Sunt lucruri in care cred cu tarie, lucruri izvorate din ani intregi de

docmentare si din experienta de parinte (3 ani +) si sotie (oau, de

aproape 4 ani!) Nu cred ca ar putea purta un alt nume.

E oda mea adusa copilului lasat sa se dezvolte cum i-a fost scris si
familiei care face posibil acest lucru. Sunt lucrurile care-mi
guverneaza viata, cele din centrul cel mai centru, cel in jurul caruia
se tes cele care tin de devenirea mea in societate - profesional,
moral,care tin de dezvoltare personala si tot ce mai vrea cineva sa
adauge la asta.

Vreau sa pastrez aici una din scrisorile catre leaderul La Leche

League care ma formeaza, in vederea acreditarii. Eseul de mai jos
incearca sa cuprinda filosofia de baza a La Leche League, asa cum
reiese din fragmentul acesta preluat de pe lll.maternet.ro.

 Filozofia de baza La Leche League este exprimată în

cartea “The Womanly Art of Breastfeeding”, manualul de bază
publicat de către LLL, vândut în peste 3 milioane de
exemplare, și este cuprinsă în următoarele concepte:
 alăptarea este cel mai natural și simplu mod pentru a înțelege
și satisface nevoile bebelușului;
 mama și bebelușul au nevoie să fie împreună imediat după
naștere pentru a stabili o relație satisfăcătoare și o producție
de lapte adecvată;
 în primii ani, bebelușul are o nevoie intensă de a fi cu mama
lui, aspect de bază, și pentru satisfacerea nevoii de hrană;
 laptele matern este alimentul cel mai bun pentru bebeluș;
 pentru un bebeluș născut la termen, sănătos, laptele matern
este singurul aliment necesar până când bebelușul arată
semne că are nevoie și de alte alimente solide, cam în jurul
jumătății primului an;
 ideal, alăptarea va continua până când bebelușul și-a
îndeplinit nevoia;
  participarea activa a mamei la naștere ajută alăptarea să aibă
un start bun;
 alăptarea este îmbunătățită dacă cuplul o susține prin iubire.
Relația unică tată-copil este un element important în
dezvoltarea copilului;
 o bună nutriție înseamnă o alimentație echilibrată și variată.

Find mai degraba o viziune personala, nu am simtit nevoia sa

pun o padure de linkuri si bibliografii, dar cine este interesat
poate primi la cerere oricate referinte.

Am amanat mult acest raspuns nu pentru ca nu as fi fost pregatita,

as vorbi zile intregi pe subiectul asta, ci fiindca am trecut prin
momente solicitante cu prima noastra fetita si nu am mai gasit
energia sa ma adun sa compun ceva frumos scris.

Cred cu tarie ca exista un ceva inefabil in felul in care ne nastem si

crestem si, cu cat incercam sa intervenim, sa rationalizam, sa
controlam aceste impulsuri, cu atat ne facem mai mult rau. Unele
lucruri vin instinctual (nasterea naturala), altele sunt deprinse social
(alaptarea), cert este ca suntem oameni, suntem fiinte sociale,
destinate sa traim in grupuri nu foarte mici si sa ne formam devreme
atasamente multiple.

Cred ca o sarcina decurge frumos in momentul in care femeia se

simte pregatita sa isi asume rolul de mama, indiferent ca acest lucru
a survenit constient sau inconstient. Asa cum sunt femei care isi
neaga conditia pana la final (iti amintesti poate seriile incredibile "I
didn't know I was pregnant"), tot asa sunt si alte femei care citesc in
sine insesi ca in niste carti deschise, care isi cunosc intr-atat
limbajul corpului incat pot sa deduca momentul in care concep un
copil cu o precizie incredibila.

Mai cred ca o viata echilibrata, respectul si dragostea de sine si

pentru altii si niste obiceiuri sanatoase influenteaza pozitiv
dezvoltarea intrauterina a copilului. Copiii simt iubirea si infloresc.
Copiii invata dinainte de a se naste si, daca sunt lasati sa isi aleaga
momentul venirii pe lume, asa cum s-a intamplat de milioane de ani,
sunt si pregatiti sa supravietuiasca. Nasterea este un miracol. Am
mai atins subiectul nasterii naturale, nemedicalizate,
recent aici si aici:

Un copil nascut la termen, lasat sa isi urmeze calea in travaliu, este

pregatit sa si respire singur iar dupa nastere, odata ajuns pe pieptul
mamei, poate ajunge la fel de singur la sanul acesteia, initiind magia
alaptarii.

Acest instinct de a se tari si a suge dispare destul de repede de la

nastere; la 7-8 ore este simtitor mai scazut, ajungand la jumatate
din intensitatea de atuinci, din primele clipe, iar in 2-3 zile copilul
efectiv uita ce are de facut.

Este o simbioza intre mama si copil. Mama ofera caldura necesara

dupa nastere (cand in spital ni se povesteste ca nou-nascutii au un
fel de soc termic), germenii prietenosii din afara si dinauntru, laptele
de inceput, colostrul atat de concentrat, care vine exact cat are
nevoie un bebelus in varsta de 10 minute, adica doar cateva picaturi
- o cantitate ce poate varia de la 2 la 7 mililitri - si numai mama si
copilul hotarasc inconstient cat de mult lapte este necesar in
tandemul lor.

Copilul care se misca pe burta mamei o ajuta pe aceasta sa elimine

placenta si ii fac masajul uterin atat de necesar, pentru ca in
aproximativ doua ore uterul va redeveni (sau asa ar trebui) mare cat
un grepfrut. Ulterior, stimuland secretia de ocitocina in timpul
suptului, ajuta mama sa produca acele contractii care ii redau forma
de dinainte de sarcina. In sase saptamani, uterul trebuie sa fie la fel
de mic ca inainte de nastere.

Este miraculos cum aceste lucruri se pot face fara injectii cu

ergomet, fara fiola de oxiton administrata pe expulzie, ci doar lasand
sa decurga un proces atat de simplu, de prietenos si de natural.

Trebuie sa mai scriu ca noi oamenii moderni am uitat cum ne

nastem. Suntem standardizati, cuantificati, rationalizati si s-a ajuns
sa se creada ca numai asa lucrurile nu pot evolua intr-un sens
negativ.
Ni se spune ca nasterea este durere si ca e foarte aproape de
moarte. In loc sa folosim achizitiile din ultima suta de ani sa ajutam
acele cazuri cu adevarat critice, ne-am facut un obicei sa tratam
totul ca pe o boala, sa oferim tratamente preventive, sa amortim
mama si copilul la nastere si sa prezentam acest lucru ca pe o mare
cucerire a tehnicii, ca pe un mare pas inainte - eliberearea femeii de
eterna suferinta a nasterii.

Si totusi, toate nasterile pe care le-am vazut, lasate sa decurga asa

cum venea de la sine, nu au parut niste suferinte si traume imense,
cat o sarbatoare, mai ales la final.

Durerea din nastere este singura durere care iti spune ca totul
merge bine. Care te invata cum sa te misti, cum sa gemi, cum sa
intri in transa atat de necesara activarii instinctului de a naste.

Nasterea este gestionata de sistemul limbic, cea mai rudimentara

parte a sistemului nervos. Frigul, lumina, vorbele fara rost,
interventiile si restrictiile de orice fel interfereaza cu acest mecanism
fin si rezultatul, de multe ori, este ca femeile noastre - mamele,
surorile, doamnele din generatiile care au nascut la spital au
perceput nasterea nu ca pe o mare victorie si implinire a devenirii lor
ca femei, cat ca pe un chin, ca pe durere pura.

Unele medicamente si hormoni administrati in spital in timpul

travaliului interfereaza cu secretia naturala de hormoni care ajuta
mama pe perioada travaliului si a expulziei, o priveaza de endorfine
- anestezicul natural - si de adrenalina, care ii da forta aceea
incredibila de a lua lucrurile in maini pe final, de a-si naste copilul,
facand astfel necesara interventia unor anestezice care raman in
sangele copilului si dupa trei zile de la nastere, un cot bine
pozitionat pe abdomen, o incizie (in Romania 95% din femei
nascatoare pe cale normala au parte de ea) la nivelul perineului.

Copiii sunt luati imediat de langa mama si astefl sunt ”sterilizati” si

colonizati cu germenii spitalului si ai personalului de acolo (de multe
ori mult mai rezistenti si mai conentrati in patogeni decat ai mamei
insesi), iar mama va fi partial incapabila sa ii ofere protectie contra
acestora intrucat la unii dintre ei nu a fot expusa direct deci nu are
nici ea imunitate, Nu se tine cont de faptul ca un cordon ombilical
lasat sa pulseze pana la capat ii asigura copilului o rezerva
importanta de fier pentru lunile de inceput, nici de faptul ca
grasimea cu care se naste il protejeaza de frig si de afectiuni ale
pielii care pot aparea mai tarziu (exista studii care spun asta).

Copilul nu este lasat pe pieptul mamei la 30 de minute dupa nastere

(sau o ora, ori cand mama este constienta, in cazul cezarienei) ci
sunt hraniti cu suplimente precum glucoza sau formule de lapte,
aceste manevre interferand cu stabilirea naturala a lactatiei.

Stiu ca La Leche League promoveaza apropierea copilului de mama

imediat dupa nastere. Eu insami ader cu toata fiinta la aceasta
filosofie si ma pregatesc sa ii ofer cele mai prietenoase conditii
posibile urmatorului meu copil cand se va naster.

Copiii au nevoie intens de mama si de sanul ei imediat dupa

nastere, iar in primele trei luni este perfect natural ca acelasi copil
sa se acomodeze la viata extrauterina la fel de lipit de mama lui,
insa din exteriorul acesteia.

Exista un concept tare frumos in unele articole despre dezvoltarea

copilului, numit al patrulea trimestru, care promoveaza apropierea
fizica a copilului de mama. Dupa al patrulea trimestru, copilul invata
treptat sa fie independent. Insa nu, nu la inceput: la inceput,
copilasul are nevoie inclusiv sa doarma langa mama. Somnul langa
aceasta ii regleaza ritmul respiratiei, contactul neintrerupt il ajuta sa
invete cum trebuie sa isi regleze lucruri de baza, precum caldura
corporala sau sa isi regleze bataile inimii si respiratia dupa cele ale
mamei. Sinergia mama-copil continua, asadar, mult dupa nastere.

Mama reactioneaza instinctiv la cea mai mica miscare a copilului,

fiind disponibila atunci cand bebelusului ii este sete sau foame sau
cand acesta are nevoie de confort. Fiecare achizitie - care noua ni
se pare inscrisa in genomul uman si careia nu-i dam atentie, este
generatoare de nesigurante, de angoase si reactii din cele mai
diverse.. Ma gandesc de exemplu, la conceptul de distanta, care
este inglobat de copil la cea vreme dupa nastere, ma mai gandesc
la revelatia ca mama este o fiinta distincta de nou-nascut. Bebelusii
isi percep mama ca facand parte din ei. Cad sunt separati de mama
se spune ca au impresia ca le lipseste fizic o parte din ei.

Copilul are nevoie de contactul cu mama - mai ales noaptea -

pentru a reusi sa digere linistit, in siguranta oferita de elementul
priimordial din viata lui - bratele si sanul mamei - aceste concepte si
pentru a creste linistit, sigur de/pe sine. Alaptarea si dormitul
impreuna sunt parti integrale ale atasamentului securizat.

Dormitul impreuna ajuta si evolutia alaptarii in plan fiziologic. Mama

este mult mai alerta si disponibila sa puna copilul la san pe timpul
noptii, ceea ce determina o crestere seminifactiva a nivelului
prolactinei. Cum ocitocina asigura ejectia laptelui in momentul
alaptarii, secretia prolactinei ajuta corpul sa gestioneze producerea
de lapte pentru mesele urmatoare. Noaptea corpul este mai
predispus sa produca prolactina decat ziua.

De multe ori alaptarea este perceptuta ca oboseala, insa studii de

ultima ora arata ca o mama care alapteaza, desi poate dormi mai
fragmentat decat o mama care nu alapteaza, are parte de un somn
mai odihnitor. Antrenamentul pentru un somn fragmentat apare inca
din timpul sarcinii. Nu cred ca exista viitoare mamica scutita de
insomniile din timpul sarcinii, de exemplu. Toate acele de dificultati
de gasire a unei pozitii confortabile in somn, arsurile incapatanate
care apar in ultimul trimestru, mai ales noaptea, greutatea
inexplicabila de a adormi mai repede, nevoia de a evacua lichide
odata la 4 ore inclusiv (sau parca mai ales) noaptea sunt parca
parte a unui complex mecanism de adaptare la viata cu un copil
mic.

Inca o dovada ca femeia e un miracol si ca este capabila sa isi duca

la indeplinire menirea de mama, nu?

Alaptarea exclusiva in primele luni si cea prelungita ajuta la

reducerea unor riscuri serioase de sanatate. Sigur, exista si alti
factori care pot fi poate la fel de determinanti, dar sta in puterea
mamei sa isi ajute copilul sa se dezvolte armonios alaptandu-l. Din
punct de vedere nutritiv, laptele mamei se adapteaza nevoilor
propriului copil, este in continua schimbare, iar simbioza mama copil
nu ar trebui intrerupta sub nicio forma. Asadar, cel mai bine ar fi
poate ca un copil sa nu fie separat vreme indelungata de mama
pana spre doi ani, lasandu-i acestuia spatiu pentru a se intarca
natural.

Gasisem undeva ca in al doilea an de viaţă (12-23 luni), 448 mL din

laptele matern inseamna:

29% din necesarul energetic

43% din necesarul de proteine
36% din necesarul de calciu
75% din necesarul de vitamina A
76% din necesarul de acid folic
94% din necesarul de vitamina B12
60% din necesarul de vitamina C

Un copil intre 1 si 2 ani alaptat la cerere primeste chiar mai mult

decat atat.

Cel putin in primele sase luni nici nu este nevoie de altceva decat
de laptele mamei pentru un copil nascut la termen si sanatos.
Suplimentele alimentare nu sunt necesare profilactic, uneori putand
interfera cu absortia nutrientilor din laptele matern. In plus, copilul se
naste cu anumite rezerve, care in mod normal nu se epuizeaza
inainte de sase luni.

Diversificarea alimentatiei poate incepe la sase luni sau chiar mai

tarziu, in functie de anumite semne pe care le ofera copilul. SImpla
impresie a parintilor ca un copil ”pofteste” nu este un argument
suficient pentru inceperea diversificarii.

Este necesara introducerea treptata a alimentaelor.

Suplimente precum ceaiul sunt de asemenea inutile si interfereaza

cu bunul mers al alaptarii (cererea scade cu cati mililitri de ceai a
baut copilul, a inlocuit practic laptele cu ceaiul) sau influenteaza
negativ concentratia sarurilor din organismul copilului ajungandu-se
uneori la cazuri grave, implicand spitalizarea.
Nevoia copilului de apropiere cu mama descreste treptat, dar chiar
si dupa un an ea este inca foarte pregnanta. Desi foarte versatili si
adaptabili, copiii mici infloresc cel mai adesea langa mama lor,
uneori singura care le poate intelege franturile de cuvinte, cele mai
mici gesturi si le poate veni in intampinare mult mai repede decat
alti ingrijitori.

Exista intre 1 si 2 ani cateva perioade, care variaza de la copil la

copil, in care se manifesta un fel de regres, o intoarcere la
obiceiurile de supt ale primelor luni de viata: neregulate, chinuitoatre
poate pentru mama dupa atata vreme in care copilul isi rarise
supturile. Fenomenul, sau o parte din el, se numeste cluster feeding
(cluster feeding apare insa si la varste mici, in timpul puseurilor de
crestere sau al eruptiei dentare de exemplu).

Sunt copii care renunta partial sau total la solide pentru o perioada.
Aceste perioade de regres sunt precursoarele unor mari achizitii,
care pana se acumuleaza, inmagazineaza si pana copilul invata
cum sa le foloseasca il bulverseaza intr-atata incat copilul simte
nevoia ca o vreme sa se intoara la origini, acolo unde totul este
perfect.

In viata de adulti, unii oameni au tendinta sa doarma in pozitia fetala

pentru a reveni ltemporar la confortul acestui primordial.
Mecanismul mi se pare cam acelasi si in cazul suptului-regres de
care discutam.

Poate cea mai mare piatra de incercare pentru multe mame care au
ales sa alapteze extins este una din aceaste faze, care apare in
jurul varstei de 1 an si 8 luni. Punctul de cotitura poate parea asa de
important si pentru ca intr-adevar multe mame care reusesc sa nu
intarce atunci martuirisesc ca li se schimba radical copilul inspre doi
ani, cand perioada de regres se estompeaza.

Nici eu nu am facut exceptie, la vremea mea

(http://blogulmeumediocru.blogspot.com/2010/11/doi-ani-alt-
copil.html)
Nu in ultimul rand, alaptarea nu e un motiv ca tatal sa iasa din
ecuatia tienrei familii, ci din contra. Sunt voci care sustin ca si tatal
are dreptul la ocaziia de a hrani micutul pentru a favoriza apropierea
dintre el si nou-nascut. Dar sunt atatea moduri in care acest lucru se
poate intampla fara a hrani direct copilul, bunaoara:

- oferind confort mamei

- aducand copilul acesteia pentru a fi alaptat,
- tinandu-l sa eructeze,
- oferindu-i ingrijirea zilnica: schimbat, spalat zilnic, singur sau
impreuna cu mama
- vorbindu-i, tinandu-l cat mai mult in brate

Inca din timpul sarcinii, tatii care accepta sa isi ia rolul in serios si
traiesc impreuna cu viitoarea mama isi schimba, se pare, echilibrul
hormonal.

Barbatii tati au mai putin testosteron (nu dramatic mai putin) si mai
multa prolactina (denumita si hormonul atingerii), lucru care ii face
sa fie mai putin agresivi si mai atenti la nevoile celor din jur (sotia,
copilul), mai iubitor.

Prin contactul prelungit cu nou-nascutul, dupa acee, legatura tatalui

cu copilul se sudeaza si mai mult (intervine acelasi hormon, printre
altele).

Credc ca tatii trebuie lasati sa aiba cat mai mult contact fizic cu
bebelusul, trebuie lasati sa isi gaseasca propria abordare fata de
nevoile nou-nascutului si sa fie eventual corectati sau invatati cum
sa procedeze (dar nu in momente de criza, pentru ca devin, ca
oricine, defensivi si refractari).

Relatia dintre mama si tata sufera multe modificari la venirea unui

copil. Mai ales in primele luni, prioritatile amandurora se schimba iar
rutina copilului, in vesnica schimbare, este si ea generatoare de
oboseala.

Invatand sa se sprijine recoproc, parintii isi construiesc in timp o

relatie mai durabila, invata sa se cunoasca si in alte ipostaze decat
pana la venirea copilului.
Tatal poate fi un sprijin emotional inca dinainte de nastere, pe
parcursul acesteia si dupa aceea, ajutand mama sa isi mentina
fortele proprii si o parere buna despre sine in primele luni, cand
revenirea la aspectulu de dinaintea sarcinii e inca un subiect
sensibil pentru multe femei, cel putin in zilele noastre.
Tatii sunt parte activa in viata copilului lor, care invata sa il
recunoasca si sa il iubeasca. De multe ori primul zambet al copilului
vine catre tata, partenerul de joc, altl decat mama. Prezenta activa a
ambilor parinti incurajeaza armonioasa a copilului si ajuta in bunul
mers al alaptarii, de la momentul zero pana la finalul ei, decis de
copil, in momentul in care decide ca isi poate exprima afectiunea,
frustrarile si alte sentimente si altfel decat de la pieptul mamei.

Citeşte mai
mult: http://blogulmeumediocru.blogspot.com/2012/01/profesiu
ne-de-credinta.html#ixzz3qn9VZBLI
Under Creative Commons License: Attribution
Follow us: @zOOzie on Twitter