Insulele Mauritius

Mauritius în  cunoscută oficial ca Republica

Mauritius (în engleză Republic of Mauritius; în franceză République de
Maurice), este o țară insulară din largul coastelor continentului african în sud-
vestul Oceanului Indian, la aproximativ 900 km est de Madagascar. Mauritius
face parte din insulele Mascarene împreună cu insula franceză Réunion situată la
200 km sud-vest.

Istorie
Insula Mauritius a fost descoperită în 1507 de portughezul Pedro Mascarenhas.
Pe atunci, ea era încă nelocuită, însă ulterior, în 1598, amiralul van Warwick a
ocupat insula, care a devenit colonie olandeză și a rămas așa până în 1710,
purtând numele principelui Mauriciu de
Orania (în neerlandeză Maurits, latină Mauritius). Între anii 1715-1810, insula
devine colonie franceză – „Île de France” și este folosită ca o importantă escală
spre India și Ceylon. În 1810 este ocupată de Marea Britanie și devine, în
urma Tratatului de la Paris (1814), posesiune engleză (fiind rebotezată
Mauritius). După desființarea sclaviei în anul 1834, pe plantațiile de trestie de
zahăr sunt aduși muncitori din India și China. În 12 martie 1968 Mauritius își
declară independența de stat ca dominion în cadrul Commonwealth-ului, iar la
data de 12 martie 1992 devine republică. Datorită stabilității politice, în ciuda
structurării vieții interne pe comunități etnoconfesionale sau
istorice, economia țării a înregistrat un continuu progres, fapt pentru care
Mauritius este considerat „unicul nou stat industrializat”
al continentului african. Președintele Cassam Uteem, ales în 1992 (reales mai
apoi în 1997), promovează o politică de restructurare a economiei, vizând
diversificarea ramurilor industriale active și stimularea turismului. Alegerile
legislative,care au avut loc în 11 septembrie 2000, sunt câștigate de opoziție,
alianța între Mișcarea Militantă Mauritană (MMM) și Mișcarea Socialistă
Mauritană (MSM). Sir Anerood Jugnauth, membru al MMM, fost premier în
perioada 1982-95, devine șef al guvernului, iar Paul Bérenger, președintele
MSM, vicepremier, urmând ca peste trei ani să preia funcția de prim-ministru.
Înțelegerea a fost respectată și Paul Bérenger devine primul premier neindian
din istoria Mauritiusului. Guvernul continuă politica de dezvoltare a sectorului
de înaltă tehnologie (high-tech) în economie.
 Economie
Mauritius este supranumit „Hong-Kong-ul francofon”. Poate de aceea că are o
economie în continuă creștere, practic, de la obținerea independenței, într-un
ritm anual de 5-6%, fapt ce i-a permis înscrierea între statele lumii cu dezvoltare
medie. Succesul economic al Mauritiusului are la bază promovarea investițiilor
străine în „zonele libere” (peste 550 întreprinderi mici, plasate pe întregul
teritoriu, care realizează confecții, textile, produse de pielărie, iar mai recent și
optice și ceasuri), expansiunea serviciilor financiare (peste 9000 de firme își au
sediul sau filiale în Mauritius), „exprimată” în investiții bancare de cca. 1
mrd. dolari și promovarea turismului (cca. 1/10 din PIB). În agricultură (10%
din PIB, 14% din populația activă), cultura trestiei de zahăr rămâne dominantă
(cca. 90% din suprafața cultivată, 25% din exporturi). Există, de asemenea,
plantații de palmier, de cocotieri în regiunile de coastă, de vanilie și de tutun de-
a lungul văilor principale, ceai și cafea pe platouri. Industria producătoare
„tradițională” include fabrici de zahăr (cca. 400 mii
t/an), țigarete, bere, săpun, conserve din fructe și carne, principalele centre fiind
capitala (Port-Louis), Grand-Port, Flacq ș.a. în capitală există și o rafinărie de
petrol (pe bază de import) și una de îngrășăminte chimice. Un sector extrem de
dinamic este cel al confecțiilor, ce contribuie cu 50% la exporturile
Mauritiusului, iar unul de mare viitor este cel al software-ului (creat cu ajutorul
specialiștilor din India). Balanța comercială este ușor deficitară, exporturile
acoperind 92% din valoarea importurilor. Principalii parteneri ai Mauritiusului
sunt Marea Britanie, Franța, Republica Africa de Sud, SUA. Turismul dispune
de un potențial natural ridicat și de o infrastructură modernă, încasările anuale
fiind în jur de 600 milioane de dolari.