4 aprilie 1949 – s-a semnat la Washington Tratatul Atlanticului de Nord

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO/OTAN): menţinerea păcii

si apărarea propriei independenţe prin solidaritate politică şi printr-o forţă
militară defensivă corespunzătoare, capabilă să descurajeze şi, dacă ar fi
necesar, să răspundă tuturor formelor probabile de agresiune îndreptată
împotriva ei sau a statelor membre.

- statele membre iniţiale: Belgia, Canada, Danemarca, Franța, Islanda, Italia,

Luxemburg, Marea Britanie, Norvegia, Portugalia, Olanda şi SUA. La 18
februarie 1952, au aderat la tratat Grecia şi Turcia, iar la 6 mai 1955, RFG a
devenit membră a NATO.
 MAREA BRITANIE
Noi obiective şi sarcini pe linie de Intelligence:

• obţinerea de informaţii despre tehnologia nucleară şi mijloacele purtătoare

(avioane, rachete, nave, submarine) de încărcături nucleare;

• protejarea propriilor cercetări în acest domeniu;

• contracararea pericolului comunist, atât în interiorul regatului, cât şi în

arealul de influenţă externă;

• obţinerea de informaţii despre persoane şi mişcări politice indezirabile;

• contracararea spionajului efectuat de puteri ostile, dar şi de aliaţi;

• descoperirea şi prevenirea actelor de sabotaj.

Asigurarea politicii britanice de securitate în Orientul Mijlociu:

Iran – interesul britanicilor pentru resursele petroliere;

– 1952 – ajungerea la putere (prim-ministru) a dr. Muhammad Hidazat

Mossadegh, oponent al şahului Reza Pahlavi;

– ruperea relaţiilor cu Anglia;

– implicarea M.I.-6, în cooperare cu CIA, în demiterea lui Mossadegh;

Centrul de Studii Arabice din Orientul Mijlociu (Middle East Centre of Arabic
Studies): - înfiinţat în 1947, în Liban ═> mai multe mii de studenţi englezi sau
străini, “interesaţi” de studiile arabistice – limba arabă şi modul de viaţă musulman
(printre ei şi George Blake şi Kim Philby – agenţiMI-6/agenţi sovietici);
Planul de asasinare a preşedintelui R.A.Egipt, Gamal Abdel Nasser:

- 1956 - Criza Suezului;

- Nasser urma să fie asasinat cu gaze neuroparalitice introduse în

sistemul de ventilaţie al reşedinţei;

- planul a fost revendicat şi de către CIA;

- după acordul Franţei şi al Israelului pentru intervenţia militară,

planul a fost abandonat.
Planul de lichidare a mişcării de independenţă a Ciprului:

- mişcarea de independenţă a Ciprului condusă de arhiepiscopul Makarios,

sprijinit de Grecia, Partidul Comunist şi EOKA – armata de gherilă, condusă
de colonelul Grivas;

- plan de asasinare a colonelului Grivas, prin balizarea legăturilor sale radio;

- planul a fost abandonat, după soluţionarea problemei cipriote prin

Conferinţa de la Lancaster House – 1959.
 Succese şi insuccese în activitatea serviciilor secrete britanice

Succese:
Cazul Penkovski – Oleg Penkovski, colonel GRU, recrutat şi exploatat informativ de
serviciile secrete britanice din aprilie 1961 până în august 1962 – informaţii
referitoare la rachetele furnizate de URSS Cubei şi RDG, vulnerabilizarea “centurii
albastre” (dispozitivul balistic ofensiv şi de apărare antirachetă sovietic); exploatarea
unor vicii de caracter ale lui Pencovski (vanitatea, orgoliul, pasiunea pentru
aventură, femei şi alcool, nemulţumirea profesională etc.);
consecinţe: - degradarea şi destituirea a doi mareşali sovietici;
- destituirea generalului Serov, şeful GRU;
- rechemarea la Moscova a 300 de ofiţeri care lucrau acoperit în
străinătate;
- expulzarea din URSS a 12 diplomaţi englezi şi americani.
- expulzarea, în 1971, a 105 diplomaţi sovietici aflaţi în Anglia;
- arestarea, în 1983, a lui Michael Bettaney, cadru MI-5, care încercase să
furnizeze informaţii KGB-ului.
Insuccese:

1961 - arestarea lui George Blake, ofiţer MI-6, pentru spionaj în favoarea
URSS – agent dublu, folosit pentru un joc operativ cu sovieticii, a reuşit să
evadeze din închisoare după câţiva ani şi i s-a pierdut urma în URSS;

1961 - cazul ministrului de război Profumo, implicat într-o relaţie

amoroasă cu Cristine Keeler, top model, apropiată a unui agent al
serviciilor secrete sovietice.
 Grupul celor cinci de la Cambridge:
- informaţii preţioase pentru sovietici, mai ales în preajma încheierii celui de-al
Doilea Război Mondial, dar şi în perioada următoare, prin situarea lor în funcţii
importante din cadrul Ministerului de Externe şi Serviciilor de Informaţii Britanice, în
domenii privind:
- serviciile secrete britanice şi cele aliate;
- Ministerul de Externe britanic;
- Contraspionajul pe spaţiul URSS;
- Finanţele, sistemul de cifru, strategia economică;
- Politica militară a NATO;
- Programul occidental de înarmare nucleară;
- Comunităţile emigraţiei est-europene;
- Personalităţi politice şi militare.
 Cazul Harding

Sir Peter Harding (60 ani), şeful Statului Major britanic,

implicat într-o relaţie amoroasă cu Bienvenida de Perez-
Blanco (30 de ani), în perioada războiului din Golf şi a
celui din Iugoslavia (1991-1995) ═> înlăturat de la şefia
Statului Major printr-un scandal de presă.
Mijloace tehnice moderne folosite în activitatea de informaţii:

controlul comunicaţilor între Europa şi America, prin intermediul cablului

transoceanic în timpul celui de-al Doilea Război Mondial;

Unitatea Specială de Investigaţii a Poştei;

controlul canalelor speciale de comunicaţii radiocifrate utilizate de misiunile

diplomatice;

controlul Ambasadei Egiptului, prin compania de telefoane – interceptarea,

cu ajutorul unor emiţătoare, a zgomotelor specifice maşinii de cifrat şi
vizualizarea osciloscopică a sunetelor ═> aflarea intenţiilor sovieticilor în Criza
Suezului; sovieticii au afirmat că au ştiut şi au tolerat această scurgere de
informaţii, fiindu-le favorabilă intereselor urmărite.
- Controlul Comandamentului Militar sovietic din Berlin (tunel subteran,
despre care sovieticii ştiau, în urma trădării lui George Blake, şi pe care l-au
tolerat, desfăşurând o amplă acţiune de dezinformare);

- Operaţiunea Party Piece – 1955 – fotografierea, de către MI-5, a întregii

arhive a Partidului Comunist din Marea Britanie;

- Centrul guvernamental de comunicaţii (GCHQ) – înregistrarea integrală a

traficului radio şi telex al reprezentanţelor străine
- Inovaţii tehnice: - scrierea ascunsă cu ajutorul radioactivităţii;

- micropuncte prin activare neuronică;

- controlul containerelor cu raze X slabe;

- Gordon Lousdalle – ofiţer de informaţii sovietic, stabilit în Anglia, cu o

afacere de închiriere a tonomatelor ═> culegerea de informaţii în domeniul
armamentelor şi echipamentelor nucleare, sisteme de apărare şi antidetecţie
a sumarinelor; depistat de serviciile britanice datorită faptului că legăturile
sale radio erau receptate, pentru control, şi de ambasada sovietică,
ascultată, la rândul ei, de către MI-5.
 În prezent, comunitatea de Inteligence a Marii Britanii are în
compunere:

- servicii de informaţii şi securitate – Serviciul de Contrainformaţii şi

Securitate Internă (Military Intelligence /MI-5);

- servicii de informaţii externe – Serviciul Secret de Informaţii

(Intelligence Service/MI-6), Centrul Guvernamental de Comunicaţii
(Government Communication Headquarters /GCHQ);

- servicii de informaţii militare – Serviciul Militar de Informaţii (Defence

Intelligence Service /DIS);

- structuri departamentale: Secţia Specială a Poliţiei Metropolitane

(Special Branch of Scotland Yard).
 FRANŢA

activitate concepută intr-o viziune mondialistă, conform rolului pe care

Franţa şi l-a sumat în concertul marilor puteri;

principalele acţiuni clandestine s-au desfăşurat în foste colonii franceze,

pentru păstrarea vechilor frontiere;

Franţa s-a considerat îndreptăţită să joace în Africa un rol mult mai mare
decât orice altă fostă putere colonială.
 Dosarul Centrafrican

- Africa Centrală, devenită imperiu sub Jean Bedel Bokassa ═> acuzat de
canibalism faţă de triburile rivale;

- 2 avioane ale Serviciului “Acţiuni” au desantat la Bangui 150 de

paraşutişti, care au arestat garda şefului statului, iar pe acesta l-au depus la
închisoare;

- aducerea la putere a lui David Dacko, apoi a lui Andrei Kolingba –

conducători manevrabili de către DGSE ═>DGSE ═ deţinătorul real al
puterii, Franţa deţinând o puternică poziţie militară în zona subsahariană.
 Dosarul Ciad
- dorinţa Franţei ca Africa de Nord să nu se extindă asupra celei susahariene
═> respectarea liniei de separaţie dintre islamism şi animism;

- înlocuirea preşedintelui Hisseve Habre cu oponentul său Idriss Deby;

Dosarul Senegal-Mauritania
- 22 aprilie 1989 – izbucnirea unui conflict între Ciad şi Mauritania;

- DGSE a condus operaţiunea de conciliere a celor 2 state.

 Dosarul Tuarego-Nigerian
• Tuaregii – “kurzii Africii” – populaţie nomadă tolerată să se mişte liber în toată
zona francofonă;
• în Niger şi Mali tuaregii au generat conflicte, chiar teroriste – în 1990, tuaregii
au atacat o prefectură nigeriană;
• DGSE a mediat şi aplanat conflictul.

Dosarul Comore
• 26 noiembrie 1989 – asasinarea şefului statului, Abdallah, de către şeful
gărzii personale;
• DGSE a înlocuit garda, şeful ei a devenit noul commandant al gărzii
prezidenţiale şi consilier al peşedintelui.
 Dosarul Zair

• Intervenţia, în mai 1978, a unui detaşament de paraşutişti, la Kolwezi, unde

rebelii katanghezi puseseră stăpânire pe provincie; se lansează zvonul că
acest detaşament de paraşutişti este avangarda Diviziei 11 Paraşutişti ═>
rebeli se retrag peste graniţă.

Vietnam
• 1946-1954 – războiul franco-vietnamez – divizarea Vietnamului în 2 state;

• 1965-1973 - intervenţia SUA în sprijinul Vietnamului de Sud.

 Algeria
• 1827 – începutul colonizării Algeriei de către Franţa;

• 1930 – începutul mişcării algeriene de independenţă;

• 1954 – revolta Frontului de Eliberarea, condus de Ben Bella;

• 1954 – preşedintele de Gaulle a proclamat dreptul Algeriei la

autodeterminare;

• 1963 – Algeria devine independentă ═> un continuu conflict între forţele

rebele din ţară şi cele ale puterii tutelare, soldat cu sute de mii de victime;
 Dosarul Camerun

• Camerunul a fost inclus, după al Doilea Război Mondial, sub tutela ONU;

• 1960 – ONU a declarat independenţa Camerunului;

• Felix Mounie, conducătorul Uniunii Poporului Camerunez, a fost asasinat,

la Geneva, de William Berthel, ofiţer al unui comando care a acţionat în
Indochina, membru al grupării “Mâna Roşie”.
 În prezent, comunitatea de intelligence din Franţa funcţionează
următoarele categorii de structuri informative:

- servicii de informaţii externe:

• Direcţia Generală de Securitate Externă (DGSE);

- servicii de informaţii interne:

• Direcţia de Supraveghere a Teritoriului (DST),

• Direcţia Centrală a Informaţiilor Generale (DCRG).

• din 2008: Direcţia Centrală de Informaţii Interne (DCRI), prin

fuziunea DST cu DCRG.
- servicii de informaţii militare:

• Direcţia de Informaţii Militare (DRM);

• Brigada de Informaţii şi Război Electronic (BRGE);

• Direcţia de Protecţie şi Securitate a Apărării (DPSD);

• Direcţia de Studii Generale (DEG);

• Secretariatul General al Apărării Naţionale (SGDN);

• Comitetul pentru Informaţii Militare (CRM);

• Divizia Relaţii Externe a Ministerul Apărării (DREMD).

• Direcţia Generală pentru Armament (DGA);

• Direcţia pentru Afaceri Strategice (DAS);

• Serviciul de Informaţii al Marinei (SRM);

• Biroul de Relaţii Străine al Marinei (BAE).

- structuri departamentale de informaţii:

• Centrul de Transmisiuni Guvernamentale (CRG);

• Grupul Interministerial de Control (GIC);

• Comandamentul pentru Operaţiuni Speciale

(COS).
 GERMANIA
1945 – Reinhard Gehlen, şeful FHO (Armate Germane Est), s-a predat
armatei americane, căreia i-a pus la dispoziţie arhiva serviciului său şi a fost
transportat în SUA;
Gehlen a fost folosit de americani pentru spionajul împotriva URSS şi a
celorlalte ţări socialiste;
Organizaţiei Gehlen i s-a alocat un buget iniţial de 3.400.000 $;
unii dintre foştii ofiţeri de informaţii germani au fost folosiţi în continuare în
serviciile secrete;
organizaţia a fost finanţată 10 ani de către CIA;
teritoriul Germaniei (RFG şi RDG) a devenit terenul celei mai ample şi aspre
confruntări dintre serviciile secrete ale celor două blocuri militare.
 Eşecuri ale “Organizaţiei Gehlen”

Cazul Grell – scriitorul Hans Joachim Geyer, angajat al Organizaţiei

Gehlen, a fotocopiat şi a transmis în RDG multe documente secrete ═>
întocmirea unei liste cu 60 de agenţi care acţionau în RDG;

Interceptarea căsuţelor poştale interpersonale: - multe din căsuţele

poştale impersonale din Berlinul de Vest au fost descoperite de serviciile
estice, agenţii fiind îndemnaţi să treacă în Est;

Cazul Werner Haase – încercarea de conexare a cablului telefonic din

Berlinul de Est la o centrală de interceptare a organizaţiei.
 Cazul Nikita Korşunski
– ofiţer de informaţii GRU, “dezertat” la americani ═> instructor pentru
diversioniştii paraşutaţi, profesor la mai multe şcoli de spionaj, consilier al mai
multor organizaţii anticomuniste ale emigranţilor;
- 1954 – condamnat la 14 ani închisoare, eliberat după 5 ani în cadrul unui
schimb de agenţi.

Cazul Hmelniţki
– K.E. Hmelniţki, agent al contraspionajului sovietic, a fost infiltrat într-un lagăr
de refugiaţi şi paraşutat în aprilie 1953 cu un grup de spionaj şi diversiune în
URSS; timp de 4 ani a transmis din URSS pentru CIA, în cadrul unui joc
operativ, fiind apreciat de şeful CIA, Allen Dulles.
• 1956 – “Organizaţia Gehlen” a intrat în componenţa administraţiei federale
germane, devenind Serviciul Federal de Informaţii/BND, condus de R.
Gehlen până în 1968;
• 1948 – înfiinţarea, la Munchen, a postului de radio “Europa Liberă” ═>
programe în 16 limbi şi secţii speciale pentru RDG, Polonia, Cehoslovacia,
Ungaria, Romania, Iugoslavia, republicile sovietice baltice;
• “Radio Liberty” – post de emisie exclusiv pentru URSS.
- organizarea spionajului aerian – recunoaşteri aeriene fotografice a teritoriului
ţărilor potenţial inamice, cu ajutorul avioanelor U-2 şi EC-121, dotate cu
receptoare radio, ecrane radar şi echipamente electronice pentru:

• interceptarea convorbirilor piloţilor militari;

• indicaţiile turnurilor de control;

• lansarea de materiale de propagandă.

- sprijinirea rezistenţelor anticomuniste;

- BND a spionat şi ţările membre NATO:

- Anglia: - construcţia şi experimentarea rachetelor;

- bazele de aprovizionare a submarinelor.

- Italia: - deplasările de trupe în regiunile din nord;

- fortificaţiile existente în trecătorile Alpilor;

- moralul trupelor din regiunile de limbă germană;

- industria aeronautică, noul motor cu reacţie Fiat-G;

- Franţa: - construcţia de nave militare;

- Belgia: - instrucţia în aviaţia maritimă şi în radiocomunicaţii;

- Olanda: - diguri, baraje şi instalaţii de reglare a nivelului apei.

1968: Reorganizarea BND, sub conducerea lui Gerhard Wessel:
• Grupul I: - culegerea informaţiilor prin agentură;
• Grupul II: - culegerea informaţiilor prin mijloace tehnice;
• Grupul III:- evaluarea şi exploatarea informaţiilor;
• Grupul IV: - serviciile centrale (organizare, personal, învăţământ,
comunicaţii, arhive, securitate etc.);
• Servicii independente:
- Serviciul central pentru interogări;
- Serviciul pentru războiul psihologic;
- Serviciul pentru relaţiile internaţionale;
- Serviciul de cooperare cu celelalte organe informative;
- Serviciul de legătură cu guvernul;
- Serviciul special.
 Serviciile secrete ale fostei RDG

• Serviciul Securităţii Statului – STASI;

• Serviciul de Informaţii Externe – HVA;

• Cazul ”Topaz” – Reiner Rupp, funcţionar în Departamentul Problemelor

Economice Internaţionale al NATO şi soţia sa, Cristine Anne Rupp, secretară
la Statul Major al NATO:

• în perioada 1979-1989, soţii Rupp, recrutaţi de serviciile secrete est-

germane, au transmis în Est peste 10.000 de file tipărite conţinând secrete
NATO.
În prezent, în Comunitatea de Intelligence a Germaniei funcţionează
următoarele categorii de structuri informative:

- Servicii de informaţii interne:

- Oficiul Federal pentru Apărarea Constituţiei (BfV);

- Serviciile de Land pentru Apărarea Constituţiei (LfV);

- Servicii de informaţii externe:

- Serviciul Federal de Informaţii (BND).

Servicii de informaţii militare:

• Serviciul de Securitate Militară - (MAD):

• Oficiul de Informaţii al Armatei Federale (ANBw);

• Serviciul de Securitate (contrainformaţii) militare (MAD);

- subordonate Ministerului Federal al Apărării;

Structuri departamentale de informaţii:

• Oficiul Federal pentru Securitatea Informatică (B.S.I.);

• Oficiul Federal al Poliţiei Criminale (BKA);

- subordonate Ministerului de interne.

 STATELE UNITE ALE AMERICII

Structura Comunităţii de Intelligence (IC) americane:

Ultima lege care reglementează activitatea de informaţii din S.U.A. este

Legea pentru reforma comunităţii de informaţii şi prevenirea terorismului.

În concordanţă cu prevederile acestei legi, din structura comunităţii

informative americane fac parte, în prezent:
 1. STRUCTURI DE ASISTENŢĂ ALE DIRECTORULUI
SERVICIILOR DE INFORMAŢII:

- Oficiul Directorului Serviciilor Naţionale de Informaţii.

2. SERVICII DE INFORMAŢII ŞI SECURITATE:

- Agenţia Centrală de Informaţii (Central Intelligence

Agency/CIA);

3. SERVICII DEPARTAMENTALE DE INFORMAŢII:

A. Servicii de informaţii militare:

- Agenţia de Informaţii pentru Apărare:

- strângerea de informaţii necesare Ministerului

Apărării, Statelor Majore Reunite, altor componente ale apărării.
 • Agenţia Naţională de Securitate (National Security
Agency/NSA);
- destinată spionajului tehnic ═> cel mai dezvoltat centru de
spionaj electronic din lume;
- activitatea de culegere de informaţii prin semnale (audio-video),
controlul, prelucrarea şi distribuirea acestora potrivit sarcinilor stabilite
de Ministerul Apărării.

• Structura NSA:
- Departamentul pentru Operaţii de Spionaj Radio;
- Departamentul pentru Secretizarea Comunicaţiilor
(COMSEC);
- Departamentul pentru Tehnică şi Cercetări Ştiinţifice;
- Departamentul pentru Telecomunicaţii şi Servicii
Computerizate.
 - Agenţia de Informaţii Militare Secrete (Secret Intelligence Agency);

- Agenţia de Informaţii a Departamentului Apărării (Defense Intelligence

Agency):

- spionajul militar extern – coordonează:

- ataşaţi militari;

- misiunile şi grupurile de asistenţă militară;

- ofiţerii de informaţii din comandamentele bazelor militare;

- Agenţia Naţională de Informaţii Geo-Spaţiale (National Geospatial

Intelligence Agency).
 - Oficiul Naţional de Informaţii Militare (NRO/National Reconnaissance
Office):

- coordonarea sistemelor de sateliţi de cercetare ai SUA, interpretarea şi

valorificarea militară a informaţiilor obţinute pe această cale;

- alte oficii specializate în culegerea de informaţii de securitate naţională din

cadrul Departamentului Apărării, în cadrul programelor de activităţi de informaţii
militare (reconnaissance programs).

- structuri specializate de informaţii din cadrul:

- Forţelor Terestre (G-2/Army);

- Forţelor Navale (ONI/Office of Naval Intelligence);

- Forţelor Aeriene (A-2/Air Force Intelligence) - avioane AWACS;

- Corpului de Puşcaşi Marini (Marine Corps).

 B. Servicii de informaţii civile:
- Biroul Federal de Investigaţii - F.B.I./Federal Bureau of Investigation din
Departamentul Justiţiei;
- Biroul de Informaţii (Office of Intelligence/O.I.) al Departamentului Energiei
(Department of Energy);
- Biroul de Informaţii şi Cercetare Ştiinţifică (Bureau of Intelligence and
Research/I.N.R.) al Departamentului de Stat (Department of State).
- Oficiul pentru Informaţii şi Analiză al Departamentului Trezoreriei (Office of
Intelligence and Analysis of the Department of the Treasury).
 - Componentele Departamentului Securităţii Patriei (Department of
Homeland Security) implicate în activităţi de analiză a informaţiilor de
securitate (intelligence information), inclusiv Oficiul pentru Informaţii al
Pazei de Coastă (Office of Intelligence of the Coast Guard);

- Alte asemenea structuri ale unor departamente şi agenţii, desemnate ca

având calitatea de componente ale comunităţii de informaţii, de către Preşedinte,
sau – în baza unui acord convenit în comun – de către Directorul Serviciilor
Naţionale de Informaţii şi şefii/conducătorii respectivelor departamente şi agenţii.
 URSS

- 1953 – unificarea celor două ministere, al afacerilor interne şi al securităţii

statului, sub egida Ministerului de Interne ( MVB);

- 1955: Pactul de la Varşovia – Tratatul de prietenie, cooperare şi asistenţă

mutuală a ţărilor socialiste şi din blocul communist – Albania (până în 1968),
Bulgaria, RDG, Cehoslovacia, Polonia, România, Ungaria, URSS;

- 1991 – desfiinţarea Pactului de la Varşovia;

-1954 – constituirea KGB/Comitetul Securităţii
Statului/Komitet Govsdarstvenndi Bezopasnosti
 STRUCTURA KGB
- Directoratul Principal I – structura informativă externă a KGB:
1 – Departamentul ilegali;
2 – Departamentul Spionaj Tehnico-Ştiinţific;
3 – Departamentul de Planificare şi Sinteză;
4 – Serviciul Informaţii;
5 – Serviciul Contrainformaţii;
6 – Departamentul Dezinformare;
7 – Departamentul de Acţiuni Executive;
8-19 – Departamentele de spionaj pe spaţii geografice sau lingvistice;
20-23 – Departamente cu funcţionalităţi comune sau administrative;
23-30 – Direcţiile speciale şi elementele de susţinere logistică;.
Directoratul Principal II – Securitatea Internă şi Contraspionaj – principalul
organism de securitate internă şi de contraspionaj, de control al populaţiei
sovietice şi a străinilor aflaţi în URSS:

Structurile de contraspionaj:

Departamentul 1: SUA şi America Latină;

Departamentul 2: Marea Britanie şi Statele Commonwealth;

Departamentul 3: RFG, Austria şi ţările scandinave;

Departamentul 4: ţările europene occidentale;

Departamentul 5: naţiuni europene dezvoltate;

Departamentul 6: naţiuni europene nedezvoltate;

Departamentul 7: controlul traficului de străini;

Departamentul 8: computere;

Departamentul 9: supravegherea şi recrutarea studenţilor străini;

Departamentul 10: supravegherea şi controlul ziariştilor străini;

Departamentul 11: verificarea şi avizarea solicitărilor de călătorii în străinătate;

Departamentul 12: investigaţii şi anchete.

 Serviciul Securităţii Politice

• asigurarea unui amplu control al vieţii economice şi sociale;

• supravegherea, controlul, iniţierea şi neutralizarea dizidenţilor.

Securitatea industrială

• măsuri de protecţie a industriei grele, de armament, cercetare nucleară,

expoziţii tehnice organizate în URSS şi în străinătate.

Grupul de Sprijin Tehnic:

• unitate de profesionişti specializaţi în pătrunderi secrete, spargeri de seifuri,

fotografiere, deschiderea şi închiderea documentelor, percheziţii secrete etc.
Directoratul III – Contraspionaj militar (Direcţia KGB pentru Forţe Armate):
1. Aparatul central al Ministerului Apărării;
2. Statul Major;
3. Serviciul de Informaţii al Statului Major;
4. Armata terestră;
5. Forţele aeriene;
6. Marina militară;
7. Trupele de Grăniceri;
8. Forţele de miliţie;
9. Trupele Ministerului de Interne;
10. Forţele militare de rachete şi nucleare;
11. Aviaţia civilă;
12. Districtul militar al Moscovei.
• Directoratul IV – Transporturi – supravegherea şi controlul tuturor reţelelor de
transport, cu preponderenţă cele din traficul internaţional.
• Directoratul V – controlul ideologic şi supravegherea dizidenţilor.
• Directorate independente:
- Directoratul Operaţiunilor Tehnice ;
- Directoratul Administrativ;
- Directoratul Personal;
- Directoratul Supravegherii (Filajul) – are în structura sa 10 departamente;
- Directoratul Comunicaţiilor de Stat – comunicaţiile speciale dintre
organele administraţiei de stat;
- Directoratul Pazei – securitatea personală a liderilor PCUS.
- Departamente independente:

• Departamentul Special de Investigaţii;

• Departamentul pentru Colaţionarea Experienţei Operative;

• Departamentul Securităţii Fizice;

• Departamentul Financiar;

• Departamentul Registraturii şi Arhivelor;

- Directoratul Principal de Grăniceri

- Directoratul Central VIII – Comunicaţii şi Criptografieri – interceptarea şi

descifrarea comunicaţiilor externe cu ajutorul întregii game de tehnologii
existente, inclusiv sateliţi.
 Serviciul Militar de Informaţii – GRU/Glavnoe Razvedyvatelnoe Upravlenie

-1920: constituirea Biroului IV al Armatei, în subordinea CEKA;

- succese deosebite ale spionajului sovietic în Germania, Japonia, Anglia şi SUA;
- mari reţele de spionaj sovietice au împânzit Europa în timpul celui de-al Doilea
Război Mondial (ex. Orchestra Roşie ═> agenţi GRU: Willy Brandt, Egon Bahr,
Herbert Wehner şi Leopold Bauer în RFG, Walter Ulbricht şi Jurgen Kuczynski în
RDG, Bruno Kreisky în Austria);
- GRU s-a ocupat de spionajul militar şi exportul de revoluţie, spionaj industrial,
tehnico-ştiinţific, comercial.
- GRU a avertizat din timp asupra intenţiilor germane de a ataca Rusia, dar Stalin a
ignorat aceste informaţii;
- Stalin a a încurajat permanent rivalitatea dintre KGB şi GRU.
 Cominternul

- Internaţionala comunistă de la Moscova, constituită de Lenin în 1919:

acoperire a serviciilor secrete sovietice – spionaj, propagandă şi
contrapropagandă, acţiuni de influenţă;

- cu ajutorul Cominternului a fost organizată o parte a rezistenţei antifasciste

în Europa;

- GRU – artizanul Brigăzilor Internaţionale participante la Războiul Civil din

Spania.
Structura GRU în 1971:

- 4 directorate destinate obţinerii de informaţii strategice din Europa,

America, Orient şi Africa;

• Directoratul pentru agenţii ilegali;

• Directoratul informaţii, analiză şi evaluări;

• Directoratul pentru operaţiuni subversive şi sabotaje;

• Directoratul pentru operaţii.

• GRU a fost prezent în aproape toate insurecţiile, revoluţiile şi mişcările de
eliberare naţională cu tendinţă de stânga, uneori şi de dreapta, din Asia,
Africa, America Centrală şi America de Sud;

• GRU – serviciul secret care a jucat rolul operaţional-tactic cel mai

important în prăbuşirea regimurilor comuniste din ţările central şi est-
europene;

• Spetsnaz – comandouri de cercetare şi diversiune ale GRU: implicarea în

evenimentele sângeroase din Cecenia, Georgia, Tadjikistan etc.

• 1996 – lichidarea liderului cecen Djokar Dudaev.

 Structura GRU după 1990
- redimensionarea structurilor şi efectivelor pentru contracararea ameninţărilor
implicate de apropierea NATO de graniţa Rusiei;
- Directorate operaţionale (de spionaj pe spaţii geografice):
• Directoratul I – Europa (Germania, Scandinavia, Franţa, Ţările de Jos, Italia, Spania,
Europa de Est);
• Directoratul II – Asia (China, Japonia, Asia Centrală, Asia de Sud-Est, Australia,
Noua Zeelandă);
• Directoratul III – America şi Marea Britanie;
• Directoratul IV – Africa şi Orientul Mijlociu;
• Directoratul V – Operaţiuni informative militare şi supravegherea zonelor de conflict;
- Directorate de informaţii:

• Directoratul VII – NATO;

• Directoratul VIII – estimări informative pe ţări problemă;

• Directoratul IX – tehnologie militară;

• Directoratul X – industria şi economia militară;

• Directoratul XI – forţe strategice;

• Directoratul XII – conflicte regionale.

• Directoratul pentru informaţii spaţiale – informaţii furnizate de sateliţii

de spionaj.
 Direcţii de bază ale activităţii GRU

- obţinerea informaţiilor asupra situaţiilor de pericole şi a planurilor părţilor

implicate în conflictele militare;

- cunoaşterea intenţiilor de folosire a armelor de nimicire în masă;

- identificarea noilor aspiranţi la clubul puterilor nucleare din Asia de Sud,

Orientul Apropiat şi Mijlociu, Africa.
• 30 august 1948 – Prin Decretul nr. 221 a fost înfiinţată, în cadrul
Ministerului Afacerilor Interne, Direcţia Generală a Securităţii Poporului
(D.G.S.P.), formată din 10 direcţii centrale şi 12 direcţii regionale. Până în
anul 1964, un rol însemnat în dirijarea noii instituţii l-au avut consilierii
sovietici.

• 1948 – Este înfiinţată Direcţia Generală a Securităţii Poporului, până în

1951, menţinânduse în paralel şi Serviciul Special de Informaţii, cu sarcini
de informaţii externe şi contraspionaj, atribuţii mult prea delicate pentru
competenţa Direcţiei Generale a Securităţii Poporului.
• 30 martie 1951 – DGSP a devenit Direcţia Generală a Securităţii Statului
(DGSS), care cuprindea şi o Direcţie de Informaţii Externe (DIE), cu programe
care vizau cele mai diverse sectoare din întreaga Europă.

• 20 septembrie 1952 – DGSS se desprinde din Ministerul de Interne şi se

transformă în Ministerul Securităţii Statului, care se reintegrează în
Ministerul de Interne în septembrie 1953.

• 11 iulie 1956 – Prin HCM nr. 1361, în cadrul Ministerului de Interne s-au
înfiinţat Departamentul Securităţii şi Departamentul Internelor.

• 1958 – Ultimele trupe sovietice se retrag de pe teritoriul României.

• 1960-1965 – “Desatelizarea” parţială faţă de Moscova începe să se resimtă
şi în cadrul Securităţii. Au loc epurări semnificative, în urma cărora sunt
îndepărtaţi mulţi dintre ofiţerii impuşi de la Moscova.

• 22 iulie 1967 – odată cu Decretul nr. 710, în cadrul Ministerului de Interne a

început să funcţioneze Departamentul Securităţii Statului (DSS), condus de
un Consiliu al Securităţii Statului (CSS), care avea în frunte un preşedinte cu
rang de ministru.

• 4 aprilie 1968 – Consiliul Securităţii Statului s-a desprins din Ministerul de

Interne şi a funcţionat ca organ central de stat.
• 1968 – După criza din Cehoslovacia, se produce o nouă epurare. Este înfiinţată U.M.
09101 A, transformată apoi în U.M. 0110, însărcinată cu informaţiile şi
contrainformaţiile pe spaţiul sovietic. În ciuda acestor transformări, Securitatea îşi
păstrează caracterul preponderent represiv, chiar dacă, pe lângă misiunile de poliţie
politică, continuă eficient activitatea de informaţii şi contrainformaţii.

• 9 aprilie 1972 – Prin Decretul nr. 130, Consiliul Securităţii Statului a reintrat în cadrul
Ministerului de Interne. Departamentul Securităţii Statului a fost reorganizat în şase
direcţii principale (informaţii interne, contrainformaţii economice, contraspionaj,
contrainformaţii militare, securitate şi gardă şi cercetări penale).

• 30 decembrie 1989 – Printr-o hotărâre a Consiliului Frontului Salvării Naţionale,

organele de securitate au fost dizolvate.
 Înfiinţarea Serviciului Român de Informaţii
26 martie 1990 – Prin Decretul nr. 181, este înfiinţat Serviciul Român de
Informaţii, instituţie de stat specializată în domeniul culegerii de
informaţii privind siguranţa naţională. Organizarea şi funcţionarea noii
instituţii sunt reglementate prin lege de către primul Parlament ales după
Revoluţia din 1989 (Legea nr. 51/1991, Legea nr.14/1992 şi art. 62, Iit. g,
din Constituţia României).
• 29 iulie 1991 – a fost emisă Legea nr. 51 privind siguranţa naţională a
României, care stabileşte noile ameninţări la adresa siguranţei naţionale.
Sunt stabilite ca organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei
naţionale Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe,
Serviciul de Protecţie şi Pază, precum şi structuri interne specializate din
cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne şi
Ministerului Justiţiei. Activitatea pentru realizarea siguranţei naţionale
este coordonată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.
• 24 februarie 1992 – Prin Legea nr. 14, privind organizarea şi funcţionarea
Serviciului Român de Informaţii, au fost stabilite principalele sarcini şi
atribuţii ale institutiei.

• noiembrie 2001 – Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat un nou

Regulament de funcţionare a Serviciului Român de informaţii, adaptat noii
etape prin care trece statul român.