Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Deschidere 70
Rugăciune
COR
Introducere
COR
Tema I
Tema II A
Tema II B
COR
Poezie
COR+COM 391
Întrebări biblice
Tema III
Poezie
COR
Închidere 128
Rugăciune
COR
Postludiu – ieşire
INTRODUCERE
Geneza 3,21: „Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine… şi i-a îmbrăcat cu ele”.
Tatăl şi copii lui erau în preajma despărţirii. Cu milă adâncă, Tatăl le împărţea ultimele îndrumări pentru
lunga, milenara călătorie prin valea umbrei morţii, şi-n zestrea omului lângă altele, Domnul i-a dat
HAINA.
Pentru zilele înnorate, pentru rafalele de ploi, pentru vitregiile iernilor şi pentru toate câte aveau să
urmeze, prevăzător, omului i-a oferit acest dar preţios. Din acest moment OMUL şi HAINA devin UNA.
Cu iscusinţa primită omul se pleacă asupra ei, o adaptează, o dezvoltă, o înmulţeşte în zeci şi zeci de
forme după multele lui trebuinţe.
Străbătând secole omul marchează răspântiile istoriei lui cu câte… o haină, lăsându-ne nouă
contemporanilor o galerie de mode de toate categoriile, asaltându-ne cu performanţe: haine supralejere,
haine transparente, haine ultra elegante, haine antifrig, de exemplu, ale eschimoşilor apără până la -4o
grade. Iar noi contemporanii împingem performanţele până la graniţa imposibilului producând haine de
astronauţi, rezistente la presiuni cosmice şi temperaturi de sute de grade plus şi minus.
Haina, acest dar al lui Dumnezeu, iar nu o născocire a omului, ne îmbracă cu mari binecuvântări, fiind
unul din articolele cu valoare utilitară cea mai mare. Am zis: „Valoare utilitară” pentru că aceasta este
una din valorile hainei dar nu singura!
Chiar Bunul Dumnezeu, atunci când a oferit-o omului, n-a dat-o din motive utilitare. Amintiţi-vă că în
acele momente încă se aflau în Eden. Nici vorbă de frig şi alte intemperii. Se produsese însă altceva:
păcătuind, omul pierdu veşmântul de slavă, iar Tatăl venind în întâmpinarea omului îi oferi haina drept,
înlocuitor al slavei cereşti.
Aceasta înrâureşte adânc studiul nostru despre “haină” prin faptul că adăugând la punctul de vedere
material, utilitar, un alt punct de vedere însemnat şi care este de ordin spiritual. Iată chiar omul, când îşi
alege o haină, se întreabă mai întâi dacă îi prinde bine şi de multe ori nici nu ia în consideraţie calitatea
materialului. „Slava” contează mai mult. Simţind oarecum că haina îi ţine locul celei dintâi „slave”, omul,
în dorul lui după un înlocuitor cât mai frumos, s-a aruncat într-o alegere fără sfârşit şi tot mai trepidantă.
Armate întregi de croitori cu industrii îi stau la dispoziţie printr-o întrecere de secole oferind haine pentru
orice nivel, vârstă, pretenţii sau cost încât pe drept au zis unii că „istoria lumii este istoria hainei”, sau că
„haina face pe om”.
Recunosc multă sinceritate în această părere căci haina este cel dintâi lucru pe care-l remarcă omul când
îşi întâmpină semenul.
Mai înainte de a schimba cu el vreun cuvânt, îl priveşte, îl clasează după haină, într-o categorie
superioară sau inferioară şi abia după aceea i se adresează fie respectuos fie lipsit de politeţe, după cum
şi-a format părerea.
Iată de ce prin aceasta, al doilea motiv al purtării hainei, veşmintele nu mai constituie numai nişte simple
articole utilitare, ci devin purtătoare a unor semnificaţii spirituale.
TEMA I
În căutarea modelului ne aflam eu şi o cunoştinţă pe culoarele unui mare muzeu. Nenumărate piese
vestimentare, antice, medievale şi moderne, de la extremul simplu până la luxul ultra complicat, ne-au
depănat o ciudată paradă a modei.
La sfârşit însă ne-am aflat amândouă în faţa unei nedumeriri: Unde se afla frumosul între atâtea modele?
Chiar dacă, separat, fiecare încerca să ne convingă de frumuseţe, puse alături stârneau o furtună de
contraziceri, dovedindu-şi lipsuri una alteia. Deşi ne-am străduit să aflăm un răspuns, n-am reuşit! Am
înţeles însă altceva, care a făcut lumină în priceperea noastră.
Ştiam dinainte că omul are preferinţe diferite după gusturile ce le are. Am descoperit însă că gusturile lui
prin care el îşi alege diferite frumosuri depinde de inima lui. Că în funcţie de inimă, de scopul care-l
frământă, de principiul bun sau rău care-l umple, omul va preface o anumită înfăţişare exterioară, un
anumit frumos care va da pe faţă caracterul său cel ascuns.
Cu această lumină nouă, ne-am hotărât să mai străbatem odată galeria hainelor istoriei şi să descifrăm
mesajul care-l purta fiecare haină.
Confuzia se ridicase ca o ceaţă, iar noi vedem desluşit. Ne înţelegem una pe alta de parcă gândeam
întocmai.
– Uite ce culoare înfocată! Tare mândru trebuie să fi fost purtătorul ei. Haina asta, nu-i aşa că este cam
apăsătoare şi mohorâtă, ca pentru un suflet ursuz, pe când, cealaltă dimpotrivă, câtă linişte şi seninătate
transmite…
Aşa am aflat slăbiciunea unor croieli şi stiluri în contrast cu nota demnă şi spirituală a altora. La un
moment dat, ne-am înţeles să numim „modă”, toate aşa-zisele „frumosuri” care se devalorizează şi se
schimbă de la o epocă la alta, şi ne-am înţeles să numim “cu adevărat frumos” numai ceea ce în trecerea
vremii, rămâne acelaşi, şi continuă să păstreze valoarea spirituală nealterată.
Bucuroase de descoperire, am părăsit sălile muzeului fără a conteni discuţiile. În inimile noastre, ne-am
hotărât să continuăm meditaţia până la deplina iluminare.
TEMA II A
Numeri 15,38: „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le să-şi facă din neam în neam un ciucure la colţurile
veşmintelor lor şi să pună un fir albastru peste ciucurele acesta… Când veţi avea ciucurele acesta, să vă
uitaţi la el şi să vă aduceţi aminte de toate poruncile Domnului… ca să nu urmaţi după poftele inimilor
voastre şi după poftele ochilor voştri!”…
În mijlocul vârtejului ameţitor de atracţii în forfota exuberantă a senzaţiilor modei, există un popor care
poartă ciucuri la veşmintele lui.
Ca „seminţie aleasă”, ca preoţie împărătească şi ca un neam sfânt, el îşi poartă hainele ca un semn al
sfinţirii, ca un hotar între vii şi morţi. Stăpânitorul lumii acesteia n-are nimic în ei, nici pe ei! Ei umblă pe
pământ ca unii care ştiau că oamenii cântăresc religia lor după îmbrăcămintea lui, acela de a-şi face din
haine un înlocuitor al slavei pierdute. Cu ochii ţintuiţi la Maestrul lor, ei umblă după slavă, după slava
Golgotei, care împodobeşte pe cei ce se ridică la înălţimea lepădării de sine. Nici un compromis, nici o
asemănare cu cele sortite flăcării nu întunecă mărturia lor curată devenind tot mai plăcuţi înaintea
Cerului şi înaintea oamenilor.
Priviţi-i mai aproape. Deseori v-aţi atins de ei; poate chiar stau alături de dumneavoastră. Când le
cercetaţi îmbrăcămintea, încercaţi să zăriţi ciucurele sfânt cu 10 fire care din orice unghi a-ţi privi, le
împodobeşte veşmântul loc. Priviţi atunci firele lui de aur, acele 10 fire scoase cu grijă din tezaurul
Spiritului Profetic şi purtate cu scumpătate prin vadul lumii.
Le veţi îndrăgi atât de mult, încât vă vor stăpâni gusturile şi alegerea şi veţi fi oricând gata să le
împărtăşiţi altora, pe toate acele 10 la rând, după cum urmează:
TEMA II B
îmbrăcămintea să fie necesară, să fie simplă ,să fie modestă, fără să atragă privirile
să fie de calitate bună. (Haina Domnului Isus chiar dacă avea doar una, era de o aşa calitate încât soldaţii
n-au sfâşiat-o, ci au tras la sorţi pentru ea.)
să fie cu gust aleasă. (Despre aceasta E.G.White spune: „Când pierdem gustul pentru ordine şi bunul gust
în îmbrăcăminte, de fapt părăsim adevărul…”)
să fie moderate ca preţ. să nu fie extravagantă prin model sau culoare. să fie potrivită cu vârsta.
Şi de veţi încerca şi dumneavoastră să purtaţi ciucurele acesta, veţi avea bucuria să descoperiţi că sunteţi
în prezenţa lui Dumnezeu.
În scrierile sacre, hainele reprezintă, adesea caracterul. Dacă sunt curate, albe, simbolizează un caracter
sfânt şi nepătat dacă sunt murdare, preînchipuie o viaţă mânjită de patimi şi întinată de păcat, un
caracter defectuos.
Înainte de păcătuire, părinţii noştri erau înveşmântaţi în lumină, simbol al nevinovăţiei lor. După cădere,
au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele… (Geneza 3,7)
În loc să-şi recunoască vina şi neputinţa, nefericita pereche încearcă zadarnic să se ajute singură,
aruncând vina pe împrejurări, fără de care ei nu ar fi ajuns acolo unde se găseau. Dar hainele lor de
frunze se uscară repede, iar scuzele n-au făcut altceva decât să descopere decăderea lor spirituală.
Dacă am alege astăzi să ne predăm lui Isus cu toată inima, ne-am dezgusta de dreptatea noastră şi am
cădea, la piciorul crucii recunoscând că suntem “săraci, orbi şi goi”. Isus ne-ar oferi în dar lumina
spirituală, credinţa şi dragostea curată şi ne-ar acoperi cu haina propriei Sale nevinovăţii. Ar porunci ca şi
tatăl din parabola fiului risipitor: “Aduceţi repede haina cea mai bună şi îmbrăcaţi-l cu ea!”
„În curând Mirele ceresc va duce în căminul Său pe aleasa inimii Lui, înveşmântată în in subţire
strălucitor, alb, curat.”
Zilele timpului nostru de har trec cu grăbire… “Luaţi seama să nu vă afle nepregătiţi. Aveţi grijă ca nu
cumva la masa împăratului să fiţi găsiţi fără haina de nuntă!” “Trezeşte-te, trezeşte-te îmbracă-te în
podoaba ta Sioane! Puneţi hainele de sărbătoare, Ierusalime, Cetate Sfântă! Căci nu va intra în tine nici
un om… necurat!…”
„Ferice de cei ce îşi spală hainele ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!”
DAŢI – MI O HAINĂ
Străfulgerând pământul
Întrebându-mă
Strigând
Daţi-mi o haină!
Şi meşterii omenirii
Ce-ascunde o zdreanţă
Pân’ la mine
Daţi-mi o haină!
Să m-ascund în suflet
Prietenii-au fugit
Întreg
Căzut la sorţi
Ostaşul roman…
Şi-alerg sângerând
Al Celui ce vine
E prea nemeritat
Şi unde să m-ascund?…
Pe cruce vărsat
Şi plâng de bucurie
Şi Domnul va să vie!”
Iar eu
În genunchi mă ridic
Ce vine…
Să urce la cruce
Aşteaptă pe oricine.
DESPRE HAINE
Cu care ocazie un Etiopian (Ebed-Melec) a uşurat durerile unui profet cu ajutorul unor „petice purtate şi
nişte zdrenţe”? (63)
R: Ieremia 38,12,13
Despre cine se spune în Sfânta Scriptură că era favorizat de tatăl său şi din această cauza a primit o haină
lungă cu mâneci? (pestriţă)
Cine a putut să-şi dea seama de sfârşitul unei împărăţii, văzând o haină ruptă în 12 bucăţi?
R: Ieroboam. 1 Împ. 11,30.3l (haina era a proorocului Ahia) (1 Samuel 15,26-28) Samuel şi Saul.
Un verset spune că cei mântuiţi şi-au spălat şi albit hainele. Ce „detergent” au folosit? Apoc. 7,13.14
TEMA III
2 Împăraţi 2,8: „Atunci Ilie şi-a luat mantaua, a făcut-o sul şi a lovit cu ea apele Iordanului, care s-au
despărţit într-o parte şi într-alta.”
Iordanul cu sinuozităţile şi meandrele lui izvorând din munte şi coborând până sub 200 de metri faţă de
nivelul Mării, care prin cursul lui leagă două Mări între ele, având de o parte apele dulci şi vii ale Mării
Galileii, iar de cealaltă parte apele neînsufleţite ale Mării Moarte – evocă simbolic dramatica viaţă a
omenirii în mulţimea căreia mă zăresc şi pe mine…
Dar DESTUL! A venit timpul ca bătrânul Iordan să se despice în două. În puterea lui Ilie, sub lovitura unei
mantale, a unei simple haine, minunea cea mare se produce!
E vremea! „ACUM”, când lumea stă la pragul timpului de har, „unde este Dumnezeul lui Ilie?” (2 Împăraţi
2,14)
După profeţie (Mal.4,5): „Vă voi trimite pe proorocul Ilie înainte de a veni ziua aceea mare şi înfricoşată”
Ilie, iată-l, e aici!
Duhul care l-a însufleţit pe el, aşteaptă să ne ia în stăpânire pe noi aceştia, pentru cel mai solemn timp!
Domnul aşteaptă o repetare în fapt a ceea ce Ilie a săvârşit cu mantaua Lui, o repetare la proporţii uriaşe
a demarcării dintre adevăr şi neadevăr.
Atunci s-a găsit un urmaş: Elisei. Astăzi orice om e chemat să ştie şi să poată repeta minunea! Elisei… şi-a
sfâşiat hainele… a ridicat mantaua lui Ilie; s-a întors şi s-a oprit pe malul Iordanului… şi a zis: „unde este
Acum Dumnezeul lui Ilie?” şi a lovit apele cu ea şi apele… s-au despărţit într-o parte şi într-alta…”!
Tăiaţi cu ea o cărare printre valuri, păşiţi cu haina pe mijloc, în văzul oricui. Arătaţi lumii, prin haina
voastră, unde este Dumnezeul lui Ilie!
Aici se opreşte azi chemarea lui Dumnezeu: – la o HAINĂ – martorul atâtor forţe şi slăbiciuni.
DOAR O HAINĂ
O simplă haină şi identitatea cuiva este dezvăluită. Aparent ascuns sub paravanul lor, omul se demască
tocmai prin „cartea de vizită” pe care veşmintele lui o înfăţişează înaintea lumii. Ce grea mărturie dau
ele.
O haină doar… şi Adam fuge dinaintea lui Dumnezeu (Geneza 3,8)! O manta frumoasă de sinear şi Acan
plăteşte cu viaţa! (Ios. 7,20-26)
O haină, doar o haină, şi cel invitat la nunta Fiului de Împărat este poftit în întunericul de afară! (Matei
22,11-14)
Şi iată, tot numai o haină, o singură haină a Mielului, pentru răscumpărarea întregii omeniri!
Înaintea acestor adânci semnificaţii care se ţes nevăzute ca firele veşmintelor noastre; pentru aflarea
unui răspuns sigur, pentru priceperea a tot ce poate să însemne o haină, rostim odată cu profetul Ilie (2
Împ. 6,20):
În fiinţa omenească trebuie ca totul să fie frumos,: faţa, veşmintele, sufletul şi cugetul. (A. Cehov)
Cea mai frumoasă podoabă este cuviinţa, ruşinea, dreptatea şi cumpătul. (Socrate)
În fiinţa omenească trebuie ca totul să fie frumos,: faţa, veşmintele, sufletul şi cugetul. (A. Cehov)
Cea mai frumoasă podoabă este cuviinţa, ruşinea, dreptatea şi cumpătul. (Socrate)