei. În perioada de repro-
ducere se manifestă dimorfismul
sexual al speciei, masculii fiind mar-
cați de o erupție cornoasă, de culoare
albă, pe partea superioară a corpului,
cunoscută sub denumirea de „tuber-
culi nupțiali”. Modul de hrănire este omnivor, hrana de bază constând în zoo-
bentos – moluște (lamelibranhiate, crustacee), amfipode, copeopode,
ostracode, insecte (tricoptere, larve de chironomide) și, de asemenea, din
alge. Atinge maturitatea sexuală la 3-4 ani, icrele au diametrul de 1,62-1,82
mm și sunt depuse la o temperatură de 12 grade Celsius, iar eclozarea are loc
la 3 zile le la fecundarea icrelor. Trăiește întotdeauna în bancuri, chiar dacă
exemplarele mai bătrâne au tendința de a se izola. Are o longevitate remar-
cabilă, ajungând până la 25 de ani.

Vom încerca să prezentăm o selec-

ție orientativă, pe care o veți îmbună- GASTRONOMIE PESC~REASC~
tăți după propriile observații:
• pentru râme roșii mici, cârlig
nr.16, pentru o singură bucată sau
SARAMURĂ DIN PLĂTICĂ
nr.14, pentru buchet, ambele cu MAMA PAȘA
deschidere mare;
• pentru buchet de viermi, cârlige
nr.14 sau 12;
• pentru pastă, cârlige nr.12 sau 10;
• pentru porumb, cârlig nr.14,
pentru un singur bob sau 12,
pentru 2 sau 3 boabe;
• pentru bucată de râmă de pădure,
cârlig nr.12, cu deschidere largă;
• pentru „carcalete”, râmă sau
viermi, cu caster (pupă de vierme),
cârlig nr.16 cu deschidere largă;
• pentru viermușii mici – pinkys,
cârlig nr.20 sau 18, când capturile
preconizate sunt de dimensiuni Carnea plăticii este gustoasă, chiar dacă este „împănată”
mici. cu o mulțime de osicule. Cunoscătorii o apreciază dacă
este preparată cu meșteșug, după vechi rețete
Sfârșit de partidă tradiționale, simple și sigure.
Am eliberat tot ce am prins, par-
tida fiind, după cum am spus, dedi- Ingrediente: 4-6 plătici dolofane, pune o cratiță cu apă la fiert, iar după ce
cată relaxării. Pe parcurs, mi-am dat 3 roșii, 3 ardei grași, două căpățâni de clocotește, adăugăm peștii, roșiile și ar-
seama că o vargă de 6 sau 7 metri ar usturoi, 1-2 ardei iuți, piper boabe, ulei, deii tăiați cubulețe, ardeii iuți feliați, us-
fi făcut treabă mult mai bună, datorită oțet, sare mare de murături, pătrunjel turoiul mărunțit, piperul boabe,
cantonării peștilor în apropierea ma- proaspăt pentru ornat. acoperim cu un capac și oprim focul. Se
lului. Ar fi fost mult mai manevrabilă, Preparare: se curăță peștele și se drege cu ulei și oțet, aportul de sare fiind
mai discretă și mai productivă. Chiar crestează transversal, de-a lungul coas- adus de peștii, roșiile și ardeii copți.
sistemul de nădire ar fi fost mult mai telor. Pe tabla de coacere încinsă se pre- Sevire: se servește rece, cu mămă-
precis, mai sigur și mai eficient pentru sară sare din abundență și se rânduiesc liguță caldă sau pâine de casă, înso-
stabilizarea bancului de pești. Ră- peștii pe patul de sare. După ce se coc țită, după voie, de un păhărel de rachiu
mâne pentru data viitoare, cu condiția pe o parte, se întorc și pe cealaltă parte, de mere sau de un pahar de vin alb de-
ca datele problemei să nu se schimbe, cu atenție, pentru a nu se rupe. După misec, sauvignon blanc/ chardonnay.
cea ce este mai mult decât probabil. pești, urmează roșiile și ardeii grași. Se Poftă bună!
Dar suntem doar la începutu de
sezonu estival…!
IUNIE 2017 | 33
 SPINNING Începutul verii

Provocări sub oglinda apei (I)

Text și fotografie MAC

Filele calendarului marchează deja începutul sezonului cald iar deschiderea sezonului
de pescuit invită din nou pasionații pe malul apelor. Luna lui Cireșar a debutat cu
vreme schimbătoare, dar zilele cu temperaturi peste 25 de grade Celsius nu s-au lăsat
prea mult așteptate. După lunga pauză din timpul prohibiției, iată-ne din nou pregătiți
pentru a desluși, ca de fiecare dată la acest timp din an, tainele ce ne așteaptă pe cărări
de ape, oferindu-ne noi și adevărate provocări, la începutul verii…

A
pele s-au încălzit, iar vegetația
acvatică a pornit fără întâr-
ziere, luând în stăpânire întin-
derile apelor. Pe bălți și lacuri,
papura, brădișul și frunzele lătărețe
ale nuferilor se răspândesc neașteptat
de repede, îngreunând adesea, în
foarte scurt timp, accesul la locurile
bune pentru pescuit. Dar și acest ne-
ajuns are, la rândul lui, reversul pozi-
tiv al medaliei. Se crează zone noi, cu
caracteristici specifice pe verticala
apei, iar peștii nu întârzie să apară,
adaptându-și activitatea la noile con-
diții. Avem de data aceasta ocazia să
experimentăm metode, monturi, mo-
meli și năluci diferite, unele noi, altele
doar modificate cu ingeniozitate, pen-
tru a răspunde, la rândul nostru, noi-
lor provocări de sub oglinda apei.
Știuci la buzzbait
Buzzbait-ul este o nălucă mai
puțin obișnuită, folosită, de regulă,
„pentru” și „în” situații mai deosebite.
Când vegetația acvatică și, mai ales,
nuferii, acoperă tot mai mult zonele
34 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
Lansăm în ochiurile
libere ale apei și le
conducem, pe cât posibil, în
pelicula din imediata
apropiere a suprafeței. La
recuperare, datorită
paletelor ce se rotesc rapid
și „fustei” bogate,
confecționată din lamele
flexibile ce acoperă
cârligul, năluca scapă ca
prin minune de agățări și
permite conducerea ei pe
traseele cele mai dificile.
de apă altădată libere, creând adevă-
rate ziduri submerse, din tulpini încâl-
cite, și lăsând practic doar ochiuri
libere răzlețe, este timpul pentru a
scoate la înaintare buzzbait-urile.
O caracteristică aparte a acestor
năluci este aceea că se agață mult mai
rar în vegetația acvatică, permițând
astfel folosirea lor în situații de genul
celor amintite mai înainte. Lansăm în
ochiurile libere ale apei și conducem
năluca, pe cât posibil, în pelicula din
imediata apropiere a suprafeței. La re-
cuperare, datorită paletelor ce se ro-
tesc rapid și „fustei” bogate,
confecționată din lamele flexibile ce
acoperă cârligul, năluca scapă ca prin
minune de agățări și permite condu-
cerea ei pe traseele cele mai dificile.
Putem astfel explora chiar și cele mai
mici ochiuri de apă liberă de vegtație,
putem trece și peste frunzele de
nufăr, pentru a lăsa apoi năluca să co-
boare puțin pe verticală, mișcări care,
de regulă, declanșează atacul surate-
lor cuibărite, bine mersi, la adăpostul
vegetaței încâlcite. Curiozitatea le
 buzzbaits
spinnerbaits
este stârnită atât de efectul vizual al
reflexiei paletelor, dar mai ales de
„bâzâiala”, mai puțin obișnuită, pro-
dusă de rotirea acestora. Combinația
celor două feluri de stimuli, vizuali și
acustici, adăugată faptului că, de re-
gulă, în aceste locuri, nălucile nu prea
ajung, produce de regulă efectul aș-
teptat, dințoasele răspunzâd prompt
tentației ivite.
Spinnerbait-ul confirmă
O alternativă mai bine cunoscută
pentru situațiile prezentate mai sus
este spinnerbait-ul. Am vorbit mai
întâi de buzzbait, pentru simplul
motiv că este relativ mai puțin folosit,
pe când spinnerbait-ul a câștigat deja,
de ceva timp, numeroși adepți. Având
proprietăți și o funcționare asemănă-
toare, cu deosebirea că paletele sunt
atașate cu vârteje de axul principal al
nălucii și se rotesc liber, față de pale-
tele buzzbait-ului care sunt fixate și se
rotesc pe ax, spinnerbait-ul este relativ
mai adaptabil, putând fi condus prac-
tic mai ușor la diferite adâncimi
atunci când explorăm nivele diferite
pe verticala apei. Ambele năluci pot fi
folosite însă și la trolling, atunci când
ne deplasăm cu barca de la un loc de
pescuit la altul.
Modelele cu o una sau două pa-
lete, în cazul spinnerbait-ului pot fi și
mai multe, sunt disponibile pe piața
de specialitate, care oferă o gamă
largă de forme, culori și dimensiuni,
alegerea urmând a fi o chestiune de
preferință sau inspirație, dacă vreți,
personală. Și chiar dacă arată „mai
altfel” și nu se găsesc de regulă în
trusa de pescuit cea de toate zilele,
buzzbait-urile merită o șansă și, cine
știe, poate știuca ce se va prinde în
cârlig va constitui noul record perso-
nal.
Este o nălucă ce merită încercată
și pentru simplul motiv că, nu se știe
practic niciodată ce provocare nouă ni
se poate oferi de sub oglinda limpede
a apei…!
IUNIE 2017 | 35
 SPINNING Pescuit la răpitori

Dințoase în viteză
Text și fotografie DORU DINEA

Cu toate că verdele ce freamătă de viață a luat cu asalt întinderile nesfârșite ale câmpiei,
sunt și destule zile când soarele se face destul de zgârcit la vedere, iar nopțile coboară,
uneori amenințător, mercurul din termometre. În aceste condiții, pentru siguranța
proprie, mă încăpățânez să port bluza de trening ce îmi asigură un confort termic, chiar
și atunci când soarele e ceva mai generos.

A
m efectuat două partide de
pescuit la spinning pe un lac
din apropierea Craiovei. Nu
dispun de termometru, dar când am
introdus, de câteva ori, mâna în apa
lacului, am simțit că e destul de rece.
Am luat hotărârea să imprim nălucilor
viteze de recuperare lente și lente
spre mediu.
Ca specii de pești răpitori, pentru
acest lac, sunt știuca și bibanul, într-o
proporție satisfăcătoare, însă, în gene-
ral, la dimensiuni mici. Deoarece biba-
nii nu ofereau satisfacția unui drill mai
palpitant, datorită dimensiunilor mici,
am ales să încerc numai după știuci, cu
năluci de dimensiuni mai mari.
La prima partidă de pescuit, după
ce încercasem mai multe tipuri de nă-
luci și trecuseră mai bine de trei ore,
nu avusesem nici măcar un țac. Le cău-
tasem prin multe locuri promițătoare,
dar știucile mă cam lăsaseră cu buza
umflată. Chiar îmi făceam probleme,
pe unde s-or fi ascuns dințoasele?!
Ca să pot analiza mai bine pro-
blema, am ochit un smoc de iarbă mai
generos și m-am așezat confortabil. Și,
36 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
în timp ce mâncam un sandviș, mi-a
venit o idee. Până atunci imprimasem
nălucilor viteze de recuperare mici sau
mici spre medii, și merita să încerc și
la viteze de recuperare mai mari.
În capătul firului de linie aveam
un vobler minnow de 7 cm lungime și
am început să-l acționez cu viteze de
recuperare rapide. După aproximativ
un sfert de oră de tatonări, am avut
primul atac. După un drill destul de
scurt, dar gălăgios, cu multă bălăceală
la suprafața apei, a venit și prima știu-
culiță pe mal. Deci dințoasele aveau
chef de întrecere. Păi, dacă era așa,
urma să le provoc eu la întrecere!
Am încercat, în special, la voblere,
cicade și shad-uri, dar numai pe viteze
de recuperare medii-rapide și rapide.
Cum micșoram viteza de recuperare,
știucile nu mai atacau nălucile. Am
mai observat că, din larg, capturile
erau foarte rare și, de aceea, acționam
cu nălucile în apropierea malurilor.
Cum ajungeam într-un loc de pe mal,
lansam năluca în dreapta, apoi în
stânga mea, pe o lungime de aproxi-
mativ douăzeci de metri. Începeam cu
lansări aproape paralele cu malul, la
o distanță de doi-trei metri față de
acesta, până la lansări de cel mult doi-
sprezece- cincisprezece metri distanță
față de mal, tot pe lateralele stânga și
dreapta locului în care mă aflam. În
largul apei încercam mult mai puțin.
Când schimbam locul de pescuit,
îl alegeam cam la treizeci-treizeci și
cinci de metri distanță de preceden-
tul. Procedam astfel ca să pot să mai
prind, cu acționarea nălucii, și o parte înainte, pe o altă direcție de recupe- încercat și cu năluci de lungimi mai
din zona laterală a locului precedent. rare față de mal. mari, de 9 și 11 cm, dar nu am avut
Mi s-a întâmplat să prind știuci care La a doua partidă de pescuit la nici un atac. Cele mai bune rezultate
au atacat năluca, după ce o acționa- spinning, la câteva zile distanță față au fost la voblerele minnow de 7 cm
sem pe o anumită direcție de recupe- de precedenta, pe același lac, mi-a lungime, la cicade de 5-6 cm lungime
rare, și care refuzaseră să atace acea fost mult mai ușor, deoarece eram cu și la shad-uri de 6-7 cm lungim, pe ji-
nălucă, în aceeași zonă a apei, dar pe lecția învățată, iar știuculițele și-au guri de 7 grame. Deoarece apa a fost
care o acționasem, nu cu mult timp păstrat abilitățile de „sprinteri”. Am puțin „ciupită”, am folosit, în general,
nălucile în culori mai „agresive”: hot
În capătul firului de pearch, firetigre, greentiger.
linie aveam un vobler Cu toate că vitezele de evoluție au
minnow de 7 cm lungime și fost, în general, rapide, dințoasele nu
am început să-l acționez cu au atacat brutal nălucile ci, în toate
viteze de recuperare rapide. cazurile, se agățau discret pe fir, de
După aproximativ un sfert parcă erau complet neștiutoare și ne-
de oră de tatonări, am avut vinovate față de ce se întâmpla.
primul atac. După un drill Aproape de fiecare dată, în primele
destul de scurt, dar momente ale drillului, nici eu nu
gălăgios, cu multă știam ce se întâmplă.
bălăceală la suprafața apei, La aceste partide de pescuit la
a venit și prima știuculiță spinning am primit, încă o dată, con-
pe mal. Deci dințoasele firmarea că, pe lângă nălucile de cali-
aveau chef de întrecere. Păi, tate și coloritul acestora au contat, la
dacă era așa, urma să le fel de mult, vitezele de evoluție impri-
provoc eu la întrecere! mate. Chiar dacă știucile nu au avut
dimensiuni mari, am avut parte de
drilluri interesante.
IUNIE 2017 | 37
 RESTITUIRI

Pescuitul în diferite
regiuni ale Munteniei
în perioada 1944-1946
SORIN GEACU
Cercetările arhivistice efectuate în ultimul timp ne-au permis identificarea unor
informații referitoare la fauna piscicolă și pescuitul din regiunea de sud a țării noastre
în anii 1944, 1945 și 1946. Unele date se referă la fauna piscicolă și pescuitul din
diferite ape curgătoare și stătătoare, iar altele, care se referă la situația de la Dunăre,
au fost grupate într-un paragraf special. Pentru unele sate, am menționat și uneltele de
pescuit ale localnicilor. Totodată, localităților menționate în text li s-a specificat
apartenența administrativă actuală (chiar schimbări de nume în cazul unora).
dominau zvârlugile.
În râul Ialomița, în dreptul comunei
Moroeni (jud. Dâmbovița), se pescuiau
păstrăv, mreană, iar zglăvoaca era
prinsă „la tot pasul”, cu mâna sau cu
furculița, de sub pietre. În anul 1945,
păstrăvul, „cu toată vigilența Societății
de Pescuit, se prinde în mod barbar.
Noaptea, la lampa cu carbid, se înfig fur-
culițe speciale în corpul lor. Rareori se dă
Foto: MUGUREL IONESCU

și dinamită, dar fără folos mare”. Local-

Aspecte legate de fauna
piscicolă și pescuitul din
diferite râuri și ape stătătoare
Râuri
În râul Argeș, locuitori din satele
aflate la sud-est de Pitești pescuiau, în
anul 1946, îndeosebi mreană. Peștii
din Argeș, în dreptul comunei Rătești
(jud. Argeș), erau reprezentați de
crap, zvârlugă, caracudă și țipar. În
anul 1945, în dreptul comunei Ionești
(jud. Dâmbovița), în Argeș predomina
mreana. Mai în aval, localnicii din
satul Țegheș-Ilfov (azi jud. Giurgiu)
pescuiau crapi de până la 3-4 kg,
mreană, șalău și somn (un exemplar
de 35 kg fiind capturat în 1944).
La Davidești-Muscel (azi jud.
Argeș), apa Argeșelului „deși mică, este
plină de o mulțime de pești ce se pescu-
iesc în timpul verii, cu o adevărată săl-
băticie, prin diferite mijloace premise și
nepermise, care fac ca acest pește să se
împuțineze”, menționa un document.
Din râul Vâlsan, locuitori din Mușă-
tești (jud. Argeș) pescuiau mreană,
clean, zglăvoc, molan, nisipariță și „rar”
38 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
păstrăv, în anul 1946.
În Râul Doamnei și afluenții săi din
dreptul comunei Stănești (jud. Muscel,
azi în jud. Argeș) erau, în anul 1946,
păstrăvi și lipani.
Fauna piscicolă a râului Bratia, în
dreptul comunei Bălilești (jud. Muscel,
azi în jud. Argeș), era alcătuită, în anul
1946, din mreană, clean, crap, nisipa-
riță și, rar, țipar.
Pe cursul superior al Dâmboviței se
pescuia păstrăvul. „Cu tot prețul lor
foarte ridicat, păstrăvii sunt mult căutați
și, din această cauză, se tot împuținează.
Ei se prind cu mare greutate, mai ales
noaptea și când apele se tulbură” men-
ționa un document din anul 1946, ce
făcea referire la situația din localitatea
Slobozia Stoenești, atunci în jud. Mus-
cel (azi în jud. Argeș).
În anul 1945, pe râul Buzău, în
dreptul comunelor Sibiciu de Sus și
Vernești (jud. Buzău), predominau
mreana și cleanul. La Sibiciu de Sus
pescuitul se realiza cu vârșe.
În apa Râmnicului Sărat, în anul
1945, în dreptul comunei Dedulești
(jud. Râmnicu Sărat, azi Buzău), pre-
nicii din Coșereni (jud. Ialomița) pes-
cuiau, în anul 1944, cu năvod, hălău,
hodorob, minciog, vârșe și cotețe.
La Poiana Țapului (jud. Prahova),
în diferite râuri de munte, în anul
1945, se întâlneau păstrăvi, mrene și
zglăvoci, dar „datorită poluării s-au
rărit, doar în afluenții Prahovei erau mai
mulți păstrăvi”.
Râul Bezdead, în dreptul comunei
omonime din județul Dâmbovița, era
populat, în anul 1946, îndeosebi de
mreană. În Teleajen, în anul 1946, lo-
calnicii din Zănoaga (jud. Prahova)
pescuiau, cu târna, caracudă, albișoară
și țipari.
În râul Cociovaliștea, pe teritoriul
localității Oracu (com. Corbeanca, jud.
Ilfov) erau biban, caracudă, roșioară,
lin, știucă, țipar.
Pe Milcovăț, la Letca Nouă (jud.
Vlașca, azi Giurgiu) se pescuiau, în
anul 1945, caracudă, caras, zvârlugă,
țipar și lin. În râul Glavacioc existau, tot
în anul 1945, în dreptul localității Tă-
mășești (jud. Vlașca, azi inclusă la Vi-
dele, jud. Teleorman), crap, caracudă,
știucă și țipar.
Din Câlniștea, localnicii din Drăgă-
nești-Vlașca (azi jud. Teleorman)
prindeau, în anul 1945, crap, cara-
cudă, albișoară, lin, știucă, caras, țipar
și plătică.
În Mostiștea se pescuiau, de locui-
tori din Hagiești-Ilfov (azi jud. Ialo-
mița), crap, știucă, biban, lin, caracudă,
folosindu-se de năvod, plasă, setcă și
prostovol (1945).
În anul 1945, fauna peștilor din
râul Colentina, în dreptul localității Bu-
ciumeni (jud. Ilfov), era reprezentată
de caracudă, lin, știucă, roșioară,
biban, țipar, zvârlugă, iar pe cursul său,
la Căldăraru (jud. Ilfov), se pescuiau
crap, știucă, țipar (numit și „vârar”), ca-
racudă și roșioară.
În râul Vedea, în anul 1945, în
dreptul comunei Cervenia (jud. Teleor-
man), se pescuiau plătică și crap.
Locuitorii de la Nucet (jud. Dâm-
bovița), în anul 1946, pescuiau în apa
Ilfovului clean, sabiță, zvârlugă,
boarță și zglăvoacă, dar și crapi „mă-
rișori”, scăpați de la stațiunea pisci-
colă din localitate.
În Călmățuiul brăilean, localnicii
din Jugureanu pescuiau cu plasele în
anul 1944.
Ape stătătoare
În iezerul Bucu-Mătășești, din jude-
țul Ialomița, se pescuiau crap (până la
2,5 kg) și caras, în cantitate medie
anuală de 7-8 tone. Pentru pescuitul
din lac, primăria din comuna Bucu toc-
mea pescari din trei localități dunărene
– orașele Turtucaia și Hârșova și co-
muna Bordușani (jud. Ialomița). Ama-
torii din sat foloseau vârșe.
Din lacul Comana, din apropiere de
Movilița-Ilfov (azi jud. Ialomița), în
anul 1944 se pescuiau crap, lin, cara-
cudă, roșioară, știucă, iar în 1946, crapi
până la 3-5 kg. Tot în anul 1946, în
lacul apropiat de lângă Micșuneștii
Mari (jud. Ilfov), erau crap, știucă și lin.
În anul 1945, în lacul de lângă
Ghergheasa (jud. Râmnicu Sărat, azi
Buzău) se pescuia crap care nu depășea
greutatea de 1,5 kg/exemplar, iar în
lacul Rovine, locuitorii din Crunți (jud.
Ialomița) pescuiau caracuda cu vârșe,
plase, setci și, mai puțin, cu năvodul.
Totodată, la Afumați (jud. Ilfov), se
pescuiau crap, lin, caras, zvârlugă, ca-
racudă, roșioară, știucă, iar în lacurile
Țigănești și Bălteni din nordul județului
Ilfov se pescuiau 20-30 kg pește zilnic,
cu vârșe și cotețe de trestie, de localni-
cii din Ciolpani. În lacul de lângă satul
Crângurile de Sus (la nord-vest de
Găești) se pescuiau crapul și caracuda.
În lacurile de la Orăști (jud. Ilfov,
azi jud. Călărași) se pescuiau crap,
caras, albișoară și caracudă, cu năvo-
dul, obținându-se circa 400 kg
pește/ha/an. În lacurile din luncile Ar-
geșului și Sabarului, locuitorii din Dă-
răști-Ilfov pescuiau, în anul 1945, crap,
știucă, mreană, lin, biban și caracudă.
În județul Ilfov, în anul 1946, lo-
calnicii din Gâștești (azi Pădureni,
jud. Giurgiu) prindeau în Ilfovăț
știucă, caras și țipari, cei din Coconi-
Ilfov (azi jud. Călărași) – la Mostiștea
prindeau crap, știucă, somn, obleț,
caras și plătică, cei din Prisiceni (com.
Buturugeni, jud. Giurgiu) – lin, caras,
crap, știucă și țipari, cei din Sultana-
Ilfov (azi în jud. Călărași) pescuiau în
Mostiștea crap, știucă, somn, obleț,
caras, plătică și caracudă, iar cei din
Pârlita-Sărulești (azi jud. Călărași) ),
tot la Mostiștea, pescuiau caras, crap,
știucă, biban și caracudă.
Localnicii din Dorobanțu-Ialomița
(azi jud. Călărași)) foloseau pentru a
pescui în lacurile Boian și Mostiștea, în
anul 1944, năvodul, vârșa, hodorobul
și prostovolul. Tot în acel an, peștii din
lacul Buftea (jud. Ilfov) erau reprezen-
tați de următoarele specii: caracudă,
lin, știucă, roșioară, biban, crap și țipar.
În balta Greaca, localnicii din Hotarele-
Ilfov recoltau crap, șalău, știucă, somn,
plătică, biban și lin, iar în lacul Stroești,
localnicii din Fierbinți-Ilfov (azi jud. Ia-
lomița) pescuiau crap și caras.
Fauna piscicolă și pescuitul
din Dunăre și lacurile
din lunca acesteia
Pe teritoriile comunelor Modelu și
Șocariciu – azi Unirea – (jud. Ialomița,
azi Călărași), în Dunărea Veche și bra-
țul Borcea existau păstrugă, cegă, crap,
șalău, scrumbie, sabiță, obleț, mreană,
și somn „care atinge câteodată greutatea
de 150 kg”, iar în lacurile din luncă, lo-
calnicii pescuiau caracudă, caras, ro-
șioară, biban și știucă.
Locuitorii din Roseți (jud. Ialomița)
pescuiau, în anul 1946, în brațul Bor-
cea și bălțile de luncă, mai ales crap,
biban, știucă, somn, șalău și lin, iar în
cantități mai mici, din Dunărea Veche,
morun, nisetru, păstrugă, cegă, șalău,
scrumbie, sabiță, obleț, caracudă și ro-
șioară. Cei din satul vecin, Tonea, pes-
cuiau din lacurile de luncă: caracudă,
caras, roșioară, biban și plătică, iar din
Dunăre, păstrugă, cegă, crap, șalău,
scrumbie, sabiță, obleț și somn.
La Fetești, în anul 1946, se pescu-
iau știucă, crap, somn, șalău, lin, caras,
plătică, roșioară, mreană, cegă, păs-
trugă, guvid, scrumbie și rizeafcă.
Uneltele de pescuit erau plasa, năvo-
dul, setca, priponul, vârșa, hodorobul,
prostovolul și minciogul. Toată Balta
Ialomiței era atunci concesionată Efo-
riei Spitalelor Civile din București, care
angajase pescari lipoveni.
Și la Călărași se pescuiau, în anul
1946, din Dunăre, păstrugă, cegă, crap,
șalău, scrumbie, sabiță, obleț, somn, iar
din Iezerul Călărași, caracudă, caras,
roșioară, biban, albișoară. Iezerul Călă-
rași este exploatat de Cooperativa de
pescărie „Iezerul”, creată în anul 1928.
În anul 1945, pescarii din cadrul aces-
teia aveau 16 năvoade, pescuindu-se
între 20 și 80 de vagoane/an de crap,
șalău, știucă, biban, caras, roșioară, ca-
racudă, lin, sabiță, obleț și somn.
La Gâldău-Ialomița (azi jud. Călă-
rași) se pescuiau, în anul 1946, crapul,
știuca, șalăul, caracuda, linul, carasul,
bibanul, cega, păstruga și somnul.
În iazurile și jepșile din Balta Ialo-
miței, caracuda se prindea „în cantități
foarte mari” în anul 1945, alte specii re-
coltate fiind știuca, crapul, plătica, șa-
lăul, mihalțul, bibanul, avatul, mreana,
roșioara, oblețul, batca, săbița, ghibor-
țul și țiparul.
La Tufești (jud. Brăila), în anul
1945, se pescuiau: crap, roșioară,
biban, caracudă, știucă, șalău, crap,
somn, lin, cegă, obleț, mreană, sabiță,
avat, dar mai ales obleți și scrumbii. În
anul următor, recolta piscicolă a fost al-
cătuită din somn, crap, știucă, plătică,
biban, șalău, caracudă, caras, lin,
mreană și țipar.
În anul 1945, la Țibănești (sat in-
clus azi la Tufești, Brăila), se pescuiau
crap, știucă, lin, avat, mreană, cara-
cudă, somn, șalău, obleț, biban, cegă,
scrumbie și plătică, folosindu-se plasa,
setca, prostovolul, năvodul, hodorobul,
minciogul, ostia și vârșa.
În anul 1946, la Stăncuța (jud.
Brăila), se pescuiau cegă, crap, lin,
știucă, avat, somn, plătică, biban,
mreană și babușcă. Locuitorii din car-
tierul Pisc al Brăilei pescuiau, în 1945,
cu năvod, crap, știucă, șalău, somn,
când apele erau mici, și cu vârșe la ape
mari: caracudă, lin, știucă, babușcă și,
foarte rar, crap.
Localnicii din Tichilești (jud. Brăila)
pescuiau, în 1944, crap, știucă, lin,
biban, somn, cegă și caracudă.
În bălțile Dunării, tot în anul 1946,
se pescuiau crap, știucă, șalău, biban,
în apropiere de Oltenița, și crap, știucă,
somn, caras, plătică, obleț, șalău, biban
și roșioară lângă comuna Mănăstirea-
Ilfov (azi jud. Călărași).
La Spanțov-Ilfov (azi jud. Călărași),
în lacurile dunărene, locuitorii pescu-
iau, în 1945, șalău, știucă, crap și caras.
În lacurile de luncă de lângă Turbatu
(azi Cetatea, lângă Giurgiu), se pescu-
iau, tot în 1945, crapul, caracuda, plă-
tica, carasul și roșioara.
Cei din Turnu Măgurele (jud. Tele-
orman) pescuiau, în anul 1944, morun,
nisetru, viză, somn, crap, caracudă,
plătică și mreană, în 1941 obținându-
se cantități mari și de cegă, șalău, mi-
halț și scrumbie.
IUNIE 2017 | 39
mica publicitate
VÂNZ~RI
Vând armă driling marca KRIEGHOFF
PLUS, cal. 6,5x57 R/20, cu lunetă
SWAROVSKI 2,2 – 6x42, la prețul de
4.000 euro.
Vând armă cu glonț, marca KRICO,
cal. 243 WIN. cu lunetă SWAROVSKI
8x56 (prindere rapidă), la prețul de
1.600 euro. Tel. 0737-771.302.
Vând armă de vânătoare marca IJ 58,
cu țevi lise, cal. 12, stare foarte bună.
Ploiești. Tel. 0745-141.628.
Vând carabină BLASER R93-300WM
cu lunetă SWAROVSKI Z6i 2,5-15, pat
de lemn clasa 2, montaj rapid, la pre-
țul de 5.800 euro. Tel. 0723-112.533.
Vând armă de vânătoare marca IJ 58,
calibrul 12x70, cu țevi lise juxtapuse,
stare foarte bună. Tel. 0745-141.628.
Ploiești.
Vând DRILING unicat, cocoașe
exterioare, cal. 16/8x50 MAN. țevi 80
cm, preț negociabil. Tel. 0746-019.568.
Vând armă de vânătoare marca MER-
KEL SHUL, cal. 16, în perfectă stare de
funcționare, cu toc din piele, la prețul
de 2.000 lei. Tel. 0741-013.022.
40 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN
VÂND țeavă de schimb Blaser R, cal. 300W. Mag, în stare perfectă, cu
cap închizător adecvat, la prețul de 750 euro. Tel. 0723-295.351 și
0720-404.444.
VÂND carabină Mauser, cal. 7x66
Von Hoffe, în stare perfectă, cu
lunetă de 8x56, montaj fix pe
armă, la prețul de 1.200 euro
(900 + 300), negociabil. Tel.
0722-492.170 și 0720-404.444.
VÂND dublu expres cal. 9,3x74,
marca Franz Sodia, în stare
perfectă, echipat cu lunetă Carl
Zeiss Diavari de 1,5-6x42 și aim
point Docter, la prețul de 4.200 euro
(3.250 + 650 + 300), negociabil.
Tel 0722-492.170 și 0720-404.444.
TALON DE ABONAMENT
VÂNĂTORUL
ȘI PESCARUL
MOLDOVEI
Index – 32.876
12 luni – 150 lei MD
Fișa de livrare se completează la
oficiul poștal (localitatea, cod poștal,
adresa domiciliu, destinatar)
F.S.P.-1 Cod fiscal 1002600023242
Întreprinderea de Stat „Poșta
Moldovei”
mica publicitate
IULIE 2017
VÂNZ~RI ZIUA ÎNCEPUTUL PERIOADEI FAZELE LUNII SOARE
FAVORABILE PESCUITULUI RĂSARE APUNE
Vând carabină TITAN RÖSLER cu ac-
celerator, cal. 300WM, lunetă DOC- 1 S 4.55 10.13 17.06 22.18 P.P. 5.35 21.04
TER 2,5-10x50 cu punct luminos, 2 D 5.38 11.01 17.54 -
reticul 4a, la prețul de 1.750 euro. 3 L 1.11 7.54 13.37 19.19
Tel. 0736-366.208. 4 M 2.08 8.41 14.33 19.53
5 M 3.03 9.36 15.28 20.46
Vând căței rasa Epagneul Breton, năs- 6 J 3.57 10.29 16.22 21.35
cuți pe data de 27.04.2017, culoare 7 V 4.49 11.17 17.15 22.17
alb-orange, din părinți cu rezultate 8 S 5.40 12.03 18.07 22.52
maxime în examenele și concursurile 9 D 6.35 12.48 19.03 23.44 L.P. 5.40 21.01
de vânătoare și frumusețe. Ambii pă- 10 L 7.24 13.36 19.51 -
rinți au în origine sânge de lucru fran- 11 M 1.38 7.22 13.07 19.51
țuzesc din canisa Karanluan. 12 M 2.29 8.14 13.59 20.43
Informații suplimentare la tel. 13 J 3.22 9.06 14.51 21.35
0742-100.378, 0244-347.196. 14 V 4.15 9.59 15.43 22.27
15 S 5.08 10.47 16.38 23.09
16 D 6.01 11.41 17.34 23.52 U.P. 5.46 20.57
REBUS 17 L 6.44 12.37 18.29 -
LA PĂDURE - 18 M 0.34 6.17 12.59 18.42
Rezolvarea din numărul trecut 19 M 1.20 7.03 13.46 19.29
20 J 2.07 7.51 14.34 20.18
21 V 2.56 8.40 15.24 21.08
22 S 3.47 9.31 16.15 21.57
23 D 4.40 10.23 17.07 22.50 L.N. 5.53 20.51
24 L 5.34 11.19 18.02 -
25 M 0.14 5.57 11.40 18.23
26 M 1.11 6.54 12.37 19.23
27 J 2.08 7.51 13.33 20.15
28 V 3.03 8.46 14.28 21.11
29 S 3.52 9.35 15.11 22.04
30 D 4.43 10.22 16.04 22.49 P.P. 6.00 20.43
31 L 5.36 11.16 16.52 -

PRIMUL VÂNĂTOR
ION MIHAIU
ORIZONTAL: 1) Primul …la competiția de vâ-
nătoare și pescuit sportiv. 2) Vânători de recor-
duri la sărituri – Timp îndelungat. 3) Făcută de
oaie – Vânat cu sulița. 4) Trunchiul subțirel al
gimnastelor – Ultimele la vânat! 5) Prima de la
vânătoare! 6) Primele la câștig! – Șaua măgaru-
lui. 7) Vânători recente – Primele la start! – Valid.
8) A atinge maximul de adrenalină la vânătoare.
9) Înregistrează atent mișcarea leilor de la noi –
Vânător trecut demult de prima vânătoare. 10)
Mai multe ca ea – Vânată în zbor.

VERTICAL: 1) Primul vânător – Ultimele alice!

2) Prinse în batic! – Unitate de vânători. 3) Nepu-
tință în fața ispitei. 4) Primele la test! – Împuș-
cată la final! – Salt în dreapta! 5) Apariții
neașteptate ale vânatului – Capete de salam! 6)
Mișcarea de întreținere a vânătorului. 7) Bătaia
vântului – Deasupra mustății. 8) Împinge cârpa
udă – A pune în pachet. 9) A pune pene la pălărie
– Scoase din râu! – Locurile doi și trei la tir! 10)
Căzute pe spate.

IUNIE 2017 | 41

mica publicitate
Anunț gratuit – maximum
15 cuvinte
Text anunț:
....................................................
....................................................
......................................................
......................................................
......................................................
.....................................................
.....................................................
.....................................................
.....................................................
Data: ..........................................
Nume și prenume:
...................................................
Tel: ............................................
Anunțurile pentru mica
publicitate se fac până în data
de 20 ale lunii curente, pentru
luna următoare!
Adresa redacției: AGVPS din
România, București, Calea Moșilor
Nr. 128, Sector 2, Cod 020882
Puteți primi acasă revista Vânătorul și Pescarul Român. Primiți 12
reviste consecutive începând de la data abonării. Completați cuponul
alăturat și trimiteți-l împreună cu dovada plății abonamentului (copia
ordinului de plată sau a mandatului poștal) pe adresa: AGVPS din
România, București, Calea Moșilor nr. 128, Sector 2, cod 020882.
Doresc să mă abonez la revista VÂNĂTORUL ȘI
PESCARUL ROMÂN pe o perioadă de 12 luni (2017).
PREȚ aBONaMENT 12 LUNI: 55 LEI
NUME ..............................................................................................
PRENUME .......................................................................................
Adresa la care doresc să primesc revista este:
Strada .................................................................... Număr .............
Bloc .......... Scara .......... Apartament ......
Localitate ................................................... Județ/Sector ...............
Telefon ....................................... Data ...........................................
Semnătura ............................................
Am achitat suma de .......................................................... în data de
........................................... cu .........................................................
Ordin de plată nr. ........................................................................
Mandat poștal nr. ........................................................................
Plata se va face în Contul RO23RZBR 0000 0600 0066 7242 deschis la
Raiffeisen Bank – Agenția Moșilor. AGVPS din România, C.I.F. nr. 24251140.

PUBLICITATE

CANISA CERNICA AUTORIZATĂ SUB NR. 0115-IF/18.11.2013

A.G.V.P.S. anunță valorificarea următorilor câini de vânătoare și căței

proveniți din câini de vânătoare:

• femelă de copoi ardelenesc standard, născută în • un mascul și două femele de copoi alpin, născuți în
17.05.2013, folosită pentru reproducție – val. 1.000 lei; 22.04.2017 – val. 360 lei, negociabilă.
• femelă de copoi ardelenesc standard, născută în
02.05.2016, cu dresaj incipient la țarcul de mistreți – Câinii și cățeii se livrează la valorile de mai sus,
val. 600 lei, negociabilă; care includ TVA, cu carnete de sănătate
• mascul de brac german cu păr scurt, născut în și atestate de proveniență.
10.11.2016 – val. 1.000 lei, negociabilă;

Doritorii se pot adresa d-lui Mihai Neagu la tel. 0727-985.219 sau d-lui adm. Florin Buzatu la tel. 0732-333.113.

42 | VÂNĂTORUL ȘI PESCARUL ROMÂN