(re)Nașterea unei mame - Povestea mea

-Teodora Daniela Petruș-

#gradinacuemotii

Totul a început în toamna lui 2019, într-o zi de 29 septembrie când... 2 linii clare și foarte vizibile au
apărut pe testele de sarcină!
La fix un an de la aniversarea căsniciei a venit surpriza, bebe este pe drum!

Din acel moment, parcă s-au schimbat legile universului si toată viața mea a început să se schimbe
puțin câte puțin, iar astăzi.... Sunt cu totul altă persoană!
Sunt mamă!

La vederea celor 2 liniuțe, am fost cuprinsă de bucurie, mirare și încântare, pentru că a fost o sarcină
planificată și dorită, însă în scurt timp au apărut și gândurile mai puțin plăcute:
"Oare este un moment bun acum?"
"Oare cum o să ne descurcăm?"
"Cum se va schimba relația de cuplu?"
"Ce se va întâmpla cu toate celelalte planuri ale noastre?"
"O să fiu o mamă bună?"
"Nu știu nici să schimb un scutec!"
Și asta a fost și debutul unei anxietăți de sarcină, însă în toată incertitudinea din mintea mea, o
dorință era foarte clară și răsunătoare: " îmi doresc să nasc natural și sa alăptez!"

Primul trimestru a fost unul de "jelanie și anxietate" în care parcă îmi era teamă să mă bucur să nu
cumva să îmi pierd bucuria, medici sau oameni din jur mă sfătuiau să nu spun încă la nimeni... "Că
cine știe ce se întâmplă"... Și astfel îmi era înfrânată orice dorință de manifestare pozitivă. Deși
sarcina creștea și decurgea normal, abia după 4 luni am făcut publică această veste.

În acest timp am stat mult în casă, m-am rupt de viața socială, aveam multe stări contradictorii pe
care nu aveam cu cine să le vorbesc decât cu soțul meu Adrian Petrus ... Ceilalți, ori îmi dădeau
sfaturi necerute, ori mă reduceau la tăcere cu reacții de genul " nu ești tu singura gravidă".
Așa că am preferat sa evit contactul cu prea multă lume, nu agreeam nici musafirii, iar când se
întâmpla să vina cineva... Preferam să rămân în cameră.

În tot acest timp, ceea ce m-a ținut bine a fost bucuria pe care puteam să o manifest alături de soțul
meu și dorințele clare din mintea mea. Astfel că am folosit timpul liber să încep să citesc și să mă
documentez despre sarcină și naștere.

Simțeam o responsabilitate majoră în fața căreia nu aveam voie sa greșesc! O viață va depinde de
mine și e nevoie sa trec examenul cu 10 curat, așa că am început să mă pregătesc temeinic ca și
pentru examenul vieții mele.

Am început cu articole despre nașteri și așa am aflat că există nașteri frumoase și minunate, însă
despre care nu vorbea nimeni în jurul meu. Asta mi-a hrănit dorința și m-a făcut să o redefinesc
mai clar: " vreau să nasc natural, frumos, ușor și împlinitor! Să fie cea mai frumoasă experiență de
naștere! "

Această dorință a devenit un lait motiv pentru mine și mi-a trezit o sete de informare pe care nu am
mai trăit-o niciodată.
Pentru că nimeni în jurul meu nu avuse așa ceva, excepție fiind mama, mătușa sau bunica care în
urma cu 30- 40- 50 de ani născuseră natural, că așa se făcea atunci iar modul nașterii nu era o
opțiune!
Pentru că puținii oameni care știau că sunt însărcinată mă întrebau când e programată nașterea.
Pentru că marea majoritatea mă îndrumau înspre cezariană, "că așa se face în zilele noastre".

Mai întâi am descoperit gimnastica prenatală, iar din trimestrul 2, după acordul medicului că sarcina
evoluează normal am început să merg de 3 ori pe săptămână la sport, și nu orice sport ci un
antrenament dedicat gravidelor împreună cu Raluca Talpoș.

Acolo am aflat despre hypnobirthing, de la o altă graviduța și m-am pus din nou pe cercetare intensă.
A fost momentul cel mai frumos din toată sarcina când parcă toate rugăciunile și dorințele mi-au fost
auzite și Universul sau Divinitatea mi-a scos în cale fix informația de care aveam nevoie.

Am urmat cursul de hypnobirthing cu foarte mare interes și dedicare, ba chiar l-am implicat și pe
soțul meu în asta! Am luat la rând orice curs găseam pe Facebook despre sarcină, naștere, travaliu,
așa am început sa aflu că aceste nașteri împlinitoare sunt posibile și în România!

Am început să fiu activă pe grupurile de mămici și să devin o voce motivațională pentru ele, scriind
postari de interes general atat despre sarcină cât si despre îngrijirea bebelușului.

Am mers și la terapie și masaj, toate pentru a mă îngriji așa cum se cuvine!

Eram deja plină de entuziasm, cu temele la zi și cu mult curaj! Dar parcă lipsea ceva... Îmi doream să
cunosc o mamă care a avut o astfel de experiență aici în țară să pot să o întreb cum a fost adaptarea
la sistemul nostru medical.

Și în scurt timp, a apărut Cristina mea! ( Cristina Indrecan )Un înger de femeie cu 2 nașteri faine, una
în Anglia și una în România și am primit un dar prețios de la ea, un set de informații, exerciții și
meditații în pregătirea fizică, psihică și emoțională pentru nașterea naturală ușoară și frumoasă!

Eram deja aproape de ultimul trimestru când pandemia a început să facă ravagii și am fost nevoită să
opresc sesiunile de sport cu grupul, însă deja știam exercițiile fizice așa că am continuat acasă,
singură!

Cei din jur, din dragoste și probabil să mă protejeze de un eventual eșec, mai băgau bățul prin gard
să îmi spună că totuși ar trebui sa i-au în calcul și cezariana... "Că-s mică de înălțime (1,55)" ; "Că
bebe e măricel" ; " că am bazinul îngust și-s tare slăbuță" ; "Că nici x-uleasca nu a putut!", etc.

Însă eu eram deja atât de bine pregătită psihic și emoțional că toate aceste încercări îmi consolidau
dorința mea de a demonstra că se poate și altfel!
Am întâlnit mămici cu povești triste și marcante, care doreau să îmi spună experiența lor, însă mereu
când simțeam că e ceva dramatic, le spuneam că " îmi pare rău pentru experiența ta, însă eu îmi
doresc să nasc natural! Sunt pregătită din toate punctele de vedere și acum nu doresc sa aud mai
multe detalii despre experiența ta!"
În acest fel mi-am tinut în siguranță liniștea interioară și mi-am protejat dorința de orice influență
negativă.

În ultimul trimestru, eu eram entuziasmată și nerăbdătoare să-l cunosc pe bebe, iar la 39 de

săptămâni și 2 zile m-am trezit la 6 dimineața cu niște contracții ușoare, precum crampele
menstruale.

Am simțit din prima clipă că acesta e momentul! Am sunat-o pe Cristina I. și i-am spus ce simt, mi-a
oferit timpul ei si mi-a repovestit despre travaliul ei.

Apoi m-am dat jos din pat, am luat micul dejun, am făcut puțină curățenie, am gătit și între timp
contracțiile deveneau regulate.

În jurul amiezii am eliminat dopul gelatinos. Iar după acest moment mi-am anunțat medicul care mi-
a urmărit sarcina despre ce se întâmplă.
Apoi am revizuit bagajul pentru maternitate și m-am bucurat de o baie caldă, parfumată, care m-a
relaxat și mi-a alinat contracțiile tot mai dese.

La fiecare contracție făceam exercițiile de respirație învățate la hypnobirthing și îmi repetam în gând
afirmațiile pozitive pe care deja le știam ca o rugaciune!

A ajuns și soțul meu acasă și părinții mei. Ei erau mai agitați, însă eu eram definiția calmului în
persoană ( apariție atipică pentru ei din partea mea).
Așa mi-am confirmat că tot ceea ce am învățat și am studiat funcționează și asta mi-a dat și mai
multă încredere!

Aveam căști în urechi cu muzica de relaxare și numărătoarea exercițiilor de respirație!

Ascultam și afirmațiile pozitive cu fundal muzical.
Eram liniștită pentru că deși a fost prima naștere, știam tot ce se petrece în corpul meu și aveam
încredere deplină în mine și în bebelușul nostru.
Mi-am făcut manichiura, pedichiura, am mai făcut un duș fierbinte când am simțit că încep să devină
contracțiile mai intense, mi-am aranjat parul și m-am machiat, să fiu frumoasă la prima întâlnire cu
fiul nostru.

Contracțiile deja erau din 5 în 5 minute și durau mai bine de 1 minut. Așa că am pornit către spital.
Unde am mai făcut o plimbare de 40 de minute prin parcare la braț cu soțul meu, pentru că aveam
senzația că încetinesc contracțiile.

A venit apoi un val mare de lichid și asta m-a făcut să mă îndrept spre intrare... Erau doar 17 grade
afară și umezeala trecuseră prin tampon și pantaloni.
Am stat în triajul epidemiologic, unde am răspuns la tot chestionarul, făcând pauze de vorbit când
venea cate o contracție, asta pentru a nu încorda nici un mușchi din corp și pentru a lăsa corpul să își
concentreze resursele asupra contracțiilor, eu doar respiram frumos și stăteam cuminte și le făceam
semn și celorlalți să aștepte!

După aproape 40 de minute de triaj și proceduri .... Am ajuns pe secția de nașteri a Spitalului
Județean din Baia Mare.
Am întâlnit cadre medicale drăguțe și amabile, dar și persoane care nu erau în cea mai bună zi a lor,
însă le zâmbeam și le povesteam cu entuziasm despre cât de bucuroasă și pregătită sunt pentru
naștere, încât parcă reușeam să le schimb și lor starea și începeau să îmi vorbească cu amabilitate și
căldură.

Aveam doar 2 cm dilatație la internare, ( ora 18:40) însă fiind contextul pandemic, nu aveam cum să
cer externarea și să mă reîntorc în atmosfera de acasă, așa că mi-am creat atmosfera în salonul de
travaliu cu ce am avut prin bagaj.
O lampă de veghe cu lumina caldă, un ulei esențial, căștile cu muzica de relaxare, afirmații și
numărătoarea exercițiilor de respirație.

Am cerut o plapumă groasă ( deși erau 25 de grade în salon), în travaliu poți avea diverse stări, eu la
un moment dat aveam transpirații reci.
Am rugat frumos moașa să mă lase să stau cu lumina stinsă și doar lampa mea de veghe și să fie
liniștită că o chem eu când am nevoie, pentru că sunt pregătită și știu ce mi se întâmplă.
Am mai informat-o că îmi doresc contactul piele pe piele cu bebe și alăptarea exclusivă!

Mi-au făcut clismă și pe cat consideră alții procedura asta de "grețoasă" pe atât de benefica și
bineprimita a fost în travaliu. Apa călduță și senzația de eliberare a fost la fix.

Am făcut în duș cald și la spital pentru că știam că asta mă ajută în procesul de dilatare.
Am făcut câteva exerciții din gimnastica prenatală, am stat și cuibărită în pat la căldură, am băut apă
și am mâncat ceva dulce. Am făcut exact ce am simțit că are nevoie corpul meu.

Am evitat să discut cu lumea din jur ( Miscolt Cipriana Sorina ) ( nu eram singură în salon), iar când
auzeam vocalizele altor mămici din saloanele vecine îmi dădeam muzica în căști la maxim.

Am primit încurajări pe grupul de mămici pe care activam ( fiind moderator voluntar am anunțat
motivul absenței mele virtuale, iar ele m-au răsplătit cu un val de susținere), soțul meu și Cristina
erau cu mine prin mesaje.

În timpul contracțiilor nici măcar nu strângeam din dinți sau nu țineam pumnii încordați ci din
contră îmi deschideam palmele și le sprijineam pe perete, astfel am reușit să nu opun rezistență
corpului meu și l-am lăsat să facă ce avea de făcut.

Gândul îmi era la momentul magic când îl țin pe bebe în brațe, îi vorbeam în gând despre cât este de
curajos și cu cât drag aștept să îl îmbrățișez.
Când moașele au schimbat tura, cea noua mi-a zis că nu voi naște decât dimineața... Însă am zâmbit
doar și în mintea mea am zis Nu! Eu am sa nasc azi! Pentru că 29 este o zi însemnată pentru noi!

La scurt timp dupa control am început să simt cum corpul meu împinge singur și vocea începe să
îmi vibreze scoțând un geamăt prelung. Am sunat la buton și a venit moașa...iar spre surpriza ei,
eram dilatata complet și era abia ora 22:00!

Mi-a explicat puțin despre cum să cooperez când ea îmi va cere să împing și chiar am exersat la
următoarea contracție. Bebe deja era angajat în coborâre așa că am mers cu bucurie în sala de nașteri.

A ajuns și doamna doctor care îmi monitorizase sarcina pentru că era de gardă pe o altă secție în
spital și am anunțat -o că acum este momentul. Cu ea discutasem despre dorința unei ore magice,
însă contextul pandemic și aglomerația secției de nașteri a limitat "ora magica" la "minutele de aur!"

La 22:50 a fost expulzia și bebe a fost așezat pe pieptul meu!

Era atât de mic, de fraged! Mirosea a crud și a proaspăt! A plâns câteva secunde, iar când a fost
așezat pe pielea mea și l-am curprins în brațe, și-a mobilizat toată puterea lui de făptură proaspăt
născută și și-a ridicat căpșorul și privirea, s-a uitat la mine și s-a oprit din plâns! Doamne ce
moment!!! A fost dragoste la prima vedere! Îi văd și acum privirea în mintea mea!

Era atâta de multă fericire și împlinire în sală încât și ochii mei și ochii cadrelor medicale erau
brăzdați de lacrimi de bucurie! Oxitocina naturală este molipsitoare!

Îmi amintesc totul atât de clar de parcă a fost ieri, însă deja au trecut aproape 3 ani...

Am fost felicitată și apreciată de toate cadrele medicale pentru experiența mea la prima naștere, iar
asta mi-a dat curaj să fac ceva să schimb mentalitatea despre acest moment atât de măreț și
important din viața unei femei și despre tot ce aduce maternitatea.

Astfel, am făcut o schimbare profesionala 180 de grade și am devenit consilier și terapeut holistic.

În acest mod pot să îndrum și să ghidez mămicile și părinții spre ceea ce își doresc cu adevărat.

Așadar vă invit cu drag la evenimentul gratuit pe care l-am conceput pentru toate graviduțele, toate
proaspetele mămici și toate femeile care își doresc sa fie mame în curând:
https://fb.me/e/Wr922cX1

Daca eu am reușit, și tu poți să reușești în tot ceea ce îți dorești!

Tine minte că informația înseamnă putere și cu cât ai mintea mai pregătită, cu atât corpul o va urma
cu mai multă încredere!

Cu bucurie și iubire,
Terapeut și Consilier Dezvoltare Personală Teodora Daniela Petruș