SC FIRE PROTECT SRL

Suport de curs pentru ocupaţia

,,Cadru tehnic cu atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor”

Unitatea de competenţă nr. 1 – Acordarea asistenţei tehnice de specialitate în situaţii critice

TEMA 3

INCENDIUL ŞI EVOLUŢIA SA - PROPAGAREA INCENDIILOR

(2 ore P. T.)

Incendiul si dezvoltarea lui

1. Noţiunea de incendiu
Dicţionarul limbii romane defineşte incendiul astfel: „Foc mare care cuprinde si distruge parţial
sau total o clădire, o pădure etc.”.
Conform EN ISO 13943 -2008:
Incendiu: proces de ardere caracterizat prin emisie de căldură şi efluenţi ai incendiului şi de
obicei însoţit de fum, flăcări, incandescenţă sau o combinaţie a acestora.
Incendiu: ardere (necontrolată) autoîntreţinută care nu a fost deliberat organizată pentru a
produce efecte utile şi a cărei propagare în timp şi spaţiu nu este limitată.
Foc: ardere autoîntreţinută care este deliberat organizată pentru a produce efecte utile şi a
cărei propagare în timp şi spaţiu este limitată.
Incendiul este un proces complex de ardere, cu evoluţie nedeterminatã, incluzând şi alte
fenomene de naturã fizicã şi chimicã (transfer de cãldurã, formarea flãcãrilor , schimbul de gaze cu
mediul înconjurãtor , transformãri structurale produse în materialele de construcţie şi elementele de
rezistenţã etc.).
Deci pentru a defini cat mai corect incendiul trebuie sa se tina seama de toate elementele care
stau la baza acestui fenomen, ca iniţierea, dezvoltarea si lichidarea lui, precum si de consecinţele ce
le poate cauza.
Aceste elemente pot fi exprimate succint prin:
• existenta combustibilului si acţiunea unei surse de aprindere;
• iniţierea si dezvoltarea unei arderi si scăparea ei de sub control;
• producerea de pierderi materiale in urma arderii;
• necesitatea intervenţiei printr-o singura acţiune de stingere cu scopul întreruperii si
lichidării procesului arderii.
Lipsind unul din aceste elemente, nu putem spune ca avem de-a face cu un incendiu.
Orice incendiu este însoţit de fenomene chimice si fizice cum sunt: reacţii chimice pe timpul
arderii, degajarea si transferul de căldura, producerea de flăcări, degajarea, separarea si răspândirea
produselor arderii, formarea schimbului de gaze etc.
Cunoscând amploarea acestor fenomene, daca este posibil chiar concretizate prin anumiţi
parametri, se creează posibilitatea aprecierii cat mai reale a situaţiei incendiului si a luării unei hotărâri
concrete in vederea stingerii acestuia. In practica apar cazuri când elementele de baza ale incendiului
pot influenta apariţia unor condiţii care sa complice situaţia, ca de exemplu producerea de explozii,
fierberea si debordarea lichidelor combustibile din rezervoare, deformarea si surparea elementelor de
construcţie si a instalaţiilor tehnologice.

1
SC FIRE PROTECT SRL
Suport de curs pentru ocupaţia
,,Cadru tehnic cu atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor”

2. Viteza de ardere
Aceasta este o caracteristica importanta a materialelor combustibile si depinde de natura lor, de
condiţiile de schimb de căldura si de masa in zona procesului de ardere.
Noţiunea de viteza de ardere are un înţeles diferit pentru stările de agregare a materiei.

Viteza de ardere este o caracteristica principala a substanţelor si materialelor combustibile si

depinde de:
• temperatura la care are loc prima reacţie;
• compoziţia chimica;
• umiditatea substanţei sau materialului combustibil;
• curenţii de aer;
• presiunea atmosferica;
• raportul dintre suprafaţa libera a combustibilului si volumul lui;
• de prezenta catalizatorilor;
• la lichide si gaze de concentraţia acestora.

In încăperi, viteza de ardere a substanţelor si a materialelor solide, depinde de suprafaţa relativa

a golului prin care se face schimbul de gaze intre zona incendiului si mediul exterior.
Materialele solide măcinate sau fărmiţate fin, având o suprafaţa libera in masa prin care
pătrunde aerul, ard mai rapid decât aceleaşi materiale care se găsesc intr-o masa mai compacta.
Pentru materialele solide se foloseşte cel mai frecvent viteza de ardere in raport de masa, adică
cantitatea de material combustibil ars pe unitatea de suprafaţa de ardere in unitatea de timp.
Cu cat este mai mare suprafaţa specifica a substanţelor si materialelor solide, cu atât este mai
ridicata viteza de ardere. Suprafaţa specifica a unui corp solid este raportul intre suprafaţa libera si
volum.
Pentru fiecare material combustibil solid, viteza de ardere in raport de masa depinde de
temperatura incendiului.

Viteza de ardere se mareste odata cu ridicarea temperaturii, si depinde de cantitatea de oxigen

care participa la ardere.
La micsorarea cantitatii de oxigen viteza de ardere se reduce. Pentru arderea majoritatii
substantelor combustibile (lemn, carbune, produse petroliere etc.) oxigenul se ia din aer. Daca aerul
atmosferic contine mai putin de 14 – 15% oxigen, arderea substantelor si materialelor combustibile
inceteaza; adica viteza de ardere devine nula.
Viteza de ardere pe timpul incendiilor izbucnite in interior depinde in primul rand de existenta
si starea golurilor si in foarte mica masura de sarcina specifica a substantelor sau materialelor
combustibile.
La cresterea schimbului de gaze viteza de ardere se mareste. Pe timpul incendiilor din spatiile
inchise de la subsol, in magaziile navelor, in camerele de uscare etc., unde schimbul de gaze este foarte
limitat se produce un proces lent de ardere. La incendiile izbucnite in exterior, viteza de ardere depinde
de viteza vantului.

2
SC FIRE PROTECT SRL
Suport de curs pentru ocupaţia
,,Cadru tehnic cu atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor”

3. Evolutia incendiului
Dezvoltarea unui incendiu este un fenomen aleatoriu si nu poate fi descris printr-o schema
simpla sau unica. Se poate considera ca, in evolutia unui incendiu in interiorul unei incaperi, intervin 5
etape distincte :
1. aparitia focarului initial;
2. faza de ardere lenta;
3. faza de ardere activa;
4. faza de ardere generalizata;
5. faza de regresie.

Aparitia focarului initial

Acest fenomen este larg tratat in studiile referitoare la cauzele tehnice ale incendiilor, unde se
mentioneaza ca energia susceptibila de a declansa un incendiu este adesea doar de ordinul sutelor de
jouli, mult mai mica de cat energia degajata ulterior.
Aceasta inseamna energia degajata de un simplu bat de chibrit, tigara, un mic arc electric etc.
Energia de aprindere poate fi si mai mica, chiar de ordinul milijoulilor, pentru inflamarea suspensiilor
de produse pulverulente in aer, ori chiar sub un microjoule pentru a amorsa anumite explozii de
amestecuri gazoase.
Se pot deosebi urmatoarele categorii de surse de aprindere: arcuri electrice, scurtcircuit electric,
scantei electrice, efectul termic al curentului electric, electricitate statica, flacara deschisa, flacara
inchisa, efect termic, scantei de natura mecanica, autoaprindere, reactii chimice, explozii, trasnet.

Faza de ardere lenta

Aceasta faza are o durata extrem de variata. Absenta in numeroase cazuri, ea poate dura cateva
minute, cateva ore si, in unele situatii, chiar zile sau saptamani.
Temperatura creste relativ lent, fara a atinge valori importante. Din descompunerea
materialelor se degaja gaze care se acumuleaza in atmosfera ambienta si formeaza cu aerul un amestec
combustibil, ce poate fi aprins de flacari.
Durata acestei faze depinde, in primul rand, de natura, cantitatea si modul de distributie a
materialelor combustibile in incapere. Efectele asupra vietii persoanelor sunt importante (asfixiere prin
fum). Cu cat materialul combustibil se aprinde mai usor, cu atat caldura degajata este mai mare si
propagarea are loc mai rapid.

Faza de ardere activa

Este o faza de importanta deosebita, cand se decide in mare masura care va fi dezvoltarea
ulterioara a incendiului. Arderea se dezvolta dupa legi bine stabilite, avand aerul necesar in cantitati
suficiente si se transmite tuturor obiectelor invecinate cu focarul.
Atunci cand incendiul s-a dezvoltat suficient, intervine radiatia ca principal factor al
transferului termic.
In faza arderii active, incendiul este insotit de o multitudine de procese fizice complexe. Din
aceasta cauza, cea mai raspandita abordare a analizei dezvoltarii incendiului consta in determinarea
factorilor principali care influenteaza mecanismul de propagare a incendiilor, precum si in descrierea
dezvoltarii sale cu ajutorul parametrilor termodinamici mediati dupa volumul incaperii. Aceasta
abordare prezinta un interes maxim din punct de vedere al asigurarii rezistentei la foc a elementelor

3
SC FIRE PROTECT SRL
Suport de curs pentru ocupaţia
,,Cadru tehnic cu atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor”

de constructie si porneste de la faptul ca parametrii locali, ce caracterizeaza conditiile din incapere,

sunt comensurabili cu valorile lor mediate dupa volum.

Faza de ardere generalizata

Este faza in care ard toate elementele combustibile ale incaperii, incendiul atingand in acest
moment dezvoltarea sa maxima. In perioada imediat precedenta, la suprafata obiectelor inca
neinflamate, mici flacari care rezulta din arderea gazelor de distilare apoi, brusc, acestea se integreaza
unei flacari generalizate, fenomen cunoscut prin termenul flash - over si conventional acceptat pe
plan international.
In incaperi mai mari, fenomenul de flash - over apare cand flacara atinge tavanul si se rabate,
intensificand radiatia. De aici, influenta majora a tavanului combustibil in evolutia incendiului.
In cursul acestei faze, structurile de rezistenta sunt cele mai afectate de incendiu prin fisurarea
si dislocarea peretilor, largirea deschiderilor etc, avand ca urmare o dezvoltare mult mai rapida a
arderii.
Fenomenul de flash - over este caracterizat nu numai prin cresterea rapida (exponentiala) a
temperaturii, dar si printr-o masiva si rapida generare de furn, mai ales cand materialele de finisare a
peretilor sunt combustibile.
Timpul pentru atingerea acestui fenomen variaza proportional cu cantitatea de caldura primita
de materiale, cu masa materialelor si proprietatile termice ale acestora, cu geometria incaperii si
ventilatia. Repartizarea in incapere a materialelor joaca un rol secundar in dezvoltarea acestei faze.
Dupa producerea fenomenului flash - over urmeaza o ardere stabilizata, cand regimul de ardere
este conditionat fie de suprafata materialelor combustibile, fie de dimensiunile deschiderilor, deci de
regimul admisiei aerului.
Viteza de ardere este limitata de marimea suprafetei combustibilului, cand aerul circula in
exces, in raport cu suprafata de contact dintre combustibil si aer.

Faza de regresie
In cursul acestei faze, temperatura inceteaza sa mai creasca, apoi incepe sa scada, datorita
epuizarii combustibilului. Flacarile se atenueaza mult, dupa care dispar, fiind inlocuite treptat de jar si
cenusa. Odata cu micorarea dimensiunilor flacarii, reapare mediul gazos intre flacara si elementele
de constructie.
Importanta acestei faze a fost uneori subestimata. Temperatura scade, dar nu brusc, ramanand
foarte mult timp ridicata si actiunea ei distructiva asupra structurilor nu poate fi neglijata.
Uneori, in aceasta perioada, incendiul se transmite cladirilor sau incaperi lor vecine, obstacolul
reprezentat de elementele de compartimentare nemairezistand in timp.

4
SC FIRE PROTECT SRL
Suport de curs pentru ocupaţia
,,Cadru tehnic cu atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor”

4. Evaluarea marimii unui incendiu

Din studii efectuate, s-a ajuns la concluzia ca marimea unui incendiu se poate aprecia numai
tinand seama de sarcina termica a cladirii. De exemplu, marimea unui incendiu intr-o incapere care
contine 50 kg lemn/m2 suprafata planseu, ar corespunde unui incendiu de 1h, cu cresterea temperaturii
astfel: ≈ 800ºC dupa 20 min; 880ºC dupa 40 min; 920ºC la 1 h. Ulterior s-a ajuns la concluzia ca
incendiile pot fi mult diferentiate, chiar si in cazul unor sarcini termice egale.
Care sunt totusi criteriile de evaluare a marimii unui incendiu? In principiu, caldura degajata
de un incendiu intr-o incapere este absorbita de pereti si gaze sau se pierde prin radiatie si convectie,
prin ferestre. De asemenea, exista o pierdere de energie chimica care poate fi degajata sub forma de
caldura de catre gazele care ard in exterior si o pierdere de particule nearse. Regimul de ardere, cel
putin la inceputul incendiului in plina evolutie depinde si de dimensiunea deschiderilor de ventilatie. In
timpul incendiului suprafata materialelor este redusa treptat. De exemplu, la lemn se formeaza un strat
carbonizat izolant, care face ca regimul de ardere sa nu mai fie conditionat de ventilatie.
Existenta si durata perioadei in timpul careia regimul de ardere este determinat de ventilatie
depind de dimensiunile ferestrei si de cantitatea materialelor combustibile.
Cu cat cantitatea de combustibil este mai mare si raportul dintre suprafata si volumul de
combustibil este mai ridicat, cu atat va dura mai mult faza conditionata de ventilatie.
Criteriul care sta la baza stabilirii principiului, daca incendiul nu este conditionat de ventilatie,
este raportul:

Factorul de ventilatie = Af √H ;
Suprafata materialelor combustibile Am

Af = suprafata ferestrelor de admisie a aerului [m²];

H = inaltimea ferestrei [m];
Am = suprafata materialelor combustibile [m²];
Af √H = factorul de ventilatie care exprima regimul de admisie a aerului prin ferestre in timpul
incendiului.

Incendiile conditionate de ventilatie pot fi mai periculoase si cum probabilitatea lor este mai
mare, este judicios ca conditiile de rezistenta la foc ale cladirilor sa se bazeze pe ipoteza ca incendiul
va fi influentat de ventilatie.

5
SC FIRE PROTECT SRL
Suport de curs pentru ocupaţia
,,Cadru tehnic cu atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor”

5. Degajarea si transferul de caldura

In urma arderii substantelor si materialelor combustibile se degaja caldura, care la locul
incendiului este abosorbita de produsele rezultate din ardere si de mediul inconjurator.

Transferul de caldura asupra mediului inconjurator se face prin conductie, convectie si radiatie
termica.
conducţie = contact direct (pui mâna pe sobă, simţi cald)
convecţie = prin aer sau alt mediu (nu pui mâna pe sobă, tot te încălzeşti, căci soba încălzeşte
aerul care se ridică şi ajunge să circule)
radiaţie = atunci când nu există nici una din cele 2 dinainte, de ex. ne încălzim de la soare
integral datorită radiaţiei (în acest caz - infraroşii - câare transmite căldura)

Radiatia termica, mai ales la incendiile in aer liber, exercita o mare influenta asupra fortelor si
mijloacelor de interventie, cand acestea se apropie de incendiu, in sensul ca din cauza temperaturilor
ridicate actiunele de stingere devin foarte dificile. Sub actiunea unei intensitati calorice de 0,25 cal /
cm2, in decurs de 3 min, pe pielea omului neprotejata se produce o senzatie dureroasa de arsura.
Experimental s-a constat ca distanta minima a sefului de teava, folosind un ajutaj de
pulverizare, fata de limitele incendiului, poate fi caculata cu urmatoarea relatie:

dmin = 1,6 h ;

dmin = distanta minima a sefului de teava fata de incendiu (focar), [m];

h = inaltimea medie a flacarilor [m].

6
SC FIRE PROTECT SRL
Suport de curs pentru ocupaţia
,,Cadru tehnic cu atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor”

6. Propagarea incendiilor
Un inceput de incendiu, daca nu este stins imediat cu mijloacele intiale de stingere sau cu orice
altceva existent la indemana se propaga in unele cazuri extrem de rapid.
Propagarea incendiului depinde de:
● compozitia chimica si viteza de ardere a materialului aprins;
● temperatura mediului inconjurator;
● curentii de aer din atmosfera (vantul) sau de cei care se formeaza;
● cantitatea de materiale combustibile supusa arderii sau existenta acestora in imprejurimi;
(sarcina termica);
● sursa potentiala de aprindere (intensitatea focarului initial);
● configuratia terenului, atat in aer liber, cat si in spatii inchise si planul in care are loc
ardere (orizontal sau vertical);
● obstacolele intalnite in cale (pereti antifoc, spatii de siguranta etc.).
Dintre toti factorii aratati mai inainte un rol hotarator il au:
● viteza de ardere;
● alimentarea cu aer.
O deosebita atentia s-a acordat in ultima perioada de timp studierii propagarii incendiului pe
suprafata exterioara a cladirilor, ca urmare a faptului ca s-au petrecut foarte multe cazuri de transmitere
a unui incendiu de la un etaj la altul, pe la partea exterioara a peretilor cladirii.
In mod normal, peretele unei cladiri ar trebuie sa impiedice propagarea catre interior a unui
incendiu izbucnit in exterior, sau a unui incendiu de la interior catre etajele superioare. Regretabil este
faptul ca pana in prezent nu exista norme precise care sa prevada masuri constructive, elaborate
stiintific pentru prevenirea propagarii incendiului pe suprafata exterioara a cladirlor. In cazul
producerii incendiilor in cladiri si al distrugerii partiale a geamurilor, in incaperi patrunde un curent
redus de aer, si ca urmare are loc o ardere mocnita; pe ferestre iese numai fum, fara flacari, care ar
putea pune in pericol etajele superioare.
Daca se realizeaza o ventilatie corespunzatoare, arderea produselor termice de descompunere
are loc, in principal, in interiorul incaperii incendiate, astfel incat potentialul termic actioneaza intens
asupra partilor de constructii din incapere, iar solicitarea fatadei se face prin gazele fierbinti produse
prin ardere, fara influenta directa asupra flacarilor; in cazul unei ventilatii necorespunzatoare a
incaperii respective, o cantitate apreciabila din produsele de descompunere termica sunt arse abia in
afara incaperii, cu flacari de lungime apreciabila, dupa iesirea in aer curat. Acest ultim caz trebuie
considerat ca deosebit de avantajos pentru posibilitatea de propagare a incendiului de la etaj la etaj.
Dar si atunci cand aportul de aer este suficient pentru a intretine o ardere puternica, cu flacari
prelungi, exista pericolul propagarii incendiului pe verticala. „Limbile de foc” se transmit pe suprafata
exeterioara a cladirii la etajul de deasupra.