Volum realizat în cadrul

Centrului de Cercetare Teologică

al Universităţii „Lucian Blaga”
din Sibiu.

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

CHIFĂR, NICOLAE
Criză și unitate în Antichitatea creștină : controversa donatistă
/ pr. prof. dr. Nicolae Chifăr, dr. Dragoș Boicu ; Carte tipărită cu
binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul
Moldovei și Bucovinei. - Iași : Doxologia, 2023
Conţine bibliografie
ISBN 978-630-301-048-9I. Boicu, Dragoș
2

Redactor: Pr. Cezar Țăbârnă

Tehnoredactor: Leonard Lunguleac

Coperta: Lucian Dragomir

Coperta 1: Fericitul Augustin în dispută cu donatistii. Pictură în ulei de

Charles-André van Loo. Basilica Notre-Dame-des-Victoires, Paris.

Editura Doxologia, Cuza-Vodă 51, 700038, IAȘI

Tel.: 0232216693; Fax: 0232216694
E-mail: editura@doxologia.ro
Editura Doxologia

Comenzi:
http://edituradoxologia.ro
Email: comenzi@edituradoxologia.ro
Tel.: +40 724 550 463

ISBN: 978-630-301-048-9
© DOXOLOGIA, 2023
Pr. Prof. Dr. Nicolae Chifăr Dr. Dragoş Boicu

Criză şi unitate
în Antichitatea creştină
Controversa donatistă

Carte tipărită cu binecuvântarea

Înaltpreasfinţitului

Mitropolitul Moldovei și Bucovinei

DOXOLOGIA
Iași, 2023
Cuprins

Prefaţă .............................................................................................. 7
Listă de abrevieri ............................................................................. 11
Notă .................................................................................................. 13
Introducere ...................................................................................... 15

1. Geneza donatismului ................................................................. 19

1.1. O succesiune contestată .................................................... 22
1.2. Lucilla – factiossima femina ................................................ 30

2. Constantin cel Mare și medierea crizei donatiste .................. 35

2.1. Pe firul surselor .................................................................. 38

3. Consolidarea donatismului în prima jumătate

a secolului al IV-lea ................................................................. 63
3.1. Primele persecuţii împotriva donatismului ................. 64
3.2. Evoluţia donatismului în timpul fiilor lui
Constantin cel Mare ........................................................ 73

4. Donatismul în a doua jumătate a secolului al IV-lea ........... 101

4.1. Poziţia ierarhiei catholice ................................................ 109
4.2. O mărturie esenţială: Optatus de Mileve ..................... 113
4.3. Scopul tratatului ............................................................... 116

5. Circumcellionii și experimentul identităţilor multiple ....... 121

5.1. Circumcelliones sive... ....................................................... 123
5.2. Qui sunt circumcelliones? .................................................. 134
5.3. Fenomen religios sau mișcarea socio-economică ........ 138
6. Criza donatistă și Fericitul Augustin .................................... 149
6.1. Fericitul Augustin și donatiștii până în anul 398 ......... 151
6.2. Fericitul Augustin și donatiștii între 399 și 405 ............ 154
6.3. „Edictul de unire” și legislaţia antidonatistă
din anul 405 ..................................................................... 161
6.4. Fericitul Augustin și donatiștii după
edictele din 405 ............................................................... 167
6.5. Legislaţia imperială antidonatistă ................................. 180

7. Collatio Carthaginiensis .............................................................. 185

În loc de concluzii ......................................................................... 197

Anexa 1: Tabel cronologic ........................................................... 201
Anexa 2: Harta Africii de Nord .................................................. 210
Anexa 3: Codicele Teodosian, XVI.6:
Sfântul Botez să nu fie repetat ............................................... 211

Bibliografie ..................................................................................... 221

 Prefață

D
acă privim la numeroasele provocări cotidiene,
explorarea trecutului pare să fie un lux nenece-
sar.
De ce ar mai cerceta cineva evenimente petrecute acum
zeci, sute, sau mii de ani când grijile zilei de azi și mai ales
ale zilei de mâine ne sufocă tot mai mult și nu ne lasă răgaz
să ne mai bucurăm de „puţinul” pe care îl mai avem?
De ce ar mai fi relevant în prezentul hipertehnologizat
apelul la manuscrise prăfuite și texte din limbi moarte ce
redau întâmplări care nu ar avea nicio legătură cu noi?
De ce ar mai reconstrui cineva un cadru ori o cronologie
a unui trecut fantomatic care nu ar avea niciun impact asu-
pra clipei de faţă?
Iată o serie de întrebări legitime până la un punct, pe
care ar trebui să și le pună atât cel ce citește, cât mai ales cel
ce scrie, iar răspunsul la acestea are nenumărate valenţe im-
puse de afinităţile, dispoziţia și pregătirea fiecărui respon-
dent în parte.
Pentru autorii volumului de faţă a fost însă relevant
modul în care astăzi suntem afectaţi de unele evenimente
trecute prin efectele lor care se propagă până în prezent.
Așa am ajuns în căutarea unui tipar care este reluat cu re-
gularitate în viaţa eclezială și care afectează constant cali-
tatea comuniunii dintre mădularele Bisericii. Este vorba
despre tendinţele schismatice care caracterizează inerent
orice grup uman și, prin urmare, inclusiv componenta ome-
nească a acestui organism teandric al trupului lui Hristos
în extensiune care este Biserica.
8 Criză şi unitate în Antichitatea creştină. Controversa donatistă

Am considerat că mișcarea donatistă este un model re-

prezentativ al unui astfel de fenomen, întrucât conţine ele-
mente ce permit urmărirea evoluţiei respectivei grupări de
la parasinagogă sau „adunare nelegiuită” la schismă și
până la erezie – dacă ţinem cont de delimitarea făcută de
Sfântul Vasile cel Mare (can. 1). De aceea, paginile acestui
volum își propun să aducă în atenţie tranziţia de la o miș-
care rigoristă la o facţiune fanatică care, pentru a-și con-
solida poziţia, nu ezită să altereze tradiţia liturgică și,
implicit, însemnătatea doctrinară a Sfintelor Taine.
Chiar dacă ar considera cineva că implicarea puterii po-
litice imperiale în rezolvarea acestei crize din sânul Bisericii
ar constitui o imixtiune a puterii seculare în viaţa eclezială,
afirmaţia nu poate fi acceptată pentru că în concepţia creș-
tinismului veacurilor III-V împăratul devenea, după încreș-
tinarea lui, un protector și un mădular al Bisericii, iar
instituţia pe care o reprezenta era la rândul ei binecuvântată
și pusă în slujba Bisericii.
Pe lângă parcursul cronologic, cu momentele lui con-
crete, se poate intui un tipar care poate fi încadrat într-o
formă de ciclicitate a istoriei. Privind comparativ această
scurtă istorie a schismei donatiste și evoluţia oricărei alte
grupări/facţiuni „rebele”, cititorul va putea să stabilească
dacă, dincolo de cele câteva repere și tipologii particulare,
se poate vorbi despre un model repetitiv care apare, mai
mult sau mai puţin spontan, în viaţa Bisericii.
Miza finală o reprezintă urmărirea unui tipar de com-
portament, deci metaistoric, care determină reluarea de-a
lungul istoriei a unor situaţii, facilitând astfel identificarea
unei evoluţii predictibile în măsura în care aceste eveni-
mente au un fundal comun. În fond, repetitivitatea istoriei
este produsul unui registru limitat de habitudini ce-l carac-
terizează pe omul, altfel unic și irepetabil, care s-a lăsat în-
lănţuit de patimi. Supus dinamicii păcatului – aceeași de la
căderea protopărinţilor –, agentul istoriei are un număr li-
Prefaţă 9

mitat de opţiuni, încât particularităţile spaţiale și temporale

ajung să fie neglijabile. Acesta este motivul pentru care ci-
titorul va putea găsi – mutatis mutandis – în scurta istorie a
donatismului evoluţia oricărei grupări străine de Duhul lui
Hristos.
Dar astfel de observaţii nu ar fi putut ajunge spre cei in-
teresaţi fără sprijinul Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Mitropo-
litul Moldovei și Bucovinei, căruia îi mulţumim pentru
arhiereasca binecuvântare acordată în vederea publicării
acestei lucrări la Editura Doxologia. De asemenea, le mul-
ţumim tuturor celor care s-au ostenit cu tehnoredactarea,
corectura și tipărirea acestui volum.

30 noiembrie 2022,
la pomenirea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat,
și a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna,
mitropolitul Transilvaniei

Autorii
 Notă

V
olumul de faţă are la bază textele a mai multor
studii și articole publicate în ultimii nouă ani în
diverse periodice și volume colective. Dar întru-
cât procesul de elaborare a acestei schiţe monografice a pre-
supus prelucrări semnificative ale materialelor originale, ele
vor fi semnalate doar în lista bibliografică.
Lucrarea are un caracter introductiv și nu-și propune să
epuizeze problema donatismului, care încă reprezintă o
provocare pentru cercetătorii de azi. Scopul ei este acela de
a atrage atenţia asupra fragilităţii unităţii Bisericii și a rela-
ţiilor dintre creștini, plecând de la un exemplu nefericit din
trecut, dar care pare mereu actual pe fondul diverselor stări
conflictuale care animă Biserica Ortodoxă și societatea ro-
mânească în ultimii ani.
Pentru a realiza o reconstituire cât mai fidelă a cursului
evenimentelor, am făcut apel constant la textele patristice și
legislative relevante, pe care le-am reprodus de multe ori in
extenso, pentru a putea fi confruntate cu traducerile propuse.
Fiind vorba de secolele IV-V d.Hr., pentru indicarea ce-
cilienilor am folosit alternativ termenii „ortodox” și „catho-
lic”, în virtutea echivalării lor ca expresii ale aspectului
intensiv-calitativ, respectiv extensiv-cantitativ ale aceluiași
întreg al credinţei și al doctrinei Sfintei Biserici1, în vreme

1
Diac. Ioan I. Ică jr (ed.), Canonul Ortodoxiei I: Canonul apostolic al primelor
secole, Editura Deisis, 2008, p. 6: „Pentru Biserica creștină a primului mi-
leniu «catholicitatea» și «orthodoxia» sunt identice și egal definitorii; ca
atare ele nu trebuie nici ipostaziate și substantivizate (în ortodoxism sau
14 Criză şi unitate în Antichitatea creştină. Controversa donatistă

ce donatiștii au fost desemnaţi prin termenii „schismatici”

sau „dizidenţi”. Dar și aceste denumiri pot fi considerate
inadecvate sau insuficiente pentru a descrie cu fidelitate
particularităţile grupării coagulate în jurul personalităţii lui
Donatus Magnus2.
Diversele investigaţii realizate până în prezent asupra
donatismului pun în lumină multiple aspecte ale acestei
rupturi care a marcat Biserica în Antichitate, dar nu reușesc
să surprindă o imagine definitivă sau certă asupra fenome-
nului. De aceea se va vorbi despre abordări „convenţionale”
și teorii mai „recente” care s-au raportat la donatism sub
presiunea contextului istoric în care au fost redactate. În
mod analog, cheia hermeneutică în care am împletit textele
și am urmărit evoluţia Bisericii celor puri și caracterul violent
al schismei este determinată de experienţa acumulată în
acest interval de izolare, încercare și dezbinare. În con-
secinţă și accentul va fi pus mai mult pe dinamica emoţio-
nală a fenomenului, cu precizări punctuale ale „sensibi-
lităţilor” care au alimentat, aproape fără temei real, ura din-
tre creștinii aceleiași Biserici.

Caveat emptor!

catolicism), nici opuse confesionalist, cum s-a întâmplat în mileniul al

doilea când s-a vrut ca ortodoxie să existe doar în Răsărit, iar catolicitate
numai în Apus. Adevăraţii creștini «ortodocși» sunt și «catholici», iar
adevăraţii «catholici» sunt obligatoriu și «ortodocși», fiindcă Biserica este
una, sfântă, catholică/ortodoxă și apostolică”.
2
Pentru o prezentare mult mai nuanţată a denumirilor atribuite celor
două părţi implicate în schismă a se vedea Brent Shaw, „African Chri-
stianity: Disputes, Definitions, and «Donatists»”, în Malcolm R. Green-
shields, Thomas A. Robinson, Orthodoxy and Heresy in Religious
Movements. Discipline and Dissent. Essay in Honour of M. James Penton on
His Sixtieth Birthday, The Edwin Mellen Press, Lewiston/Queenston/Lam-
peter, 1992, pp. 5-34.
 Introducere

A
u trecut câteva milenii de când civilizaţia feni-
ciană înflorea într-un golf ferit al ţărmului nord-
african al Mării Mediterane. Ctitoria legendarei
prinţese Didona din Tyr a fost iniţial un loc de refugiu sim-
bolic, nu mai mare decât îl putea cuprinde o piele de taur.
Dar tăind pielea în fâșii foarte subţiri, vicleana Didona a
reușit să împrejmuiască o întindere suficient de mare de pă-
mânt încât să găzduiască un oraș întreg: Cartagina (Kart-
Hadaș = Noul oraș) (cca 814 î.Hr.). De aici flotele comerciale
și militare vor pluti împinse de Sciroco, curentul nord-sa-
harian, spre tot ţărmul mediteraneean: de pe coasta Tyrului
până la Coloanele lui Hercule și din Libia până în sudul
Franţei de astăzi.
Câteva veacuri mai târziu, urmele acestei civilizaţii erau
șterse după ce soarta i-a fost pecetluită prin memorabilele
cuvinte ale lui Cato: Carthaginem esse delendam. La scurt
timp începea cel de-al Treilea Război Punic, iar după un
asediu de 3 ani (149-146 î.Hr.) Cartagina a căzut în mâinile
trupelor romane conduse de Scipio Aemilianus și a fost su-
pusă unui jaf de șase zile și șase nopţi (146 î.Hr.). În cele din
urmă, ruinele ei au fost acoperite de nisipul fin adus de vânt
tocmai din deșert. După două decenii cetatea a fost reîn-
viată vremelnic sub numele de Colonia Iunonia (122 î.Hr.),
dar abia Iulius Cezar va reînfiinţa Cartagina, reconstruind-o
între anii 49 și 44 î.Hr. ca centru al provinciei romane Africa.
Noua Cartagina, un substitut roman al strălucitei cetăţi de
altădată, nu era decât o mărturie dureroasă a unei stăpâniri
care s-a impus peste triburile berbere și populaţia punică
16 Criză şi unitate în Antichitatea creştină. Controversa donatistă

și, de aceea, de la început a existat un conflict latent între

elementul roman dominant în Cartagina și localnicii care
vieţuiau în cuprinsul Numidiei și al Mauritaniei.
Un secol mai târziu, în nordul Africii era propovăduită
Evanghelia, iar Cartagina a devenit un important centru
creștin al cărui întâistătător avea o autoritate cel puţin la fel
de mare ca cea a episcopului Romei, suficient pentru a ge-
nera fricţiuni și rivalităţi ce au sfâșiat unitatea Bisericii. Încă
nu se încheiase definitiv controversa baptismală în care fu-
sese implicat și Sfântul Ciprian al Cartaginei3, când necru-

3
Disputa baptismală care privea recunoașterea sau nu a valabilităţii bo-
tezului ereticilor i-a antrenat ca exponenţi principali pe episcopii Ștefan
al Romei (254-257) și Ciprian al Cartaginei († 258). Primul susţinea tradiţia
romană întâlnită și în Egipt și Palestina, de a primi pe eretici în comuniu-
nea bisericească doar prin punerea mâinilor, fără a-i reboteza, motivând
că Taina Botezului lucrează independent de voinţa și vrednicia săvârși-
torului, fiind necesară mărturisirea credinţei și botezul primit în numele
Sfintei Treimi, la revenirea în Biserică prin punerea mâinilor episcopului
primind din nou harul Duhului Sfânt. Al doilea reprezenta tradiţia afri-
cană întâlnită și în Asia Mică, cerând rebotezarea ereticilor și chiar a lap-
silor, primii neavând botez valabil pentru că erau înafara Bisericii, iar
ceilalţi pierzând harul Duhului Sfânt primit la botez pentru că s-au lepă-
dat de Hristos. Concepţia Sfântului Ciprian aprobată de sinoadele carta-
gineze din anii 255 și 256 și susţinută de episcopii Firmilian al Cezareei
Capadociei, Eleonas din Tars și alţii l-au determinat pe Ștefan al Romei
să întrerupă legăturile frăţești cu episcopatul asiatic și cu cel african. To-
tuși, comuniunea bisericească dintre episcopii Ciprian și Ștefan nu a fost
întreruptă, amândoi murind ca martiri în timpul persecuţiei împăratului
Valerian. Chestiunea baptismală a primit un răspuns definitiv la Sinoa-
dele de la Arelate (314) și Niceea (325) care au hotărât recunoașterea va-
labilităţii oricărui botez dacă a fost săvârșit în numele Sfintei Treimi.
Detalii despre acest subiect la Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, „Botezul ere-
ticilor”, în Mitropolia Ardealului, nr. 4-6/1961, pp. 242-268; Magistrand Du-
mitru Popescu, „Doctrina despre Taina Botezului în primele secole crești-
ne”, în Ortodoxia, nr. 3/1961, pp. 393-404; Pr. Dr. Ioan G. Coman, „Perso-
nalitatea Sfântului Ciprian”, în Studii Teologice, nr. 5-6/1959, pp. 267-296;
Thomas M. Finn, Early Christian baptism and the catechumenate: Italy, North
Africa and Egypt, Collegeville, 1992; Arhid. Prof. Dr. Constantin Voicu, Bo-
tezul în Tradiţia Patristică, Ed. Agnos, Sibiu, 2011, pp. 80-86 și 159-166.
Introducere 17

ţătoarele persecuţii declanșate împotriva Bisericii, genera-

lizate de împăraţii Deciu (249-251 d.Hr.) și Valerian (253-
260 d.Hr.), i-au lovit crunt și pe creștinii din această parte
de imperiu. Pe fondul persecuţiilor din a doua jumătate a
secolului al III-lea și începutul celui următor au început să
se contureze disensiuni pe marginea reprimirii apostaţilor
în comuniunea Bisericii, diferenţe care au servit ca pretext
pentru reglarea unor probleme de autoritate a episcopilor
din nordul Africii.
Cert este că persecuţiile împotriva creștinilor au generat
o adevărată criză spirituală în sânul Bisericii, cu grave re-
percusiuni asupra vieţii ei pentru o perioadă îndelungată.
Faptul că unii creștini, chiar și formal, au cedat în faţa cru-
zimii torturilor aplicate de persecutori, dezicându-se de
Mântuitorul Hristos, a declanșat mari controverse în sânul
Bisericii. Ea trebuia să decidă asupra modului în care să se
raporteze la acești apostaţi (lapsi), ce măsuri să ia pentru re-
primirea lor în comunitatea creștină și cât de intensă și de
aspră să fie penitenţa aplicată lor. Raportarea diferită a unor
Biserici locale la această situaţie a dat naștere unor dispute
aprinse și îndelungate, care n-au putut fi rezolvate definitiv
nici prin hotărâri sinodale. Ca atare s-au instaurat și stări
de schismă între mai multe comunităţi creștine cu grave
consecinţe asupra credibilităţii mărturiei apostolice în faţa
păgânilor. Uneori aceste dispute deveneau atât de grave,
încât era nevoie să se apeleze la intervenţia puterii seculare,
ceea ce putea afecta, într-o mare măsură, autonomia Biseri-
cii faţă de stat. Dar și mai trist era faptul că apariţia acestor
sciziuni se prevala de manifestarea „legitimă” a unui rigo-
rism specific creștinilor din nordul Africii4, rigoare care a
eșuat, în cele din urmă, într-o serie de ostilităţi și atrocităţi,
pe care le vom prezenta în cele ce urmează.

4
Arnold Angenendt, Das Frühmittelalter. Die abendländische Christenheit
von 400 bis 900, Kohlhammer, Stuttgart, 1995, p. 73.
 1. Geneza donatismului

C
ând împăratul Dioclețian încercase în timpul
Marii Persecuții (303-305) să elimine creștinismul
distrugând Sfintele Scripturi și cărțile folosite în
cult, membrii Bisericii din Africa și în special clericii s-au
confruntat cu o grea decizie morală, deoarece toate opțiu-
nile erau nefaste: fie predau și, indirect, distrugeau Scrip-
tura, fie dădeau alte cărți și, înșelându-i pe anchetatori,
dovedeau o gravă lipsă de curaj, fie sufereau martiriul apă-
rând cărțile sacre1. În spiritul rigorii nord-africane, cei ce s-au
făcut vinovați de predarea Scripturilor au fost considerați
trădători ai credinței (traditores), ca unii ce au eșuat să re-
ziste în fața persecuției romane. Chiar și Mensurius, epis-
copul Cartaginei în timpul acestei persecuții, a recurs la o
înșelăciune și a înmânat reprezentanților proconsulului
Anulinus mai multe scrieri eretice pe care le prezentase ca
fiind cărțile folosite în cult. La sinodul episcopilor din pro-
vincia Numidia (Cirta, 5 martie 305) s-a constant că și alți
ierarhi africani procedaseră într-un mod similar2.
Cu toate acestea facțiunea rigoristă a donatiștilor3,

1
John Chapman, „Donatists”, în The Catholic Encyclopedia, vol. 5, Robert
Appleton Company, New York, 1909. http://www.newadvent.org/cat-
hen/05121a.htm (6 februarie 2020).
2
Gordon R. Lewis, „Violence in the name of Christ: The significance of
Augustine’s Donastist Controversy for Today”, în Journal of Evangelical
Theology Society, vol. 14:2 (1971), p. 105.
3
Lucrări de referință pentru controversa donatistă la Jean Louis Maier,
Le dossier du Donatisme, 2 vol. (= Texte und Untersuchungen, 134), Aka-
20 Criză şi unitate în Antichitatea creştină. Controversa donatistă

numiți astfel după episcopul de Casae Nigra, Donatus Mag-

nus († 355), a extins noțiunea de traditores și pentru cei ce
nu și-au asumat martiriul și au predat autorităților diferite
lucrări în locul Sfintelor Scripturi. Pe fondul rigorismului
promovat de Tertulian și Sfântul Ciprian al Cartaginei în le-
gătură cu valabilitatea Sfintelor Taine săvârșite de un cleric
decăzut4, fisurile dintre creștini s-au adâncit atât de mult
încât ruptura a devenit inevitabilă.
Schisma propriu-zisă s-a declanșat după moartea lui
Mensurius, când în fruntea Bisericii din Cartagina a fost hi-
rotonit arhidiaconul Cecilian. La consacrare a participat și
episcopul Felix de Aptunga, considerat el însuși un traditor,
asistat de episcopii Novellus de Thizica și Faustinus de
Thuburbo5, suspectați și ei de trădare. Pe de altă parte, la

demie Verlag, Berlin, 1987-1989; William Hugh Clifford Frend, The Do-
natist Church. A Movement of Protest in Roman North Africa, Oxford, 1952;
Ernst Ludwig Grasmück, Coercitio. Staat und Kirche im Donatistenstreit
(=Bonner Hist. Forsch. 22), Ludwig Röhrscheid Verlag, Bonn, 1964; Emin
Tengström, Donatisten und Katholiken. Soziale, wirtschaftliche und politische
Aspekte einer nordafrikanischen Kirchenspaltung, (=Studia Graeca et Latina
Gothoburgensis, 18), Elanders Boktryckeri, Göteborg, 1964.
4
Raportarea creștinilor la persecuții a determinat conturarea mai multor
atitudini: unii le-au primit ca o situație dată de un anumit context și au
mărturisit credința în Hristos chiar dacă acesta presupunea jertfa su-
premă; alții, temându-se de torturi și de moarte sau considerând că pot
să-și păstreze credința în mod tainic, dar formal să declare că nu sunt
creștini și să obțină cu bani sau prin relații un certificat (libellus), au pro-
cedat în consecință; alții, nedorind o confruntare deschisă cu persecutorii,
au preferat să se ascundă până trecea primejdia arestării; alții, dintr-un
spirit rigorist, căutau cu orice preț martiriul, socotind că prin aceasta își
asigură în mod cert mântuirea. Când s-a pus în discuție reprimirea celor
căzuți, aceste diverse atitudini au creat mari probleme Bisericii în jude-
carea fiecărei categorii și au dat naștere la aprinse controverse, care au
degenerat uneori în stări de schismă. A se vedea D.N. Vălean, Erezii, con-
troverse și schisme în creștinismul secolelor I-XI, Ed. Limes, Cluj-Napoca,
2009, pp. 53-56 și 72-78.
5
Jean Louis Maier, Le Dossier du donatisme. Vol. 1: Des origines à la mort de
Geneza donatismului 21

această consacrare nu a fost invitat episcopul primat al Nu-

midiei, din dorința de a sublinia că alegerea succesorului
lui Mensurius era un eveniment ce privea strict viața Bise-
ricii din Cartagina.
Datarea cu precizie a izbucnirii schismei ridică în con-
tinuare semne de întrebare, cert fiind doar că Mensurius a
murit în timpul domniei lui Maxențiu (306-312), deci după
încheierea „marii persecuții” și înainte de victoria lui Con-
stantin asupra lui Maxențiu (28 octombrie 312). Pornind de
la aceste termina (post și ante quem), istoricii care s-au aplecat
asupra cercetării Africii romane și a donatismului au fixat
debutul schismei fie în anul 3076, fie în iarna 311/3127, dată
care pare mai plauzibilă și poate fi integrată în suita de eve-
nimente și sinoade desfășurate în intervalul 313-315.

Constance II (303-361), Akademie Verlag, Berlin, 1987, p. 128.

6
Otto Seeck, Geschichte des Untergangs der antiken Welt, vol. 3, J.B. Metz-
lersche Verlagsbuchhandlung, Stuttgart, 21921, pp. 323, 509; Gerwin Ro-
ethe, „Zur Geschichte der römischen Synoden im 3. und 4. Jahrhundert”,
în Forschungen zur Kirchen- und Geistesgeschichte 11 (1937), p. 54; Ernest
Stein, Histoire du Bas-Empire, vol. 1, trad. de J.R. Palanque, Desclée de
Brouwer, Paris, 1949, p. 100; Timothy D. Barnes, „The Beginnings of Do-
natism”, în Journal of Theological Studies, vol. 26:1 (1975), pp. 13-22. Serge
Lancel, „Les débuts du donatisme: la date du Protocole de Cirta et de
l’élection épiscopale de Silvanus”, în Revue des études augustiniennes, vol.
25:3-4 (1979), pp. 226-229.
7
Louis Duchesne, „Le dossier du donatisme”, în Mélanges d’archéologie
et d’histoire, vol. 10 (1890), pp. 597-598, 626; Paul Monceaux, Histoire litté-
raire de l’Afrique chrétienne. Depuis les origines jusqu´a l´invasion arabe, vol.
4, Leroux, Paris, 1912, pp. 333-334. W.H.C. Frend, K. Clancy, „When did
the Donatist Schism Begin?”, în Journal of Theological Studies, vol. 28:1
(1977), pp. 104-109, François Decret, Mhamed Fantar, L’Afrique du Nord
dans l’Antiquité, Payot, Paris, 1981, p. 296; Jean Louis Maier, Le Dossier du
donatisme, vol. 1, pp. 130-135.
 În loc de concluzii

O
simplă trecere în revistă a evenimentelor des-
crise mai sus ar trebui să reprezinte o mărturie
despre subiectivismul convingerilor și superfi-
cialitatea modului în care ne raportăm la credința pe care
clamăm că o purtăm în suflete. Și deși concluziile ar fi de
prisos, în contextul actual nu am putea irosi acest prilej de
a mai sublinia o dată că donatismul poate servi ca para-
digmă pentru înțelegerea procesului prin care câțiva creș-
tini devotați, motivați de o rigoare, aparent justificată, ajung
să se separe de Trupul Bisericii și apoi să devină cei mai
aprigi combatanți împotriva comunității din care s-au des-
prins.
Studiile reunite în volumul de față urmăresc să redea
acest parcurs de la mișcare rigoristă la entitate schismatică
și transformarea ei într-o grupare eretică, scopul fiind acela
de a atrage atenția asupra fragilității vieții comunitare și
asupra efortului necesar pentru atingerea „unității credin-
ței” (ἑνότης τῆς πίστεως) pentru care ne rugăm la fiecare
Sfântă Liturghie.
Și avem nevoie de unitate mai ales astăzi când diversi-
tatea de opinie este identificată aprioric cu delictul de opi-
nie, când a avea o altă părere ne plasează automat pe poziții
fundamental opuse și într-un conflict implicit. Argumenta-
rea propriei opțiuni este întâmpinată de la bun început de
refuz. Dialogul este o întreprindere inutilă, pentru că ni-
meni nu mai are răbdare să-l asculte pe celălalt până la
capăt. Interlocutorii au pus deja etichetele și nici nu fac mi-
nimul efort să iasă din cercul strâmt al prejudecăților.
198 Criză şi unitate în Antichitatea creştină. Controversa donatistă

Suntem, mai mult ca niciodată, predispuși la fragmen-

tare în propriile comunități, grupuri sociale, și chiar fami-
liile sunt destrămate de duhul dihoniei. Puțin a mai rămas
să aruncăm cu blesteme și anateme, căci cuvintele grele s-
au spus deja, armoniei i-am pus capăt demult, pretextele cu
care ne justificăm opțiunile extreme ne-au orbit și sfidează
logica și bunul simț, ne manifestăm tiranic pretinzând ca
cei ce nu ne împărtășesc opinia fie să ni se supună fără vreo
obiecție, fie să dispară definitiv.
De aceea, volumul de față nu se referă la atât de mult la
Antichitatea creștină, ci la prezent și mai ales la viitorul
apropiat, în care comunitățile, deja zguduite de o profundă
dezbinare (pe teme religioase, sociale, sanitare), se vor con-
frunta cu o dinamică emoțională care va genera o și mai
mare învrăjbire și neîncredere. Simpla prezență a celuilalt
sau doar noțiunea de „altul” sunt astăzi suficiente pentru a
trezi profunde suspiciuni și temeri pentru siguranța noastră
biologică, dar mai ales pentru „certitudinile” noastre spiri-
tuale. Deși defilăm în spiritul vremii, făcând uz de noțiuni
precum „inclusivism”, „alteritate” sau „diversitate”, nu va
mai fi loc pentru un altul nici la masa noastră și nici în inima
noastră, pentru că am sucombat fricii de a nu pierde ceea
ce oricum nu deținem.
Din contră, posedați de certitudinea propriilor, dar pă-
relnice, valori, încremeniți pe calea (ὁ ὁδός – FA 9,2; 18,25-
26; 22,4) credinței și blocați la o interpretare arbitrară a
textelor sacre, ne radicalizăm și nu ratăm niciun prilej pen-
tru a ne dovedi îngustimea în abordarea unor teme ce se cer
nuanțate. Incapabili să ne punem în situația celorlalți, ne
plasăm categoric într-una dintre extreme, pentru ca, în cele
din urmă, să acționăm contrar principiilor pe care aparent
le susținem.
Sclavi ai unor concepții proprii sau împrumutate de la
„formatorii de opinie”, vom încerca să monopolizăm ade-
vărul și să privatizăm credința. Indignați din principiu și
În loc de concluzii 199

prea lesne ofensați de orice ne înconjoară, ne lăsăm deja

stăpâniți de un criticism nefondat și contribuim la adâncirea
fisurilor inerente vieții comunitare, temându-ne de faptul
că suntem diferiți unii de ceilalți. Intoleranța cu care îi tra-
tăm pe proprii frați ortodocși este dovada celei mai pure
forme de subiectivism, iar manifestările ei țin de patologia
conștiinței morale. Zelul este deturnat de la valorile credin-
ței și preschimbat în fanatism, dar fundamentalismul și ra-
dicalizarea nu au nimic de-a face cu religia. Ele doar
folosesc elementul spiritual pentru a justifica o profundă
nevoie de atenție și de afirmare și, mai nou, o disperată în-
cercare de conservare biologică.
Perspectiva îngrijorătoare a involuției noastre spirituale
ar trebui să ne pună pe gânduri și să ne oprească preț de
câteva clipe din vâltoarea în care ne-am lăsat angrenați.
Dacă ne luăm răgazul de a ne vedea vanitățile noastre și
vulnerabilitatea în fața iubirii de sine și de stăpânire, cu care
corupem orice pornire altruistă și dezinteresată, vom înțe-
lege că „unitatea credinței” este cu adevărat un dar ceresc.
Tocmai de aceea unitatea nu poate fi obținută decât prin
autentica sălășluire a Duhului în noi. Dar până la atingerea
acestei stări, fiecare este dator să o ceară cu sârguință și cu
smerenia de care este capabil, nădăjduind că Dumnezeu va
primi ofranda de voință și ne va da puterea să construim
punți de legătură în loc de ziduri.
 Bibliografie

Izvoare

Augustin, Epistole, în CSEL 34.1-34.3, edit. Al. Goldbacher Viena,

1895-1905
Augustin, Breviculus collationis cum Donatistis, edit. Michael Pet-
schenig, CSEL 53, Viena/Leipzig, 1910
Augustin, Contra Cresconium grammaticum donatistam libri quatuor,
edit. Michael Petschenig, CSEL 52, Viena/Leipzig, 1909
Augustin, Contra litteras Petiliani, edit. Michael Petschenig, CSEL
52, Viena/Leipzig, 1909
Augustin, Contra epistulam Parmeniani, edit. Michael Petschenig,
CSEL 51, Viena/Leipzig, 1908
Augustin, Contra Gaudentium, edit. Michael Petschenig, CSEL 53,
Viena/Leipzig, 1910
Augustin, Psalmus contra partem Donati, edit. Michael Petschenig,
CSEL 51, Viena/Leipzig, 1908
Augustin, De Doctrina Christiana, PL 34:15-122
Augustin, Ad catholicos epistola contra donatistas vulgo De unitate
Ecclesiae, PL 43:391-446
Augustin, Enarrationes in Psalmos, PL 37:1033-1967.
Augustin, De Haeresibus, edit. R. Vander Plaetse & C. Beukers,
CCSL 46, Brepols, Turnhout, 1969
Augustin, De Consensu Evangelistarum Libri Quatuor, PL 34: 1041-
1230
Beatus de Liebana, In Apocalypsin B. Ioannis Apostoli Commentaria,
edit. H.A. Sanders, Roma, 1930.
Ciprian al Cartaginei, De lapsis, edit. G. Hartel, CSEL 3.1, Viena,
1868
Eusebiu de Cezareea, Istoria bisericească, trad. de Pr. Prof. Teodor
Bodogae, PSB 13, EIBMBOR, București, 1987.
Eusebiu de Cezareea, Viața lui Constantin cel Mare, trad. de Radu
Alexandrescu, PSB 14, EIBMBOR, București, 1991.
Filostorgiu, Istoria bisericească, ediţie bilingvă, trad. de Dorin Ga-
rofeanu, studiu introductiv și note de Dragoș Mîrșanu, Edi-
tura Polirom, Iași, 2012.
Fulgentius, Ad Monimum, PL 65: 151-206
222 Criză şi unitate în Antichitatea creştină. Controversa donatistă

Gregorii I Papae Registrum Epistolarum, edit. P. Ewald și L.M. Har-

tmann, tom. 1-2, MGH, Berlin, 1887-1899
Isidorus Hispaliensis, Etymologiarum Libri Viginti, PL 82:73-728.
Isidorus Hispaliensis, De haeresibus liber, 35, edit. A.C. Vega, Pa-
trologia Latina Supplementum 4, Garnier Frères, Paris, 1970,
1815-1820
Isidorus Hispaliensis, De ecclesiasticis Officiis, edit. C.M. Lawson,
CCSL 113, Brepols, Turnhout, 1989.
Isidorus Hispaliensis, De officiis ecclesiasticis, PL 83:737-826
Ieronim, De viris illustribus, PL 23:631-760.
Sancti Hieronymi Stridoniensis Indicvlvs De Haeresibvs Ivdaeorvm,
Paris, 1617
Ilarie de Pictavium, Fragmenta ex opere historico, PL 10: 627-724.
Lactanţiu, Despre moartea persecutorilor, ediţie bilingvă, trad. de
Cristian Bejan, studiu introductiv, note și anexe de Dragoș
Mîrșanu, Editura Polirom, Iași, 2011
Optatus de Mileve (Afrus), De Schismate Donatistarum Adversus
Parmenianum Libri VII, în CSEL 26, edit. Carol Ziwsa, Viena,
1893
The Work of St. Optatus Bishop of Milevis against the Donatists, with
Appendix, translated into English with notes critical, explana-
tory, theological and historical by the Rev. O.R. Vassall-Phil-
lips, B.A., Longmans, Green, and co., London, 1917
Optatus, Against the Donatists, Translated and edited by Mark Ed-
wards, Liverpool University Press, Liverpool, 1997
Philastrius Brixiensis, Diversarum Hereseon Liber, edit. F. Heylen,
CCSL 9, Turnhout, 1947
Possidius de Calama, Operum S. Augustini elenchus, [X6.], 52, éd.
Wilmart, Miscellanea Agostiniana, 2, Rome, 1930
Theodoret de Cyr, Compendium haereticarum fabularum, PG 83:335-554
***
Apologeți de limba latină, traducere de Prof. Nicolae Chiţescu, Eliodor
Constantinescu, Paul Papadopol și Prof. David Popescu, în col.
Părinți și scriitori bisericești (PSB) 3, EIBMBOR, București, 1981
Actes de la conférence de Carthage en 411, vol. I-II, texte et traduction
de la capitulation générale et des actes de la première séance
par Serge Lancel, în SC vol. 194-195, Les Éditions de Cerf,
Paris, 1972
Bibliografie 223

Acta martyrum Saturnini presbyteri, Felicis, Dativi, Ampeli et aliorum,

17, PL 8:688-703
Concilium Arelatense Primum, PL 84:239-240
Passio Marculi, Migne, PL 8:760-766
Passio Maximiani et Isaac, PL 8:767-774
Theodosiani Libri XVI cum Constitutionibus Sirmondianis, vol. 1.1. și
1.2., edit. Th. Mommsen, Weidmann, Berlin, 1905.
Code Théodosien, Livre XVI, trad. Jean Rougé, introducere și note
Roland Delmaire, SC 497, Les Éditions du Cerf, Paris, 2005.
The Theodosian Code and Novels and the Sirmondian Constitutions. A
translation with commentary, glossary, and bibliography, transl. by
Clyde Pharr, Theresa Sherrer Davidson, Mary Brown Pharr,
introd. By C. Dickerman Williams, The Lawbook Exchange,
New Jersey, 2001

Colecţii de documente

Jean Louis Maier (ed.), Le dossier du Donatisme, 2 vol. (= Texte und

Untersuchungen, 134), Akademie Verlag, Berlin, 1987-1989;
Franciscus Oehler (ed.), Corpus Haereseologicum, vol. 1, Berlin,
1856
Diac. Ioan I. Ică jr (ed.), Canonul Ortodoxiei I: Canonul apostolic al
primelor secole, Editura Deisis, 2008
Hans von Soden, Urkunden zur Entstehungsgeschichte des Donatis-
mus, 1913, reed. de Hans Freiherr von Campenhausen, în:
Kleine Texte für Vorlesungen und Űbungen (=KIT), 122, Berlin,
1950
Maureen A. Tilley (ed.), Donatist Martyr Stories: The Church in Con-
flict in Roman North Africa, Liverpool University Press, Liver-
pool, 1996
J.D. Mansi (ed.), Sacrorum Conciliorum nova et amplissima collectio,
vol. III, Florenţa, 1759

Dicţionare și compendii

André Mandouze et al. (ed.), Prosopographie chrétienne du Bas-Empire,

vol. 1: Prososopographie de l’Afrique chrétienne (303-533), Éditions
du Centre National de la Recherche Scientifique, Paris, 1982
224 Criză şi unitate în Antichitatea creştină. Controversa donatistă

Dictionary of Christian Biography and Literature to the End of the Sixth

Century A.D., with an Account of the Principal Sects and Heresies,
edited by Henry Wace & William c. Piercy, Hendrickson Pu-
blishers, s.l., 1999
The Great Soviet Encyclopedia, 3rd Edition, The Gale Group, Inc.,
1970-1979
Theologische Realenzyklopädie, Bd. I, Berlin/New-York, 1977
William Smith, A Dictionary of Greek and Roman biography and myt-
hology, vol. 2, London, 1873

Lucrări în volum

Stanisław Adamiak, Carthage, Constantinople and Rome: Imperial

and Papal Interventions in the Life of the Church in Byzantine Africa
(533-698), Roma, 2011
Carl Andresen, Adolf Martin Ritter, Geschichte des Christentums,
I/1. Altertum, Kohlhammer, Stuttgart, 1993
Arnold Angenendt, Das Frühmittelalter. Die abendländische Chris-
tenheit von 400 bis 900, Kohlhammer, Stuttgart, 1995
Cristian Bădiliţă, Metamorfozele Anticristului la Părinții Bisericii,
trad. de Teodora Ioniţă, Editura Polirom, Iași, 2006
Dragoș Boicu, Împăratul teodosian – patronul universalismului roman
și al ecumenicității Bisericii, Editura Doxologia, Iași, 2018
Jean-Paul Brisson, Autonomisme et christianisme dans l’Afrique ro-
maine: de Septime Sévere a l’invasion vandale, Boccard, Paris,
1958
Peter Brown, Augustine of Hippo. A Biography, University of Cali-
fornia Press, Berkeley, 2000
Remo Cacitti, Furiosa Turba. I fondamenti religiosi dell´eversione so-
ciale, della disidenza política e della contestazione ecclesiale dei cir-
concellioni d´Africa, Milán, 2006
Daniel Folger Cane, Wandering, Begging Monks: Spiritual Authority
and the Promotion of Monastics in late Antiquity, University of
California Press, Berkley/Los Angeles/London, 2002
Erich Caspar, Geschichte des Papsttums von den Anfängen bis zur
Höhe der Weltherrschaft, vol. I, Tübingen, 1930
Nicolae Chifăr, Istoria Creștinismului, vol. I, Editura Universităţii
„Lucian Blaga”, Sibiu, 2007
Bibliografie 225

Andrei Cornea, Ecclesiocrația. Mentalități culturale și forme artistice

în epoca romano-bizantină (300-800), Editura Teora, București,
1998
Jean-Baptiste Cotelier, Ecclesiae graecae monumenta, Tomus pri-
mus, Paris, 1676
Matteo Dalvit, Ecclesia martyrum. Analisi del corpus martirologico
donatista, teză de doctorat, Padova, 2013
Ernst Dassmann, Kirchengeschichte II/1. Konstantinische Wende und
spätantike Reichskirche, Kohlhammer, Stuttgart, 1996
François Decret, Mhamed Fantar, L’Afrique du Nord dans l’Anti-
quité, Payot, Paris, 1981Joachim-Hans Diesner, Kirche und Staat
im spätrömischen Reich. Aufsätze zur Spätantike und zur Geschichte
der Alten Kirche, Evangelische Verlagsanstalt, Berlin, 1963
S.G. Dietz, Dissertatio historica de circumcellionibus, Leipzig, 1690
Ramiro Donciu, Împăratul Maxențiu și victoria creștinismului, Ed.
Antet, Filipeștii de Târg, 2007
Louis Ellies Dupin, Nouvelle bibliotheque des auteurs ecclesiastiques,
Paris, 1686
Nicu Dumitrașcu, Hristologia Sfântului Atanasie cel Mare în contex-
tul controverselor ariene și post-ariene, Cluj-Napoca, 1999, reed.
2003
Nicu Dumitrașcu, Cele șapte personalități de la Niceea (325), Cluj-
Napoca, 2003
Thomas M. Finn, Early Christian baptism and the catechumenate:
Italy, North Africa and Egypt, Collegeville, 1992
Karl Suso Frank, Lehrbuch der Geschichte der Alten Kirche, ABrill
Schoningh, Paderborn, 1997
William Hugh Clifford Frend, The Donatist Church. A Movement
of Protest in Roman North Africa, Oxford, 1952; Ernst Ludwig
Grasmück, Coercitio. Staat und Kirche im Donatistenstreit (=Bon-
ner Hist. Forsch. 22), Ludwig Röhrscheid Verlag, Bonn, 1964
W.H.C. Frend, Martyrdom and Persecution the Early Church. A Study
of a Conflict from the Maccabees to Donatus, Basil Blackwell, Ox-
ford, 1965
Klaus M. Girardet, Kaisergericht und Bischofsgericht. Studien zu den
Anfängen des Donatistenstreites (313-315) und zum Prozeß des At-
hanasius von Alexandrien (328-346), Rudolf Habelt, Bonn, 1975
226 Criză şi unitate în Antichitatea creştină. Controversa donatistă

Gert Haendler, Die abendländische Kirche im Zeitalter der Völkerwan-

derung (= Kirchengeschichte in Einzeldarstellungen, I/5), Evan-
gelische Verlagsanstalt, Berlin, 1980
David Bentley Hart, Ateismul: o amăgire. Revoluția creștină și adver-
sarii ei, traducere de Eva Damian, Doxologia, Iași, 2017
Karl Joseph von Hefele, A history of the councils of the church: from
the original documents, vol. II, translated by Henry Nutcombe
Oxenham, T & T Clark, Edinburgh, 1896
Jesse A. Hoover, The Contours of Donatism: Theological and Ideolo-
gical Diversity in Fourth Century North Africa, Baylor University,
2008
Jacques Bernard Nkoa Lebogo, La querelle sur le baptême: Les divi-
sions de l’Église chrétienne africaine, Éditions L’Harmattan, Pa-
reis, 2011
Louis Leschi, Études d’épigraphie, d’archéeologie et d’histoire africai-
nes, Paris, 1957
Carlos Garcia Mac Gaw, Le problème du baptême dans le schisme do-
natiste, De Boccard, Bordeaux, 2008
Ramsay MacMullen, Enemies of the Roman Order: Treason, Unrest
and Alienation in the Empire, Routledge, New York, 1992
Raúl Serrano Madroñal, La conflictividad social en la tardoantigüe-
dad: un análisis sociológico y lexicológico. Estudio sobre los princi-
pales conflictos del occidente tardorromano: bagaudas, circunceliones
y priscilianistas, teză de doctorat, Madrid, 2018
Henri-Irénée Marrou, Sfântul Augustin și sfârșitul Culturii Antice,
trad. de Dragan Stoianovici & Lucia Wald, Editura Humanitas,
București, 1997
John Meyendorff, Imperial unity and christian divisions. The Church
450-680 A.D., St. Vladimir’s Seminary Press, New York, 1989.
Stephen Mitchell, A history of the later Roman Empire, AD 284-641:
the transformation of the ancient world, Blackwell Publishing
Ltd., 2007
Szilveszter Füsti-Molnár, Ecclesia sine macula et ruga. Donatist Fac-
tors among the Ecclesiological Challenges for the Reformed Church
of Hungary especially after 1989-90, Sárospatak Reformed Theo-
logical Academy Sárospatak, 2008
Sean Farrell Moran, Patrick Pearse and the Politics of Redemption:
The Mind of the Easter Rising, 1916, Washington, 1989
Bibliografie 227

Johann Lorenz Mosheim, Institutes of Ecclesiastical History: Ancient

and Modern in Four Books, transl. by James Murdock, New
Haven, 1832
Melissa Mueller, Objects as Actors: Props and the Poetics of Perfor-
mance in Greek Tragedy, The University of Chicago Press, Chi-
cago, 2016
D.M. von Nathusius, Zur Charakteristik der Cirkumcellionen des 4.
u. 5. Jahrhunderts in Afrika, Greifswlad, 1900
John Micheal O’Flynn, Generalissimos of the Western Roman Empire,
University of Alberta Press, Alberta, 1983
Paul Monceaux, Histoire littéraire de l’Afrique chrétienne. Depuis
les origines jusqu´a l´invasion arabe, vol. 4-6, Leroux, Paris,
1912
Joseph M. O’Donnell, The Canons of the First Council of Arles, Cat-
holic University of America Press, Washington, 1961
Hans Georg Opitz, Urkunden zur Geschichte des arianischen Streites,
2 vol., De Gruyter, Berlin/Leipzig, 1934-1935
Jacques de Pamele, Excellent et tresutile traicté, Lyon, 1592
Adrian Podaru, Autoritate ecleziastică și putere imperială în antichi-
tatea târzie: Sfântul Ioan Gură de Aur și Fericitul Augustin, teză
de doctorat, Cluj-Napoca, 2010
Ferdinand Ribbeck, Donatus und Augustinus oder der erste ents-
cheindende Kampf zwischen Separatismus und Kirche, Elberfeld,
1858
Alessandro Rossi, Muscae moriturae donatistae circumvolant: la cos-
truzione di identità “plurali” nel cristianesimo dell’Africa Romana,
Ledizioni LediPublishing, Milano, 2013
Joyce Salisbury, The Blood of Martyrs: Unintended Consequences of
Ancient Violence, Routledge, New York, 2004
Otto Seeck, Geschichte des Untergangs der antiken Welt, vol. 3, J.B.
Metzlersche Verlagsbuchhandlung, Stuttgart, 21921
Brent Shaw, Sacred Violence. African Christians and Sectarian Hatred
in the Age of Augustine, Cambridge University Press, 2011
William John Sparrow-Simpson, St. Augustine and African church
divisions, Longmans, Green & Co, London / New York / Bom-
bay / Calcutta, 1910
Fridericus Staphylus, Disputatio contra circumcelliones, Königsberg,
1548
228 Criză şi unitate în Antichitatea creştină. Controversa donatistă

Ernest Stein, Histoire du Bas-Empire, vol. 1, trad. de J.R. Palanque,

Desclée de Brouwer, Paris, 1949
H.C. Teitler, The Last Pagan Emperor: Julian the Apostate and the War
against Christianity, Oxford University Press, New York, 2017
Emin Tengström, Donatisten und Katholiken. Soziale, wirtschaftliche
und politische Aspekte einer nordafrikanischen Kirchenspaltung,
(=Studia Graeca et Latina Gothoburgensis, 18), Elanders Bok-
tryckeri, Göteborg, 1964
Maureen A. Tilley, The Bible in Christian North Africa: The Donatist
World, Fortress Press, Minneapolis, 1997
Wilhelm Thümmel, Zur Beurtheilung des Donatismus: Eine kirchen-
geschichtliche Untersuchung, Halle, 1893
Dumitru Tudor, Figuri de împărați romani, vol. 2, Ed. Enciclopedică
Română, București, 1974
Marius Țepelea, Dioclețian și persecuțiile împotriva creștinilor, Ora-
dea, 2008
Ignacio Ortiz de Urbina, Nicee et Constantinople, Éditions de
l’Orante, Paris, 1963
Daniel Nicolae Vălean, Erezii, controverse și schisme în creștinismul
secolelor I-XI, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2009
Heinrich Vogel, Das Nicaenische Glaubensbekenntis, Eine Doxologie,
Lettner, Berlin/Stuttgart, 1963
Constantin Voicu, Botezul în Tradiția Patristică, Ed. Agnos, Sibiu,
2011
Geoffrey G. Willis, Saint Augustine and the Donatist Controversy,
SPCK, London, 1950

Studii și articole

Stanisław Adamiak, „When Did Donatist Christianity End?”, în

Anthony Dupont, Matthew Alan Gaumer, and Mathijs Lam-
berigts (ed), The Uniquely African Controversy: Studies on Dona-
tist Christianity, Peeters, Leuven/Paris/Bristol, 2015, pp. 211-236
J.E. Atkinson¸ „Out of Order: The Circumcellions and Codex
Theodosianus 16, 5, 52”, în Historia: Zeitschrift für Alte Geschi-
chte, vol. 41:4 (1992), p-. 488-499
Timothy D. Barnes, „The Beginnings of Donatism”, în Journal of
Theological Studies, vol. 26:1 (1975), pp. 13-22
Bibliografie 229

Karl Baus, „Von der Urgemeinde zur frühchristlichen Großkir-

che” (Kap. 30, Die endgueltige Wende durch Konstantin den
Grossen), în Hubert Jedin (ed.), Handbuch der Kirchengeschichte,
vol. I, Academic in Wissenschaftliche Buchgesellschaft, Frei-
burg/Basel/Wien, 1985, pp. 464-472
Karl Baus, Eugen Ewig, „Die Reichskirche nach Konstantin dem
Großen. Die Kirche von Nikaia bis Chakedon” (Kap. 11, Die
Auseinandersetzung mit dem Donatismus), în Hubert Jedin
(editor), Handbuch der Kirchengeschichte, vol. II/1, Academic in
Wissenschaftliche Buchgesellschaft, Freiburg/Basel/Wien,
1985, pp. 142-167
John Joseph A’Becket, „Agonistici”, în The Catholic Encyclopedia,
Vol. 1, Robert Appleton Company, New York, 1907.
http://www.newadvent.org/cathen/01223a.htm (17.01.2021)
R. Pierce Beaver, „The Donatist Circumcellions”, în Church His-
tory, vol. 4:2 (1935), pp. 123-133
Dragoș Boicu, „Cesset superstitio, sacrificiorum aboleatur insania
– Legislaţia privind templele, sacrificiile și păgânii (Codex Theo-
dosianus 16.10)”, în Magistrul: omagiu Părintelui Academician
Mircea Păcurariu – 85 de ani de viață, coord.: † Laurenţiu Streza,
Nicolae Chifăr, Paul Brusanowski, Emanuel-Pavel Tăvală, Edi-
tura Andreiana/ASTRA Museum, Sibiu, 2017, pp. 341-396
Dragoș Boicu, „Geneza donatismului: la limita dintre rigoarea
fără discernământ și trufia fără margini”, în Unitate și identi-
tate. Ortodoxia românilor între comuniunea răsăriteană și dialogul
cu Apusul , vol. II, editat de Pr. Prof. Dr. Vasile Stanciu și Lect.
Dr. Paul Siladi, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca,
2018, pp. 93-106
Dragoș Boicu, „The Consolidation of Donatism in the First Half
of the Fourth Century”, în Studia Universitatis Babes-Bolyai-
Theologia Orthodoxa, vol. 64:1 (2019), pp. 83-100
Dragoș Boicu, „Constantin cel Mare și medierea crizei donatiste
între anii 313 și 316”, în Mitropolia Olteniei, nr. 5-8/2020, pp.
149-166
Dragoș Boicu, „Codex Theodosianus. Liber XVI.6: Ne sanctum
baptisma”, în Revista Teologică, nr. 3/2020, pp. 210-233
Dragoș Boicu, „Augustine and the legitimisation of violence in
Christian mission”, în Aurel Pavel, Daniel Buda, Ciprian Iulian
230 Criză şi unitate în Antichitatea creştină. Controversa donatistă

Toroczkai (ed.), Making Mission from the Model of Christ. Internal

and external mission of the Church, ASTRA Museum, Sibiu, 2014,
pp. 166-186
Peter Brown, „St. Augustine’s attitude to religious coercion”, în
The Journal of Roman Studies, vol. 54:1-2 (1964), pp. 107-116
S. Calderone, „Circumcelliones”, în La parola del passato, Rivista di
Studi Antichi 22, Fasc. CXIII:22, 1967, pp. 94-109
C. du Cange, „Campitæ”, în du Cange et al., Glossarium mediae
et infimae latinitatis, éd. augm., Niort: L. Favre, 1883-1887, t. 2,
col. 066c. http://ducange.enc.sorbonne.fr/CAMPITAE (21.01.
2021)
John Chapman, „Donatists”, în The Catholic Encyclopedia, Vol. 5,
Robert Appleton Company, New York, 1909. http://www.ne-
wadvent.org/cathen/05121a.htm (6.02.2020)
Nicolae Chifăr, „Mișcarea donatistă și politica religioasă constan-
tiniană”, în Revista Teologică, nr. 4/2012, p. 129-142
Nicolae Chifăr, „Controversa donatistă în a doua jumătate a se-
colului al IV-lea și începutul secolului al V-lea”, în Biserică și
Stat: perspective teologice și istorice. Studii în memoria Părintelui
Profesor Adrian Gabor, V.-A. Carabă, S.-L. Nazâru, I.-A. Tudorie
(eds.), Editura Istros, Brăila, 2019, pp. 125-138
Nicolae Chifăr, „Ortodoxia în confruntare cu arianismul. Episco-
patul apusean în apărarea crezului niceean”, în Analele științi-
fice ale Universității Al. I. Cuza-Iași, Teologie, tom IV, 1997-1998,
pp. 187-202
Ioan G. Coman, „Personalitatea Sfântului Ciprian”, în Studii Teo-
logice, nr. 5-6/1959, pp. 267-296
Bryan Cross, „St. Optatus on Schism and the Bishop of Rome”,
http://www.calledtocommunion.com/2011/06/st-optatus-on-
schism-and-the-bishop-of-rome/ (6.02.2020)
Matteo Dalvit, „‘Montenses’. The Donatists’ Ecclesiological Re-
flection about Habacuc’s Prophecy”, în Augustiniana, vol.
63:1/4 (2013), nota 33, pp. 173-188
Alan Dearn, „The Abitinian Martyrs and the Outbreak of the Do-
natist Schism”, în Journal of Ecclesiastical History, vol. 55:1
(2004), pp. 1-18
Hippolyte Delehaye, „Domnus Marculus”, în Analecta Bollan-
diana, vol. 53 (1935), pp. 81-89
Bibliografie 231

Louis Duchesne, „Le dossier du donatisme”, în Mélanges d’archéo-

logie et d’histoire, vol. 10 (1890), pp. 589-650
Geoffrey D. Dunn, „Heresy and Schism according to Cyprian of
Carthage”, în Journal of Theological Studies, vol. 55.2 (2004), pp.
551-574
Jennifer Eyl, „Optatus’s Account of Lucilla in Against the Dona-
tists, or, Women Are Good to Undermine With”, în Susan Ash-
brook Harvey, Nathaniel DesRosiers, Shira L. Lander,
Jacqueline Z. Pastis, and Daniel Ullucci (ed.), A most reliable
witness: essays in honor of Ross Shepard Kraemer, Brown Judaic
Studies, Rhode Island, 2015, pp. 155-164
Robert M. Franks, „The Dynasty of Constantine Down to 363”, în
Noel Lenski (ed.), The Cambridge companion to the Age of Con-
stantine, Cambridge University Press, Cambridge, 2006, pp.
91-107
W.H.C. Frend, „The Cellae of the African Circumcellions”, în Jour-
nal of Theological Studies, vol. 3:1 (1952), pp. 87-89
W.H.C. Frend, „Circumcellions and Monks”, în Journal of Theolo-
gical Studies, vol. 20:2 (1969), pp. 542-549
W.H.C. Frend, K. Clancy, „When did the Donatist Schism Begin?”,
în Journal of Theological Studies, vol. 28:1 (1977), pp. 104-109
Éric Fournier, „Constantine and Episcopal Banishment: Con-
tinuity and Change in the Settlement of Christian Disputes”,
în Julia Hillner, Jörg Ulrich and Jakob Engberg (ed.), Clerical
Exile in Late Antiquity, Peter Lang, Frankfurt am Main, 2016,
pp. 47-66
Matthew Alan Gaumer, „The Evolution of Donatist Theology as
Response to a Changing Late Antique Milieu”, în Augustiniana,
vol. 58:3 (2008), pp. 177-183
Matthew Alan Gaumer, Anthony Dupont, „Understanding Au-
gustine’s changing justification for statesponsored religious
coercion and its context within Donatist North Africa”, p. 6.
https://lirias.kuleuven.be/bitstream/123456789/220345/1/Au-
gustinus+Article+PDF.pdf (12.12.2019)
Klaus M. Girardet, „Konstantin der Grosse und das Reichskonzil
von Arles (314)”, în D. Papandreou, W.A. Bienert (ed.), Oecu-
menica et Patristica. Festschrift W. Schneemelcher, Metropolie der
Schweiz, 1989, pp. 151-174
232 Criză şi unitate în Antichitatea creştină. Controversa donatistă

Erika T. Hermanowicz, „Catholic Bishops and Appeals to the Im-

perial Court: A Legal Study of the Calama Riots in 408”, în
Journal of Early Christian Studies, vol. 12:4 (2004), pp. 499-510
Jesse Hoover, „‘They Agreed with the Followers of Arius’: The
Arianization of the Donatist Church in Late Antique Heresio-
logy”, în Studia Patristica, vol. 98 (2017), pp. 295-306
Jesse A. Hoover, „«Capricious, Seductive, and Insurrectionary».
Anabaptism, the Circumcellions, and the Rhetoric of Sedition”,
în Journal of Early Modern Christianity, vol. 3(1), 2016; pp. 71-98
Robert Joly, „Saint Augustin et l’intolerance religieuse”, în Revue
belge de philologie et d’histoire, vol. 33:2 (1955), pp. 263-294
Diac. Ioan I Ică jr, „«Să ucidem războaiele cu cuvântul și nu oa-
menii, și să obţinem pacea cu pace, nu cu razboi». Pacea și răz-
boiul în lumina ultimelor epistole ale Fer. Augustin”, în
Mitropolia Ardealului, nr. 1-2/1985, pp. 41-58
Johann Peter Kirsch, „Flavius Marcellinus”, în The Catholic Ency-
clopedia. Vol. 9. New York: Robert Appleton Company, 1910.
http://www.newadvent.org/cathen/09639a.htm (5.04.2020)
Bernhard Kriegbaum, „Primian of Carthage”, în Religion Past and
Present, Brill Online, 2013. http://referenceworks.brillonline.
com/entries/religion-past-and-present/primian-of-carthage-
SIM_024685 (22.02.2020)
Emilien Lamirande, „Aux origines du dialoque interconfessionnel:
saint Augustin et les donatistes: vingt ans de tentatives infruc-
tueuses (391-411)”, în Studia Canonica, vol. 32:1 (1998), p. 203-228.
Serge Lancel, „Les débuts du donatisme: la date du Protocole de
Cirta et de l’élection épiscopale de Silvanus”, în Revue des étu-
des augustiniennes, vol. 25:3-4 (1979), pp. 217-229
Noel Lenski, „Constantine and the Donatists. Explorig the Limits
of Religious Toleration”, în Martin Wallraff (ed.), Religiöse To-
leranz. 1700 Jahre nach dem Edikt von Mailand, De Gruyter, Ber-
lin /Boston, 2016, pp. 101-139
C. Lepelley, „«Iuvenes» et Circoncellions: les derniers sacrifices
humains de l´Afrique Antique”, în Antiquités Africaines, vol.
15 (1980), pp. 261-271
Gordon R. Lewis, „Violence in the name of Christ: The significance
of Augustine’s Donastist Controversy for Today”, în Journal of
Evangelical Theology Society, vol. 14:2 (1971), pp. 103-110
Bibliografie 233

L.J. van der Lof, ,,Warum wurde Tyconius nicht katholisch?”, în

Zeitschrift für neutestamentliche Wissenschaft, vol. 57 (1966), pp.
260-283
Rudolf Lorenz, „Circumcelliones – cotopitae – cutzupitani”, în
Zeitschrift für Kirchengeschichte, vol. 82 (1971), pp. 54-59
Edme-François Mallet, „Circoncellion”, în Encyclopédie de Diderot,
https://www.encyclopédie.eu/index.php/religion/953708033-
theologie/1355434833-CIRCONCELLION (17 ianuarie 2021)
R.A. Markus, ,,Donatism the Last Phase”, în Studies in Church His-
tory, vol. 1(1964), pp. 118-126
Paola Marone, „Le donne nel movimento donatista”, în Augusti-
nianum, vol. 51 (2011), pp. 85-99
Valerio Neri, „Ancora sui Circumcelliones”, în Mediteraneo Antico,
vol. 12:1-2 (2009), pp. 185-198
Stewart Irvin Oost, „Count Gildo and Theodosius the Great”, în
Classical Philology, vol. 57:1 (1962), pp. 27-30
Charles Pietri „Die Schwierigkeiten des neuen Systems im Wes-
ten. Der Donatistenstrei (363-420)”, în Charles Pietri, Luce
Pietri (ed.), Die Geschichte des Christentums. Religion, Politik,
Kultur, vol. 2, Herder, Freiburg, 2005, pp. 507-524
Dumitru Popescu, „Doctrina despre Taina Botezului în primele
secole creștine”, în Ortodoxia, nr. 3/1961, pp. 393-404
Bruno Pottier, „Les Circoncellions. Un mouvement ascétique iti-
nérant dans L’Afrique du Nord des IVe et Ve siecles”, în Anti-
quités africaines, vol. 44 (2008), pp. 43-107
Ioan Rămureanu, „Lupta Ortodoxiei contra arianismului de la Si-
nodul I ecumenic până la moartea lui Arie”, în Studii Teologice,
nr. 1-2/1961, pp. 13-31
Ioan Rămureanu, „Sinodul de la Sardica din anul 343. Importanţa
lui pentru istoria pătrunderii creștinismului la geto-daco-ro-
mani”, în Studii Teologice, nr. 3-4/1962, pp. 146-182
Ioan Rămureanu, „Sinoadele de la Sirmium dintre anii 348 și 358.
Condamnarea lui Fotin de Sirmium”, în Studii Teologice, nr. 5-
6/1963, pp. 266-316
Gerwin Roethe, „Zur Geschichte der römischen Synoden im 3.
und 4. Jahrhundert”, în Forschungen zur Kirchen- und Geistes-
geschichte 11 (1937), pp. 54-60
234 Criză şi unitate în Antichitatea creştină. Controversa donatistă

Charles Saumagne, „Ouvriers agricoles ou rodeurs de celliers?

Les Circoncellions d’Afrique”, în Annales d’histoire économique
et sociale, vol. 6:28 (1934), pp. 351-364
Alfred Schindler, „Afrika I. Das christliche Nordafrika (2. bis 7.
Jh.)”, în Theologische Realenzyklopädie, Bd. I, Berlin/New-York,
1977, pp. 640-700
Brent Shaw, „African Christianity: Disputes, Definitions, and
«Donatists»”, în Malcolm R. Greenshields, Thomas A. Robin-
son, Orthodoxy and Heresy in Religious Movements. Discipline and
Dissent. Essay in Honour of M. James Penton on His Sixtieth Bir-
thday, The Edwin Mellen Press, Lewiston/Queenston/Lampe-
ter, 1992, pp. 5-34
Brent Shaw, „Bad boys: Circumcellions and Fictive Violence”, în
H.A. Drake (ed.), Violence in Late Antiquity. Perceptions and Prac-
tices, Ashgate, Hampshire, 2006, pp. 177-194
Brent Shaw, „Who were the Circumcellions?”, în A.H. Merrills
(ed.), Vandals, Romans and Berbers. New Perspectives on Late An-
tique North Africa, Ashgate, Hampshire, 2004, pp. 227-258
Edward L. Smither, „Persuasion or Coercion: Augustine on the Sta-
te’s Role in Dealing with Other Religions and Heresies”, în Fa-
culty Publications and Presaetations, nr. 4-8/2006, p. 1-37, http://
digitalcommons.liberty.edu/lts_fac_pubs/14/ (20.02.2020)
Maureen A. Tilley, „From Separatist Sect to Majority Church: The
Ecclesiologies of Parmenian and Tyconius”, în Studia Patristica,
vol. 33 (1997), pp. 260-265
Isidor Todoran, „Botezul ereticilor”, în Mitropolia Ardealului, nr.
4-6/1961, pp. 242-268
Federico-Mario Beltrán Torreira, „Historia y profecía en el dona-
tismo tardío: el «Liber Genealogus»”, în Cristianismo y acultu-
ración en tiempos del Imperio Romano, Antig. Crist. (Murcia), vol.
7 (1990), pp. 343-351
Vesselina Vachkova, „The early stage of the Donatist Schism – a
view from Serdica”, în Vesselina Vachkova, Dimitar Dimitrov
(ed.), Serdica Еdict (311 AD): Concepts and Realizations of the Idea
of Religious Toleration. Proceedings of the international interdisci-
plinary conference “Serdica Edict (311 AD): Concepts and Realiza-
tions of the Idea of Religious Toleration”, Sofia, 2012, Tangra, Sofia,
2014, pp. 109-120
Bibliografie 235

Albert C. De Veer, „Une mesure de tolérance de l’empereur Ho-

norius”, în Revue des études byzantines, vol. 24 (1966), pp. 189-
195
Constantin Voicu, „Problema homoousius la Sfântul Atanasie cel
Mare”, în Mitropolia Olteniei, nr. 1-2/1963, pp. 3-20
William C. Weinrich, „Cyprian, Donatism, Augustine, and Au-
gustana VIII: Remarks on the Church and the Validity of Sa-
craments”, în Concordia Theological Quarterly, vol. 55:4 (1991),
pp. 267-296
Robert Wiśniewski, „Lucilla and the Bone. Remarks on an Early
Testimony to the Cult of Relics”, în Journal of Late Antiquity,
vol. 4:1 (2011), pp. 157-161
Robin Whelan, „African Controversy: The Inheritance of the Do-
natist Schism in Vandal Africa”, în Journal of Ecclesiastical His-
tory, vol. 65:3 (2014), pp. 504-521