Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
( 10 p) 3. Încercuiește numerele mai mici decât 34106, dar mai mari decât 34095.
Diferența
numerelor Produsul
345 784 și 332 286 numerelor 36 și 24 .
13 498.
245
864 2100 84 400
suma
numerelor 840 și 4
( 15 p ) 8.A Cei doi pinguini, Pin și Pen au pescuit la copcă timp de o
săptămână. Pin a prins 16 kg de pește pe zi, iar Pen 14 kg pe zi.
Află câte kilograme de pește au pescuit.
( 15 p ) 9. La o tipografie s-au tipărit pentru manifestarile prilejuite de comemorarea lui Mihai Eminescu
3100 de cărți de poezii. S-au trimis pentru librării 40 de pachete a câte 28 de cărți, iar restul s-au
distribuit în mod egal la 10 biblioteci. Câte cărți a primit fiecare bibliotecă?
Competenţe specifice:
2.1. Recunoaşterea numerelor naturale în concentrul 0 – 1 000 000 şi a fracţiilor cu numitori mai
mici sau egali cu 10, respectiv egali cu 100;
2.2. Compararea numerelor naturale în concentrul 0 – 1000 000, respectiv a fracţiilor care au acelaşi
numărător sau acelaşi numitor, mai mic sau egal cu 10 sau numitor egal cu 100;
2.3. Ordonarea numerelor naturale în concentrul 0 – 1 000 000 şi respectiv a fracţiilor care au acelaşi
numărător sau acelaşi numitor, mai mic sau egal cu 10 sau numitor egal cu 100;
2.4. Efectuarea de adunări şi scăderi de numere naturale în concentrul 0 - 1 000 000 sau cu numere
fracţionare;
2.5. Efectuarea de înmulţiri de numere în concentrul 0 - 1 000 000 când factorii au cel mult trei cifre
şi de împărţiri la numere de o cifră sau două cifre;
Descriptori de performanță
Item 1 Scrie corect toate cele cinci Scrie corect trei- patru Scrie corect două numere.
numere. numere.
Item 2 Completează corect toate cele Completează corect trei Completează corect două
patru numere. numere. numere.
Item 3 Încercuiește corect trei numere. Încercuiește corect două Încercuiește corect un număr.
numere.
Item 4 Rezolvă corect toate punctele Află corect patru cifre ale Află corect trei cifre ale
și află numărul. numărului. numărului.
Item 5 Scrie corect cele 3 numere cu Scrie corect 2 numere cu Scrie corect 1 număr cu cifre
cifre romane cifre romane romane
Item 6 Calculează corect 6 operații Calculează corect 4-5 Calculează corect 2-3
operații operații
Item 7 Calculează corect și realizează Calculează corect și Calculează corect și
corespondența în toate cele trei realizează corespondența realizează corespondența într-
cazuri. două cazuri. un singur caz.
Rezolvă integral și corect Rezolvă integral problema, Rezolvă parțial problema
Item 8 problema, cu plan de rezolvare cu o mică eroare de calcul, ( cel puțin două calcule
cu plan parțial corecte)
ITEMI CALIFICATIVUL
FINAL
Rezolvă integral și corect 9 itemi / Rezolvă integral și
corect 7-8 itemi și parțial corect 1-2 itemi. FOARTE BINE
Realizarea itemilor:
Itemi I1 I2 I3 I4 I5 I6 I7 I8 I9
Nr. elevi FB
care l-au B
realizat S
I
Aprecierea cu calificative:
Calificative FB B S I Absenți:
Nr. elevi
Greșeli tipice:
Măsuri de ameliorare: