Am pus sofa la fereastră… - Mihai Eminescu

Am pus sofa la fereastă, Luna trece blondă-tristă,Stele curg strălucitoare, Mândra

capu-n mâni și-ascunde.Și-apoi și-l ascunde-n perini,Într-un colț al sofei roșii;Aurul
moale se desface,Curge pe grumazul alb.Și de ce-și ascunde fațaDulce, jună, fericită,
Oh, ar vrea să râdă de bucurieFără ca s-o văd și eu.Luna-n patul ei de nouriAlbi, s-
ascunde să se culce,Păru-n cap eu i-l încaierȘi-i sărut mânuța dulce.Stele curg încet la
vale,Aerul moale scânteiazăȘi ea ochii plini de lacrimiȘi-i închide și visează.De-umăr
alb îmi razim fruntea,Zic puțin și mult privesc,Inima în mine creșteDe un dor
supraceresc.Tremură talia dulceStrâns de brațul meu cuprinsă,Ea se apără,-mi
cuprindeGâtul, mă sărută, râde.Și nimica nu mai zice.E atât de fericită, Sunt atât de
fericit!Luna trece liniștită.