Precipitatiile acide

Ploile acide (sau precipitațiile acide) sunt precipitațiile care au

un pH mai mic decât 5,6, având deci un caracter acid pronunțat.
Termenul de ploaie acidă a fost folosit pentru prima dată de chimistul
britanic Robert Agnus Smith, în 1872, într-un tratat de 600 pagini în care
examina corelația dintre cerul îmbâcsit de deasupra Manchesterului, în
Anglia, și aciditatea ploilor din regiune. Măsurată pe o scară chimică de
la 0 la 14 pH (de la cea mai acidă la cea mai alcalină), ploaia acidă este
definită ca o precipitație cu pH sub 5,6. În majoritatea zonelor
industrializate ale Europei, precipitațiile sub formă de ploaie acidă au
ajuns la un pH între 4,5 și 5,5. În unele regiuni ale Italiei, au fost
înregistrate cote și mai scăzute, până la 2,6, cu aciditate mai mare decât
a oțetului comestibil (utilizabil în industria alimentară), al cărui pH
admisibil este 2,9.
Precipitațiile acide apar de obicei în situațiile în care cantități mari de
dioxid de sulf (SO2) Sau de monoxid de azot (NO) sunt emise în
atmosferă. Acestea reacționează cu oxigenul din atmosferă formând
trioxid de sulf (SO3) respectiv dioxid de azot (NO2). Trioxidul de sulf
(SO3) și dioxidul de azot (NO2) reacționează cu apa din nori formând
acid sulfuric (H2SO4) și acid azotic (HNO3). Soluția formată din restul
de apă împreună cu acizii sulfuric și azotic este ploaia acidă.
Ploaia acidă este o formă de poluare care include precipitații cu
componente acide, așa cum este azotul sau acidul sulfuric. Ea poate să
ajungă pe pâmânt, atât sub formă umedă, cât și uscată. Cele mai dese
fenomene sunt ploaia, grindina și zăpada, însă se poate întâlni și sub
formă de ceață sau praf extrem de coroziv. Particulele se pot împrăștia
pe distanțe foarte întinse și este de la sine înțeles că ploaia acidă are
consecințe grave asupra oamenilor, apelor, solului, pădurilor,
animalelor, printre altele. Una din principalele cauze ale ploii acide este
dioxidul de sulf (SO2). Sursele naturale ce emit acest gaz sunt vulcanii si
planctonul dar principala sursa ramane arderea combustibililor fosili,
cum sunt carbunele si petrolul responsabili pentru aproximativ jumatate
din emisiile dioxidului de sulf de pe suprafata globului. Cand sulful este
prezent in combustibil, din reactia lui cu oxigenul rezulta dioxid de
sulf.Acesta reactioneaza cu apa si formeaza acidul sulfuric (H2SO4). Nu
toata cantitatea de dioxid de sulf se transforma in acid sulfuric. De fapt,
o mare parte poate pluti in atmosfera pentru ca apoi sa se intoarca in
aceeasi stare pe pamant.
Ploaia acidă are o mulțime de efecte nocive asupra tuturor formelor de
viață. Din nefericire, astfel de precipitații cauzează pierderi în lanț, în
rândul ecosistemelor. De exemplu, chiar dacă există specii de pești care
pot să tolereze un nivel de aciditate puțin mai ridicat decât cel normal,
crustaceele sau insectele, care compun principala sursă de hrană a
peștilor, nu o pot face. Astfel, dacă aciditatea ucide o specie de animale
și celelalte au de suferit sau pot pieri la rândul lor. Acest lucru
demonstrează că organismele cheie pot dispărea pe măsură ce mediul lor
devine mai acid. Oamenii trebuie să se gândească la faptul că un
ecosistem înseamnă plante, animale, aer, apă, sol și alte organisme.
Toate sunt conectate între ele. Dacă o parte suferă (o specie de plantă,
animal, solul sau apa), toate celelalte vor fi afectate  în mod automat. 
Acestea se întâlnesc în:
- estul Americii de Nord (coasta atlantică a SUA și peninsula Labrador -
Canada);
- estul Europei (Câmpia Est-Europeană).
Alte zone în care ploile acide sunt un pericol potențial sunt:  
- arhipelagul Indonezian;
- sudul Africii;
- estul Braziliei (în Oceanul Atlantic);
- nord-estul Americii de Sud;
- sudul Indiei.

In concluzie , noi , oamenii , suntem principalii vinovati , deoarece

poluam planeta in fiecare zi !