Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cuvânt de mulțumire?
1
5/ Fiecare, cum își așterne așa doarme
Eu doar,fiind judecător
2
9/ De sus,de acolo,de undeva
Ți s-a împlinit,
Atunci se întâmplă,poate
Să ai de toate și ...nimic.
Necazuri să dobândești?
3
13/ Vei iubi și-ai să înțelegi
Pierzi totul,
Să ști că regretele
4
17/ Azi e ceață și e nor
Cum că aș fi inutilă,
5
21/ Cu ce am greșit,oare noi doi?
Ca să poți fi înțeles,
Ca să înțelegi.
-EU-
6
25/ În viața care ți-a rămas
7
30/ Oare,în viața asta scurtă și atât de trecătoare,
Și n-am recunoscut,
Mergând cu încăpățânare
Spre necunoscut.
Nu căuta niciodată
La altul,pricina.
8
35/ Păstrează dar,cât vei trăi
Mintea,inima și știința?
Ca să nu ai ce regreta.
9
40/ Tu să știi,există Dumnezeu
Și astăzi,vezi,n-a terminat
Oprește-te,că nu e bine.
10
45/ La nevoie ,mâna ți-o întinde
De ce oare să mă poticnesc
E însuși plăcerea
11
50/ Cu șeful de la serviciu
Că el strigă și eu tac.
Să facem uz de armonie.
Ca un râu în spume.
Nu mai am ce spune.
12
55/ Nu fii sincer cu cel care nu te prețuește.
Ce gândește cloșca,oare?
13
59/ Azi, soarele pe boltă mai tare strălucește,
Lacrimi și vină.
14
63/ Tu,bătrâne!ai muncit din greu
Mâncare ,culcare,plimbare
Și afecțiune mare.
Totu-i trecător,amice!
Crește,înflorește, moare.
15
Care are în ea ființă.
MOR.
DOR.
Și e păcat să o trăiești
Ca pe o povară.
16
71/ Gura lumii-valul mării-
Te ridică,te coboară.
Nu te lăsa disperării,
Ai pierdut și ai câștigat.
Tu să crezi în ea,
Să visezi,să speri
Se va sfârși.
17
76/ Să cântărești în viață întotdeauna
Cu aceleași greutăți,
Trec rânduri,rânduri.
Și după furtună
Razele de soare
Trebuie să mă crezi
Norocul în viață
18
80/ Zile după zile sper și mă amăgesc
Ca o umbră călătoare...
19
84/ Deciziile, le iei pe drumul ce-l parcurgi.
Că bătrânețea-i o povară.
Cu boabe multe,rumenite.
Și nu te lăsa jefuit,
Nu le accepți la infinit.
20
88/ Când adevărul crud tu l-ai aflat,
Spun adesea:
Nu-i nimic!
Că Dumnezeu le aranjează
21
92/ În viață,toate câte sunt
Se duc necazuri,bucurii
Ca mâine să nu ai ce regreta.
Cu greutăți,necazuri,bucurii.
22
96/ Viața este numai teme
Te învață negreșit.
Mergi-nainte,nu te teme
Și să nu te mai bocești.
Cu un zâmbet de april.
23
100/ Noi suntem chipul și asemănarea
Bucurie și durere,
Greu,ușor și mângâiere
Chiar de este-Amăgire-
Și tu suflete arzi
Spunând minții:
Ai grijă, să nu arzi!
24
104/ Când cazi,luptă-te cu tine,
Ridică-te și va fi bine.
Nu pica în desnădejde.
Urmeaz-o,binele te așteaptă!
Oricât ar fi de mare,
Oricât de mititel.
Și Atotputernic ești,
25
107/ Cum e vremea schimbătoare
26
ÎNTÂMPLĂRI
27
Odată,mai devreme sau mai târziu,tânăr sau bătrân,omul își deapănă amintirile
vieții.Așa și eu,mă văd cu ochii minții copil,adolescent,tânăr,iar azi iată-mă la
vârsta senectuții...mă întreb pe unde au trecut anii? Ce a mai rămas din ei?
Gânduri,gânduri,amintiri!...
Va lua sfârșit.
Atâta timp cât ești copil,simți nevoia să zburzi,să cânți,să te bucuri cu cei de
vârsta ta de pitici.Nu ști ce-i grija,nu știi ce-i necazul...Totul ți se pare un
început fără sfârșit.
Atâta timp cât ești copil totul ți se îndeplinește,orice vis al tău,de copil,se
realizează.
28
OUL DE GÂSCĂ
Da,îmi părea rău,am plâns-o mult timp.A încercat biata mama să-mi
confecționeze din te miri ce ,câte o păpușă,dar niciuna nu era ca Cocoana și mai
ales ca păpușile Ilenei.Acelea aveau mâini,picioare,podoabă capilară blondă sau
brună,sau chiar roșcată ,după cum a găsit culorile prin târna cu ghemuri a
29
mamei sale.Le îmbrăca în iișoare cu poale cu vestuțe și fote,multe din resturi
din lucrurile purtate de bunica ei.Eu eram înnebunită când vedeam cât de
tacticos le scotea din trăistuță și le așeza pe covorul verde al ierbii,dam fuga la
ea și o rugam să mă lase să mă joc și eu cu odraslele ei.
- Mă,lovite-ar anghina și boala Marinei ,de ce îmi iei ouăle din cuib?
_ Nu le-am luat eu, bre cocoană! S-o fi pripășit vreun arici pe aici pe
undeva și acum a căzut sarsanaua pe mine.Vai și amar de capul meu!
30
Eu,după cum năravul din fire nu are lecuire,am venit să iau oul făgăduit
Ilenei.M-am apropiat de bordei,m-am asigurat că nimeni nu mă vede și-am
intrat nestingherită, găsind gâsca pe cuib.M-am așezat lângă ea,pe paie,în
sâsâitul ei,așteptând miracolul.Când s-a ivit,am luat oul și tot așa de
prevăzătoare cum am intrat, tot așa am ieșit și pe aici ți-i drumul,fetițo!
-- Stai! Am auzit în urma mea vocea lui Ionică.Te-am văzut,lasă oul!
Eu îmi luai picioarele la spinare și fără a mă mai uita înapoi,fugeam mâncând
pământul.Când am socotit că sunt destul de departe și Ionică a pierdut din
ochi,ascunzându-mă după un tufiș am băgat oul într-un mușuroi cu gând să vin
mai târziu să-l recuperez.Dar,abia am terminat treaba,că m-am simțit luată de
gulerul flanelei.
--Da, bine jupâniță!De astea-mi ești?Furi ouă în amiaza mare și le ascunzi
în mușuroaie! Zii,mătăluță erai ariciul care mânca ouăle cu coajă cu tot?
Mă zvârcoleam ca peștele pe uscat în brațele lui și mă duse plocon bunicii mele
cu oul întreg întreguț,produsul faptei împlinite.
--E foarte rău ce ai făcut,ai furat și furtul e mare păcat,dar și mai rău este
faptul că păcatul a picat pe altul,a picat pe cineva nevinovat.De ce trebuie să
plătească altcineva pentru fapta ta?Ai greșit de două ori;o dată pentru că ai
furat și a doua oară că ai mințit.N-ai spus că tu ești hoțul,lăsându-l pe Ionică să
plătească pentru fapta ta urâtă. Ce pedeapsă să-ți dau? Spune?
-Ia și oul acesta,i-a zis bunica mea și las-o să-și aleagă o păpușă.Tu îți faci
alta și uite așa, plătești toate ouăle pe care le-ai primit,îndemnând-o la furt și
minciună.Și ține minte :În viață, să plătești prin muncă cinstită totul.Nu pune pe
altul să fure, ca tu să profiți, fiindcă mai devreme, sau mai târziu,adevărul iese
31
la lumină .
Știu că nu eram la școală,să tot fi avut vreo șase ani,dar cuvintele bunicii mele
și-au găsit undeva locul și m-au călăuzit toată viața,formându-mă ca ,,OM,,
32
SCĂUNELUL CU BUCLUC
33
mea cu orice preț,așa că l-am luat frumușel în brațe și pe aici ți-i drumul,fetițo!
Am sărit gardul la noi în ogradă și am mers să-mi ascund cu grijă comoara,în vie
În fiecare zi mă furișam aici,dar totdeauna prevăzătoare să nu mă vadă cineva.
Așa, a stat în vie scăunelul până într-o zi,când o întâmplare nedorită a făcut ca
scăunelul să fie înapoiat stăpânii sale.Și iată întâmplarea...Tata voia să vândă
aparatul de radio,fiindcă era vechi,apăruseră altele și tata voia să cumpere altul
nou.Așa se făcu că a venit la noi milițianul,amator să cumpere el aparatul,pe
atunci la sate era o raritate să ai aparat de radio în casă.
Eu când l-am văzut și mai ales când am constatat că la spate are pușca,am
înghețat într-un colț al camerei.Îmi era tare frică de milițieni-curcani le spuneau
sătenii.Stam lipită de perete în acel colț și gândeam în sinea mea de copil că a
venit să mă ia la Postul de Miliție că am furat scăunelul de la țața Lucreția.
34
Păi,ghe câcheva zâle tot mere,o fi răgușit și gheții ăia de-o vorghit atâta.”
Mama,când a auzit,a râs ținându-se cu mâna de pântec,iar eu m-am înecat cu
un os de pește uitându-mă la tata și învârtind limba în gură,ca să-l imit și eu pe
Ghiță,milițianul,care era un țigan învățat și cu simțul umorului în sânge.
35
Parcă de țapul ei nu mai puteam eu,el avea habar de mine,când mă alerga
toată ziulica?!Nu degeaba i-a zis„Țap”cine i-a zis.Eu eram fericită că aveam calul
care să mă aducă acasă în fiecare seară,dar când mă apropiam de poartă îl
slobozeam,că-mi era teamă să nu iau vreo papară de la maica.Ținea foarte
mult la animalele ei. Dar cum ulciorul nu merge de multe ori la apă,vorba
proverbului,tot așa și eu cu ideea mea de copil neastâmpărat...și iar vorba altui
proverb binecunoscut„Copilul neastâmpărat ajunge cu capul spart!”
tot așa și cu mine.
Era într-o dimineață ploioasă și friguroasă, căci se apropia toamna.Eu cu
dulama taichii pe mine,care-mi ajungea până la călcâie și largă de mai intrau
doi ca mine în ea,nu simțeam frigul mai ales când am început a ne alerga într-
un joc„Baba-Oarba”.Un copil stigă la noi:
37
cataplasmele cu pâine înmuiată în oțet aplicate pe fața mea umflată și
învinețită.
Când mi-am revenit bine,bunica mea voia să mă trimită iar cu caprele,dar
cu toate rugămințileei,nu m-am lăsat înduplecată.
_Eu cu pâciul ,așa-i spuneau gospodarii satului la țap,nu mă mai duc.N-ai
decât să-l tai,să-l faci pastramă,că nu mai mă duc cu ele.
Maica văzând că nu are sorți de izbândă cu mine,a ținut țapul acasă, fiind
nevoită,căci era perioada împerecherii și nu putea să-l taie. Așa că eram
păstoriță la două vaci și zece capre.
Copiii râdeau de mine seara,când ne întorceam acasă.
38
39
40
41
42
43
44
45
46
47
48
5/
49
50