ROMÂNIA

MINISTERUL EDUCAȚIEI
UNIVERSITATEA EMANUEL DIN ORADEA
FACULTATEA DE TEOLOGIE
Specializarea: LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ – LIMBA ȘI
LITERATURA ENGLEZĂ
Forma de învățământ: învățământ cu frecvență
Bazele cercetării, anul I, sem. I

SCURT ISTORIC AL
AMONIȚILOR

Coordonator:
Lector univ. dr. Giorgiov Adrian

Student:
Bărbos Naomi

Oradea, 2023
 CUPRINS

CUPRINS....................................................................................................................................2
INTRODUCERE........................................................................................................................3
1. ORIGINEA AMONIȚILOR...................................................................................................4
1.1. Ereditatea și localizarea poporului amonit......................................................................4
2. REGII AMONIȚI....................................................................................................................6
2.1. Nahaș și Baalis.................................................................................................................6
3. RELAȚIA AMONULUI CU ISRAEL...................................................................................8
3.1. Campania regelui Saul împotriva amoniților...................................................................8
3.2. Luptele amoniților împotriva regelui David....................................................................9
4. SFÂRȘITUL REGATULUI AMONIT.................................................................................10
4.1. Asirienii și babilonienii preiau controlul.......................................................................10
CONCLUZIE............................................................................................................................12
BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................13
Cărți......................................................................................................................................13
Surse Internet.......................................................................................................................13
Capitole în cărți....................................................................................................................13

2
 INTRODUCERE

Această lucrare de cercetare dorește să aducă în atenție o scurtă analiză asupra istoricului
poporului amonit. Vor fi discutate pe larg subiecte ca proveniența poporului, predecesorii și
urmașii, conducători și bătălii, chiar și câteva mențiuni arheologice.
Primul capitol se va axa pe începuturile acestui neam, care au fost întemeietorii lor, care au
fost circumstanțele în care acest popor a luat naștere. Vor fi menționate locurile și delimitările
geografice unde amoniții s-au așezat, după ce au încetat a fi nomazi. Se amintesc câteva din
orașele importante ale Amonului și influența spațiului în care se aflau asupra condițiilor de
viață.
În al doilea capitol conținutul se concentrează pe doi dintre succesorii la tron ai Amonului.
Se detaliază unele trăsături de caracter a acestora, cât și unele acțiuni militare și sociale pe
care le-au înfăptuit.
Capitolul trei dezvăluie partea războinică a amoniților, dar în același timp și o dorință de
pace și prosperitate. Se pune accentul pe latura relațională și politică a legăturii lor cu poporul
Israel.
Al patrulea capitol își îndreaptă atenția spre sfârșitul regatului Amon, prin ce bătălii s-a
ajuns la acest final și care a fost voia lui Dumnezeu față de acest popor. Se vor menționa
popoarele care i-au dominat, influența pe care o aveau aceste popoare asupra amoniților, cât și
prosperitatea și decăderea acestui neam.
Amoniții nu sunt un popor atât de cercetat ca și alte popoare semnificative din vastele
istorisiri biblice, dar este cu atât mai plin de cultură, manifestare și istorie. De aceea, această
lucrare își propune să aducă în valoare traseul poporului amonit și dezvoltarea acestuia în
timp, într-o manieră concisă, cu un limbaj accesibil și un format simplu de manevrat.

3
 1. ORIGINEA AMONIȚILOR

Proveniența poporului amonit, un popor antic din vremurile biblice, este bine delimitată
încă din Biblie, în cartea Genezei și istoria lor se va întinde până la profețiile lui Amos asupra
sorții acestui popor. Originea ereditară a lui Amon este strâns legată de întâmplarea păcatului
săvârșit de fiicele lui Lot. Fiul celei mai mici fete a lui Lot va deveni primul „copil al lui
Amon”. 1

1.1. EREDITATEA ȘI LOCALIZAREA POPORULUI AMONIT

Poporul moabit și amonit au o istorie asemănătoare și o legătură foarte strânsă, datorită

aceluiași început pe care l-au avut prin Lot. Moab și Ben-Ami sunt fiii lui Lot, concepuți
incestuos datorită păcatului săvârșit de fiicele lui Lot, atunci când au fugit de mânia lui
Dumnezeu care s-a pornit asupra Sodomei și Gomorei, într-o peșteră, lângă Țoar și l-au
amăgit pe tatăl lor cu băuturi amețitoare pentru ca familia lor (sămânța lor) să nu își aibă
sfârșitul.
Astfel, numele celor doi fii ai lor sunt foarte semnificative. Primul, Moab, înseamnă „de la
tată” (Geneza 19:37). Când prima soră și-a numit băiatul „de la tată”, ea spunea: „Am un
copil de la tatăl meu.”. A doua fiică a născut un băiat pe nume Ben-Ami, care înseamnă „fiul
rudei mele” (Geneza 19:38). În ceea ce le privea pe aceste fiice, atâta timp cât aveau sămânță
pentru descendența lor, totul era în regulă.2 Din acești doi fii s-au născut poporul moabit și
poporul amonit. Ei erau rude cu israeliții dar erau două popoare care se răsculau împotriva lor.
Moabiții erau un trib stabilit pe malul de est al Iordanului în jurul secolului al XIV-lea î.Hr.
Regatul Moabului este numele istoric dat unei fâșii de pământ muntoase situată în Iordania
actuală de-a lungul țărmului estic al Mării Moarte.
Descendenții lui Ben-Ami, fiul lui Lot, erau numiți amoniți. Ei erau un trib semitic care
trăiau în fâșia dintre deșertul sirian și râul Iordan și între râurile Iaboc și Arnon, în Iordanul de
astăzi, și în cele din urmă, au stabilit un regat național în Transiordania.3
Se observă din specificațiile făcute în cartea Deuteronom, capitolul doi că teritoriul aflat la
nord de Marea Moartă, între râurile Arnon și Iaboc (Iordanul de astăzi) era considerat o țară a
uriașilor cunoscuți sub numele de refaimiți sau zanzumimi, așa cum le spuneau amoniții.

1
“Amon, Amoniți”, Dicționar Biblic (Oradea: Cartea Creștină, 2015).
2
Michael Rydelnik și Michael G. Vanlaningham, The Moody Bible Commentary (Chicago, IL: Moody
Publishers, 2014), 198-199.
3
Isidore Singer, „Ammon, Ammonites” în Jewish Encyclopedia: A Descriptive Record of the History,
Religion, Literature and Customs of the Jewish People from the Earliest Times to the Present Day, volumul 1
(London: Forgotten Books, 2017), 524.
4
Acești zanzumimi au fost nimiciți de Dumnezeu iar amoniții i-au izgonit și au ocupat
teritoriul (Deuteronomul 2:20-21).
Granița de nord mergea de la partea centrală a râului Iaboc (care curge de la est la vest)
până la punctul în care valea Rumaymīn intră în Iaboc. Granița de vest se întindea de la valea
Iaboc la confluența Rumaymīn spre sud de-a lungul văii Umm al-Danānīr, care își are
originea în valea Sahl al-Bugay'a. Creasta munților desparte afluenții superiori ai Iabocului de
albiile superioare ale văilor Shu'ayb, al-Sīr, Kafrayn și Hisban. Așezări importante de-a lungul
graniței de vest au fost la Iogbeha, Iaezer și Naur.4
Cea mai importantă dintre așezările amoniților a fost Rabat-Amon, a cărei locație o făcea
ideală ca oraș monarhic și capitală a țării. Orașul este situat lângă izvorul Iaboc (2 Samuel
12:27) și se bucură de protecție naturală, albiile uscate ale râurilor înconjurând platoul pe
toate laturile, cu excepția nordului. Bogăția amoniților a provenit în principiu din mediul
agricol și din comerțul internațional desfășurat de-a lungul drumului principal nord-sud al
munților Transiordaniei, „Autostrada Regelui”.5 Ca oraș de graniță, Rabat-Amon se afla pe
calea comerțului cu caravane dintre Arabia și centrele majore ale regiunii „Semiluna Fertilă”.

4
Louis Isaac Rabinowitz, Ammon, Ammonites (2023),
https://www.Encyclopedia.Com/Religion/Encyclopedias-Almanacs-Transcripts-and-Maps/Ammon-Ammonites,
25 Ianuarie 2023.
5
Paul Lawrence, Atlas de istorie biblică (Oradea: Casa Cărții, 2008), 20.
5
 2. REGII AMONIȚI

Țara Amon era de obicei condusă de către un rege care avea titlul de „împăratul copiilor lui
Amon”, titlu care apare mereu în Biblie când autorul relatează despre conducătorul amonit al
acelei vremi. Puține au fost descoperite despre istoria domnitorilor amoniți, de aceea se pot
număra doar zece împărați atestați în documente arheologice, dintre care doar patru sunt
menționați de asemenea în Biblie.6 În acest capitol vor fi menționați doi dintre cei mai
documentați și semnificativi regi amoniți. Regele Nahaș a fost unul dintre primii conducători
ai regatului, iar Baalis a fost chiar ultimul rege al Amonului semi-independent.

2.1. NAHAȘ ȘI BAALIS

Nahaș este împăratul amoniților pe vremea domniei lui Saul și puțin la începuturile
domniei lui David. Numele său are semnificația de șarpe în limba ebraică. Această
semnificație se observă în caracterul acestui domnitor prin modul său de a împărăți, de a
pedepsi și de a ataca. Dovedește aceasta, în primul rând, atunci când asediază Iabes Ghileadul
și le impune acestora o condiție prin care locuitorii pot încheia pace cu poporul amonit. Nahaș
avea obiceiul de a scoate ochiul drept al fiecărui israelit care a intrat în puterea sa. Cruzimea
și șiretenia sa nu l-au dus departe pentru că Dumnezeu l-a ridicat pe Saul pentru a izbăvi
israeliții din Iabes.7
Nu se mai specifică nimic despre împăratul Nahaș până la moartea sa. Acest lucru a avut
loc la începutul domniei lui David și a fost momentul când regele Israelului, David a trimis un
mesaj de condoleanțe către Hanun, fiul și succesorul lui Nahaș. Acesta i-a arătat bunătate lui
David (2 Samuel 10:1-2).8 Acest act de bunătate nu este menționat, dar există o presupunere
conform căreia, atunci când David și-a încredințat familia regelui Moabului, acesta din urmă a
ucis întreaga familie, cu excepția unuia dintre frații lui David, care a scăpat și a găsit adăpost
la Nahaș.
Baalis, unul dintre cei mai documentați regi ai Amonului, a fost probabil ultimul
conducător a regatului amonit, semi-independent pe atunci. Acesta a fost regele amoniților în
timpul robiei babiloniene (Ieremia 40:14). El l-a trmis pe Ismael să îl ucidă pe Ghedalia, care
a fost numit guvernator peste cetățile lui Iuda. Baalis este portretizat în Biblie ca un dușman al

6
Christopher Eames, King Baalis: First Evidence of a Biblical Ammonite Ruler (2022),
https://armstronginstitute.org/385-king-baalis-first-evidence-of-a-biblical-ammonite-ruler, 25 Ianuarie 2022.
7
Howard F. Vos, Obiceiuri și tradiții în vremurile biblice (Oradea: Casa Cărții, 2021), 156-157.
8
P. M. Michèle Daviau și Paul-Eugène Dion, Excavations at Tall Jawa, Jordan (Boston: Brill, 2002), 552-
553.
6
Babilonului, care s-a împotrivit lui Nebucadnețar, în același timp în care și Zedechia,
împăratul lui Iuda, era împotriva acestuia.
În 1984, în timpul săpăturilor de la situl din Iordania, Tell el-'Umeiri, de către
Universitatea Andrews, în apropiere de capitala iordaniană Amman, vechea capitală amonită
(care la rândul său derivă numele de la Amon), excavatorii au descoperit „bulla”, o pecete din
lut. Această pecete este inscripționată cu grafie amonită, aparținând lui Milcom sau Slujitor al
lui Baalis. Datorită grafiei specific acelei vremi, aceasta a constituit prima evidență a
existenței acestui monarh amonit din Biblie. Numele Milcom este un alt nume important care
este asociat cu amoniții. Acesta era zeul lor căruia îi aduceau copii pe care îi jertfeau înaintea
lui (1 Împărați 11:5).9
Odată cu descoperirile despre Baalis, se găsesc primele dovezi despre vreun rege amonit
(sau mai degrabă rege al copiilor lui Amon). Ca și strămoșii săi, el a fost împotriva poporului
israelit, după cum se relatează și în cartea Ieremia, a fost singurul care a reușit să aducă un
conducător evreu la o moarte timpurie.

9
Christopher Eames, King Baalis: First Evidence of a Biblical Ammonite Ruler (2022),
https://armstronginstitute.org/385-king-baalis-first-evidence-of-a-biblical-ammonite-ruler, 25 Ianuarie 2023.
7
 3. RELAȚIA AMONULUI CU ISRAEL

Amoniţii au fost consideraţi înrudiţi cu israeliţii, prin Lot. Deși erau foarte apropiați ca
rudenie iar israeliților le-a fost poruncit să se poarte cu bunătate față de amoniți, aceștia se
considerau antagoniști reciproci. De asemenea, din punct de vedere politic și religios, nu
aveau aceleași principii. Chiar din vremea Exodului și până la asuprirea babiloniană, amoniții
și israeliții au găsit mereu cu cale să se războiască, indiferent de cine se afla la domnie în acel
moment.

3.1. CAMPANIA REGELUI SAUL ÎMPOTRIVA AMONIȚILOR

Saul, fiul lui Chiș, un tânăr din seminția lui Beniamin, este uns ca rege de profetul Samuel
și mai apoi ales ca împărat prin sorți în fața poporului, care avea păreri împărțite față de
capabilitatea lui Saul de a le fi conducător. Samuel trimite poporul să meargă fiecare la casa
lui și astfel, Saul se întoarce la cetatea lui, ocupându-se de agricultură (1 Samuel 11:5).
La scurt timp după întoarcerea lui în Ghibeea, Saul a pornit să lupte împotriva amoniților.
Poporul filistean a jucat un rol semnificativ în această luptă, deoarece a instigat poporul
amonit să se ridice împotriva israeliților (Judecători 10:6-8). Amoniții amenință cetatea Iabes
din Galaad, localitate așezată la 3,5 km la est de râul Iordan. Locuitorii Iabesului, neavând
vreo speranță de a fi salvați, au cerut împăratului Nahaș să încheie un tratat (un legământ) cu
ei pentru a se preda. Amoniții au fost de acord cu aceasta, dar aveau o cerință teribilă de
îndeplinit: ca fiecăruia din cetate să îi fie scos ochiul drept. Aceasta ar fi însemnat că nu ar
mai fi fost capabili de luptă și reprezenta o mare rușine în Israel, un semn a subjugării.
Bătrânii cetății au cerut o perioadă de șapte zile în care să trimită soli prin toată țara lui Israel
pentru a găsi ajutor. Surprinzător, amoniții au fost de acord fiindcă nu anticipau că aceștia vor
și primi sprijin.10
Mesagerii care au fost trimiși au ajuns prin toate colțurile Israelului și în Ghibeea, cetatea
lui Saul. El se întorcea de la câmp când a auzit bocetele poporului. După ce i s-a istorisit totul,
Saul a luat o pereche de boi, i-a tăiat în 12 bucăți și i-a trimis celor 12 seminții ale Israelului
spunând că tot așa se va face și boilor celor care nu se vor supune ordinului de a merge în
luptă după el și Samuel. O groază a cuprins tot poporul, care s-a strâns „ca un singur om” (1
Samuel 11:7). Împăratul Saul a transmis solilor din Iabes să spună oamenilor de acolo că vor
primi ajutor. Locul de adunare a poporului a fost cetatea Bezec, localizată chiar în fața
Iabesului. Oamenii din cetatea Iabes s-au umplut de bucurie dar au transmis amoniților că

10
Vos, Obiceiuri și tradiții în vremurile biblice, 194-195 .
8
următoarea zi se vor supune lor. Trupele militare au fost împărțite de către Saul în trei cete.
Aceștia au pătruns în tabăra amoniților și i-au bătut până la răsăritul soarelui.
Apariția neașteptată a lui Saul ca fiind conducător a unei armate unificate, pe când acesta
nu era acceptat de majoritatea poporului ca și rege al Israelului, a produs spaimă poporului
amonit. S-a stârnit o schimbare de putere între Amon și Israel și a dus la retragerea totală a
amoniților de pe teritoriul israelit din Ghilead. Saul nu a înrobit poporul amonit deoarece era
ocupat cu certurile interne și războaiele cu vecinii Israelului. Împăratul Nahaș al Amonului
rămâne la conducere și mai apoi fiul său, Hanun, succede la tron.11

3.2. LUPTELE POPORULUI AMONIT ÎMPOTRIVA REGELUI DAVID

Împăratul Nahaș avea legături de pace cu regele lui Israel, David, arătându-i bunăvoință în
momente de nevoie. Astfel, când David a auzit vestea morții lui Nahaș, a trimis slujitorii săi
să transmită condoleanțe succesorului la tron. Hanun este îndemnat de căpeteniile fiilor lui
Amon să privească această vizită cu suspiciune, în caz că slujitorii regelui David vor să
cerceteze țara pentru a o cuceri. Împăratul amonit insultă slujitorii israeliți și îi trimite înapoi
la David. Instigarea lui Hanun asupra delegației binevoitoare a regelui David a dus la un
război între cele două națiuni (2 Samuel 10–12; 1 Cronici 19–20). Hadarezer a adunat armata
siriană, care a fost distrusă în totalitate de armata israelită condusă de Ioab într-o bătălie
decisivă purtată la Helam (2 Samuel 10:17). Deci sirienii s-au temut să-i mai ajute pe copiii
lui Amon (2 Samuel 10:19). Amoniții văzând acestea, s-au retras la adăpostul zidurilor cetății.
Un an mai târziu, israeliţii au cucerit Raba, capitala amonită (2 Samuel 12:26-31; 1 Cronici
20:1-3) şi i-a pus pe oameni la munci forţate. David i-a numit, de asemenea, pe unii dintre ei
în funcții importante în regat.12
Gestul lui David din 2 Samuel 12:30 (= 1 Cronici 20:2) cu privire la coroana pe care a luat-
o de pe capul regelui din Amon nu este clar. Poate însemna că David s-a autoproclamat rege
al amoniților sau că a luat coroana doar pentru că este pradă de război și totuși a lăsat
împărăția în mâinile lui Shobi, fiu al lui Nahaș, care l-a ajutat când fugea de Absalom (2
Samuel 17:27, 29). După acest război, amoniții s-au supus poporului israelit. Împăratul Shobi
avea o atitudine jovială și păstra pacea în regat și cu ținuturile vecine.

Vos, Obiceiuri și tradiții în vremurile biblice, 195-196.

11

Hershel Shanks, Ancient Israel: A Short History from Abraham to the Roman Destruction of the Temple
12

(Washington, D.C: Biblical Archaeology Society, 1988), 87.

9
 4. SFÂRȘITUL REGATULUI AMONIT

După multă zbateri, bătălii și supraviețuire, amoniții par a fi constrânși de circumstanțe să

se predea popoarelor mult mai mari și puternice care au luat stăpânire peste aceștia. Până la
urmă, acest sfârșit nu a dus la dispariția poporului în întregime, ci acesta a fost supus noilor
legi și domnii, fiind în avantajul sau defavoarea lor.

4.1. ASIRIENII ȘI BABILONIENII PREIAU CONDUCEREA

În secolul VII î.Cr., Israel se ridică împotriva asirienilor. Împăratul Baeșa al Israelului
dorește să întărească cu trupe pe regele arameu Ben-Hadad al Damascului. Acesta se afla într-
un război cu Șalmanasar al II - lea, ce dorea să își extindă împărăția. Din cauza că poporul a
păcătuit împotriva lui Dumnezeu închinându-se altor idoli, Baeșa nu a primit biruința dorită și
astfel tot ținutul a fost robit (2 Împărați 17). Nu se poate uita nici poporul amonit care a fost
dominat de asemenea, asirienii câștigând lupta. Totuși, țara amoniților s-a bucurat de vremuri
prospere și înfloritoare sub dominația asiriană, chiar dacă a fost nevoită să plătească tribut
acesteia.13
O serie de conducători amoniți au plătit tributuri următorilor împărați asirieni: Peduel (720
î.Cr.) lui Sanherib și Esar-Hadon, Shanip (730 î.Cr.) lui Tilgat-Pilneser III, Aminadab I (650-
640 î.Cr.) lui Așurbanipal (Osnapar).14 Semnificative izvoare scrise și nescrise dovedesc
bunăstarea amoniților în această perioadă. Sicrie, morminte, vase de lut, figurine și statuete au
fost găsite în regiunea Amman, vechiul Rabat Amon. Ca izvoare scrise s-au găsit o ploscă de
aramă cu inscripții siriene din acea vreme, ce conținea seminţe de grâu emmer, grâu de pâine
şi orz decorticat cu şase rânduri, plante ierboase cultivate de amoniţi în secolul VI î.Cr. De
asemenea s-a găsit și un fragment dintr-o inscripție datată din secolul IX î.Cr. tot din așezarea
Amman.15
În scenă intră acum regatul Babilon cu noile sale aspirații, care păreau să fie doar dorința
de a-și recuceri independența față de Asiria. A venit ca un șoc pentru amoniți când
babilonienii nu numai că au distrus cetatea Ninive în anul 612 î.Cr. și i-au scos pe egipteni din
nordul Siriei în 605 î.Cr., dar curând i-au urmărit până la granițele lor.16
Vechiul Testament a păstrat unele indicii cu privire la fluctuațiile politicii amonite. În
cartea 2 Împărați 24:2, oștirile amonite s-au alăturat oștirilor din alte națiuni pentru a-l asupri
13
Daviau and Dion, Excavations at Tall Jawa, Jordan, 549.
14
Louis Isaac Rabinowitz, Ammon, Ammonites (2023),
https://www.Encyclopedia.Com/Religion/Encyclopedias-Almanacs-Transcripts-and-Maps/Ammon-Ammonites,
25 Ianuarie 2023.
15
Daviau and Dion, Excavations at Tall Jawa, Jordan, 550-551.
16
Daviau and Dion, Excavations at Tall Jawa, Jordan, 554.
10
pe Ioiachim al lui Iuda în numele lui Nebucadnețar până când armata sa a cucerit Ierusalimul.
Potrivit celor relatate în Ieremia 27:3, trimișii amoniți s-au întâlnit la Ierusalim cu
Zedechia, regele lui Iuda, și cu trimișii din Edom și Moab, Tir și Sidon, pentru a primi
înștiințarea lui Dumnezeu față de aceste popoare și să o transmită conducătorilor acestor
regate. Dumnezeu a atenționat aceste națiuni că, dacă nu se vor supune lui Nebucadnețar,
împăratul Babilonului, va pedepsi cu ciumă, foame și sabie acel popor care nu ascultă de
porunca Sa (Ieremia 27:1-8).
Fără îndoială, speranțele ca babilonienii să se retragă au fost redobândite de ascensiunea
unui nou faraon, Psammetichus al II-lea. Spre mâhnirea amoniților, nimic nu s-a întâmplat
sub domnia lui. Acest faraon a murit în 589 î.Cr., iar succesorul său, Hophra, a fost și mai
puțin dornic să înfrunte Babilonul. Baalis s-a trezit de partea pierzătoare. Singurele informații
precise despre acțiunile întreprinse de Baalis provin din partea narativă a cărții lui Ieremia. În
caitolul 32, și mai ales în capitolul 37, se găsește o perspectivă din culise asupra
Ierusalimului, precum și o imagine vie a atmosferei care a predominat în acele ultime zile
rămase a împărăției lui Iuda ca fiind independentă.17
Referitor la Baalis, după căderea Ierusalimului, în vara anului 587 î.Cr., a oferit azil unui
membru al familiei regale iudaite, Ismael. În toamna aceluiași an, Baalis l-a trimis pe Ismael
într-o incursiune pentru a omorî pe Ghedalia, dregător babilonian. Consecințele activității
teroriste a lui Ismael și ale rezistenței amoniților la preluarea babiloniană sunt necunoscute.
Lipsa completă a altor documentații implică cu siguranță faptul că regatul amonit s-a prăbușit
în zilele lui Baalis, sau la scurt timp după aceea. Fără îndoială, cucerirea babiloniană a
implicat unele lupte, iar regele lui Amon a fost probabil îndepărtat, dar scurtul raport al lui
Josephus, un mare istoric și documentarist evreu, vorbește doar despre "reducerea" lui Amon
și Moab "la ascultare", nu despre distrugerea lor.18

17
Daviau and Dion, Excavations at Tall Jawa, Jordan, 555.
18
Flavius Josephus, Antiquities of the Jews, trad. William Whiston (Memphis, TN: Bottom of the Hill, 2011).
11
 CONCLUZIE

În concluzie, poporul amonit, ce se trage din nepotul lui Avraam, care este Lot din cetatea
Ur din Caldeea, și din fiica lui mai mică, este un trib de mică proporție, ce se face remarcat
prin originea sa, așezarea sa și relațiile cu celelalte popoare.
Amoniții au fost un popor bine închegat, doritor de bogăție și putere, dar marginalizat de
către israeliți din pricina nelegiuirilor provocate lor și din cauza trecutului acestora. Amoniții
au început ca un popor nomad, umblând prin deșert și căutând un loc pentru a se așeza. De
aceea, lupta pentru ca ei să rămână un popor independent și să devină un regat a fost mereu
acerbă și continuă. Trecând prin victorii și înfrângeri, la final, aceștia nu au mai obținut
rezultatul dorit din cauza neascultării de Dumnezeul lui Israel, singurul Dumnezeu adevărat,
care le-a vorbit în repetate rânduri prin prorocii israeliți că vor fi înfrânți dacă nu vor asculta
de porunca Lui. Ca urmare, acest popor antic a fost dominat de către un popor mai puternic,
babilonienii, iar cultura și amprenta lor a fost anihilată cu timpul, datorită integrării lor în
societatea babiloniană.
Cu toate acestea, istoria lor pare a merge înainte datorită menționărilor găsite în Vechiul
Testament al Bibliei, care este citit în fiecare zi de mulțimi de oameni și astfel fiind posibil ca
acest popor să fie descoperit și informații despre acesta să fie deslușite, stârnind astfel
interesul pentru o mai adâncă aprofundare a acestui subiect istoric. De asemenea, nu sunt
neimportante nici descoperirile arheologice și studiile care s-au făcut pe fostul terioriu amonit,
acum Iordania. Acestea pot atesta cu tărie existența și autenticitatea amoniților, ba mai mult a
Bibliei în sine.
În cele din urmă, se poate spune că acest popor nu este de neglijat în studierea Bibliei,
specific, a Vechiului Testament, pentru a înțelege raportarea oamenilor din vechime la acest
popor și planul lui Dumnezeu pentru amoniți în istoria lumii. Din aceste aprofundări în
Scriptură, în studii arheologice și istorice, se pot ajunge la descoperiri, ipoteze și informații
noi pentru o dezvoltare personală, cultural- istorică, și cel mai important, spirituală.

12
 BIBLIOGRAFIE

CĂRȚI

Daviau, P. M. Michèle și Paul-Eugène Dion. Excavations at Tall Jawa, Jordan. Boston, MA:
Brill, 2002.
Rydelnik, Michael și Michael G. Vanlaningham. The Moody Bible Commentary. Chicago, IL:
Moody Publishers, 2014.
Shanks, Hershel. Ancient Israel: A Short History from Abraham to the Roman Destruction of
the Temple. Washington, D.C: Biblical Archaeology Society, 1988.
Vos, Howard F. Obiceiuri și tradiții în vremurile biblice. Oradea: Casa Cărții, 2021.
Josephus, Flavius. Antiquities of the Jews. Traducere de William Whiston. Memphis, TN:
Bottom of the Hill, 2011.

SURSE INTERNET

Eames, Christopher. King Baalis: First Evidence of a Biblical Ammonite Ruler. 2022.
https://armstronginstitute.org/385-king-baalis-first-evidence-of-a-biblical-ammonite-
ruler. 25 Ianuarie 2023.
Rabinowitz, Louis Isaac. Ammon, Ammonites. 2023.
https://www.Encyclopedia.Com/Religion/Encyclopedias-Almanacs-Transcripts-and-
Maps/Ammon-Ammonites. 25 Ianuarie 2023.

CAPITOLE ÎN CĂRȚI

Singer, Isidore. „Ammon, Ammonites.” În Jewish Encyclopedia: A Descriptive Record of the

History, Religion, Literature and Customs of the Jewish People from the Earliest Times to
the Present Day, volumul 1, 523-525. London: Forgotten Books, 2016.

13
Lucrare citită de către absolventa Eniko Izolda.

14