Sunteți pe pagina 1din 3

ROMÂNIA

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE


DEPARTAMENTUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă


“Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău

Comunicat de presă
Bilanțul activităților din Săptămâna Protecției Civile

Începând cu data de 25 februarie, până astăzi, 04 martie a.c., Inspectoratul


pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău, a
desfășurat o serie de activități cu caracter prevetiv, pentru a marca împlinirea a 90 de
ani de la înființarea Protecției Civile în România.
Menționăm faptul că, acțiuni de informare preventivă și de pregătire a
populației în domeniul situațiilor de urgență sunt desfășurate constant atât prin
intermediul colegilor noștri din cadrul Serviciului Pregătire pentru Intervenție și
Reziliența Comunităților, Inspecției de Prevenire împreună cu personal al
subunităților de intervenție și voluntarii SMURD, cât și prin intermediul Serviciilor
Voluntare pentru Situații de Urgență.
În această săptămână, aceste activități au fost intensificate, însă scopul nostru a
rămas același, de a transmite populației următorul îndemn: este important să
intervenim, dar estențial să prevenim!
Sub motto-ul „Împreună mai pregătiți”, prin activitățile desfășurate s-a urmărit
educația pentru o mai bună pregătire a populaţiei la dezastre, prin cunoaştrea
modalităţilor de comportare şi acţiune în cazul producerii acestora. Trebuie să
înțelegem că, pentru siguranța proprie, fiecare dintre noi trebuie să învețe să se
autoprotejeze. Însușirea regulilor de comportare și adoptarea comportamentului
proactiv în fața pericolelor reprezintă elementele fundamentale prin care efectele unei
situații de urgență pot fi diminuate.
Așa cum am menționat la începutul acestei săptămâni, ne-am propus și,
deasemnea, ne dorim în continuare să ne adresăm tuturor categoriilor de public, de la
preșcolari, la cei mai învârstă cetățeni.
Astfel, în unitățile de învățământ, dar și prin intermediul Caravanei SMURD
„FII PREGĂTIT!” și în cadrul Zilelor Porților Deschise, am desfășurat instruiri
privind acordarea tehnicilor de prim ajutor, precum și sesiuni de informare privind
regulile de comportare specifice tipurilor de risc generatoare de situații de urgență, în
urma cărora au fost instruți aproximativ 7000 de tineri și aproximativ 600 de adulți.
Atenția noastră a fost îndreptată și către populația din mediul rural, acolo unde,
aceste activități s-au desfășura prin intermediul Serviciile Voluntare pentru Situații de
Urgență, care au fost prezente atât la lăcașurile de cult, cât și la gospodăriile
cetățenești. În urma acestor acțiuni, au fost instruiți aproximativ 9500 de tineri și
aproximativ 1050 de adulți.
În ceea ce privește exercițiul de alarmare publică, denumit „Miercurea
Alarmelor”, vă aducem la cunoștință faptul că acesta s-a desfășurat la nivelul a 93 de
Unități Administrativ Teritoriale. În cadrul exercițiului, au fost puse în funcțiune 226
se sirene, dintre acestea 102 au fost acționate centralizat și 135 individual.
Ne-am propus să ajungem la un nivel de reziliență ridicat, iar în acest sens,
solicităm din nou populației să devină partenerii noștri în acest demers! În încheiere,
dorim să le mulțumim atât cetățenilor care au fost receptivi în cadrul acțiunilor
noastre, dar și instituțiilor și autorităților publice care ne-au sprijinit și ne sprijină
încontinuare în acest demers.

Compartimentul Informare și Relații Publice


Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău
Telefon: 0234/550.000
Fax: 0234/575.053
Mobil: 0752.110.013
Adresa email: informarepublica@isubacau.ro

S-ar putea să vă placă și