Ce este dragostea pentru

Tine?
Dacă n-ar fi iubirea m-aș teme
de viață-Grigore Vieru
IGIENA LOCUINŢELOR. MICROCLIMATUL
ÎNCĂPERILOR DE LOCUIT ŞI INFLUENŢA
ASUPRA ORGANISMULUI UMAN.
 Planul:

1. Problema locativă ca problemă social – igienică. Importanţa

igienică a locuinţelor. Influenţa condiţiilor de trai asupra
sănătăţii.
2. Cerinţele igienice faţă de construcţia caselor de locuit,
importanţa orientării şi instalării locuinţelor. Acţiunea condiţiilor
de trai asupra sănătăţii şi condiţiilor igienice de viaţă. Relaţiile
dintre locuinţă şi sănătate.
3. Exigenţele igienice faţă de locuinţă.
4. Microclima încăperilor de locuit. Exigenţele igienice faţă de
microclima încăperilor de locuit. Măsurile de optimizare a
microclimei locuinţelor.
 Organizaţia Mondială a Sănătăţii
definește locuinţa ca:
spaţiul în care omul se odihneşte
şi îşi reface forţele de muncă, se
distrează şi lucrează cu vigoare şi
eficacitate.
LOCUINŢA CONSTITUIE:

 elementul de legătură între individ şi

familia sa între aceasta şi societate.
Locuinţa are multiple valenţe:
 economice,

 sociale,

 culturale,

 sanitare etc.
 Locuinţa insalubră

Infecții
Dizinteria Helmintiaze
fungice

Pediculoză,
Scarlatina
scabie

Streptoder Escherishio
mie Tuberculoza
ze

Toxiinfecţii
alimentare Shigeloze
 Relaţia între locuinţa insalubră şi
apariţia sau agravarea unor afecţiuni
mai ales infecţioase:
 Aglomerarea populației favorizează
transmiterea unui mare număr de afecţiuni
aerogene ca tuberculoza, gripa, virozele
respiratorii, scarlatina, difteria, rujeola,
rubeola, varicela şi altele.
 Lipsa unor condiţii elementare de aprovizionare
cu apă şi îndepărtarea corectă a reziduurilor, de
păstrare şi conservare a alimentelor determină
apariţia unor boli digestive microbiene şi
parazitare ca dizinteria, febra tifoidă, hepatita
epidemică, ascaridioza ca şi a toxiinfecţiilor
alimentare.
 Prezenţa unei umidităţi crescute şi întreţinerea

igrasiei în locuinţă este cunoscută ca unul din

factorii favorizanţi în acutizarea reumatismului
articular, bronșite cronice, astm bronșic.
 Insuficienţa radiaţiilor solare, atît a celor
ultraviolete cît şi a celor luminoase
constituie un element cu rol deosebit în
producerea rahitismului şi unor tulburări
de creştere şi dezvoltare a organismului ca
şi afecţiuni ale analizatorului vizual.
 Osteomalacia la adulți-demineralizarea
țesutului osos.
 Poluarea interioară şi îndeosebi prezenţa
pulberilor, a unor gaze ca oxidul de
carbon şi bioxidul de sulf, a germenilor şi
fung, constituie factori declanşatori pentru
unele afecţiuni sau manifestări alergice, a
unor intoxicaţii acute sau mai ales cronice,
a unor tulburări respiratorii până la bronşita
cronică.
 Condiţiile necorespunzătoare de conlocuire,
prezenţa unor noxe ca zgomotul şi vibraţiile,
existenţa stresului în general stau la baza apariţiei
şi dezvoltării unor tulburări neuropsihice până la
favorizarea unor boli psihice.
 Cerinţe igienice pe care trebuie să le îndeplinească
locuinţa pentru a fi corespunzătoare, propuse de OM S:

satisfacerea nevoilor fiziologice şi psihologice ale populaţiei

prevenirea bolilor transmisibile, a intoxicaţiilor şi accidentelor

realizarea confortului social necesar individului şi familiei sale

 Amplasarea locuinţei

 Locuinţa se amplasează în zona de locuit a localităţii, pe teritoriul

cel mai salubru.
Terenul pe care se construieşte locuinţa trebuie să fie:
 panta (înclinarea) naturală să fie de 0,5-10%.

 suficient de permeabil pentru a nu favoriza stagnarea apelor

meteorice.
 nivelul apelor subterane trebuie să fie nu mai aproape de 1,5 m
de la suprafață și nu mai puțin de 1 m de la talpa temeliei.
 amplasarea corectă față de sursele eventuale de poluare(platforma de
gestionare a deșeurilor).
 să fie posibil de organizat racordarea ulterioară a locuinței la
rețele de apeduct și canalizare.
 Orientarea locuinţei
 Se precizează pentru a evita însorire insuficientă sau
excesivă.
 Pentru zona noastră climatică, orientarea cea mai bună este
cea sudică, sud-estică sau sud-vestică.
 Orientarea nordică nu permite pătrunderea în încăpere a
radiaţiei solare directe; se va evita, de asemenea, orientarea
vestică care supraîncălzeşte încăperile, mai ales în perioada
de vară precum şi cea estică.
 Aceste orientări sunt indicate pentru încăperile principale
ale locuinţei ca dormitor şi cameră de zi, în care locatarii îşi
petrec cea mai mare parte a timpului. Cu cât numărul de
încăperi ale unei locuinţe este mai redus, cu atât acestea
trebuie să aibă o orientare mai bună.
După Dantzig, încăperile unei locuinţe pot
fi grupate în 3 categorii :

 încăperi cu orientare obligatorie către

soare, ca dormitorul şi camera de zi;
 încăperi cu orientare ferită de soare, ca

bucătăria şi cămara;
 încăperi indiferente ca orientare, ca
anexele sanitare şi altele.
 Sau încăperile se mai clasifică în
principale și auxiliare.
 Materialele de construcţie
 Materialele de construcţie pot fi naturale ca lemnul,
piatra şi altele sau artificiale ca betonul, cărămida,
materialele plastice etc.
Atât materialele naturale cât şi cele artificiale trebuie să
fie:
 termoizolante,

 hidroizolante,

 fonoizolante,

 rezistente,

 neinflamabile sau greu infIamabile


 PLANIFICAREA INTERIOARĂ

 Numărul încăperilor de locuit este recomandabil să

corespundă numărului de locatari
 este admis ca numărul încăperilor de locuit să
corespundă cu numărul locatarilor minus l (unu)
 suprafaţa necesară pentru o persoană trebuie cuprinsă
între 8 şi 16 m2 cu o medie de 10-12 m2
 o înălţime de 2,60-2,70 m (un metru peste înălţimea
medie a unei persoane),
 un cubaj de 30-35 m3 de persoană, cubaj considerat ca
absolut obligatoriu pentru asigurarea cantităţii de aer
necesară.
 Ruperea raporturilor între aceste dimensiuni poate
produce senzaţii deformate, urmate de sentimente
dezagreabile ca cele de izolare şi singurătate în
cazul încăperilor prea mari şi din contra, de
presiune şi claustraţie în cazul celor prea mici.
 Diferiţi cercetători au propus diverse raporturi
considerate ca optime cum sunt: înălţimea să fie
inferioară a 2/3 din lungime şi superioară a 2/3 din
lăţime.
 Dotarea locuinţei

 Absolut indispensabile cum sunt baia şi W.C.-blocul sanitar,

separat sau în aceeaşi încăpere şi bucătăria cu sau fără loc
rezervat pentru luarea mesei.
 Se interzice amplasarea WC și băii deasupra camerei de locuit
și a bucătăriei!!!
 Aceste două anexe necesită obligatoriu o bună ventilaţie datorită
producerii unor elemente ca aburi, miros, gaze etc., care pot
produce inconveniente sau pot deveni chiar nocive, cum este
gazul oxidului de carbon rezultat din arderea cu flacără liberă a
aragazului.
 Multiplul de schimb sau cantitatea de aer care se primeşte în
timp de o oră trebuie să nu depăşească de 5 ori volumul
încăperii pentru bucătărie şi de 10 ori volumul încăperii pentru
W.C.
 În ceea ce priveşte celelalte anexe cum sunt:
spălătoria, uscătoria, debaraua, garajul şi altele,
punctele de vedere ale diverşilor autori nu sunt
unitare.
 Cămara, spre exemplu, este contestată, datorită
imposibilităţii în condiţiile actualelor construcţii
multifamiliale a asigurării unui regim termic
convenabil şi se propune a fi înlocuită cu frigiderul
de mare capacitate.
 Spălătoria şi uscătoria, a căror utilizare se pare că
este din ce în ce mai scăzută, se propune a fi
desfiinţate şi înlocuite cu unităţi publice de spălare
a lingeriei şi îmbrăcămintei.
 În fine, garajul a cărui utilizare este în creştere pare
a deveni o anexă obligatorie, dar datorită
nocivităţilor pe care le produce ca zgomot şi gaze
de eşapament, este recomandat a se construi în afara
clădirii de locuit propriu-zise, la distanţă
convenabilă.
 În cadrul datelor unei locuinţe sunt cuprinse şi unele
instalaţii ca cele de apă şi canal, de iluminat, de
încălzit, de depozitare a reziduurilor etc. în funcţie
de cerinţele diferitelor categorii de populaţie,
locuinţele pot fi diversificate atât în ceea ce priveşte
suprafaţa şi cubajul, cât şi dotările cu condiţia că
diversificarea să nu coboare sub un minim necesar
asigurării condiţiilor sanitare arătate mai sus.
 Microclimatul încăperilor de locuit
•complexul de factori fizici ai mediului
Microclimatul
ambiant care influenţează schimbul de
încăperilor de
caldură în organism şi mediul său
locuit extern.

Ambianţ •influenţează în mod direct

pierderea de căldură şi indirect
a termică producerea de căldură.
 termodeperdiţ
mişcarea în
Conducţia sauia către spaţiu a
pierdereaobiectele
de aerului
şi care în
suprafeţelecontact transformarea
căldură prin cu
Evaporarea sau
în
înconjurătoare
contactul suprafaţa
vapori a apei de la
direct fără
cu a veni cutanată
în se pielii sau
nivelul
mucoasei respiratorii
contact
obiectele direc
încălzeşte
t
înconjurătoare
Mecanismele
de pierdere a
căldurii
 Umiditatea aerului

Microclimatul
Mişcarea Temperat
aerului locuinţei ura
aerului

Temperatura
obiectelor şi
suprafeţelor
 Norme individuale pentru factorii
componenţi ai microclimatului

Temperatura Mişcarea
Temperatura - Umiditate suprafeţelor să aerului să
nu difere cu
18 - 22°C şi a aerului - mai mult de nu
26°C depăşească
40 şi 60% 4°C faţă de cea
a aerului 0,5 m/sec
Tipurile de iluminat

artificia
l
 componenţa
gradul de nititate
spectrală
(a sursei sau a
(a sursei de lumină
suprafeţei
şi a celei
refractare)
reflectate) intensitatea
Indicii
ce
caracteri
zează
iluminar
ea
 se obţine prin intermediul ferestrelor
plasate - în pereţii exteriori ai clădirilor
industriale

Pentru a obţine o
iluminare naturală
corectă pe suprafeţele
de lucru şi în încăperile
de lucru se pot folosi
mai multe posibilităţi:

se obţine prin iluminatoare,

se obţine prin folosirea ferestrelor
goluri în acoperişuri, precum şi
şi luminatoarelor concomitent
prin diferenţe de înălţimi ale
halelor interioare
Factorii ce influenţează iluminarea
naturală a încăperilor:

clima de lumină a teritoriului (rezultată din gradul latitudinii,

poziţia soarelui pe cer, gradul de acoperire a cerului, transparenţa at­
mosferei, capacitatea de reflectare a mediului ambiant);
orientarea geamurilor (trebuie să asigure o bună iluminare a
încăperilor în mod diferenţiat după destinaţia lor).
Alegerea orientărilor trebuie să aibă în vedere nu numai
iluminarea şi însorirea favorabile, dar şi prevenirea
supraîncălzirii încăperilor sau expunerea lor la curenţi de aer
puternici.
În zona climatică a ţării noastre, orientările optime sînt
cele S, SE şi SV;
 continuare
obstacolele din faţa geamurilor au rol însemnat în
reducerea iluminatului mai ales în încăperile de la
nivelele inferioare ale clădirilor.
Gradul de umbrire determinat de obstacole (clădiri,
plantaţii), depinde de înălţimea, distanţa la care se
află şi de coeficientul de reflectare a luminii de către
suprafaţa lor.
Pentru a evita sau limita umbrirea s-a stabilit
ca distanţa între clădiri să fie mai mare sau cel puţin
egală cu înălţimea clădirii celei mai înalte.
 continuare
tipul, forma, dimensiunile, amplasarea geamurilor,
calitatea geamurilor, precum şi modul lor de întreţinere,
pot influenţa nivelul de iluminare naturală a încăperilor

mijloacele de ecranare a ferestrelor, adîncimea încăperii,

culoarea pereţilor şi mobilierului, aglomerarea cu
mobilă şi arangarea ei sînt de asemenea factori care
influenţează cu nivelul iluminatului natural al
încăperilor.
Exigenţe igienice faţă de iluminarea
încăperilor:
să asigure un nivel satisfăcător în întreg câmpul
de vedere;
să asigure nivel optim pentru diverse activităţi;
să fie relativ uniformă;
să protejeze ochii de radiaţiile provenite de la
sursă sau reflectarea suprafeţelor;
să fie cu radiaţie adecvată pentru evitarea
umbrelor;
lumina de la sursele artificiale să fie de un spectru
cât mai apropiat de acel al luminii naturale.
 Insuficienţa iluminatului creează o
serie de consecinţe:
oboseală vizuală,
scăderea capacităţii de muncă,
senzaţii de înţepături sau corpi străini în
ochi,
apariţia unor tulburări de vedere sau chiar
afecţiuni ca miopia,
mărirea rebutului,
pericol de traumatism.
Un iluminat excesiv de asemeni poate
produce o serie de fenomene negative:
fotofobia,
lăcrimarea,
dureri in globii oculari,
cefalee etc.
Nu în zadar se spune, că iluminarea
bună costă,, dar are rezultatele dorite
(K. M. Knoring).
Indicii de apreciere a iluminatului natural:
coeficientul de luminozitate
unghiul de incidenţă (de pătrundere) metode
unghiul de deschidere geometrice

coeficientul de adâncime a încăperii

coeficientul de iluminare naturală (CIN)
uniformitatea iluminatului metode
gradul de reţinere a luminii de către geam
luxmetria tehnice
 Iluminarea artificială
lămpi incandescente
lămpi fluorescente

Lămpile incandescente
Sunt surse cu radiaţie preponderent termică.
Energia maximă a acestor lămpi se afla in
regiunea radiaţiei infraroşii. Spectrul este bogat
în radiaţii galbene şi roşii. Randamentul este de
numai 2 – 3 %.
Lămpile fluorescente
Se clasifică în câteva tipuri în dependentă de
componenta luminoforului:
de lumină de zi (LZ),
de lumină albă (LA),
de lumină albă rece (LAR),
de lumină albă caldă (LAC).
 Avantajele
lămpilor fluorescente:
1. după spectrul de radiaţie se apropie de
lumina naturala;
2. au o strălucire ne însemnată;
3. asigura o lumina difuza, ce nu formează
umbre pronunţate;
4. asigura o transmitere mai corectă a
culorilor, mai ales la o alegere corecta a
luminoforului;
5. sunt mai econome (aproximativ de 2 ori)
decât cele incandescente.
 Dezavantajele
lămpilor fluorescente:
1. este posibilă apariţia efectului stroboscopic,
fluxul care apare in lampă se schimba în
conformitate cu oscilaţiile curentului
alternativ din reţea, astfel are loc
denaturarea perceperii vizuale a obiectelor
care se rotesc, se mişcă sau se schimbă
direcţia mişcării;
2. la iluminare apare senzaţia de semiîntuneric
(efectul de întuneric);
3. regulatorul de pornire poate sa creeze un
zgomot monoton.
Corpuri de iluminat cu răspândirea difuză a
luminii
Corpuri de iluminat cu lumină
reflectată
Corpuri de iluminat cu lumină
directă
După executarea constructivă corpurile de
iluminat pot fi:

deschise

protejate contra
exploziei
închise

rezistente în
mediu coroziv
protejate

impermeabile
pentru praf
Avantajul iluminării artificiale faţă de cea
naturală

cu ajutorul iluminării artificiale se poate obţine o

lumină stabilă şi de intensitatea dorită.
 Tipurile de ventilaţie
Sistemele de ventilare pot fi clasificate după
următoarele principii:
I. după modul de formare a presiunii pentru deplasarea
aerului – naturală şi artificială;
II. după principiul de acţiune - de refulare, de
aspiraţie şi refulare – aspiraţie;
III. după zonele de deservire – locală, generală şi
mixtă (combinată).
 Ventilaţia

naturală

neorganizată

organizată

artificială

locală

refulare

aspiraţie

generală

refulare

refulare - aspiraţie

aspiraţie
 După principiul de acţiune deosebim
următoarele tipuri de ventilaţie:

prin refulare (locală şi generală);

prin aspiraţie (locală şi generală);
prin refulare – aspirare.
Umbrele de aspiraţie
Instalaţii de ventilaţie locală prin aspiraţie
la locul de muncă
Nişă de ventilare
Mecanismul de acţiune a ventilaţiei prin
aspiraţie
Duşuri de aer
Perdele de aer
Mecanismul de acţiune a ventilaţiei prin
refulare
Sisteme de ventilaţie generală de refulare
Mecanismul de acţiune a ventilaţiei prin
refulare - aspiraţie
Ventilaţia de refulare - aspiraţie