Sunteți pe pagina 1din 2

Scheletul

Oasele craniului peștilor teleosteeni

Peștii dispun de schelet intern format din scheletul capului, trunchiului și înotătoarelor. Scheletul
capului cuprinde cutia craniană, oasele feței, oasele gurii, operculele. Scheletul trunchiului este
format din coloana vertebrală care cuprinde un număr diferit de vertebre. De apofizele acestora sunt
prinse coastele. Coloana vertebrală este unită de un os cartilaginos direct cu cutia craniană și
coastele. Ea se împarte în 2 regiuni: toracală și codală. Peștii nu au stern. Conformația membrelor
este în strânsă legătura cu modul de locomoție, care este tipic acvatic. Înotătoarele neperechi
(dorsală, codală și anală) au un schelet format din raze externe osoase ce susțin o membrană
tegumentară. Înotătoarele perechi sunt formate din structuri osoase ale centurilor și structuri ale
părților libere ale înotătoarelor. Prin intermediul centurilor scapulară și pelviană, înotătoarele perechi
sunt prinse de scheletul corpului și musculatură.

Musculatura
Musculatura peștilor este reprezentată, în principal, de 2 bande de celule musculare, întinse de-a
lungul fiecărei laturi a corpului. Acestea asigură flexiunea trunchiului. Alți mușchi sunt cei cranieni.
Aproape toți peștii au vezica înotătoare (scrumbia nu are vezică), care este umplută cu o mulțime de
gaze, în special oxigen. Ea ajută peștele să-și modifice densitatea corpului.

Sistemul nervos
Sistemul nervos central
Sistemul nervos tip tubular central la pești constă din encefal și măduva spinării.
Encefalul
Encefalul se caracterizează printr-un mezencefal mare, în care se localizează terminațiile neuronilor
ce pornesc de la retină, și hipotalamus cu lobi inferiori, sacul vascular și un cerebel, de regulă foarte
dezvoltat. Are 10 perechi de nervi cranieni, fiziologic fiind nervi senzitivi, motori și micști.
Măduva spinării
Nervii rahidieni au 2 rădăcini care se unesc în afara măduvei, formând un nerv mixt. Nervii rahidieni
sunt în legătură cu sistemul nervos simpatic.

S-ar putea să vă placă și