Buzele Mamei

Iar buzele tale sunt, mamă, 

O rană tăcută mereu, 
Mereu presurată cu țărna
Mormântului tatălui meu.
O, buzele ce sărutară
Al tatei mormânt
Mai mult ca pre dânsul, 
Pre tata, -n
Putinii lui ani pre pamînt.
Acuma cînd nu te poti, mama, 
De sarea din sale pleca, 
Cine ridica mormîntul
Spre gura uscata a ta?!

Așa o știm
Așa o știm, așa e mama:
Se mulțumește cu puțin
Hrănindu-se mai mult cu pâinea
Răbdării, dorului divin.
Trăim un timp de mare zbucium, 
Si-atât si eu ma odihnesc
Cât mai aud cuvântul mumei
Si cât in ochii ei privesc.
Sunt multe sărbători pe lume.
Le-avem întregi ori un crampei
O nesfârșită sărbătoare
Sunt ochii mamei, vorba ei.
Des, tot mai des ma fura anii
Copilăriei ce s-a dus.
Scriam pe-omăt al mamei nume
Ce imi părea venit de Sus
Iar pe al pâinii tainic abur
Venea si il scria Isus.
 POEZII EMINEȘ TIENE
Când amintirile...

Când amintirile-n trecut

Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung şi cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.

Deasupra casei tale ies

Şi azi aceleaşi stele,
Ce-au luminat atât de des
Înduioşării mele.

Şi peste arbori răsfiraţi

Răsare blânda lună,
Ce ne găsea îmbrăţişaţi
Şoptindu-ne-mpreună.

A noastre inimi îşi jurau

Credinţă pe toţi vecii,
Când pe cărări se scuturau
De floare liliecii.

Putut-au oare-atâta dor

În noapte să se stângă,
Când valurile de izvor
N-au încetat să plângă,

Când luna trece prin stejari

Urmând mereu în cale-şi,
Când ochii tăi, tot încă mari,
Se uită dulci şi galeşi?
De-aş avea
De-aş avea şi eu o floare
Mândră, dulce, răpitoare,
Ca şi florile din mai,
Fiice dulce-a unui plai,
Plai râzând cu iarbă verde,
Ce se leagănă, se pierde,
Undoind încetişor,
Şoptind şoapte de amor;

De-aş avea o floricică

Gingaşă şi tinerică,
Ca şi floarea crinului,
Alb ca neaua sânului,
Amalgam de-o roz-albie
Şi de una purpurie,
Cântând vesel şi uşor,
Şoptind şoapte de amor;

De-aş avea o porumbiţă

Cu chip alb de copiliţă,
Copiliţă blândişoară
Ca o zi de primăvară,
Câtu-ţi ţine ziuliţa
I-aş cânta doina, doiniţa,
I-aş cânta-o-ncetişor,
Şoptind şoapte de amor.