Sunteți pe pagina 1din 2

Ce reprezintă UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRANCUSI”

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA DIN TARGU-JIU


Programul de studii psihipedagogice PERSONALULUI DIDACTIC?
oferit numai de către DEPARTAMENTUL
Structură a Universităţii Constantin Brâncuşi din Tg-
PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI DPPD

Jiu, acreditată, cu competenţe de învăţământ superior,


DIDACTIC este conceput şi aplicat în sistemul având un statut formal bine definit la nivelul Legii
creditelor de studii transferabile. Ceea ce educaţiei şi al actelor normative de nivel naţional, care
înseamnă că pregătirea pentru profesia didactică asigură pregătirea psihopedagogică a studenţilor şi
şi certificarea acestei pregătiri sunt armonizate şi DEPARTAMENTUL PENTRU
absolvenţilor de învăţământ superior, şi care se decid
recunoscute la nivel European. pentru profesiunea de cadru didactic. PREGATIREA PERSONALULUI
Absolvenţii de învăţământ superior pot DPPDEchipă preocupată de conducerea studenţilor spre DIDACTIC
ocupa posturi în învăţământ cu condiţia societatea formării şi dezvoltării competenţelor profesiei BD. REPUBLICII NR. 1
parcurgerii şi promovării Programului de studii didactice. Telefon 40-253-223188
Echipă concentrată pe performanţă, şi dedicată Fax 40-253-223188
psihipedagogice oferit numai de către DPPD

profesionalismului didactic. E-mail dppd@utgjiu.ro


DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA
O echipă gata să te înveţe o nouă profesie!
PERSONALULUI DIDACTIC.
DPPD

Organizează
CONCURS DE

Ţinta noastră este


formarea şi
dezvoltarea Pentru anul universitar 2012-2013
OM 5745/13.09.2012
competenţelor
(1) Organizarea programelor de formare
profesiei didactice! CALENDARUL DESFASURARII ADMITERII
psihopedagogica urmareste certificarea competentelor
specifice pentru profesia didactica.
Inscrierea studenţilor şi absolvenţilor la Programul de
(2) Certificarea competentelor pentru profesia
studii psihopedagogice se derulează după cum urmează:
didactica se poate obtine la doua niveluri, respectiv:
- înscrierea dosarului studentului /absolventului
a) nivelul I (initial) care acorda absolventilor de studii
Este decizia ta! la Secretariatul Departamentului pentru
universitare dreptul sa ocupe posturi didactice in
Informează-te! pregătirea Personalului Didactic din cadrul
invatamantul prescolar, primar si gimnazial, cu conditia
Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-
acumularii unui minimum de 30 de credite transferabile
Jiu sub condiţia susţinerii interviului de
din programul de formare psihopedagogica;
admitere. Înscrierea dosarelor se face zilnic în
b) nivelul II (de aprofundare) care acorda absolventilor
perioada 24.09.-11.10.2012.
de studii universitare dreptul sa ocupe posturi didactice
in invatamantul liceal, postliceal si superior, cu
SUSTINERE INTERVIU: 24.09.-11.10.2012
satisfacerea a doua conditii:
AFIŞAREA REZULTATELOR
(i) acumularea unui minimum de 60 de credite
INTERVIULUI: 14.10.2012
transferabile din programul de formare psihopedagogica;
(ii) absolvirea unui program de master in domeniul
diplomei de studii universitare de licenta.
MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, Interviul se va susţine conform Regulamentului de
TINERETULUI ŞI SPORTULUI organizare şi desfăşurare a programului de studii
psihopedagogice din cadrul DPPD al Universităţii
“Constantin Brâncuşi” din Tg-Jiu  fişa tip de înscriere pentru concursul de  rezultatul interviului;
(www.utgjiu.ro/Facultăţi/DPPD) OM nr. 4316/03.06.2008 admitere;  contractul de studii.
şi OM nr. 5745/13.09.2012.  adeverinţă din care să rezulte calitatea de d. Pentru Nivelul II-postuniversitar
Se pot înscrie la Programul de studii psihopedagogice, student, anul de studii de licenţă şi regimul de  fişa tip de înscriere pentru concursul de
Nivel I, oferit de Departamentul pentru pregătirea finanţare (cu taxă/fără taxă); admitere;
Personalului Didactic din cadrul Universităţii „Constantin  certificatul de naştere în copie legalizată, iar  diploma de masterat universitar (cf. Legii
Brâncuşi” din Târgu-Jiu, studenţii înscrişi în cadrul unui dacă este cazul şi acte doveditoare privind 288/2004) sau adeverinţa de absolvire a
program de studii de licenţă anul I (facultăţile cu 180 de schimbarea numelui (căsătorie, adopţie, studiilor de masterat universitar, respectiv
credite, organizate pe trei ani de studiu), respectiv anul II hotărâre judecătorească); diplomă de licenţă pentru studii de lungă durată
(cei de la facultăţile cu 240 de credite, organizate pe 4 ani de  copie xerox B.I./ C.I.; (cf. Legii 84/1995) – copie legalizată;
studii) în cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din  chitanţa justificativă privind taxa de înscriere la  certificatul de naştere în copie legalizată, iar
Târgu-Jiu sau al altor universităţi. Certificarea calităţii de concursul de admitere; dacă este cazul şi acte doveditoare privind
student se poate face pe baza adeverinţei de student eliberată  rezultatul interviului; schimbarea numelui (căsătorie, adopţie,
de facultatea în cadrul căreia îşi desfăşoară studiile  actul adiţional la contractul de studii. hotărâre judecătorească);
universitare de licenţă; b. Pentru Nivelul II-masteranzi  copie xerox B.I./ C.I.;
Regimul studiilor în cadrul D.P.P.D este acelaşi cu cel pe  fişa tip de înscriere pentru concursul de  adeverinţă medicală eliberată de medicul de
care studentul il are în cadrul studiilor de licenţă la care este admitere; familie care să certifice că sunt apţi pentru
înmatriculat.  adeverinţă din care să rezulte calitatea de profilul sau specializarea la care se înscriu;
Se pot înscrie la Programul de studii psihopedagogice, masterand şi anul de studii de masterat;  certificatul de absolvire a Nivelului I (copie
Nivel II, oferit de Departamentul pentru pregătirea  certificatul de naştere în copie legalizată, iar legalizată) sau adeverinţă de absolvire;
Personalului Didactic din cadrul Universităţii „Constantin dacă este cazul şi acte doveditoare privind  chitanţa justificativă privind taxa de înscriere la
Brâncuşi” din Târgu-Jiu, absolvenţii învăţământului schimbarea numelui (căsătorie, adopţie, concursul de admitere;
universitar, care au absolvit Programul de studii hotărâre judecătorească);  rezultatul interviului;
psihopedagogice -Nivelul I pe parcursul sau după finalizarea  copie xerox B.I./ C.I.;  contractul de studii.
studiilor universitare de licenţă şi care sunt înscrişi în anul I la  diploma de licenţă – copie legalizată; Taxa de inscriere este de 100 lei pentru atât pentru
un program de studii de masterat. Certificarea calităţii de  certificatul de absolvire a Nivelului I (copie studentii UCB cât si pentru absolventi si studentii din
absolvent se poate face pe baza Diplomei de licenţă (sau legalizată) sau adeverinţă de absolvire; alte centre universitare;
echivalentă) împreună cu Certificatul de absolvire a  chitanţa justificativă privind taxa de înscriere la Taxa de scolarizare este de 400 lei/an pentru studentii
Programul de studii psihopedagogice-Nivelul I şi a concursul de admitere; cu taxă la D.P.P.D care urmează Nivelul I al studiilor
adeverinţei de masterand;  rezultatul interviului; psihopedagogice;
Regimul studiilor la Nivelul II pe parcursul studiilor de  actul adiţional la contractul de studii. Taxa de scolarizare este de 1500 lei pentru absolventi -
masterat este numai cu taxă, conform OM nr. c. Pentru Nivelul I-postuniversitar nivelul I potuniversitar;
5745/13.09.2012.  fişa tip de înscriere pentru concursul de Taxa de scolarizare este de 1500 lei pentru absolventi -
Se pot înscrie la Programul de studii psihopedagogice în admitere; nivelul II potuniversitar;
regim postuniversitar atât pentru Nivelul I cât şi pentru  diploma de licenţă sau adeverinţa de absolvire a Taxa de şcolarizare este de 600 de lei/an pentru
Nivelul II, oferit de Departamentul pentru pregătirea studiilor de licenţă – copie legalizată; absolvenţi-Nivelul II organizat pe parcursul studiilor de
Personalului Didactic din cadrul Universităţii „Constantin  certificatul de naştere în copie legalizată, iar masterat.
Brâncuşi” din Târgu-Jiu, absolvenţii unei facultăţi, precum şi dacă este cazul şi acte doveditoare privind INFORMATII SUPLIMENTARE
absolvenţii unui program de masterat în domeniul de licenţă. schimbarea numelui (căsătorie, adopţie, Adresă Str. TudorTelefon
Vladimirescu nr.
40-253-223188
Certificarea calităţii de absolvent se poate face pe baza hotărâre judecătorească); Telefon 40-253-223188
Fax 40-253-223188
Diplomei de licenţă (sau echivalentă), respectiv a Diplomei de  copie xerox B.I./ C.I.; Fax 40-253-223188E-mail dppd@utgjiu.ro
master.  adeverinţă medicală eliberată de medicul E-mail de dppd@utgjiu.ro
familie care să certifice că sunt apţi pentru Echipa de conducere a DPPD
DOSARUL DE INSCRIERE profilul sau specializarea la care se înscriu; Director: Prof. Univ. Dr. MEDAR LUCIAN
Actele necesare înscrierii sunt:  chitanţa justificativă privind taxa de înscriereBiroul
la Consiliului: Lect. Dr. Cojocaru Maria
a. Pentru Nivelul I-studenţi: concursul de admitere; Lect. Dr. Virtop Sorin-Avram

OBIECTIVE OBIECTIVE

S-ar putea să vă placă și