Mănăstirea Moisei 

este situată în comuna Moisei, județul Maramureș, România.

Așezare[modificare | modificare sursă]
Mănăstirea Moisei, cu hramul Adormirea Maicii Domnului (15 august), este așezată pe un platou
însorit, deasupra satului Moisei, înconjurată de culmile dealurilor, la poalele muntelui Pietrosu
Rodnei (2303 m), între orașele Borșa la 10 km și Vișeu de Sus la 7 km, pe șoseaua națională ce
leagă Sighetu Marmației de Bucovina prin pasul Prislop, iar prin pasul Șetref de Bistrița-
Năsăud și Ardeal.

Istoric[modificare | modificare sursă]
Localitatea Moisei a făcut parte din domeniul lui Bogdan, voievod al Maramureșului, domn
întemeietor al Moldovei independente și al dinastiei Mușatinilor. În pădurile Moiseiului se pune că s-
au nevoit călugări încă de prin secolul al XV-lea, într-o modestă sihăstrie. Ulterior, în 1599, oamenii
locului au ridicat o biserică din lemn ca mănăstire (schit), care se păstrează și astăzi. Numele unuia
dintre viețuitorii de atunci, monahul Iosif, a fost găsit scris scris pe o bârnă a bisericii vechi. Biserica
a fost sub ocrotirea cunoscutei mănăstiri Putna a lui Sfântului Ștefan cel Mare, , ca metoc al
acesteia timp de aproape 100 de ani. Mănăstirea Moiseiului a primit diferite danii de-a lungul anilor
de la nobilii români din Maramureș, precum terenuri și, mai ales, cu păduri. Bine cunoscut deja peste
hotarele Maramureșului, așezământul monahal de aici a fost sfințit pe data de 15 august 1672, de
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (hramul mănăstirii), de către Mitropolitul Bălgradului Sava
Brancovici, care deținea atunci și demnitatea de Episcop al Maramureșului. Târnosirea s-a
desfășurat cu o deosebită solemnitate pentru acele vremuri, ierarhul fiind însoțit de un sobor de
preoți și călugări, printre care și reprezentanți ai Mănăstirii Putna, în prezența credincioșilor veniți de
prin tot Maramureșul, și nu numai. La această mănăstire, în 1690, a ținut sobor episcopul Iosif
Stoica al Maramureșului. Mănăstirea Moisei a fost reședință episcopală în ultima perioadă a
păstoririi Episcopului Serafim de Petrova și la începutul păstoririi Episcopului Dosoftei al II-lea
Teodorovici, care a mutat-o apoi la Mănăstirea Uglea.
La Mănăstirea Moisei a funcționat o școală, unde tinerii locului învățau carte. Aici a funcționat și o
școală de pictură pentru călugări, unde erau deprinse tainele zugrăvirii icoanelor și a bisericilor.

Biserica mare (ctitorie greco-catolică din 1911)

Un stareț sfânt
În 1934, vrednicul ieromonah Leon Manu, călugăr bazilian, fost stareț al Mănăstirii Prislop a fost
numit proto-egumen al Mănăstirii Moisei și mai apoi la Bixad, unde a organizat, de-a lungul anilor,
misiuni sfinte de cateheză a credincioșilor și de pietatea populară, prin ținerea de pelerinaje, mai
ales de Sânzâiene și de sărbătorile închinate Sfintei Fecioare Maria. La chemarea episcopului Iuliu
Hossu, Părintele ieromonah Leon Manu a slujit și în Eparhia de Cluj-Gherla, fiind cel care pune
bazele celei de a doua parohii unite din Mănășturul Clujului. Nu după mult timp, a preluat și destinele
Mănăstirii Nicula, în calitate de egumen, fiind cel care pune bazele unei veritabile obști monahale,
fiind ultimul stareț greco-catolic al acesteia, până în 1948, când Biserica Română Unită cu Roma a
fost interzisă de autoritățile comuniste. Pr. Leon Manu a murit în chinuri la închisoarea din Gherla,
viața și jertfa lui fiind azi subiectul dosarului de beatificare în cadrul Bisericii Catolice.[1]

Pr. egumen Leon Manu OSBM

În toamna anului 1948 călugării greco-catolici (bazilieni) de la Mănăstirea Moisei, împreună cu

starețul Lucian Pop, au fost arestați, în contextul scoaterii în afara legii de către autoritățile
comuniste a Bisericii Române Unite, Greco-Catolică. În locul lor a fost adus un călugăr ortodox,
mănăstirea căpătând statut de parohie. În prezent, mănăstirea este revendicată de Episcopia Greco-
Catolică a Maramureșului.[2]

Egumenul Lucian Pop, starețul greco-catolic al mănăstirii Moisei până în 1948

Structura mănăstirii[modificare | modificare sursă]
Biserica veche construită în 1599 și sfințită în 1672 de către Sfântul Ierah Sava Brancovici. După
1700, când a fost realizată unirea religioasă cu Biserica Romei a românilor ardeleni și nu numai,
biserica a fost una greco-catolică, până în 1948, când autoritățile comuniste au interzis credința
română unită, iar patrimoniul eclezial confiscat și dat Bisericii Ortodoxe Române. Biserica a fost
restaurată în anul 2011, în prezent lucrându-se la proiectul de restaurare a picturii din interiorul
acesteia.
Biserica mare a fost zidită în 1911 de Episcopia de Cluj-Gherla. În 1948, odată cu interzicerea
Bisericii Române Unite cu Roma (Greco-Catolice), lăcașul de culta fost dat Bisericii Ortodoxe
Române. A fost repictat în 1982 și resfințit în 1986 de Arhiepiscopul ortodox de la Cluj, Teofil
Herineanu.
Poarta de intrare și zidul de piatră, ce împrejmuiește incinta, au fost construite în 2008-2011.
Altarul de vară, construit în stil maramureșean deservește pentru slujirea în sobor la Hramuri, când
curtea mănăstirii devine neîncăpătoare pentru zecile de mii de credincioși.