Capitolul VII – VASILE

Partea 1 – Capitolul debutează cu ziua imediat urmatoare dupa nunta Laurei, Herdelea spunand:
„Cand mariti o fata, e parca ti-ar arde casa! Acu’ numai sa fie cuminte si fericita!” Casa Herdelea era
pustie fara Laura, toti incercand sa ghiceasca pe unde a ajuns si cum mai este. Vine o scrisoare
recomandata de la avocatul Lendvay prin care se anunta data licitatiei. Maria Herdelea era îngrozită
de aceasta licitatie, desi Titu ii tot explica faptul ca este o simpla formalitate. Herdelea gaseste un
prilej să-i povestească si lui Belciug cele intamplate, incercand sa se prefaca ca intre ei nu este nicio
cearta. Preotul Belciug il asigura pe Zaharia ca va veni sa il ajute in caz de nevoie, lucru care il bucura
pe invatator, gandindu-se si la faptul ca avea o casa pe pamantul lui, si l-ar putea indupleca sa ii
treaca locul pe numele lui.

In vinerea fixata, avocatul vine de dimineata la Herdelea, insa doar pentru a-l anunta ca trebuie sa il
astepte inspre amiaza, deoarece avea o afacere urgenta in Armadia. Auzind acestea, Zaharia ii spune
sotiei sale faptul ca va veni la licitatie si preotul Belciug. Maria Herdelea este dezamagita de acest
lucru, spunandu-i sotului sau ca, cel mai probabil: „pamatuful umbla dupa vreo potlogărie”,
adaugand faptul ca va ramane si ea, numindu-l pe invatator un „papa-lapte”. Soseste si preotul
Belciug care tăifăsuieste in pridvor cu Herdelea despre familia Pintea. In vremea aceasta, femeile
casei ocarau si blestemau pe preot in salon. Curand soseste si avocatul, insotit de un copist batran,
de la judecatorie, care spune ca a ispravit drumul mai repede decat se astepta, dar si faptul ca
nevasta lui va fi foarte fericita daca ar ajunge la ora pranzului la masa. Avocatul Lendvay le intampina
pe femei cu complimente in limba maghiara, insa invatatoarea nu răspunde, nestiind aceasta limba,
lucru care il deranjeaza pe avocat, care spune ca e inadmisibil ca o nevasta de invatator sa nu
cunoasca limba statului. Acesta pomeneste si despre un coleg roman din Armadia care avea in
vedere sa fie ales deputat. Preotul Belciug izbucneste, spunandu-i avocatului ca romanii sunt o
natiune băștinașă, despuiata de drepturi si impovarata de datorii. Lendvay se face ca nu intelege ce i
se spune, intreband „Ce zice? Ce zice?”. Herdelea schimba vorba si ii conduce pe toti in odaia intai,
unde erau doua paturi langa perete, o masa de sufragerie, o canapea de lemn, toate vechi si
hodorogite. Avocatul si copistul incep formalitatile, mobila impricinata fiind o masa lacuita, cu
picioarele strunjite, acoperita cu o fata tricolora si un pat frumos, perechea celui din salon in care
dormisera fetele.

Copistul citeste din hartiile lui faptul ca masa de nuc valora 23 de coroane. Apropiindu-se de masa,
Belciug spune ca ofera 26 , iar Lendvay cere apoi 30. Preotul ofera, in final, 32 de coroane. Herdelea
ramasese surprins de ceea ce Belciug facuse. Dupa ce se sfarseste licitatia, Herdelea este pus sa
plateasca copistului diurna cuvenita si avocatul il sfatuieste sa fie la timp cu ratele. Iesind din casa, o
saluta pe doamna Herdelea, cerandu-si scuze ca nu vorbeste romaneste. In pridvor preotul se
desparte de Zaharia, spunandu-i ca maine vine sa isi ia masa, deoarece tocmai ii lipsea o masa ca
aceea. Zaharia nu le spune nimic celor din famila sa, deoarece el insusi nu credea ca Belciug va face
acest lucru. A doua zi, pe cand Herdelea era la scoala, Herdelea vine si bate la usa, insotit de un tigan
batran si barbos. Doamna Herdelea le deschide, iar Belciug spune ca a venit dupa masa. Femeia
incepe sa goleasca sertarele, insa dandu-si seama de ce face, il acuza ca vine sa ii fure lucrurile si
incepe sa il goneasca afara, amenintandu-l cu o matura, cu care il si croieste pe tigan. Zenobia aude
galagia de peste drum, femeia spunandu-i ca parintele e un hoț.

Partea 2 – La doua saptamani dupa nunta, Ion isi facea planuri cu privire la ceea ce ar putea cumpara
din banii stransi la nunta. Fiul Glanetasului oscila intre un juncan si perechea calului, insa voia si sa
pastreze ceva gologani la chimir, in caz ca se ivesc pamanturi bune de vanzare. Era primavara, iar Ion
se simtea mult mai respectat de sateni si chiar de casele acestora, vorbind mereu cu oamenii numai
despre pamanturi si averi „Acum avem si noi pamant, slava Domnului, numai sanatos sa fiu sa-l
muncesc!” Ion nu se grabea cu aratul si semanatul, deoarece stia ca are nevoie de ajutoare, care sunt
mai ieftine pe final. Ion era scarbit de Ana, pe care acum o vedea mai urata ca inainte. Joi se dusera
cu totii la balci la Armadia sa cumpere juncanul, iar vineri Ion horobai pe acasa ca sa piarda vremea.
Sambata seara, Ion merge la Vasile Baciu, care stia exact motivul pentru care vine Ion, si care spune
ca nu ii va trece pe numele lui nicio avere. Acesta se arata extrem de suprins, deoarece intelegerea
initiala aceasta fusese. Baciu ii spune ca nu se lasa el la batranete pe mana sa. In final, Vasile ii
propune sa isi aleaga 5 locuri pe care sa le lucreze si sa faca ce vrea cu ele, insa fara a i le trece pe
numele lui. Ion pleaca dezamagit, in urma lui ramanand Ana ingandurata.

Partea 3 – Titu era trist deoarece se gandea ca aventura pe care o avusese cu Roza Lang se sfarsise
atat de brusc. De asemenea, nu isi gasea scopul in viata, punandu-si, deseori, o multime de intrebari.
Versurile lui si inflacararea nationala i se pareau copilarii. Astfel, hotaraste sa se afunde in cartile
tatalui sau din micuta biblioteca, in incercarea de a raspunde la aceste intrebari. Intr-un final, Titu isi
da seama ca lucrul cel mai frumos la viata este tocmai faptul ca viitorul ne este necunoscut, asa ca
profita de ea, trezindu-se ca dupa o boala grea, si uitand framantarile de odinioara. De asemenea, in
Armadia se întâmplase ceva important: murise Ion Ciocan, deputatul circumscripției, reprezentant al
Armadiei la Budapesta. Era un om foarte tacut, iar averea lui intreaga urma sa ramana liceului din
Armadia si Astra din Sibiu, deoarece sotia ii murise, iar alte rude nu mai avea. Pe scaunul lui Ciocan
urma sa aiba loc o lupta crancena intre Victor Grofșoru, avocat foarte cautat din Armadia, sustinut de
toata românimea, si bancherul Bela Beck, un șvab ungurizat din Budapesta. La beraria Rahova toata
lumea vorbea despre acest subiect. Intr-o zi, aici se iveste Victor Grofșoru, care se duce glonț la poet,
pentru a-i cere un serviciu. Titu, mandru de faptul ca este implicat, accepta cu desavarsire, intalnirea
avand loc dupa pranz, deoarece avocatul avea foarte multa treaba. La intalnire, Victor marturiseste
ca fara voturile evreilor din Jidovița nu are sanse. Astfel, il roaga pe Titu sa discute cu tatal sau si sa il
roage sa faca o propaganda discreta. Titu ajunge intr-un sfert de ora inapoi in Pripas, deoarece a
alergat pentru a-i spune tatalui sau ce cinste mare i-au facut fruntasii miscarii nationale. „Tata, iata
clipa cand poti dovedi lumii intregi ca esti adevarat romana!” Chiar daca Herdelea se bucurase in
suflet, ii veneau mereu in minte vorbele lui Horvat, care il faceau sa revina la realitate. Nici doamna
Herdelea nu era de acord cu implicarea învățătorului intr-o astfel de cauza. De asemenea, femeia ii
spune lui Titu ca ar fi mai bine sa isi caute un nou loc de munca, spunandu-i ca o sa ramana de rasul
lumii cu lenevia. In timp ce mama si fiul se certau, Zahariei ii trec prin minte toate momentele
cumplite din viata, in care a fost nevoit mereu sa faca compromisuri. Intr-un final ofteaza, spunand ca
viata e cumplita.

Partea 4 – Ion se culca imediat ce vine de la Vasile Baciu, fiind socat de viclesugul facut de acesta.
Duminica dimineata, cand se duce sa isi admire pamanturile, isi aduce aminte de cele zise de socrul
sau si-l patrunde un fior de groaza. Isi zice ca ar fi trebuit sa il bata mar pe Vasile Baciu, sa-l invete
minte.

Zenobia, intorcandu-se de la Biserica, il gaseste pe Ion asezat pe prispa, deznădăjduit. Zenobia ii

spune ca ar fi mai bine sa plece prin sat sa caute lucratori pentru arat, insa Ion ii spune ca i-a dat
numai saracia si necazul. Uimita, Zenobia ii spune ca are acum destule pamanturi de la socrul sau,
insa Ion intervine, spunandu-i ca s-a garbovit de cate pamanturi are; ii povesteste tot ce se
intamplase, iar Zenobia incepe sa o ocărască pe nora sa, dar Ion o opreste, spunandu-i ca nu este
vina ei si amenintand-o. Vazand acestea, Ana simte ca Ion o iubeste, deoarece o ocareste chiar pe
propria mama pentru a o apara. Ion se poarta foarte frumos cu ea in acea zi, insa seara o roaga sa se
duca la tatal sau si sa vorbeasca cu el despre pamanturi. A doua zi de dimineata, Ana va pleca la tatal
sau. Acesta a fost surprins sa o vada, si a intrebat-o daca a fost data afara de familia Glanetasu.
Aceasta spune ca nu, si ii explica toate cele. Baciu rabufneste „V-ati pus amandoi sa ma jefuiti si sa
ma lasati cersetor?”, apoi o bate pe Ana cu pumnul. Obrazul stang i se rosise, iar din nas incepuse sa
ii curga sange. Atunci, Vasile se repede sa ia biciul, insa Ana fuge pentru a nu isi lua iar bataie. Ion o
astepta nerabdator, insa cand o vede batuta, starea de spirit i se schimba radical. Apoi si Ion o bate
peste obraji si apoi peste ochi, iar Ana se prabuseste la pamant si incepe sa planga. Din drum vine
nevasta lui Macedon Cercetasu, care ii spune sa taca mulcom, deoarece asa au fost femeile lasate sa
sufere. Ana ii spune, in final: „Norocul meu!”

Partea 5 – Titu a pornit din casa in casa, indemnand pe tarani sa mearga la o intrunire organizata in
Armadia de Grofșoru, insa toti raspundeau ca n-au pamant, iar datoriile sunt grele. Titu insa nu
renunta, si tine un discurs despre „fratii nostri”, care fusese aplaudat, spre deosebire de alte ocazii, si
de Stefan Hotnog, bogătaș din sat. Stradaniile lui Titu au fost, insa, in zadar, deoarece intrunirea a
fost oprita de prefect in urma raportului solgăbirăului Chițu.

Pe cand Titu venea trist dupa ceea ce se intamplase in Armadia, Herdelea primise citatie de la
tribunal in procesul ce-l pornise judecătorul pentru ultragiu. Desi judecatorul ungur se mutase in
Ungaria, acuzatia acestuia i s-a parut atat de intemeiata procurorului incat si-a insusit-o din oficiu,
astfel ca procesul trebuia sa continue negresit. Herdelea il striga pe Ion pentru a hotărî impreuna ce
trebuie facut, insa fiul Glanetasului era mult prea implicat in scandalul cu socrul sau. Titu le
povesteste si faptul ca s-a intalnit in Armadia cu Belciug care a spus ca e foarte suparat pe vorbele
doamnei Herdelea si ca va raspunde in instanta pentru ele. Astfel, Zaharia se enerveaza si mai tare si
are loc o cearta care tine pana noaptea tarziu.

Ziua urmatoare vine o scrisoare de la subinspectorul Horvat, prin care acesta ii cere sa il sustina pe
deputatul Beck, in schimb oboseala invatatorului fiind apreciata cum se cuvine. Astfel, Herdelea ii va
indemna pe toti alegatorii din Pripas sa il voteze, spre dezamagirea lui Titu, care vine acasa foarte
nervos ca tatal sau este un renegat. Zaharia ii explica tanarului ca va fi mai de folos daca dorinta lui
Horvat ar fi implinita, insa Titu nu vrea sa inteleaga aceste lucruri, spre dezamagirea tatalui sau, care
il face magar.

Partea 6 – In seara zilei cand Ion batuse pe Ana, soseste o ruda îndepărtată a Zenobiei, Dumitru
Moarcăș „un mosneag trecut de 60 de ani, pipernicit si prapadit de sa-l sufli de pe picioare”. Acesta
venise la Zenobia deoarece fugise de la Paraschiva. In tinerete, Dumitru era voinic si iute ca un lup,
insa intr-o noapte, venind de la Dej, o ceata de tigani laiesi au tabarat pe dansul, l-au stalcit si i-au
furat caii, si l-au lasat beteag de picioare. Astfel, s-a aciuat pe langa Paraschiva, cu care s-a inteles
bine pana in urmă cu cateva luni, cand a vandut casa lui Avrum pe 100 de zloti, pret pe care
Paraschiva il credea mincinos. A inceput sa il bata pana ce, in final, l-a izgonit. Cand il vede, Ion se uita
la el cu dispret, insa nimic nu il interesa pe lume mai mult decat pământurile. Astfel, se gandeste ca
Zaharia ar putea fi ajutorul lui de nadejde, si, deci, trece pe la el pe la scoala pentru a-i cere sfatul.
Zaharia ii spune sa vina la el duminica cu Ana, deoarece va chema si pe Vasile si o sa se linisteasca
sigur. Zilele pana duminica trec ca orele pentru Ion, care era increzator din nou si se imagina stapanul
pamanturilor. Insa, la intalnire, Zaharia propune ca jumatate din pamanturi sa fie date lui Ion acum,
iar jumatate sa fie date dupa moartea lui Baciu. Cei doi nu au fost multumiti de acest scenariu. Cei
doi se iau la bataie in casa lui Herdelea, insa acestia reusesc sa ii dea afara. Bataia continua pana in
ulita, cand cei doi se injura din ce in ce mai linistiti. Cand ajunge acasa, Ion o vede si pe Ana care voia
sa intre si ea insa acesta scoate cutitul din serpar, hotarat sa o omoare daca nu pleaca. Astfel, Ana se
duce dupa tatal sau, care o respinge si el, deoarece spune ca nu el i-a spus sa se marite cu un
sarantoc. Nemaiavand unde sa mearga, Ana ramane in mijlocul strazii, de unde este luata de Florica
si dusa la ea acasa. In acea noapte, Ana se gandea pentru prima oara la sinucidere, insa cand simtea
pruncul miscand in pantecele ei, stia ca trebuie sa traiasca.

Partea 7 – A doua zi, Ion fu mai linistit. S-a dus la Florica sa o ia pe sotia sa de acolo. Dupa o
saptamana ploioasa, Ion sorbi lacom mirosul de verdeata care parca ii daduse o farama de speranta
in legatura cu viitorul. Atunci ii trasni in cap o idee: sa se duca la preotul Belciug sa il descurce,
deoarece tot el l-a descurcat si cu nunta. Zis si facut, Ion merge la biserica, unde popa avea in vedere
mai mult sa il castige pe Ion ca viitor donator al noii biserici. De asemenea, Belciug il sfatuieste pe Ion
sa apeleze la ajutorul unui avocat, deoarece Dumnezeu a randui ca instantele sa pedepseasca
oamenii dupa cum se cuvine. Atunci, Ion ii spune Anei sa plece la Vasile Baciu, deoarece si el are
greutati multe si este sarac. Ana pleaca spunandu-si „toti au dreptate, numai eu n-am niciun rost pe
lume”.