Ion Creangă

Particularități ale artei narative

Oralitatea

Trăsătura cea mai caracteristică a narațiunii lui Creangă este efectul de oralitate,
realizat prin procedee stilistice specifice autorului cult, conștient de arta sa. Deși scrie,
povestitorul are mereu în față nu pe viitorul său cititor, ci pe un ascultător, imaginar și
totuși foarte real, căruia i se adresează necontenit:
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
Strâns legată, prin caracterul ei „vorbit” de oralitate este exclamația, exprimarea
directă a mirării, cu multiplele și variatele ei nuanțe, care merg de la simpla satisfacție
admirativă până la indignare și imprecație:
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
Un rol important între mijloacele stilistice populare folosite de Creangă îl joacă
interjecțiile, foarte asemănătoare cu construcțiile exclamative prin spontaneitatea lor de
element lingvistic neprelucrat:
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
Foarte des apare la Creangă repetiția, procedeu stilistic de asemenea caracteristic
pentru vorbirea populară:
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
La Creangă, imprecațiile1 sunt frecvent indici ai oralității:
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
Caracterul vorbit, în sens popular, al limbii lui Creangă se manifestă cu cea mai mare
forță în expresiile idiomatice, grupuri sintactice devenite fixe cu vremea și având un înțeles
figurat. De exemplu:
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
Expresiilor idiomatice li se alătură proverbele și zicalele pe care povestitorul le
anunță ca atare, cu ajutorul formulei vorba
1
Figură de stil care conține un blestem, injurie, ocară

1
ceea: ............................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
..................................
Inserarea de fraze ritmate sau de versuri populare are același efect în crearea
oralității: ......................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
........................................
Un procedeu stilistic bogat în efecte este întrebuințarea cu sens augmentativ a
diminutivelor. ..............................................................................................................................
......................................................................................................................................................
....................................
Altă particularitate sintactică cu valoare stilistică, de asemenea caracteristică pentru
vorbirea populară și care apare des la Creangă, este dativul etic, marcă a implicări afective a
povestitorului: ..............................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
..........................................
Caracterul popular al limbii lui Creangă se manifestă și în fapte de natura strict
lingvistică cum ar fi predominarea coordonării asupra subordonării în construirea
frazei. La fel ca vorbitorii simpli, Creangă folosește, de preferință, propoziții principale,
legate între ele în mod obișnuit prin
„și”...............................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................
O trăsătură caracteristică a vorbirii populare o constituie anacoluturile2: „D-apoi
calul meu de pe atunci, cine mai știe unde i-or fi putrezit ciolanele!; „Fetele împăratului,
întâmplându-se de față când a lovit Spânul pe Harap-Alb, li s-au făcut milă de dânsul”.

2
anacolut, s.n. = discontinuitate sau ruptură logico-sintactică în interiorul unei propoziții sau al unei
fraze