Unitatea de învățare Nr.

5
STAREA DE AGREGARE SOLIDĂ
Unități de conținut

1. Caracteristica generală a materiei aflată în stare de agregare solidă.

2. Substanţe cristaline şi substanţe amorfe.
3. Fenomene de polimorfism şi izomorfism.

1. CARACTERISTICA GENERALĂ A MATERIEI AFLATĂ ÎN STARE DE

AGREGARE SOLIDĂ
În stare solidă, o substanță își păstrează atât forma, cât și volumul. La
temperaturi scăzute, toate substanțele îngheață - se transformă în solide.
Temperatura de solidificare poate fi ușor crescută odată cu creșterea presiunii.
Solidele se comprimă foarte puțin, densitatea lor e mare.

Volumul propriu şi forma bine determinată a materiei în stare solidă, se

datorează faptului că între particulele solidelor distanţele sunt foarte mici, iar
forţele de atracţie sunt foarte mari, deci predomină tendinţa de aglomerare. Din
această cauză particulele ocupă practic poziţii fixe în solide. Substanţele solide au
în general o structură compactă.
Starea solidă se numeşte şi stare condensată, datorită faptului că în această
stare de agregare se găseşte cel mai mare număr de particule din unitatea de volum.
Solidele sunt elastice, adică revin la forma iniţială după încetarea acţiunii acestor
forţe; peste anumite limite ale forţelor de deformare, ele devin plastice (nu-şi mai
revin la forma iniţială). Solidele sunt foarte puţin compresibile.

Tranziții de fază

1
 2. SUBSTANŢE CRISTALINE ŞI SUBSTANŢE AMORFE
Corpurile cristaline și amorfe sunt corpuri, având substanța în stare solidă
cu o structură moleculară proprie, care poate fi de natură cristalină sau amorfă.
Pentru diferite substanțe trecerea de la starea lichidă la starea solidă este diferită,
pentru toate substanțele există 2 forme de solidificare: cristalină și amorfă.
O mare parte dintre substanţele medicamentoase se află în stare solidă, atât
sub formă cristalină, cât şi amorfă. Cele două forme în care pot exista substanţele
solide implică diferenţieri substanţiale în proprietăţile fizice şi mai ales în
activitatea terapeutică şi biodisponibilitatea medicamentelor.
 Amorfă - în procesul de răcire crește puternic vâscozitatea substanței, respectiv
atomii și moleculele nu dovedesc să formeze o structură bine determinată: ceara,
smoala, sticla, parafina, unele mase plastice etc. Neavând un punct de topire (p.t.)
constant, aceste substanţe ocupă o poziţie intermediară între solide şi lichide,
numindu-se substanţe amorfe.
Substanţele amorfe sunt alcătuite din particule cu dimensiuni foarte mari
(macromolecule sau macroioni) în comparaţie cu particulele constitutive ale
solidelor cristaline. Aceste particule se mişcă, însă nu atât de uşor ca la lichide,
atribuindu-li-se şi denumirea de lichide subrăcite.
În stare amorfă (vitroasă), particulele (macroparticule, macroioni, macro-
molecule) au o dezordine maximă identică cu cea din gaze. Starea de dezordine
parțială, relevă o structură cu un anumit grad de ordonare ca și în cazul lichidelor.
Asemănarea cu starea lichidă justifică denumirea de stare sticloasă sau vitroasă
care se solidifică fără a avea timp sa cristalizeze, adică particulele „îngheață” în
poziții întâmplătoare. În anumite condiții favorabile sticlele pot trece în stare
cristalină (nu și invers), fenomen numit devitrificare.
 În cazul solidificării materiei în forma cristalină, în lichidul răcit până la o
anumită temperatură se formează așa numiți cristaliți care pe măsură ce
temperatura substanței scade acești cristaliți cresc în rezultatul adausului de atomi
și molecule din faza lichidă. Ca rezultat cristalul posedă o rețea bine determinată,
motiv pentru care acești compuși se numesc solide perfecte.
În stare cristalină, particulele constitutive (atomi, ioni sau molecule) au cel
mai înalt grad de ordonare în spațiu ce corespunde unor figuri geometrice regulate,
care se reproduce ori de câte ori substanța cristalizează din topituri, soluții saturate
sau prin sublimare.
În cazul corpurilor solide “adevărate” (corpurile solide cristaline) nu se
observă fenomenul de înmuiere la încălzire. Această trecere din stare solidă în stare
lichidă nu se face treptat, pe măsură ce temperatura crește, ci printr-un salt al
temperaturii, la o valoare bine determinată, caracteristică substanţei respective –
numită temperatura de topire. Aceasta este una din caracteristicele principale care
deosebesc între ele corpurile solide amorfe de cele “adevărate”

2
 Grile cristaline a) și grile amorfe b)
În solidele cristaline, particulele (atomi, ioni, molecule) sunt aranjate în mod
ordonat, după anumite direcţii spaţiale. Principalul element structural al solidelor
cristaline îl reprezintă reţeaua cristalină.

Tipuri de reţele cristaline: 1 – reţea cubică simplă; 2 – rețea cubică cu fețe centrate; 3 – rețea
cubică centrată pe corp; 4 – rețea hexagonală
3. FENOMENE DE POLIMORFISM ŞI IZOMORFISM
Multe substanțe cristaline au aceleași structuri. Aceeași substanță poate forma
diferite structuri cristaline. Acest lucru se reflectă în fenomenul izomorfismului și
al polimorfismului.
În natură există un alt fenomen invers, numit izomorfism, când substanțele cu
componența chimică cu totul diferită formează cristale cu structura fie absolut
identică fie foarte apropiată.
Multe substanțe pot forma forme cristaline cu structură și proprietăți diferite,
dar aceeași compoziție (modificări polimorfe).
Polimorfismul - capacitatea solidelor de a exista în două sau mai multe forme
cu structură și proprietăți cristaline diferite cu aceeași compoziție chimică.
Fenomen întâlnit în natură la minereuri.
De exemplu mineralele calcită și aragonită, au aceeași compoziție chimică
CaCO3, dar diferă ca structură chimică.

Mineralele de calcit și aragonit

3
 Proprietăţi polimorfe se întâlnesc şi la substanţele moleculare.
În procesele tehnologice de sinteză a medicamentelor, cunoaşterea
polimorfismului substanţelor medicamentoase este o necesitate datorită
proprietăţilor lor fizico-chimice şi biologice specifice.
Polimorfismul substanțelor medicamentoase
Rezultatul mai multe studii realizate de către chimiști, farmaciști și medici
privind formele polimorfe ale substanțelor medicamentoase, au demonstrat
impactul acestora asupra activității biologice ale substanțelor. Aceste cercetări au
contribuit la dezvoltarea unei ramuri noi - biofarmacia (studiază cantitatea și
cinetica eliberarii principiului activ din forma farmaceutică, absorbția acestuia, în
corelație cu diverși factori fizico-chimici, fiziologici de la nivelul căii de
administrare).
Este cunoscut faptul că biodisponibilitatea formelor medicamentoase, depinde
în mare măsură de proprietățile fizico-chimice ale materiei prime. Metoda
principală și cea mai accesibilă de obținere a formelor cristaline, inclusiv a
principiilor active și a excipienților, este cristalizarea din soluții și din topituri.
Anume la această etapă se formează proprietățile fizico-chimice de bază ale
formelor cristaline (solubilitatea, mărimea și forma particulelor, densitatea, etc.),
care determină proprietățile farmacotehnologice și biofarmaceutice ale
substanțelor.
Importanţa polimorfismului pentru practica farmaceutică modernă este foarte
mare, deoarece de conținutul anumitor stări polimorfe a substanței active în forma
farmaceutică depinde eficacitatea și stabilitatea acesteea.
De exemplu, în cazul preparatului Ritonavir (tratamentul infecției HIV),
compania farmacutică l-a lansat pe piață fără a-i verifica pe deplin proprietățile
fizice și chimice, inclusiv tendința de transformări polimorfe. Astfel, a fost pusă în
circulație o formă polimorfă a ritonavirului, care în timp și-a pierdut proprietățile
terapeutice, transformându-se într-o formă polimorfă stabilă. Pierderile companiei
au ajuns până la 500 de milioane de dolari.
Modificările polimorfe ale substanțelor medicamentoase pot provoca:
 inactivarea rapidă a medicamentelor;
 modificarea proprietăților fizice ale formei farmaceutice;
 incompatibilitatea chimică a ingredientelor din forma farmaceutică.
Polimorfii unor medicamente, utilizați în practica medicală, diferă
semnificativ privind stabilitatea chimică și higroscopicitatea. În funcție de tipul
legăturilor ce formează cristalul, condițiile de mediu, structura chimică, acestea se
pot transforma în analogi mai puțin activi și stabili. Formele polimorfe rezultate
prezintă un pericol, deorece contribuie la modificarea proprietăților produsului
finit.

4
 De exemplu, moleculele de Paracetamol sintetizat la diferite uzine, deși ar
avea aceeași rețea cristalină, ar putea fi diferite după forma cristalelor: cubică,
rombică etc. În procesul tehnologic, o presare mai bună vor prezinta cristalele cu
forma cubică, ceea ce va duce la creșterea biodisponibilității produsului final.
Acetatul de hidrocortizon poate exista sub cinci forme cristaline diferite,
fiecare cu disponibilitate biologică proprie.
Formele B și cea amorfă a Palmitatului de cloramfenicol, care sunt
hidrolizate rapid la nivelul intestinal de către enzimele pancreatice, ar putea evolua
progresiv în varietatea A cristalizată, care, deși este mai stabilă din punct de vedere
fizico-chimic, este insensibilă la hidroliza enzimatică și neabsorbabilă.
Se cunoaște că forma amorfă a Novobiocinei este de 10 ori mai solubilă și
mai bine absorbită decât novobiocina cristalizată.
Uleiul de teobroma (untul de cacao) conţine în special monogliceride şi are
punctul de topire situat într-un domeniu mare de temperatură (34-36°C). Teobroma
poate exista în patru forme polimorfe: gama - (Pt = 18°C); alfa - (Pt = 22°C); beta
prim - (Pt = 28°C) şi forma stabilă beta - (Pt = 34,5°C).
Și alte substanțe precum acidul acetilsalicilic, barbituricele, corticoizii,
sulfatiazolul, compușii steroizi se întâlnesc sub două sau mai multe forme
cristaline, fiecare cu viteză de dizolvare proprie diferită, deci și cu absorbție
diferită.
Apariția formelor polimorfe ale substanțelor medicamentoase ar putea avea
loc din mai multe motive: în urma schimbării solventului, introducerii substanțelor
auxiliare în formele farmaceutice lichide sau moi, la uscare etc.
Utilizarea metodelor instrumentale diminuează substanțial impactul nedorit al
consecințelor cauzate de fenomenul polimorfismului asupra comportamentului
farmacocinetic al medicamentelor.
Formele polimorfe ale aceleeași substanțe medicamentoase, diferă după
stabilitate, solubilitate, mărime și formă a particulelor, densitate, temperatura de
topire, etc.
Apariția formelor polimorfe ale substanțelor medicamentoase poate avea loc
atât la etapa de obținere, purificare și uscare, cât și în timpul depozitării.

Surse bibliografice
1. Popa, L.; M. V.; Ghica, St. Moisescu. Biodisponibilitatea medicamentului, Ed. Printech,
Bucuresti, 2013.
2. Popovici, I.; Lupuleasa, D. – Tehnologie farmaceutica, vol.1, editia a-III-a, Ed. Polirom,
Iasi, colectia BIOS, 2011.
3. Junghietu Gr. , Sîrbu V., Chimie fizică, Chișinău, 1996.
4. Moisescu Şt. Chimie fizică. Bucureşti: Editura Universitară.