Nu sunt suficient de bun

Cred ca pe mulți ne-a vizat mă car o dată -n viață

„Nu cred că vorbim suficient despre trauma de a simți că nu ești suficient.
De a simți că ceea ce oferi nu este destul, fiindcă în mod constant simți nevoia să dai
mereu ca să primești efort.
De a simți că niciodată nu meriți, fiindcă vâ nezi orice șansă de a fi dorit.
Nu vorbim des despre trauma de a accepta pe cineva în propria viață , care nu ți-e
potrivit, după ce ți-a ară tat de nenumă rate ori că e piesa de puzzle greșită ... Dar tu
încerci să te mulezi înspre a fi ceea ce acest om are nevoie ca tu să fii.
Fiindcă acea strelice care pă rea iubire, pe care acest om o oferea, a fost suficientă încâ t
să cedezi tentației.
Nu vorbim prea des despre asta.
Nu vorbim prea des despre tâ njirea nesă nă toasă de a fi iubit, încâ t am face orice să
simțim asta... Am primi pe oricine simțim că ne consolează astfel.
Nu vorbim despre cum lucrurile încep simțindu-te în siguranță și ajung la incertitudine.
Nu vorbim despre țintuirea toxică pe care o exercită m asupra altora câ nd îi folosim ca
să simțim ceva... Câ nd ei sunt incapabili să ne furnizeze toate astea și apoi ne simțim
prejudiciați.
Nu vorbim despre frica de a renunța fiindcă inhală m aroma de putrefacție a artistului
nostru într-ale gaslighting-ului... ne e teamă că nu vom mai simți vreodată mirajul de
care s-a ocupat cu grijă .
Nu vorbim despre epuizarea și goliciunea de a-ți readuna bucă țile sinelui de pe jos...
despre frica de a simți ceva real cu-adevă rat.
Nu vorbim despre cum romanticul incurabil își poate pierde speranța.
Uită m să vorbim despre pă rțile din noi pe care le adaptă m înă untrul acestor cicluri ale
abuzului inimilor noastre și despre cum alcă tuim tipare prin a nu vrea altceva.
Dorința mea de a simți iubire e responsabilitatea mea, însă câ nd celă lalt profită de
inima mea fragilă , atunci se schimbă foaia.
A accepta pe cineva în viața mea atunci câ nd s-a dovedit că acel om nu e pentru mine,
este responsabilitatea mea, dar câ nd acest om îmi folosește iubirea ca pe un pion, aici se
trage linie.
Adesea îl învinovă țim pe celă lalt pentru durerea pe care o îndură m și uită m să ne
asumă m responsabilitatea pentru propria contribuție la această durere.
E adevă rat, ne stabilim aceste așteptă ri față de toată lumea pentru că vrem să tră im
experiența unei conexiuni de suflet.
Ș i ajungem loviți, sensibilizați și cu garda sus câ nd altcineva încearcă să pă trundă după
aceea.
Nu vorbim despre cum am sacrificat totul pentru iubire, câ nd de fapt aceasta nu este
iubirea, ci iluzia a ceea ce ne-am auto-manipulat să credem că e iubirea... și despre câ t
de periculos a devenit.”