Dosar meditații

Contents
A. RECEPTAREA TEXTULUI LITERAR.............................................................................................................4
1. Noțiuni de fonetică și vocabular..........................................................................................................4
1.1. Noțiuni de fonetică. Fonetica. Despărțirea în silabe. Accentul...................................................4
1.1 Noțiuni de fonetică..................................................................................................................4
1.2. Noțiuni de vocabular. Vocabularul. Familia lexicală.....................................................................4
1.3 CATEGORII SEMANTICE – SINONIME, ANTONIME, OMONIME, CUVINTE POLISEMANTICE,
PARONIME...........................................................................................................................................4
2. Semnele de ortografie și de punctuație. Semnele de ortografie. Semnele de punctuație..................4
2.1. Apostroful [`]................................................................................................................................4
2.2. Cratima........................................................................................................................................4
2.3. Linia de dialog [-]..........................................................................................................................4
2.4. Semnul exclamării [!]....................................................................................................................4
2.5. Semnul întrebării [?].....................................................................................................................4
2.6. Ghilimelele [„’’].............................................................................................................................4
2.7. Linia de pauză..........................................................................................................................4
2.8. Punctul..........................................................................................................................................4
2.9. Punctul și virgula...........................................................................................................................4
2.10. Două puncte [:]...........................................................................................................................4
2.11. Punctele de suspensie [...]..........................................................................................................4
2.12. Virgula.........................................................................................................................................4
3. Procedee de expresivitate...................................................................................................................4
3.1 Figurile de stil și imagini artistice...................................................................................................4
3.2 Genurile literare (epic, liric, dramatic). Moduri de expunere........................................................4
3.3 Tipare textuale de structurare a ideilor.........................................................................................5
3.4 Redactare. Comunicare orală........................................................................................................5
4. Genul epic............................................................................................................................................5
TEXTUL LITERAR...................................................................................................................................5
I. TEXTUL LITERAR NARATIV.................................................................................................................5
II – Schița. Nuvela................................................................................................................................5
III– Fabula............................................................................................................................................5
IV – Basmul..........................................................................................................................................5
V- Romanul..........................................................................................................................................5
 5. Genul liric.............................................................................................................................................5
Textul liric............................................................................................................................................5
I. Pastelul.............................................................................................................................................5
II.Doina................................................................................................................................................5
6. Genul dramatic................................................................................................................................5
Textul dramatic....................................................................................................................................5
I. Comedia............................................................................................................................................5
Notiuni de morfologie.................................................................................................................................5
7. PĂRTI DE VORBIRE FLEXIBILE..............................................................................................................5
7.1 SUBSTANTIVUL..............................................................................................................................5
7.2 Adjectivul.......................................................................................................................................5
7.3 Pronumele.....................................................................................................................................5
7.4 Articolul.........................................................................................................................................5
7.5 Numeralul......................................................................................................................................5
7.6 Verbul............................................................................................................................................5
8. PĂRȚI DE VORBIRE NEFLEXIBILE...........................................................................................................5
8.1 Adverbul........................................................................................................................................5
8.2 Prepoziția.......................................................................................................................................5
8.3 Conjuncția......................................................................................................................................5
8.4 Interjecția......................................................................................................................................5
9. Noțiuni de sintaxă....................................................................................................................................6
9.1 SINTAXA (Unitățile sintactice,Analiza părților de propoziție, Analiza propoziției, Raporturile
sintactice)................................................................................................................................................6
FUNCȚII SINTACTICE SI REALIZĂRI PROPOZIȚIONALE..............................................................................6
1. PREDICATUL.....................................................................................................................................6
2. SUBIECTUL.......................................................................................................................................6
3. ATRIBUTUL.......................................................................................................................................6
4. APOZIȚIA..........................................................................................................................................6
5. COMPLEMENTUL DIRECT.................................................................................................................6
6. COMPLEMENTUL INDIRECT.............................................................................................................6
7. COMPLEMENTUL PREPOZITIONAL...................................................................................................6
8. CIRCUMSTANTIALUL DE LOC............................................................................................................6
9. CIRCUMSTANTIALUL DE TIMP..........................................................................................................6
10. CIRCUMSTANTIALUL DE MOD........................................................................................................6
11. CIRCUMSTANTIALUL DE CAUZĀ.....................................................................................................6
12. CIRCUMSTANTIALUL DE SCOP.......................................................................................................6
 A. RECEPTAREA TEXTULUI LITERAR.

1. Noțiuni de fonetică și vocabular

1.1. Noțiuni de fonetică. Fonetica. Despărțirea în silabe. Accentul.

1.1 Noțiuni de fonetică

Unitatea lexicală de bază este cuvântul. Orice cuvânt este alcătuit din unul sau mai nulte sunete și are unul sau
mai multe înțelesuri (sensuri). Sensul cuvintelor nu depinde de forma lor. Ca unitate dintre o formă (sunete) și un
conținut (sens, înțeles), cuvântul este constituit nu numai din aşa-zisa ,,formă-tip” pe care o găsim în dicționare (sub
care este cuvântul consemnat în dicționare), ci şi din toate formele lui gramaticale sau flexionare. La acestea se mai
adaugă numeroase variante (populare, arhaice, regionale, locale etc. Ex.: emoțiune pentru emoție, clop pentru
pălărie, nea/omăt pentru zăpadă, norod pentru popor etc.).

Tipuri de itemi posibili Observații

Atenție!

1. O literă poate nota un casă, soare, gară

sunet
2. Un grup de două sau Grupurile ce, ci, ge, gi notează:
trei litere poate reda un singur • 2 sunete- când nu există altă vocală în silabă (cinste-6 litere, 6
sunet: sunete);
• 1 sunet - când există altă vocală în silabă (ceas- 4
litere, 3 sunete)
Grupurile de sunete che, chi,ghe, ghi notează:
• 2 sunete - când nu există altă vocală în silabă (chem-4 litere, 3
sunete)
• 1 sunet - când există altă vocală în silabă (gheață - 6
litere, 4 sunete)

3. O literă poate nota X- cs (excursie -8 litere, 9 sunete)

două sunete -gz (exemplu)

Semivocalele limbii române sunt: e,io, u. Ele se grupează întotdeauna într-o silabă cu o vocală sau
cu o vocală și o semivocală.
Când apar singure în silabă sunt vocale.

Nu confunda fenomenele fonetice între ele!

Atenție la regulile de despărțire!
Fii atent la locul accentului!

Fonetica este știința care studiază sunetele limbii române.

Silaba reprezintă sunetul sau grupul de sunete rostit printr-un singur efort expirator, având obligatoriu în
componență o vocală. În funcție de numărul de silabe din componența lor, cuvintele pot fi clasificate astfel:
• monosilabice: zar, val, el;
• plurisilabice: masă, pălărie, florărie.

Sunetul este Tipuri de sunete Exemple

cea mai mică unitate
sonoră a limbii.
Litera este semnul
grafic prin care se notează
un sunet.
Vocale A,ă,î,â,e,i,o,u.
Consoane B,c,d,f,g,h,j,k,l,m,n,p,q,r,s,ș,ț,t,v,w,x,y,z.
Semivocale(asemănătoare E, i,o,u.
cu vocalele, însă, spre
deosebire de acestea, sunt
pronunțate mai puțin
intens și nu pot alcătui
singure silabe)
Limba română – 31 de litere

Fenomene Definiție Exemple

fonetice
Diftongul Grupul de sunete format dintr-o vocală și o 1.ascendenți: moa-ră, piatră,
semivocală pronunțată în aceeași silabă. deal, iepure.
2.descendenți: bou, scai, grâu.
Triftongul Grupul de sunete format dintr-o vocală și două vreau, iau, trăiau, leoaică
semivocale pronunțate în aceeași silabă.
Hiatul Grupul format din două vocale care fac parte din di-e-tă, a-u-rit, con- ti-nu-u
silabe alăturate.

Accentul reprezintă pronunțarea mai accentuată a unei silabe dintr-un cuvânt. El are rolul de a diferență
sensul unor cuvinte cu formă identică, dar pronunțate diferit (acele fete acele de cusut), dar diferențiază și forma
gramaticale (ele cântă- el cântă). În limba română, el nu are un loc fix, putând fi întâlnit în următoarele situații:
1. pe ultima silabă - oxiton (manta, popor);
2. pe penultima silabă - paroxiton (frumoasă, carte);
3. pe antepenultima silabă - proparoxiton (miaună, sarcină)
4. pe a patra sau a cincea silabă (veveriță, doctoriță).

Atentie!
DOOM 2 admite unele dublete accentuate pentru cuvinte ca:
hatman și hatman mågăriță și măgăriță facsimil și facsimịl
suburbie și suburbie
dihor și dihor intim și intim
profesor și profesor

Despărțirea în silabe

Regula Exemplu
1. v-cv Ma-să
2. vc-cv Car-te
Excepție
Grupurile formate din consoanele b, c, d, g, h, p, t, v
+ l, r trec împreună în silaba următoare.
Exemplu: cla-ri-ta-te
3. vc-ccv Al-bas-tru
Excepție
 Grupurile Ipt, mpt, mpt, ncș, nct, ndv, rct, rtf, stm se
despart după a doua consoană. Exemplu: punc-tu-a-
ți-e
4. v-v i-de-e

1.2. Noțiuni de vocabular. Vocabularul. Familia lexicală.

Vocabularul cuprinde totalitatea cuvintelor dintr-o limbă.

Familia lexicală cuprinde toate cuvintele formate prin mijloace interne.
Mijloacele interne de îmbogățire a vocabularului sunt procedeele prin care sunt formate cuvinte noi de
la cuvinte deja existente în limba română. Acestea sunt: derivarea, conversiunea și compunerea.

Mijloace de îmbogățire Definiții și observații

INTERNE Derivarea- este mijlocul intern de îmbogățire a vocabularului care
constă în formarea de cuvinte noi cu ajutorul prefixelor și al
sufixelor, pornind de la un cuvânt existent în vocabular, numit
cuvânt de bază.
Ex: a citi- cititor, citeț, (a) reciti
Diminutivele- sunt cuvinte derivate cu sufixe diminutivale, al
căror sens diferă de cel al cuvintelor de bază prin faptul că obiectele
denumite de acestea sunt considerate mai mici.
Ex: trenuleț, copilaș, puișor
Atenție!
Cuvântul de bază este cel de la care se formează întreaga familie
lexicală.
Rădăcina este grupul de sunete comun tuturor cuvintelor derivate.
Nu trebuie confundate sufixele lexicale (prin care se formează
cuvinte noi) cu cele gramaticale (arată modul, timpul verbului)!
Compunerea este mijlocul intern de îmbogățire a vocabularului care
constă în formarea de cuvinte noi cu ajutorul a două sau mai
multe cuvinte existente în limbă. Compunerea se poate realiza
prin:
• sudare: binefacere, untdelemn, despre
• alăturare: - cu cratimă: după-amiază, leu-de-mare, Cluj-Napoca
- fără cratimă: de la, două sute, Mircea cel Bătrân
• abreviere: UE, TAROM, Plafar

Conversiunea (numită și schimbarea valorii gramaticale) este

un alt mijloc intern de îmbogățire a vocabularului care constă
în obținerea de cuvinte noi prin trecerea de la o parte de
vorbire la alta. Principalele categorii de conversiune sunt
următoarele:
1. În clasa substantivului pot trece cuvinte aparținând unor părți de
vorbire ca:
a. adjectivul: Tânărul de ieri a fost foarte amabil.
b. adverbul: Am aflat că fratele său a făcut un bine.
c. numeralul: Colega noastră a luat un nouă la fizică.
d. interjecția: Ne-a împărtășit oful său.
Observație:
Substantivizarea se realizează prin articulare.
2. În clasa adjectivului pot trece cuvinte aparținând clasei verbului,
la forme nepersonale:
a. participiu (adjectiv participial): Filmul văzut a fost interesant.
 b. gerunziu (gerunziu acordat): I-a întins mâna tremurândă.
3. În clasa adverbului pot trece cuvinte aparținând unor părți de
vorbire ca:
a. adjectivul: Fiica lor cântă frumos.
b. substantivul (care denumește anotimpurile, zilele sau părțile
zilei): Iarna/Vineri/Seara mergem la bunici.
EXTERNE Mijloacele externe de îmbogățire a vocabularului constau în
împrumuturile de cuvinte din alte limbi. Cuvintele din alte limbi
au pătruns și pătrund în limba română ca rezultat al contactului
direct cu vorbitorii de alte limbi sau ca rezultat al unor influențe
istorice și culturale manifestate de-a lungul timpului. În funcție de
momentul pătrunderii în limba română, împrumuturile lexicale se
clasifică astfel:
A. împrumuturi lexicale vechi, din limbile:
a. slavă: nevastă, bolnav, cocoș, gât, a plăti, morcov etc. b.
maghiară: oraș, belșug, hotar, talpă, uriaș, pahar etc. c. turcă: halva,
dușman, chef, bacșiș, cafea, catifea etc. d. greacă: prosop, salată,
piper, sfoară etc.
B. împrumuturi lexicale noi (neologice), din limbile:
a. franceză: automobil, chiuvetă, dificil, interesant etc.
b. italiană: chitară, operă, bariton, solfegiu etc.
c. germană: boiler, șurub, bliț, bormașină, procent, cartof, halbă etc.
d. engleză: show, fotbal, computer, star etc.
e. latina savantă: colocviu, ager, insulă, clar etc.
ATENȚIE
Scrierea şi pronunţia cuvintelor de origine străină, conţinând
foneme nespecifice limbii române:
A. Pronunția corectă a cuvintelor de origine străină
• Litera k redă sunetul k, în cuvinte cum sunt kilogram sau
kilometru.
• Litera q redă sunetul k, în cuvinte cum sunt quetzal sau Qatar.
• Litera w redă sunetul v, în cuvinte cum sunt Wagner sau watt.
• Litera y redă sunetul i, în cuvinte cum sunt yală sau yoyo.
• Litera w redă sunetul u, în cuvinte cum sunt weekend sau show.
B. Scrierea corectă a substantivelor articulate și la numărul
plural
Conform Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii
române, ediția a II-a, cratima se utilizează pentru a atașa articolul
hotărât sau desinența de plural -uri la substantivele împrumutate a
căror finală nu prezintă concordanță între scriere și pronunțare:
show-ul, show-uri, whisky-ul, whisky-uri, bleu-ul, Bruxelles-ul. În
schimb, se scriu fără cratimă forme precum: weekendul,
weekenduri, trendul, trenduri, jobul, joburi, clickul, clickuri.

Acronime – cuvinte formate din prima sau primele litere ale cuvintelor dintr-o sintagmă, dintr-o expresie sau
dintr-un titlu.
Ex.: Plafar (plante farmaceutice), Agerpres (Agenția Română de Presă), TAROM (Transporturi Aeriene
Române), ASIROM (Asigurarea Românească), aprozar (aprovizionare cu zarzavat).
Totalitatea cuvintelor formate de la același cuvânt de bază sau de la aceeași rădăcină, prin derivare, compunere
sau conversiune, formează o familie lexicală. De exemplu, din familia lexicală a cuvântului bun, fac parte
cuvinte ca: (a) îmbuna, bunuț, bunăstare, bun-simț, îmbunat, bunul (substantiv).
1.3 CATEGORII SEMANTICE – SINONIME, ANTONIME, OMONIME, CUVINTE
POLISEMANTICE, PARONIME

Sinonimele sunt cuvintele cu formă diferită și cu înțeles asemănător sau identic (pot fi schimbate în text
fără a schimba contextul/ mesajul).
Ex.: pădure = codru
Antonimele sunt cuvintele cu formă diferită și cu sens opus.
Ex. : laș ≠ curajos
Omonimele sunt cuvintele cu formă identică (se scriu și se pronunță la fel) și cu sens total diferit.
Ex.: leu = unitate monetară; animal sălbatic
Cuvintele polisemantice sunt cuvintele care au capacitatea de a exprima mai multe sensuri, stabilite în
funcție de context. Spre deosebire de omonime, în cazul cărora sensurile sunt total diferite, sensurile cuvintelor
polisemantice sunt apropiate, înrudite.
Ex. După ce a trecut strada, băiatul a trecut pe la noi și ne-a spus că a trecut clasa.
Paronimele sunt cuvintele cu formă asemănătoare (diferă unu sau două sunete) și cu sens diferit. În cazul
în care un cuvânt este folosit în locul celuilalt, se produce o confuzie paronimică.
Ex. complement/compliment
Am identificat un compliment direct. – confuzie paronimică.

2. Semnele de ortografie și de punctuație. Semnele de ortografie. Semnele de punctuație

2.1. Apostroful [`]

La nivel grafic, apostroful marchează:

1. Căderea accidentală a unor sunete

Ex. 'Neata !,,Cine oar' să fie omul care te-a ingrozit?” (Grigore Alexandrescu, Umbra lui Mircea. La
Cozia)
2. Absența cifrei sau cifrelor de început ale anilor calendaristici: anul
Ex. Anii '80 , anul `948.
3. Grafia unor cuvinte împrumutate din alte limbi neadaptate limbii noastre
Ex. McDonald's

La nivelul stilistic, apostroful contribuie la:

1. Evidențierea felului de a vorbi al unui personaj

Ex. Las 'că știu eu că te prefaci! zice Goe. (I. L. Caragiale, D-I Goe ..)

2. Păstrarea ritmului și a măsurilor prin reducerea numărului de silabe

Ex. O! tu, gerule năprasnic, vin', îndeamnă calul meu! Să mă poarte ca săgeata unde el știe, și eu! (Vasile
Alecsandri, Gerul)

3. Contribuție la impresia de oralitate în textele literare

Ex. Vrei ceva, băiatu`? (Radu Paraschivescu, Salvarea)

2.2. Cratima
A. I. La nivel grafic, cratima LEAGĂ:
1. cuvinte pronunțate împreună:

a) permanent Ex. dă-l, de-a dreptul, las-o

b) accidental Ex. de-abia sau de abia, n-am sau nu am etc.

2. cuvinte compuse

Ex. Roșu-Împărat, Alba-ca-Zăpada, drept-credincios, Piatra-Neamț

3. componentele unor locuțiuni

Ex. treacă-meargă

4. articolul hotărât enclitic de unele cuvinte împrumutate a căror finală prezintă deosebiri între scriere și pronunțare

Ex. Show-uri

5. elementul -lea, -a la numeralul ordinal a și -ime de numeralele cardinale scrise cu cifre romane sau arabe

Ex. a VIII-a, al XXI-lea

6. cuvinte care se repetă identic sau ușor modificat

Ex. ușor-ușor

7. sufixe și prefixe de cuvântul de bază

Ex. pro-NATO, Ex-ministru

8. substantive ce denumesc grade de rudenie de adjective pronominale posesive

Ex. Maică-mea

9. anumite secvențe ce marchează omiterea unor sunete

Ex. d-l, d-na

10. forme abreviate ale unor cuvinte

Ex. Lt-major

11. leagă derivate cu prefixele ne- și re- de la teme care începe cu îm-, în-

Ex. ne-ncetat

12. forme verbale inversate

Ex. venit-au

13. pronumele neaccentuat -l de un verb care începe cu vocală

Ex. l-am ascultat

14. forma scurtă a verbului a fi (-s) de cuvinte care se termină în vocală

Ex. câțiva-s atleți

II. Cratima DESPARTE:

1. cuvintele în silabe la capăt de rând

ex. li-te-ra-tu-ră
 2. silabele unui cuvânt redat sacadat
ex. O-braz-ni-cu-le!

B. La nivel stilistic, cratima marchează:

1. tempoul rapid al vorbirii

Ex. De-abia a ajuns și s-a și apucat de teme.

2. menține ritmul și măsura versurilor (prin căderea unei vocale, dispariția unei silabe, eliminarea hiatului, apariția
unui diftong etc.)

Ex. Ne-am așezat alături și brațu-i m-a cuprins./ Un luminiș în mine părea că s-ar fi stins. (Tudor Arghezi,
Toamna)

3. intensifică anumite sentimente (de bucurie, admirație, dispreț, ură, revoltă etc.)

Ex. No-ta ze-ce pentru acest proiect!; Pe unde ai umblat, ne-no-ro-ci-tu-le?

III. Cratima este OBLIGATORIE

1. când leagă un pronume formă neaccentuată (mi-, ți, i-, te-, ne-, v- le-, și-) de un verb auxiliar sau de pronumele
ne- accentuat o .

Ex. ți-a zis, mi-a luat, i-o trimite, le-a adus.

2. când pronumele ( mi, ți, li, ni, vi, i, și) neaccentuate sunt urmate de forme nominale în acuzativ

Ex. și-i duce, ni-l dăruiește

3. când pronumele neaccentuate i și o sunt precedate de verbe la imperativ, optativ sau conjunctiv

Ex. Cântă-i! Laud-o !, ar aduce-o

4. pronumele i se află după un substantiv sau o prepoziție de genitiv

Ex. cartea-i, asupra-i, contra-i

5. în structuri în care apare forma verbală I

Ex. nu-i, i-i dor

6. locuțiuni adverbiale formate cu prepoziția compusă de-a

Ex. de-a latul

IV. Cratima este FACULTATIVĂ:

1. când nu este necesar un timp rapid al vorbirii

Ex. de-ar veni (tempo rapid pentru ritm și măsură în poezie sau pentru dinamizarea discursului în proză); de ar veni
(tempo normal).

2. când un cuvânt terminat în vocală este înaintea altuia care începe cu î- neaccentuat urmat de consoana -n

Ex. grupa-ntreagă; grupă întreagă

2.3. Linia de dialog [-]

A. La nivel grafic, linia de dialog semnalează:
1. Începutul vorbirii directe

Ex. – Vi la plajă?

B.La nivel stilistic

1. creează o pauză și o intonație specifică în vorbire

Ex. – Vine,vine acuma, puișorul mamii!

2.4. Semnul exclamării [!]

A. La nivel sintactic, semnul exclamării este folosit:

1. pentru a marca grafică intonatia enunturilor exclamative sau imperative

Ex. Nimicul zăcea-n agonie
când singur plutea-ntuneric și dat-a
un semn Nepătrunsul:
„Să fie lumină! (Lucian Blaga, Lumina)
2. în interiorul enunturilor, după interiectii

Ex. Ei! ziceți voi cum știți; eu zic cum am apucat. (I. L. Caragiale, D-I Goe ...)

3. după vocative exclamative

Ex. Goe! puișorule! Du-te! Du-te! (I. L. Caragiale, D-I Goe ...)

4. după propozitii incidente pentru a sublinia caracterul exclamativ sau imperativ

Ex. lar vizitiul - ptiu ferească Sfântul de-așa creștin! - în loc de ochi avea sticle negre, ca orbii .. (Ionel Teodoreanu,
La Medeleni)

5. după anumite imprecații, injurii sau invocatii

Ex. Cât de frumoasă te-ai gătit,
Naturo, tu! Ca o virgină
Cu umblet drag, cu chip iubit!
Aș vrea să plâng de fericit ... (G. Coșbuc, Vara)

B.La nivel stilistic, semnul exclamației este folosit pentru:

1. a sugera anumite stări afective: hotărâre, curaj, dezgust, suferință etc.

Ex. - Am zis! spuse ea cu o privirea ce trăda hotărârea.

2. în locul unei atitudini care să marcheze mimica și gesturile personajului

Ex. - Am reușit primul la facultate!

3. a reda intensitatea unei trăiri

Ex. - Sări, coniță! varsă spirtul! s-aprinde! (I. L. Caragiale, Vizită)

4. a arăta dezaprobare, ironie

Ex. - Hm! Să crezi tu asta!

5. a accentua o anumită atitudine (indignare, refuz, dezaprobare etc)

Ex. - Nu! Nu! am spus. Tu chiar nu înțelegi?

2.5. Semnul întrebării [?]

A. La nivel sintactic semnul întrebării este folosit pentru a marca:

1. intonatia unor cuvinte sau grupuri de cuvinte

Ex: JUPÁN DUMITRACHE: Ei! iac-aşa m-a fiert fară apă toată seara...

IPINGESCU: În sfârşit? (I. L. Caragiale, O nọapte furtunoasă)

2. cuvinte sau grupuri de cuvinte cu funcție de propoziții interogative directe

ex. „- Nu e nimic pe lume, nu pot face nimic ca să mă poți iubi puțin? E cu adevărat imposibil?”

3. sfârșitul unei propoziții interogative incidente intercalate între părțile unei propoziții enunțiative sau între
două propoziții enunțiative și izolate prin pauze de restul frazei.

Ex. A fost impresionată de vorbele și de purtarea lui – de altfel, cum să nu iubești un asemenea om? – încât a
acceptat imediat propunerea lui.

B. La nivel stilistic, semnul întrebării poate sugera:

1. interogația retorică

Ex. „Lumina ce-o simt

năvălindu-mi în piept când te văd,

oare nu e un strop din lumina

creată în ziua dintâi,

din lumina aceea-nsetată adânc de viață [?]” ( Lucian Blaga, Lumina)

2. absența unei replici cu caracter interogativ, exteriorizează prin mimică:

Ex. – N-ai aflat ce se întâmplă?

- [?]

3. rezervele sau îndoielile vorbitorului față de o afirmație anterioară; se notează între paranteze.

Ex. Spunea că talentul [(?)] l-a ajutat și de data asta.

4. anumite sentimente puternice: revolta, furia, numulțumirea, etc.

Ex: Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința mea?

5. împreună cu semnul exclamării redă sentiment contradictorii

Ex. Să-ți spui ce am aflat acuma la telefon din București... E lată rău! Războiul e declarat.

-Ce?! zic eu îngrozit.

6. oscilația între două posibilități, o dilemă interioară.

Ex. Pe cine să aleagă oare?

2.6. Ghilimelele [„’’]

A. Din punct de vedere grafic, ghilimelele:
1. reproduc întocmai un cuvânt, un grup de cuvinte, o propoziție, o frază sau unu paragraf spus sau scris de
către cineva.

Ex. Plâns de cobe pe la geamuri se opri,

Și pe lume plumb de iarnă s-a lăsat;

„I-auzi corbii!...”

mi-am zis singur ... și-am oftat;

Iar în zarea grea de plumb

Ninge gri. (George Bacovia, Gri)

2. reproduc în frază titlurile operelor literare, științifice, ale publicațiile etc.

Ex. Romanul „Ion” a fost publicat în anul 1920.

3. atrag atenția în mod deosebit asupra anumitor cuvinte și le dau o importanță mai mare

Ex. „Se consumă” e un fel de a spune.

4. precizează sensul unor cuvinte în lucrările științifice.

Ex. Cuvântul „inefabil” desemnează ceva nu poate fi exprimat în cuvinte. (DEX)

B. Din punct de vedere stilistic, ghilimelele:

1. exprimă ironia față de cel care folosește cuvântul sau grupul de cuvinte reprodus ori când cuvânt este
folosit în sens opus.

Ex. Valoarea „estetică” a unei asemenea lucrări nu ne impresionează.

2. redau sensul figurat al unui termen.

Ex. „Sfântul Nicolae” i-a motivat pe colegii lui Nică să învețe.

2.7. Linia de pauză

A. La nivel sintactic, linia de pauză este folosită:
1. în interiorul propoziție sau al frazei, pentru a delimita cuvintele construcțiile incidente

ex. - Te aştept oricât vrei, citesc ceva- și brusc, ca și când ar fi călcat strâmb – sau poate trebuie să vie cineva...
(Camil Petrescu, Patul lui Procust)

2. pentru a izola apozițiile explicative

ex. Prietena mea- Maria Popescu- fusese prima pe lista celor admişi la facultate.

3. pentru a marca lipsa predicatului sau a verbului copulativ

ex. El a cumpărat un caiet, iar eu- două.

Fata - deşteaptă, băiatul-cam prostuț.

4. inaintea unei comparații căreia îi lipseşte adverbul comparativ

ex. Dan era înalt-un catarg în toată regula.

 5. după semnul întrebării sau al exclamării, când acestea se pun după un pasaj în vorbire directă şi sunt
urmate de interventia autorului

ex. -Unde pleci? - întrebă iritat George.

B. La nivel stilistic, linia de pauză:

1. contribuie, prin delimitarea unor fragmente de enunțul întreg, la dinamizarea discursului

Ex. In casă-zgomote, în grădină- zgomote, oare ce-o fi?

2.impune crearea unei pauze și a unei intonații specifice

Ex. La orizont- departe- fulgere fără glas zvâcnesc din când în când/ ca nişte lungi picioare

de păianjen-smulse/ din trupul care le purta. (Lucian Blaga, Vară)

3. în cazul unor precizări suplimentare, contribuie la sporirea semnificațiilor și a trimiterilor.

Ex. Un bặiețan voinic - barba de-abia-i mijeste, și sub căciulă de oaie părul creț și des... şi nişte

ochi blânzi- și mintos tânăr. (L. L. Caragiale, Păcat)

4. marchează o pauză mai mare decất una care apare anterior

Ex. Sunt solitarul pustiilor piețe

Cu jocuri de umbra ce dau nebunie;
Pălind în tăcere şi-n paralizie, -
Sunt solitarul pustiilor piețe...
(George Bacovia, Pălind)

5. poate sugera o atitudine afectivă a naratorului sau a eului liric

Ex. Privea cu durere totul în jurul ei- ah, de-ar fi fost mama aproape...

2.8. Punctul
A. La nivel sintactic, punctul este plasat după:

1. propoziții independente

Ex. Am văzut un dalmațian pe strada mea [.]

2. fraze formate din propoziții enunțiative coordonate prin juxtapunere, principale sau subordonate; fraze
formate din propoziții enunțiative subordonate

Ex. Imi adục aminte ce zarvă a fost, când într-un rând, s-a zvonit că pe Domnu nostru are să-l mute într-o altă
comună, peste Siret [.] (Mihail Sadoveanu, Domnu Trandafir)

3. fraze conținând propoziții interogative indirecte

Ex. Am întrebat cine va veni mâine [.]

4. propoziții formate dintr-un singur cuvânt cu valoarea unei propoziții enunțiative, independente

Ex. M .: Nu-mi pasă nimic ... dar sunt curioși să văz până unde merge mișelia omului ... Zici că mi-e amic.
L: Bun [.]
 M .: Amic de-aproape?
L: Da [.] (I. L. Caragiale, Amici)

5. fraze fragmentate în propoziți principale

Ex. Unde pleci? - întrebare iritat George [.]

6. fraze în care apar propoziții interogative directe, propoziții imperative sau exclamative, în relație cu
subordonate care le atenuează acest caracter

Ex. Codrule, codruțule,

Ce mai faci, drăguțule,
Că de când nu ne-am văzut
Multă vreme a trecut
Și de când m-am depărtat,
Multă lume am îmblat [.] (Mihai Eminescu, Revedere )

B. La nivel stilistic, punctul este plasat pentru:

1. a accentua o idee

Ex. I-am spus să aștepte. Să vadă și el ce înseamnă asta. Să se convingă singur [.]

2. a crea un moment meditativ, echivalent al unei tăceri îndelungate

Ex. Se gândea cum să facă. Tare-ar fi vrut să fie mai ușoară calea pe care s-o apuce [.]

3. a exprima teama, nedumerirea, o gândire fragmentată etc.

Ex. Așteaptă. Privește pe fereastră. I se pare că aude un foșnet în grădină. Ia pușca și iese afară[.]

2.9. Punctul și virgula

A. La nivel sintactic, semnul de punctuație punct și virgulă delimitează

1. propoziții și fraze ce conțin diverse observații referitoare la același obiect etc.

Ex. ... ea cu adevărat că știa a face multe și mari minunății: alunga nourii cei negri de pe deasupra satului nostru
și abătea grindina în alte părți, înfigând toporul în pământ, afară, dinaintea ușii; închega apa numai cu două
picioare de vacă, de se încrucea lumea de mirare; bătea pământul, sau peretele ... (Ion Creangă, Amintiri din
copilărie)

2. anumite subordonate de regentele lor

Ex. Atunci bucuria cocoșului! Să-l fi văzut cum înghițea la buhai, la boi, la vaci și la viței; pân-a înghițit el
toată cireada ș-a făcut un pântec mare, mare cất un munte! (Ion Creangă, Punguța cu doi bani)

3. adverbele de negație și afirmație de restul enunțului

Ex. CHIRIAC: Să-mi poruncești, firește; nu-mi ești stăpână? .. Nu sunt slugă în casa dumitale, cu simbrie?
VETA (întorcându-se cu fața spre Chiriac): Bine, domnule Chiriac, bine; zi înainte, că n-ai zis destule. (I.
L. Caragiale, O noapte furtunoasă)

4. construcții incidente

Ex. Na-ți, mă, bani! zise dracul trimis; și să te cărăbănești de aici; că, de nu, e rău de tine! (Ion Creangă, Dănilă
Prepeleac)
 5. o anumită consecință sau explicație cauzală

Ex. Nu m-au iertat; nu-i iert nici eu. (Mihail Sadoveanu, Zodia Cancerului)

B. La nivel stilistic, semnul punct și virgula este plasat:

1. pentru a dezambiguiza mesajul

Ex. „De frig te-nghemi, și-o raclă îți pare-odaia toată; / de prin hogeaguri fumul se-ncercuiește roată/ și ciori ca
de funingeni așteapt-un hoit trântit; / și gândurile pleacă în stol funinginit,/ ca ciorile ce, negre, dau peste-
ntinderi roată. (B. Fundoianu, Hiems)

2. pentru a sugera monotonia, repetabilitatea unor acțiuni

Ex. E iarnă, urlă crivăț; în vatră-i foc sărac; / și ninge, ninge, ninge; ca-ntr-un sfârșit de veac (B. Fundoianu,
Hiems)

3. pentru a rupe ritmul fluent al discursului pentru a atrage atenția asupra unor aspecte

Ex. Ochii nu mai văzuseră așa ceva, însă nările îi dădeau o bună încredințare; așa încât urmă pilda boierului ș-a
căpitanului Ilie. (Mihail Sadoveanu, Zodia Cancerului)

4. pentru a evidenția anumite stări sufletești

Ex. Tăcea, nu se plângea, nu ofta; numai ochii negri, încrucișați, licăreau ca doi ochi de fiară. (Mihail
Sadoveanu, În concentrare)

5. pentru a marca pauze interioare mărite

Ex. Căzu pe gânduri; se uita la chipul acela de parcă nu l-ar fi văzut de mult timp ...

2.10. Două puncte [:]

A. La nivel sintactic, două puncte delimitează:
1. vorbirea indirectă de cea directă, după un verb prezent sau subînțeles
Ex. Marius m-a întrebat încet:
- Unde pleci?

2. o propoziție independentă care anunță un text citat, un proverb, un principiu etc.

Ex. „S-a împlinit vorba aceea: apără-mă de găini, că de câini nu mă tem.” (Ion Creangă, Povestea lui Harap-
Alb)

3. o propoziție independentă care anunță un fapt, o idee

Ex. lată ce s-a întâmplat: Maria s-a împiedicat de piciorul lui, a căzut și a spart geamul

4. stilul indirect liber (poate fi folosit și linia de pauză)

Ex. . Iși ceru iertare: exagerase.

5. o enumerație
Ex. Și-a cumpărat mai multe haine: pantaloni, o fustă și două bluze.

6. o explicație
Ex. A înțeles, în sfârșit, mesajul: trebuia să fie rămas acasă.

7. un enunț aflat în raport adversativ, conclusiv, cauzal, concesiv cu restul enunțului

Ex. Ai greșit: vei fi pedepsit!
 8. marchează lipsa predicatului
Ex. Fata: o frumusețe, băiatul: mai urâțel.

B. La nivel stilistic, două puncte evidențiază:

1. un fapt, o idee, un punct de vedere
Ex. - De unde răsare soarele?
- Știu: din casa lui de dincolo de nori.

2. un element necesar comunicării

Ex. „Pe bancă, sub castanul din vie, te așează, / Străine, venit-ai priveliștea s-o vezi- / Florica e acolo, cu casă,
parc, livezi, / Și peste drumul mare: zăvoiul. Inserează. ” (lon Pillat, Străinul)

3. schimbarea registrului afectiv și a intonației, mai ales lângă o interjecție

Ex. Dar sturzul se lăsă lângă bucățica de hârtie, deschise pliscul, apucă, cu lăcomie, cărăbușul, și hap! hap! -
mai să se înece, îl înghiți. (Emil Gârleanu, Sărăcuțul! ...)

4. o anumită intonație
Ex. Nu e de aur: e de raze. (Al. Macedonski, Rondelul | cupei de Murano)

2.11. Punctele de suspensie [...]

A. La nivel sintactic, punctele de suspensie marchează
1. întreruperea intenționată / neintenționată a vorbirii
Ex. „O iau înapoi făra să știu unde merg; mă împiedic de un butoi cu țiment ... O inspirațiune ... - eu ca poet am
totdeauna inspirațiuni! - m-ascunz în butoi!” (I. L. Caragiale, O noapte furtunoasă)

2. indică lipsa verbului la mod predicativ, suplinind linia de pauză sau virgula
Ex. „mititelul .. al tău?” (I. L. Caragiale, DI Goe ...)

3. marchează omisiunile care nu aparțin autorului, în acest caz recomandându-se folosirea lor între paranteze
drepte sau rotunde
Ex. „Mi-era teamă să nu mă întrebe de ce plângeam ... Dar mi se păru straniu, din punctul lui de vedere, că nu
mă întreabă totuși […] noi eram însă cam la cincizeci de pași din drum.” (Camil Petrescu, Patul lui Procust)

4. vorbirea incoerentă
Ex. Pristanda: (asemenea) Curat caraghioz! .. Pardon, să iertați, coane Fănică, că întrebare: bampir ... ce-i aia,
bampir?
Tipătescu: Unul .. unul care suge sângele poporului ... Eu sug sângele poporului ! (I. L. Caragiale, O scrisoare
pierdută)

B. La nivel stilistic, punctele de suspensie:

1. creează o pauză psihologică
Ex. O privea încordat ... Oare să-i spună ce-l măcina de la o vreme?

2. marchează o stare de indecizie sau de emoție a vorbitorului

Ex. - Elev Marcu, ai făcut tema pentru azi?
- Păi, știți..aseară ... am..

3. dă impresia de tăcere, pauză, lipsă, absență sau lasă, prin întreruperea enunțului, posibilitatea unei
interpretări noi care să aparțină cititorului
 Ex. Primăvară...
O pictură parfumată cu vibrații de violet.
În vitrine, versuri de un nou poet,
In oras, suspină un val de fanfară. (G. Bacovia, Nervi de primăvară)

2.12. Virgula
Atenție!
Nu se desparte prin virgula:
* părțile de propoziție de același fel legat prin și copulativ, prin ori și sau;
* subiectul de predicat, dacă nu sunt între ele construcții explicative sau incidente;
* atributele (substantivale, adjectivale, pronominale, verbale, adverbiale etc.) neizolate de termenul lor regent;
* complementele directe, indirecte și de agent așezate imediat după predicat;
* interjecții ia și hai de verbul care le urmează și cu care formează o unitate;
* când sunt urmate de un substantiv sau de un substitut al lui în cazul V cu care formează o unitate, interjecții
nu se desparte prin virgulă de vocativele respective.

La nivelul propoziției, virgula delimitează:

1. părți de propoziție de același fel aflate în raport de coordonare, când nu sunt legate m prin și, ori și sau
(nerepetate)
Ex. Băiatul era atent, curios, sfios. (mume predicativ multiplu); munții înalți, maiestuoși, impunători (atribut
multiplu); Ninge pe câmpuri, pe uliți, peste case. (complement multiplu)

2. atributele izolate, apozițiile explicative

Ex. Maria, fata cea mai deșteaptă, a luat premiul întâi.

3. construcții gerunziale și participative cu sau fără determinări așezate la începutul propoziției

Ex. Terminând primul, a predat lucrarea.

4. interjecții, dacă nu sunt folosite alte semne de punctuație

Ex. Hei, ce face acolo?

5. un complement circumstanțial așezat înainte de locul pe care îl ocupă în ordinea normală a complementelor
Ex. In liniște, așa, a plecat Andrei.

6. complementele circumstanțiale așezate între subiect, însoțit sau nu de determinant și predicat, dar numai când
subiectul se află înaintea predicatului
Ex. Trenul, la Galați, pleacă.

7. cuvintele și construcțiile incidente

Ex. Vino, zise ea, nu vrei să participi la petrecere?

8. adverbele de afirmație sau de negație când sunt echivalentele unor propoziții

Ex. Nu, eu voi pleca mâine.

9. adverbul cu valoare conjuncțională așadar și locuțiunea conjuncțională prin urmare, așezate in interiorul
enunțului
Ex. Devenise, așadar, cel mai popular din liceu.

10. vocativele de restul enunțului

Ex. Ce faci, fată dragă?
 La nivelul frazei, virgula desparte:

A. PROPOZIȚII COORDONATE

1. propoziții coordonate prin juxtapunere

Ex. Copilul fredona melodia, asculta, iși punea apoi căștile pe urechi.

2. propoziții coordonate prin joncțiune: prin conjuncții sau locuțiuni conjuncționale copulative (nici, nu numai ..., ci
și etc.); copulative cu nuanță adversativă (și); adversative (iar, dar, însă, ci, ba, mumai câ); disjunctive perechi
(ba ..., ba; când ..., când; fie .., fie; ori ..., ori, sau .., sau); înainte de o coordonată conclusivă (deci, așadar)
Ex. Ori vii cu mine, ori rămâni singur acasă.

B. PROPOZIȚII SUBORDONATE

1. două propoziții subordonate de același fel aflate în raport de coordonare prin juxtapunere prin joncțiune (cu
excepția celor coordonate prin și copulativ sau prin sau)
Ex. Să-mi spui cine ești, cine te-a trimis și incotro te îndrepți.

2. subiectiva când este reluată printr-un subiect exprimat prin pronume demonstrativ
Ex. Cine învață, acela va ajunge departe.

3. propoziții atributive explicative (izolate)

Ex. Un elev, pe care îl apreciez în mod deosebit, a câștigat.

4. propoziții completive directe și indicative așezate înaintea regentei

Ex. Că nu a terminat proiectul la timp, asta îl supără.

5. propoziții circumstanțiale de loc, de timp și de mod așezate înaintea regentei (când nu se insistă asupra lor)
Ex. S-a dus moș lon și n-a putut face treaba singur; dar când v-ați dus câțiva într-ajutor, treaba s-a făcut cu multă
ușurință … (Ion Creangă, Moș Ion Roatã)

6. subordonata cauzală, indiferent de locul ei, dacă nu exprimă singură cauza pentru care are loc acțiunea din regentă
Ex. Abia vorbind, reușești să uiți ce a fost, pentru că tot ce ai pus în loc e mai proaspăt în mintea ta. (Mircea
Nedelciu, Zmeura de câmpie)

7. propoziția circumstanțială de scop, când se află înainte sau după regenta ei, dacă nu se insistă asupra ei și când are
corelativ în regentă
Ex. Ca să reușesc, de aceea învăț.

8. propoziție circumstanțială concesivă, indiferent de locul pe care-l ocupă

Ex. Deși te-am ajutat mereu, totuși de data asta trebuie să te refuz.

9. propoziție condițională, dacă nu arată singura condiție pentru înfăptuirea acțiunii din regent și când sunt are
corelativ în regentă
Ex. Dacă te întorci cu lecțiile făcute, atunci putem vorbi altfel.

10. propozițiile consecutive și concesive, cu excepția celor introduce prin de și aflate imediat după termenul regent.
Ex. În lumea asta sunt femei
Cu ochi ce izvorăsc scântei…
Dar, oricât ele sunt de sus,
Ca tine nu-s, ca tine nu-s! ( Mihai Eminescu, De ce nu-mi vii?)

Atenție!
Nu se desparte prin virgulă:
* propozițiile subiective și predicative de regentele lor;
* propoziții atributive determinative (neizolate), absolut necesare în frază;
* propoziții completive directe și indirecte așezate după regentele lor;
*unele propoziții circumstanțiale când se insistă asupra lor.

La nivel stilistic, virgula poate îndeplini următoarele roluri:

1. conferă un ritm lent discursului
Ex. E minunat, soarele abia a apus, seara coboară armonios, pe pomi, pe flori, pe bazinele cu apă cu reflexe roșcate.
(Anton Holban, O moarte care nu dovedește nimic)

2. poate sugera precipitarea gradată, creând o anumită tensiune epică.

Ex. Bolnavul sare din pat, iese din dormitor și fără să mai anunțe pe cineva, după cum cere regulamentul, iese pe
poartă. (I. L. Caragiale, Păcat)

3. creează impresia de insistență, de acumulare

Ex. Ascultam cu sufletul la buze și îngurgitam acum cu creierul, cu ochii, cu urechile, cu sufletul, fiecare cuvânt,
fiecare silabă, fiecare sunet. (Gib Mihãescu, Donna Alba)

4. reliefează anumite idei, sentimente

Ex. Căci tu înseninezi mereu
Viața sufletului meu,
Mai mândră decât orice stea,
lubita mea, iubita mea! (Mihai Eminescu, De ce nu-mi vii?)

5. poate crea un contrast între anumite elemente

Ex. Așa de prăpădit, este totuși foarte îndrăzneț. (I. L. Caragiale, Păcat)

3. Procedee de expresivitate.
3.1 Figurile de stil și imagini artistice

Imaginea artistică este forma estetică prin care autorul își exprimă trăirile și emoțiile. Se
adresează unuia dintre simțuri și, de aceea, există mai multe categorii: vizuale, auditive, olfactive,
gustative, tactile, dinamice, statice. Formal, se realizează prin figuri de stil.

Ex. Auditive: Afară se auzea un zgomot înfiorător.

Vizuale: Îl vedea pe băiat alergând pe alee.
Tactile: Atinse pâmântul cu mâinile goale și simți o bucurie imensă.

Figuri de stil
 Figuri de stil
Aliterația [fr. allitération, „repetarea aceleiași
litere“] - figură de sunet care constă în repetarea
consoanelor, de obicei, din rădăcina cuvintelor,
pentru obținerea unui efect auditiv, eufonic.
Antiteza [lat. lit. antithesis] - figură de stil ce
constă în asocierea într-un enunț a unor
semnificații opuse pentru a scoate în evidență
caracteristicile lor.
Asonanța [fr. assonance] - repetiția vocalei
accentuate în două sau mai multe cuvinte plasate
în succesiune.
Comparația [lat. comparatio, „asemănare,
stabilire"] - figură de stil prin care are un termen
numit comparat este apropiat de alt termen numit
comparant prin intermediul unui adverb ce
semnifică asemănarea lor (ca, precum, cum).
Personificare - este figura de stil prin care
lucrurilor, obiectelor li se atribuie însușiri umane.
Alegoria (fr.allégorie- „desfășurare a închipuirii")
este un procedeu literar constând în exprimarea
unei idei abstracte prin mijloace concrete; altfel
spus, este o amplă metaforă ce permite un transfer
din planul abstract/ profund al înțelesurilor, într-un
plan de suprafață, figurativ.
Epitetul (gr. Epitheton, „cuvânt adaugat ") -figură
de stil prin care se atribuie însusiri neobișnuite
unui obiect, fenomen sau unei acțiuni.
Interogația retorică [lat. Interogatio, „întrebare"]
- figură de stil realizată sub forma unei / unor
întrebări de la care nu se așteaptă un răspuns, dar
prin intermediul căreia / cărora se transmit o idee,
o supoziție, o atitudine.
Hiperbola (fr. Hyperbole) - figură de stil ce constă
in exagerarea, prin amplificare sau diminuare, a
unei trăsături/obiect.
Metafora (gr. Metaphora, „transport,transfer ") -
figură de stil care constă în denumirea unui obiect,
lucru, printr-un altul, pe baza unei analogii. Este,
de fapt, o comparație din care lipsește elementul
de legătură (ca, precum, asemenea etc.).
Inversiunea [fr. inversion, lat. imversio] - figură
de stil care constă în schimbarea topicii obișnuite a
enunțului pentru a accentua un anumit cuvânt, o
idee, o însusire.
Repetiția [fr. repétion, lat. repetitio] - figură de
stil care constă în repetarea unei structuri pentru a
accentua o impresie.
Exemple
Atenție!
Ea contribuie la realizarea muzicalității.
Ex. Prin vârfuri vântul viu vuia (G. Coșbuc,
Nunta Zamfirei)
Se poate realiza între doi termeni, dar și între două
persoane, idei.
Ex. Vreme trece, vreme vine ... (Mihai
Eminescu, Glossă)
Cu ceață groasă oblojind copacii / Coboară jos
cerul ca o prelată (Marin Sorescu - Sonet)
Atenție! Transcrie ambii termeni ai comparației!
Ex. Ochii negri mi-au fost dragi, / Că-s frumoși ca
doi fragi. (Folclor - Poezia lirică)
Îmi cade cerul în genunchi (Marin Sorescu,
Lumina dată)
Într-o grădină,/ Lângă-o tulpină, / Zării o floare ca
o lumină. / S-o tai, se strică; / S-o las, mi-e frică;/
Că vine altul și mi-o ridică. (Ienăchiță Văcărescu)
Atenție! Nu orice adjectiv este epitet, doar cel care
este expresiv.
„iubite înger scump” (Mihai Eminescu, Din
valurile vremii)
Unde ești, copilărie,/ cu pădurea ta cu tot? (Mihai
Eminescu, O, rămâi)
Vodă-i un munte (G. Coșbuc, Pașa Hassan)
Cartea mea-i, fiule, o treaptă (T. Arghezi,
Testament)
Dulcele, ce începu/ cântecul l-auzi și tu? (Lucian
Blaga, Ceas de vară)
Tremur, tremur, / tremur ../ Orice ironie/ Vă
rămâne vouă (George Bacovia, Rar)
3.2 Genurile literare (epic, liric, dramatic). Moduri de expunere

* Modalități de caracterizare a personajului:

a) Modalități directe: de către narrator, de alte personaje, autocaracterizarea.
b) Modalități indirecte: prin gesturi, fapte, atitudini, mediul în care se află sau din care provine, gânduri, limbaj,
nume, relațiile cu alte personaje.

*Rima- reprezintă potrivirea armonioasă din punct de vedere acustic a silabelor de la sfârșitul unor versuri:
a) împerecheată - aabb
b) îmbrățișată- abba
c) încrucișată- abab
d) monorimă- aaaa
e) rima alba- nu rimeaza.

*Ritmul- reprezintă succesiunea regulată a unor silabe accentuate și neaccentuate.

a) trohaic- alcătuit din două silabe, din care prima este accentuată, iar a doua neaccentuată.
b) iambic- alcătuit din două silabe, din care prima este neaccentuată, iar a doua accentuată.

*Măsura- reprezintă numărul silabelor dintr-un vers.

Elemente specifice GENUL EPIC GENUL LIRIC GENUL DRAMATIC

1. Felul în care autorul își
exprimă sentimentele,
ideile și trăirile
2. Forma textului
3. Structura
4. Instanțele comunicării
5. Elemente de
construcție a discursului
literar
În mod indirect, prin
acțiuni și personaje.
De obicei în proză, dar
poate fi și în versuri.
În părți, capitole
a) naratorul- prezintă
faptele
b) personajele – participă
la acțiune.
Acțiunea reprezintă o
succesiune de întâmplări
ce creează un fir narativ,
caracterizat prin unitate
compozițională. Aceasta
respect momentele
subiectului: expozițiunea,
intriga, desfășurarea
acțiunii, punctul
culminant,
deznodământul.
În mod direct
În versuri.
În strofe
Eul liric în diverse
ipostaze: îndrăgostitul,
creatorul, contemplatorul
etc.
Textul este construit pe
baza unor secvențe lirice,
planuri, tablouri
În mod indirect, prin
acțiuni și personaje.
De obicei în proză, dar
poate fi și în versuri.
În acte, scene, tablouri.
Așezarea în pagină e
specifică: la începutul
operei se află lista cu
personaje și rolul lor în
cadrul piesei, iar înaintea
fiecărei replici este
precizat numele
personajului care o
rostește.
Autorul (apare în
indicațiile scenice) și
personajele.
Opera dramatică respect
regula celor trei unități:
limitare în timp, spațiu și
acțiune. Indicațiile
scenice sau didascaliile
sunt așezate între
paranteze și fac precizări
despre decor, relațiile
dintre personaje, starea lor
interioară etc. Conflictul
dramatic constă în
confruntarea a două
personaje, idei, situații.
 6. Moduri de expunere
7. Coordonate spațio-
temporale
Narațiunea, dialogul,
descrierea, monologul
interior
Reprezintă timpul și
spațiul acțiunilor:
a) timpul poate fi un
singur moment sau o
perioadă mai mare, real
sau imaginar;
b) spațiul poate fi
structurat pe mai multe
planuri: real, imaginar,
terestru, cosmic etc.
Monologul liric,
descrierea, monologul
adresat
Sunt subiective,
reprezentând felul în care
percepe autorul realitatea
Dialogul dramatic este
predominant, personajele
comunicând prin replici.
Acesta poate alterna cu
narațiunea, descrierea și
monologul
Fiind destinată
reprezentării scenice,
timpul și spațiul sunt
limitate.

8. Expresivitatea
9. Muzicalitatea
10. Specii literare
Se manifestă la mai multe
niveluri: fonetic,
morfologic, lexical,
semantic, stilistic
Este generată de anumite
repetiții, aliterații,
asonanțe, gerunzii etc.
Poemul eroic, balada,
legenda, epopeea, fabula,
basmul, povestirea,
nuvela, romanul, schița
Este mai accentuată decât
în textul epic. Se
manifestă la aceleași
niveluri.
Este rezultatul
elementelor de prozodie,
dar și al figurilor lor de
sunet, repetiții, gerunzii
etc.
Elegia, oda, pastelul,
meditația, arta poetică,
idila.
Se manifestă la mai multe
niveluri: fonetic,
morfologic, lexical,
semantic, stilistic. Pot
apărea ironia, comicul
satira, mai ales în
comedii.
Poate fi generat de
anumite repetiții cu rolul
de a sublinia anumite
tipologii umane sau idei
Comedia, tragedia, drama,
vodevilul.

! În funcție de gradul implicării în evenimentele povestite, naratorul este:

1. obiectiv- povestește evenimentele la persoana a III-a și adoptă o atitudine detașată față de acestea;
2. subiectiv - povestește evenimentele la persoana I, fiind implicat și ca personaj;
3. martor - cel care este sau nu personaj secundar al evenimentelor, rolul fiind cel de observator.

• Tipologia personajelor

Criterii de clasificare Tipuri de personaje

1. După rolul pe care îl au în acțiune Principale
Secundare
Episodice
2. În funcție de profilul moral Pozitive
Negative
3. Din punctul de vedere al raportării la realitate Fantastice
Alegorice
Simbolice
Istorice etc.
 4. Din punctul de vedere al implicării în text Personaj-narator
Personaj martor
Personaj reflector etc
5. După modul în care sunt prezente în opera Individuale
Colective

Sugestii generale de comentare:

1. raportează fragmentul la o temă sau motiv literar;
2. identifică anumite relații de simetrie/ opoziție între tablourı/ planuri narrative/ lirice;
3. sentimentele transmise de autor;
4. identifică tipurile de imagini artistice și figurile de stil prin care se realizează acestea
5. pune în relație fragmentul cu tipul de text din care este extras: fabulă/ basm/ descriere de tip portret sau tablou etc.

Tipul de text Exemple

1. Descriptiv de tip tablou Secvența citată creează un tablou cosmic/ terestru/ mixt
prin care, autorul transmite sentimente puternice de la
nivel morfologic, predomină grupul nominal, iar
stilistic apar cu precădere epitete și enumerații, dar și
alte procedee
2. Descriptiv de tip portret Autorul vrea să surprindă un tip/ tipuri uman (e)
prezentate în antiteză (mai ales în fabule sau în basme).
Trăsăturile acestora sunt redate prin procedee stilistice
variate (epitete, personificare, antiteză etc.).
3. Liric Textul liric citat are un caracter subiectiv, deoarece
autorul iși exprimă în mod direct viziunea despre lume,
pe care o filtrează prin propria sensibilitate. Eul liric
apare în ipostaza melancolicului, îndrăgostitului,
contemplatorului etc. Prin intermediul figurilor de stil
(precizarea acesteia), ce creează o imagine ..., autorul
sugerează / susține ideea că ...
4. Narativ Textul narativ surprinde atitudinea unor personaje într-
o anumită situație, prin care autorul vrea să sublinieze
ideea că... Procedeele stilistice prezente evidențiază o
anumită stare sufletească.

Moduri de expunere

Moduri de expunere Definiție Trăsături

a) narațiunea - modul de expunere prin
care naratorul relatează întâmplări
la care iau parte personaje.
-prezența naratorului (obiectiv sau
subiectiv);
- utilizarea preponderentă a
verbului;
- localizarea întâmplării în timp și
spațiu (repere spațio-temporale);
-succesiunea logică și cronologică a
 întâmplărilor;
-prezenta personajelor, care
participă la acțiune.

EXEMPLU:
``Abia fură gătiți, până ce sosi și împăratul și năvăli cu ceata cea strălucită asupra crâşmei. Împăratul, feciorul cel de
împărat și voinicii cei mândri se coborâră toți cu toții de pe cai, ziseră „bună ziua" și băură vin de cela bun.. După ce
și-au băut vinul şi și-au zis vorbele, încălecară apoi şi se duseră încă mai repede decât cum au fost venit... De
Florița... nimeni n-a întrebat, nimeni nu s-a îngrijit. Numai feciorului de împărat i se părea cum că nu e precum ar
trebui să fie: cum că vinul nu e ca lauda, cum cã crâşmărita nu e ca vestea... (loan Slavici, Florița din Codru)

Trăsături:
- Textul are narator obiectiv (narațiune la persoana a lll-a).
-Este frecvent verbul (sosi, năvăli, băură, încălecară etc.).
-Sunt prezente repere spațio-temporale (până ce sosi şi împăratul, crâşmă).
-Prezintă evenimente la care iau parte personaje (împăratul, feciorul de împărat,
voinicii, Florița)

b) Descrierea -modul de expunere prin care se prezintă - este de două feluri:

detaliile semnificative ale unui tablou de
natură, unor fenomene specifice anumitor
anotimpuri, diverselor obiecte, unor
chipuri umane sau ale unor personaje.
1) descriere de tip tablou:
2) descriere de tip portret.
- evidențiază detalii semnificative prin
care se transmit sentimente fată de
aspectul surprins;
- se bazează pe utilizarea frecventă a
grupului nominal (substantiv- obiectul
descrierii, adjectiv - trăsătura obiectului);
- sunt întrebuintate elemente de
expresivitate;
1) figuri de stil, dintre care se
remarcă prezenta epitetului;
2) imagini artistice.
- timpurile verbale specifice sunt, în
general, prezentul şi imperfectul.

EXEMPLU:
Matilda văzu că înaintea lor se întindea o cărăruie de pământ, care ducea spre o căsuță minusculă, de cărămidă. Era
o casă aşa de mică, încât mai degrabă părea făcută pentru păpuşi decât pentru oameni. Cărămizile din care fusese
construită erau acum vechi, decolorate și aproape sfărâmicioase. Avea un acoperiş cenuşiu de tablă și un horn mic,
iar în partea din față se vedeau două ferestruici. (Roald Dahl, Matilda)

Trăsături:
- Textul descriptiv prezintă imaginea unei case.
- Este utilizat grupul nominal (o cărăruie de pământ, o căsută minusculă, de cărămidă. Cărămizile... vechi,
decolorate și aproape sfărâmicioase, un acoperiş cenuşiu de tablă, un horn mic).
 -Descrierea emoționează prin frumusetea obiectului descris, amintindu-i cititorului de copilărie.
- Elementele de expresivitate sunt figurile de stil (epitetul, enumeratia), imagini vizuale (se vedeau două ferestruici).
-Timpul verbal frecvent este imperfectul (se întindea, ducea, avea etc.).

C) Dialogul - modul de expunere prin care se redă
schimbul de replici dintre personaje.
- Sunt utilizate mărci ale adresării directe
(exclamații, interogați, imperative, vocative,
interjecții, persoana a II-a a pronumelor/
verbelor);
-replicile personajelor sunt marcate prin
semne de punctuație specifice
(linia de dialog, semnul întrebării,
semnul exclamării);
-Sunt folosite verbe declarative (a zice, a
spune, a întreba, a răspunde etc.)

EXEMPLU:
– Ei! ziceți voi cum ştiti; eu zic cum am apucat. Aşa se zicea pe vremea mea, când a ieşit întâi moda asta la copii –
marinel.
-Vezi că sunteți proaste amândouă? întrerupe tânărul Goe. Nu se zice nici marinal, nici marinel...
-Da' cum, procopsitule? întreabă tanti Mița cu un zâmbet simpatic.
-Mariner.
-Apoi de! n-a învățat toată lumea carte ca d-ta! zice mam'mare, și iar sărută pe nepoțel şi iar îi potriveşte pălăria de
mariner. (.L. Caragiale, D- Goe)

Trăsături:
- Textul dialogat constă în schimbul de replici dintre personaje.
- Pentru fiecare replică se foloseşte linie de dialog.
- Sunt utilzate mărci ale adresării directe: Da' cum, Apoi de! etc.
- Apar verbe declarative: zice, spune, întrerupe, propune etc.

d) Monologul -modul de expunere prin care se - se utilizează în special în textul

redă vorbirea neîntreruptă a unui
personaj, în prezența sau în absența
altor personaje.
dramatic, dar poate fi utilizat şi în
textul epic sau liric;
-este un tip de discurs continuu al
cărui autor nu aşteaptă un răspuns;
-personajul îşi analizează stările
sufleteşti, concepțiile, ideile şi le
aduce la cunoştinta cititorilor sau a
spectatorilor;
-sunt utilizate mărci ale adresării
directe;
- sunt folosite semne de punctuație
specifice (semnele exclamării şi
întrebării);
-sunt utilizate verbe declarative.

EXEMPLU:
Am făcut tot ce trebuia, reluă Moromete cu o sforțare, le-am dat tot ce era, la toți, fiecăruia ce-a vrut… Ce mai
trebuia să fac și n-am făcut? Ce mai era de făcut si m-am dat la o parte și n-am avut grijă? Mi-au spus ei mie ceva să
le dau şi nu le-am dat? A cerut cineva ceva de la mine și eu am spus nu? (Marin Preda, Morometii)

Trắsături:
-Fragmentul de text literar în proză este un monolog în absența altor personaje.
-Personajul Moromete analizează situația de criză prin care trece familia sa.
-Sunt utilizate interogații; se foloseşte punctuația specifică.
-În text, se remarcă prezența verbului declarativ a relua.

3.3 Tipare textuale de structurare a ideilor

3.4 Redactare. Comunicare orală

4. Genul epic

TEXTUL LITERAR
Textul literar este produsul imaginației unui scriitor, având drept scop sensibilizarea cititorului. El aparține
literaturii şi creează o lume imaginară, bazată pe emoție.

Trăsături:
autorul prezintă propria viziune asupra unei realități pe care o filtrează prin prisma sensibilității sale;
autorul creează un univers ficțional care se remarcă prin originalitate;
textul literar transmite emoții, trăiri, sentimente, idei, gânduri, atitudini;
textul literar emoționează/ sensibilizează cititorul;
universul imaginar este susținut de limbajul expresiv, care se bazează pe utilizarea unor alăturări inedite de
cuvinte (figuri de stil, imagini artistice);
textul literar este redactat în versuri sau în proză.

Temă:

-domeniul, ideea, atitudinea în jurul căruia/ căreia se organizează textul literar (de exemplu: natura, copilăria,
iubirea, istoria). Tema unui text literar se poate stabili în functie de câmpul lexical predominant sau de
sentimentul/ ideea centrală a textului.

Cuvânt-cheie/ motiv literar

-termenul reluat sau subliniat cu insistentă care contribuie la construirea mesajului unei opere literare.

I. TEXTUL LITERAR NARATIV

(Genul EPIC)
Este textul literar în care viziunea unui autor asupra temei abordate este prezentată prin intermediul
naratorului, personajelor, actiunii.

Trāsături
- transmite, în mod indirect, sentimente, emoții, gânduri, atitudini, prin intermediul unei instanțe/ ipostaze/,
„voci" narative (narator).
- în functie de gradul de implicare a naratorului în text, perspectiva narativă poate fi subiectivă sau obiectivă.
- are acțiune fixată în timp și spațiu (prin coordonate spațio-temporale).
- Acțiunea poate fi relatată pe momentele subiectului.
- Personajul este o instanță narativă care ia parte la acțiune.
-Conflictul se bazează pe idei, concepții contradictorii ale personajelor.
- Modurile de expunere prezente in prezente în textul epic sunt: narațiunea, descrierea, dialogul, monologul.
- Limbajul textual se poate remarca prin expresivitate.

IDEE PRINCIPALĂ
 Informația esențială cuprinsă într-un fragment de text.
IDEE SECUNDARĂ
Informația detaliată care constituie o dezvoltare a ideii principale
PLANUL SIMPLU DE IDEI
Ideile principale, înlănțuite în ordinea apariției lor în text.
PLANUL DEZVOLTAT DE IDEI
Ideile principale si ideile secundare corespunzatoare acestora, înlănțuite în ordinea aparitiei lor în text.
NARATOR/ POVESTITOR
Instanța care relatează întâmplarea.
Clasificare:
a) narator obiectiv (neimplicat în acțiune);
b) narator subiectiv (implicat în actiune, ca martor sau ca personaj).
REPERE DE SPATIU ŞI TIMP
Cuvinte/structuri care plasează exact acțiunea într-un anumit loc și într-un anumit moment.
ACȚIUNE
Înlăntuirea întâmplărilor realizate de personaje, relatate de narator, fixate în timp și spațiu.
Momentele acțiunii/ subiectului:
1. expozițiunea - circumscrie locul, indică timpul şi unele dintre personaje (situația inițială);
2. intriga – momentul care provoacă un conflict (cauza actiunii);
3. desfăşurarea acțiunii - succesiunea întâmplărilor declanşate de intrigă;
4. punctul culminant - momentul de maximă intensitate (situația dificilă);
5. deznodământul- surprinde rezolvarea conflictului (situația finală).
PERSONAJE
- ființe imaginare care participă la întâmplările din text
Personajele pot avea:
- trăsături fizice (referiri la aspectul exterior, vestimentație, statură etc.)
-trăsături morale (calităti şi defecte)
TIPURI DE PERSONAJE:
În funcție de gradul de implicare în acțiune, ele pot fi:
- principale (aflate în centrul acțiunii, participând la toate momentele subiectului);
- secundare (ajută la conturarea acțiunilor și se raportează la personajele principale);
- episodice (iși fac apariția de obicei într-un singur episod la acțiunii).
În funcție de felul în care sunt construite, ele sunt:
- individuale;
- colective.
În funcție de semnificația morală a comportamentului lor, ele sunt:
- pozitive;
- negative.
PERSPECTIVĂ NARATIVĂ
a) perspectivă obiectivă (narator obiectiv, narațiune realizată la persoana a III-a);
b) perspectivă subiectivă (narator subiectiv, narațiune realizată la persoana I).

II – Schița. Nuvela
Schița este specie a genului epic, în proză, de mici dimensiuni, în care este prezentat un fapt
semnificativ din viața unui personaj.

Trăsăturile schiței
 reliefarea numărului mic de personaje
  evidențierea cadrului spațio-temporal limitat al actiunii ( interval de timp scurt; de regula intr-un singur loc)
 precizarea episodului semnificativ relatat in schita
*De citit! D-l Goe, de I. L. Caragiale.

Nuvela este specia genului epic în proză, de dimensiuni cuprinse între schiță și roman, cu un conflict
epic concentrat, interesul naratorului fixându-se asupra personajului, surprins în evoluție, în mediul său de
viață.

Trasaturile nuvelei
 reliefarea numărului mai mare de personaje
 reliefarea cadrului spațio-temporal al nuvelei ( actiunea se desfasoara intr-un interval de timp mai lung si in
mai multe locuri)
 evidentierea conflictului ( exterior/ interior)
 caracterizarea personajului principal din nuvela
 rezumat (întâmplările se petrec în ordine logica si cronologica si pot fi rezumate pe momentele subiectului)
*De citit! Două loturi, de I. L. Caragiale

III– Fabula
Specie a genului epic în versuri sau în proză, cu caracter alegoric, în care autorul transmite o morală prin
intermediul unor personaje, plante sau lucruri personificate.

Trăsăturile fabulei
 evidentierea principalelor figuri de stil utilizate in fabula ( personificarea si alegoria)
 evidentierea tipurilor umane satirizate de autor
 sursele umorului
 existenta moralei ( explicita sau implicita)
 caracter educativ
 tipuri de personaje: tipul naivului, omul mândru, ipocritul, vicleanul etc.
*De citit! Bivolul și coțofana, de Ge. Topărceanu

IV – Basmul
Specia a genului epic în proză, în care întâmplări reale se împletesc cu cele fantastice, la care
participă personaje ce simbolizează binele și răul, aflate în confruntare.

Trăsăturile basmului

 elemente stereotipice (se întâlnesc în toate basmele):

a) formule specifice:
-inițială: introduce cititorul în lumea ficțională și anticipează caracterul fantastic al întâmplărilor („A fost
odată...”)
-mediană: leagă secvențele textului și menține treaz interesul cititorului („Și merse, și merse, și mai merse
puțin...”);
-finală: scoate cititorul din lumea basmului (Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți...)
b) prezența obiectelor miraculoase (calul fermecat, apa vie și apa moartă etc.)
c) folosirea unor cifre simbolice: 3,7,9 etc .;
d) acțiunea respectă un tipar narativ: situația inițială, de echilibru; apariția unui element perturbator;
încercări de restabilire a echilibrului; restabilirea echilibrului
e) timpul și spațiul sunt vagi, neprecizate;
f) personajele se împart în mai multe categorii:
-eroul sau protagonistul ilustrează binele și este înzestrat cu însușiri ieșite din comun;
 -personajul negativ sau antagonistul;
-ajutoarele sunt personajele care se implică și ajută eroul în probele sale;
-donatoarele sunt cele care oferă un obiect eroului
g) prezența unor motive narative specific: superioritatea mezinului, călătoria, probele, vicleșugul
răufăcătorului, căsătoria, răsplata eroului etc.
h) basmul se încheie cu victoria binelui.

V- Romanul.
Este specie a genului epic în proză de mare întindere, cu acțiune complexă desfășurată, pe mai multe fire
narative la care participă numeroase personaje, conturându-se o imagine amplă asupra vieții.

Trasaturile romanului

 existenta a unul sau mai multe conflicte

 prezenta a multiple fire narative (pot fi reliefate printr-un scurt rezumat)
 numarul mare de personaje
 complexitatea personajelor (poate fi evidentiata prin caracterizarea personajelor principale)
 marci ale naratorului, tipuri ale discursului narativ (obiectiv/subiectiv)

5. Genul liric

Textul liric
Genul liric cuprinde opere în care autorul își exprimă reflecțiile, ideile și sentimentele prin intermediul
eului liric.
În planul argumentării avem în vedere:
- Încadrarea textului dat în genul liric
- Ilustrarea trăsăturilor operei lirice cu secvențe semnificative din textul dat: eul liric este instanța textuală ce apare
în diverse ipostaze; expresivitatea textului; punctuația dobândește rol stilistic
- Tema textului
- Comentariu titlului
- Relevarea ideilor prezente în text, urmând fiecare strofă prin ilustrare și comentarea adecvată a figurilor de stil și a
imaginilor artistice
- Structura specifică textului liric; precizarea și comentarea elementelor de versificație (ritm, rimă, măsură)

I. Pastelul
Este specia genului liric în care este prezentat un peisaj, prin intermediul căruia sunt transmise sentimentele
eului liric contemplator.

Trasaturile pastelului
Apartenta unei opere la specia pastel este demonstrata prin:

 evidentierea imaginilor artistice si a figurilor de stil din pastel

 rolul descrierii si al partilor de vorbire caracteristice pastelului (substantivele reliefează diversitatea naturii,
iar adjectivele accentueaza insusirile dominante ale acesteia)
 evidentierea elementelor descrise de poet
II.Doina
Specia genului liric în versuri, specifică poporului nostru, în care sunt exprimate puternice
sentimente: de dor, de jale, de tristețe, de regret etc.

6. Genul dramatic.

Textul dramatic
Opera dramatică este opera care a fost scrisă cu scopul de a fi interpretată pe scena.

Trasaturi
(aplicate la opera „O scrisoare pierduta”, de I. L. Caragiale):

 este structurata in acte si scene (sau tablouri)

 modul de expunere caracteristic este dialogul, caci textul este alcatuit in intregime din succesiunea
replicilor personajelor; acestuia i se adauga si monologul dramatic
 intre paranteze sunt asezate indicatiile scenice sau de regie (se mai numesc si didascalii), care fac referire
la: decor, miscarea personajelor in scena, vestimentatia, comportamentul, atitudinea, gesturile, mimica sau
tonalitatea vocii personajelor
 existenta conflictului dramatic principal (in „O scrisoare pierduta”, se declanseaza odata cu pierderea
scrisorii e amor de catre Zoe, evolueaza pe masura ce Nae Catavencu ii santajeaza pe Tipatescu, Zoe si
Trahanacje cu publicarea scrisorii, atinge punctul culminant la pronuntarea candidaturii lui Dandanache si
se stinge cand Zoe reintra in posesia scrisorii)
 conflictului dramatic principal i se alatura si alte conflicte, secundare (neintelegerile dintre Zoe si Tipatescu
in privinta sustinerii candidaturii lui Catavencu, acuzatia de tradare adusa lui Tipatescu de catre Farfuridi si
Branzovenescu, incaierarea celor doua tabere electorale adverse)

I. Comedia

Specie a genului dramatic, în proză sau versuri care provoacă râsul prin prezentarea unor acțiuni și
personaje hazlii, cu un deznodământ vesel.
Intr-o comedie, comportamentul, atitudinea personajelor, limbajul, numele si situatiile create de personaje
provoaca rasul. Vorbim despre existenta a 5 tipuri de comic:

1. comicul de moravuri
2. comicul de situatie
3. comicul de limbaj
4. comicul de nume
5. comicul de caracter

Comicul de moravuri
Comicul de moravuri consta in infatisarea imoralitatii vietii de familie (relatia extraconjugala a prefectului cu
Zoe Trahanache) si a coruptiei politicienilor vremii, intrucat candidaturile sunt obtinute prin santaj, iar rezultatul
alegerilor este falsificat.
(nota: moravuri = obiceiuri, deprinderi)
Comicul de situatie:

 pierderea si gasirea scrisorii de amor

 situatia ridicola a lui Catavencu care ajunge, din santajist, victima a santajului
 incaierarea celor doua tabere electorale
 intrarile in scena ale personajului turmentat
 existenta triunghiului conjugal Zoe-Tipatescu-Trahanache
 existenta personajelor Farfuridi si Branzovenescu

Comicul de limbaj:

 pronuntia gresita a unor cuvinte, indeosebi a neologismelor: „bampir” (vampir), „cioclopedica”

(enciclopedica), „catrindala” (catedrala), „renumeratie” (remuneratie), „nifilist” (nihilist)
 ticuri verbale: „curat”, „ai putintica rabdare”
 pleonasme: „Sunt cestiuni imprtante, arzatoare la ordinea zilei”
 confuzia sensurilor cuvintelor: „capitalisti”, cu sensul de locuitori ai capitalei
 confuzie sau atractie paronimica: „scrofulos” in loc de scrupulos
 contradictiile de termeni: „douasprezece trecute fix”
 nonsensurile: „sa se revizuiasca… primesc, dar sa nu se schimbe nimica, sa nu se revizuiasca…primesc,
dar atunci sa se schimbe pe ici, pe colo, si anume in punctele esentiale”/ „Industria romana e sublima, e
admirabila, dar lipseste cu desavarsire”
 truismele: „o societate fara printipuri, va sa zica ca nu le are”
 stalcirea cuvintelor: „birza”, „puicusorule”, „tinti” etc.
 anacolutul: „eu, care familia mea, de la patuzsopt in Camera, si eu ca ruman impartial, care va sa zica…
cum am zite…in sfarsit, sa traiasca!”

Obs: Anacolutul reprezinta o greseala de exprimare care consta in discontinuitatea sintactica si logica a unui enunt.

Comicul de nume:

 numele lui Zaharia Trahanache sugereaza, pe de o parte, zahariseala, usoara senilitate a personajului, iar pe
de alta parte, viclenia acestuia, capacitatea lui de a se modela in functie de interes (trahanaua fiind o coca
moale)
 numele lui Catavencu este derivat de la substantivul „cata”, pasare foarte galagioasa, reliefandu-se astfel
demagogia latratoare a personajului
 aluzia culinara a numelor lui Farfuridi si Branzovenescu sugereaza vulgaritatea si inferioritatea celor doua
personaje
 numele lui Agamemnon Dandanache, al carui ilustru prenume este deformat in „Agamita”, sau chiar
„Gagamita” dezvaluie ramolitia personajului, iar „Dandanache”, derivat de la substantivul „dandana”, pune
in lumina incurcaturile pe care le creeaza personajul la aparitia sa
 numele lui Pristanda este derivat de la un joc popular moldovenesc in care se bate pasul pe loc, ceea ce ar
sugera agitatia fara rost a personajului, sau faptul ca e capabil sa joace asa cum i se canta

Comicul de caracter
Comicul de caracter evidentiaza contrastul dintre aparenta si esenta, dintre ceea ce vor sa para personajele si ceea ce
sunt ele in realitate.

 Catavencu pretindea fi un mare patriot, care se sacrifica pentru binele tarii sale, insa este, de fapt, un mic
politician meschin care actioneaza doar in propriul sau interes
  Pristanda ii declara lui Tipatescu ca ii va fi mereu o sluga credincioasa, ceea ce nu-l impiedica sa-i declare
lui Catavencu, adversarul acestuia, ca-i citeste gazeta „ca pe Evanghelie” si sa gandeasca despre el „strasnic
prefect ar fi asta”
 Dandanahe pare a fi doar un batran inofensiv si senil, insa viclenia lui depaseste starea de degradare fizica
in care se afla, fiind, asa cum declara Caragiale insusi, „mai prost decat Farfuridi si mai canalie decat
Catavencu”

Notiuni de morfologie.

7. PĂRTI DE VORBIRE FLEXIBILE

7.1 SUBSTANTIVUL
Partea de vorbire care denumește ființe, obiecte, fenomene, stări, relații etc.

 Clasificare
- după înțeles: comun (denumește obiecte de același fel)
Ex. masă, scaun, copac, elev
propriu (denumește individualități)
ex. Carpați, Africa, Curtea de Arges
- după structură: simplu
Ex. mașină, casă, copil
compus
Ex. untdelemn, locotenent-colonel
locuțiune substantivală
Ex. strângere în brațe, ținere de minte
 Genul
- Masculin: un băiat/ doi băieți
- Feminin: o fată/ două fete
- Neutru: un tablou/ două tablouri

 Substantive epicene- au o singură formă pentru masculin/ feminin:

a) sunt încadrate masculinului: struț, corb, elefant etc.
b) sunt încadrate femininului: girafă, cămilă etc.

 Numărul
- singular (indică un obiect)
Casă, masă, floare
- plural (indică mai multe obiecte)
Case, mese, flori

 Substantive colective – cu formă de singular și înțeles de plural: stol, buchet, armată

 Substantive defective - de singular (zori, plete, ochelari)
- de plural (unt, rouă, sânge)
Categoria determinării. Articolul substantival
Articolul substantival este un cuvânt auxiliar care însoțește substantivul și exprimă genul, numărul și cazul
acestuia.
Articolul nehotărât (un, o, niște) se folosește pe lângă un substantiv care denumeste un obiect necunoscut
vorbitorilor: un copac, un sat, o cărare, niște case.
Articolul hotărât (-l, -a, -i, -le) se întrebuințează pe lângă un substantiv care semnifică un obiect
individualizat într-o anumită privință, deci un obiect cunoscut vorbitorilor în situația dată de comunicare: copacul,
satul, cărarea, casele.
 Formele articolului
Articolul Cazul Singular Plural
m f m f
nehotărât N. A Un O Niște Niște
G.D Unui Unei unor Unor
hotărât N.A -l -a -i -le
G.D -lui -i -lor -lor

Poziția articolului față de substantiv

Articolul nehotărât este proclitic. El stă înaintea substantivului și se scrie separat de acesta: un copil, o
floare. Articolul hotărât este enclitic. El stă după substantivul articulat fiind sudat cu acesta: copilul, floarea.
!Observație!
O situație aparte prezintă doar forma de G.D.a articolului hotărât lui, care, la declinarea substantivelor
nearticulabile enclitic, se folosește înaintea substantivului: caietul lui lon, casa lui bunicu-meu, mijlocul lui februarie
etc.
Cazul
Cazul Elemente specifice Funcții sintactice Exemple
N (Nominativ) -întrebare: cine? -subiect Copiii au plecat.
Substantivul în nominativ este
independent sintactic, nu poate -nume predicativ Ei sunt copii.
fi folosit în construcție cu o
prepoziție și îndeplinește -apoziție Domnul Ionescu, inginerul, a
următoarele funcții sintactice: luat decizia aceasta.

Ac (Acuzativ) -întrebări: ce?; pe cine?; despre Substantivul în acuzativ fără

cine/ ce?; la cine/ ce?; care?; ce
fel de? etc.
-prepoziții/ locuțiuni
prepoziționale: cu, de, despre,
la, pe, din, etc.
G (Genitiv) -întrebări: a/ al/ ai/ ale cui?;
-prezența articolului genitival
prepoziție poate avea
următoarele funcții sintactice:
- complement direct
- c. c. de loc
-c. c. de timp
-c. c. de mod
Substantivul în acuzativ
precedat de o prepoziție sau de
o locuțiune prepozițională
poate avea următoarele funcții
sintactice:
- complementul direct
- complement indirect
-complement de agent
- complement c. de loc
- c. c. de timp
-c. c. de mod
- c. c. de cauză
-nume predicativ
- atribut substantival
- apoziție
-atribut substantival
Țăranii au prins un hoț.
Am mers o cale lungă.
L-am căutat o zi întreagă.
S-a supărat foc.
L-a văzut pe el.
Din nebunia lor ai să înveți tot.
Omul e pândit de primejdii.
Pleacă din vreme la mare.
În zori se vede răsăritul.
Ursul nu joacă de bunăvoie.
El tresări de spaimă.
Vorba e de argint.
Lacătul de la ușă nu a putut fi
deschis.
Pe ea, pe Maria, judecata o
dovedise nevinovată.
Plecarea prietenului meu m-a
întristat.
 (a, al, ai, ale); -circumstanțial Lupta contra corupției este
utilă.
-prepoziții/ locuțiuni În fața casei, s-au plantat flori.
prepoziționale (contra,
împotriva, deasupra, asupra, în
fața/ în spatele)
D (Dativ) -întrebări: cui?; - complement indirect I-am adus un omagiu naturii.

-prepoziții (grație, datorită, -atribut substantival Acordarea de premii copiilor i-a

mulțumită); bucurat.
-circumstanțial
-adverbe (conform, contrar, Stai locului!
potrivit, asemenea, aidoma) -apoziție
A luat o notă mare grație
prietenei ei, adică grație
Mariei.
V (Vocativ) -reprezintă o strigare/ adresare - nu are funcție sintactică. Mihai, vino acasă!
directă;
- substantivul în V se desparte
prin virgulă de restul enunțului.

7.2 Adjectivul
Partea de vorbire care exprimă însușiri ale unui obiect sau indică o categorie de obiecte desemnate prin
substantiv. ACORD: se acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat.

Clasificare:
după structură: -simplu: mare, mic, galben etc.
-compus: cumsecade, cuminte, nou-născut etc.
-locuțiune adjectivală: de treabă, de seamă, cu stare etc.
după formă: variabil – cu 4 forme (frumos, frumoasă, frumoși, frumoase)
- cu 3 forme ( lung, lungă, lungi)
- cu două forme (mare, mari)
invariabil: gri, roz, cumsecade etc.
după origine: propriu-zis (roșu, frumos, tânăr etc.)
provenit din alte părți de vorbire (verbe la participiu, gerunziu, adverbe), prin conversiune (om
învățat, frunze căzute, bărbat bine etc.)
obținut prin derivare: frumușel, acrișor, fricos, casnic etc.

Gradele de comparație ale adjectivului

o Pozitiv (adjectiv): frumos
o Comparativ -de superioritate (mai + adj): mai frumos
- de inferioritate (mai+puțin+ adj): mai puțin frumos
- de egalitate (la fel de/ tot așa de+ adj): la fel de frumos
- Superlativ – relativ – de superioritate: (cel/ cea/ cei/ cele + mai + adj): cel mai frumos
- de inferioritate: (cel/ cea/cei/ cele +mai+ puțin+ adj): cel mai puțin frumos
- absolut – de superioritate: (foarte+ adj) foarte frumos
- de inferioritate (foarte+ puțin+ adj.): foarte puțin frumos

Mijloace expresive de redare a superlativului absolut

o Cu adverbe+ prepoziția de (extraordinar de frumos)
o Cu substantive (frumoasă foc)
o Cu ajutorul sufixelor/prefixelor (arhicunoscut)
 o Prin repetarea adjectivului (copac mare, mare)
o Prin repetarea unui sunet (maaare)
o Prin silabisirea accentuată a adjectivului (ma-re)
o Prin folosirea în enunțuri exclamative (Ce frumoasă!)

Adjective fără grad de comparație: -unele adj (moștenite): anterior, interior etc.
- adj care includ semnificația de superlativ: colosal, supraaglomerat,
străvechi etc.
- adj care se referă la o categorie: școlară, regală etc.

Funcții sintactice: -atribut adjectival (Omul inteligent se descurcă în orice situație.)

-nume predicativ (Omul acela este inteligent.)
- circumstanțial (De mică era rea.)

7.3 Pronumele
a) Pronumele personal - Desemnează persoanele care participă direct sau indirect la acțiune și poate
înlocui un substantiv.

Persoana Cazul Numărul

Singular Plural
Formă Formă Formă Formă
accentuată neaccentuată accentuată neaccentuată
I N eu - noi -
G - - - -
D Mie Îmi, mi Nouă Ne, ni
Ac Mine Mă, m Noi Ne
V - - - -
a II-a N tu - voi -
G - - - -
D Ție Îți, ți vouă Vă, v, vi
Ac Tine Te Voi Vă, v
V Tu! - Voi! -
a III-a N El,ea - Ei/ele -
G Lui, ei - Lor -
D Lui, ei Îi, i Lor Le,li
Ac El, ea Îl, l, o (pe) ei, ele Îi, i, le
V - - - -

Atenție!!
-Distincția formă accentuată/ neaccentuată apare doar la cazurile Ac și D.
-Formele însul, însa, înșii, însele sunt pronume personale (dintr-însul, printr-însele etc).

Funcții sintactice
-Subiect: Ea merge la școală.
-Nume predicativ: Prietenul său este el.
-C. direct: Pe el nu l-am văzut.; Am văzut-o în autocar.
-C. indirect: Ți-a dat o carte interesantă.; Îi aduce mâncare.
- C. prepozițional: Vorbește despre el.
-Circumstanțial: Scrie ca ea.
-Atribut pronominal: Haina ei a fost uitată în clasă.

b) Pronumele de politețe- indică respectul față de o persoană.

Grade de politețe Persoana Forma

Grad redus de politețe A II-a Dumneata, dumitale
A III-a Dânsul, dânsa, dânșii, dânsele.
Politețe standard A II-a Dumneavoastră
A III-a Dumnealui, dumneaei, dumnealor
Grad sporit de politețe A II-a Domnia Voastră/ Domniei Voastre
Domniile Voastre/ Domniilor
Voastre
A III-a Domnia Sa/ Domniei Sale,
Domniile Lor/ Domniile Lor.

ATENȚIE!
Alte forme de pronume de politețe: forme populare (mata, matale, mătăluță, mătălică, tălică) și formă
ceremonioase (Excelența Sa / Voastră, Alteța Sa / Voastră, Preasfinția Sa / Voastră etc.)

FUNCȚII SINTACTICE
- subiect: Dumnealui este tatăl colegei mele.
- nume predicativ: Mama ei este dumneaei.
-complement direct: Pe dumnealui l-am văzut la spectacol.
-complement indirect: l-am dat dânsei o invitație.
-complement prepozițional: Vorbea despre tine.
-circumstanțial: A fost ieri la dumneavoastră.
-atribut pronominal: Vorbele dumnealor l-au întristat.

c) Pronumele reflexiv – exprimă identitatea de persoană și număr dintre obiectul asupra căruia se
exercită (în mod direct/ indirect) acțiunea verbului și subiect.

ATENȚIE!
Formele pentru persoanele I si a ll-a sunt comune cu ale pronumelu personal; ele intră în categoria pronumelor
reflexive când au aceeași persoana și același număr cu verbul.
Ex. Mă dục la școală. (mă – pronume reflexiv);
Mă duce la școală. (mă - pronume personal)

PRONUMELE REFLEXIV CU FUNCȚIE SINTACTICĂ reflexiv (formă neaccentuată) se poate dubla printr-o
formă accentuată, el are funcție sintactică proprie:
Elena se piaptănă (pe sine) dis-de-dimineață.

FUNCȚII SINTACTICE
El se apără pe sine. - complement direct
Mi-am spus în gând tot discursul. - complement indirect
Vorbește despre sine. -complement prepozițional
Ea l-a adus lângă sine. - circumstanțial
Încrederea în sine l-a condus la victorie - atribut

PRONUMELE REFLEXIV FĂRĂ FUNCTIE SINTACTICA- dacă pronumele reflexiv (formă neaccentuată)
nu se poate dubla printr-o formă accentuată, el intră în componența verbului marcând construcția reflexivăși nu are
funcție sintactică proprie.
Elena se gândeste la vacanță.
 d) PRONUMELE POSESIV- Înlocuiește numele obiectului posedat și numele posesorului.

Numărul Genul Un singur posesor Mai mulți posesori

obiectelor obiectului I II III I II Cazul
posedate posedat
Un Obiect M Al meu Al tău Al său Al nostru Al vostru N/ Ac
posedat F A mea A ta A sa A noastră A voastră
Mai multe M Ai mei Ai tăi Ai săi Ai noștri Ai voștri
obiecte F Ale mele Ale tale Ale sale Ale noastre Ale voastre
posedate M Alor mei Alor tăi Alor săi Alor noștri Alor voștri D/ G
F Alor mele Alor tale Alor sale Alor Alor
noastre voastre

ADJECTIVUL PRONOMINAL POSESIV

Când pronumele posesiv determină un substantiv (cu care se acordă în gen, număr, caz), devine adjectiv
pronominal posesiv și îndeplinește funcția sintactică de atribut adjectival.
PRONUME POSESIV
FUNCȚII SINTACTICE
- subiect Ai săi l-au lăsat singur.
-nume predicativ Batista aceasta este a ta.
-complement direct li cunosc pe ai tăi.
-complement indirect Le-am adus alor tăi vești.
-complement prepozițional Mă gândesc la ai mei.
- circumstanțial El a ajuns la ai săi.
- atribut pronominal Propunerea alor săi este interesantă. Cartea de la ai mei este prețioasă.
ADJECTIVUL PRONOMINAL POSESIV- atribut adjectival: Casa mea este spațioasă.

e) PRONUMELE DEMONSTRATIV- arată apropierea, depărtarea, identitatea sau diferențierea obiectului față
de alte obiecte.
PRONUME CAZ GEN/ NR.
DEMONSTRATIV MASCULIN FEMININ
SINGULAR PLURAL SINGULAR PLURAL
- de apropiere N/Ac acesta aceștia aceasta acestea
G/D acestuia acestora acesteia acestora
-De depărtare N/Ac acela aceia aceea acelea
G/D aceluia acelora aceleia acelora
- de identitate N/Ac acelaşi aceiași aceeași aceleași
G/D aceluiași acelorași aceleiași acelorași
-de diferențiere N/Ac celălalt ceilalți cealaltă celelalte
G/D celuilalt celorlalți celeilalte celorlalte

ATENȚIE! Alte forme de pronume demonstrative sunt: ăsta, asta, ăla, aia etc.
ADJECTIVUL PRONOMINAL DEMONSTRATIV Când determină un substantiv (cu care se acordă în gen,
număr, caz), pronumele demonstrativ devine adjectiv pronominal demonstrativ: Acest prieten m-a vizitat. (acest-
adjectiv pronominal demonstrativ). Adjectivul pronominal demonstrativ îndeplinește funcția sintactică de atribut
adjectival.
PRONUME DEMONSTRATIV FUNCTII SINTACTICE EXEMPLE
- subiect Acesta pleacă la școală.
- nume predicativ Amicul meu este celălalt.
- complement direct Îl cunosc pe acela.
- complement indirect Le-a promis acestora o excursie.
 -complement prepozițional
- circumstanțial
-atribut pronominal
ADJECTIV PRONOMINAL - atribut adjectival
DEMONSTRATIV
Vorbesc despre aceiași.
Vorbește ca acela.
Caietele acestora sunt ordonate.
Același copil m-a strigat azi.
I-am promis aceluiași copil o
înghețată.

f) PRONUMELE INTEROGATIV- înlocuiește substantivul așteptat ca răspuns la o întrebare; - este prezent doar în
enunțurile interogative.
Pronume / adjectiv Cazul Singular Plural
interogativ

masculin feminin masculin feminin

care N / Ac. care care care care
G/ D Cărui(a) Cărei(a) Căror(a) Căror(a)
Cine (doar N/ Ac cine cine - -
pronume) G/ D cui cui - -
Ce N./ Ac ce ce ce Ce
G/ D A ce A ce - -
cât N/ Ac Cât câtă câți câte
G/ D - - câtor câtor

ADJECTIVUL PRONOMINAL INTEROGATIV

Când determină un substantiv (cu care se acordă în gen, număr, caz), pronumele interogativ devine adjectiv
pronominal interogativ și îndeplinește funcția sintactică de atribut adjectival.
PRONUME INTEROGATIV - FUNCȚII SINTACTICE
- subiect: Cine pleacă în excursie?
- nume predicativ: Cine este el?
-complement direct: Ce ai ales?
-complement indirect Cui i-ai dat cartea?
-complement prepozițional Despre cine ai vorbit?
- circumstanțial: La care ai fost?
- atribut pronominal: Al cui copil ești tu?
ADJECTIV PRONOMINAL INTEROGATIV - atribut adjectival: Care copil te-a întrebat?

g) PRONUMELE RELATIV face legătura, în cadrul frazelor, între o propoziție subordonată și regenta ei.

Pronume / Cazul Singular Plural

adjective masculin feminin masculin feminin
relative
care N / Ac. Care care Care Care
cine Cine cine - -
ce Ce ce Ce Ce
cât Cât câtă Câți Câte
ceea ce (pron. Ceea ce ceea ce - -
rel. compus) G/D Cărui(a) Cărei(a) Căror(a) Căror(a)
Cui Cui - -
A ce A ce - -
 - - Câtor/ a câți Câtor/ a câte
A ceea ce A ceea ce - -

ADJECTIVUL PRONOMINAL RELATIV

Când determină un substantiv (cu care se acordă în gen, număr, caz), pronumele relativ devine adjectiv
pronominal relativ și îndeplinește funcția sintactică de atribut adjectival.

PRONUME RELATIV- FUNCȚII SINTACTICE

- subiect: Băiatul 1/ care citește2/ este George.1/
- nume predicativ: Nu știu' / ce este o teoremă.2/
- complement direct A înțeles 1/ ce zicea el.2/
-complement indirect: Am văzut floarea1 / căreia ii zice mărgăritar. 2/
-complement prepozițional: Prietenul '/ despre care vorbești 2 / nu m-a sunat.1/
- circumstanțial: Am aflat1/ in ce îți păstrezi scrisorile.2/
-atr pronominal: Profesorul spune 1/ al cui caiet este mai frumos. 2/
ADJECTIV PRONOMINAL RELATIV – atr. adjectival: Ea a cules 1/ ce floare i-a plăcut.2/

h) PRONUMELE NEHOTĂRÂT- înlocuiște un substantiv fără să ofere indicații precise asupra obiectului
înlocuit.
ADJECTIVUL PRONOMINAL NEHOTĂRÂT Când determină un substantiv (cu care se acordă în gen,
număr, caz), pronumele nehotărât devine adjectiv pronominal nehotărât și îndeplinesc funcția sintactică de atribut
adjectival.
PRONUMELE/ ADJECTIVUL Forme simple și compuse Exemple
PRONOMINAL NEHOTĂRÂT - Fie+ pronume relativ Fiecare, fiecine
- Ori (și) + pron relativ Oricine, orice, orișicine, orișice
-oare + pron. rel Oarecine
-pron rel + va Careva, cineva, ceva
-vre+unul/ una Vreunul, vreuna
-alt + pron rel + va Altcineva, altceva
- Alte forme Cutare, niscai, niscaiva, altul, unul etc.

PRONUME NEHOTĂRÂT Funcții sintactice Exemple

Subiect Toți merg în parc.
Nume predicativ Aceștia sunt alții.
Complement direct Înțeleg pe fiecare.
Complement indirect Nu dau oricui mingea.
Complement prepozițional Mă plimb cu oricine.
Circumstanțial Mă mut la oricare.
Atr pronominal Pasiunea oricărui mă fascinează.
ADJ PRONOMINAL NEHOTĂRÂT Atribut adjectival Orice om are nevoie de libertate.

i) ADJECTIVUL PRONOMINAL DE ÎNTĂRIRE- precizează în mod insistent persoana desemnată de

substantivul cu care se acordă în gen, număr și caz.

Persoana Caz Număr singular Număr plural

masculin feminin masculin feminin
I N/ Ac Însumi Însămi Înșine Însene
G/D Însumi Însemi Înșine Însene
II N/ AC Însuți Însăți Înșivă Însevă
G/ D Însuți Înseți Înșivă Însevă
III N/ AC Însuși Însăși Înșiși Înseși/ însele
G/ D Însuși Înseși înșiși Înseși/ însele
 Funcție sintactică
- Atr adjectival: Însuși colegul meu a venit aici.; Tu însăți ai auzit regula.

j) PRONUMELE NEGATIV- înlocuiește un substantiv, negând prezența acestuia. (nimeni. Nimic, niciunul,
niciuna.)

ADJECTIVUL PRONOMINAL NEGATIV

Când determină un substantiv (cu care se acordă în gen, număr și caz), pronumele negativ devine adjective
pronominal negativ și îndeplinește funcția sintactică de atribut adjectival.

FUNCȚII SINTACTICE
-subiect: Nimeni nu lipsește.
-nume predicativ: El nu este niciunul dintre aceia.
- c. direct: Nu am auzit nimic.
-c. indirect: Nimănui nu i-a spus problema lui.
-c. prepozițional: Nu se gândește la nimic.
-circumstanțial: Nu merge la nimeni acasă.
-atr. pronominal: Decizia nimănui nu a fost luată în calcul.

ADJ. PRON. NEGATIV-atr. adjectival: Nicio persoană nu are voie să intre.

7.4 Articolul
o Art. hotărât
Sg. -masc. (-le; -l; -lui)
-fem. (-a; -i)
Pl. -Masc.(-i; -lor)
-fem. (-le; -lor)
Exemple: masc. (băiatul/ fratele, băiatului, băieții)
Fem. (fata, fetei, fetele)
Neutru (tabloul, tabloului, tablourilor)

o Art. nehotărât
Sg. -masc. (un, unui)
-fem. (o unei)
Pl. -masc. (niște, unor)
-fem. (niște,unor)
Ex. (un băiat, unui băiat, o fată, unei fete, un tablou etc.)

o Art. genitival
Sg.- masc. (al)
-fem. (a)
Pl. -masc.(ai)
-fem.(ale)

Marchează suplimentar cazul genitiv; stabilește legătura dintre substantiv și cuvântul determinat; se acordă în
gen și număr cu substantivul determinat de substantivul în genitiv.
Cadoul este al copilului.

o Art. demonstrativ
Sg. -masc. (cel/ celui)
 -fem.(cea/ celei)
Pl. -masc.(cei/celor)
-fem.(cele/celor)
Ex. Am găsit enunțul cel corect.; Cel de-al doilea elev a sosit.

7.5 Numeralul
Partea de vorbire care arată un număr sau ordinea obiectelor prin numărare

a) NUMERAL CARDINAL- partea de vorbire care arată un număr

-simplu: unu / una, doi / două, trei, patru, cinci, șase, șapte.
- compus: unsprezece, douāzeci, douăzeci și patru, o sută, două sute.

b) NUMERAL ORIDINAL - partea de vorbire care arată ordinea obiectelor, într-o serie numerică
-simplu: primul / prima, întâiul/ întâia
-compus: al doilea / a doua, al treilea / a treia

VALORI

VALOARE ADJECTIVALĂ- Numeralul determină un substantiv cu care se acordă în gen, număr și caz.

Ex. Doi copii aleargă.

VALOARE PRONOMINALĂ - Numeralul înlocuiește un substantiv la care se adaugă sensul lui numeric.

Ex. Două au plecat. Al doilea este prietenul meu.

VALOARE SUBSTANTIVALĂ -Numeralul denumește numeric obiectul sau e folosit în text de

matematică(substantiv + numeral).

Ex. Ne întâlnim la kilometrul 36. Ai luat nota 10. Doi plus unu fac trei.

o VALOARE ADJECTIVALĂ- FS: atribut adjectival (Doi elevi pleacă. A treia fată sosește.)
o VALOARE PRONOMINALĂ -FS: subiect (Doi pleacă în parc. Al doilea este fratele ei.)
nume predicativ (Ei sunt patru. Ea este a doua. )
complement direct (Copilul a luat două. Pe al doilea îl consider
puternic.)
complement indirect (Unuia dintre cei doi i-am oferit indicații.
Primului îi oferă un premiu.)
complement prepozițional (Vorbesc despre trei. Se gândea la al
treilea.)
circumstanțial (El lucrează în două dintre sedii. Familia se cazează la
al doilea.)
atribut prepozițional / genitival (Discuția cu trei dintre ei ne-a convins.
Sedința cu al doilea dintre ei a fost constructivă. Intervenția primului ne-a uimit.)
o VALOARE SUBSTANTIVALĂ- atribut (El merge cu autobuzul 336.)

7.6 Verbul
Partea de vorbire care arată acțiunea, starea, existența (a citi, a merge, a desena etc.), reprezintă centrul
grupului verbal (atunci când este verb personal/predicativ).

 Verb personal/ predicativ (variază în funcție de persoană: El citește.)

 Verb copulativ (verbe cu valoare copulativă sunt: a fi, a deveni, a ieși, a ajunge, a se face, a părea, a
rămâne etc. Ele leagă subiectul de numele predicativ: Copilul este zâmbitor. Băiatul ei va deveni medic.)
  Verb auxiliar (verbele auxiliare- ajută la alcătuirea unor forme verbale compuse sunt: a fi, a avea, a vrea)
 Locuțiune verbală (expresie cu sens unitar, echivalent cu al unui verb: a o lua la sănătoasa, a o lua razna, a
da ortul popii etc.)

FORME VERBALE NEPERSONALE

1. INFINITIVUL denumește o acțiune, constituie forma de dicționar a verbului.

Structură 1) (prepoziție) + radical + terminație: a plec + a

2) prepoziție + verbul a fi + participiul verbului de conjugat:
a fi plecat
Diferență de timp - infinitiv prezent: Ştie a cânta.
- infinitiv perfect: Inainte de a fi venit, m-a sunat.
Utilizări morfologice - intră în componenţa viitorului (va merge) și a
condiționalului (ar cânta).
Utilizări sintactice a) subiect: A citi este o plăcere.
b) nume predicativ: Plăcerea lui este a citi.
c) complement direct: Dorește a citi această carte.
d) complement prepozițional: Se gândea la a citi cartea aceea.
e) circumstanțial: Şi-a procurat cartea pentru a citi.
f) atribut verbal: Plăcerea de a citi l-a stăpânit de mic.

2. GERUNZIUL - indică modul de realizare a acțiunii (o acțiune în desfășurare).

Structură>> radical + terminație (-ând sau -ind): mâncând, scriind

Utilizări sintactice > a) complement direct: A auzit tunând.
> b) circumstanțial: Plecând la masă, a uitat telefonul în cameră.
> c) atribut verbal: El admira valurile spumegând.

3. PARTICIPIUL - exprimă acțiuni terminate și suferite de o persoană sau de un lucru.

Structura> radical + terminatie (-t sau -s): pict + at; mer + s

Valoare adjectivala> Participiul variază (ca un adjectiv) dupa gen, număr și caz.
Sg. Pl.
masc. scris scriși
fem. Scrisă scrise

Utilizări morfologice> Participiul intra in componenta următoarelor forme verbale: indicativ - perfect
compus, indicativ – viitor anterior, conjunctiv - perfect, condițional-opțional - perfect.
Utilizările sintactice> a) nume predicativ: Câmpurile sunt inverzite.
>b) atribut adjectival: Câmpurile inverzite se zareau în depărtare.

4. SUPIN – denumeste acțiuni ce urmeaza sa fie realizate.

Structura> prepoziție (de, la, pentru etc.) + formă invariabilă (masculinul singular al participiului): pentru
citit, de scris, la cules.
Utilizări sintactice> a) subiect: Este ușor de realizat.
b) nume predicativ: Poezia este de învățat.
c) complement direct: Am de învățat două lecții.
d) circumstanțială: A adus vitele de la păscut.
e) atribut verbal: Locul acela de căutat flori a fost omis.
 MODURI ȘI TIMPURI

MODUL - felul în care vorbitorul se raportează la starea de lucruri descrisă (reala / posibila / sigura /
presupusa / dorita / impusa etc.)

MODURI (formele variaza in functie de persoana si numar):

1. Indicativ; 2. Conjunctiv; 3. Condițional-optativ; 4. Imperativ
TIMPURI - momentul/ perioada desfasurarii unei acțiuni, prin raportarea la prezentul comunicarii: trecut,
prezent, viitor.

1. MODUL INDICATIV - prezintă o acțiune ca fiind reală, desfășurată în trecut, prezent sau viitor.

FORME: SIMPLE (alcătuite din radical și terminatie): formele de prezent, imperfect, perfect simplu, mai-
mult-ca-perfect.
COMPUSE: perfect compus, viitor standard / propriu-zis, viitor popular.

TIMPURILE MODULUI INDICATIV

PREZENTUL o acțiune/stare care include momentul comunicării.
Formare: radical + terminații specifice
Exemplificare> desenez desenăm
desenezi desenați
desenează desenează
IMPERFECTUL acțiunea/starea desfășurată într-un interval trecut.
Formare: radical + terminații specifice
Exemplificare > desenam desenam
desenai desenați
desena desenau
PERFECTUL COMPUS acțiune încheiată, anterioară momentului vorbirii.
Formare: verb auxiliar a avea + participiul verbului de conjugat
Exemplificare> am desenat am desenat
ai desenat ați desenat
a desenat au desenat
PERFECTUL SIMPLU o acțiune recentă, încheiată înainte de momentul vorbirii.
Întrebuințare: în unele narațiuni literare, în graiul oltenesc
Formare: radical + terminații specifice
Exemplificare> desenai desenarăm
desenași desenarăți
desenă desenară
MAI-MULT-CA-PERFECTUL o acțiune încheiată înaintea altei acțiuni trecute.
Formare: radical + -ră- (la persoanele I și a ll-a, plural) + terminații specifice
Exemplificare> desenasem desenaserăm
desenaseși desenaserăți
desenase desenaseră
VIITORUL PROPRIU-ZIS/STANDARD plasarea acțiunii/stării după momentul vorbirii.
Formare: verb auxiliar a vrea + infinitiv
Exemplificare> voi desena vom desena
vei desena veți desena
va desena vor desena

VIITOR POPULAR plasarea acțiunii/stării după momentul vorbirii, în graiurile populare.

Formare: verb auxiliar a vrea (fără v-) + infinitiv
Exemplificare> oi desena om desena
ei/ăi/oi desena eți/ăți/oți desena
o/a desena or desena

FORME COLOCVIALE DE VIITOR

O + să/ a avea + să (+ forme de conjunctiv)
o să desenez/ am să desenez
o să desenăm/ avem să desenăm
o să desenezi/ ai să desenezi
o să desenați/ aveți să desenați
o să deseneze/ are să deseneze
o să deseneze/ au să deseneze
VIITOR ANTERIOR o acțiune sau stare din viitor presupusă ca realizată înaintea altei acțiuni viitoare.
Formare: verb auxiliar a vrea+ verb auxiliar a fi + infinitiv
Exemplificare: voi fi desenat vom fi desenat
Vei fi desenat veți fi desenat
Va fi desenat vor fi desenat

2. MODUL CONJUNCTIV- acțiuni și stări posibile.

TIMPURI - Prezent: Formare: conjuncția să+ formă verbală (de indicativ- persoanele I și aII-a; formă
Exemplificare: să desenez să desenăm
Să desenezi să desenați
Să deseneze să deseneze
- Perfect: Formare: conjuncția să+ verb auxiliar a fi + participiul verbului de conjugat
Exemplificare: să fi desenat să fi desenat
Să fi desenat Să fi desenat
Să fi desenat Să fi desenat
3. MODUL CONDIȚIONAL- OPTATIV- o posibilitate, o ipoteză și o consecință depinzând de ea, o dorință, o
urare etc.
TIMPURI – Prezent: Formare: verb auxiliar a avea + formă verbală de infinitiv
Exemplificare: aș desena am desena
Ai desena ați desena
Ar desena Ar desena
- Perfect: Formare: verb auxiliar a avea + verb auxiliar a fi+ participiul verbului de conjugat
Exemplificare: aș fi desenat am fi desenat
ai fi desenat ați fi desenat
ar fi desenat ar fi desenat
4. MODUL IMPERATIV- forma verbală a adresării directe care exprimă un îndemn, un ordin, o rugăminte etc.
(nu are timpuri verbale)
Forme: persoana a II-a, singular și plural.
Aspect: afirmativ și negativ
Exemplificare: afirmativ negativ (negație și infinitiv)
Desenează! Nu desena!
Desenați! Nu desenați!

CONJUGAREA
- categorie gramaticală specifică verbului;
- Se determină în funcție de terminația de infinitiv a acestuia.
Conj. I: -a (cânta, a desena etc.)
 Conj. A II-a: -ea (a vedea, a plăcea)
Conj. A III-a:- e (a merge, a spune)
Conj. A IV-a: -i (a fi, a citi)
Conj. A V-a: -î (a urî, a hotărî)

DIATEZE ( Construcții sintactice active, pasive, reflexive)

Diateza- raportul sintactic dintre subiectul gramatical – verb- agent/ subiect logic- obiect.
Construcții active (acțiunea este îndeplinită de subiectul gramatical): subiect+ verb+ complement direct.
Elena udă florile.
Construcții pasive (acțiunea săvârșită de complement prepozițional de agent este suportată de subiectul
gramatical.): subiect+ formă verbală pasivă (verbul auxiliar a fi + participial verbului acordat cu subiectul) +
complementul prepozitional (de agent). Florile sunt udate de Elena.
Construcții reflexive (acțiunea este săvârșită de subiectul gramatical și suferită de acesta.): subiect +
pronume reflexive (fără funcție sinctactică proprie)+ verb. Copilul se teme de animale.

8. PĂRȚI DE VORBIRE NEFLEXIBILE

8.1 Adverbul
Partea de vorbire care exprimă o caracteristică a verbului.
După formă: - simplu (sus, jos, aproape)
- Compus/ locuțiune adverbială (acasă, alene, de-a lungul, dincolo, pe nemâncate)
După inteles - de mod: bine, repede, alene, mult.
- de loc: aici, acolo, acasă, sus, jos, aproape, departe
- de timp: azi, mâine, acum, după-amiază, zilnic, lunar, anual
După origine: - propriu-zise: cam, foarte, aici
-obținute prin derivare: bărbătește, târâș, binişor, realmente, neprietenește
- provenite din alte părți de vorbire (prin conversiune): Vorbeşte răstit. (adverb provenit din verb la
participiu); Scrie frumos. (adverb provenit din adjectiv); Dimineața, Maria merge la școală. (adverb provenit din
substantiv)
Alte tipuri de adverbe:
relative (in frază): unde, când, cum, cât;
de afirmație/negație: da, nu, nicidecum;
interogative oare, cum, când, unde, cât;
exclamative: ce, cât, cum;
nehotärâte: oriunde, undeva, oricând, cândva, oricum, oarecum;
semiadverbe: mai, chiar, doar, decât;
adverbe/locuțiuni adverbiale predicative: desigur, firește, pesemne, poate, siguranță, fără îndoială, de bună seamă

GRADELE DE COMPARAȚIE ALE FORMARE EXEMPLU

ADVERBULUI

Gradul pozitiv adverb bine

Gradul comparativ de superioritate mai + adverb mai bine
de inferioritate mai puțin + adverb mai puțin bine

de egalitate la fel de/tot aşa de + adverb la fel de bine

tot aşa de bine
Gradul superlativ relativ de superioritate cel mai + adverb cel mai bine
- relativ relativ de inferioritate cel mai puțin + adverb cel mai puțin bine
- absolut absolut de superioritate foarte + adverb foarte bine
extraordinar extraordinar de bine
de/grozav de/teribil de etc. + adverb

absolut de inferioritate foarte puțin + adverb foarte puțin bine

Adverbe fără grad de comparație: da, nu, teoretic, psihic; chiar, și, iar.

ADVERBE CU FUNCȚIE SINTACTICE

-circumstanțial de loc: A ajuns acolo.

-circumstanțial de timp: Vine mâine.

-circumstanțial de mod: Lucrează repede.

-atribut adverbial: Tema de azi este ușoară.

-nume predicativ: Este bine să vină pe la noi. Răspunsul este altfel.

-predicat verbal: Desigur că a venit. Poate că a venit.

ADVERBE FĂRĂ FUNCȚIE SINTACTICĂ

-semiadverbele: cam, chiar, doar, mai, prea etc.

8.2 Prepoziția
Este partea de vorbire cu rol de conector gramatical care asigură legătura dintre cuvinte/grupuri de cuvinte la
nivelul propoziției. Nu are funcție sintactică.

CLASIFICARE După structură: -prepoziție simplă(a, de, la, cu, pe, lângă, spre, grație, mulțumită, datorită)

-prepoziție compusă: (despre, de-a, de către)

- locuțiune prepozițională: (în fața, în jurul, în ciuda, în pofida, față de)

După cazul pe care îl impune: - prepoziții/locuțiuni prepoziționale cu Ac (sub, lângă, peste, la,
dinspre, despre, drept, ca, de, față de)

- prepoziții/locuțiuni prepoziționale cu G (contra, împotriva,

asupra, înaintea, în fața, dedesubtul, împrejurul, în spatele, în jurul)

- prepoziții cu D (grație, mulțumită, datorită.)

8.3 Conjuncția
Este partea de vorbire cu rol de conector gramatical care marchează coordonarea a două cuvinte/grupuri de
cuvinte sau coordonarea/subordonarea a două propoziti. Nu are funcție sintactică.

CLASIFICARE

După structură: conjuncție simplă (și, ci, dar, iar, că, să, fie)
conjuncție compusă (fiindcă, deoarece, încât, întrucât, deși, ca să, ci și)

locuțiune conjuncțională (precum și, ca și, așa că, cum că, pentru că)
 După rol:conjuncții/ locuțiuni conjuncționale coordonatoare - copulative (și, nici, precum și, ca și; atât..., cât și)
- disjunctive (sau, ori; sau/ ori.., sau/ ori; fie..., fie)
- adversative (dar, însă, doar că, numai că )
- concluzive (deci, așa că)
conjuncții/ locuțiuni conjuncționale subordonatoare (că, să, dacă, de; ca... să, deoarece, căci, fiindcă,
deși, pentru că, cu toate că, chiar dacă)

8.4 Interjecția
Este partea de vorbire care exprimă senzații, sentimente sau imită sunete, zgomote.
CLASIFICARE
După semnificație- propriu- zisă: exprimă stări, senzații, sentimente: au, of, vai. hai, bravo
-Onomatopeică: imită sunete, zgomote din natură: miau, hapciu, bla-bla-bla, cioc-cioc, buf
După formă: -simplă: au, uf, of, bre, miau, na, pleosc;
-repetată: cioc-cioc, ham-ham, nani-nani;
- compusă (hodoronc-tronc, ia uite, tic-tac, tralala, tura-vura)
-locuțiune interjecțională: Doamne fereşte!, slavā Domnului!
După relaţia sintactică: interjecție cu funcție sintactică:
- Interjectia predicativă (se comportă ca verbul, are funcția sintactică de predicat verbal): uite, hai, trosc.
Hai la magazin!
Alte funcții: - nume predicativ: E vai de noi!
- atribut: Zgomotul trosc! s-a auzit din cameră.
- circumstanțial: Ceasul suna brrr-brrr!
interjecție fără funcție sintactică (reprezintă un enunț autonom: Ha-ha! Ce amuzant!;
este inserată în enunțuri: Măi, unde te-ai dus?
După formare: propriu-zise (hop, of, ah)
obținute prin derivare (aolică)
provenite din alte părți de vorbire (mama, maiculiță, frate, nene, Dumnezeule).

9. Noțiuni de sintaxă.

9.1 SINTAXA (Unitățile sintactice,Analiza părților de propoziție, Analiza propoziției,

Raporturile sintactice)

Enunțul- unitatea de comunicare alcătuită din cel puțin o propoziție.

PROPOZITIA - unitate de comunicare organizată în jurul unui singur predicat.
FRAZA- două sau mai multe propoziții legate între ele.

TIPURI DE PROPOZIȚII
După alcătuire - propoziții simple: S+P sau P (Fata citeşte. Plouă.)
-propoziții dezvoltate: S+P+alte părți de propoziție sau P+ alte părți de
propoziție (Fata citește o carte. Plouă mereu.)
După aspect -propoziții afirmative (Elevul a plecat la școală.)
-propoziții negative (Maria nu a plecat încă de acasă.)
După rolul in frază -propoziții coordonate (Elevul citeste'/și scrie mereu.2/
-propoziții subordonate (Am ales florile1/ ca să-i fac un buchet.2/
 TIPURI DE ENUNȚURI
După scopul comunicării -ENUNȚURI ASERTIVE oferă informații: A venit vara.
-ENUNȚURI INTEROGATIVE exprimă întrebări: Cum ai petrecut de ziua ta?
-ENUNTURI IMPERATIVE exprimă ordine, rugăminți, scuze: Treci acasă!
-ENUNȚURI EXCLAMATIVE exprimă implicarea emoțională a vorbitorului:
Ce frumos e afară!

ENUNȚURI ELIPTICE sunt construite prin omisiunea unor secvențe care pot fi deduse din context.
- Ce mănânci?
- [Mănânc] Piersici.

TIPURI DE ELIPSĂ

ELIPSĂ VERBALĂ (omiterea totală sau parțială a predicatului exprimat anterior); este marcată prin virgulă/linii de
pauză. (Eu am fost la Paris, ea – la Roma.)

PROPOZIȚIILE FRAGMENTARE (în structuri coordonate, în răspunsuri la interogații, în interogativele parțiale)

(Dan a fost la Paris, iar Elena, nu.; Cineva a spart geamul. Cine?)

ELIPSA NOMINALĂ (omisiunea unui substantiv)

El a cumpărat o minge de volei, ea a cumpărat de tenis.
RELAȚII SINTACTICE
a) INTERDEPENDENŢA- relatie stabilită între predicat și subiect: predicatul impune cazul nominativ
părții de vorbire prin care se exprimă subiectul; subiectul impune verbului prin care se exprimă predicatul acordul
(în persoană și număr).
Maria citeşte. Maria ↔ citeşte.
b) COORDONAREA- relație sintactică stabilită între unități sintactice aflate la același nivel:
1) părți de propoziție de același fel (în propoziție); Merele și perele sunt fructele ei preferate.
2) propoziții de același fel (în frază); Dansează1/ și se bucură de muzică.2/1.PP; 2.PP
3) o parte de propoziție și o propoziție care au același regent. A cumpărat caietele1/ și ce a mai găsit la librărie.2/
1.PP; 2.PP
Tipuri de COORDONARE
1) prin juxtapunere: coordonare marcată prin virgulă. (Desenează pe coli, pe planşe.)
2) prin joncțiune: prin mărci specifice - conjuncții coordonatoare: *copulative (și, nici, precum și, ca și; atât..., cât și;
nu numai..., ci și). Ex. lleana și lonel au mers la concurs. Cântă1/ și dansează.2/ 1.PP; 2.PP
*disjunctive (sau, ori, sau/ ori..., sau/ ori; fie..,
fie); ex. Scrie / sau se joacă ./ 1.PP; 2.PP
1 2

*adversative (dar, însă, doar că, numai că, ci, iar,

or);
*concluzive (deci, așa că)
-adverbe și locuțiuni adverbiale (aşadar, vasăzică, în concluzie, prin urmare,
în consecință).
Punctuaţie
Coordonarea prin juxtapunere se marchează prin virgulă.
Coordonarea prin joncțiune: a) cu virgulă – coordonare prin: nici, precum, ca și; sau... sau; dar, iar, însă, ci, numai
că, doar că, deci, așa că;
b) fără virgulă: - conjuncția coordonatoare și.
- deci în interiorul propoziției.
c) SUBORDONAREA relație sintactică stabilită între două unități sintactice, dintre care una este
dependentă de cealaltă: Mama a pregătit un tort de ciocolată.
a) între un termen regent și unul subordonat acestuia;
 b) intre un termen regent și o propoziție subordonată acestuia.
Mama a pregătit 1/ ce a dorit Maria.2/ 1. PP; 2. PS

TIPURI DE SUBORDONARE
1) prin juxtapunere: in propoziție și în frază. Pleacă acum. Ai carte,1/ ai parte 2/. 1. PS; 2.PP
2) prin jonctiune
a) În propoziție: cu/fără prepoziții Stiu1/ să desenez.2/ 1. PP; 2. PS
b) in frază: conjuncții, pronume/adjective pronominale relative/nehotărâte, adverbe relative/nehotārâte

Punctuație
In cazul subordonării, se poate folosi virgula în anumite situații.
Insula Comorilor este un teritoriu imaginar.; Citesti,1/ dezvolti imaginația.2/, 1. PP; 2.PS
CONSTRUCȚII SINTACTICE
CONSTRUCȚII ACTIVE ȘI PASIVE CONSTRUCȚII
CONSTRUCȚII ACTIVE: subiect + verb + complement direct: Elena udă florile.
CONSTRUCȚII PASIVE: subiect + formă verbală pasivă (verbul auxiliar a fi + participiul verbului acordat cu
subiectul + complement prepozițional (de agent): Florile sunt udate de Elena.
CONSTRUCTII CU PRONUME REFLEXIVE
CONSTRUCȚII REFLEXIVE: subiect + pronume reflexiv (fără funcție sintactică proprie)+ verb. Copilul se teme
de animale. Se amintește elevilor programul de mâine.
CONSTRUCȚII IMPERSONALE
VERBE IMPERSONALE
- verbe fără subiect: ninge, plouă, tună, viscolește etc.
- verbe construite cu un complement indirect și unul prepozițional: Imi pasă de..., mi s-a urât de... etc. Imi pasă de
voi.
- verbe ale denumirii: Mã cheamă George Popescu.
- construcții cu verbul predicativ a fi + substantiv, subiect: E seară/dimineață/soare/frig/ vară; mi-e
foame/sete/cald/somn
- construcții cu verb impersonal: se cade, se cuvine, trebuie
- construcții cu verb copulativ + nume predicativ: este adevărat că...; este bine că.. : este posibil să...
- construcții eliptice de verb copulativ: Adevărat că...; Sigur că...
- construcții cu a fi copulativ + formă verbală nepersonală: E greu a reuși. E greu de reușit.
VERBE IMPERSONALE ÎN CONTEXT
-construcții reflexive: se merge, se ajunge, se pleacă.
-Construcții pasive cu verbul a fi: Este știut că..... . Este spus că.... .

CONSTRUCȚII INCIDENTE
-redau o explicație suplimentară, un comentariu, în interiorul unei comunicări de bază de care nu este legată
sintactic;
- au topică liberă (pot apărea oriunde, în cadrul comunicării de bază); au punctuație specifică (sunt izolate prin
virgulă/ linii de pauză de restul enunțului).
- cuvinte/ grupuri de cuvinte. Știe, desigur, unde să meargă.
-propoziții principale incidente: Am să plec mâine,1/ zise băiatul.2/ 1.PP; 2. PPi
-fraze incidente: Lucrez dde două ore, 1/ a spus el 2/ după ce a terminat și ultimul exercițiu.3/ 1. PP, 2. PPi, 3.Psi

CONSTRUCȚII CONCESIVE
CIRCUMSTANȚIALUL CONCESIV (exprimă evenimentul care ar putea împiedica realizarea unei acțiuni.). În
ciuda greutăților, a reușit în viață. (în ciuda cărui fapt?)
PROPOZIȚIA SUBORDONATĂ CONCESIVĂ(realizare propozițională a circumstanțialului concesiv). Deși
vremea era mohorâtă, 1/ el tot a plecat la mare. 2/ 1. CV, 2. PP
 CONSTRUCȚII CONDIȚIONALE
CIRCUMSTANȚIALUL CONDIȚIONAL (exprimă condiția de care depinde realizarea unei acțiuni.) În caz de
pericol, el se va refugia în cabană. (cu ce condiție?)
PROPOZIȚIA SUBORDONATĂ CONDIȚIONALĂ (realizare propozițională a circumstanțialului condițional)
Dacă ar ieși soarele, 1/ ar pleca la plimbare. 2/ 1. CȚ, 2. PP

FUNCȚII SINTACTICE SI REALIZĂRI PROPOZIȚIONALE

1. PREDICATUL
PREDICATUL arată ce face subiectul sau exprimă o caracteristică a subiectului.
Copilul citeşte. Copilul este inteligent.
Întrebări> Ce se spune despre subiect?; cum este subiectul?

CLASIFICARE/ REALIZARE
PREDICATUL VERBAL - verb/ locuțiune verbala> Mircea a fugit acasă.
- interjecție predicativă > Hai la masă!
- adverb predicative> Pesemne că vine.
PREDICATUL NOMINAL (verb copulativ + nume predicative)
- verbe copulative> a fi, a deveni, a ieși, a ajunge, a însemna.
- nume predicative>|- simplu; Ea este frumoasă.
|- multiplu. Ea este frumoasă si inteligentă.
NUMELE PREDICATIV
– substantiv> Ea devine medic.
– Adjectiv> Mama este minunată.
– Pronume> Băiatul meu este acesta.
– Numeral> Colega ta este prima.
– Adverb> E bine să fii precaut.
– Interjecție> E vai de noi!
– formă verbală nepersonală> Plăcerea lui este de a călători.

*ACORD: predicatul se acordă cu subiectul; numele predicativ se află în relație cu verbul copulativ și cu subiectul.
*TOPICĂ. PUNCTUAȚIE: Predicatul nu are o poziție fixă în propoziție; nu se desparte prin virgulă de subiect.

*REALIZAREA PROPOZIȚIONALĂ A NUMELUI PREDICATIV

PREDICATIVA - realizare propozițională a numelui predicativ.
EXPANSIUNE/CONTRAGERE> Fratele tău a ajuns 1/ceea ce a dorit.2/ 1. PP; 2. PR Fratele tău a ajuns medic.
ELEMENT REGENT - verb copulative> El se face 1/orice doreste. ²/ 1. PP; 2. PR

ELEMENTE DE RELATIE
 Conjunctii/ locutiuni conjuctionale subordonate (Intrebarea lui era1/ daca Mihai a inteles. 2/ 1.PP;
2. PR
 Pronume/ adjective pronominale relative (Subiectul discutiei a fost1 / care fata este mai inalta. 2/ 1.
PP; 2. PR
 Pronume/ adjective pronominale nehotarate (Castigatorul va fi 1/ oricare elev ajunge primul. 2/
1. PP; 2. PR
 Adverbe relative ( Problema este 1/ cum va fi primit de colegi. 2/ 1. PP; 2. PR
TOPICA. PUNCTUATIE. De regula, propozitia predicativa este asezata dupa regenta. Ea nu se izoleaza prin virgula
de regenta.
2. SUBIECTUL
SUBIECTUL - denumește persoana/obiectul despre care se vorbește în propoziție (autorul acțiunii). El se află în
relație de interdependență cu predicatul. Copilul citește.
Întrebare: cine?
CLASIFICARE
SUBIECT EXPRIMAT > subiect simplu (Fata merge la plimbare.)
> subiect multiplu (Merele, perele și prunele erau coapte.)

SUBIECTUL NEEXPRIMAT > subiect inclus: (Eu) Plec de acasă. (Voi) Mâncați numai mere. (persoanele I și a ll-
a)
> subiect subînțeles (persoana a lll-a) (El) Joacă fotbal de mic. (Ei/ Ele) Se întrec
pentru a câștiga premiul.
> subiect nedeterminat: S-a spus la televizor că va ploua. Se știe că a venit ieri.
REALIZARE
SUBIECTUL
 pronume Acesta a venit primul.
 substantiv Copiii învață la matematică.
 numeral Al treilea a luat medalie de bronz.
 formă verbală nepersonală A citi este o plăcere.
ACORD: partea de vorbire care îndeplinește funcția sintactică de subiect se acordă (în persoană și număr) cu verbul
care este predicat.
TOPICĂ. PUNCTUAȚIE: Subiectul nu are loc fix în propoziție. Nu se desparte prin virgulă de predicat.

*REALIZAREA PROPOZITIONALĂ A SUBIECTULUI (extensie a programei de Limba şi literatura

română pentru clasa a VIII-a)
SB- realizare propozițională a subiectului.
EXPANSIUNE/CONTRAGERE> Cine este inteligent1 / reuseste.2/ 1. SB; 2. PP > Inteligentul reuşește.
TERMENI REGENȚI3
 verb personal: Cine se trezeste de dimineață '/ departe ajunge.2/ 1. SB; 2. PP
 verb impersonal; construcție impersonală/ eliptică de verb copulativ: Trebuie1/ să fiti atenți²./
1. PP; 2.SB
 construcție verbală reflexivă/ pasivă (impersonală în context): Se stie 1/că suntem cuminți.2/ 1.
PP; 2. SB
 adverb predicativ/ locuțiune adverbială predicativă: Desigur 1/că va pleca imediat.2/ 1. PP;
2.SB
ELEMENTE DE RELAȚIE
 conjuncții/ locuțiuni conjuncționale subordonatoare: E inutil1 / să ajungem acum la start2./ 1. PP; 2.SB
 pronume/ adjective pronominale relative: Ce ai realizat1 / este impresionant.2/ 1. SB; 2. PP
 pronume/ adjective pronominale nehotărâte: Oricine învată1/ promovează.2/ 1. SB; 2. PP
 adverbe relative: Nu se stie 1/când va veni.2/ 1. PP; 2.SB
TOPICĂ. PUNCTUAȚIE >Propoziția subiectivă poate fi postpusă/antepusă regentei; nu se desparte prin virgulă de
regentă.

3. ATRIBUTUL
ATRIBUTUL partea de propoziție care determină un substantiv/ pronume/numeral.
Întrebări: care/ce fel de?, a/al/ai/ale cui?
Cartea de povești se află pe masă. Rochia mamei s-a rupt.
TERMENI REGENȚI
 substantive: Tortul de ciocolată este gustos.
 Pronume: Nu a spus nimic special.
 Numeral: Doi dintre copii au venit la școală.
CLASIFICARE
ATRIBUT SUBSTANTIVAL
- în dativ (Acordarea de premii participanților a fost anulată.)
- prepozițional (Plimbările în natură sunt benefice.)
 - genitival (Cămașa elevului este curată.)

ATRIBUT ADJECTIVAL
- adjectiv (Mi-a cumpărat o rochie roşie.)
- numeral cu valoare adjectivală (Trei concurenți au fost descalificați.)
ATRIBUT PRONOMINAL
- prepozițional (Cartea de la ea a fost frumoasă.)
- genitival (Casa lui este curată.)
- în dativ (Cămaşa-i roșie a fost apreciată.)
ATRIBUT
- numeral cu valoare substantivală: El merge cu autobuzul 336.
- numeral cu valoare pronominală: Discuția despre trei dintre ei a fost interesantă.
ATRIBUT VERBAL
- formă verbală nepersonală: Dorința de a reuși îl făcea mai puternic.
ATRIBUT ADVERBIAL
- adverb: Trezitul devreme nu-i este pe plac.
ATRIBUT INTERJECȚIONAL
- interjecție: Sunetul trosc! a fost puternic.
TOPICĂ. PUNCTUAȚIE: Atributul se așază după cuvântul determinat. Uneori, se poate antepune acestuia. Nu se
desparte prin virgulă de termenul regent.

REALIZAREA PROPOZIȚIONALĂ: ATRIBUTIVA (AT)

realizare propozițională a atributului > EXPANSIUNE/CONTRAGERE <
A remarcat o fată1/ care era linistită.2/ 1. PP; 2. AT.
A remarcat o fată liniștită.
TERMENI REGENȚI
- substantiv Am primit un mesaj1/ care m-a bucurat. 2/ 1. PP; 2. AT
- Pronume: Cel 1/ care a învătat²/ este el. 1/ 1. PP; 2. AT
- Numeral: Al doilea 1/care a venit ²/este prietenul meu.1/ 1. PP; 2. AT
ELEMENTE DE RELAȚIE
– pronume/adjective pronominale relative Decizia1 / care elev să joace baschet2 /este complicată. 1/ 1. PP; 2.
AT
– pronume/adjective pronominale nehotărâte Voi urma sfatul 1/ oricui e priceput. 2/ 1. PP; 2. AT
– adverbe relative Mă sperie locul1/ unde vom ajunge. 2/ 1. PP; 2. AT
– conjuncții subordonatoare: Intrebarea 1/ dacă va ajunge astăzi2/ rămâne valabila. 1/1. PP; 2. AT

TOPICĂ. PUNCTUAȚIE: Atributiva se află după regentă; uneori, se găsește intercalată în regentă; atributiva nu se
desparte prin virgulă de regentă.

4. APOZIȚIA

Apoziția = un cuvânt/grup de cuvinte care se află în relație de echivalență cu un alt cuvânt; poate apărea
după adverbe de tip explicativ (adică, anume, respectiv, mai exact).
Prietenul meu, Andrei Petrescu, m-a vizitat ieri.
CLASIFICARE
- apoziție simplă: lleana, o prietenă, mi-a trimis un mesaj.
- apoziție dezvoltată: lleana, prietena mea din copilărie, mi-a trimis un mesaj.
TERMENI REGENȚI
– substantiv: Colegul de bancă, lonel, este liniştit.
- Pronume: Dumnealui, profesorul, l-a apreciat.
- Numeral: Primul, câștigătorul, a fost recompensat.
REALIZĂRI
- Substantiv: Maria, o vecină, te-a invitat la petrecere.
- Pronume: Premiantul clasei, adică el, nu a învățat lecția.
 - Numeral: Jucătorii, primul și al doilea, trebuie să dea cu zarul.
- Adjectiv: Fata este nehotărâtă, adică indecisă.
- forme verbale nepersonale: Ne-a impresionat mâncând, adică înfulecând absolut tot.
TOPICĂ ȘI PUNCTUAȚIE: Apoziția se află după termenul cu care este echivalentă; se izolează grafic (prin virgule,
linii de pauză). Poate fi precedată de două puncte.

5. COMPLEMENTUL DIRECT
CD = arată obiectul asupra căruia se exercită în mod direct acțiunea.
Întrebări: pe cine?, ce?
A mâncat mere.
L-a văzut pe fratele meu.
DUBLARE: CD poate fi reluat/ anticipat printr-o formă pronominală neaccentuată.
Reluare: Pe fată am văzut-o ieri.
Anticipare: Am văzut-o ieri pe fată.
TERMENI REGENȚI
- verb/ locuțiune verbală: Băiatul a terminat cartea.
- Forme verbale nepersonale: Auzind-o din casă, am chemat ambulanța.
- Interjecție predicativă. Poftim mărul!
REALIZĂRI
- Substantiv: Maria a întâlnit-o pe sora ei.
- Pronume: Maria a întâlnit-o în parc.
- Numeral: L-a felicitat pe al treilea.

- forme verbale nepersonale: El aude tunând. Mama caută a-l ajuta.

- interjecție A strigat ura!
TOPICĂ. PUNCTUAȚIE: De regulă, are poziție postpusă verbului (regentului). Forma pronominală se aşază înainte
sau după verb. Antepunerea se realizează în vederea accentuării sale. De obicei, nu se separă prin virgulă.

REALIZAREA PROPOZIȚIONALĂ: COMPLETIVA DIRECTĂ

-realizare propozițională a complementului direct-
EXPANSIUNE/ CONTRAGERE: Ea preferă 1/ să meargă în drumeție. 2/ 1. PP; 2. CD > Ea preferă drumețiile.
TERMENI REGENȚI: verb/locuțiune verbal: Noi lucrăm 1/ ce ni se spune. 2/ 1. PP; 2. CD
interjecție predicativă: 1. Iată 1/ ce am primit de la ea. 2/ PP; 2. CD
ELEMENTE DE RELAȚIE: conjuncții/ locuțiuni conjuncționale subordonatoare: El speră1/să meargă în excursie.2/
1. PP; 2. CD
pronume/adjective pronominale relative:Mihai bănuieste1/cui i-am dat cartea.2/
1. PP; 2. CD
pronume/adjective pronominale nehotărâte: Îl întreba1/pe oricare îl întâlnea.2/
1. PP; 2. CD
adverbe relative: Am uitat 1/ cum se rezolvă problema.2/ 1. PP; 2. CD

TOPICĂ. PUNCTUAȚIE: De regulă, este plasată după termenul regent. Se poate afla și înaintea regentei, pentru
evidențiere, sau poate fi intercalată. Dacă este așezată dupa regentă, nu se desparte prin virgulă de aceasta. Când stă
înaintea regentei, se poale despărți prin virgulă (virgula este permisă, nu obligatorie).

6. COMPLEMENTUL INDIRECT
CI > arată obiectul căruia i se atribuie o acțiune. Intrebare: cui?
Copilului i s-a dat o carte.
TERMENI REGENȚI > verb/ locuțiune verbal: I-am trimis mamei o scrisoare.
Adjectiv: Acesta este un curs util elevilor.
Adverb: Lucrează asemenea fraților.
interjecție predicativă: Bravo ție!
REALIZĂRI - substantiv: Le-a făcut un cadou cetățenilor.
- pronume: Dă acestuia o notă bună.
 - numeral: I-am oferit o floare primei.
TOPICĂ. PUNCTUAȚIE Se află, de regulă, după regent. Nu se separă prin virgulă de regent.

>COMPLETIVA INDIRECTA<
-realizare propozițională a complementului indirect-
EXPANSIUNE/CONTRAGERE: El i-a oferit o carte1/cui a cerut.2/ 1. PP, 2.CI
El i-a oferit o carte copilului.
TERMENI REGENȚI – verb/locuțiune verbal: I-am trimis scrisoare1/cui am putut.2/ 1. PP; 2. CI
- adjective: Acesta este un curs util1/ cui îl înțelege.2/ 1. PP; 2.CI
- interjecție predicativă: Bravo 1/oricui reuseste! 2/ 1. PP; 2. CI
ELEMENTE DE RELAȚIE: - pronume/adjective pronominale relative: A răspuns1 / cui a întrebat.2/ 1. PP; 2. CI
- pronume/adjective pronominale nehotărâte: Am vorbit1/ oricui mă asculta.2/ 1. PP; 2. CI

TOPICĂ. PUNCTUAȚIE: Se află după regentă; nu se desparte prin virgula de aceasta.

7. COMPLEMENTUL PREPOZITIONAL
Arată obiectul care este ținta acțiunii sau pentru care se petrece acțiunea. Este însoțit de prepoziție.
Întrebări: pentru cine/ce?, despre cine/ce?, de cine/ce?, la cine/ce?, de la cine/ce? etc.
Băiatul se teme de şerpi. Asupra copiilor s-a abătut furia ei.
TERMENI REGENȚI: - verb/ formă verbală nepersonală: Pisica se sperie de câine. Temându-se de câine, pisica a
fugit.
- Adjectiv: Mihai părea capabil de sacrificiu.
- Adverb: Locuiește departe de oraș.
- Interjecție: Vai de tine!

REALIZARE: - substantiv: Astăzi vorbim despre Anglia.

- Pronume: Vorbim despre ea.
- Numeral: A fost speriată de a treia.
- formă verbală nepersonală: Se teme de lătrat.
TOPICĂ. PUNCTUAȚIE De obicei, se așază după regent; topica se poate modifica pentru accentuare. Nu se separă
prin virgulă de regent.

>COMPLETIVA PREPOZIȚIONALĂ<
-realizare propozițională a complementului prepozițional.-
EXPANSIUNE/ CONTRAGERE: Se mira1/că a reusit. 2/1. PP; 2. CP Se mira de reuşita fetei.
TERMENI REGENŢI – verb: Se temea 1/că nu va ajunge la timp.2/ 1. PP; 2. CP
- adjectiv: Ei sunt capabili1 /să îl sustină. ²/ 1. PP; 2. CP
- interjecție: Vai 1/ de cine a râs de el.2/ 1. PP; 2. CP
ELEMENTE DE RELAȚIE - conjuncții/ locuțiuni conjuncționale subordonatoare: Mama se gândeste 1/că va veni
copilul acasă.2/ 1. PP; 2. CP
- pronume relative: El este vinovat 1/de ce s-a întâmplat. 2/ 1. PP; 2. CP
TOPICĂ. PUNCTUAȚIE: De regulă, se află după regentă. Topica se poate modifica pentru accentuare. Nu se
separă prin virgulă de regent.

8. CIRCUMSTANTIALUL DE LOC
CL- indică locul unde se desfășoară o acțiune sau se manifestă o însuşire. Întrebări: unde?, de unde?, până
unde?
Copilul pleacă de la școală.
TERMENI - verb/ locuțiune verbal: Am plecat de acasă.
- interjecție predicativă: Buf! pe scări.
- Adjectiv: Ia românească este vestită în străinătate.
REALIZĂRI - adverb/ locuțiune adverbială Acolo este țara mea. Stai în spate.
- Substantiv Locuia într-un oraş industrial. Stai locului.
- pronume A trecut pe lângă mine.
 - numeral S-a dus lângă al doilea.
TOPICĂ. PUNCTUAȚIE: Se așază după termenul regent, dar se poate afla și înaintea acestuia. Postpus, nu se
desparte prin virgulă (decât în cazul unei reluări/ accentuări). Antepus, se desparte, opțional, prin virgulă. Dacă
enunțul conține mai multe circumstanțiale de loc, ele se despart prin virgulă.
>CIRCUMSTANŢIALA DE LOC<
-realizarea propozițională a circumstanțialului de loc.-
EXPANSIUNE/ CONTRAGERE S-a oprit 1/ unde a îndrumat-o.2/ 1. PP; 2. CL S-a oprit acolo.

TERMENI REGENTI - verb/ locuțiune verbala: Această plantă creste1/ unde este umezeală./ 1. PP; 2. CL
- interjecție: Pleosc! 1/unde se vedea apa mai mare.2/ 1. PP; 2. CL
- adjectiv: Acesta este celebru acolo1/ unde tine spectacole.2/ 1. PP; 2. CL

ELEMENTE DE RELAȚIE. - pronume/ adjective pronominale relative/ nehotărâte: Să mergem 1/spre cine ne-a
chemat.2/1. PP; 2. CL
- adverbe relative/ nehotărâte: Oriîncotro va merge, 1/ rezultatul va fi acelasi 2/ 1. CL; 2. PP
TOPICĂ. PUNCTUAȚIE: De regulă, este postpusă regentei; antepusă regentei cu adverb corelativ, se desparte prin
virgulă; nu se pune neapărat virgulă, dacă adverbul corelativ este în vecinătatea subordonatei.

9. CIRCUMSTANTIALUL DE TIMP
CT- indică timpul în care se desfăşoară o acțiune sau se manifestă o însuşire.
Întrebări: când?, de când?, până când?, cât timp?
Azi începe şcoala.
De mâine se suspendă activitatea.
El a rămas câteva ore în parc.

TERMENI REGENȚI - verb/ locuțiune verbală: Odată a fost la Paris.

- interjectie predicativă: Iată acum altă problemă!
- Adjectiv: Copilul, acum neastâmpărat, s-a lovit.
REALIZĂRI - Adverb: leri a iesit în oraş.
- Substantiv: Era un băiat linistit în adolescentă.
- Pronume: Am ajuns în casă după ai mei.
- Numeral: A plecat după al doilea.
- formă verbală nepersonală: Plecând de acasă, şi-a dat seama că a uitat cheia.
TOPICĂ. PUNCTUATIE : Topica este libera. Virgula nu este obligatorie. Evidențierea sa se realizează prin izolarea
prin virgulă. Înşiruirea circumstantialelor de timp se marchează prin virgulă.

-CIRCUMSTANȚIALĂ DE TIMP (TEMPORALĂ)-

- realizarea propozițională -
EXPANSIUNE/CONTRAGERE
Când a ajuns acasă, 1/a sunat-o pe Maria2./ 1.CT; 2. PP
Atunci a sunat-o pe Maria.

TERMENI REGENȚI: - verb/ locuțiune verbală: A pormit 1/după ce s-a odihnit. 2/ 1. PP; 2. CT
- interjectie predicativă: Hai pe la noi 1/când poti.2/ 1. PP; 2. CT
ELEMENTE DE RELAȚIE: - pronume/ adjective pronominale relative/ nehotărâte: Pleacă şi el1/ după cine a plecat
primul.2/ 1. PP: 2. CT
- adverbe relative/ nehotărâte: Vine 1/când este chemat. 2/ 1. PP; 2. CT
- conjuncti/ loc. conjunctionale subordonatoare: A strigat /până a rămas färă voce.2/1. PP; 2.CT
TOPICĂ. PUNCTUATIE
Topica este liberă, însă temporalele care au drept corelativ structurile (de) abia, (nici) nu, nu.. bine sunt
postpuse regentei. Virgula nu este obligatorie; se foloseste pentru evidentiere. In fraze cu corelativ:
-se pune virgula (cand corelativul se afla la distanta fata de conectorul cand)
-nu se pune virgulă (când corelativul se află lângă elementul de relație).
10. CIRCUMSTANTIALUL DE MOD
Cm- indică modul în care se desfășoară o acțiune sau se manifestă o însușire.
Întrebări: cum?, în ce fel?, în ce mod?
Turiștii mergeau agale.
Băiatul scrie ca sora lui.
TERMENI REGENȚI: - verb/ loc. verbala: A mâncat bine.
- interjecție predicativă: Hai mai iute!
- Adjectiv: Era negru ca noaptea.
- Adverb: Mihai se comporta puțin diferit.
REALIZĂRI: - adverb/ locutiune adverbială: El citește bine.
- Substantiv: Copilul se joacă în liniste.
- Pronume: Desenează ca ea.
- Numeral: Prietenul meu se distrează cất doi.
- formă verbală nepersonală: Vine alergând.
- Interjecție: Se apropia tiptil-tiptil.
TOPICA. PUNCTUAŢIA De regulă, se aşază după termenul regent si nu se izolează prin virgulă. Antepunerea sa
are rolul accentuării; în acest caz, se poate folosi virgula.

- CIRCUMSTANTIALA DE MOD (Modală) -

- realizarea propozitională -
EXPANSIUNE/ CONTRAGERE
Scrie1/ cum poate.2/1. PP; 2. Scrie urât.
TERMENI REGENȚI: - verb/ locutiune verbală: A păsit 1/fără să se teamă.2/1. PP;2. CM
- interjecție: Buf!1/ca și cum s-ar fi zguduit lumea.2/ 1. PP: 2. CM
- adjectiv: Era negru 1/ca şi cum ar fi căzut în smoală. 2/ 1. PP; 2. CM
ELEMENTE DE RELAȚIE - adverbe relative/ nehotărâte: Se distrează1/ cum poate.2/ 1. PP; 2. CM
- Conjuncți/ locuțiuni conjunctionale subordonatoare: Gândeste1/ precum o face un părinte.2/ 1.PP. 2. CM
CORELATIVE: aşa, atât., cât; cu cât., cu atât; pe cât..., pe atát
TOPICĂ. PUNCTUAŢIE Se poate regăsi atât postpusă regentei, cầt și antepusă acesteia.
Antepunerea sa are rolul accentuării, în acest caz, se poate folosi virgula. In structuri corelative, se foloseşte virgula;
când corelativul aşa/ atât se află lângă conectorul cum/ cât, nu se foloseşte virgula.

11. CIRCUMSTANTIALUL DE CAUZĀ

Cz- indică motivul/cauza care generează un proces. Intrebări: din ce cauză/pricină?
Tremura din cauza fricii.
TERMENI REGENTI: - verb/ locuțiune verbală: Plângea de ciudă.
- interjecție predicativă: Geamul tronc! din pricina curentului.
- Adjectiv: Era lihnită de foame.
REALIZĂRI: - Substantiv: Plângea de bucurie.
- Pronume: Nu a venit din cauza lui.
- Numeral: Nu am aflat răspunsul din cauza celor doi.
- Adjectiv: De supărată, nu a salutat.
- formă verbală nepersonală: Nu mai putea de obosit.
TOPICA. PUNCTUATIE:Topica este liberă (se preferă poziția postpusă). Se separă sau nu prin virgulă, în funcție
de importanta acordată de vorbitor: frecvent, circumstanțialul de cauză antepus termenului regent se izolează prin
virgulă.
- CIRCUMSTANTIALA DE CAUZA -
-realizarea propozițtională-
EXPANSIUNE/ CONTRAGERE
Bảiatul a fugit1/ din cauză că era speriat.2/ 1. PP; 2. CZ
Băiatul a fugit de frică.
TERMENI REGENȚI: - verb/ locutiune verbală: Plângea'/ din cauză că era supărată./2 1. PP; 2. CZ
- interjecție predicativă: Geamul trosc1!/ din cauză că a trântit usa.2 / 1. PP; 2. CZ
-adjectiv: Fata era fericitắ 1/ deoarece luase o notă mare./ 1. PP; 2. CZ
ELEMENTE DE RELAȚIE: - pronume relative: Te pretuieste1/ pentru ce ai învătat-o.2/ 1. PP; 2. CZ
- conjuncții/ locuțiuni conjunctionale subordonatoare: Deoarece nu a venit la mine, 1/ nu a primit
tort./1. CZ; 2. PP
TOPICĂ. PUNCTUATIE: Topica este liberă (preferință pentru postpunere). Separarea prin virgulă nu e obligatorie
(depinde de importanta pe care i-o acordă vorbitorul); totuşi, cauzala antepusă regentei se izolează prin virgulă. Se
pune virgulă în frazele care conțin corelative.

12. CIRCUMSTANTIALUL DE SCOP

Cs- indică scopul unui proces. Intrebări: cu ce scop?; în ce scop?

Mama a plecat la cumpấrături.

TERMENI REGENȚI:- verb/ locutiune verbală: A fugit pentru a scăpa.

- interjecție predicativă: Ia asta pentru hídratare!
REALIZĂRI: - substantiv: Ne vom pregăti mai bine în vederea testelor.
- Pronume: Voi munci mai mult în vederea acesteia.
- Numeral: Ne vom pregăti excelent în vederea primului.
- formă verbală nepersonală: A strâns bani pentru a cumpăra role.

TOPICA. PUNCTUAŢIE: Topică este liberă (se preferă poziția postpusă). Se separă sau nu prin virgulă, în functie
de importanța acordată de vorbitor; frecvent (nu obligatoriu), circumstanțialul de scop antepus termenului regent se
izolează prin virgulă.

- CIRCUMSTANTIALA DE SCOP (FINALA)-

EXPANSIUNE/ CONTRAGERE
-realizarea propozițională a circumstanțialului de scop.-
Mama a plecat '/ să cumpere fructe.2/ 1. PP; 2. CS
Mama a plecat la cumpărături.
TERMENI REGENȚI: - verb/ locutiune verbală: A plecat1/ să pescuiască.2/ 1. PP; 2. CS
- Interjecție: Hai1/ să cumpărăm mere2/ 1. PP; 2. CS
ELEMENTE DE RELAȚIE:
- pronume relative: Se străduiește mult/ pentru ce are de făcut2/. 1. PP; 2. CS
- Conjunctii/ locuțiune conjuncțională subordonatoare: Să ajungă primul,1 /a alergat toată ziua.2/
1.CS; 2. PP
TOPICĂ. PUNCTUAȚIE: Topica este liberă (preferintă pentru postpunere); finala introdusă prin să/ de este
întotdeauna postpusă regentei. Virgula este folosită în functie de preferință vorbitorului; în general (nu obligatoriu),
finala antepusă regentei se izolează prin virgulă. Finala care are corespondent corelativ în regentă se desparte prin
virqulă de aceasta.

Aparteneță text LIRIC

Pași de urmat:
 1. Definiția textului liric
2. Prezența eului liric
3. Titlu textului
4. Tema, motivul (mesajul poeziei)
5. Imagini artistice, figuri de stil
6. Elemente de prozodie (măsură, ritm, rimă, structura-versuri și strofe).

Fiind băiet păduri cutreieram

de Mihai Eminescu

Textul liric este opera literară în care autorul își exprimă în mod direct gânduri, idei și
sentimente prin intermediul eului liric și cu ajutorul figurilor de stil și al imaginilor artistice.
Discursul eului liric este la persoana I („eu”, „mi-l”, „mi”), marca a subiectivitatii, iar
verbele („culcam”, „aud”) sunt la timpuri trecute, dovada a unor intamplari deja petrecute. Ca
marcă a oralității putem observa prezența interjecțiilor („Și ah,…”) și punctele de suspensie care
exprimă o pauză a vorbirii („Sunând din ce în ce tot mai aproape… ”).

Tabloul vizual si auditiv este realizat printr-o acumulare a detaliilor avand rolul de a
accentua lentuarea miscarilor.