Sunteți pe pagina 1din 91

Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Fațade și
amenajări interioare
Principalele atuuri ale cărămizilor aparente sunt durabilitatea și
frumusețea naturală. Până în cele mai mici detalii, acestea conferă
un caracter aparte oricărui interior sau exterior de clădire.
În cele ce urmează, veți descoperi un portofoliu bogat de cărămizi
aparente și placaj klinker Terca, datorită argilei atent selecționate și
a metodelor moderne de producție.
Acestea au permis existența unei varietăți de nuanțe și tonuri, de la
cele maro și roșii, care sunt calde și tradiționale, până la cele lumi-
noase de alb, bej sau galben, și terminându-se cu nuanțe moderne
de gri sau negru.
Cărămizile aparente, împreună cu placajul ceramic klinker sunt
răspunsul la nevoile arhitecturale moderne, de aceea unele dintre ele
prezintă modele de figuri geometrice sau imită elemente naturale,
precum scoarța de copac.
Mai mult decât atât, în cadrul gamelor noastre de produse ceramice,
se află și cele realizate manual, unde fiecare cărămidă este unică,
oferind opțiuni nelimitate de proiectare și aranjament.

1
Cuprins

Wienerberger - Inovație de peste 200 de ani 4


Tradiția utilizării produselor ceramice pentru fațade 5
și amenajări interioare
Durabilitatea și frumusețea naturală a produselor 6
ceramice Terca
Varietate de nuanțe și texturi 8
Colecții cu design special 12
Colecții cu linii moderne 68
Colecții cu linii clasice 102
Colecții cu linii tradiționale 132
Moduri de țesere a cărămizilor de fașdă Terca 154
Cum se montează corect cărămizile de fațadă 156
Terca
Cum se montează corect placajul ceramic klinker 158
Terca
Fațada cu placajul klinker Terca sau tencuială 160
decorativă?
Chituri de rosturi, adezivi și mortare 162
Instrumente de lucru recomandate 163
Informații tehnice și logistice 164

3
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Tradiția utilizării produselor ceramice pentru fațade și amenajări interioare

Cărămida reprezintă cel mai vechi material de construcție stil și durabilitate locului în care se aplică, menținându-se
cunoscut. Cărămida este un material de construcție artifi- mulți ani fără a necesita întreținere sau reparații.
cial obținut dintr-un amestec de argilă, nisip și apă (uscat
la soare sau ars în cuptor), precum și din beton. Cărămi- În living cărămida aparentă se poate aplica la peretele
da aparentă este un material utilizat în amenajarea unor despărțitor, pe stâlpii de rezistență etc. Cărămida decora-
suprafețe care doresc a imita cărămida obișnuită: fațade de tivă se poate folosi cu succes la exterior; pe lângă faptul
clădiri, ziduri exterioare, pereți interiori de clădire, arcade, că are un impact vizual deosebit, aceasta este rezistentă
șemineu etc. la intemperii și poate fi utilizată în mai multe proiecte de
amenajare.
O astfel de cărămidă se folosește în principal în scop
estetic. Produsele ceramice Terca reprezintă o alternativă Ea poate pune în evidență anumite spații dintr-o încăpere,
foarte bună la tencuiala decorativă. Niciun alt element conferind totodată eleganță, armonie și rafinament. Ale-
de construcție nu oferă atâtea posibilități pentru realiza- gerea unui finisaj potrivit pentru fațadă sau terasa casei,
rea unor efecte arhitecturale unice. Cărămida decorativă ori pentru interioarele mai pretențioase precum crama sau
aduce stil și armonie, putând fi folosită atât în interiorul, mansarda, poate ridica nenumărate probleme de gust.
cât și în exteriorul unui spațiu. O simplă tencuială nu poate arăta satisfăcător în toate
cazurile, beneficiarii căutând variante mai speciale pentru
Este confecționată dintr-un material calitativ, care asigură astfel de suprafețe.

Wienerberger - Inovație de peste 200 de ani


Povestea de succes a grupului nostru a început în Austria în Ne dorim în continuare ca succesul nostru să fie bazat pe
urmă cu peste 200 de ani. Astăzi, principiile care ghidează calitatea remarcabilă a produselor oferite și pe inovație.
activitatea companiei înseamnă mult mai mult decât pro- Tehnologiile de ultimă oră și experții din domeniu implicați
ducția de cărămidă, țiglă ceramică și cărămidă de fațadă. în procesul de producție a produselor Porotherm, Tondach
Pe parcursul celor peste 200 de ani de existență, Wiener- și Terca, sunt garanția că produsul final obținut este potrivit
berger a devenit cel mai mare producător de materiale de proiectelor arhitectonice moderne, performante energetic
construcții la nivel mondial, deținând 198 de fabrici și fiind și mai ales sustenabile.
prezent în 30 de țări.

Lider mondial în producția de sisteme ceramice pentru construcții

Utilizând tehnologii de ultimă oră Țigla ceramică, folosită ca material Creativitatea în domeniul zidăriei
și expertiza celor mai buni speci- pentru construcția acoperișului, aparente nu cunoaște limite. Im-
aliști din domeniu, blocurile cera- a evoluat în timp și răspunde cu pactul pentru fațada unei clădiri se
mice Porotherm reprezintă soluții succes așteptărilor beneficiarilor poate obține printr-o combinație
moderne, cu specificații perfect și noilor tendințe. Țigla ceramică de cărămizi Terca de la Wiener-
adaptate la condițiile de mediu Tondach reprezintă soluția optimă berger, cu forme și culori variate,
și climă, conform pentru case active, care în final
normelor de pasive, eficiente se îmbină
energetic, dar mai în adevărate
construcție ale
ales pentru casa capodopere
țării noastre. visurilor tale. arhitecturale.

wienerberger.ro 5
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Durabilitatea și frumusețea naturală a produselor ceramice Terca

100% originalitate 100% durabilitate


Produsele ceramice Terca au rolul de a Material de construcții ecologic, natural,
seduce ochiul privitorului, datorită ca- cărămida este obținută prin arderea ar-
pacității lor de a reinventa o fațadă sau gilei în cuptoare, la temperaturi de peste
un interior într-un mod spectaculos. Mai 1000 de grade Celsius.
mult decât atât, amenajările cu produse
Este rezistentă la ciclurile de îngheț-dez-
ceramice Terca cresc valoarea locuinței.
gheț și, spre deosebire de alte materiale
pentru fațadă, nu se decolorează în timp.
Odată instalată, o fațadă din cărămidă
aparentă durează cel puțin 100 de ani, în
mod normal fără a necesita niciun fel de
intervenție în primii 25 de ani.
100% performanță
Cărămizile de fațadă Terca aplicate pe un
perete dublu (cu două rânduri de zidărie)
ajută la o izolare exterioară mult mai bună.
Combinate cu un material izolator, ele
formează o barieră veritabilă împotriva
100% varietate de modele și culori
temperaturilor scăzute sau crescute și Cu peste 100 de nuanțe și finisaje, o
au o durată de viață de aproximativ 150 gamă variată de formate, o multitudine
de ani. de moduri de țesere a cărămizilor de
fațadă, creativitatea este nelimitată.

100% argilă arsă pentru 100% confort


0% întreținere Fațada din cărămidă acționează ca un
Realizate din argilă, apă și foc, produ- izolator termic, contribuind la menținerea
sele ceramice Terca sunt 100% sigure casei dumneavoastră călduroasă iarna și
și lipsite de elemente nocive, perfecte răcoroasă vara.
pentru sănătatea familiei tale și a me-
În plus, cărămida are și calități de izolator
diului înconjurător.
fonic.

wienerberger.ro 7
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Varietate de nuanțe și texturi Cromo Zijde Grijs


Prata Civitas Vesta
Genuanceerd Bruin Zwart

p.96 p.78 p.96 p.44 p.44


Cromo Tiffany
Albius Iluzo Albius Duifwit Superwit Branco Genuanceerd Grijs-Zwart Iluzo Grijs-Zwart Corn Geel

p.32 p.32 p.84 p.78 p.96 p.96 p.62 p.62 p.112 p.142
Vegas Boomse Oude
Wit Ivoor Special Ecru Zafferano Lautrec Liège Pastorie Mons
Geel Klinkaert Veldsteen

p.78 p.16 p.38 p.28 p.142 p.148 p.142 p.148 p.142 p.136
Oud Oud
Hankar Strobloem Nevel Wit Namur Oud Rieme Renaissance Opus Barok 83
Damme Beauvoorde

p.136 p.136 p.142 p.114 p.78 p.148 p.126 p.126 p.126 p.126
Oud Special Oud
Casa Lena Zilvergrijs Flavius Oud Ravels Pastorale Kempisch Durbuy Paarsblauw
Laethem Sablé

p.136 p.84 p.78 p.32 p.16 p.136 p.126 p.136 p.148 p.72
Special Veldbrand Barn
Flavius Iluzo Agaatgrijs Oud Leerne Special Grijs Exterieur Salix Andalucia Asturia
Tingrijs Bruin

p.16 p.32 p.78 p.136 p.16 p.72 p.50 p.28 p.120 p.120
Special Maaseiker Candy
Notus Iluzo Grijs Notus Iluzo Grijs Bont Alverna Oud Malle Wisselbont
Kwartsgrijs Rood

p.16 p.32 p.62 p.32 p.62 p.72 p.106 p.136 p.126 p.112

- Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker - Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker

wienerberger.ro 9
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Appel- Atrium Neo Veldbrand Cosmos Urbis


Robinia Iluzo Carbon Zwart Hoornbloem Castana
bloesem Rood Romaans Antiek Exclusief Bruin

p.126 p.44 p.126 p.72 p.50 p.62 p.90 p.44 p.90 p.38
Volt Special
Catalunya Goudsbloem Betula Quercus Iluzo Bruin-Zwart Iluzo Bruin Iluzo Paars Titaangrijs
Rood Orientrood

p.120 p.28 p.90 p.50 p.16 p.50 p.62 p.62 p.62 p.78
Wanlin Spaans Special Linaqua
Rood Donkerrood Navarra Rubino Special E2 Grafietzwart Kogelbloem
Rood Zwart Fumo

p.56 p.62 p.114 p.120 p.38 p.16 p.16 p.22 p.78 p.90
Aula Galicia Ruby Rood Pampas Iluzo Rood-Bruin Iluzo Zwart Ombra
Bruin-Zwart
Rood

p.44 p.120 p.112 p.96 p.62 p.62 p.62 p.96

Passiebloem Linaqua Linaqua Blauw-Rood


Wijnrood
Vino Viola Genuanceerd

p.90 p.22 p.22 p.106 p.78


Blauw-Rood
Genuanceerd Special Oud
Special E1 Romaans Moon Grijs
Gesinterd Rood

p.106 p.16 p.16 p.126 p.112


Colonia Veldbrand
Nerus Nerus Iluzo Porfier Grijs
Zwart Gesmoord

p.44 p.32 p.32 p.72 p.78

- Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker - Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker

wienerberger.ro 11
Colecții cu design special

Inspirația se află peste tot în jurul nostru – începând cu mediul


înconjurător, continuând cu elementele deja finite și tangibile.

13
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Colecții cu design special Latero

Zafferano Castana Rubino


Produsele ceramice Terca oferă un puternic impact vizual Având un aspect natural și plăcut, cărămizile aparente și WF WF WF

și reprezintă un element de design ce nu se va demoda în placajul de tip klinker sunt ușor de încadrat în aproape orice
timp. decor. Se poate realiza o atmosferă total schimbată în cazul
De asemenea, acestea creează un spațiu funcțional și amenajărilor interioare, doar prin placarea unui singur perete
armonios, în care să te simți mereu confortabil. sau doar a unei porțiuni de perete.

Wasserstrich Special Metropolis

Ecru Tingrijs Sable Grijs Kwartsgrijs Atrium Civitas Vesta Colonia Aula
±510x100x40 ±535x105x40 ±510x100x40 ±510x100x40 ±510x100x40 Rood Bruin Zwart Zwart Rood
Eco Brick Eco Brick Eco Brick Eco Brick Eco Brick

Orientrood Rood E1 Zwart E2 Urbis


±500x100x38 ±495x100x38 ±495x100x38 ±495x100x38 ±495x100x38 Bruin
Eco Brick

Linaqua Linnaeus

Linaqua Linaqua Linaqua Betula Robinia Salix Quercus


Vino Viola Fumo ±288x90x48 ±288x90x48 ±288x90x48 ±288x90x48
±256x90x43 ±256x90x43 ±256x90x43

Archipolis Colorline
Vegas Volt Barn
Geel Rood Bruin Wanlin
Eco Brick Eco Brick Eco Brick Rood
±288x88x88

Imperium Pagus

Albius Albius Iluzo Flavius Flavius Iluzo Notus Iluzo Grijs Grijs Iluzo Grijs-Zwart Grijs-Zwart Bruin-Zwart
±238x90x40 Iluzo ±238x90x40 Iluzo ±238x90x40 Iluzo WFD Iluzo WFD WFD

Iluzo Rood-Bruin Donkerrood Iluzo Bruin Iluzo Paars Iluzo Carbon Zwart
Iluzo WFD Iluzo Iluzo Iluzo
Notus Iluzo Nerus Nerus Iluzo
Iluzo ±238x90x40 Iluzo
Iluzo Bruin-Zwart Iluzo Zwart
Iluzo Iluzo

- Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker - Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker
WF: ± 210x100x50 mm / ± 215x102x50 mm / ± 218x102x50 mm | WFD: ± 215x102x65 mm | Iluzo: ± 238x90x48 mm | Eco Brick: ± 240x65x40 mm | M50: ± 188x88x48 mm WF: ± 210x100x50 mm / ± 215x102x50 mm / ± 218x102x50 mm | WFD: ± 215x102x65 mm | Iluzo: ± 238x90x48 mm | Eco Brick: ± 240x65x40 mm | M50: ± 188x88x48 mm
Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm) Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro 15
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Wasserstrich Special

Ecru Tingrijs Sable Grijs


12100251 / 65710981 / 65710982 12101900 / 65710991 / 65710992 12150109 / 65711011 / 65711012 12152440 / 65711001 / 65711002

± 510x100x40 / ± 510x40x23 / ± 535x105x40 / ± 535x40x23 / ± 510x100x40 / ± 510x40x23 / ± 510x100x40 / ± 510x40x23 /


± 510/100x40x23 ± 535/105x40x23 ± 510/100x40x23 ± 510/100x40x23

la comandă | la comandă | la comandă la comandă | la comandă | la comandă la comandă | la comandă | la comandă la comandă | la comandă | la comandă

Kwartsgrijs Orientrood Rood E1


12150100 / 65711021 / 65711022 12100343 / 65711031 / 65711032 12100340 / 65711041 / 65711042 12100440 / 65711051 / 65711052

± 510x100x40 / ± 510x40x23 / ± 500x100x38 / ± 500x38x23 / ± 495x100x38 / ± 495x38x23 / ± 495x100x38 / ± 495x38x23 /


± 510/100x40x23 ± 500/100x38x23 ± 495/100x38x23 ± 495/100x38x23

la comandă | la comandă | la comandă la comandă | la comandă | la comandă la comandă | la comandă | la comandă la comandă | la comandă | la comandă

Zwart E2
12152507 / 65711061 / 65711062 12152640 / 65711071 / 65711072

± 495x100x38 / ± 495x38x23 / ± 495x100x38 / ± 495x38x23 /


± 495/100x38x23 ± 495/100x38x23

la comandă | la comandă | la comandă la comandă | la comandă | la comandă

Poză stânga sus: E1 | Poză dreapta sus: Tingrijs | Poză jos: Sable

- Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker
Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro 17
Wasserstrich Special E1 | Zele
Wasserstrich Special E1 | Enschede
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Linaqua

Linaqua Vino Linaqua Viola Linaqua Fumo


12350070 / 65710691 / 65710692 / 65710693 12350080 / 65710671 / 65710672 / 65710673 12350480 / 65710681 / 65710682 / 65710683
± 258x90x43 / ± 256x43x23 / ± 258x90x43 / ± 256x43x23 / ± 258x90x43 / ± 256x43x23 /
± 256/90x43x23 / ± 225/60x43x23 ± 256/90x43x23 / ± 225/60x43x23 ± 256/90x43x23 / ± 225/60x43x23

la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă | la comandă | la comandă | la comandă

Linaqua Fumo Poză stânga sus: Linaqua Viola | Poză dreapta sus: Linaqua Vino | Poză jos: Linaqua Viola

- Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker
Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro 23
Linaqua Vino | Blanden
Linaqua Vino | Buddenturm
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Archipolis
Eco Brick: Format ± 240x65x40 mm

Vegas Geel Volt Rood Barn Bruin


12763640 / 65710441 / 65710442 / 65710443 12760240 / 65711081 / 65711082 / 65711083 12760290 / 65710451 / 65710452 / 65710453
Eco Brick / ± 240x40x23 / Eco Brick / ± 240x40x23 / Eco Brick / ± 240x40x23 /
± 240/65x40x23 / ± 210/35x40x23 ± 240/65x40x23 / ± 210/35x40x23 ± 240/65x40x23 / ± 210/35x40x23

la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă | la comandă | la comandă | la comandă

Barn Bruin Barn Bruin

- Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker
Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro 29
Barn Bruin | Oostduinkerke
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Imperium
Format ± 238x90x40 mm | Iluzo: Format ± 238x88x48 mm

Albius Albius Iluzo Flavius Flavius Iluzo


12716740 / 65710571 / 65710572 / 65710573 12719340 12717040 / 65710581 / 65710582 / 65710583 12719330
± 238x90x40 / ± 238x40x23 / Iluzo ± 238x90x40 / ± 238x40x23 / Iluzo
± 238/90x40x23 / ± 208/60x40x23 ± 238/90x40x23 / ± 208/60x40x23

la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă

Notus Notus Iluzo Nerus Nerus Iluzo


12717150 / 65710591 / 65710592 / 65710593 12719320 12717160 / 65710601 / 65710602 / 65710603 12719310
± 238x90x40 / ± 238x40x23 / Iluzo ± 238x90x40 / ± 238x40x23 / Iluzo
± 238/90x40x23 / ± 208/60x40x23 ± 238/90x40x23 / ± 208/60x40x23

la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă

Flavius Poză sus: Flavius | Poză mijloc: Albius | Poză jos: Flavius

- Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker
Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro 33
Imperium Flavius | Haaltert
Imperium Albius | Le Touquet
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Latero
WF: Format ± 215x102x50 mm / ± 218x102x50 mm

Zafferano Castana Rubino


12100703 / 65710631 / 65710632 / 65710633 12100705 / 65710641 / 65710642 / 65710643 12100701 / 65710651 / 65710652 / 65710653
WF / ± 215x50x23 / ± 215/102x50x23 / WF / ± 218x50x23 / ± 218/102x50x23 / WF / ± 218x50x23 / ± 218/102x50x23 /
± 185/68x50x23 ± 185/68x50x23 ± 185/68x50x23

la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă | la comandă | la comandă | la comandă

Zafferano Poză sus: Zafferano | Poză stânga jos: Zafferano | Poză dreapta jos: Zafferano

- Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker
Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro 39
Latero Zafferano | Zaventem
Latero Zafferano | Zaventem
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Metropolis
Eco Brick: Format ± 240x65x40 mm

Atrium Rood Civitas Bruin Vesta Zwart Colonia Zwart


1450110 / 65710791 / 65710792 / 65710793 1450310 / 65710771 / 65710772 / 65710773 1450420 / 65710751 / 65710752 / 65710753 1450410 / 65710741 / 65710742 / 65710743
Eco Brick / ± 240x40x23 / Eco Brick / ± 240x40x23 / Eco Brick / ± 240x40x23 / Eco Brick / ± 240x40x23 /
± 240/65x40x23 / ± 210/35x40x23 ± 240/65x40x23 / ± 210/35x40x23 ± 240/65x40x23 / ± 210/35x40x23 ± 240/65x40x23 / ± 210/35x40x23

la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă | la comandă | la comandă | la comandă

Aula Rood Urbis Bruin


1450120 / 65710781 / 65710782 / 65710783 1450320 / 65710761 / 65710762 / 65710763
Eco Brick / ± 240x40x23 / Eco Brick / ± 240x40x23 /
± 240/65x40x23 / ± 210/35x40x23 ± 240/65x40x23 / ± 210/35x40x23

la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă | la comandă | la comandă | la comandă

Aula Rood Poză stânga sus: Colonia Zwart | Poză dreapta sus: Vesta Zwart | Poză jos: Atrium Rood

- Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker
Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro 45
Metropolis Urbis Bruin, Aula Rood, Colonia Zwart | Oostakker
Metropolis Colonia Zwart | Mariakerke
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Linnaeus

Betula Robinia Salix Quercus


12765815 / 65710721 / 65710722 / 65710723 12765315 / 65710701 / 65710702 / 65710703 12765615 / 65710711 / 65710712 / 65710713 12765715 / 65710731 / 65710732 / 65710733
± 288x90x48 / ± 288x48x23 / ± 288x90x48 / ± 288x48x23 / ± 288x90x48 / ± 288x48x23 / ± 288x90x48 / ± 288x48x23 /
± 288/90x48x23 / ± 255/60x48x23 ± 288/90x48x23 / ± 255/60x48x23 ± 288/90x48x23 / ± 255/60x48x23 ± 288/90x48x23 / ± 255/60x48x23

la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă | la comandă | la comandă | la comandă

Robinia Poză sus: Betula | Poză mijloc: Robinia | Poză jos: Robinia

- Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker
Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro 51
Linnaeus Quercus | Oostnieuwkerke
Linnaeus Salix | Oostakker
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Colorline

Wanlin Rood
12768110 / 65710971 / 65710972 / 65710973
± 288x88x88 / ± 288x88x23 /
± 288/88x88x23 / ± 255/58x88x23

la comandă | la comandă | la comandă | la comandă

Wanlin Rood Wanlin Rood

- Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker
Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro 57
Colorline Wanlin Rood | Walhain
Colorline Wanlin Rood | Amsterdam
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Pagus
WFD: Format ± 215x102x65 mm | Iluzo: Format ± 238x88x48

Iluzo Grijs Grijs Iluzo Grijs-Zwart Grijs-Zwart


12808520 12808512 / 65710851 / 65710852 / 65710853 12808320 12808312 / 65710301 / 65710302 / 65710303
Iluzo WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 / Iluzo WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 /
± 185/68x65x23 ± 185/68x65x23

la comandă la comandă | în stoc | în stoc | în stoc la comandă la comandă | în stoc | în stoc | în stoc

Bruin-Zwart Iluzo Rood-Bruin Donkerrood Iluzo Bruin


12808112 / 65710291 / 65710292 / 65710293 12807920 12801412 / 65710861 / 65710862 / 65710863 12808020
WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 / Iluzo WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 / Iluzo
± 185/68x65x23 ± 185/68x65x23

la comandă | în stoc | în stoc | în stoc la comandă la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă

Iluzo Paars Iluzo Carbon Zwart Iluzo Bruin-Zwart Iluzo Zwart


12808420 12478080 12808120 12807720
Iluzo Iluzo Iluzo Iluzo

la comandă la comandă la comandă la comandă

Poză stânga sus: Iluzo Grijs | Poză dreapta sus: Iluzo Grijs | Poză jos: Grijs-Zwart

- Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker
Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro 63
Pagus Iluzo Grijs-Zwart | Sint-Andries
Pagus Donkerrood, Forum Prata | Bruxelles
Colecții cu linii moderne

Acest stil surprinde prin jocuri de lumină arhitecturală, pete de


culoare, nuanțe în trend.

69
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Colecții cu linii moderne Domus

Duifwit Casa Lena


Dacă sunteți persoane energice, pline de viață, stilul aparentă și placaj klinker Terca este variată și puteți opta M50 WFD

modern este cel care vă caracterizează. Placajul klinker atât pentru culori închise, cum este negru, gri închis, cât
se pretează foarte bine la interior, indiferent de cât de și pentru culori deschise, vesele, care inspiră energie și
mare sau mic este spațiul. Gama de culori de cărămidă entuziasm.

Artiza Milosa

Veldbrand Veldbrand Maaseiker Paarsblauw Veldbrand Hoornbloem Goudsbloem Passiebloem Cosmos Kogelbloem
Antiek Exterieur Bont WF Gesmoord WF WF WFD Exclusief WFD
WF WF WF WF WF

Agora Forum

Superwit Wit Ivoor Nevel Wit Zilvergrijs Agaatgrijs Branco Prata Cromo Cromo Pampas
WFD WFD WF WFD WFD WFD Genuanceerd WFD Genuanceerd WFD
WFD WFD

Zijde Grijs Porfier Wijnrood Titaangrijs Grafietzwart Ombra


WFD Grijs WFD WFD WFD WFD
WF

- Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker - Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker
WF: ± 210x100x50 mm / ± 215x102x50 mm / ± 218x102x50 mm | WFD: ± 215x102x65 mm | Iluzo: ± 238x90x48 mm | Eco Brick: ± 240x65x40 mm | M50: ± 188x88x48 mm WF: ± 210x100x50 mm / ± 215x102x50 mm / ± 218x102x50 mm | WFD: ± 215x102x65 mm | Iluzo: ± 238x90x48 mm | Eco Brick: ± 240x65x40 mm | M50: ± 188x88x48 mm
Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm) Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro 71
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Artiza
WF: Format ±208x98x63 mm

Veldbrand Antiek Veldbrand Exterieur Maaseiker Bont Paarsblauw


1701020 / 65710131 / 65710132 / 65710133 1703020 / 65710161 / 65710162 / 65710163 1700120 / 65710151 / 65710152 / 65710153 1700020 / 65710141 / 65710142 / 65710143
WF / ± 208x63x23 / ± 208/98x63x23 / WF / ± 208x65x23 / ± 208/98x63x23 / WF / ±210x65x23 / ±210/100x65x23 / WF / ±209x65x23 / ±209/98x65x23 /
± 180/68x65x23 ± 180/68x65x23 ± 180/68x65x23 ± 180/68x65x23

la comandă | în stoc | în stoc | în stoc la comandă | în stoc | în stoc | în stoc la comandă | în stoc | în stoc | în stoc la comandă | în stoc | în stoc | în stoc

Veldbrand Gesmoord
1703420 / 65710121 / 65710122 / 65710123
WF / ±210x65x23 / ±210/98x65x23 /
± 180/68x65x23

la comandă | în stoc | în stoc | în stoc

Veldbrand Exterieur Poză stânga sus: Velbrand Gesmoord | Poză dreapta sus: Maaseiker Bont | Poză jos: Velbrand Gesmoord

- Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker
Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro 73
Artiza Veldbrand Exterieur | Oekene
Artiza Veldbrand Antiek | Morkhoven
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Agora
WF: Format ± 210x100x50 mm | WFD: Format ± 215x102x65 mm

Superwit Wit Ivoor Nevel Wit Zilvergrijs


151885 / 65710011 / 65710012 / 65710013 151845 / 65710021 / 65710022 / 65710023 12150150 / 65710081 / 65710082 / 65710083 1152615 / 65710041 / 65710042 / 65710043
WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 / WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 / WF / ± 215x50x23 / ± 215/102x50x23 / WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 /
± 185/68x65x23 ± 185/68x65x23 ± 185/68x50x23 ± 185/68x50x23

la comandă | în stoc | în stoc | în stoc la comandă | în stoc | în stoc | în stoc la comandă | în stoc | în stoc | în stoc la comandă | în stoc | în stoc | în stoc

Agaatgrijs Zijde Grijs Porfier Grijs Wijnrood


12152210 / 65710051 / 65710052 / 65710053 12150140 / 65710101 / 65710102 / 65710103 12150130 / 65710091 / 65710092 / 65710093 167010 / 65710071 / 65710072 / 65710073
WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 / WFD / ± 215x50x23 / ± 215/102x50x23 / WF / ± 215x50x23 / ± 215/102x50x23 / WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 /
± 185/68x65x23 ± 185/68x65x23 ± 185/68x50x23 ± 185/68x65x23

la comandă | în stoc | în stoc | în stoc la comandă | în stoc | în stoc | în stoc la comandă | în stoc | în stoc | în stoc la comandă | în stoc | în stoc | în stoc

Titaangrijs Grafietzwart
1151715 / 65710031 / 65710032 / 65710033 154915 / 65710061 / 65710062 / 65710063
WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 / WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 /
± 185/68x65x23 ± 185/68x65x23

la comandă | în stoc | în stoc | în stoc la comandă | în stoc | în stoc | în stoc

Poză stânga sus: Superwit și Wit Ivoor | Poză dreapta sus: Agaatgrijs | Poză jos: Grafietzwart

- Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker
Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro 79
Agora Zilvergrijs | Sint-Denijs-Westrem
Agora Titaangrijs | Retie
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Domus
M50: Format ± 188x88x48 mm | WFD: Format ± 215x102x65 mm

Duifwit Casa Lena


12714360 / 65710511 / 65710512 / 65710513 12810412 / 65710221 / 65710222 / 65710223
M50 / ± 188x48x23 / ± 188/88x48x23 / WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 /
± 158/58x58x23 ± 185/68x65x23

la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă | în stoc | în stoc | în stoc

Duifwit Poză sus: Duifwit | Poză stânga jos: Casa Lena | Poză dreapta jos: Duifwit

- Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker
Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro 85
Domus Casa Lena | Sleidinge
Domus Duifwit | Jabbeke
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Milosa
WF: Format ± 210x100x50 mm | WFD: Format ± 215x102x65 mm

Hoornbloem Goudsbloem Passiebloem Cosmos Exclusief


11134627 / 65710821 / 65710822 / 65710823 11136803 / 65710811 / 65710812 / 65710813 11139927 / 65710801 / 65710802 / 65710803 11414700 / 65710841 / 65710842 / 65710843
WF / ± 215x65x23 / ± 215/104x65x23 / WF / ± 210x50x23 / ± 210/100x50x23 / WFD / ± 213x65x23 / ± 213/102x65x23 / WF / ± 210x50x23 / ± 210/100x50x23 /
± 185/68x65x23 ± 180/68x50x23 ± 180/68x65x23 ± 180/68x50x23

la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă | la comandă | la comandă | la comandă

Kogelbloem
11132927 / 65710831 / 65710832 / 65710833
WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 /
± 185/68x65x23

la comandă | la comandă | la comandă | la comandă

Passiebloem Hoornbloem

- Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker
Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro 91
Milosa Cosmos Exclusief | Rumbeke
Milosa Hoornbloem | Zwevegem
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Forum
WFD: Format ± 215x102x65 mm

Branco Prata Genuanceerd Cromo Cromo Genuanceerd


155010 / 65710231 / 65710232 / 65710233 168710 / 65710271 / 65710272 / 65710273 155410 / 65710241 / 65710242 / 65710243 168510 / 65710251 / 65710252 / 65710253

WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 / WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 / WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 / WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 /
± 185/68x65x23 ± 185/68x65x23 ± 185/68x65x23 ± 185/68x65x23

la comandă | în stoc | în stoc | în stoc la comandă | în stoc | în stoc | în stoc la comandă | în stoc | în stoc | în stoc la comandă | în stoc | în stoc | în stoc

Pampas Ombra
12104110 / 65710261 / 65710262 / 65710263 167610 / 65710281 / 65710282 / 65710283

WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 / WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 /


± 185/68x65x23 ± 185/68x65x23

la comandă | în stoc | în stoc | în stoc la comandă | în stoc | în stoc | în stoc

Cromo Poză stânga sus: Branco | Poză dreapta sus: Prata Genuanceerd | Poză jos: Pampas

- Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker
Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro 97
Forum Cromo, Forum Prata Genuanceerd și Forum Ombra | Harelbeke
Forum Pampas | Merelbeke
Colecții cu linii clasice

Perfecțiunea exprimată prin simplitate se regăsește în colecțiile


care aparțin stilului clasic, inconfundabil.

103
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Colecții cu linii clasice Basia

Strobloem Spaans
Rood
Roșu, galben sau nuanțe în degrade - fiecare cărămidă țind caracteristicile fiecărei clădiri, pentru a pune în valoare WFD
WFD
capătă personalitate, integrându-se cu mediul și îmbunătă- nu doar exterioarele, ci și interioarele locuințelor.

Classo Iberia

Alverna Blauw-Rood Blauw-Rood Catalunya Andalucia Navarra Asturia Galicia


WF Genuanceerd Genuanceerd Gesinterd WF WF WF WF WF
WF WF

Arces Patrimonia

Corn Geel Candy Ruby Rood Moon Grijs Appel- Renaissance Opus Oud Pastorale
WF Rood WF WF bloesem WFD WFD Rieme WFD
WF WFD WFD

Neo Barok 83 Wisselbont Oud


Romaans WFD WFD Romaans
WFD WFD

- Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker - Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker
WF: ± 210x100x50 mm / ± 215x102x50 mm / ± 218x102x50 mm | WFD: ± 215x102x65 mm | Iluzo: ± 238x90x48 mm | Eco Brick: ± 240x65x40 mm | M50: ± 188x88x48 mm WF: ± 210x100x50 mm / ± 215x102x50 mm / ± 218x102x50 mm | WFD: ± 215x102x65 mm | Iluzo: ± 238x90x48 mm | Eco Brick: ± 240x65x40 mm | M50: ± 188x88x48 mm
Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm) Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro 105
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Classo
WF: Format ± 210x100x50 mm | WFD: Format ± 215x100x65 mm / ± 215x102x65 mm

Alverna Blauw-Rood Genuanceerd Blauw-Rood Genuanceerd


11360700 / 65710481 / 65710482 / 65710483 133050 / 65710501 / 65710502 / 65710503
Gesinterd
134805 / 65710491 / 65710492 / 65710493
WF / ± 210x50x23 / ± 210/100x50x23 / WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 / WF / ± 210x50x23 / ± 210/100x50x23 /
± 180/68x50x23 ± 185/68x65x23 ± 180/68x50x23

la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă | la comandă | la comandă | la comandă

Classo Alverna Poză stânga sus: Blauw-Rood Genuanceerd | Poză dreapta sus: Blauw-Rood Genuanceerd Gesinterd | Poză jos: Alverna

- Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker
Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro 107
Classo Alverna | Westerlo
Classo Blauw-Rood Genuanceerd Gesinterd | Kalken
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Arces
WF: Format ± 210x100x50 mm

Corn Geel Candy Rood Ruby Rood Moon Grijs


12708480 / 65710411 / 65710412 / 65710413 12708470 / 65710421 / 65710422 / 65710423 12104200 / 65710111 / 65710112 / 65710113 12808600 / 65710431 / 65710432 / 65710433

WF / ± 210x50x23 / ± 210/100x50x23 / WF / ± 210x50x23 / ± 210/100x50x23 / WF / ± 210x50x23 / ± 210/100x50x23 / WF / ± 210x50x23 / ± 210/100x50x23 /


± 180/68x50x23 ± 180/68x50x23 ± 180/68x50x23 ± 180/68x50x23

la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă | în stoc | în stoc | în stoc la comandă | la comandă | la comandă | la comandă

- Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker
Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro 113
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Basia
WFD: Format ± 215x100x65 mm / ± 215x102x65 mm

Strobloem Spaans Rood


12800312 / 65710181 / 65710182 / 65710183 154710 / 65710171 / 65710172 / 65710173
WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 / WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 /
± 185/68x65x23 ± 180/68x65x23

la comandă | în stoc | în stoc | în stoc la comandă | în stoc | în stoc | în stoc

Strobloem Poză sus: Strobloem | Poză stânga jos: Spaans Rood | Poză dreapta jos: Spaans Rood

- Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker
Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro 115
Basia Spaans Rood | Sleidinge
Basia Spaans Rood | Puurs
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Iberia
WF: Format ± 210x100x50 mm

Catalunya Andalucia Navarra Asturia


137110 / 65710521 / 65710522 / 65710523 137150 / 65710541 / 65710542 / 65710543 137170 / 65710531 / 65710532 / 65710533 137130 / 65710551 / 65710552 / 65710553
WF / ± 210x50x23 / ± 210/100x50x23 / WF / ± 210x50x23 / ± 210/100x50x23 / WF / ± 210x50x23 / ± 210/100x50x23 / WF / ± 210x50x23 / ± 210/100x50x23 /
± 180/68x50x23 ± 180/68x50x23 ± 180/68x50x23 ± 180/68x50x23

la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă | la comandă | la comandă | la comandă

Galicia
137190 / 65710561 / 65710562 / 65710563
WF / ± 210x50x23 / ± 210/100x50x23 /
± 180/68x50x23

la comandă | la comandă | la comandă | la comandă

Andalucia Poză stânga sus: Asturia | Poză dreapta sus: Catalunya | Poză jos: Galicia

- Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker
Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro 121
Iberia Andalucia | Zandweg, De Meern
Iberia Catalunya | Raalte
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Patrimonia
WFD: Format ± 215x100x65 mm / ± 215x102x65 mm

Appelbloesem Renaissance Opus Oud Rieme


12700012 / 65710871 / 65710872 / 65710873 12702112 / 65710891 / 65710892 / 65710893 151410 / 65710311 / 65710312 / 65710313 12801312 / 65710881 / 65710882 / 65710883
WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 / WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 / WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 / WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 /
± 185/68x65x23 ± 185/68x65x23 ± 185/68x65x23 ± 185/68x65x23

la comandă | în stoc | în stoc | în stoc la comandă | în stoc | în stoc | în stoc la comandă | în stoc | în stoc | în stoc la comandă | în stoc | în stoc | în stoc

Pastorale Neo Romaans Barok 83 Wisselbont


151510 / 65710901 / 65710902 / 65710903 12452610 / 65711091 / 65711092 / 65711093 12105610 / 65710321 / 65710322 / 65710323 11303910 / 65710341 / 65710342 / 65710343
WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 / WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 / WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 / WFD / ± 213x66x23 / ± 213/99x66x23 /
± 185/68x65x23 ± 185/68x65x23 ± 185/68x65x23 ± 185/68x65x23

la comandă | în stoc | în stoc | în stoc la comandă | în stoc | în stoc | în stoc la comandă | în stoc | în stoc | în stoc la comandă | în stoc | în stoc | în stoc

Oud Romaans
12452710 / 65710331 / 65710332 / 65710333
WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 /
± 185/68x65x23

la comandă | în stoc | în stoc | în stoc

Poză stânga sus: Renaissance | Poză dreapta sus: Neo Romaans | Poză jos: Pastorale

- Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker
Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro 127
Patrimonia Pastorale | Furulund
Patrimonia Opus | Marbaix
Colecții cu linii tradiționale

Caracterizate printr-o gamă variată de nuanțe, cărămizile aparente


în stil tradițional, împreună cu placajul de tip klinker, conferă
oricărui exterior sau interior de clădire căldură, romantism și
liniște.

133
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Colecții cu linii tradiționale

Colecțiile cu linii tradiționale nu sunt recomandate încăperilor vilele sau casele. Aceste colecții sunt inspirate de farmecul
de dimensiuni mici, în care spațiul este limitat, deoarece simplu al materialelor naturale, folosite de sute de ani la
va crea impresia de spațiu aglomerat. Cărămida cu aspect amenajarea locuințelor.
tradițional este recomandată în spațiile mari, cum sunt

Rustica

Oud Oud Oud Oud Oude


Leerne Beauvoorde Damme Laethem Veldsteen
WFD WFD WFD WFD WFD

Oud Oud Malle Oud


Kempisch WFD Ravels
WFD WFD

Retro

Lautrec Tiffany Hankar Pastorie Boomse


WFD WFD WFD M50 Klinkaert
M50

Belle Epoque

Mons Liege Namur Durbuy


WFD WFD WFD WFD

- Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker
WF: ± 210x100x50 mm / ± 215x102x50 mm / ± 218x102x50 mm | WFD: ± 215x102x65 mm | Iluzo: ± 238x90x48 mm | Eco Brick: ± 240x65x40 mm | M50: ± 188x88x48 mm
Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro 135
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Rustica
WFD: Format ± 215x102x65 mm

Oud Leerne Oud Beauvoorde Oud Damme Oud Laethem


177115 / 65710381 / 65710382 / 65710383 12715710 / 65710941 / 65710942 / 65710943 12715910 / 65710951 / 65710952 / 65710953 175415 / 65710371 / 65710372 / 65710373
WFD / ± 210x65x23 / ± 210/100x65x23 / WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 / WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 / WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 /
± 180/68x65x23 ± 185/68x65x23 ± 185/68x65x23 ± 185/68x65x23

la comandă | în stoc | în stoc | în stoc la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă | în stoc | în stoc | în stoc

Oude Veldsteen Oud Kempisch Oud Malle Oud Ravels


12715410 / 65710391 / 65710392 / 65710393 171610 / 65710401 / 65710402 / 65710403 171910 / 65711101 / 65711102 / 65711103 172010 / 65710961 / 65710962 / 65710963
WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 / WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 / WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 / WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 /
± 185/68x65x23 ± 185/68x65x23 ± 185/68x65x23 ± 185/68x65x23

la comandă | în stoc | în stoc | în stoc la comandă | în stoc | în stoc | în stoc la comandă | în stoc | în stoc | în stoc la comandă | la comandă | la comandă | la comandă

Oud Beauvoorde Poză sus: Oud Kempisch | Poză stânga jos: Oud Ravels | Poză dreapta jos: Oud Ravels

- Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker
Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro 137
Rustica Oud Ravels | Peize
Rustica Oud Kempisch | Sterrebeek
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Retro
M50: Format ± 188x88x48 mm | WFD: Format ± 215x102x65 mm

Lautrec Tiffany Hankar Pastorie


12710912 / 65710931 / 65710932 / 65710933 12711112 / 65710351 / 65710352 / 65710353 12710812 / 65710361 / 65710362 / 65710363 12718260 / 65710911 / 65710912 / 65710913
WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 / WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 / WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 / M50 / ± 188x48x23 / ± 188/88x48x23 /
± 185/68x65x23 ± 185/68x65x23 ± 185/68x65x23 ± 155/58x48x23

la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă | în stoc | în stoc | în stoc la comandă | în stoc | în stoc | în stoc la comandă | la comandă | la comandă | la comandă

Boomse Klinkaert
12710560 / 65710921 / 65710922 / 65710923
M50 / ± 188x48x23 / ± 188/88x48x23 /
± 155/58x48x23

la comandă | la comandă | la comandă | la comandă

Lautrec Poză stânga sus: Pastorie | Poză dreapta sus: Pastorie | Poză jos: Boomse Klinkaert

- Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker
Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro 143
Retro Lautrec | Pruurs
Retro Boomse Klamp | Schoonaarde
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Belle Epoque
WFD: Format ± 215x102x65 mm

Mons Liege Namur Durbuy


12710112 / 65710211 / 65710212 / 65710213 12711812 / 65710201 / 65710202 / 65710203 12710212 / 65710471 / 65710472 / 65710473 177010 / 65710461 / 65710462 / 65710463
WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 / WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 / WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 / WFD / ± 215x65x23 / ± 215/102x65x23 /
± 185/68x65x23 ± 185/68x65x23 ± 185/68x65x23 ± 185/68x65x23

la comandă | în stoc | în stoc | în stoc la comandă | în stoc | în stoc | în stoc la comandă | la comandă | la comandă | la comandă la comandă | la comandă | la comandă | la comandă

Naumur Poză stânga sus: Mons | Poză dreapta sus: Naumur | Poză jos: Mons

- Long Brick - Cărămidă aparentă - Placaj klinker - Colțar klinker - Colțar mic klinker
Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro 149
Belle Epoque de Mons | Lillois
Belle Epoque de Mons | Ingelmunster
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Moduri de țesere a cărămizilor de fațadă Terca

Țesut 1/2 Legat Bloc Cruce

Țesut 1/3 Țesut 1/4 Gotic Olandez

Flamand Aleatoriu Silezian

De-a lungul timpului au fost elaborate o multitudine de unor fațade personalizate și la accentuarea stilului arhitectu-
modalități de dispunere a cărămizilor în zig-zag una față de ral al construcției în cauză. Iată de ce, adesea, numai câțiva
cealaltă, pentru a crea fațade cât mai spectaculoase și variate. centimetri la stânga sau la dreapta pot influența decisiv
aspectul fațadei.
Astfel, alături de multitudinea de culori ale cărămizilor de
fațadă, structura peretelui și existența rosturilor, modul de Bine de știut: Cărămizile de fațadă și placajul klinker Terca
țesere a acestora pe orizontală contribuie la conceperea se pot pune și fără rost!

wienerberger.ro 155
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Cum se montează corect cărămizile de fațadă Terca Zidirea cărămizilor


• Folosiți unelte curate la zidit. Păstrați

3
ordinea pe șantier.
Cărămizile de fațadă Terca vă vor încânta cu frumusețea pot apărea cerințe specifice privind execuția. În cele ce • Dacă pe cărămizi apar pete (sau sunt
lor pentru o lungă perioadă de timp. Pot fi folosite la urmează, veți găsi recomandările noastre pentru un montaj contaminate în orice fel), curățați imediat
realizarea zidăriilor de fațadă, grătarelor, gardurilor, jardi- corect al acestora: cu o perie moale.
nierelor ș.a. În funcție de locul unde se doresc a fi aplicate,
• NU zidiți cărămizile în condiții de ploaie
sau la temperaturi mai mici de +5ºC.
NU lăsați mortarul din îmbinările fațadei
să fie spălat de ploaie.
Asigurați-vă că: • Zidăria recent realizată trebuie protejată
• Înainte de a face comanda, calculaţi cantitatea necesară de materiale, cu o marjă de siguranţă de 5%. de ploaie timp de 14 zile.

1 • Comandaţi produse din acelaşi lot: ceramica se obţine din materiale naturale, iar culorile şi dimensiunile
pot varia uşor între loturi diferite.
• Dacă se achiziţionează cărămida aparentă din loturi de producţie diferite, trebuie să verificaţi dacă
produsele au nuanţe şi dimensiuni similare. Pentru a obține o distribuție uniformă a culorilor fațadei, se
amestecă produse din paleţi diferiţi. Execuţia rosturilor
• La depozitarea cărămizilor pe şantier, acestea nu trebuie murdărite cu mortar sau beton. • Grosimea recomandată pentru rosturi

4
este de 10-12 mm.
• Produsele trebuie depozitate în ambalajul lor original, într-un loc ferit de umezeală, praf sau risc de
deteriorări mecanice. • Pentru finisarea rosturilor, folosiți un
fier de rostuit sau un furtun rigid.
• NU întindeți mortarul pe suprafața
cărămizilor, deoarece poate duce la apa-
riția unor pete dificil sau chiar imposibil
Prepararea mortarului de înlăturat.

• Alegeți tipul de mortar în funcție de • Executați rosturile de sus în jos: întâi pe

2
absorbția de apă a cărămizilor. cele orizontale, apoi rosturile verticale.

• Folosiți mortar de zidărie gata prepa-


rat dedicat pentru realizarea zidăriilor
aparente / de fațadă. Pentru prepararea
mortarului, adăugați în amestecul uscat
cantitatea de apă recomandată.
• Respectați întotdeauna instrucțiunile Curățarea zidăriei
producătorului, disponibile pe ambalaj. • Îndepărtați imediat orice pată apărută

5
Apa utlizată să fie apă potabilă, care nu pe suprafața cărămizii în timpul zidirii,
conține săruri solubile. îmbinării sau rostuirii cu ajutorul unei perii.
• NU adăugați apă în exces în timpul • Este interzisă curățarea zidăriei proas-
zidirii, deoarece pot apărea diferențe pete prin umezire sau spălare cu apă.
între nuanțele mortarului.
• NU lăsați mortarul să se întărească pe
• Se recomandă utilizarea mortarului ce suprafaţa cărămizii.
conține trass. Mortarele ce nu conțin
trass pot produce eflorescențe pe
fațade.
• Uzual, mortarul pentru zidărie apa-
rentă este de culoare gri. În caz că se
dorește ca rostul să aibă altă culoare,
se vor folosi mortare colorate gata
preparate (însăcuite).

wienerberger.ro 157
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Cum se montează corect placajul ceramic klinker Terca


În cazul clădirilor deja existente, care nu au o fundaţie Placajul klinker Terca este un material de placare pentru
adecvată (caz des întâlnit) şi unde nu se poate folosi faţadă și interior care reproduce cărămida - atât în privința
faţada de cărămidă Terca, putem folosi placaj ceramic aspectului, cât şi a rezistenţei la murdărie.
klinker pentru a realiza o faţadă rezistentă, durabilă şi
Faţada amenajată cu plăcuțele Terca vă va încânta cu
estetică.
frumuseţea ei pentru o lungă perioadă de timp, dacă
Acest material se poate utiliza împreună cu orice material pregătiţi corespunzător substratul şi dacă asiguraţi o
structural sau cu rol de izolaţie (cum ar fi polistirenul sau execuţie corectă.
vata bazaltică).

1
Materiale
• Placajul ceramic klinker Terca. • Chit de rosturi: mortar de rosturi pe bază de
• Adezivi: adeziv flexibil pentru plăci ceramice de Trass, pentru rosturi de 5-15 mm.
clasă minim S1.

Montaj

2
• Rostuirea se va face la cel puțin 24 de ore • Umplerea rostului se va face cu fierul de rostuit
Tipul de suport poate fi: se vor folosi dibluri specifice); după montarea placajului ceramic. Consistenţa prin presare. Mortarul de rosturi ce cade la pune-
• Pereţi exteriori din cărămidă, BCA sau beton ten- - diblurile folosite pentru fixarea termoizolaţiei mortarului de rosturi trebuie să fie semiumedă. rea în operă poate fi refolosit pentru chituire. De
cuiţi: grosimea tencuielii va fi de minim 1,5 cm. vor fi cu câte un cui metalic; Astfel, va scădea riscul de murdărire a feţei asemenea, surplusul de chit de rosturi poate fi
• Sisteme termoizolante: în cazul sistemelor ter- - plasa de armare folosită va avea o densitate plăcuțelor ceramice. În general, 60% din timpul eliminat cu ajutorul unui burete special.
moizolante (polistiren sau vată bazaltică) cu minimă de 330 g/mp. total al punerii în operă îl consumă rostuirea. În • Finisarea rostului se va face cu un furtun de
grosimi de până la 10 cm, se recomandă urmă- Se pot folosi şi 2 straturi de plasă a căror masă acelaşi timp, rostuirea corectă asigură durabilita- plastic rigid sau cu un fier de rostuit. Diametrul
toarele: cumulată să fie de minim 330 g/mp. În cazul tea lucrării, dar și aspectul estetic impresionant. acestuia ne va da forma rostului: mai mult sau
- alegerea unui adeziv pentru plăcile termoizola- sistemelor termoizolante de grosimi mai mari de mai puţin adâncită.
toare cu performanțe superioare; 10 cm, se recomandă consultarea producătoru-
- numărul de dibluri va fi de minim 8 buc/mp lui de termosistem privind măsurile specifice ce
Întreţinere

4
pentru pereţii din beton sau minim 10 buc/mp în trebuie luate.
cazul fixării în zidării (în cazul zidăriilor din BCA • Îndepărtați orice pată aparută pe suprafața pe suprafaţa placajului. Cauzele pot fi multiple.
placată în timpul montajului sau finisării rostu- De obicei, sub acţiunea precipitaţiilor, acestea
Reguli de respectat la montarea placajului de tip klinker lui cu ajutorul unei perii. Este interzisă curățarea vor fi îndepărtate. În caz contrar, se vor folosi

3
placării prin umezire sau spălare cu apă. Lucra- soluţii diluate de acizi (clorhidric, formic sau
• Suprafața pe care vor fi montate plăcuțele liniilor orizontale, deoarece astfel vom evita rea recent realizată trebuie protejată de precipi- fluorhidric) în concentraţie de maxim 3%, hidroxid
ceramice trebuie să fie plană. Planeitatea se va debitarea inutilă a placajului ceramic. De exemplu, tații timp de 14 zile. Acoperiți zidul cu un material de amoniu.
verifica cu dreptarul de 2 m. Sub dreptar, lumina în cazul fațadelor se recomandă ca trasarea să care permite trecerea liberă a aerului. Este inter- ATENŢIE! Acidul clorhidric nu este recomandat
nu trebuie să fie mai mare de 3 mm, indiferent de înceapă de la partea superioară a golurilor de uşi zisă utilizarea substanţelor hidrofobizante pentru pentru curăţarea plăcuțelor în nuanţe de gri,
direcţia verificată. sau ferestre. creşterea impermeabilităţii suprafeţei. Acestea deoarece le pătează.
• Aplicarea placajului pe fațada clădirii trebuie să ATENŢIE: de obicei, din construcţie, geamurile pot, de asemenea, să păteze plăcuțele ceramice • Pentru curăţarea de praf şi de alte impurităţi, se
fie precedată de pregătirea corectă a suprafeței. nu sunt exact la același nivel, astfel încât tra- de tip tradițional. recomandă spălarea suprafeţelor.
Aceasta trebuie să fie uscată, netedă, rezistentă, sarea o vom începe de la golul cel mai de jos. • După sezonul de iarnă pot să apară eflorescenţe
fără praf, curată și degresată. În cazul în care Pentru a nu fi observabile diferenţele de nivel
suprafaţa prezintă impurităţi se recomandă între goluri, se vor folosi colţare la partea superi-
curăţarea acesteia şi aplicarea unei amorse.
• Înainte de montajul propriu-zis al placajului, se
oară a geamurilor.
• Se vor monta întâi plăcuțele din apropierea lini-
Montajul placajului ceramic klinker la interior
va face trasarea poziţiei de montaj, astfel: ilor trasate, apoi se va monta rândul de placaj
Datorită avantajelor, placajele klinker Terca pot fi folosite În acest caz, este interzisă punerea în operă a plăcuțelor
- se vor trasa linii orizontale paralele având o dis- intermediar prin aproximare vizuală, astfel încât
şi la interior. Chiar dacă se folosesc porţiuni mici pentru ceramice la exterior sau în încăperi cu umiditate ridicată
tanţă între ele egală cu înălţimea a două placaje rosturile să fie egale.
placare la interior, camerele capătă un farmec aparte. (≥ 80%).
plus grosimea a două rosturi (de regulă 150 mm • Pentru fixarea plăcuțelor se va aplica în mod obli-
reprezintă distanța necesară pentru două placaje gatoriu adeziv şi pe spatele plăcuțelor. Aplicarea Din motive arhitecturale, ocazional, se dorește punerea în De asemenea, se recomandă ca, inițial, punerea în operă
cu înălţimea de 65 mm plus două grosimi de adezivului se va face preferabil cu un șpaclu cu operă a plăcuțelor ceramice fără colmatarea rosturilor cu a plăcuțelor ceramice să fie făcută „pe uscat” și, ulterior,
rosturi a 10 mm); dinți de 3 mm. Prin presare uşoară cu mâna şi mortar de rosturi (chit) sau / și cu rosturi foarte mici (sub lipirea acestora pe suport.
- este foarte important de unde începem trasajul mişcări laterale se va fixa acesta pe poziţia sa. 4 mm grosime).

wienerberger.ro 159
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Fațada cu placajul klinker Terca sau tencuială decorativă?

Placaj ceramic klinker Terca Tencuială decorativă

Materiale folosite Ceramică – argilă de înaltă calitate arsă la o tem- Un amestec de agregate și umpluturi combinate,
peratură de până la 1100°C. Materialele folosite ce au la bază un liant. În funcție de tipul de liant,
sunt prietenoase cu mediul înconjurător, naturale tencuielile se pot clasifica în: minerale, siliconice,
și durabile. silicatice, acrilice.

Rezistența la deteriorare mecanică Foarte mare – un perete de fațadă protejează Mică spre foarte mică – în general, tencuiala nu
eficient zidăria împotriva factorilor externi și este rezistentă la factorii mecanici, din cauza
agenților mecanici, fiind și rezistent la grindină. De stratului subțire de protecție (1-3 mm). Rezistența
exemplu, placajul ceramic klinker are o grosime tencuielii se bazează în principal pe consolidarea
de până la 25 mm, ceea ce face ca întreaga stratului de plasă de acrilic. Fațada realizată cu
construcție să fie extrem de rezistentă la deteri- tencuială nu este rezistentă la grindină.
orare, rezultând mai puține reparații ale fațadei și
intervenții de întreținere mai rare.

Rezistența la murdărie Klinkerul poate fi curățat de graffiti (folosind Puțin rezistentă sau nerezistentă - din cauza
antigraffiti). Are o rezistență ridicată la murdărie structurii poroase, tencuielile minerale au o
și este ușor de îngrijit. sensibilitate ridicată la contaminarea structurală.
În mod similar se comportă și tencuiala acrilică,
ca rezultat al termoplasticității și încărcării elec-
trostatice. Tencuielile pe bază de silicon și silicați
au o rezistență minimă la murdărie.Tencuiala este
mai rezistentă dacă se vopsește.

Culoare Culoare durabilă și rezistentă - este aceeași în Fragile și nerezistente la decolorare - numai
toată secțiunea. Gama de culori variată este culoarea albă se poate obține în mod natural.
obținută prin utilizarea diferitelor sortimente de Celelalte culori se obțin prin adăugarea de
argilă, care prin ardere capătă în mod natural pigmenți artificiali, coloranți, oxizi de fier și
culori diferite, fără aditivi artificiali sau coloranți. ftalocianine.
Culoarea nu se schimbă în timp.

Necesitatea de reînnoire Nu necesită înlocuire sau lucrări speciale de Da – este consumatoare de timp și costisitoare.
întreținere - astfel încât economisiți timp și bani.

Rezistența la foc Rezistentă la foc - cărămida „născută” în foc Neinflamabile / combustibile - în funcție de tipul
este arsă la o temperatură foarte mare (1100°C). de tencuială. Tencuielile minerale, cele pe bază
Rezistența la foc = 120 minute. De două ori mai de ciment, var sau amestecuri ale acestora:
sigură decât fațada realizată cu tencuială. • minerale, silicative, siliconice: sunt incombus-
tibile.
• acrilice: sunt inflamabile.
Rezistența la foc = 60 de minute.

Rezistența la acizi slabi Mare – este o caracteristică naturală dată de Nu are rezistență – datorită structurii sale chimice
argilă, care în urma tratamentului termic devine și compoziţiei (folosește agregate și lianți) nu
nereactivă în forma sa finală de klinker. Cărămida este rezistentă la acizi și soluțiile lor. Doar tencu-
klinker devine rezistentă la acizi (ex: ploaie iala pe bază de rășini epoxidice este rezistentă la
acidă), detergenți și alte substanțe corozive. acizi slabi.
De aici rezultă o întreținere ușoară a acesteia.

wienerberger.ro
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Chituri de rosturi Instrumente de lucru recomandate*

Mistrie de rostuit
Chit de rosturi cu aplicare semiuscată FM
• Lățime mistrie: 6, 8, 10 mm sau după caz.
• Se folosește pentru umplerea rosturilor în cazul chitului de rosturi FM.
Beneficii Culori disponibile
• Mortar de rosturi flexibil pe bază de ciment,
îmbunătățit; rezistență la îngheț / dezgheț;
Alb Bej Gri deschis Gri Gri închis
hidrofob; aplicare semiuscată; pentru grosimi
de rost de 4-20 mm.
Tăviță pentru chit de rosturi
Domenii de utilizare Antracit Negru • Aceasta este utilă pentru aplicarea chitului de rosturi.
• Pentru interior și exterior. Pentru realizarea
rosturilor în cazul tuturor tipurilor de plăci ceramice.
Pentru realizarea rosturilor de cărămidă.

Chit de rosturi cu aplicare mecanizată FM-X* Ancore chimice


Beneficii Culori disponibile
• Mortar de rosturi flexibil pe bază de ciment,
îmbunătățit; rezistență la îngheț / dezgheț;
Alb Bej Gri deschis Gri Gri închis
hidrofob; pentru grosimi de rost de 4-20 mm;
viteză ridicată de execuție datorată aplicării
mecanizate; gamă variată de culori: 14 nuanțe
disponibile. Antracit Negru Galben Portocaliu Cupru Gletieră cu dinți
Domenii de utilizare
• Gletieră cu dinți pentru aplicarea masei de șpaclu sau/și a adezivului pentru plăcile
• Pentru interior și exterior. Pentru realizarea ros- Roșu rubin Roșu închis Maro Verde
ceramice klinker.
turilor în cazul tuturor tipurilor de plăci ceramice.
Pentru realizarea rosturilor de cărămidă.

Adezivi și mortare Pistol pentru aplicat chit de rosturi

VK PLUS - Mortar Adeziv flexibil multirol - RKS Pretabil în cazul chitului de rosturi Quick Mix FM-X
• Permite aplicarea ușoară a chitului de rosturi, evitându-se murdărirea feței vizibile a
Beneficii Beneficii plăcuței.
• Reduce pierderile de chit de rosturi.
• Pentru interior sau/și exterior. • Adeziv multirol, flexibil, pentru interior
• Pentru zidirea și rostuirea concomitentă a sau exterior, deformabil, aderență ridicată,
cărămizilor cu absorbție ridicată de apă. stabilitate ridicată, timp de lucrabilitate
• Rezistent la îngheț-dezgheț, aderență extins, ușor de pus în operă, rezistent la Bidinea fir sintetic 170x70 mm
foarte bună. înghet-dezgheț.
• Nu necesită umezirea în prealabil a • Clasa C2 T S1.
• Se folosește pentru curățarea excesului de chit.
cărămizilor, datorită capacității ridicate de • Pentru pereți sau/și pardoseli, pentru lipirea
reținere a apei. tuturor tipurilor de plăci ceramice, pentru
lipirea XPS, EPS sau MW, ca masă de
șpaclu în cadrul sistemelor de termoizolare
exterioare.
* Disponibil doar la comandă specială. * Acestea nu sunt comercializate de Wienerberger SRL și/sau Tondach România SRL
** Din cauza limitărilor impuse de tipar, culorile prezentate mai sus sunt doar cu titlu informativ.

wienerberger.ro 163
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Informații tehnice și logistice Denumire Cod SAP Format


Dimensiuni declarate
Bucăţi / mp
(cu rosturi de 10 mm /
Bucăţi /
palet
Bucăţi /
cutie
Kg / Disponi-
L x l x h (mm) bucată bilitate
fără rosturi) (cărămizi) (placaj klinker)

la comandă
Agora Porfier Grijs 12150130 ± 215x102x50 75 / 95 648 - 2.05
specială
Bucăţi / mp Bucăţi / Bucăţi / Agora Porfier Grijs 65710091 ± 215x50x23 75 / 95 - 75 0.5 în stoc
Dimensiuni declarate Kg / Disponi-
Denumire Cod SAP Format (cu rosturi de 10 mm / palet cutie
L x l x h (mm) bucată bilitate
fără rosturi) (cărămizi) (placaj klinker)
Agora Porfier Grijs 65710092 ± 215/102x50x23 15 / 95 - 50 0.65 în stoc
la comandă
Agora Superwit 151885 ± 215x102x65 60 / 70 528 - 2.45
specială Agora Porfier Grijs 65710093 ± 185/68x50x23 15 / 110 - - 0.5 în stoc
Agora Superwit 65710011 ± 215x65x23 60 / 70 - 60 0.6 în stoc la comandă
Agora Zijde Grijs 12150140 ± 215x102x50 75 / 95 648 - 1.9
specială
Agora Superwit 65710012 ± 215/105x65x23 15 / 70 - 40 0.8 în stoc
Agora Zijde Grijs 65710101 ± 215x50x23 75 / 95 - 75 0.45 în stoc
Agora Superwit 65710013 ± 185/68x65x23 15 / 85 - - 0.6 în stoc
Agora Zijde Grijs 65710102 ± 215/102x50x23 15 / 95 - 50 0.65 în stoc
la comandă
Agora Wit Ivoor 151845 ± 215x102x65 60 / 70 528 - 2.6
specială Agora Zijde Grijs 65710103 ± 185/68x50x23 15 / 110 - - 0.5 în stoc
Agora Wit Ivoor 65710021 ± 215x65x23 60 / 70 - 60 0.6 în stoc la comandă
Arces Corn Geel 12708480 ± 210x100x50 75 / 95 900 - 1.6
specială
Agora Wit Ivoor 65710022 ± 215/105x65x23 15 / 70 - 40 0.85 în stoc la comandă
Arces Corn Geel 65710411 ± 210x50x23 75 / 95 - 75 0.4
specială
Agora Wit Ivoor 65710023 ± 185/68x65x23 15 / 85 - - 0.65 în stoc
la comandă
Arces Corn Geel 65710412 ± 210/100x50x23 0 / 95 - 50 0.5
la comandă specială
Agora Titaangrijs 1151715 ± 215x102x65 60 / 70 528 - 2.5
specială la comandă
Arces Corn Geel 65710413 ± 180/68x50x23 0 / 110 - - 0.4
specială
Agora Titaangrijs 65710031 ± 215x65x23 60 / 70 - 60 0.6 în stoc
la comandă
Arces Candy Rood 12708470 ± 210x100x50 75 / 95 900 - 1.8
specială
Agora Titaangrijs 65710032 ± 215/105x65x23 15 / 70 - 40 0.85 în stoc
la comandă
Arces Candy Rood 65710421 ± 210x50x23 75 / 95 - 75 0.4
specială
Agora Titaangrijs 65710033 ± 185/68x65x23 15 / 85 - - 0.65 în stoc
la comandă
Arces Candy Rood 65710422 ± 210/100x50x23 0 / 95 - 50 0.5
la comandă specială
Agora Zilvergrijs 1152615 ± 215x102x65 60 / 70 528 - 2.6
specială la comandă
Arces Candy Rood 65710423 ± 180/68x50x23 0 / 110 - - 0.4
specială
Agora Zilvergrijs 65710041 ± 215x65x23 60 / 70 60 0.6 în stoc
la comandă
Arces Ruby Rood 12104200 ± 210x100x50 75 / 95 648 - 1.8
specială
Agora Zilvergrijs 65710042 ± 215/105x65x23 15 / 70 - 40 0.85 în stoc
Arces Ruby Rood 65710111 ± 210x50x23 75 / 95 - 75 0.4 în stoc
Agora Zilvergrijs 65710043 ± 185/68x65x23 15 / 85 - - 0.65 în stoc

la comandă Arces Ruby Rood 65710112 ± 210/100x50x23 0 / 95 - 50 0.55 în stoc


Agora Agaatgrijs 12152210 ± 215x102x65 60 / 70 528 - 2.5
specială
Arces Ruby Rood 65710113 ± 180/68x50x23 0 / 110 - - 0.45 în stoc
Agora Agaatgrijs 65710051 ± 215x65x23 60 / 70 - 60 0.6 în stoc
la comandă
Arces Moon Grijs 12808600 ± 210x100x50 75 / 95 832 - 1.5
Agora Agaatgrijs 65710052 ± 215/105x65x23 15 / 70 - 40 0.85 în stoc specială
la comandă
Arces Moon Grijs 65710431 ± 210x50x23 75 / 95 - 75 0.4
Agora Agaatgrijs 65710053 ± 185/68x65x23 15 / 85 - - 0.65 în stoc specială
la comandă
la comandă Arces Moon Grijs 65710432 ± 210/100x50x23 0 / 95 - 50 0.5
Agora Grafietzwart 154915 ± 215x102x65 60 / 70 528 - 2.65 specială
specială
la comandă
Arces Moon Grijs 65710433 ± 180/68x50x23 0 / 110 - - 0.4
Agora Grafietzwart 65710061 ± 215x65x23 60 / 70 - 60 0.6 în stoc specială
la comandă
Archipolis Vegas Geel 12763640 ± 240x65x40 80 / 105 880 - 1.1
Agora Grafietzwart 65710062 ± 215/105x65x23 15 / 70 - 40 0.85 în stoc specială
la comandă
Archipolis Vegas Geel 65710441 ± 240x40x23 75 / 105 - - 0.4
Agora Grafietzwart 65710063 ± 185/68x65x23 15 / 85 - - 0.65 în stoc specială

la comandă la comandă
Archipolis Vegas Geel 65710442 ± 240/65x40x23 0 / 105 - - 0.45
Agora Wijnrood 167010 ± 215x102x65 60 / 70 528 - 2.4 specială
specială
la comandă
Agora Wijnrood 65710071 ± 215x65x23 60 / 70 - 60 0.55 în stoc Archipolis Vegas Geel 65710443 ± 210/35x40x23 0 / 120 - - 0.35
specială
la comandă
Agora Wijnrood 65710072 ± 215/105x65x23 15 / 70 - 40 0.75 în stoc Archipolis Volt Rood 12760240 ± 240x65x40 80 / 105 880 - 1.1
specială
la comandă
Agora Wijnrood 65710073 ± 185/68x65x23 15 / 85 - - 0.6 în stoc Archipolis Volt Rood 65711081 ± 240x40x23 75 / 105 - - 0.4
specială
la comandă la comandă
Agora Nevel Wit 12150150 ± 215x102x50 75 / 95 648 - 1.9 Archipolis Volt Rood 65711082 ± 240/65x40x23 0 / 105 - - 0.45
specială specială
la comandă
Agora Nevel Wit 65710081 ± 215x50x23 75 / 95 - 75 0.45 în stoc Archipolis Volt Rood 65711083 ± 210/35x40x23 0 / 120 - - 0.35
specială
la comandă
Agora Nevel Wit 65710082 ± 215/102x50x23 15 / 95 - 50 0.6 în stoc Archipolis Barn Bruin 12760290 ± 240x65x40 80 / 105 880 - 1.1
specială
la comandă
Agora Nevel Wit 65710083 ± 185/68x50x23 15 / 110 - - 0.45 în stoc Archipolis Barn Bruin 65710451 ± 240x40x23 75 / 105 - - 0.4
specială

Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm) Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro 165
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Bucăţi / mp Bucăţi / Bucăţi / Bucăţi / mp Bucăţi / Bucăţi /


Dimensiuni declarate Kg / Disponi- Dimensiuni declarate Kg / Disponi-
Denumire Cod SAP Format (cu rosturi de 10 mm / palet cutie Denumire Cod SAP Format (cu rosturi de 10 mm / palet cutie
L x l x h (mm) bucată bilitate L x l x h (mm) bucată bilitate
fără rosturi) (cărămizi) (placaj klinker) fără rosturi) (cărămizi) (placaj klinker)

la comandă la comandă
Archipolis Barn Bruin 65710452 ± 240/65x40x23 0 / 105 - - 0.45 Belle Epoque de Durbuy 177010 ± 215x102x65 60 / 70 540 - 2.35
specială specială
la comandă la comandă
Archipolis Barn Bruin 65710453 ± 210/35x40x23 0 / 120 - - 0.35 Belle Epoque de Durbuy 65710461 ± 215x65x23 75 / 70 - 60 0.55
specială specială
la comandă la comandă
Artiza Veldbrand Gesmoord 1703420 ± 210x98x65 60 / 75 450 - 2.3 Belle Epoque de Durbuy 65710462 ± 215/102x65x23 0 / 70 - 40 0.75
specială specială

Artiza Veldbrand Gesmoord 65710121 ± 210x65x23 60 / 75 - 60 0.55 în stoc la comandă


Belle Epoque de Durbuy 65710463 ± 185/68x65x23 0 / 85 - - 0.6
specială

Artiza Veldbrand Gesmoord 65710122 ± 210/98x65x23 15 / 75 - 40 0.75 în stoc la comandă


Belle Epoque de Namur 12710212 ± 215x102x65 60 / 70 600 - 2.25
specială

Artiza Veldbrand Gesmoord 65710123 ± 180/68x65x23 15 / 85 - - 0.6 în stoc la comandă


Belle Epoque de Namur 65710471 ± 215x65x23 75 / 70 - 60 0.55
specială
la comandă la comandă
Artiza Veldbrand Antiek 1701020 ± 208x98x63 60 / 75 450 - 2.3 Belle Epoque de Namur 65710472 ± 215/102x65x23 0 / 70 - 40 0.75
specială specială

Artiza Veldbrand Antiek 65710131 ± 208x63x23 60 / 75 - 60 0.55 în stoc la comandă


Belle Epoque de Namur 65710473 ± 185/68x65x23 0 / 85 - - 0.6
specială

Artiza Veldbrand Antiek 65710132 ± 208/98x63x23 15 / 75 - 40 0.75 în stoc la comandă


Belle Epoque de Mons 12710112 ± 215x102x65 60 / 70 600 - 2.3
specială

Artiza Veldbrand Antiek 65710133 ± 180/68x65x23 15 / 90 - - 0.6 în stoc Belle Epoque de Mons 65710211 ± 215x65x23 60 / 70 - 60 0.55 în stoc

la comandă
Artiza Paarsblauw 1700020 ± 209x98x65 60 / 75 450 - 2.35 Belle Epoque de Mons 65710212 ± 215/102x65x23 15 / 70 - 40 0.75 în stoc
specială

Artiza Paarsblauw 65710141 ± 209x65x23 60 / 75 - 60 0.55 în stoc Belle Epoque de Mons 65710213 ± 185/68x65x23 15 / 85 - - 0.6 în stoc

Artiza Paarsblauw 65710142 ± 209/98x65x23 15 / 75 - 40 0.8 în stoc la comandă


Classo Alverna 11360700 ± 210x100x50 75 / 95 864 - 1.8
specială

Artiza Paarsblauw 65710143 ± 180/68x65x23 15 / 85 - - 0.6 în stoc la comandă


Classo Alverna 65710481 ± 210x50x23 75 / 95 - 75 0.4
specială
la comandă la comandă
Artiza Maaseiker Bont 1700120 ± 210x100x65 60 / 75 450 - 2.3 Classo Alverna 65710482 ± 210/100x50x23 0 / 95 - 50 0.55
specială specială

Artiza Maaseiker Bont 65710151 ± 210x65x23 60 / 75 - 60 0.55 în stoc la comandă


Classo Alverna 65710483 ± 180/68x50x23 0 / 110 - - 0.45
specială

Artiza Maaseiker Bont 65710152 ± 210/100x65x23 15 / 75 - 40 0.75 în stoc Classo Blauw-Rood la comandă
134805 ± 210x100x50 75 / 95 376 - 2.55
Genuanceerd Gesinterd specială

Artiza Maaseiker Bont 65710153 ± 180/68x65x23 15 / 85 - - 0.6 în stoc Classo Blauw-Rood la comandă
65710491 ± 210x50x23 75 / 95 - 75 0.45
Genuanceerd Gesinterd specială
la comandă Classo Blauw-Rood la comandă
Artiza Veldbrand Exterieur 1703020 ± 208x98x65 60 / 75 450 - 2.3 65710492 ± 210/100x50x23 0 / 95 - 50 0.6
specială Genuanceerd Gesinterd specială

Artiza Veldbrand Exterieur 65710161 ± 208x65x23 60 / 75 - 60 0.55 în stoc Classo Blauw-Rood la comandă
65710493 ± 180/68x50x23 0 / 110 - - 0.45
Genuanceerd Gesinterd specială

Artiza Veldbrand Exterieur 65710162 ± 208/98x63x23 15 / 75 - 40 0.75 în stoc Classo Blauw-Rood la comandă
133050 ± 215x102x65 60 / 70 552 - 1.9
Genuanceerd specială

Artiza Veldbrand Exterieur 65710163 ± 180/68x65x23 15 / 85 - - 0.6 în stoc Classo Blauw-Rood la comandă
65710501 ± 215x65x23 75 / 70 - 60 0.55
Genuanceerd specială
la comandă Classo Blauw-Rood la comandă
Basia Spaans Rood 154710 ± 215x100x65 60 / 70 528 - 2.35 65710502 ± 215/102x65x23 0 / 70 - 40 0.8
specială Genuanceerd specială

Basia Spaans Rood 65710171 ± 215x65x23 60 / 70 - 60 0.55 în stoc Classo Blauw-Rood la comandă
65710503 ± 185/68x65x23 0 / 85 - - 0.6
Genuanceerd specială

Basia Spaans Rood 65710172 ± 215/100x65x23 15 / 70 - 40 0.75 în stoc la comandă


Colorline Wanlin Rood 12768110 ± 288x88x88 35 / 40 432 - 3.9
specială

Basia Spaans Rood 65710173 ± 180/68x65x23 15 / 85 - - 0.6 în stoc la comandă


Colorline Wanlin Rood 65710971 ± 288x88x23 75 / 40 - - 1.05
specială
la comandă la comandă
Basia Strobloem 12800312 ± 215x102x65 60 / 70 652 - 2.05 Colorline Wanlin Rood 65710972 ± 288/88x88x23 0 / 40 - - 1.30
specială specială

Basia Strobloem 65710181 ± 215x65x23 60 / 70 - 60 0.5 în stoc la comandă


Colorline Wanlin Rood 65710973 ± 255/58x88x23 0 / 45 - - 1.05
specială

Basia Strobloem 65710182 ± 215/102x65x23 15 / 70 - 40 0.65 în stoc la comandă


Domus Duifwit 12714360 ± 188x88x48 85 / 110 950 - 1.2
specială

Basia Strobloem 65710183 ± 185/68x65x23 15 / 85 - - 0.5 în stoc la comandă


Domus Duifwit 65710511 ± 188x48x23 75 / 110 - 75 0.3
specială
la comandă la comandă
Belle Epoque de Liege 12711812 ± 215x102x65 60 / 70 600 - 2.25 Domus Duifwit 65710512 ± 188/88x48x23 0 / 110 - 50 0.45
specială specială

Belle Epoque de Liege 65710201 ± 215x65x23 60 / 70 - 60 0.55 în stoc la comandă


Domus Duifwit 65710513 ± 158/58x58x23 0 / 85 - - 0.3
specială

Belle Epoque de Liege 65710202 ± 215/102x65x23 15 / 70 - 40 0.75 în stoc la comandă


Domus Casa Lena 12810412 ± 215x102x65 60 / 70 640 - 2
specială

Belle Epoque de Liege 65710203 ± 185/68x65x23 15 / 85 - - 0.6 în stoc Domus Casa Lena 65710221 ± 215x65x23 60 / 70 - 60 0.5 în stoc

Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm) Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro 167
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Bucăţi / mp Bucăţi / Bucăţi / Bucăţi / mp Bucăţi / Bucăţi /


Dimensiuni declarate Kg / Disponi- Dimensiuni declarate Kg / Disponi-
Denumire Cod SAP Format (cu rosturi de 10 mm / palet cutie Denumire Cod SAP Format (cu rosturi de 10 mm / palet cutie
L x l x h (mm) bucată bilitate L x l x h (mm) bucată bilitate
fără rosturi) (cărămizi) (placaj klinker) fără rosturi) (cărămizi) (placaj klinker)

la comandă
Domus Casa Lena 65710222 ± 215/102x65x23 15 / 70 - 40 0.7 în stoc Iberia Andalucia 137150 ± 210x100x50 75 / 95 376 - 1.7
specială
la comandă
Domus Casa Lena 65710223 ± 185/68x65x23 15 / 85 - - 0.5 în stoc Iberia Andalucia 65710541 ± 210x50x23 75 / 95 - 75 0.45
specială
la comandă la comandă
Forum Branco 155010 ± 215x102x65 60 / 70 528 - 2.45 Iberia Andalucia 65710542 ± 210/100x50x23 0 / 95 - 50 0.6
specială specială
la comandă
Forum Branco 65710231 ± 215x65x23 60 / 70 - 60 0.6 în stoc Iberia Andalucia 65710543 ± 180/68x50x23 0 / 110 - - 0.45
specială
la comandă
Forum Branco 65710232 ± 215/102x65x23 15 / 70 - 40 0.85 în stoc Iberia Asturia 137130 ± 210x100x50 75 / 95 376 - 1.7
specială
la comandă
Forum Branco 65710233 ± 185/68x65x23 15 / 85 - - 0.65 în stoc Iberia Asturia 65710551 ± 210x50x23 75 / 95 - 75 0.45
specială
la comandă la comandă
Forum Cromo 155410 ± 215x102x65 60 / 70 528 - 2.65 Iberia Asturia 65710552 ± 210/100x50x23 0 / 95 - 50 0.6
specială specială
la comandă
Forum Cromo 65710241 ± 215x65x23 60 / 70 - 60 0.6 în stoc Iberia Asturia 65710553 ± 180/68x50x23 0 / 110 - - 0.45
specială
la comandă
Forum Cromo 65710242 ± 215/102x65x23 15 / 70 - 40 0.85 în stoc Iberia Galicia 137190 ± 210x100x50 75 / 95 376 - 1.7
specială
la comandă
Forum Cromo 65710243 ± 185/68x65x23 15 / 85 - - 0.65 în stoc Iberia Galicia 65710561 ± 210x50x23 75 / 95 - 75 0.45
specială
la comandă la comandă
Forum Cromo Genuanceerd 168510 ± 215x102x65 60 / 70 528 - 2.65 Iberia Galicia 65710562 ± 210/100x50x23 0 / 95 - 50 0.6
specială specială
la comandă
Forum Cromo Genuanceerd 65710251 ± 215x65x23 60 / 70 - 60 0.6 în stoc Iberia Galicia 65710563 ± 180/68x50x23 0 / 110 - - 0.45
specială
la comandă
Forum Cromo Genuanceerd 65710252 ± 215/102x65x23 15 / 70 - 40 0.85 în stoc Imperium Albius Albius ± 238x90x40 80 / 105 966 - 1.35
specială
la comandă
Forum Cromo Genuanceerd 65710253 ± 185/68x65x23 15 / 85 - - 0.65 în stoc Imperium Albius Albius ± 238x40x23 75 / 105 - - 0.35
specială
la comandă la comandă
Forum Pampas 12104110 ± 215x102x65 60 / 70 528 - 2.4 Imperium Albius Albius ± 238/90x40x23 0 / 105 - - 0.45
specială specială
la comandă
Forum Pampas 65710261 ± 215x65x23 60 / 70 - 60 0.55 în stoc Imperium Albius Albius ± 208/60x40x23 0 / 120 - - 0.35
specială
la comandă
Forum Pampas 65710262 ± 215/102x65x23 15 / 70 - 40 0.75 în stoc Imperium Flavius Flavius ± 238x90x40 80 / 105 966 - 1.35
specială
la comandă
Forum Pampas 65710263 ± 185/68x65x23 15 / 85 - - 0.6 în stoc Imperium Flavius Flavius ± 238x40x23 75 / 105 - - 0.35
specială
la comandă la comandă
Forum Prata Genuanceerd 168710 ± 215x102x65 60 / 70 528 - 2.5 Imperium Flavius Flavius ± 238/90x40x23 0 / 105 - - 0.45
specială specială
la comandă
Forum Prata Genuanceerd 65710271 ± 215x65x23 60 / 70 - 60 0.6 în stoc Imperium Flavius Flavius ± 208/60x40x23 0 / 120 - - 0.35
specială
la comandă
Forum Prata Genuanceerd 65710272 ± 215/102x65x23 15 / 70 - 40 0.85 în stoc Imperium Notus Notus ± 238x90x40 80 / 105 966 - 1.35
specială
la comandă
Forum Prata Genuanceerd 65710273 ± 185/68x65x23 15 / 85 - - 0.65 în stoc Imperium Notus Notus ± 238x40x23 75 / 105 - - 0.35
specială
la comandă la comandă
Forum Ombra 167610 ± 215x102x65 60 / 70 528 - 2.4 Imperium Notus Notus ± 238/90x40x23 0 / 105 - - 0.45
specială specială
la comandă
Forum Ombra 65710281 ± 215x65x23 60 / 70 - 60 0.55 în stoc Imperium Notus Notus ± 208/60x40x23 0 / 120 - - 0.35
specială
la comandă
Forum Ombra 65710282 ± 215/102x65x23 15 / 70 - 40 0.75 în stoc Imperium Nerus Nerus ± 238x90x40 80 / 105 966 - 1.35
specială
la comandă
Forum Ombra 65710283 ± 185/68x65x23 15 / 85 - - 0.6 în stoc Imperium Nerus Nerus ± 238x40x23 75 / 105 - - 0.35
specială
la comandă la comandă
Iberia Catalunya 137110 ± 210x100x50 75 / 95 376 - 1.7 Imperium Nerus Nerus ± 238/90x40x23 0 / 105 - - 0.45
specială specială
la comandă la comandă
Iberia Catalunya 65710521 ± 210x50x23 75 / 95 - 75 0.45 Imperium Nerus Nerus ± 208/60x40x23 0 / 120 - - 0.35
specială specială
la comandă la comandă
Iberia Catalunya 65710522 ± 210/100x50x23 0 / 95 - 50 0.6 Imperium Albius Iluzo Albius Iluzo ± 238x90x48 70 / 90 690 - 1.45
specială specială
la comandă la comandă
Iberia Catalunya 65710523 ± 180/68x50x23 0 / 110 - - 0.45 Imperium Flavius Iluzo Flavius Iluzo ± 238x90x48 70 / 90 690 - 1.45
specială specială
la comandă la comandă
Iberia Navarra 137170 ± 210x100x50 75 / 95 376 - 1.7 Imperium Notus Iluzo 12719320 ± 238x90x48 70 / 90 690 - 1.45
specială specială
la comandă la comandă
Iberia Navarra 65710531 ± 210x50x23 75 / 95 - 75 0.45 Imperium Nerus Iluzo 12719310 ± 238x90x48 70 / 90 690 - 1.45
specială specială
la comandă la comandă
Iberia Navarra 65710532 ± 210/100x50x23 0 / 95 - 50 0.6 Latero Zafferano 12100703 ± 215x102x50 75 / 95 648 - 1.75
specială specială
la comandă la comandă
Iberia Navarra 65710533 ± 180/68x50x23 0 / 110 - - 0.45 Latero Zafferano 65710631 ± 215x50x23 75 / 95 - 75 0.4
specială specială

Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm) Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro 169
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Bucăţi / mp Bucăţi / Bucăţi / Bucăţi / mp Bucăţi / Bucăţi /


Dimensiuni declarate Kg / Disponi- Dimensiuni declarate Kg / Disponi-
Denumire Cod SAP Format (cu rosturi de 10 mm / palet cutie Denumire Cod SAP Format (cu rosturi de 10 mm / palet cutie
L x l x h (mm) bucată bilitate L x l x h (mm) bucată bilitate
fără rosturi) (cărămizi) (placaj klinker) fără rosturi) (cărămizi) (placaj klinker)

la comandă la comandă
Latero Zafferano 65710632 ± 215/102x50x23 0 / 95 - 50 0.55 Linnaeus Quercus 12765715 ± 288x90x48 60 / 70 804 - 2
specială specială
la comandă la comandă
Latero Zafferano 65710633 ± 185/68x50x23 0 / 110 - - 0.45 Linnaeus Quercus 65710731 ± 288x48x23 75 / 70 - - 0.55
specială specială
la comandă la comandă
Latero Castana 12101800 ± 215x102x50 75 / 95 648 - 1.9 Linnaeus Quercus 65710732 ± 288/90x48x23 0 / 70 - - 0.65
specială specială
la comandă la comandă
Latero Castana 65710641 ± 215x50x23 75 / 95 - 75 0.45 Linnaeus Quercus 65710733 ± 255/60x48x23 0 / 80 - - 0.55
specială specială
la comandă la comandă
Latero Castana 65710642 ± 215/102x50x23 0 / 95 - 50 0.55 Metropolis Colonia Zwart 1450410 ± 240x65x40 80 / 105 990 - 1.1
specială specială
la comandă la comandă
Latero Castana 65710643 ± 185/68x50x23 0 / 110 - - 0.45 Metropolis Colonia Zwart 65710741 ± 240x40x23 75 / 105 - - 0.4
specială specială
la comandă la comandă
Latero Rubino 12101700 ± 215x102x50 75 / 95 648 - 1.85 Metropolis Colonia Zwart 65710742 ± 240/65x40x23 0 / 105 - - 0.45
specială specială
la comandă la comandă
Latero Rubino 65710651 ± 215x50x23 75 / 95 - 75 0.45 Metropolis Colonia Zwart 65710743 ± 210/35x40x23 0 / 120 - - 0.35
specială specială
la comandă la comandă
Latero Rubino 65710652 ± 215/102x50x23 0 / 95 - 50 0.55 Metropolis Vesta Zwart 1450420 ± 240x65x40 80 / 105 990 - 1.1
specială specială
la comandă la comandă
Latero Rubino 65710653 ± 185/68x50x23 0 / 110 - - 0.45 Metropolis Vesta Zwart 65710751 ± 240x40x23 75 / 105 - - 0.4
specială specială
la comandă la comandă
Linaqua Viola 12350080 ± 256x90x43 70 / 90 715 - 1.7 Metropolis Vesta Zwart 65710752 ± 240/65x40x23 0 / 105 - - 0.45
specială specială
la comandă la comandă
Linaqua Viola 65710671 ± 256x43x23 75 / 90 - - 0.5 Metropolis Vesta Zwart 65710753 ± 210/35x40x23 0 / 120 - - 0.35
specială specială
la comandă la comandă
Linaqua Viola 65710672 ± 256/90x43x23 0 / 90 - - 0.6 Metropolis Urbis Bruin 1450320 ± 240x65x40 80 / 105 990 - 1.1
specială specială
la comandă la comandă
Linaqua Viola 65710673 ± 225/60x43x23 0 / 105 - - 0.5 Metropolis Urbis Bruin 65710761 ± 240x40x23 75 / 105 - - 0.4
specială specială
la comandă la comandă
Linaqua Fumo 12350480 ± 256x90x43 70 / 90 715 - 1.65 Metropolis Urbis Bruin 65710762 ± 240/65x40x23 0 / 105 - - 0.45
specială specială
la comandă la comandă
Linaqua Fumo 65710681 ± 256x43x23 75 / 90 - - 0.5 Metropolis Urbis Bruin 65710763 ± 210/35x40x23 0 / 120 - - 0.35
specială specială
la comandă la comandă
Linaqua Fumo 65710682 ± 256/90x43x23 0 / 90 - - 0.6 Metropolis Civitas Bruin 1450310 ± 240x65x40 80 / 105 990 - 1.1
specială specială
la comandă la comandă
Linaqua Fumo 65710683 ± 225/60x43x23 0 / 105 - - 0.5 Metropolis Civitas Bruin 65710771 ± 240x40x23 75 / 105 - - 0.4
specială specială
la comandă la comandă
Linaqua Vino 12350070 ± 256x90x43 70 / 90 715 - 1.7 Metropolis Civitas Bruin 65710772 ± 240/65x40x23 0 / 105 - - 0.45
specială specială
la comandă la comandă
Linaqua Vino 65710691 ± 256x43x23 75 / 90 - - 0.45 Metropolis Civitas Bruin 65710773 ± 210/35x40x23 0 / 120 - - 0.35
specială specială
la comandă la comandă
Linaqua Vino 65710692 ± 256/90x43x23 0 / 90 - - 0.55 Metropolis Aula Rood 1450120 ± 240x65x40 80 / 105 990 - 1.1
specială specială
la comandă la comandă
Linaqua Vino 65710693 ± 225/60x43x23 0 / 105 - - 0.45 Metropolis Aula Rood 65710781 ± 240x40x23 75 / 105 - - 0.4
specială specială
la comandă la comandă
Linnaeus Robinia 12765315 ± 288x90x48 60 / 70 804 - 2 Metropolis Aula Rood 65710782 ± 240/65x40x23 0 / 105 - - 0.45
specială specială
la comandă la comandă
Linnaeus Robinia 65710701 ± 288x48x23 75 / 70 - - 0.55 Metropolis Aula Rood 65710783 ± 210/35x40x23 0 / 120 - - 0.35
specială specială
la comandă la comandă
Linnaeus Robinia 65710702 ± 288/90x48x23 0 / 70 - - 0.65 Metropolis Atrium Rood 1450110 ± 240x65x40 80 / 105 990 - 1.1
specială specială
la comandă la comandă
Linnaeus Robinia 65710703 ± 255/60x48x23 0 / 80 - - 0.55 Metropolis Atrium Rood 65710791 ± 240x40x23 75 / 105 - - 0.4
specială specială
la comandă la comandă
Linnaeus Salix 12765615 ± 288x90x48 60 / 70 804 - 2.05 Metropolis Atrium Rood 65710792 ± 240/65x40x23 0 / 105 - - 0.45
specială specială
la comandă la comandă
Linnaeus Salix 65710711 ± 288x48x23 75 / 70 - - 0.55 Metropolis Atrium Rood 65710793 ± 210/35x40x23 0 / 120 - - 0.35
specială specială
la comandă la comandă
Linnaeus Salix 65710712 ± 288/90x48x23 0 / 70 - - 0.7 Milosa Passiebloem 11139927 ± 213x102x65 60 / 70 624 - 2.35
specială specială
la comandă la comandă
Linnaeus Salix 65710713 ± 255/60x48x23 0 / 80 - - 0.55 Milosa Passiebloem 65710801 ± 213x65x23 75 / 70 - 60 0.6
specială specială
la comandă la comandă
Linnaeus Betula 12765815 ± 288x88x48 60 / 70 804 - 2 Milosa Passiebloem 65710802 ± 213/102x65x23 0 / 70 - 40 0.85
specială specială
la comandă la comandă
Linnaeus Betula 65710721 ± 288x48x23 75 / 70 - - 0.55 Milosa Passiebloem 65710803 ± 180/68x65x23 0 / 85 - - 0.65
specială specială
la comandă la comandă
Linnaeus Betula 65710722 ± 288/88x48x23 0 / 70 - - 0.65 Milosa Goudsbloem 11136803 ± 209x100x49 75 / 100 800 - 1.8
specială specială
la comandă la comandă
Linnaeus Betula 65710723 ± 255/60x48x23 0 / 80 - - 0.55 Milosa Goudsbloem 65710811 ± 210x50x23 75 / 95 - 75 0.45
specială specială

Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm) Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro 171
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Bucăţi / mp Bucăţi / Bucăţi / Bucăţi / mp Bucăţi / Bucăţi /


Dimensiuni declarate Kg / Disponi- Dimensiuni declarate Kg / Disponi-
Denumire Cod SAP Format (cu rosturi de 10 mm / palet cutie Denumire Cod SAP Format (cu rosturi de 10 mm / palet cutie
L x l x h (mm) bucată bilitate L x l x h (mm) bucată bilitate
fără rosturi) (cărămizi) (placaj klinker) fără rosturi) (cărămizi) (placaj klinker)

la comandă la comandă
Milosa Goudsbloem 65710812 ± 210/100x50x23 0 / 95 - 50 0.65 Pagus Iluzo Bruin 12808020 ± 238x88x48 70 / 90 908 - 1.55
specială specială
la comandă la comandă
Milosa Goudsbloem 65710813 ± 180/68x50x23 0 / 110 - - 0.5 Pagus Iluzo Paars 12808420 ± 238x88x48 70 / 90 908 - 1.5
specială specială
la comandă la comandă
Milosa Hoornbloem 11134627 ± 215x104x65 60 / 70 624 - 2.35 Pagus Iluzo Carbon Zwart 12478080 ± 238x88x48 70 / 90 908 - 1.5
specială specială
la comandă la comandă
Milosa Hoornbloem 65710821 ± 215x65x23 75 / 70 - 60 0.55 Pagus Iluzo Rood-Bruin 12807920 ± 238x88x48 70 / 90 908 - 1.5
specială specială
la comandă la comandă
Milosa Hoornbloem 65710822 ± 215/104x65x23 0 / 70 - 40 0.75 Patrimonia Appelbloesem 12700012 ± 215x102x65 60 / 70 680 - 2.1
specială specială
la comandă
Milosa Hoornbloem 65710823 ± 185/68x65x23 0 / 85 - - 0.6 Patrimonia Appelbloesem 65710871 ± 215x65x23 75 / 70 - 60 0.5 în stoc
specială
la comandă
Milosa Kogelbloem 11132927 ± 215x102x65 60 / 75 624 - 2.35 Patrimonia Appelbloesem 65710872 ± 215/102x65x23 0 / 70 - 40 0.7 în stoc
specială
la comandă
Milosa Kogelbloem 65710831 ± 215x65x23 75 / 70 - 60 0.65 Patrimonia Appelbloesem 65710873 ± 185/68x65x23 0 / 85 - - 0.55 în stoc
specială
la comandă la comandă
Milosa Kogelbloem 65710832 ± 215/102x65x23 0 / 70 - 40 0.9 Patrimonia Oud Rieme 12801312 ± 215x102x65 60 / 70 652 - 2.25
specială specială
la comandă
Milosa Kogelbloem 65710833 ± 185/68x65x23 0 / 85 - - 0.7 Patrimonia Oud Rieme 65710881 ± 215x65x23 75 / 70 - 60 0.55 în stoc
specială
la comandă
Milosa Cosmos Exclusief 11414700 ± 210x100x50 75 / 95 396 - 1.85 Patrimonia Oud Rieme 65710882 ± 215/102x65x23 0 / 70 - 40 0.8 în stoc
specială
la comandă
Milosa Cosmos Exclusief 65710841 ± 210x50x23 75 / 95 - 75 0.45 Patrimonia Oud Rieme 65710883 ± 185/68x65x23 0 / 85 - - 0.6 în stoc
specială
la comandă la comandă
Milosa Cosmos Exclusief 65710842 ± 210/100x50x23 0 / 95 - 50 0.6 Patrimonia Renaissance 12702112 ± 215x102x65 60 / 70 680 - 2.2
specială specială
la comandă
Milosa Cosmos Exclusief 65710843 ± 180/68x50x23 0 / 110 - - 0.5 Patrimonia Renaissance 65710891 ± 215x65x23 75 / 70 - 60 0.55 în stoc
specială
la comandă
Pagus Bruin-Zwart 12808112 ± 215x102x65 60 / 70 652 - 2.3 Patrimonia Renaissance 65710892 ± 215/102x65x23 0 / 70 - 40 0.75 în stoc
specială

Pagus Bruin-Zwart 65710291 ± 215x65x23 60 / 70 - 60 0.6 în stoc Patrimonia Renaissance 65710893 ± 185/68x65x23 0 / 85 - - 0.6 în stoc

la comandă
Pagus Bruin-Zwart 65710292 ± 215/102x65x23 15 / 70 - 40 0.8 în stoc Patrimonia Pastorale 151510 ± 215x102x65 60 / 70 528 - 2.35
specială

Pagus Bruin-Zwart 65710293 ± 185/68x65x23 15 / 85 - - 0.6 în stoc Patrimonia Pastorale 65710901 ± 215x65x23 75 / 70 - 60 0.55 în stoc

la comandă
Pagus Grijs-Zwart 12808312 ± 215x102x65 60 / 70 652 - 2.1 Patrimonia Pastorale 65710902 ± 215/102x65x23 0 / 70 - 40 0.75 în stoc
specială

Pagus Grijs-Zwart 65710301 ± 215x65x23 60 / 70 - 60 0.5 în stoc Patrimonia Pastorale 65710903 ± 185/68x65x23 0 / 85 - - 0.6 în stoc

la comandă
Pagus Grijs-Zwart 65710302 ± 215/102x65x23 15 / 70 - 40 0.65 în stoc Patrimonia Neo Romaans 12452610 ± 215x102x65 60 / 70 612 - 2.2
specială

Pagus Grijs-Zwart 65710303 ± 185/68x65x23 15 / 85 - - 0.5 în stoc Patrimonia Neo Romaans 65711091 ± 215x65x23 75 / 70 - 60 0.55 în stoc

la comandă
Pagus Grijs 12808512 ± 215x102x65 60 / 70 652 - 2.1 Patrimonia Neo Romaans 65711092 ± 215/102x65x23 0 / 70 - 40 0.75 în stoc
specială

Pagus Grijs 65710851 ± 215x65x23 75 / 70 - 60 0.5 în stoc Patrimonia Neo Romaans 65711093 ± 185/68x65x23 0 / 85 - - 0.6 în stoc

la comandă
Pagus Grijs 65710852 ± 215/102x65x23 0 / 70 - 40 0.7 în stoc Patrimonia Opus 151410 ± 215x102x65 60 / 70 528 - 2.35
specială

Pagus Grijs 65710853 ± 185/68x65x23 0 / 85 - - 0.55 în stoc Patrimonia Opus 65710311 ± 215x65x23 60 / 70 - 60 0.55 în stoc

la comandă
Pagus Donkerrood 12801412 ± 215x102x65 60 / 70 652 - 2.25 Patrimonia Opus 65710312 ± 215/102x65x23 15 / 70 - 40 0.75 în stoc
specială
la comandă
Pagus Donkerrood 65710861 ± 215x65x23 75 / 70 - 60 0.55 Patrimonia Opus 65710313 ± 185/68x65x23 15 / 85 - - 0.6 în stoc
specială
la comandă la comandă
Pagus Donkerrood 65710862 ± 215/102x65x23 0 / 70 - 40 0.8 Patrimonia Barok 83 12452110 ± 215x102x65 60 / 70 612 - 2.2
specială specială
la comandă
Pagus Donkerrood 65710863 ± 185/68x65x23 0 / 85 - - 0.6 Patrimonia Barok 83 65710321 ± 215x65x23 60 / 70 - 60 0.55 în stoc
specială
la comandă
Pagus Iluzo Grijs 12808520 ± 238x88x48 70 / 90 908 - 1.45 Patrimonia Barok 83 65710322 ± 215/102x65x23 15 / 70 - 40 0.75 în stoc
specială
la comandă
Pagus Iluzo Grijs-Zwart 12808320 ± 238x88x48 70 / 90 908 - 1.45 Patrimonia Barok 83 65710323 ± 185/68x65x23 15 / 85 - - 0.6 în stoc
specială
la comandă la comandă
Pagus Iluzo Zwart 12807720 ± 238x88x48 70 / 90 908 - 1.55 Patrimonia Oud Romaans 12452710 ± 215x102x65 60 / 70 612 - 2.2
specială specială
la comandă
Pagus Iluzo Bruin-Zwart 12808120 ± 238x88x48 70 / 90 908 - 1.55 Patrimonia Oud Romaans 65710331 ± 215x65x23 60 / 70 - 60 0.55 în stoc
specială

Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm) Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro 173
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Bucăţi / mp Bucăţi / Bucăţi / Bucăţi / mp Bucăţi / Bucăţi /


Dimensiuni declarate Kg / Disponi- Dimensiuni declarate Kg / Disponi-
Denumire Cod SAP Format (cu rosturi de 10 mm / palet cutie Denumire Cod SAP Format (cu rosturi de 10 mm / palet cutie
L x l x h (mm) bucată bilitate L x l x h (mm) bucată bilitate
fără rosturi) (cărămizi) (placaj klinker) fără rosturi) (cărămizi) (placaj klinker)

la comandă
Patrimonia Oud Romaans 65710332 ± 215/102x65x23 15 / 70 - 40 0.75 în stoc Rustica Oud Laethem 175415 ± 215x102x65 60 / 75 540 - 2.55
specială

Patrimonia Oud Romaans 65710333 ± 185/68x65x23 15 / 85 - - 0.6 în stoc Rustica Oud Laethem 65710371 ± 215x65x23 60 / 75 - 60 0.6 în stoc

la comandă
Patrimonia Wisselbont 11303910 ± 213x99x65 60 / 70 632 - 2.05 Rustica Oud Laethem 65710372 ± 215/102x65x23 15 / 70 - 40 0.85 în stoc
specială

Patrimonia Wisselbont 65710341 ± 213x65x23 60 / 70 - 60 0.55 în stoc Rustica Oud Laethem 65710373 ± 185/68x65x23 15 / 85 - - 0.65 în stoc

la comandă
Patrimonia Wisselbont 65710342 ± 213/99x65x23 15 / 70 - 40 0.75 în stoc Rustica Oud Leerne 177115 ± 210x100x65 60 / 75 540 - 2.55
specială

Patrimonia Wisselbont 65710343 ± 185/68x65x23 15 / 85 - - 0.65 în stoc Rustica Oud Leerne 65710381 ± 210x65x23 60 / 75 - 60 0.55 în stoc

la comandă
Retro Tiffany 12711112 ± 215x102x65 60 / 70 600 - 2.1 Rustica Oud Leerne 65710382 ± 210/100x65x23 15 / 70 - 40 0.75 în stoc
specială

Retro Tiffany 65710351 ± 215x65x23 60 / 70 - 60 0.5 în stoc Rustica Oud Leerne 65710383 ± 180/68x65x23 15 / 85 - - 0.6 în stoc

la comandă
Retro Tiffany 65710352 ± 215/102x65x23 15 / 70 - 40 0.7 în stoc Rustica Oude Veldsteen 12715410 ± 215x102x65 60 / 70 600 - 2.05
specială

Retro Tiffany 65710353 ± 185/68x65x23 15 / 85 - - 0.5 în stoc Rustica Oude Veldsteen 65710391 ± 215x65x23 60 / 70 - 60 0.55 în stoc

la comandă
Retro Pastorie 12718260 ± 188x88x48 85 / 110 936 - 1.55 Rustica Oude Veldsteen 65710392 ± 215/102x65x23 15 / 70 - 40 0.75 în stoc
specială
la comandă
Retro Pastorie 65710911 ± 188x48x23 75 / 110 - - 0.4 Rustica Oude Veldsteen 65710393 ± 180/68x65x23 15 / 85 - - 0.6 în stoc
specială
la comandă la comandă
Retro Pastorie 65710912 ± 188/88x48x23 0 / 110 - - 0.55 Rustica Oud Malle 171910 ± 215x102x65 60 / 70 540 - 2.35
specială specială
la comandă la comandă
Retro Pastorie 65710913 ± 155/58x48x23 0 / 135 - - 0.4 Rustica Oud Malle 65711101 ± 215x65x23 75 / 70 - 60 0.55
specială specială
la comandă la comandă
Retro Boomse Klinkaert 12710560 ± 188x88x48 85 / 110 936 - 1.25 Rustica Oud Malle 65711102 ± 215/102x65x23 0 / 70 - 40 0.75
specială specială
la comandă la comandă
Retro Boomse Klinkaert 65710921 ± 188x48x23 75 / 110 - - 0.4 Rustica Oud Malle 65711103 ± 185/68x65x23 0 / 85 - - 0.6
specială specială
la comandă la comandă
Retro Boomse Klinkaert 65710922 ± 188/88x48x23 0 / 110 - - 0.5 Rustica Oud Kempisch 171610 ± 215x102x65 60 / 75 540 - 2.35
specială specială
la comandă
Retro Boomse Klinkaert 65710923 ± 155/58x48x23 0 / 135 - - 0.4 Rustica Oud Kempisch 65710401 ± 215x65x23 60 / 75 - 60 0.55 în stoc
specială
la comandă
Retro Lautrec 12710912 ± 215x102x65 60 / 70 600 - 1.95 Rustica Oud Kempisch 65710402 ± 215/102x65x23 15 / 70 - 40 0.75 în stoc
specială
la comandă
Retro Lautrec 65710931 ± 215x65x23 75 / 70 - 60 0.5 Rustica Oud Kempisch 65710403 ± 185/68x65x23 15 / 85 - - 0.6 în stoc
specială
la comandă la comandă
Retro Lautrec 65710932 ± 215/102x65x23 0 / 70 - 40 0.65 Rustica Oud Ravels 172010 ± 215x102x65 60 / 70 540 - 2.35
specială specială
la comandă la comandă
Retro Lautrec 65710933 ± 185/68x65x23 0 / 85 - - 0.5 Rustica Oud Ravels 65710961 ± 215x65x23 75 / 75 - 60 0.55
specială specială
la comandă la comandă
Retro Hankar 12710812 ± 215x102x65 60 / 70 600 - 1.95 Rustica Oud Ravels 65710962 ± 215/102x65x23 0 / 70 - 40 0.75
specială specială
la comandă
Retro Hankar 65710361 ± 215x65x23 60 / 70 - 60 0.5 în stoc Rustica Oud Ravels 65710963 ± 185/68x65x23 0 / 85 - - 0.6
specială
la comandă
Retro Hankar 65710362 ± 215/102x65x23 15 / 70 - 40 0.65 în stoc Wasserstrich Special Ecru 12100251 ± 510x100x40 40 / 50 245 - 3.9
specială
la comandă
Retro Hankar 65710363 ± 185/68x65x23 15 / 85 - - 0.5 în stoc Wasserstrich Special Ecru 65710981 ± 510x40x23 75 / 50 - - 0.95
specială
la comandă la comandă
Rustica Oud Beauvoorde 12715710 ± 215x102x65 60 / 70 600 - 1.9 Wasserstrich Special Ecru 65710982 ± 510/100x40x23 0 / 50 - - 1.1
specială specială
la comandă la comandă
Rustica Oud Beauvoorde 65710941 ± 215x65x23 75 / 70 - 60 0.5 Wasserstrich Special Tingrijs 12101900 ± 535x105x40 40 / 45 245 - 3.6
specială specială
la comandă la comandă
Rustica Oud Beauvoorde 65710942 ± 215/102x65x23 0 / 70 - 40 0.65 Wasserstrich Special Tingrijs 65710991 ± 535x40x23 75 / 45 - - 0.8
specială specială
la comandă la comandă
Rustica Oud Beauvoorde 65710943 ± 185/68x65x23 0 / 85 - - 0.5 Wasserstrich Special Tingrijs 65710992 ± 535/105x40x23 0 / 45 - - 0.9
specială specială
la comandă la comandă
Rustica Oud Damme 12715910 ± 215x102x65 60 / 70 600 - 1.95 Wasserstrich Special Grijs 12152440 ± 510x100x40 40 / 50 245 - 3.9
specială specială
la comandă la comandă
Rustica Oud Damme 65710951 ± 215x65x23 75 / 70 - 60 0.5 Wasserstrich Special Grijs 65711001 ± 510x40x23 75 / 50 - - 0.95
specială specială
la comandă la comandă
Rustica Oud Damme 65710952 ± 215/102x65x23 0 / 70 - 40 0.65 Wasserstrich Special Grijs 65711002 ± 510/100x40x23 0 / 50 - - 1.1
specială specială
la comandă la comandă
Rustica Oud Damme 65710953 ± 185/68x65x23 0 / 85 - - 0.5 Wasserstrich Special Sablé 12150109 ± 510x100x40 40 / 50 245 - 3.85
specială specială

Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm) Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro 175
Soluții pentru fațadă și amenajări interioare

Bucăţi / mp Bucăţi / Bucăţi /


Dimensiuni declarate Kg / Disponi-
Denumire Cod SAP Format (cu rosturi de 10 mm / palet cutie
L x l x h (mm) bucată bilitate
fără rosturi) (cărămizi) (placaj klinker)

la comandă
Wasserstrich Special Sablé 65711011 ± 510x40x23 75 / 50 - - 0.95
specială
la comandă
Wasserstrich Special Sablé 65711012 ± 510/100x40x23 0 / 50 - - 1.1
specială
Wasserstrich Special la comandă
12150100 ± 510x100x40 40 / 50 245 - 3.8
Kwartsgrijs specială
Wasserstrich Special la comandă
65711021 ± 510x40x23 75 / 50 - - 0.94
Kwartsgrijs specială
Wasserstrich Special la comandă
65711022 ± 510/100x40x23 0 / 50 - - 1.08
Kwartsgrijs specială
Wasserstrich Special la comandă
12100343 ± 500x100x38 40 / 55 245 - 3.75
Orientrood specială
Wasserstrich Special la comandă
65711031 ± 500x38x23 75 / 55 - - 0.87
Orientrood specială
Wasserstrich Special la comandă
65711032 ± 500/100x38x23 0 / 55 - - 1.01
Orientrood specială
la comandă
Wasserstrich Special Rood 12100340 ± 495x100x38 40 / 55 245 - 3.75
specială
la comandă
Wasserstrich Special Rood 65711041 ± 495x38x23 75 / 55 - - 0.86
specială
la comandă
Wasserstrich Special Rood 65711042 ± 495/100x38x23 0 / 55 - - 1.00
specială
la comandă
Wasserstrich Special E1 12100440 ± 495x100x38 40 / 55 245 - 3.7
specială
la comandă
Wasserstrich Special E1 65711051 ± 495x38x23 75 / 55 - - 0.86
specială
la comandă
Wasserstrich Special E1 65711052 ± 495/100x38x23 0 / 55 - - 1.00
specială
la comandă
Wasserstrich Special Zwart 12152507 ± 495x100x38 40 / 55 245 - 3.7
specială
la comandă
Wasserstrich Special Zwart 65711061 ± 495x38x23 75 / 55 - - 0.86
specială
la comandă
Wasserstrich Special Zwart 65711062 ± 495/100x38x23 0 / 55 - - 1.00
specială
la comandă
Wasserstrich Special E2 12152640 ± 495x100x38 40 / 55 245 - 3.7
specială
la comandă
Wasserstrich Special E2 65711071 ± 495x38x23 75 / 55 - - 0.86
specială
la comandă
Wasserstrich Special E2 65711072 ± 495/100x38x23 0 / 55 - - 1.00
specială

Dimensiuni produs: lungime x lățime x înălțime (mm)

wienerberger.ro
Inovație de peste 200 de ani

Wienerberger este cel mai mare


producător de blocuri ceramice din
lume și cel mai mare producător din
Europa de țigle ceramice și cărămizi
pentru fațadă.

Soluțiile complete oferite de grupul


Wienerberger prin mărcile Porotherm,
Tondach și Terca asigură casei tale
durabilitate, confort, siguranță și
performanță energetică.

Wienerberger România
Tel:+40 (21) 361 04 50 / 51 / 52
Email: office.romania@wienerberger.com
wienerberger.ro
youtube.com/WienerbergerOfficial
facebook.com/WienerbergerRomania
Ediția mai 2020

S-ar putea să vă placă și